Şedinţa publică din data de 29 mai 2024
Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 118/PI din data de 24 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A. , prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara.
În baza art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B., prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din data de 06.07.2022, emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 10/DL/UP/28.07.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel, în esenţă, a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara din data de 05.08.2022, emis în dosarul cu nr. x/2015, au fost trimişi în judecată inculpaţii B., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi A., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale şi evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241.
Astfel, după prezentarea acuzaţiilor aduse inculpaţilor prin rechizitoriu şi a măsurilor asigurătorii din cuprinsul acestuia dispuse în vederea recuperării prejudiciului precum şi pentru garantarea cheltuielilor judiciare, Curtea de Apel a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de evaziune fiscală, luarea măsurii asigurătorii este obligatorie.
Prin urmare, s-a constatat că, în prezenta cauză, instituirea măsurilor asigurătorii este obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea organelor judiciare, din moment ce inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.
Curtea a reţinut că inculpatul B. a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor sale personale, arătând că pentru recuperarea aceluiaşi prejudiciu, organele fiscale au instituit un sechestru şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente S.C. C.. În opinia sa, valoarea bunurilor aparţinând acestei societăţi comerciale depăşeşte cu mult valoarea probabilă a prejudiciului, astfel că menţinerea sechestrului asupra bunurilor sale personale este nejustificată şi abuzivă.
Instanţa a constatat că aceste susţineri au fost analizate prin încheierea nr. 104/PI/28.04.2023 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2022. Această încheiere a rămas definitivă prin decizia penală nr. 48528.06.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pin care a fost respinsă contestaţia formulată de inculpatul B.. De asemenea, Curtea a statuat că temeiurile avute în vedere la momentul pronunţării încheierii indicate mai sus au rămas valabile şi în momentul în care a procedat din nou la verificarea subzistenţei temeiurilor avute în vedere la menţinerea măsurilor asigurătorii. Totodată, prima instanţă a reţinut că, în cadrul procesului penal nu au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, iar sechestrul instituit în cadrul procedurilor administrative excede controlului instanţei penale.
Curtea a reţinut că nimic nu împiedică inculpatul să solicite, în situaţia în care apreciază că valoarea bunurilor aflate sub sechestru este disproporţionată faţă de valoarea presupusului prejudiciu, ridicarea sechestrului cu oferirea unor garanţii îndestulătoare prin care să fie satisfăcut scopul măsurilor asigurătorii, aşa cum acesta este definit prin dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen. Aceste garanţii pot include, cu acordul expres al părţii responsabile civilmente, inclusiv bunurile ce formează obiectul sechestrului instituit în cadrul procedurilor administrative.
În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., acesta a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra terenului intravilan şi construcţiei situate în comuna Ghiroda, invocând faptul că imobilul necesită reparaţii urgente ce nu pot fi efectuate în condiţiile menţinerii măsurii asigurătorii.
Instanţa a notat că dreptul de proprietate privată poate fi definit ca fiind dreptul real principal care conferă titluarului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului.
S-a reţinut că instituirea măsurii asigurătorii afectează doar unul dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de dispoziţie, care presupune atât posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa bunului, cât şi posibilitatea de a înstrăina dreptul de proprietate sau de a greva bunul cu drepturi reale derivate, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege.
Dreptul de folosinţă, care presupune puterea proprietarului de a utiliza bunul în propriul său interes, nu este afectat de instituirea unor măsuri asigurătorii. Prin urmare, instanţa a constat că nimic nu împiedică inculpatul ca, în situaţia în care apreciază ca fiind necesară realizarea unor lucrări de reparaţii urgente, să procedeze la efectuarea acestora. A mai reţinut instanţa că susţinerile potrivit cărora nu este posibilă obţinerea unei autorizaţii de construcţie prin raportare la sechestrul dispus nu au fost dovedite, după cum nu a fost dovedită nici existenţa unor demersuri concrete efectuate în vederea realizării unor astfel de lucrări.
Prin urmare, Curtea de Apel a apreciat că măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B. respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate, iar temeiurile ce au justificat luarea acestor măsuri subzistă în continuare.
