Şedinţa publică din data de 23 iulie 2024
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 27 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2017, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie în dosarul de urmărire penală nr. 146/P/2016, cu privire, printre alţii, la bunurile inculpatei A..
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel, după prezentarea acuzaţiilor aduse inculpaţilor prin rechizitoriu, a măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa din data de 20.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie (în vederea recuperării prejudiciului precum şi pentru garantarea cheltuielilor judiciare), precum şi a soluţiei pronunţate în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 956/12.09.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a Penală, a apreciat, în esenţă, că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asiguratorii, aceste temeiuri impunând în continuare menţinerea acestora.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite în continuare condiţiile pentru dispunerea măsurilor asiguratorii şi anume, existenţa indiciilor temeinice de săvârşire a infracţiunilor de care inculpaţii sunt acuzaţi, existenţa riscului ca inculpaţii să ascundă, să distrugă, să înstrăineze ori să sustragă de la urmărire bunuri ce pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la recuperarea pagubei.
Analizând actele contestate în cauză, precum şi susţinerile inculpaţilor, prin apărători, Curtea a apreciat că, în raport cu obiectul acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, luarea măsurilor asiguratorii fiind necesară şi proporţională în raport cu scopul urmărit, respectiv confiscarea specială şi repararea prejudiciului.
În ceea ce priveşte durata măsurilor, Curtea a apreciat-o proporţională faţă de complexitatea cauzei, stadiul procesual, cercetarea judecătorească în apel fiind finalizată, dar şi faţă de cuantumul ridicat al presupusului prejudiciu, nefiind depăşit un termen rezonabil, procedurile judiciare derulate în cauză având ca scop tocmai garantarea dreptului părţilor la un proces echitabil.
Deopotrivă, Curtea a reţinut că nici o eventuală incidenţă a prescripţiei răspunderii penale nu este de natură a duce la concluzia că menţinerea măsurilor asigurătorii nu ar fi necesară şi proporţională în cauză, de vreme ce măsura confiscării speciale nu este condiţionată de atragerea în concret a răspunderii penale pentru fapta presupus săvârşită, iar acţiunea civilă se soluţionează şi în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Împotriva încheierii din data de 27 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie inculpata A..
Contestatoarea A. a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei şi modificarea în parte a încheierii atacate, în sensul restrângerii măsurilor asigurătorii, având în vedere că, de la momentul instituirii măsurilor asigurătorii, cuantumul prejudiciului s-a modificat substanţial în sensul că iniţial a fost reţinut un prejudiciu de aproximativ 7 milioane de RON iar în prezent, urmare a hotărârii dispuse în primă instanţă, cuantumul acestuia este cu aproximativ 5 milioane de RON mai mic, şi, cu toate acestea, măsurile asiguratorii nu au fost restrânse.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea căii de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Prin ordonanţa din data de 20.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 146/P/2016, s-au dispus, cu privire la inculpata A., următoarele:
Instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor inculpatei A., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare până la concurenţa sumei de 6.792.947.05 RON, astfel:
1. Instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului până la concurenţa sumei de 6.792.947.05 RON, constând în indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de inculpata A..
2. Instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, constând în poprirea până la concurenţa sumei de 6.792.947.05 RON, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce priveşte limitele urmăririi veniturilor băneşti (până la o treime din venitul lunar net), asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în RON sau valută, în conturile bancare deţinute de inculpata A..
Prin încheierea din data de 30.03.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 2502 C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie din data de 20.12.2017 în dosarul de urmărire penală nr. 146/P/2016, până la o verificare ulterioară, dar nu mai mult de un an de la pronunţarea respectivei încheieri.
Prin sentinţa penală nr. 956/12.09.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, cu privire la inculpata A. s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (8) C. proc. pen., art. 18 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpata A. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (în raport de actul adiţional nr. x la contractul nr. x/DEA/02.12.2010), ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., art. 18 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (în raport de acordul-cadru nr. 268/DEA/16.03.2011), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
În baza art. 396 alin. (1) şi (8) C. proc. pen., art. 18 C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (în raport de contractul de prestări servicii nr. x/25.08.2011), ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 1.382 C. civ. şi art. 1.383 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă promovată de Autoritatea de Management a Calităţii în Sănătate şi:
- au fost obligaţi inculpaţii B., A. şi C., în solidar, la plata către partea civilă Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a sumei 445.286,74 RON, reprezentând prejudiciul aferent actului adiţional nr. x la contractul nr. x/DEA/02.12.2010. La această sumă urmează să se calculeze dobânda legală de la data când obligaţia a devenit scadentă până la data executării integrale a plăţii.
- au fost obligaţi inculpaţii B., A. şi C., în solidar, la plata către partea civilă Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a sumei 1.256.186,04 RON, reprezentând prejudiciul aferent contractul de prestări servicii nr. x/25.08.2011. La această sumă urmează să se calculeze dobânda legală de la data când obligaţia a devenit scadentă până la data executării integrale a plăţii.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsat nesoluţionată acţiunea civilă în ceea ce priveşte acordul-cadru nr. 268/DEA/16.03.2011.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie din data de 20.12.2017 în dosarul de urmărire penală nr. 146/P/2016, după cum urmează:... pentru inculpata A., până la concurenţa sumei de 1.701.472,78 de RON.
