Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1300 din data de 05 mai 2023 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzute la art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză se află în stare de recidivă postcondamnatorie şi că a fost săvârşită în termenul de încercare de 4 ani aferent suspendării sub supraveghere dispuse prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016, prin care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzute la art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani aplicată prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută la art. 233-234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 96 alin. (5) teza I C. pen. raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (1) teza I C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 76/14.04.2016 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, rămasă definitivă prin neapelare la data de 04.05.2016, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.
S-a constatat că pedeapsa complementară aplicată a fost executată.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală perioada în care inculpatul s-a aflat privat de libertate în baza măsurilor preventive dispuse cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2016 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, respectiv perioada cuprinsă între 22.08.2015-24.02.20216.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul- inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1300/2023 pronunţate de Judecătoria Craiova.
Împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 06.10.2023, prin apărător ales, avocat B. cu împuternicire avocaţială aflată la dosar de recurs în casaţie.
Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că fapta prevăzută de art. 337 C. pen. pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă faţă de inexistenţa vreunei obligaţii de a da curs prelevării de mostre biologice la mai mult de 4 ore în raport cu momentul la care inculpatul A. condusese pentru ultima dată, iar situaţia de fapt reţinută nu se suprapune cu norma incriminatoare prevăzută de lege.
A susţinut că instanţa a reţinut o stare de fapt pe care a suprapus-o doar într-o manieră abstractă pe condiţiile normei de incriminare, fără să aplice în mod corect regulile de drept aplicabile.
Astfel, inculpatul a apreciat că după petrecerea evenimentului (necatalogat ca un accident auto din perspectiva art. 75 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002; HP Decizia nr. 5/2018) produs la orele 18:00, în continuare nu poate fi reţinută calitatea de "conducător auto" inclusiv la orele 22:00, pentru a subzista dreptul organului de cercetare penală să solicite prelevarea de mostre biologice şi obligaţia corelativă a cetăţeanului de a se supune unei astfel de obligaţii.
Noţiunea de "conducător auto" şi activitatea de condus sunt elemente indispensabile reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., iar în lipsa lor nu se poate pretinde obigaţia de a se supune prelevării de probe biologice, într-o altfel de versiune interpretarea textului de lege fiind pur arbitrară. Este singura situaţie în care agentul constatator poate să solicite acest lucru, fără însă a putea alege şi alte situaţii în care acesta îi poate cere subiectului de drept să se prezinte pentru recoltarea de probe biologice.
Potrivit art. 6 pct. 12 din O.U.G. nr. 195/2002, prin "conducător -persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;", se înţelege acea persoană care se află în timpul exercitării activităţii de condus, iar la nivel european, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 defineşte "transportul rutier" în art. 4 "orice deplasare efectuată, în totalitate sau parţial, pe drumurile deschise utilizării publice de către un vehicul..", iar pe cel care o prestează "conducătorul auto" - Conducătorul auto este persoana care conduce vehiculul, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, sau care se află la bordul unui vehicul în cadrul serviciului său pentru a-l putea conduce, în cazul în care este necesar.
Inculpatul a susţinut că în acelaşi sens este şi Decizia nr. 571/2019 a Curţii Constituţionale a României cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 337 C. pen. care leagă existenţa infracţiunii de premisa activităţii de şofat care lipseşte şi nu mai poate fi asimilată după o perioadă de 4 ore şi intercalarea unor alte activităţi până la momentul prelevării.
Pe cale de consecinţă, nu se poate susţine o conformitate a faptei concrete cu cea descrisă în norma legală, respectiv la orele 22:00 neexistând o activitate de condus din partea inculpatului A., în raport cu care se probează o astfel de activitate, adică orele 18:00 şi solicitarea de prelevare de mostre biologice, fiind mai mult de 4 ore şi intervenind o serie de alte acţiuni, inclusiv consumul de alcool.
Pe de altă parte, nu poate exista obligaţia de prelevare de mostre biologice, în contextul clasării cauzei pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului, neputând fi antrenată răspunderea penală la nivelul refuzului de prelevare de mostre biologice, iar în cadrul aceleiaşi stări de fapt să rezulte inexistenţa unui accident auto care să legitimeze şi ulterior solicitarea de prelevare de mostre biologice.