În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, instanţa a apreciat că nu poate fi considerată ca fiind excesivă, acestea fiind instituite la data de 06.07.2022.
Instanţa de fond a mai reţinut că, la analizarea proporţionalităţii dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurilor asigurătorii, va fi avută în vedere nu doar durata acestora, ci şi natura acuzaţiilor aduse celor doi inculpaţi, cuantumul ridicat al eventualului prejudiciu imputat în prezenta cauză, complexitatea ridicată a cauzei, precum şi etapa procesuală în care se află cauza, respectiv faza cercetării judecătoreşti.
În raport cu aceste criterii, instanţa a constatat că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii instituie asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor B. şi A. se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B..
Contestatorul B. a solicitat, în esenţă, restrângerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietate personală întrucât, în vederea recuperării presupusului prejudiciu de 6.000.000 de euro, a fost deja instituit sechestru asigurător asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, bunuri a căror valoare este de 11.000.000 de euro, mult peste valoarea presupusului prejudiciu.
De asemenea, a menţionat că demersurile de eficientizare ale bunurilor inculpatului sunt afectate de indisponibilizarea juridică determinată de măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În argumentarea căii de atac, contestatorul A. a solicitat, pe de-o parte, ridicarea măsurilor asiguratorii, având în vedere că, în ceea ce priveşte bunurile imobile asupra cărora a fost instituit sechestrul, au fost dobândite de inculpat de la mama acestuia printr-un contract de donaţie care conţine o clauză de inalienabilitate şi o clauză de uzufruct viager, apreciind că, în acest fel, scopul măsurilor asigurătorii, în speţă recuperarea prejudiciului, nu ar putea fi oricum atins prin raportare la imposibilitatea valorificării bunurilor.
Pe de altă parte, a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpatului, apreciind că prejudiciul poate fi acoperit prin celelalte măsuri asigurătorii dispuse asupra bunurilor coinculpatului şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente S.C. C..
Totodată, a invocat faptul că se află în imposibilitate de a efectua lucrări de întreţinere asupra imobilului construit pe terenul intravilan cu privire la care a fost instituită măsura asiguratorie întrucât bunurile sunt indisponibilizate.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea căilor de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului A.:
- Cota de 1/1 din teren extravilan în suprafaţă de 5.000 mp, nr. TOP: A209/2, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x);
- Cota de 1/1 din teren intravilan împrejmuit, în suprafaţă de 1.060 mp, nr. x, înscris în CF nr. x Ghiroda (nr. CF vechi x; nr. topografic x);
- Cota de 1/1 din imobil construcţie, nr. x - CI (2 niveluri, suprafaţă construită la sol 121 m.p.; suprafaţă construită desfăşurată 127 m.p.; casă P+M, edificată în anul 2020), situată în comuna Ghiroda, str. x, jud. Timiş înscrisă în CF nr. x Ghiroda [nr. CF vechi x; nr. topografic x).
Prin încheierea penală nr. 9/DL/UP din 28.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în baza art. 250 C. proc. pen., a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 06.07.2022 emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara.
Prin ordonanţa nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului B. până la concurenţa sumei de 6.651.310 RON, sumă la care se adaugă accesorii aferente debitului principal, astfel:
În localitatea Dumbrăviţa:
1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x;
2) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
în localitatea Giroc:
1) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;
2) Teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x;
3) Cota de 1/2 din teren extravilan nr. CAD/CF (nou) x.
în localitatea Săcălaz:
1) Cota de 1/2 din teren intravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
În localitatea Pişchia:
1) Cota de 1/1 din imobilele înscrise în CF nr. x (nr. CF vechi x Murani) situate la adresa Murani, nr. 234 compuse din:
a. teren intravilan (suprafaţă de 1690 mp)-Top: 67-69/b/l/2
b. casă Top: 67-69/b/l/2
2) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x;
3) Cota de 1/1 din teren extravilan, nr. CAD/CF (nou) x.
