Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 30 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Salonta, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) şi 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute 6 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
2. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatei B., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatei B., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
3. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatului C., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatului C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
4. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatei D., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i s-a interzis inculpatei D., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpaţi durata reţinerii, respectiv o zi.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpaţii A., B., C. şi D..
În baza art. 397 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F. şi au fost obligaţi inculpaţii, la plata, în solidar, către acesta a sumei de 86.320,38 RON reprezentând prejudiciu (obligaţii fiscale principale), la care se vor calcula obligaţii fiscale accesorii începând cu data de 27.10.2020. S-au respins în rest pretenţiile civile formulate de această parte.
S-a constatat că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 397 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin încheierea penală nr. 13/10.03.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2021.2 al Judecătoriei Salonta, măsură instituită asupra bunurilor mobile şi imobile indicate prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 29.03.2021.
În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumelor reprezentat de onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu.
În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., C., B. şi D. la plata către stat, a sumei de câte 553,07 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (câte 103,07 RON din faza de urmărire penală şi câte 450 de RON din faza de judecată).
Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inclusiv prin raportare la apărările acuzaţilor, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpaţilor A., B., C. şi D. (coautori) care, în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020, în baza unei înţelegeri prealabile au depozitat în vederea facilitării vânzării de către A. şi B., în incinta imobilului cu nr. x din Sânnicolau Român, jud. Bihor, ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, cunoscând că proveneau din contrabandă, în total 110.000 ţigarete, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor şi constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia, iar la individualizarea pedepselor a ţinut seama de criteriile generale de individualizare reglementate de art. 74 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, partea civilă Statul Român - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi inculpaţii A., B., C. şi D., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 230/A din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta şi inculpaţii A., B., C. şi D., împotriva sentinţei penale nr. 161 din 30 septembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Salonta care a fost desfiinţată, în parte şi rejudecând:
I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepse componente de 6 ani închisoare şi un an închisoare şi înlăturat sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare.
A fost înlăturată pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) şi 38 alin. (1) C. pen., precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate în cauză.
A fost înlăturată pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate în cauză.
A fost înlăturată pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate în cauză.
A fost înlăturată pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatei D. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în formă asimilată, calificată (varianta normativă a depozitării), prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen., precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate în cauză.
II. S-a constatat că prin încheierea din şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2022, Curtea de Apel Oradea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor apelanţi A., B., C. şi D. din infracţiunea de contrabandă în forma asimilată, prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.
III. 1. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis aceluiaşi inculpat, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
A fost menţinută pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 72 C. pen. raportat la art. 422 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate durata reţinerii de 24 ore dispuse prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 24.10.2020.
2. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în baza art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata să fie obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, precum şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Sânnicolau Roman sau Primăriei Comunei Cefa.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută 24 ore prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 24.10.2020.
3. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în baza art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, precum şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Sânnicolau Roman sau Primăriei Comunei Cefa.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut 24 ore prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 24.10.2020.
4. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, în baza art. 91 C. pen., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, precum şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Sânnicolau Roman sau Primăriei Comunei Cefa.
În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută 24 ore prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 24.10.2020.
IV. S-a constatat că prin chitanţele seria x nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x din data de 26.10.2021 inculpaţii A., B., C. şi D. au plătit la Ministerul Finanţelor-Trezoreria Salonta câte 5.000 RON fiecare.
S-a constatat că prin chitanţele seria x nr. x, nr. x, nr. x şi nr. x din data de 22.03.2022 inculpaţii A., B., C. şi D. au plătit la Ministerul Finanţelor-Trezoreria Salonta câte 1.000 RON fiecare.
Au fost reformate dispoziţiile civile ale instanţei de fond, în sensul obligării inculpatului C. în solidar cu inculpaţii A., B. şi D. la plata sumei de 20.402,99 RON reprezentând prejudiciu, la care se calculează obligaţii fiscale accesorii începând cu data de 27.10.2020, iar pentru diferenţa de până la 86.320,38 RON reprezentând prejudiciu, au fost obligaţi în solidar doar inculpaţii A., B. şi D. la plata acesteia, la care se calculează obligaţii fiscale accesorii începând cu data de 27.10.2020.
În baza art. 422 raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., B., C. şi D. până la concurenţa valorii prejudiciului produs şi a cheltuielilor judiciare la plata cărora inculpaţii au fost obligaţi.
În baza art. 422 C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 26.000 ţigarete marca x ridicate cu ocazia percheziţiei imobiliare din data de 20.11.2020 de la adresa din comuna Sânnicolau Roman, nr. 646, jud. Bihor.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin deciziei.
V. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către partea civilă Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, apel continuat de către Autoritatea Vamală Română, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă Statul roman prin Autoritatea Vamală Română la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor avansate de sat fiind reţinute în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor A., B., C. şi D. pe baza unei juste aprecieri a probelor, dând faptelor de contrabandă asimilată comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Astfel, a apreciat că probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpaţii A., B., C. şi D., în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020, în baza unei înţelegeri prealabile, au depozitat, în vederea facilitării vânzării de către A., B., în incinta imobilului cu nr. x din loc. Sânnicolau Român, jud. Bihor, proprietatea lui D., ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, aspecte care atestă că proveneau de pe teritoriul altui stat şi că au fost introduse nelegal în România, mărcile Marlboro, Compliment şi x, cunoscând că proveneau din contrabandă, iniţial cantitatea de 11 baxuri a câte 50 de cartuşe, fiecare conţinând 10 pachete, în total 110.000 ţigarete, care s-a diminuat la 4 baxuri, 40.000 de ţigarete, întrucât în perioada 05-07.11.2020, autori necunoscuţi au sustras 7 baxuri, respectiv 70.000 de ţigarete, după care aceasta a scăzut, din nou, la 26.000 de ţigarete, toate marca x, care au fost găsite în 20.11.2020 de către organele de urmărire penală, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul respectiv.
În legătură cu încadrarea juridică a faptelor, s-a menţionat că, ulterior întocmirii rechizitoriului şi a pronunţării soluţiei de către instanţa de fond, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 176/2022 (publicată în M. Of., Partea I, nr. 451 din 05 mai 2022), a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.
Prin O.U.G. nr. 85/2022, intrată în vigoare în 17 iunie 2022, art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României a fost modificat, alin. (3) având următorul cuprins: sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, dacă sunt depăşite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a) [dacă sunt depăşite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării (peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri) sau dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de RON, în cazul produselor accizabile nesupuse marcării, şi mai mare de 40.000 de RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri].
S-a mai arătat că, prin încheierea din 08 noiembrie 2022 a instanţei de apel, s-a dispus, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor apelanţi A., B., C. şi D. din infracţiunea de contrabandă în forma asimilată, prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., fiind respinsă, ca neîntemeiată, cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor apelanţi din infracţiunea de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din aceeaşi lege, în infracţiunea de deţinere înafara antrepozitului fiscal a mai mult de 10000 ţigarete, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.
Astfel, s-a menţionat că, potrivit Legii nr. 86/2006 în forma în vigoare la data comiterii faptei, infracţiunea de contrabandă era reglementată prin art. 270 şi consta în introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal (alin. (1); introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri [alin. (2) lit. a)]; introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri [alin. (2) lit. b)]; înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal [alin. (2) lit. c)].
Conform art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, infracţiunea de contrabandă în formă asimilată consta în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, indiferent de valoarea bunurilor ori mărfurilor introduse în sau scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal prin sustragerea de la controlul vamal.
În continuare, Curtea a prezentat şi analizat modalitatea în care a fost incriminată, de-a lungul timpului, infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, până la forma stabilită prin art. IX pct. 2 din O.U.G. nr. 54/2010, formă care, prin decizia nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 05 mai 2022), a fost considerată neconstituţională, ca urmare a faptului că nu reglementează un prag valoric/temporal cât priveşte faptele asimilate contrabandei.
S-a arătat că, în considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a apreciat că infracţiunea reglementată de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului. S-a mai arătat că, anterior introducerii în Codul vamal al României a incriminării prevăzute la art. 270 alin. (3), acţiunile/operaţiunile prevăzute de această dispoziţie legală, în lipsa unui text special, au fost încadrate de către instanţe ca infracţiune de tăinuire.
S-a mai subliniat că, ulterior adoptării O.U.G. nr. 54/2010, infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost calificată şi în jurisprudenţă ca "formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă" (în acest sens, decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014).
Tot astfel, într-o altă decizie obligatorie s-a arătat că "în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015).
Curtea a mai constatat că, în considerentele deciziei nr. 17 din 18 noiembrie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că, infracţiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situaţia premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. Dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda, se va reţine numai această infracţiune (art. 270 din Codul vamal), în conţinutul său [alin. (3)] intrând şi depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.
Totodată, s-a arătat că ambele infracţiuni presupun o conduită ilicită comună, descrisă ca atare în elementul material din conţinutul constitutiv şi că în art. 270 alin. (3) din Codul vamal, legiuitorul a incriminat, astfel, o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă.
În raport cu cele mai sus arătate, Curtea a opinat că infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal constituia o incriminare specială a infracţiunii de tăinuire [anterior introducerii alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 deţinerea unor bunuri sau mărfuri provenite din contrabandă putea constitui infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen. 1969], care, faţă de situaţia premisă şi de conţinutul constitutiv, nu putea fi calificată ca o infracţiune complexă care absorbea infracţiunea prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (care are ca premisă existenţa unor depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării).
