Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 pronunţată la data de 16.07.2021 de Tribunalul Sălaj, printre altele, în baza art. 107 alin. (1)1 lit. c) şi alin. (2) lit. d) din Legea 46/2008, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2020, a fost condamnat inculpatul A. trimis în judecată în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Maramureş pentru comiterea a 4 infracţiuni de complicitate la tăiere fără drept de arbori, prevăzute fiecare de art. 48 C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., 3 infracţiuni de complicitate la furt de arbori, prevăzute fiecare de art. 48 C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi 2 infracţiuni de fals intelectual, prevăzute fiecare de art. 321 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activităţi şi de a face parte din rândul personalului silvic, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activităţi şi de a face parte din rândul personalului silvic.
În baza art. 9 alin. (1) lit. .a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (3 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi fondator, asociat, acţionar, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi fondator, asociat, acţionar, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 9 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 5 (cinci) ani 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele complementare aplicate şi a fost aplicată alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activităţile de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, respectiv de a desfăşura activităţi şi de a face parte din rândul personalului silvic şi de a fi fondator, asociat, acţionar, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa, în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. au fost contopite pedepsele accesorii aplicate şi a fost aplicată inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activităţile de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, respectiv de a desfăşura activităţi şi de a face parte din rândul personalului silvic şi de a fi fondator, asociat, acţionar, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale.
În baza art. 25 alin. (1) şi a art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357, art. 1369 şi art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi obligaţi inculpaţii A. şi B. S.R.L., în solidar, la despăgubiri în cuantum de 83.947 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, sumă la care s-au adăugat dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a prejudiciului, potrivit art. 119 şi art. 120, art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza art. 25 alin. (1) şi a art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic "C." C. şi a fost obligat inculpatul A. la despăgubiri în cuantum de 221.928,30 RON, reprezentând prejudiciu produs fondului forestier naţional.
Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1139/A/2022 din 19.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul formulat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 42/16.07.2021 a Tribunalului Sălaj pe care a desfiinţat-o, în parte, pe latură penală şi civilă cu privire la modalitatea de soluţionare a cauzei referitor la infracţiunea de evaziune fiscală şi la tardivitatea constituirii de parte civilă a Statului român prin ANAF, la cuantumul rămas de achitat din prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală a arborilor şi, rejudecând în aceste limite:
A stabilit că legea penală mai favorabilă în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală este reprezentată de Legea nr. 241/2005, completată prin Legea nr. 55/2021, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de tăiere ilegală a arborilor este Legea nr. 46/2008 în vigoare la momentul pronunţării deciziei.
A înlăturat dispoziţiile instanţei de fond cu privire la contopirea pedepselor, efectuate în temeiul art. 38 şi a art. 45 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal cu privire la săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 şi a art. 5 din C. pen.
A menţinut dispoziţiile instanţei de fond cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 alin. (1)1 lit. c), alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. şi pedeapsa accesorie).
A constatat ca fiind tardivă constituirea de parte civilă a Statului Român prin ANAF cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
A constatat ca fiind acoperit prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi cu reţinerea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 şi a art. 5 din C. pen.
A constatat că din prejudiciul de 221.928,30 RON cauzat de inculpatul A. fondului forestier naţional prin săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală a arborilor a fost acoperită suma de 1.221 RON, obligându-l pe apelantul persoană fizică la plata diferenţei de 220.707,30 RON către C..
Totodată, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.
Împotriva deciziei penale nr. 1139/A/2022 din 19.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 11.08.2023, prin apărător ales, avocat D. cu împuternicire avocaţială aflată la fila x verso dosar de recurs în casaţie.
Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că se impune a se analiza în ce situaţii materialul lemnos nu are provenienţă legală şi care sunt sancţiunile aplicabile în situaţia în care se expediază material lemnos fără provenienţă legală.