În municipiul Timişoara:
1) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 8;
2) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, S+P 3.1 + SAD4;
3) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 3.2 + SAD2;
4) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, et. parter 1;
5) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, la subsol;
6) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă;
7) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 5, parter;
8) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 10;
9) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, mansardă 11;
10) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
11) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
12) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 6, parter;
13) Cota de 1/2 clin apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, subsol
14) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
15) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corpul A;
16) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
17) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
18) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corp A;
19) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
20) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Verandă (S.R.6);
21) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Debara (S.R.7);
22) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x;
23) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, demisol, ap. Debara Menajera (S.R.8);
24) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Boxa (S.R.13);
25) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Magazie (S.R.14);
26) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Debara (S.R.16);
27) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
28) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x 4A;
29) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, demisol, ap. Magazin (S.R.9), corp B (fost str.
Anton Pann);
30) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corp B;
31) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Balcon (SR 20);
32) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, et. parter;
33) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
34) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
35) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corp B;
36) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corp B;
37) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, corp C;
38) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, demisol, corp B;
39) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Boxa SR11;
40) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, ap. Boxa SR19;
41) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x, demisol, ap. Mag. (S.R.10), corp B;
42) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
43) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x, situat în str. x;
44) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x situat în str. x;
45) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x situat în str. x, etaj retras;
46) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x situat în str. 16 februarie, nr. 5;
47) Cota de 1/2 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x situat în str. 16 februarie, nr. 5, demisol;
48) Cota de 1/1 din apartamentul cu nr. CAD/CF (nou) x situat în str. 16 februarie, nr. 5, demisol.
Temeiurile avute în vedere la dispunerea acestori măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului (până la concurenţa sumelor de 6.651.310 RON, reprezentând TVA dedus ilegal, respectiv 33.523,20 RON, reprezentând TVA dedus ilegal, sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale) şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Prin încheierea nr. 10/DL/UP/28.07.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 250 C. proc. pen., a fost admisă în parte contestaţia formulată de inculpatul B., judecătorul de drepturi şi libertăţi menţinând măsura sechestrului asigurător numai în ceea ce priveşte bunurile imobile, aflate în proprietatea inculpatului B. şi situate în localităţile Dumbrăviţa, Giroc, Săcălaz, Pişchia şi în Timişoara - de la punctele 1-14 inclusiv din cuprinsul ordonanţei procurorului, fiind înlăturată măsura asigurătorie cu privire la bunurile imobile situate în Timişoara - de la punctele 15-48 din cuprinsul ordonanţei nr. 359/D/P/2015 din 06.07.2022, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara.
Măsurile asigurătorii au fost menţinute prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 05 august 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism - Serviciul Teritorial Timişoara prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- B., avocat în cadrul Baroului Timiş (pe lista avocaţilor incompatibili), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., şi evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale (150 acte materiale pe relaţia S.C. C. - S.C. D. S.R.L. şi 239 acte materiale pe relaţia S.C. C. - S.C. E. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
- A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (389 acte materiale vizând relaţiile comerciale S.C. C. - S.C. D. S.R.L., respectiv S.C. C. - S.C. E. SRL) şi evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale pe relaţia S.C. E. S.R.L. - S.C. F. SRL), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor B., A. şi G. că, începând cu luna februarie 2014, au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor fapte de omisiune a evidenţierii în actele contabile ale mai multor societăţi comerciale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în vederea fraudării bugetului de stat.
În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, organele de urmărire penală au reţinut că inculpatul B., în calitate de administrator al S.C. C., în perioada 10.02.2014-03.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv un număr total de 389 facturi conţinând operaţiuni fictive de achiziţii interne de mărfuri (150 facturi emise de S.C. D. S.R.L. în perioada februarie 2014 - aprilie 2014, respectiv 239 facturi emise de S.C. E. S.R.L. în perioada mai 2014 - septembrie 2014), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 6.651.310 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).
La rândul lor, inculpaţii H. şi A., în calitate de administrator, respectiv director al S.C. F. S.R.L., în perioada 29.08.2014 - 05.09.2014, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în evidenţa contabilă a firmei cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv un număr total de 2 facturi conţinând operaţiuni fictive de achiziţii interne de mărfuri emise de S.C. E. S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin deducerea ilegală a TVA-ului, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 33.523,20 RON (reprezentând TVA dedus ilegal).
