Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 27.01.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început faţă de inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început faţă de inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 135 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început faţă de S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 135 C. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început faţă de S.C. C. S.R.L. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal început faţă de inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 46 C. proc. pen.. rap. la art. 18 C. proc. pen.., s-a disjuns acţiunea penală în privinţa inculpatului E. cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 şi complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., urmând să se formeze un nou dosar penal.
În temeiul art. 25 alin. (5) şi art. 26 C. proc. pen., s-a disjuns acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, urmând ca aceasta să fie soluţionată în mod unitar în noul dosar penal format în urma disjungerii acţiunii penale privindu-l pe inculpatul E..
Noul dosar format va avea termen de judecată la data de 02.03.2023, sala 208, ora 12:00, pentru când se vor cita inculpaţii A., D., E., B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. şi partea civilă CNPR.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în dosarul penal nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin: ordonanţa din 12.12.2016, asupra bunurilor aparţinând inculpatului D. până la concurenţa sumei de 1.943.326,42 RON; ordonanţa din 28.12.2016, asupra bunurilor aparţinând inculpatului A. până la concurenţa sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanţa din 04.01.2017, asupra bunurilor aparţinând inculpatei S.C. C. S.R.L. până la concurenţa sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanţa din 04.01.2017, asupra bunurilor aparţinând inculpatei S.C. C. S.R.L. până la concurenţa sumei de 2.215.678,80 RON; ordonanţa din 29.12.2016, asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., până la concurenţa sumei de 2.215.678,80 RON, măsuri asiguratorii menţinute cu privire la toţi inculpaţii prin încheierea din data de 11.11.2022 a Tribunalului Bucureşt, secţia I Penală.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul D..
Prin decizia penală nr. 1001/A din data de 25.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 415 C. proc. civ..pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 15.06.2023 .
Prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel a menţinut încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
Parchetul a apreciat că instanţa a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în materia achiziţiilor publice, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care înlătură noţiunea de instituţie autonomă a prescripţiei din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.
În argumentare, parchetul a arătat că, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 şi 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerinţele echităţii substanţiale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivitătii legii penale mai favorabile, între normele privind prescripţia şi cele care definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează. Dacă în discuţie nu este reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripţie nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenţie (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67).
Curtea Europeană de Justiţie consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripţie poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. în acest caz, instanţa internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripţiei speciale, cu excepţia cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. Faptul că legiuitorul naţional prelungeşte un termen de prescripţie cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor -deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17 (Taricco II).
Deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. Ea reprezintă în esenţă unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Aşadar prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale.
Ulterior Deciziei nr. 297/2018, textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenta C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. şi s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. 155 alin. (1) C. pen., considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituţională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.
Totodată, parchetul a susţinut că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.
Procedurile penale referitoare la infracţiunile ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte.
Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.
Faţă de aspectele menţionate, parchetul a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În cursul urmăririi penale, în perioada 28.11.2016, 12.12.2016, 14.12.2016, 16.12.2016, 19.12.2016, 20.12.2016, 09.01.2017, 30.01.2017 li s-au adus la cunoştinţă inculpaţilor acuzaţiile, punerea în mişcare a acţiunii penale, calitatea de inculpaţi, fiind audiaţi şi s-au formulat cereri de probe, schimbarea de încadrare juridică - vol. 39 - 40 DUP.
Prin urmare, fiind întrerupt cursul prescripţiei în temeiul art. 155 alin. (1), (2), (4) C. pen., parchetul a apreciat că nu mai este incidentă situaţia de vid legislativ stabilită după interpretarea naturii consecinţelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 de către Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022 în considerente la paragraf 73:
"... pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea prescripţiei răspunderii penale".
Prin urmare, parchetul a apreciat că, pentru evitarea continuării curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale, se impune suspendarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. l ind.l din C. proc. civ. suspendarea până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în urma sesizărilor Curţii de Apel Braşov, secţia Penală prin încheierea din 10.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov în materia de evaziune fiscală şi spălare a banilor, respectiv încheierea din 10.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018 la solicitarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, încheierea din 09.12.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători/Penal 2 prin care a fost invocată suspendarea cauzei din oficiu de instanţă pentru soluţionarea cauzei C - 811/19.
Nu în ultimul rând, Direcţia Naţională Anticorupţie a apreciat că, în prezenta cauză, se impune în recurs în casaţie sesizarea CJUE cu următoarele întrebări preliminare:
Întrebare preliminară (1):
Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli naţionale (decizia Curţii Constituţionale a României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 67/25.10.2022) cu caracter retroactiv privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei, dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupţie sau fraudă cu TVA?
În acelaşi domeniu şi în aceleaşi condiţii ar trebui lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute, de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate să rezulte din decizia unei jurisdicţii constituţionale şi nu din voinţa legiuitorului.
Întrebare preliminară (2):
Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului de prescripţie, dacă această regulă rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a interpretat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 şi nu din voinţa legiuitorului şi dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupţie sau fraudă cu TVA?
În acelaşi domeniu şi în aceleaşi condiţii ar trebui de asemenea lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate rezulta din interpretarea conţinutului unei norme de către jurisdicţia constituţională contrar interpretării date până în acel moment de către instanţa supremă, interpretare care era la rândul ei conformă cu jurisprudenţa anterioară a jurisdicţiei constituţionale.