Curtea a apreciat că ipotezele de calificări redundante (conflictul de calificare între o generală şi una specială, respectiv ipoteza în care o calificare se regăseşte în structura altei calificări) conduc, în urma deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 05 mai 2022), la următoarele concluzii:
a. în urma acestei deciziei nu se poate considera că a intervenit o dezincriminare totală a faptei de a deţine bunuri provenite din contrabandă, ci numai atunci când fapta concretă nu este acoperită de infracţiunea de tăinuire. Astfel, lipsirea de efecte juridice a normei speciale de incriminare prin decizia instanţei de contencios constituţional, face aplicabile dispoziţiile normei generale. Prin urmare, nu se poate considera că există o ipoteză generală de dezincriminare constând în aceea că incriminarea din legea veche este suprimată şi nu mai are corespondent în legea nouă, atâta timp cât conţinutul infracţiunii de contrabandă asimilată se regăseşte parţial în cel al infracţiunii de tăinuire. În aceste condiţii nu se poate face o aplicare globală şi fără distincţii a considerentelor Curţii Constituţionale (decizia nr. 651/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018) în care s-a arătat că, atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare, întrucât fapta afectată de decizia nr. 176/2022 continuă să fie incriminată paţial ca tăinuire;
b. nici norma generală şi nici norma specială nu au natura unei infracţiuni complexe absorbante prin raportare la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal, prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Prin urmare, aceasta infracţiune distinctă continuă să se aplice şi ulterior deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale în acelaşi domeniu ca şi cel anterior acestei decizii, neputându-se considera că prin soluţia instanţei de contencios constituţional trebuie aplicată infracţiunea prevăzută de Codul fiscal tuturor ipotezelor prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal dacă sunt atinse pragurile de cantităţi de bunuri prevăzute de lege.
Curtea a mai reţinut că, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale, prin O.U.G. nr. 85/2022, intrată în vigoare în 17 iunie 2022, art. 270 din Legea nr. 86/2006 a fost modificat, alin. (3) având următorul cuprins: sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, dacă sunt depăşite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a) [dacă sunt depăşite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării (peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri) sau dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de RON, în cazul produselor accizabile nesupuse marcării, şi mai mare de 40.000 de RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri].
Chiar dacă legiuitorul delegat a intervenit pentru punerea în acord a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 86/2006 cu dispoziţiile Constituţiei în interiorul termenului de 45 de zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere faptul că prin decizia nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale s-a constatat neconstituţionalitatea totală a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, Curtea a considerat că între 05 mai 2022 (data publicării deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale) şi 17 iunie 2022 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut nicio incriminare a infracţiunii de contrabandă asimilată, fapta de deţinere a bunuri sau mărfuri provenite din contrabandă constituind infracţiunea de tăinuire, condiţii în care în cauză se impune stabilirea legii penale mai favorabile. Astfel, până la intervenţia legiuitorului în interiorul termenului de 45 de zile dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. Curtea a considerat că nu doar abrogarea, ci şi suspendarea aplicării dispoziţiei speciale neconstituţionale are ca efect aplicabilitatea normei generale.
S-a mai arătat că, ulterior intrării în vigoare a modificărilor operate prin O.U.G. nr. 85/2022 în condiţiile în care constituie infracţiunea de contrabandă asimilată deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, doar dacă sunt depăşite limitele cantitative prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul produselor accizabile supuse marcării, vor fi incidente dispoziţiile art. 4 C. pen., câtă vreme fapta concretă reţinută în acuzare nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi. Pe de o parte, norma specială prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 are aplicabilitatea prioritară faţă de norma generală (tăinuirea) pe baza principiului specialităţii. Pe de altă parte, s-a reţinut incidenţa legii de dezincriminare, în condiţiile în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, astfel încât fapta concretă care face obiectul acuzaţiei nu mai întruneşte condiţiile impuse de legea nouă.
Faţă de obiectul acuzaţiei (inculpaţii A., B. şi D., în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020, respectiv inculpatul C. în perioada 13.11.2020 - 20.11.2020, în baza unei înţelegeri prealabile, au depozitat, în vederea facilitării vânzării de către primii doi, în incinta imobilului cu nr. x din loc. Sânnicolau Român, jud. Bihor, proprietatea celei din urmă, ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, mărcile Marlboro, Compliment şi x, cunoscând că proveneau din contrabandă, iniţial cantitatea de 11 baxuri, a câte 50 de cartuşe, fiecare conţinând 10 pachete, în total 110.000 ţigarete, care s-a diminuat la 4 baxuri, 40.000 de ţigarete, întrucât în perioada 05-07.11.2020, autori necunoscuţi ar fi sustras 7 baxuri, 70.000 de ţigarete, după care aceasta a scăzut, din nou, la 26.000 de ţigarete, toate marca x, găsite în 20.11.2020 de către organele de urmărire penală, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate), Curtea a apreciat că fapta concretă este prevăzută şi de dispoziţiile art. 270 din Legea nr. 86/2006 în forma reglementată prin O.U.G. nr. 85/2022, prin urmare, în cauză punându-se numai problema determinării legii penale mai favorabile, iar nu a incidenţei unei legi de dezincriminare.