În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de S.C. C., administrată de inculpatul B., organele de urmărire penală au reţinut că inculpaţii G., H. şi A., în perioada 10.02.2014 - 03.09.2014, l-au sprijinit pe inculpatul B. la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens, inculpatul G. a introdus în lanţul evazionist societăţile fantomă S.C. D. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., pe care le-a controlat şi în numele cărora a întocmit toate înscrisurile necesare pentru a da o aparenţă de legalitate celor două societăţi şi a operaţiunilor comerciale derulate de acestea, şi a facilitat achiziţiile de mărfuri de la societăţile producătoare din Ungaria, fiind omul de legătură cu acestea.
Referitor la activităţile de sprijin desfăşurat de inculpaţii H. şi A., procurorul a arătat că, prin intermediul societăţii administrate de cei doi inculpaţi, S.C. F. S.R.L., conform înţelegerii avute cu inculpatul B. şi cunoscând scopul fraudulos urmărit de acesta, cei doi inculpaţi au facilitat comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin organizarea transporturilor intracomunitare având ca obiect ulei comestibil de provenienţă din Ungaria până pe raza judeţului Timiş (la punctul de lucru al S.C. C. SRL), şi, ulterior, au organizat şi transportul de mărfuri de la locaţiile de depozitare spre beneficiarii finali de pe teritoriul României (operaţiunile către beneficiarii finale fiind legale).
Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B., Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora pentru următoarele considerente:
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
În drept, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).
Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.
Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
O astfel de excepţie este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, potrivit căruia "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de evaziune fiscală. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., iar inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 389 acte materiale şi evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 11 din acelaşi act normativ care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea prevăzute de legea specială.
Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prev. de art. 2502 din C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanelor acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpaţilor.
Se observă aşadar că, în speţă, temeiurile avute în vedere la dispunerea acestor măsuri procesuale au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării măsurii asigurătorii, iar pe de altă parte, recuperarea prejudiciului (până la concurenţa sumelor de 6.651.310 RON, reprezentând TVA dedus ilegal, respectiv 33.523,20 RON, reprezentând TVA dedus ilegal, sume la care se adaugă accesorii aferente debitelor principale) şi, respectiv, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor întrucât acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracţiunilor de evaziune fiscală imputate contestatorilor.
Contestatorul B. a criticat faptul că, prin încheierea atacată au fost menţinute măsurile asigurătorii cu toate că valoarea bunurilor părţii responsabile civilmente asupra cărora au fost instituite, excedează prejudiciului reţinut în cauză, solicitând ca atare restrângerea la minimul posibil a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului.
Înalta Curte constată că aceste critici au fost deja analizate de instanţa de fond prin încheierea nr. 104/PI, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia penală nr. 485 din data de 28.06.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2022.
Ca atare, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra acestor chestiuni, reiterarea criticilor în actualul cadru procesual tinzând, în realitate, la repunerea în discuţie a soluţiei definitive, ceea ce excedează prerogativelor Înaltei Curţi în actualul cadru procesual.
Instanţa de control judiciar constată că temeiurile avute în vedere iniţial nu s-au schimbat şi, în cadrul procesului penal, nu au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, sechestrul instituit în cadrul procedurilor administrative nefăcând obiectul controlului instanţei penale.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor contestatorului B. este proporţională cu scopul pentru care a fost dispusă, respectiv în vederea recuperării prejudiciului (până la concurenţa sumelor de 6.651.310 RON, reprezentând TVA dedus ilegal, sumă la care se adaugă accesorii aferente debitului principal) şi pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, îndeplinind un dublu rol, respectiv acela de asigurare a interesului general dar şi de protecţie a dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, nefiind impusă o sarcină individuală excesivă.
