Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 1324/19.10.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2019, în baza art. 399 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) şi (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare.
În baza art. 92 C. pen., s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Constanţa.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile şi a fost nominalizat Primăria/Consiliul Local Cumpăna şi Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanta, ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 86 C. proc. pen., cu reţinerea art. 1.357, 1.390, 1391 alin. (2) şi 1392 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile B., C. şi D. şi a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A., la plata către partea civilă B. a sumei de 4627 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, la plata către partea civilă C. a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi la plata către partea civilă D. a sumei de 25.000 euro la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
II. Prin decizia penală nr. 509/P din data de 17.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat A. şi apelanta parte responsabilă civilmente S.C. E. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 1324/19.10.2022 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2019
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanţii au fost obligaţi la plata a câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
III. Împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Apărarea în susţinerea recursului formulat a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, prin interpretarea eronată şi trunchiată a materialului probator administrat în cauză, pornind greşit de la atribuţiile inculpatului ca fiind şef de formaţie de lucru, ceea ce s-a demonstrat a fi greşit, procedând la condamnarea acestuia pe dispoziţii generale.
În ceea ce priveşte culpa inculpatului, instanţa de fond a reţinut că acesta a încălcat prevederile ce îi reglementau activitatea, respectiv prevederile art. 22, din Legea nr. 319/2006 .
Totodată, s-a arătat că instanţa de fond nu a putut să indice nici un act care să prevadă o anumită conduită încălcată de către inculpat, mulţumindu-se să menţioneze în abstract că inculpatul " nu a respectat procedura privind comanda VIRA şi fără a se asigura că docherii sunt poziţionaţii în câmpul său vizual". În acord cu instanţa de fond, prin decizia pronunţată în apel, se menţine greşeala instanţei de fond în sensul că întradevăr inculpatul nu era şef formaţie, astfel că nu puteau fi considerate încălcate atribuţiile din această fişă de post şi, în lipsa unei proceduri, se raportează la fişa postului de vincier pct. 8 şi 9 în sensul de a nu permite începerea lucrului dacă nu s-au luat toate măsurile de protecţie.
De altfel, apărarea susţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia tipicităţii obiective şi subiective a agravantei prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât măsura de prevedere nu poate fi cea prevăzută în fişa postului " de a nu permite începerea lucrului dacă nu s-au luat toate măsurile de protecţie a muncii indiferent dacă aceste măsuri sunt incluse sau nu în atribuţiile sale", dispoziţii care dipotrivă, confirmă că nu era în atribuţiile sale să se asigure vizual că docherii respectau normele de protecţie, fiecare răspunzând pentru riscul pe care şi-l asumă, mai exact şeful de formaţie- în speţă victima F., având obligaţia să se asigure vizual înainte de a da comanda VIRA că nici o persoană nu se află în aria de operare a macaralei.
Concluzionând, s-a arătat că acesta este un caz tipic în care instanţa şi-a însuşit în totalitate concluziile raportului ITM care se efectuează în cazul accidentelor de muncă, fără să analizeze raportul de cauzalitate dintre acţiunea/omisiunea constatată de ITM şi rezultatul produs. (decizia penală nr. 161/2023 a Curţii de Apel Cluj de achitare a inculpatului pentru lipsa tipicităţii infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19.07.2023, iar procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
La data 25 septembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi a trimis cauza în vederea judecării în compunere de 3 judecători, cu termen la data 25 octombrie 2023.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.
Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă impunându-se achitarea sa.
Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat inculpatul A., corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa, respectiv faptul că inculpatul A., care, în data de 02.02.2018 a manevrat necorespunzător utilajul ridicător tip macara prin efectuarea manevrelor de ridicare directă a încărcăturii din interiorul vagoanelor şi transfer al sarcinii către magazia navei, fără a aştepta stabilizarea sarcinii şi fără să se asigure vizual că cei doi legători de sarcină au coborât din vagon, cu consecinţa producerii unui accident de muncă soldat cu decesul persoanei vătămate F..
Aşadar, în raport cu criticile formulate se constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie menţionat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât faptele recurentului inculpat A. corespund tiparului de incriminare al infracţiunilor de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin. (1) şi (3) C. pen. şi ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi prin urmare nu poate fi primită solicitarea apării de achitare în raport cu temeiul prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.
Elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă este reprezentat de orice acţiune sau inacţiune prin care se provoacă moartea unei persoane, acţiunea putând consta în neîndemânare, neatenţie, imprudenţă sau neglijenţă.
În cauză, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, a fost realizat prin acţiunea inculpatului care, în data de 02.02.2018 a manevrat necorespunzător utilajul ridicător tip macara prin efectuarea manevrelor de ridicare directă a încărcăturii din interiorul vagoanelor şi transfer al sarcinii către magazia navei, fără a aştepta stabilizarea sarcinii şi fără să se asigure vizual că cei doi legători de sarcină au coborât din vagon, încălcând în acest sens, prevederile cuprinse în art. 22 şi art. 23 lit. h) din Legea nr. 319/2006 şi Instrucţiunile proprii de SSM la manipularea şi depozitarea ţevilor şi tuburilor.
Totodată, s-a reţinut că acţiunea inculpatului a avut ca rezultat decesul victimei F., aşa cum rezultă din cuprinsul raportului medico-legal de necropsie nr. 492/90/A3/2018, efectuat la data de 28.03.2018, potrivit căruia decesul numitului F. a fost violentă şi s-a produs ca urmare a şocului traumatic şi hemoragie, în cadrul unui politraumatism facial şi toraco-abdominal, cu multiple fracturi costale şi rupturi de organe interne. De asemenea, s-a concluzionat că leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire de corp dur şi au legătură directă necondiţionată cu cauza morţii.
Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi moartea victimei a fost stabilită prin raportul medico-legal de necropsie nr. 492/90/A3/2018.
Prin apărările formulate, care se circumscriu în esenţă, modalităţii de interpretare şi evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanţele anterioare, recurentul A. solicită Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăţi legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care este consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor şi, în consecinţă, situaţia de fapt reţinută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 82/RC din 23 februarie 2021, Decizia nr. 167/RC din 20 aprilie 2021, Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.
Criticile invocate de recurentul inculpat A. nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia acestuia privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi aplicarea principiului in dubio pro reo fundamentat pe reevaluarea probelor administrate în cauză, pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.
Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 509/P din data de 17 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2024.