Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, la data de 01.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună: în principal, anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/01.08.2023, cu privire la reclamantă, nominalizată la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 163, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 85 din 8 februarie 2024 a Tribunalului Olt, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că obiectul cauzei îl constituie, în principal, anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis pentru "familia ocupaţională" de către o structură a autorităţii publice centrale, în speţă Ministerul Justiţiei, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 11 teza a II-a coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
2.2. Prin sentinţa nr. 118 din 27 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă.
Instanţa, acordând prioritate manifestării de voinţă a reclamantei, aşa cum a fost materializată în conţinutul petitelor cererii de chemare în judecată, a constatat că reclamanta a solicitat anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, de suspendare a raporturilor de muncă a personalului de probaţiune aflat în grevă, acesta fiind lovit de nulitate absolută, iar în subsidiar anularea în parte a acestuia, cu privire la reclamantă. Prin urmare, raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii derivă dintr-un raport juridic de dreptul muncii.
Faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (2) şi art. 48 alin. (3) din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, instanţa a reţinut că raportul reclamantei cu pârâtul Ministerul Justiţiei nu constituie un raport de serviciu care să atragă competenţa instanţei de contencios.
Împrejurarea că pârâtul Ministerul Justiţiei este o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este de natură să imprime litigiului un caracter de drept administrativ, câtă vreme acesta a fost chemat în judecată în considerarea exercitării atribuţiilor sale de angajator al reclamantei, nefiind vorba în cauză de un act emis în regim de putere publică, de natură a atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ, ci de un act emis de angajator în derularea raporturilor de muncă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de Ministerul Justiţiei prin care s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu ale personalului de probaţiune aflat în grevă, printre care şi reclamanta din prezenta cauză
Statutul consilierilor de probaţiune este reglementat prin Legea nr. 123/2006, cu modificările şi completările ulterioare care la art. 76 alin. (4) prevede că:
"Persoana nemulţumită de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii". Totodată, conform art. 78 din acelaşi act normativ:
"Dispoziţiile Legii nr. 123/2006 se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."
Prin urmare, în condiţiile în care Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine o normă care să atribuie contenciosului administrativ competenţa în acest domeniu special, devine aplicabil, potrivit normei de trimitere precitată, dreptul comun în materia jurisdicţiei muncii, respectiv Codul muncii, prezentul litigiu fiind de competenţa instanţelor specializate în litigii de muncă.
Relevantă în cauză pentru determinarea instanţei competente este natura juridică a raporturilor născute între părţi, care, după cum s-a arătat nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii. Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, care atrag competenţa materială a curţii de apel, în raport de rangul emitentului, întrucât actul contestat nu are caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, chiar dacă este emis de o autoritate publică centrală, ci este un act de drept al muncii, fiind emis de ministerul pârât în calitate de parte în raportul de muncă, fără ca prin aceasta să se exercite prerogativele puterii de stat.
În consecinţă, fiind vorba de un litigiu de muncă, din punct de vedere al competenţei de soluţionare a cauzei, devin aplicabile dispoziţiile art. 266 din Codul muncii care statuează că "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod cererile referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunalul în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
În aceste condiţii, competent să soluţioneze acţiunea reclamantei este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamanta a şi ales să o învestească.
Cum reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Olt, Înalta Curte reţine că, din punct de vedere teritorial, competent să judece cauza în primă instanţă este Tribunalul Olt.
2. Temeiul legal şi soluţia adoptată asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă - Complet specializat în favoarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă - Complet specializat în favoarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.