Nu se poate reţine nicio ipoteză care să legitimeze organul de poliţie ca la mai mult de 4 ore să solicite prelevarea de probe biologice şi implicit nici obligaţia corelativă de a răspunde unei astfel de solicitări, primordial trebuind a se constata calitatea de conducător auto în împrejurările date. Nu s-a înregistrat nicio testare cu aparatul alcooltest care să indice o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nici nu s-a produs un accident de circulaţie din care să rezulte moartea sau vătămarea integrităţii corporale a vreunei persoane.
Prin urmare, întrunirea condiţiilor de tipicitate sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. se raportează la obligaţia conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile în care acesta prestează o activitate de condus, sau imediat după ce acesta este implicat într-un accident auto, prin care s-a produs vătămarea unor persoane.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436 şi art. 437 alin. (1) lit. a)- d) C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din 05.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În esenţă, a solicitat să se constate că, în mod greşit, a fost condamnat, întrucât elementul material al laturii obiective a infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., nu este îndeplinit faţă de inexistenţa vreunei obligaţii de a da curs prelevării de mostre biologice la mai mult de 4 ore în raport cu momentul la care inculpatul A. condusese pentru ultima dată, iar situaţia de fapt reţinută nu se suprapune cu norma incriminatoare prevăzută de lege.
Astfel, inculpatul a apreciat că evenimentul rutier s-a produs la orele 18:00, iar ulterior acestui moment nu poate fi reţinută calitatea de "conducător auto" inclusiv la orele 22:00, pentru a subzista dreptul organului de cercetare penală să solicite prelevarea de mostre biologice şi obligaţia corelativă a cetăţeanului de a se supune unei astfel de obligaţii.
În argumentare, a invocat Decizia nr. 571/2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 337 din C. pen. sunt constituţionale şi care leagă existenţa infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen. de premisa activităţii de şofat care în speţă de faţă lipseşte şi nu mai poate fi asimilată după o perioadă de 4 ore şi intercalarea unor alte activităţi până la momentul prelevării.
Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. constă în aceea că, la data de 27.11.2018, în jurul orei 18:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 562, în afara localităţii Sălcuţa, jud. Dolj, autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, iar după ce a produs un accident de circulaţie, intrând o coliziune cu o căruţă, la solicitarea expresă a organelor de poliţie a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Referitor la criticile invocate de către inculpat în sensul că a refuzat recoltarea de probe biologice, deoarece la momentul la care i i-a solicitat acest lucru a apreciat că nu mai era conducător auto, invocând că a consumat băuturi alcoolice ulterior incidentului, instanţa de apel a reţinut că, legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de faptul că acesta ar fi consumat sau nu băuturi alcoolice anterior sau ulterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice şi nici de ora depistării făptuitorului, ci doar de faptul că inculpatul a refuzat în mod categoric să fie testat de către organele de poliţie şi să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, după ce a condus un autoturism pe drumurile publice şi a provocat un accident rutier.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că, prin termenul de "refuz", în sensul urmărit de legiuitor, se înţelege atitudinea conducătorului auto de a nu accepta ori de a respinge solicitarea unui cadru al poliţiei rutiere de a i se preleva mostre biologice. În acest sens, pentru realizarea elementului material al laturii obiective, refuzul trebuie manifestat expres şi presupune să fie precedat de o solicitare expresă, criteriu îndeplinit în cauză, astfel cum însuşi inculpatul a recunoscut, că a refuzat prelevarea de probe biologice.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 337 C. pen. au în vedere refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.
Pe de altă parte, relevante în cauză sunt şi dispoziţiile art. 78 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 care stabilesc că (1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.
Totodată, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (2), (5) şi (6) din acelaşi act normativ reglementează modul de stabilire a concentraţiei de alcool: (2) Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. (6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge."
Prin urmare, rezultă că gradul de îmbibaţie alcoolică se stabileşte în urma recoltării probelor biologice, or, în cazul refuzului de recoltare, această condiţie nu mai poate fi probată.
Scopul prelevării de mostre biologice este acela de a oferi agenţilor statului un instrument eficace pentru a putea descoperi la timp şi a împiedica circulaţia unor vehicule ai căror conducători au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, iar în final pentru a preîntâmpina vătămări mai grave ale altor valori sociale, iar prin fapta sa inculpatul a împiedicat atingerea acestui scop.