În atare situaţie, Curtea a constatat că, raportat la mecanismul de aplicare a art. 5 C. pen. stabilit de instanţa de contencios constituţional prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este cea în vigoare între 05 mai 2022 (data publicării deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale) şi data de 17 iunie 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 85/2022), când fapta reţinută în sarcina celor doi inculpaţi putea fi încadrată în dispoziţiile art. 270 C. pen. Astfel, a reţinut că în C. pen. în vigoare infracţiunea de tăinuire se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă, iar pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor (art. 270), iar pedeapsa prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 atât în forma avută anterior dezincriminării, cât şi în cea actuală este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire, Curtea a notat că fapta este tipică doar în cazul în care bunul cu privire la care sunt exercitate acţiunile prevăzute de norma de incriminare provine din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, fiind necesar ca inculpatul (inculpaţii) să fi cunoscut sau să fi prevăzut din împrejurările concrete că bunul pe care îl primeşte, îl dobândeşte ori îl transformă sau a cărui valorificare o înlesneşte provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, situaţia premisă la infracţiunea de tăinuire constă în existenţa unui bun provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, aceasta dând natura de infracţiune corelativă tăinuirii, iar pentru a se reţine comiterea infracţiunii de tăinuire nu este necesară existenţa unei soluţii în ceea ce priveşte infracţiunea premisă, din care se presupune că provine bunul care a făcut obiectul tăinuirii.
Curtea a constatat că, în actul de sesizare a instanţei şi ulterior în considerentele hotărârii judecătoreşti a primei instanţe s-a reţinut că fapta inculpaţilor A., B., C. şi D. constând în aceea că, în perioada 27.10.2020-20.11.2020, în baza unei înţelegeri prealabile, au depozitat, în vederea facilitării vânzării de către primii doi, în incinta imobilului cu nr. x din loc. Sânnicolau Român, jud. Bihor, proprietatea celei din urmă, ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, mărcile Marlboro, Compliment şi x, toţi inculpaţii cunoscând că respectivele ţigarete provin din contrabandă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Analizând declaraţiile date pe parcursul procesului de cei patru inculpaţi, de persoana vătămată E., dar şi de martorii F., G., H., I., procesul-verbal de efectuarea a percheziţiei domiciliare din 21 noiembrie 2020, procesul-verbal de vizionare şi redare din 25 noiembrie 2020, precum şi celelalte înscrisuri administrate în cauză, Curtea a reţinut că era de notorietate locală faptul că inculpaţii A. şi B. se ocupau cu comercializarea de ţigări netimbrate, care proveneau din contrabandă.
Curtea nu a fost de acord cu aspectele declarate de inculpaţi în apel în sensul că ţigaretele au fost cumpărate din piaţă de la o altă persoană neidentificată ori că nu cunoşteau iniţial cărei persoane îi aparţin, în condiţiile în care aceştia au adoptat o strategie contrară probatoriului prin care urmăreau să minimalizeze gravitatea faptelor comise şi să exonereze de răspundere penală pe inculpaţii B., C. şi D., în schimb inculpatul A. prelua întreaga răspundere sau responsabilitate pentru o faptă prezentată ca şi cum nu ar avea natură penală, ci una contravenţională.
Astfel, s-a acreditat ideea că doar inculpatul A. ar fi transportat şi depozitat ţigaretele la imobilul respectiv într-o cameră unde doar acesta avea cheile de acces şi după externare inculpatul C. ar fi sesizat prezenţa ţigărilor şi i-ar fi cerut să le ducă pentru a nu avea probleme cu forţele de ordine, perioadă de timp în care inculpatele B. şi D. nu ar fi ştiut nimic despre existenţa ţigărilor.
Dimpotrivă, Curtea a reţinut că, în perioada de carantinare, persoana vătămată E. a arătat că inculpaţii A. şi B. au venit la imobil de cca. 2-3 ori şi au luat mai multe cartuşe de ţigări, asigurându-se de fiecare dată că nu vor fi prinşi de către organele de poliţie care verificau zilnic şi intempestiv respectarea programului de carantinare a persoanelor carantinate la imobilul respectiv. În acest sens, persoana vătămată E. a arătat că unul dintre inculpaţi intra în casă după ţigări, iar celălalt rămânea în maşină ca să poată anunţa pe celălalt dacă între timp apăreau organele de poliţie.
Deşi s-a arătat că doar inculpatul A. avea acces la camera unde erau depozitate ţigările, totuşi după ce inculpatul C. a venit acasă de la spital i-a cerut acestuia să îşi ducă ţigările, ceea ce dovedeşte existenţa unei neconcordanţe reale în sensul că acesta din urmă nu avea de unde să ştie ceea ce s-a depozitat în cameră decât dacă primul i-ar fi comunicat acest lucru sau acesta ar fi văzut sau ar fi participat la depozitarea acestora.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul C. era conştient că depozitarea cantităţii respective de ţigări era contrară legii, motiv pentru care nu se poate susţine că inculpaţii nu cunoşteau pericolul la care s-au expus şi pentru acest motiv aceştia încercau să eludeze dispoziţiile legale, depozitând şi vânzând ţigări în mod clandestin.