Referitor la critica formulată de acelaşi contestator potrivit căreia demersurile de eficientizare a bunurilor inculpatului sunt afectate de indisponibilizarea juridică determinată de măsurile asigurătorii dispuse, Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, având rolul de a preveni distrugerea sau înstrăinarea bunurilor care ar putea să asigure, în speţă, repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi plata cheltuielilor judiciare astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă iar instituirea acestora afectează doar unul dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de dispoziţie, care presupune posibilitatea proprietarului de a dispune de substanţa bunului şi posibilitatea de a înstrăina dreptul de proprietate sau de a greva bunul cu drepturi reale derivate, cu respectarea regimului juridic stabilit de lege, dreptul de folosinţă, care presupune puterea proprietarului de a utiliza bunul în propriul său interes, nefiind afectat de instituirea unor măsuri asigurătorii.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 207 din 31 martie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte în mod definitiv cu privire la măsurile asigurătorii.
Prin raportare la aceste considerente, critica inculpatului potrivit căreia se află în imposibilitate de eficientizare a bunurilor asupra cărora este instituit sechestrul asigurător este nefondată.
Referitor la critica formulată de inculpatul A. care a solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii, având în vedere că bunurile imobile asupra cărora a fost instituit sechestru au fost dobândite în baza unui contract de donaţie încheiat între inculpat şi mama acestuia, contract care conţine o clauză de inalienabilitate şi o clauză de uzufruct viager, apreciind că, în aceste condiţii, nu va fi posibilă executarea silită a bunurilor în situaţia în care s-ar stabili vinovăţia inculpatului, Înalta Curte reţine că şi asupra acestei critici s-a statuat cu autoritate de lucru judecat prin încheierea definitivă nr. 9/DL/UP din data de 28.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. Autoritatea de lucru judecat sub acest aspect a fost constatată şi prin decizia penală nr. 485 din data de 28.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva încheierii nr. 104/PI din data de 28.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2022 în aceeaşi procedură de verificare a temeiurilor măsurilor asigurătorii.
Astfel, instanţa de fond a reţinut cu privire la acest aspect faptul că, în prezenta cauză, imobilele aparţinând inculpatului A. nu au fost declarate neurmăribile prin efectul legii, clauza de inalienabilitate nu decurge din lege, ci a fost introdusă printr-o convenţie a părţilor, deci bunurile imobile nu au fost declarate neurmăribile prin lege, ci prin voinţa părţilor.
Pe de altă parte, s-a constatat că instituirea măsurii sechestrului asigurător nu semnifică executarea silită a unui imobil. În situaţia în care, la finalizarea procesului penal, clauza de inalienabilitate va fi încă în vigoare, s-a apreciat că, într-adevăr, imobilele ce fac obiectul acestei clauze, nu vor putea fi supuse urmăririi silite, conform art. 629 alin. (3) din C. civ.
Totodată, s-a apreciat că existenţa clauzei de inalienabilitate nu afectează legalitatea măsurii asigurătorii dispusă în cauză, putând, eventual, reprezenta o piedică în calea executării silite, dacă această clauză îşi va mai produce efecte la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei penale, astfel că, sub acest aspect, s-a apreciat nefondată solicitarea inculpatului de ridicare a măsurii sechestrului asigurător.
Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere iniţial nu s-au schimbat şi, reevaluând critica sub acest aspect, constată că bunurile declarate prin convenţia părţilor inalienabile nu sunt şi insesizabile şi, ca atare, pot face obiectul unei măsuri asigurătorii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2329 alin. (2) C. civ., numai bunurile care potrivit legii sunt inalienabile sunt şi insesizabile.
Cu privire la solicitarea aceluiaşi inculpat de restrângere a măsurilor asigurătorii, apreciindu-se că prejudiciul poate fi acoperit prin măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor coinculpatului şi părţii responsabile civilmente S.C. C., Înalta Curte constată, prioritar, faptul că în cadrul procesului penal nu au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor părţii responsabile civilmente, sechestrul instituit în cadrul procedurilor administrative excedând controlului instanţei penale.