Astfel, recurentul a făcut referire la Hotărârea de Guvern nr. 497/2020 (anterior H.G. nr. 470/2014) care în art. 7 şi art. 8 stabileşte ce documente atestă provenienţa legală a materialului lemnos, iar în completarea acestor dispoziţii legale, sunt dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 171/2010 care sancţionează ca şi contravenţie silvică următoarea situaţie: (1) Constituie contravenţie silvică, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă şi cu confiscarea materialelor lemnoase în cauză faptele privind expedierea, primirea, depozitarea, deţinerea şi/sau prelucrarea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor permanente/temporare, ai platformelor primare, pieţelor, târgurilor, oboarelor şi altele asemenea, ai altor spaţii destinate depozitării temporare, instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase, personalul operatorului de transport, al administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii căii ferate, fără provenienţă legală potrivit art. 10 alin. (10) şi art. 12 din Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi a instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2S octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020.
Astfel, rezultă concluzia că expedierea de material lemnos fără provenienţă legală întruneşte elementele constitutive ale unei contravenţii şi nu cele ale unei infracţiuni (de tăiere ilegală de material lemnos). Mai mult decât atât, potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 497/2020 privind provenienţa materialului lemnos, neefectuarea unor fotografii corespunzătoare mijlocului de transport atrag după sine constatarea lipsei provenienţei acestuia, situaţie în care este evident că nu este vorba despre tăieri ilegale în situaţia efectuării unui astfel de transport.
Problema în prezenta cauză constă în neînţelegerea diferenţei între infracţiunea de tăiere ilegală de material lemnos şi transport ilegal de material lemnos. A pune semnul egalului între aceste două infracţiuni şi a porni de la prezumţia că dacă s-a transportat material lemnos mai mult decât s-ar fi putut exploata dintr-un anumit loc constituie infracţiunea de tăiere ilegală de material lemnos este una eronată.
În situaţia în care există material lemnos transportat fără provenienţă legală ar fi întrunite elementele constitutive ale contravenţiei silvice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 171/2010 şi nicidecum ale infracţiunii de taiere ilegală de material lemnos. Orice interpretare diferită este una contrară legii, interpretări de altfel abordate şi de către Tribunalul Sălaj şi Curtea de Apel Cluj.
În opinia recurentului, tocmai pentru a clarifica această diferenţă elementară, legiuitorul a procedat la incriminarea unei conduite specifice în acest sens, introducând prin Legea nr. 197/2020 în Codul Silvic la art. 68 alin. (2)1 următoarea infracţiune: transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la alin. (1) constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an şi cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.
În consecinţă, doar începând cu anul 2020 a fost incriminat ca şi infracţiune transportul nelegal de material lemnos, dacă materialul lemnos transportat depăşeşte cantitatea de 10 m3.
Incriminarea separată a acestei infracţiuni faţă de cea de tăiere ilegală de material lemnos conduce la concluzia că există diferenţe de structură între infracţiunea de tăiere ilegală de material lemnos şi cea de transport nelegal de material lemnos.
Parchetul şi-a bazat acuzaţia pe constatări în sensul că C. a emis APV nr. 706652/2014, autorizaţie nr. 721355 pentru perioada de exploatare 12 august - 03 octombrie 2014, cu un volum total brut masă lemnoasă aprobat de 271 mc, din care volum expediat 322,06 mc, conform înscrisurilor din avizele emise în baza acestui APV, pentru următoarele tipuri, astfel:
- fag 271,00 mc, expediat 322,06 mc, expediat în plus faţă de volumul prevăzut în APV 51,06 mc;
Total volum masă lemnoasă expediată în plus faţă de volumul prevăzut în APV este de 51,06 mc, care reprezintă tăiere ilegală.
În opinia recurentului, pentru a se putea dispune o condamnare pentru tăiere ilegală de material lemnos este necesar a se dovedi o infracţiune de tăiere efectivă pentru fiecare lemn de care este acuzat, aspect care nu s-a dovedit în prezenta cauză. Mai mult decât atât, s-au efectuat nenumărate controale în teren şi nu s-au identificat cioate tăiate în mod ilegal (în afară de 7 bucăţi). În speţă vorbim despre o acuzaţie de tăiere masivă, respectiv 1697,36 mc de material lemnos tăiaţi ilegal, ori este imposibil ca o astfel de tăiere să nu lase în urmă cioate care atestă un astfel de eveniment. Cu toate acestea, din toate exploatările au fost identificate de către organele legii 7 cioate nemarcate, aspect care conduce la concluzia că nu au existat tăieri, ci doar o confuzie a parchetului între infracţiunea de tăiere de material lemnos şi cea de transport nelegal de material lemnos, care la data transporturilor (2011 - 2014) nu era incriminat ca infracţiune, ci doar ca şi contravenţie silvică.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 alin. (1) şi art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019, în limitele menţionate în considerentele acesteia şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019 este nefondat.