Faptul că inculpaţii A. şi B. au depozitat întreaga cantitate de ţigări la inculpaţii C. şi D., dovedeşte clar că în situaţia în care primii doi ar fi fost descoperiţi de către organele de poliţie că se ocupau cu vânzarea ilegală de ţigări şi s-ar fi efectuat o percheziţie domiciliară, aceştia nu puteau răspunde penal, ci doar contravenţional întrucât se asigurau că la domiciliul lor nu exista o cantitate mare de ţigări, respectiv să nu se depăşească 10.000 ţigarete.
Odată ce inculpaţii A. şi C. au susţinut în faze procesuale diferite că ţigările au fost cumpărate din Oradea de la piaţă, aceştia s-au asigurat că nu va fi descoperită modalitatea de acţiune şi că mijlocul de transport nu va putea fi confiscat, declarând că ţigările au fost achiziţionate fără acte de la o persoană străină (rrom cu mustaţă) şi au fost aduse cu un taxi (o parte fiind pusă pe bancheta din spate), ceea ce nu poate fi verosimil în condiţiile în care cantitatea mare de ţigări netimbrate transportată era vizibilă, iar în lipsa unor acte justificative niciun taximetrist nu ar fi efectuat un transport care era vădit ilegal.
Mai mult, s-a remarcat faptul că inculpatul C. a declarat că ar fi cumpărat 140 de cartuşe a câte 10 pachete de ţigări fiecare marca x (deci 28.000 tigarete), precum şi o cutie cu pocnitori, în schimbul sumei de 7.000 RON fără să aibă posibilitatea să verifice acea cantitate întrucât vânzătorul se grăbea din cauza unei razii care se efectua în piaţă, rezultând astfel un preţ de 5 RON/pachet (fără a se avea în vedere costul pocnitoarelor) şi o diferenţă de cca. 10-11 RON faţă de preţul real al acestora de 16 RON, cât s-a consemnat în procesul-verbal din data de 21.11.2020, în comparaţie cu diferenţa de preţ comercială de 9-11 RON rezultată din precizările inculpatului (care a declarat că face o economie de 5-7 RON).
Oricum, s-a apreciat că era neverosimil ca inculpaţii să achiziţioneze asemenea cantităţi imense doar pentru consumul propriu şi/sau pentru muncitori în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor date, aceştia nu aveau un loc de muncă şi, prin urmare, nu puteau efectua investiţii sau alte lucrări din surse licite, iar investirea banilor în ţigarete fără să se urmărească obţinerea de profit prin vânzare era lipsită de o logică firească.
Totodată, s-a arătat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că prejudiciul cauzat în urma furtului de ţigări ar fi fost de 80.000 RON din care 50.000 RON ar fi costat marfa achiziţionată şi 30.000 RON ar fi reprezentat profitul neobţinut, existând o diferenţă foarte mare în ceea ce priveşte profitul obţinut, având în vedere declaraţiile nesincere ale inculpatului C. care a arătat că prin această achiziţie (la preţul de cel mult 5 RON/pachet) obţinea o economie de 5-7 RON faţă de preţul practicat în comerţ - 16 RON, pe când în realitate trebuia să obţină un câştig de 10-11 RON, adică peste dublul sumei investite.
Totodată, s-a reţinut că dispoziţiile legale în materie fiscal - vamală impun obligativitatea plasării în antrepozit fiscal a produselor accizabile de natura tutunului prelucrat, întrucât doar în această modalitate statul poate să calculeze şi să încaseze obligaţiile fiscale care rezultă din operaţiunile comerciale realizate cu tutun prelucrat (ţigarete).
Întrucât ţigările sunt potrivit legislaţiei fiscale, bunuri accizabile, acestea, odată introduse în România, trebuie plasate sub un regim vamal şi trebuie achitate obligaţiile de import potrivit legislaţiei naţionale şi comunitare. Ţigaretele depozitate de inculpaţi nu aveau timbre aplicate de către autorităţile române ori de către un alt stat comunitar, ceea ce înseamnă că acestea nu au fost supuse unui control fiscal şi nu au fost plasate sub un regim vamal comunitar, ele provenind din contrabandă.
Din moment ce inculpaţii au evitat să reclame furtul ţigărilor, instanţa a apreciat că rezultă neîndoielnic că aceştia cunoşteau caracterul ilicit al provenienţei bunurilor şi, observând că acestea purtând aceeaşi serie nu aveau timbre aplicate de către autorităţile române, aceste bunuri erau menite să eludeze controlul vamal.
S-a mai arătat că, chiar dacă prin raportare la obiectul iniţial al acuzaţiei nu se impuneau să fie administrate probe cu privire la modul cum au fost obţinute cele 110.000 ţigarete care aveau aceeaşi serie x şi nici nu au fost administrate probe în acest sens, din actele dosarului a rezultat că inculpaţii ştiau că ţigaretele dobândite şi depozitate în imobilul respectiv proveneau din contrabandă în accepţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.