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor inculpatei A. până la concurenţa sumei de 598.889,85 RON (reprezentând prejudiciul aferent acordului-cadru nr. 268/DEA/16.03.2011).
În ceea ce priveşte infracţiunile reţinute, prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 28.12.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatei A., sub aspectul săvârşirii în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., totul cu aplic. art. 5 C. pen.
Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză asupra bunurilor inculpatei A., Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Potrivit art. 2502 C. proc. pen., "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).
Prin aceste dispoziţii procesual penale, legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.
Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că, în speţă, temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurilor asigurătorii au vizat repararea pagubei produse prin infracţiune (până la concurenţa sumei de 6.792.947.05 RON) şi garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Analizând măsura asiguratorie dispusă de procuror şi menţinută de instanţa de judecată, Înalta Curte constată că natura infracţiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată (infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.), precum şi motivul pentru care a fost menţinută măsura asigurătorie, respectiv în vederea reparării pagubei comisă prin infracţiune (necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului în contul părţii civile Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în acest sens), justifică menţinerea acesteia şi conduc la dovedirea condiţiilor necesităţii şi proporţionalităţii.
Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor întrucât acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracţiunilor de abuz în serviciu imputate contestatoarei iar soluţia de încetare a procesului penal pronunţată în primă instanţă nu produce efecte asupra laturii civile, inculpata putând fi obligată în continuare la repararea prejudiciului produs, astfel cum s-a şi dispus prin hotărârea primei instanţe, soluţie care, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de către prima instanţă a măsurii asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.
În ceea ce priveşte criticile formulate de contestatoare, potrivit cărora, deşi la momentul instituirii măsurilor asigurătorii, valoarea pretinsului prejudiciu era apreciată la 6.792.947.05 RON, iar prin hotărârea instanţei de fond valoarea acestuia a scăzut considerabil, inculpata fiind obligată la plata către partea civilă a unui prejudiciu cu aproximativ 5 milioane de RON mai mic şi, cu toate acestea, măsurile asigurătorii nu fost restrânse, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.
Astfel, Înalta Curte reţine că scopul măsurilor asiguratorii a fost încă de la debutul procesului penal cel al prezervării bunurilor ce pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiunile de abuz în serviciu şi, pe de altă parte, măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, având rolul de a preveni distrugerea sau înstrăinarea bunurilor care ar putea să asigure, în speţă, repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi plata cheltuielilor judiciare astfel cum vor fi stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă. În speţă, prin hotărârea primei instanţe, au fost menţinute măsurile asigurătorii asupra bunurilor inculpatei A. până la concurenţa sumelor de 598.889,85 de RON, respectiv 1.701.472.78 de RON, însă, această hotărâre nu este definitivă, cauza se află în apel iar măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor şi nu se justifică în momentul de faţă ridicarea sau restrângerea acestora, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului. Nu în ultimul rând, dat fiind şi caracterul provizoriu al măsurilor dispuse, este de relevat şi faptul că procedurile penale în faţa instanţei de judecată s-au derulat cu diligenţă şi celeritate, garantând astfel că ingerinţa în dreptul la proprietate al inculpatei este una proporţională (în prezent, cercetarea judecătorească fiind finalizată în apel).
Oricum, apărările vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual, respectiv soluţionarea unei contestaţii formulată împotriva unei încheieri prin care s-a menţinut măsura sechestrului asigurător, criticile inculpatei vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, iar în cazul în care, în urma examinării tuturor probelor, se va constata prejudiciul, acesta urmează a fi recuperat de la inculpată.
În privinţa bunurilor imobile sau mobile, instanţa constată că indisponibilizarea acestora, în contextul măsurii asiguratorii, nu lipseşte partea de dreptul de proprietate, punctual de atributului folosinţei, ci împietează doar posibilitatea de a dispune, respectiv de a înstrăina bunul pe perioada procedurii judiciare.
De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 207 din 31 martie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte în mod definitiv cu privire la măsurile asigurătorii.
Totodată, deşi prin raportare la momentul instituirii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză (20.12.2017), durata pare una îndelungată, acesta nu este unicul element de analiză. Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., care sunt susceptibile de producerea unei pagube materiale, şi, pe de altă parte, faptul că, în cauză, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Autoritatea de Management a Calităţii în Sănătate (chiar dacă soluţia nu este încă definitivă), inculpaţii fiind obligaţi la plata unor sume mari, cu titlu de despăgubiri civile, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, condiţii în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea acestui eventual prejudiciu, se impune menţinerea, în continuare, a respectivelor măsuri procesuale.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, raportat la numărul şi valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului, la complexitatea cauzei şi stadiul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017), astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva încheierii din data de 27 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva încheierii din data de 27 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2024.