Şedinţa publică din data de 29 mai 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, art. 426, art. 438 şi art. 453 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, Curtea de de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în esenţă, a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementează calea de atac care se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 426 C. proc. pen., art. 438 C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. pen., care reglementează cazurile în care se pot exercita căile extraordinare de atac (contestaţia în anulare, recursul în casaţie şi revizuirea) dispoziţii care nu au legătură cu prezenta cauză care are ca obiect apelul declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins o cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Împotriva încheierii din data de 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a declarat recurs recurentul A..
Astfel, la data de 23.05.2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, fiind stabilit termen în cauză la data de 29.05.2024, cu citarea recurentului.
Totodată, la termenul din data de 29.05.2025, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului ce formează obiectul cauzei, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.
Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini. Instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulată în faţa Curţii de Apel Oradea de către recurentul A., Înalta Curte constată că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deşi au fost invocate de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, art. 426, art. 438 şi art. 453 C. proc. pen. aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, textele de lege criticate prin excepţiile de neconstituţionalitate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.
Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Oradea îl reprezintă apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 193 din 23 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Satu Mare. prin care s-a respins o cerere de revizuire întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În speţă, recurentul A. a invocat neconstituţionalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată care prevăd că: Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
În opinia recurentului A., dispoziţiile legale criticate, anterior menţionate, nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 129 din Constituţie, art. 47 şi 48 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, argumentele invocate în susţinerea excepţiei vizând în concret nemulţumirea petentului relativ la conţinutul alin. (5) al art. 29 din Legea 47/1992, mai exact recurentul petent criticând termenul de 48 de ore de la pronunţare stabilit de legiuitor în cadrul acestor dispoziţii legale pentru declararea căii de atac împotriva unei încheieri prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, dar şi termenul de 3 zile prevăzut pentru judecarea recursului împotriva acestor soluţii.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că textul de lege criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influenţeze soluţia pronunţată în speţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 426 C. proc. pen. referitoare la cazurile de contestaţie în anulare, ale art. 438 C. proc. pen. care vizează cazurile de recurs în casaţie, respectiv dispoziţiile art. 453 C. proc. pen., care reglementează cazurile în care se poate exercita calea extraordinară de atac (revizuirea), Înalta Curte constată că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textelor de lege, ci se doreşte, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.
Prin demersul efectuat de recurentul A. se urmăreşte, practic, modificarea şi completarea conţinutului art. 438 C. proc. pen. prin reglementarea, drept caz de casare şi a altor cazuri decât cele prevăzute actualmente de lege, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Sub acest aspect, sesizarea instanţei de contencios constituţional este inadmisibilă atunci când, indiferent de soluţia ce ar fi pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate, decizia nu poate produce niciun efect cu privire la cauza pendinte în care a fost invocată. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).
În concluzie, având în vedere că, în cauza de faţă, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, art. 426, art. 438 şi art. 453 C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea din data de 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, art. 426, art. 438 şi art. 453 C. proc. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronnţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2024.