Având în vedere că aproape toţi martorii au declarat că în comunitatea locală inculpaţii A. şi B. obişnuiau de mai mulţi ani să se ocupe cu vânzarea de ţigarete netimbrate, respectiv unii martori au arătat că ţigările provin din contrabandă şi chiar inculpatul A. le-a confirmat acest lucru, după care cei doi inculpaţi au evitat să sesizeze organele de poliţie cu privire la furtul unei părţi din ţigări tocmai pentru a nu fi descoperită activitatea infracţională a acestora şi, văzând că ţigaretele depozitate de aceştia nu aveau timbre aplicate de către autorităţile române, nu purtau banderola de marcaj fiscal şi nu existau documente justificative privind achiziţionarea acestora, precum şi că erau vândute sub preţul pieţei, s-a concluzionat că acestea nu au fost supuse unui control şi plasate sub regim vamal, dimpotrivă, acestea provin din contrabandă.
Prin urmare, s-a apreciat că nu are relevanţă susţinerea apărării că nu s-au dovedit locurile pe unde cele 110.000 ţigarete au fost introduse în ţară ori că acestea puteau fi produse în ţară, atât timp cât probatoriul administrat în cauză a demonstrat indubitabil că inculpaţii cunoşteau faptul că ţigaretele proveneau din contrabandă.
Deşi iniţial inculpaţii (care ulterior au revenit asupra cererii) şi procurorul au cerut schimbarea încadrării juridice reţinute din infracţiunea de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din aceeaşi lege, în infracţiunea de deţinere înafara antrepozitului fiscal a mai mult de 10000 ţigarete, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, Curtea a apreciat că, odată ce inculpaţii cunoşteau că ţigările proveneau din contrabandă şi pentru considerentele arătate mai sus, se impune respingerea acestei solicitări.
În fine, susţinerile apărării că persoana vătămată E. a făcut astfel de afirmaţii întrucât se află în relaţii de duşmănie cu inculpaţii nu au fost primite, arătându-se că declaraţiile celei dintâi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, iar declaraţiile iniţiale ale inculpaţilor au fost modificate deliberat tocmai pentru a se potrivi într-o oarecare măsură cu probele din cauză, construcţie artificială evidentă a apărării cu care instanţa nu a fost de acord.
În consecinţă, s-a apreciat că faptele inculpatilor A. şi B. de a dobândi şi de a deţine efectiv în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020, cantitatea de 11 baxuri, a câte 50 de cartuşe, fiecare conţinând 10 pachete, în total 110.000 ţigarete de provenienţă străină, mărcile Marlboro, Compliment şi x, toate fără timbru emis de autorităţile române, valorificând o parte din aceasta prin vânzare, cunoscând că respectivele ţigarete provin din contrabandă este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că elementul material al laturii obiective constă în dobândirea de către inculpaţi a celor 110.000 ţigarete aflate în pachete ţigări de diferite mărci, cunoscând că acestea provin din comiterea infracţiunii de contrabandă, urmată de valorificarea unei părţi din aceasta.
Urmarea imediată principală constă în împiedicarea normalei desfăşurări a activităţii de înfăptuire a justiţiei, iar cea secundară în producerea unei pagube bugetului consolidat al statului, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie, în modalitatea reglementată de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând în momentul în care au dobândit bunurile că acestea provin din comiterea infracţiunii de contrabandă (intenţie directă).
Totodată, Curtea a considerat că faptele inculpaţilor C. şi D. de a primi şi de a păstra în depozit în perioada 13.11.2020 - 20.11.2020, 26.000 ţigarete - inculpatul C. şi în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020 cantitatea de 11 baxuri, a câte 50 de cartuşe, fiecare conţinând 10 pachete, în total 110.000 ţigarete de provenienţă străină, mărcile Marlboro, Compliment şi x-inculpata D., toate fără timbru emis de autorităţile române, cunoscând că ţigaretele provin din contrabandă, întrunesc atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.
Elementul material al laturii obiective constă în primirea, respectiv depozitarea de către inculpata D. a celor 110.000 ţigarete aflate în pachete ţigări de diferite mărci, respectiv de către inculpatul C. a 26.000 ţigarete, cunoscând că acestea provin din comiterea infracţiunii de contrabandă. Urmarea imediată principală constă în împiedicarea normalei desfăşurări a activităţii de înfăptuire a justiţiei, iar cea secundară în producerea unei pagube bugetului consolidat al statului, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpaţii au acţionat cu intenţie, în modalitatea reglementată de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., cunoscând în momentul în care au primit bunurile că acestea provin din comiterea infracţiunii de contrabandă (intenţie directă).
Curtea a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat indubitabil că inculpaţii ştiau că ţigările provin din contrabandă, motiv pentru care a respins solicitarea acestora de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza I C. proc. pen., subliniind că faptele imputate întrunesc, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire.
