Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 47 din 15 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații:
- I.L. la:
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 februarie 2003 până la 5 iulie 2003.
- I.S. la:
- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
Din pedeapsa de executat, în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 februarie 2003 până la 5 iulie 2003.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 3,48 și respectiv 68,43 gr. heroină în amestec cu cofeină, depuse la I.G.P.R. – Direcția Cazier Judiciar și Evidența Operativă, cu procesul-verbal seria B nr. 600946 și seria B nr. 600947, din 18 februarie 2003.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 6 februarie 2003, lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P. – B.C.C.O.A. au efectuat o percheziție la domiciliul numitei P.E.P. unde au găsit 6 doze de heroină, destinate vânzării.
Pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, P.E.P. a hotărât, din proprie inițiativă, să colaboreze cu organele de poliție în vederea identificării și prinderii altor traficanți de droguri.
În acest sens, P.E.P. a făcut cunoscut că îi va solicita numitului N.H. să-i aducă 4 grame de heroină în zona Drumul Sării.
În aceeași zi și în prezența procurorului, P.E.P. l-a sunat pe N.H. spunându-i să-i aducă 4 grame heroină, cu precizarea că îl va suna din nou când va ajunge în apropierea străzii Drumul Sării.
După organizarea dispozitivului de supraveghere a zonei și după apelarea din nou a numitului N.H., la locul indicat a venit inculpatul I.L. care a fost imobilizat de polițiști.
Cu ocazia percheziției efectuată, asupra inculpatului I.L. s-a găsit, în buzunarul hainei, un pachet de țigări care avea în interior două punguțe din plastic sigilate în care se afla heroină. Cu acel prilej, inculpatul I.L. a afirmat că a fost trimis în acel loc de N.H., urmând să primească de la P.E.P. suma de 7.600.000 lei.
După acest episod, inculpatul I.L. a condus organele de poliție la locuința lui N.H., situată în str. Vasile Mongă, sector 6, unde au fost identificați inculpatul I.S. zis N.H., precum și numitul B.N. Tot aici a fost găsit și telefonul de la care inculpatul a fost apelat.
Cu ocazia percheziției efectuată în curtea imobilului, s-au găsit, lângă cușca câinelui, îngropate în pământ și acoperite cu o dală din beton și crengi de brad, două pungi din plastic, în care se aflau 49 punguțe cu heroină și un cântar electronic.
În cursul cercetărilor, inițial, inculpatul I.L. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă, ulterior, a revenit asupra declarațiilor, susținând că este numai consumator de droguri, precizând că inculpatul I.S. nu avea cunoștință de cele întâmplate, acesta aflându-se acolo deoarece a venit la o verișoară, pentru a se lăsa de droguri, fără a avea cunoștință de faptul că în curte erau ascunse droguri.
Tot cu ocazia cercetărilor inculpatul I.S. a declarat că se afla în locuința inculpatului I.L., care este nepotul său, de 5 zile având intenția de a se lăsa de droguri, precizând că nu a cumpărat droguri de la I.L. și nu are cunoștință de persoana ori persoanele care au ascuns drogurile descoperite în curte. Cu același prilej, inculpatul I.S. a declarat că nu o cunoaște pe numita P.E.P. care a sunat pe telefonul său mobil, motivând acest lucru prin faptul că putea avea numărul de la nepotul său, inculpatul I.L.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații I.S. și I.L.
Prin recursul declarat inculpatul I.S. a solicitat a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu are nici o legătură cu drogurile descoperite și nici cu vânzarea de droguri de către nepotul său, inculpatul I.L., numitei P.E.P. ori altor persoane.
Inculpatul I.L. a criticat aceeași hotărâre, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare să fie redusă.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 269 din 19 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații I.S. și I.L. pe care i-a obligat să plătească statului suma de câte 500.000 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că „vinovăția inculpatului I.S. a fost dovedită prin coroborarea probelor administrate” și anume declarația martorei P.E.P. care a arătat că îl „apela atât pe inculpatul I.S. cât și pe inculpatul I.L., pentru a cumpăra de la aceștia droguri și că îl cunoștea pe inculpatul I.S., după porecla N.H. și a inculpatului I.L. care a afirmat cu ocazia prinderii sale „că a fost trimis în acel loc de N.H. pentru a da martorei P. drogurile, urmând să primească suma de 7.600.000 lei în schimb”.
Cu privire la critica formulată de inculpatul I.L., respectiv greșita individualizare a pedepsei, s-a arătat că, a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen. și cu posibilitatea atingerii scopului prevăzut la art. 52 C. pen.
Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către inculpații I.S. și I.L. pe care au criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:
- inculpatul I.S. cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputată, neavând nici o legătură cu vânzarea și deținerea de droguri de către inculpatul I.L., nepotul său, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;
- inculpatul I.L. cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare, avându-se în vedere faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă.
Recursurile declarate de inculpații I.S. și I.L. sunt nefondate.
Așa cum au reținut și instanțele de fond și apel, vinovăția inculpatului I.S. rezultă fără nici un dubiu din probele administrate în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești, chiar dacă unii martori au vrut să dea o altă interpretare afirmațiilor inițiale, fiind evidentă încercarea de „ajutorare” a acestui inculpat, în această situație fiind numita P.E.P.
Cum declarațiile acestei martore, P.E.P., date imediat după săvârșirea faptei și ulterior în cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe existente la dosar, respectiv procesele verbale încheiate de organele de poliție, declarațiile constante ale martorului B.N. și în parte ale inculpatului I.L., se constată că inculpatul I.S. se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat și, pe cale de consecință nu sunt temeiuri pentru a se dispune achitarea sa.
În ce privește critica formulată de inculpatul I.L. privind greșita individualizare a pedepsei se constată că este, de asemenea, nefondată, deoarece instanțele, la dozarea acesteia, au ținut seama atât de pericolul social al faptei, cât și de poziția procesuală a acestuia în sensul că a recunoscut învinuirea adusă, fără însă a se neglija faptul că are statutul de recidivist după condamnare, ceea ce impune și un tratament juridic sancționator mai sever.
De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului se situează la limita minimă a textului de lege incriminator, așa încât și din acest punct de vedere nu poate fi considerată ca fiind prea severă.
Față de cele ce preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații I.S. și I.L. sunt nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.S. și I.L. împotriva deciziei penale nr. 269 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive, începând cu 6 februarie 2003, pentru inculpatul I.S. și de la 6 februarie 2003, la 5 iulie 2003, pentru inculpatul I.L.
Obligă pe inculpatul I.S. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul I.L., la plata cu același titlu, a sumei de 1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 ianuarie 2005.