În ceea ce priveşte sechestrul instituit asupra bunurilor coinculpatului în vederea asigurării reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, Înalta Curte constată că principiul solidarităţii se întinde pe latură civilă asupra tuturor inculpaţilor care au săvârşit infracţiunea în raport de întregul prejudiciu cauzat, întrucât aceştia au acţionat cu o voinţă unitară, motiv pentru care, din punct de vedere al laturii civile răspund evident, în acelaşi mod. Art. 1382 C. civ. instituie solidaritatea pasivă a persoanelor care au provocat un prejudiciu prin aceeaşi faptă ilicită, respectiv cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat. Aşadar, măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor celor doi inculpaţi sunt justificate tocmai prin prisma obligaţiei solidare de reparare a prejudiciului, desigur, în situaţia în care se va stabili, ulterior soluţionării cauzei, obligaţia acestora la repararea prejudiciului. Ca atare, având în vedere că, în acest moment procesual, se reţine participarea ambilor inculpaţi la săvârşirea infracţiunii şi la producerea prejudiciului în detrimentul părţii civile, măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta recuperarea prejudiciului în situaţia în care se va constata în final că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, proporţional cu activitatea ilicită a fiecăruia, astfel cum se va stabili de instanţa de judecată.
Cu privire la susţinerea inculpatului A. potrivit căreia se află în imposibilitate de a efectua lucrări de întreţinere asupra imobilului cu privire la care a fost instituită măsura asiguratorie întrucât bunurile sunt indisponibilizate, instanţa de control judiciar reţine că indisponibilizarea prin aplicarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile sau mobile nu are ca efect scoaterea bunului din patrimoniul persoanei faţă de care s-a luat măsura asigurătorie şi nici nu constituie un impediment în exercitarea dreptului de folosinţă. Instituirea măsurii asigurătorii afectează doar unul dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de dispoziţie, care presupune că proprietarul nu mai are posibilitatea să dispună de substanţa bunului, să înstrăineze sau să greveze bunul cu drepturi reale derivate. Ca atare, dreptul de folosinţă care presupune puterea proprietarului de a efecuta acte de conservare cu privire la bun nu este afectat de instituirea unor măsuri asigurătorii.
Prin urmare, în situaţia în care apreciază ca fiind necesară realizarea unor lucrări de reparaţii, inculpatul are posibilitatea să le efectueze pentru a conserva bunul. Având în vedere că actele de conservare reprezintă acte juridice care au drept scop înlăturarea primejdiei pierderii unui bun sau a unui drept dintr-un anumit patrimoniu, ca de exemplu: întreruperea unei prescripţii, îndeplinirea formalităţilor de publicitate pentru înscrierea unui drept sau a unui act juridic, efectuarea de cheltuieli pentru lucrări necesare, în lipsa cărora un imobil ar pieri sau s-ar deteriora, cum ar fi efectuarea unor reparaţii esenţiale pentru întreţinerea imobilului, inculpatul are posibilitatea de a efectua, în condiţiile legii, acte de conservare necesare pentru a împiedica degradarea bunului chiar în situaţia în care bunul imobil face obiectul unei măsuri asigurătorii.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că inculpatul, respectiv partea responsabilă civilmente nu au achitat prejudiciul în integralitate, iar scopul măsurilor asiguratorii a fost încă de la debutul procesului penal cel al prezervării bunurilor ce pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiunile de evaziune fiscală şi la plata cheltuielilor judiciare.
Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere şi caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunii de evaziune fiscală (reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B.), prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la prevederile art. 249 C. proc. pen.
Totodata, Înalta Curte constată că măsurile asiguratorii sunt proporţionale cu scopul reparatoriu urmărit. Astfel, în cauză, este îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cuantumul prejudiciului astfel cum a fost reţinut şi rezultă din probele administrate până în prezent, durata redusă a măsurii indisponibilizării (aproximativ 2 ani) şi necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului în contul A.N.A.F., dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în acest sens precum şi plata cheltuielilor judiciare.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, raportat la numărul şi valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului, la complexitatea ridicată a cauzei şi stadiul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017), astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii nr. 118/PI din data de 24.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii B. şi A. împotriva încheierii penale nr. 118/PI din data de 24.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2024.