Asupra recursurilor de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 320/2003 din 24 noiembrie 2003 Tribunalul Bihor Oradea, a condamnat pe inculpații:
- E.L. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen. și în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., a obligat inculpatul să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul Tribunalului Bihor pentru a se verifica respectarea măsurii de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. (1) lit. b) – d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina acestuia.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 21 februarie 2001 la 22 martie 2001.
- P.T. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare, prevăzut de art. 82 C. pen. și în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului.
A obligat pe inculpatul E.L. să restituie în favoarea martorilor denunțători următoarele sume: 900.000 lei în favoarea martorului D.I.; 900.000 lei în favoarea martorului T.M.C.; 900.000 lei în favoarea martorului S.N.; 2.000.000 lei în favoarea lui J.L.T.; 1.200.000 lei în favoarea lui H.M.M.; 1.100.000 lei în favoarea lui D.S.; 900.000 lei în favoarea lui T.I.; 900.000 lei în favoarea lui B.A.; 900.000 lei în favoarea lui H.E.V.; 2.000.000 lei în favoarea lui M.A.P.; 800.000 lei în favoarea lui T.G.; 2.150.000 lei în favoarea lui R.V.; 1.200.000 lei în favoarea lui B.T.
În baza art. 445 C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., a anulat ca false următoarele fișe de școlarizare nr. 343 din 1 aprilie 1998; nr. 344 din 1 aprilie 1998; nr. 345 din 1 aprilie 1998; nr. 617 din 3 mai 1998; nr. 610 din 28 septembrie 1998; nr. 612 din 28 septembrie 1998; nr. 614 din 25 septembrie 1998, nr. 346 din 1 aprilie 1998; nr. 611 din 28 septembrie 1998, nr. 613 din 25 septembrie 1998, nr. 1101 din 20 ianuarie 1999, nr. 1103 din 20 februarie 1999; nr. 1102 din 20 februarie 1999; nr. 1100 din 20 ianuarie 1999 și nr. 1105 din 4 decembrie 1998, toate aceste fișe aflându-se în original în dosarul de urmărire penală nr. 190/P/2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar în baza art. 118 C. pen., a dispus confiscarea acestora în favoarea statului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe cei doi inculpați la câte 400.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut examinând actele și lucrările dosarului că, în cursul anului 1994, inculpatul P.T., în calitate de asociat unic a înființat SC P.T.C. SRL Timișoara, societate ce a obținut avizul nr. 273014 din 8 mai 1995 privind pregătirea candidaților în vederea obținerii permisului de conducere.
În rezumat, această metodologie consta în cererea formulată de candidat, care se înregistra la secretariat, în urma căreia se întocmea o fișă de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor.
Fișa de școlarizare primea un număr de înregistrare și se completa inițial cu datele de identitate ale candidatului, desemnarea instructorului și a profesorului de legislație rutieră.
Ulterior candidatul trebuia să efectueze examene medicale și să susțină un examen psihologic, pentru a se constata dacă este apt sau nu pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, concluziile acestor examene fiind certificate pe verso-ul fișei de către specialiștii care le efectuau, prin semnătură și ștampilă.
După efectuarea acestor examene, candidatul trebuia să urmeze cursurile de legislație rutieră și alte cursuri de pregătire, precum și cursuri de conducere practică.
Efectuarea acestor cursuri era certificată de către profesorul de legislație rutieră și de către instructor, prin semnătură și ștampilă.
Un alt curs pe care candidatul trebuia să efectueze era unul de prim – ajutor, curs care era ținut de către un cadru medical abilitat, fiind certificat în același mod ca și celelalte cursuri și examene.
După obținerea acestor certificări, fișa în cauză se semna de către directorul și secretarul societății, care confirmau efectuarea celor de mai sus.
Astfel completate, fișele respective, alături de celelalte acte necesare se introduceau de către candidat la serviciul poliției rutiere de la domiciliu, pentru a fi programat pentru susținerea examenului.
În data de 1 octombrie 1997, între societatea, reprezentantă de inculpatul P.T. și inculpatul E.L., s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 11109, în urma căruia inculpatul E.L. a dobândit calitatea de instructor auto la societate.
