Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată, la data de 11.10.2023, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală, reclamantul A. a contestat încheierea judecătorului delegal, formulând plângere împotriva conducerii Penitenciarului Bucureşti Jilava şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, invocând încălcarea dreptului său de a fi transferat într-un penitenciar cât mai apropiat de domiciliul său, astfel încât să poată beneficiar cât mai des de vizitele familiei.
La data de 25.10.2023, reclamantul a formulat cerere modificatoare a acţiunii, prin care a solicitat anularea dispoziţiei de transfer emise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care a fost transferat de la Penitenciarul TImişoar ala Penitenciarul Bucureşti Jilava.
Prin sentinţa penală nr. 2931 din 25 octombrie 2023, Judecătoria a admis excepţia necompetenţei materiale ridicată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în vafoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut obiectul cererii formulate şi dispoziţiile art. 47 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 9 alin. (2) lit. a), art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de liberate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu aplicarea art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea recurată
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.11.2023.
Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia netimbrării, excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia litispendenţei cu dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 11 ianuarie 2024, Curtea a respins excepţia necompetenţei teritoriale, ca neîntemeiată.
A respins excepţia litispendenţei, ca inadmisibilă.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Penintenciarul Bucureşti Jilava şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a anulat Decizia nr. 52866/11.05.2023 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat recurs, întemieat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente teritorial şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că interpretarea instanţei de fond referitoare la competenţa teritorială este eronată, întrucât, după cum se poate observa din art. 10 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, raportat la domiciliul reclamantului, în localitatea Timişoara, competenţa aparţine Curţii de Apel Timişoara.
A făcut recurenta-pârâtă trimitere la Decizia nr. 5930 din 8 decembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată într-un regulator de competenţă.
În continuarea criticilor sale subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de fond a ignorat existenţa unor norme care reglementează expres modalitatea de transfer a deţinuţilor şi prerogativele legale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu privire la realizarea transferului, respectiv a aplicat greşit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 şi art. 45 alin. (2) din aceeaşi lege.
4. Apărările formulate în recurs
4.1. Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
4.2. Intimatul-pârât Penitenciarul Bucureşti Jilava a depus întâmpinare, prin care a solicitat menţinerea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de Penitenciarul Jilava, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor este fondat în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele de ordin critic invocate de recurenta-pârâtă privind încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, respectiv a Curţii de Apel Timişoara, în condiţiile în care excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată procedural, prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe.
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, dispun imperativ că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".
Aspectele care necesită a fi lămurite vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea a "locului citării", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată, în condiţiile în care reclamantul, la momentul formulării acţiunii, se afla în executarea unei pedepse privative de libertate în Penintenciarul Jilava.
Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală.
Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată în mod expres ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării, se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta. Potrivit alin. (11) al art. 155 din C. proc. civ., deţinuţii vor fi citaţi la administraţia locului de deţinere.
Prin urmare, noţiunea de domiciliu nu trebuie confundată cu locul citării unei persoane, loc care, în cazul persoanelor condamnate ce execută o pedeapsă privativă de liberate, va fi întotdeauna penitenciarul în care respectiva persoană îşi execută condamnarea.
Domiciliul unei persoane nu poate fi reprezentat de un loc de detenţie, loc în care respectiva persoană se regăseşte temporar (de o durată mai mică sau mai mare de timp) ca urmare a aplicării unei pedepse ce presupune privarea de liberate. Adresa locului de deţinere, date fiind circumstanţele excepţionale (respectiv starea de detenţie), prezintă relevanţă doar în privinţa citării persoanei în procesele civile sau penale în care este implicată.
Sediul penitenciarului unde se execută pedeapsa privativă de libertate locul de detenţie nu poate fi subsumat definiţiei legale a domiciliului persoanei fizice, în sensul de locuinţă principală, conform art. 87 din C. civ.. Chiar dacă reclamantul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acesta rămâne titularul atributului domiciliului, în raport de care putea adresa cererea. A accepta o opinie contrară, ar însemna ca, în fapt, reclamantul să îşi poată alege instanţa de judecată, ca şi în cazul competenţei alternative.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se poate stabili o identificare a locului de deţinere cu domiciliul unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de liberate. De asemenea, sub acest aspect, nu există o prevedere legală expresă care să stabilească o competenţă exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
În concluzie, o interpretare contrară ar conduce, în cauză, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a stabilit competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce privesc fondul cauzei, care urmeză a fi judecat de instanţa competentă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 10 din 10 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.