Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 11 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 177 din 06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 RON.
Curtea de apel a reţinut că revizuentul a invocat doar formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acesta criticând aspectul că instanţele, care au soluţionat cauza, nu au analizat corect situaţia sa juridică cu ocazia contopirilor pedepselor ce au fost apreciate ca fiind concurente, însă nu a arătat care sunt faptele sau împrejurările noi, ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care să facă dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. S-a reţinut pe de o parte că, atât sentinţa penală nr. 26/F din 03 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, definitivă prin 423 din 01 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi sentinţa penală nr. 54 din 28 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 745 din 06 iunie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, au rămas definitive anterior sentinţei atacate şi, pe de altă parte, că acestea au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării definitive, neavând aptitudinea de a dovedi "netemeinicia hotărârii de condamnare". Adiţional, instanţa a reţinut că nu orice aspect sau fapt nou atrage revizuirea cauzei, ci doar acelea care sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, cele învederate de revizuent neavând influentă asupra soluţiei de condamnare.
Împotriva sentinţei penale nr. 123 din 11 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat apel persoana condamnată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acordat termen aleatoriu Completului C7 apel.
În dezbateri, apărătorul ales al revizuentului condamnat A. a susţinut că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât există aspecte cu privire la persoana condamnată care nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării apelului.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate de apelantul revizuent A., Înalta Curte constată că următoarele:
Înalta Curte reţine că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa apelată - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, şi nu de soluţionarea fondului cauzei.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
La momentul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.."
Ca şi instanţa care a analizat în prim grad de jurisdicţie revizuirea, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile art. 459 alin. (3) lit. a) şi b) C. proc. pen. şi urmează să analizeze condiţiile care au determinat respingerea căii de atac a revizuirii ca inadmisibilă.
Referitor la cerinţele prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. c) - au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, lit. d) - faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv şi lit. e) - faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, acestea urmează a fi analizate prin raportare la fiecare caz de revizuire.
Revizuentul a invocat cazul de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că situaţia sa juridică nu a fost analizată de instanţa apel, pedeapsa de 9 ani şi 4 luni aplicată prin sentinţa penala nr. 72 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, fiind sporită cu 1 an şi 4 luni, în mod nelegal, existând aspecte care nu au fost cunoscute instanţei la soluţionarea apelului. A mai arătat că sporul de 4 luni, adică 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare a fost adăugat în mod nelegal în pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 4 luni aplicată prin această hotărâre judecătorească.
Examinând cauza, se constată că prin sentinţa penală nr. 72 din data 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 177 din data de 06 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În acord cu prima instanţă, se apreciază că susţinerile apelantului revizuent nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., criticile acestuia referitoare la modalitatea în care au fost contopite pedepsele şi s-a dispus liberarea condiţionată reprezentând aspecte care nu pot fi rezolvate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac întemeiate pe cazul mai sus menţionat, prin invocarea căruia se tinde spre o soluţie de achitare, exoneratoare de orice răspundere penală. Mai mult, expresia "fapte sau împrejurări", stipulată în cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situaţie sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost pronunţată prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în doctrină şi jurisprudenţă există consens că "probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute" (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială; vol. II, 1998, p. 343). De asemenea, în jurisprudenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 96/2014, a statuat că numai faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca prin calea extraordinară de atac a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de către instanţa care a soluţionat cauza.
Pe cale de consecinţă, se apreciază că nu este îndeplinită condiţia prevăzută art. 459 alin. (3) lit. e) a C. proc. pen., întrucât susţinerile revizuentului A. nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat de acesta şi nici în celelalte cazuri prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 453 C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 123 din 11 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 123 din 11 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2024.