La individualizarea pedepselor, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., reţinând, în privinţa inculpatului A. o contribuţie principală în săvârşirea faptei, aspect în raport cu care, ţinând seama şi de circumstanţele personale ale acestuia, a apreciat că eficienţa funcţională a pedepsei se poate realiza numai prin aplicarea unei pedepse de 1 an şi 8 luni închisoare, considerând că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte fapta inculpatului A. care, în data de 22.11.2020, în jurul orei 20:00, în incinta imobilului cu nr. x din localitatea Sânnicolau Român, jud. Bihor, a încercat să o corupă pe persoana vătămată E., prin promisiunea stingerii unei datorii de 5.400 RON, dacă aceasta ar fi declarat, în mod mincinos, organelor de urmărire penală că ţigaretele de contrabandă îi aparţineau, Curtea a apreciat că probatoriul administrat în cauză demonstrează, dincolo de orice îndoială legitimă, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că elementul material al infracţiunii de influenţarea declaraţiilor constă în coruperea persoanei vătămate pentru a da declaraţii mincinoase în cauza penală în care se efectuau cercetări cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 274 din legea 86/2006, raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 46 alin. (2) C. pen.. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui.
Raportându-se la dispoziţiile art. 74 C. pen., Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă inculpatului a fost în mod corect individualizată, cuantumul acesteia fiind de natură să ducă la realizarea funcţiilor şi a scopului pentru care a fost aplicată.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 7 aprilie 2023, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (prin avocat J., care a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x din 07.04.2023, dosar nr. x/2021), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi solicitând, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În susţinerea recursului în casaţie, raportându-se la aspectele reţinute de Curtea de Apel Oradea sub aspectul situaţiei de fapt circumscrisă infracţiunii de tăinuire, recurentul a arătat, în primul rând, că instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei, reţinând un alt element material decât cel indicat în rechizitoriu şi cu care Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta a învestit instanţa de judecată şi asupra căruia s-a statuat cu ocazia închiderii procedurii de cameră preliminară că obiectul si limitele judecăţii sunt stabilite. În acest sens, a solicitat să se observe că inculpatul a fost trimis în judecată în considerarea faptului că "a depozitat în vederea facilitării vânzării ţigări netimbrate", iar în decizia de condamnare s-a reţinut că inculpatul "a dobândit cele 110.000 ţigarete aflate în pachete de diferite mărci, cunoscând că acestea provin din comiterea infracţiunii de contrabandă, urmată de valorificarea unei părţi din aceasta". A considerat că, procedând în asemenea manieră, instanţa de apel a schimbat obiectul şi limitele judecăţii, inculpaţii neavând ocazia în cursul urmăririi penale să se apere în raport cu această infracţiune care nu a făcut obiectul anchetei penale şi nu a presupus niciodată analiza provenienţei bunurilor, nici măcar ipotetic.
Totodată, a solicitat să se observe că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt neconstituţionale, ca urmare a faptului că nu reglementează un prag valoric/temporal cât priveşte faptele asimilate contrabandei. În opinia apărării, această decizie a avut ca efect dezincriminarea infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, până la intervenirea O.G. nr. 85/2022, prin care textul de lege a fost pus în acord cu considerentele Curţii Constituţionale.
S-a apreciat că, atât timp cât a fost necesar ca instanţa de control judiciar să schimbe obiectul şi limitele judecăţii, reţinând o altă modalitate de comitere a faptei, practic o altă latură obiectivă care nu a făcut obiectul urmăririi penale în cauză, nu semnifică altceva decât faptul că infracţiunea de tăinuire nu poate fi absorbită în infracţiunea de contrabandă asimilată, astfel încât se impune constatarea dezincriminării faptei pentru care inculpatul a fost condamnat.
S-a mai arătat că între infracţiunea de contrabandă asimilată şi cea de tăinuire există diferenţe juridice, una dintre acestea fiind dată de textul art. 270 alin. (3) C. pen., care stipulează că "tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte", dispoziţii a căror incidenţă nu a fost analizată de către organele judiciare. În plus, s-a învederat că infracţiunea de tăinuire nu poate fi reţinută în absenţa dovedirii faptei prevăzută de legea penală în legătură cu care aceasta s-a desfăşurat, respectiv a împrejurării că bunurile care au făcut obiectul tăinuirii provin din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Sub acest aspect, s-a subliniat că, în speţă, organele judiciare nu au administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ţigaretele deţinute de inculpat provin din infracţiunea premisă de contrabandă, respectiv probe cu privire la modalitatea în care acestea au ajuns în România (prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin asemenea locuri ori prin sustragerea de la controlul vamal) ori în posesia inculpatului. În atare situaţie, s-a apreciat că nu se poate reţine dincolo de orice dubiu rezonabil că ţigările deţinute de inculpat provin din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală şi nu dintr-o contravenţie, în lipsa oricăror elemente de fapt, nefiind suficientă simpla menţiune că acesta ar fi cunoscut că bunurile provin din contrabandă.
În final, recurentul a apreciat incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pe de o parte, ca urmare a intervenirii dezincriminării infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar, pe de altă parte, pentru neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., în modalitatea reţinută de instanţa de control judiciar (lipsind elementul material).
Prin încheierea din 27 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 230/A din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.
În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. numai în ceea ce priveşte critica referitoare la dezincriminarea, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, a infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, pentru care a fost trimis în judecată şi cele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., din perspectiva lipsei elementului material şi a situaţiei premisă, arătându-se că această critică poate fi examinată prin prisma cazului de casare indicat, doar în drept, prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 27 iunie 2023, Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", care vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Aşadar, acest motiv de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanţelor inferioare, jurisprudenţa instanţei supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC şi nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022, etc.).