Întrebare preliminară (3):
Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului de prescripţie dacă această regulă rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale contrară jurisprudenţei constante a instanţei supreme (care interpreta legea în sensul existenţei cazurilor de întrerupere şi în conformitate cu o jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale nr. 297/2018) dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de fraudă împotriva intereselor financiare ale Uniunii, de corupţie sau fraudă cu TVA?
Întrebare preliminară (4):
Art. 325 TFUE şi Decizia nr. 2006/928 trebuie interpretate că se opun unei practici naţionale rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a interpretat decizia Curţii Constituţionale a României potrivit căreia curgerea termenelor generale de prescripţie nu poate fi întreruptă (cu consecinţa creării unui risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, de corupţie sau fraudă cu TVA), în condiţiile în care împlinirea termenului general de prescripţie este ea însăşi rezultatul nerespectării art. 325 TFUE şi a Deciziei 2006/928 astfel cum au fost interpretate prin decizia Marii Camere din 21 decembrie 2021 (C 357/2019, Euro Box Promotion)?
În ceea ce priveşte utilitatea întrebărilor pentru soluţionarea prezentei cauze, parchetul a precizat că soluţia cu privire la eventuala aplicare sau neaplicare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la prescripţie trebuie raportată şi la cerinţele impuse de CJUE în jurisprudenţa sa, respectiv la răspunsul dat în cauza M.A.S. C-42/17 (Taricco II), în care Curtea a statuat că art. 325 TFUE impune instanţelor neaplicarea unor dispoziţii naţionale în materie de prescripţie ce fac imposibilă aplicarea unor sancţiuni penale efective şi disuasive în cauzele de fraudă gravă, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor prevăzut de art. 49 din Cartă.
Din această perspectivă, utilitatea întrebării pentru soluţionarea cauzei este mai mult decât evidentă. De altfel, inclusiv Curtea Constituţională invocă principiul legalităţii pedepselor în susţinerea soluţiei sale (paragrafele 58 şi 71), motiv pentru care s-a considerat că ar trebui lămurit sub aspectul sferei de aplicare, dacă poate fi extins şi la instituţii de drept penal ce nu au nicio legătură cu modalitatea de incriminare a unei fapte ori cu pedepsele prevăzute pentru aceasta.
Totodată se pune problema compatibilităţii unei eventuale practici judiciare în care decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 este lăsată fără efecte, în favoarea practicii majoritare anterioare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, care recunoştea un efect întreruptiv de prescripţie oricărui act de procedură ce se comunică suspectului sau inculpatului, cu normele de drept comunitar ce impun în sarcina României obligaţia de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate cu privire la greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii D., B., A., S.C. C. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. şi să se dispună rejudecarea apelului de către instanţa de apel.
Prin încheierea din 28 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 alin. (1) şi art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe intimaţii-inculpaţi A., S.C. C. S.R.L., D. şi B. şi a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.
Cu prilejul dezbaterilor în cauză, Ministerul Public a învederat că nu mai susţine cererea privind sesizarea CJUE cu întrebări preliminare, fiind expuse concluzii pe fondul cauzei şi redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii atât de către recurentul parchet cât şi de către intimaţi prin apărătorii aleşi, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut incidenţa, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.
În opinia Parchetului, se impunea ca instanţa de control judiciar să acorde prioritate principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională considerând ca prin soluţia dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A., S.C. C. S.R.L., D. şi B., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie critică nu greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţele inferioare au dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casaţie care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzaţiei şi a sancţiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.
În faza judecării apelului, Curtea de Apel Bucureşti a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor A., S.C. C. S.R.L., D. şi B., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.
Raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţelor de fond şi de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, la determinarea termenului de prescripţie incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale), precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunţată în Cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-811/19 şi C-840/19), în materia sancţionării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanţe naţionale să dea dispoziţiilor dreptului naţional o interpretare conformă cu obligaţiile care decurg din articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiţia ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor."
Curtea de Justiţie a Uniunii a subliniat că supremaţia dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat şi normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale şi sancţionării persoanelor acuzate de comiterea acestora.
În aceeaşi cauză C-360/20, Curtea de Justiţie a arătat "(…) procedând la o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale, instanţa de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate şi să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancţiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziţii de drept naţional ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligaţiile care decurg din principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco şi alţii, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (par. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanţa naţională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale contravine principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, ea nu ar fi ţinută să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul naţional este cel căruia îi revine în acest caz obligaţia de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum şi jurisprudenţa citată)".
Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naţionale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripţie, incluzând impunitatea generată de intervenţia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.
Aşadar, dispoziţiile privitoare la prescripţia răspunderii penale din dreptul naţional, rezultate din aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, cu consecinţa aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripţiei răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 67/2022 şi, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei.
De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv prin aplicarea C. pen. în vigoare între publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă din data de 30.05.2022), nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în privinţa inculpaţilor A., S.C. C. S.R.L., D. şi B. fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. C. S.R.L. - prin administrator F. prin G., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1001/A din data de 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată S.C. C. S.R.L. - prin administrator F. prin G., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2024.