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În esenţă, a solicitat să se constate că, în mod greşit, a fost condamnat, întrucât activitatea de expediere şi transport a materialelor lemnoase fără provenienţă legală sau cu avize de însoţire a materialelor lemnoase din care nu rezultă provenienţa legală este reglementată ca fiind contravenţie, prin prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi nu tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 alin. (1)1 lit. c), alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008.
Întrucât fapta imputată inculpatului A. ca fiind tăiere ilegală este consecinţa expedierii de material lemnos considerat ca fiind tăiat ilegal, acesta a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte reţine că jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.
Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 alin. (1)1 lit. c), alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 constă în aceea că, în perioada între iulie 2011 - octombrie 2014, profitând de calitatea de pădurar pe care o avea în cadrul C., Cantonul Silvic 19 Cormeniş, jud. Sălaj, A. a efectuat demersuri în vederea tăierii ilegale a unei cantităţi de 1.697,36 mc material lemnos, cu predilecţie din speciile fag şi gorun, pe care ulterior l-a valorificat prin vânzare către diverse persoane fizice şi juridice din judeţele Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Mureş, materialul lemnos respectiv având o valoare totală de 221.928,30 RON, deci o valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei,
Analizând motivele invocate de recurentul inculpat A. în cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte reţine că acestea au fost susţinute cu titlu de apărări de fond şi în faţa instanţelor de fond şi de apel, care le-au analizat în raport cu probele administrate în cauză şi le-au apreciat ca netemeinice.
Astfel, cu privire la criticile formulate de inculpatul A. instanţele ordinare au reţinut că în cauză nu regăşeşte contravenţia reglementată de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 171/2020, constând în transportul materialelor lemnoase fără avize de însoţire sau fără documentele comunitare echivalente acestora, întrucât acuzaţia adusă inculpatului nu a constat în actul efectiv de transport al materialului lemnos fără documente justificative, iar la momentul efectuării transporturilor respective, inculpatul a deţinut documente care să justifice materialul lemnos în eventualitatea unui control, însă aceste documente fie nu corespundeau întocmai cu actele de punere în valoare, care oricum nu ar fi fost verificate în cadrul unui control de rutină în trafic, fie au fost alterate ulterior realizării transporturilor respective, tocmai în vederea încercării de a realiza o corelare între cantităţile de material lemnos exploatate efectiv şi cele aprobate pentru exploatare.
Sub aspectul laturii obiective, instanţele de fond şi de apel au reţinut că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de tăiere a arborilor din fondul forestier naţional, fără un drept în acest sens. Inculpatul este persoana responsabilă de tăierea ilegală a materialului lemnos şi de operaţiunea ulterioară de vânzare a acestuia în interesul său. Momentul consumării infracţiunii este marcat de tăierea arborilor respectivi.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, instanţa a reţinut că aceasta constă în cauzarea unui prejudiciu total de 221.928,30 RON, legătura de cauzalitate între acţiunile comise de inculpat şi urmarea produsă în concret rezultând din însăşi săvârşirea faptei, fiind în prezenţa unei infracţiuni de rezultat.
Prin urmare, au fost înlăturate susţinerile inculpatului A. privind comiterea contravenţiei prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 171/2010, acuzaţia formulată în prezenta cauză neprivind această ipoteză şi neexistând la dosar vreo dovadă că ar fi transportat alte cantităţi faţă de cele înscrise în avize la acele momente.
Înalta Curte reţine că, referitor la elementul material al contravenţiei prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 171/2010, acesta constă în transportul materialului lemnos fără documente legale, aşa cum sunt acestea prevăzute de lege, or, similar instanţei de apel, se concluzionează că ceea ce i se impută recurentului inculpat A. este tăierea arborilor din fondul forestier naţional, fără un drept în acest sens, activitate care se circumscrie elementului material al infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 alin. (1)1 lit. c), alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului inculpat întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 107 alin. (1)1 lit. c), alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.
Se constată, aşadar, că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizează netemeinicia raţionamentului instanţei de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1139/A/2022 din 19 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2023.