În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece a fost dezincriminată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022. De asemenea, a susţinut neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., în modalitatea reţinută de instanţa de control judiciar (lipsind elementul material).
Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A., printre altele, pentru aceea că, împreună cu inculpaţii B. şi D., în perioada 27.10.2020 - 20.11.2020, respectiv inculpatul C. în perioada 13.11.2020 - 20.11.2020, în baza unei înţelegeri prealabile, au depozitat, în vederea facilitării vânzării de către primii doi, în incinta imobilului cu nr. x din loc. Sânnicolau Român, jud. Bihor, proprietatea celei din urmă, ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, mărcile Marlboro, Compliment şi x, cunoscând că proveneau din contrabandă, iniţial cantitatea de 11 baxuri, a câte 50 de cartuşe, fiecare conţinând 10 pachete, în total 110.000 ţigarete, care s-a diminuat la 4 baxuri, 40.000 de ţigarete, întrucât în perioada 05-07.11.2020, autori necunoscuţi ar fi sustras 7 baxuri, 70.000 de ţigarete, după care aceasta a scăzut, din nou, la 26.000 de ţigarete, toate marca x, găsite în 20.11.2020 de către organele de urmărire penală, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate). Instanţa de apel a statuat, cu titlu definitiv, că fapta expusă anterior există şi se circumscrie, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile, conţinutului constitutiv al infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., nu a celei de contrabandă, reglementată de art. 270 din Legea nr. 86/2006 în forma reglementată prin O.U.G. nr. 85/2022, nefiind incidentă o lege de dezincriminare.
Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de tăinuire, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului, că fapta ce îi este imputată, aşa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu a fost dezincriminată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022 şi întruneşte toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.
În acest sens, se constatată, pe de o parte, că Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022 s-au constatat a fi neconstituţionale dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în forma reglementată anterior publicării O.U.G. nr. 85/2022, nu cele ale art. 270 alin. (1) C. pen., în temeiul cărora a fost condamnat inculpatul de către instanţa de apel.
Pe de altă parte, Înalta Curte notează că în considerentele acestei hotărâri, instanţa de contencios constituţional a reţinut, cu trimitere inclusiv la jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că "infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului. De altfel, Curtea reţine că, anterior introducerii în Codul vamal al României a incriminării prevăzute la art. 270 alin. (3), acţiunile/operaţiunile prevăzute de această dispoziţie legală, în lipsa unui text special, au fost încadrate de către instanţe ca infracţiune de tăinuire (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2.743 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). Ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost caracterizată în jurisprudenţă ca "formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014), reţinându-se totodată că, "în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015) (paragraful 29).
Totodată, are în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Aşadar, instanţa verifică dacă fapta concretă comisă de recurent, încadrată în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (a cărui neconstituţionalitate s-a constatat prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022), este incriminată de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, se constată că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu are ca efect dezincriminarea tuturor faptelor care anterior deciziei se circumscriau acestei infracţiuni, ci numai a acelora care nu ar putea întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii cu caracter general, cea de tăinuire, prevăzute de art. 270 C. pen.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen., în ceea ce priveşte fapta săvârşită de recurentul inculpat, dezincriminarea infracţiunii complexe prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României neavând ca efect şi dezincriminarea normei generale, respectiv a infracţiunii de tăinuire reglementate de dispoziţiile art. 270 C. pen.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului privind tipicitatea, Înalta Curte notează că, potrivit art. 270 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tăinuire, primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia.
Înalta Curte, în acord cu apărările recurentului-inculpat, reţine că existenţa infracţiunii de tăinuire este condiţionată de situaţia premisă ca bunul să provină dintr-o faptă prevăzută de legea penală, însă constată că instanţa de apel a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situaţiei de fapt, că "probatoriul administrat în cauză a demonstrat indubitabil că inculpaţii cunoşteau faptul că ţigaretele proveneau din contrabandă"
Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia premisă prevăzută de norma de incriminare, ca ţigarete netimbrate, fără inscripţii în limba română, mărcile Marlboro, Compliment şi x, depozitate în vederea facilitării vânzării în incinta imobilului cu nr. x din loc. Sânnicolau Român, jud. Bihor, să provină dintr-o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de contrabandă incriminată de dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, astfel că există concordanţă deplină între situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin decizia recurată şi latura obiectivă a infracţiunii de tăinuire pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.
Înalta Curte observă, aşadar, în contextul existenţei corespondenţei între activitatea ilicită imputată şi tiparul normei de incriminare, că, prin susţinerile referitoare la lipsa condiţiei premisă a laturii obiective a infracţiunii tăinuire prevăzute de art. 270 alin. (1) C. pen., recurentul contestă, în realitate, situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţele de fond şi apel, care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai poate fi repusă în discuţie prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 230/A din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 230/A din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2023.