Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1128 din 14 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea formulată de condamnatul S.C.I., de întrerupere a executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 27/2002 a Tribunalului Călărași.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că motivele invocate de condamnat, ținând de situația grea în care se află tatăl său, acesta neavând locuință proprietate personală, nu sunt dintre cele care să constituie împrejurări speciale pentru ca executarea, de către el, a pedepsei, să aibă consecințe grave pentru familie.
Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea hotărârii odată ce tatăl său este în imposibilitate de a se întreține, el fiind singurul lui sprijin material.
Prin decizia penală nr. 744 din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Nemulțumit și de hotărârea pronunțată în apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, și în această cale de atac motivul invocat fiind situația gravă în care se află tatăl său, acesta neavând suficiente resurse financiare de trai, iar casa în care locuiește este degradată.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se înscrie cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru .. familie ..”.
Raportând la cauză aceste dispoziții legale, se reține că ancheta socială efectuată de Poliția municipiului Călărași a constatat, în baza verificărilor în teren, că tatăl condamnatului, persoană în vârstă de 50 ani, locuiește în comuna Modelu, județul Călărași într-un imobil al fratelui concubinei lui, anterior el vânzându-și apartamentul. S-a mai reținut că S.N. era încadrat ca șofer la o firmă de construcții și nu avea probleme de sănătate.
Față de cele relevate, se reține că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru aceasta, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.C.I. împotriva deciziei penale nr. 744/ A din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 ianuarie 2005.