De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a incriminat fapta prevăzută de art. 337 C. pen. este aceea că, în cazul în care conducătorul unui autovehicul refuză să se supună ori se sustrage prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pericolul abstract al faptei este prezumat în mod absolut de legiuitor.
Mai exact, intenţia legiuitorului a fost aceea de a face efectivă posibilitatea de a-l sancţiona pe conducătorul unui vehicul care conduce sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive, chiar dacă acesta refuză testarea. În lipsa incriminării faptei de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, multe din persoanele surprinse conducând un vehicul sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive ar putea adopta un astfel de comportament, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală.
Obiectul juridic al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, siguranţă garantată şi de obligaţia conducătorilor auto de a se supune controlului şi prelevării de mostre biologice atunci când sunt suspectaţi de consumul de alcool sau substanţe psihoactive.
În mod secundar, prin intermediul acestei incriminări se protejează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, deoarece permite sancţionarea conducătorului auto în cazul neconformării acestuia la testare, comportament ce împiedică organele judiciare să verifice săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 336 C. pen.
Ca atare, Înalta Curte reţine că refuzul ori sustragerea de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei sau prezenţei unor substanţe psihoactive este suficientă pentru reţinerea acestei infracţiuni, chiar în absenţa consumului de alcool sau substanţe psihoactive.
Referitor la elementul material al laturii obiective, Înalta Curte reţine că infracţiunea poate fi săvârşită de autor prin două modalităţi alternative de acţiune: refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice.
În ceea ce priveşte modalitatea refuzului, conducătorii vehiculelor, sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţistului rutier. Refuzul persoanei trebuie să fie explicit, iar aceasta presupune că, anterior, poliţistul rutier i-a comunicat conducătorului că este obligatoriu să îi fie recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei substanţelor psihoactive (poliţistul avertizând persoana că, în caz contrar, va săvârşi această infracţiune), iar persoana căreia i s-a adresat să respingă ori să nu accepte solicitarea. Urmarea imediată este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranţei pe drumurile publice, cât şi de obstrucţionarea actului de justiţie. Rezultatul se produce în momentul în care, în raport cu modul concret în care subiectul înţelege a eluda obligaţia de a se supune prelevării mostrelor biologice, acţiunea sa poate fi caracterizată ca un refuz sau ca o sustragere de la recoltarea acestora. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind o infracţiune de pericol abstract.
Aşadar, sub aspectul laturii obiective, se reţine că inculpatul A. a condus pe drumurile publice respectiv pe DJ 562, în afara localităţii Sălcuţa, jud. Dolj, autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, iar după ce a produs un accident de circulaţie, intrând în coliziune cu o căruţă, fiindu-i solicitat consimţământul de prelevare a probelor biologice de sânge de către organele de poliţie rutieră, a refuzat în mod explicit, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că refuzul recoltării probelor biologice constituie infracţiune.
Motivul invocat de către recurentul inculpat, respectiv că ar fi trecut mai mult de 4 ore de la producerea evenimentului rutier, timp în care a consumat alcool, întrucât îşi pierduse calitatea de conducător auto nu constituie un temei justificat pentru refuzul de a se supune prelevării de probe biologice, câtă vreme fusese implicat într-un eveniment rutier, astfel că instanţa nu poate reţine un refuz argumentat al recurentului inculpat, care să-l exonereze de răspundere penală.
Astfel cum s-a reţinut supra, conducătorul auto implicat într-un eveniment rutier este obligat să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge, nefiind relevant intervalul de timp scurs de la momentul producerii evenimentului, din perspectiva obligativităţii supunerii la recoltarea probelor biologice.
În acest sens, Înalta Curte notează că, deşi infracţiunea prevăzută de art. 337 alin. (1) C. pen. nu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată este reprezentată atât de starea de pericol abstract la adresa siguranţei pe drumurile publice, cât şi de obstrucţionarea actului de justiţie, iar rezultatul se produce în momentul în care, în raport cu modul concret în care subiectul înţelege a eluda obligaţia de a se supune prelevării mostrelor biologice, acţiunea sa poate fi caracterizată ca un refuz sau ca o sustragere de la recoltarea acestora.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, prevăzute de art. 337 C. pen., fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.
Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 337 C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din data de 05 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1475/2023 din data de 05 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2024.