Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023), printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de petentul revizuient A..
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuient nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, textele de lege considerate neconstituţionale neavând legătură directă cu soluţionarea cauzei, prin excepţia invocată dorindu-se practic o modificare legislativă a dispoziţiilor art. 453 şi art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din C. pen.
Astfel, a concluzionat că, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, se doreşte o completare a dispoziţiilor normative menţionate într-un sens urmărit de petent, în condiţiile în care modificarea sau completarea legii este de competenţa exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă, rolul acesteia fiind acela de garant al supremaţiei Constituţiei României.
Având în vedere cele arătate, a constatat că cererea formulată este inadmisibilă.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023) a declarat recurs revizuentul A., fără a indica motivele exercitării căii de atac.
Examinând recursul formulat de revizuentul A., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă [alin. (1) şi (2)]; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [alin. (1)]; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale [alin. (3)] şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia [alin. (1)].
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
În acest sens, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reţinut că "dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Aşadar, această procedură face posibilă doar pronunţarea în situaţiile date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi".
În virtutea acestui rol, instanţa de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti de către revizuentul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de o parte din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi [art. 453 şi art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din C. pen..] aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituţionale, textele de lege criticate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.
Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile menţionate în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).
Rezultă, aşadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi la înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti îl reprezintă apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 141 din 22.03.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea sa privind revizuirea sentinţei penale nr. 35 din data de 06.02.2017 a Judecătoriei Cornetu, pronunţată în dosarul nr. x/2014, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 941/A/22.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală. Prin cererea de revizuire, printre altele, acesta invocă cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate), arătând că decizia a cărei revizuire se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională, în considerarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, cu precizarea că a invocat la termenul de judecată din apel din data de 14.05.2018 excepţia de neconstituţionalitate a art. 155 din C. pen., iar ulterior, limitându-se la a menţiona că prin notele scrise depuse între data dezbaterilor şi data pronunţării deciziei a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018.
Prin urmare, aspectele pe care le poate analiza instanţa de apel sunt cele privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin raportare la condiţiile de promovare a acestei căi extraordinare de atac din perspectiva cazului de revizuire indicat de apelantul revizuient, reglementate de dispoziţiile art. 459 alin. (3) şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În speţă, apelantul revizuent A. a invocat neconstituţionalitatea art. 453 şi art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 4 şi 5 din C. pen., susţinând că textul de lege nu respectă principiile constituţionale privind claritatea şi previzibilitatea legii, în ceea ce priveşte posibilitatea de a solicita revizuirea pe motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 din C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 201/2023, în sensul că instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen. numai dacă, în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege. Totodată, a precizat că, pentru claritatea art. 453 din C. proc. pen., trebuie folosită sintagma "micşorarea limitei maxime a pedepsei şi dezincriminarea faptei", care se deduce din art. 595 din C. proc. pen., dar nu este clară şi predictibilă în art. 453 din C. proc. pen.
Or, având în vedere consideraţiile anterioare, Înalta Curte constată, pe de o parte, în acord cu instanţa de apel, că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se urmăreşte constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din C. pen. ori a art. 453 şi art. 595 din C. proc. pen., ci completarea acestora în sensul urmărit de recurentul revizuient.
Pe de altă parte, o eventuală declarare a neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi atribuirea de către Curtea Constituţională, pe calea interpretării normei, a semnificaţiei indicate de petent, respectiv adăugarea sintagmei "micşorarea limitei maxime a pedepsei şi dezincriminarea faptei", nu este aptă să influenţeze soluţia ce s-ar putea pronunţa în apel, având în vedere că nu modifică condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023).
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023).
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2023.