Începând cu anul 1988, inculpatul E.L. s-a deplasat frecvent, folosind autoturismul său, ce purta emblema de școală auto, la domiciliul părinților săi, din satul Petid, jud. Bihor.
Cu ocazia acestor deplasări, a fost contactat de mai multe persoane, care și-au exprimat dorința de a urma cursurile școlii de șoferi.
În acest context inculpatul le-a învederat că pot să urmeze prin intermediul său, cursurile școlii de șoferi P.T.C. S.R.L. Timișoara.
La acordul exprimat de către învinuiți, inculpatul le-a precizat, pe scurt, metodologia de urmat, mai precis actele necesare, angajându-se față de aceștia să se ocupe el de întocmirea întregului dosar, motiv pentru care le-a solicitat învinuiților copii de pe actele necesare.
Pe lângă aceste copii, inculpatul le-a mai solicitat învinuiților și unele sume de bani, lăsând să se înțeleagă că aceste sume reprezintă contravaloarea taxei de școlarizare, pe care o va achita în numele lor, a carburantului pe care îl va folosi la instruirea practică precum și sumele necesare obținerii tuturor avizelor cerute.
Astfel, inculpatul E.L., afirmând față de învinuiți că o să rezolve el întregul dosar, fără participarea lor efectivă la activitățile care se impuneau, a lăsat să se înțeleagă că are influență pe lângă funcționarii competenți, pentru a-i determina pe aceștia să facă actele ce intrau în activitățile lor de serviciu.
În contextul și împrejurările sus-menționate, inculpatul a pretins și primit diferite sume de bani, în perioada aprilie 1998 – mai 1999.
După încasarea sumelor de la învinuiți, inculpatul a susținut că a achitat pentru fiecare învinuit taxa de școlarizare și că a predat toate actele necesare, fiindu-i astfel eliberate fișele de școlarizare pentru conducerea autovehiculelor pentru fiecare învinuit fără ca să cunoască faptul că numerele de înregistrare ale respectivelor fișe nu sunt reale, după care le-a înmânat învinuiților, pentru ca aceștia să obțină avizele necesare, fiindu-i restituite de către învinuiți completate și avizate, el, la rândul lui, restituindu-le la secretariatul școlii unde ulterior au fost semnate de funcționarii din cadrul școlii.
Inculpatul P.T. nu a recunoscut susținerile inculpatului E.L., relatând o altă stare de fapt. Astfel, inculpatul și P.T. a susținut că inculpatul E.L., în perioada amintită, invocând diverse motive sociale, i-a solicitat ajutorul, ce consta în eliberarea unor fișe de școlarizare pe numele învinuiților, despre care inculpatul a afirmat că îi sunt elevi și îi instruiește practic, fără ca acești învinuiți să fi plătit taxa de școlarizare sau parte din ea, deoarece nu aveau banii necesari, urmând ca, în măsura în care învinuiții vor plăti această taxă, fișele să fie înregistrate oficial.
Acceptând solicitarea inculpatului E.L., inculpatul P.T. a eliberat în fals 15 fișe de școlarizare, falsuri concretizate inițial în numărul și date de înregistrare, iar ulterior în atestarea nereală, prin semnătură și ștampilă, în sensul că inculpații au efectuat cursurile cerute și au absolvit aceste cursuri.
După eliberarea în fals a fișelor în cauză, inculpatul P.T. a uzat de acestea în fața organelor Poliției municipiului Timișoara, pentru a obține din partea acestei instituții un aviz prin care se certifica că societatea sa era autorizată în pregătirea cursanților. Inculpatul nu a recunoscut că s-ar fi prezentat cu aceste fișe la organele de poliție din municipiul Timișoara, pentru a obține din partea acestei instituții avizul respectiv, aspecte care au fost combătute prin declarația inculpatului E.L.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpații P.T. și E.L.
Inculpatul P.T. a solicitat admiterea apelului și desființarea hotărârii, în sensul de a se dispune achitarea lui de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de „fals intelectual”, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și respectiv „uz de fals”, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În susținerea apelului a arătat că în calitate de administrator al firmei, avea obligații doar să parafeze actele cu privire la efectuarea cursurilor de școlarizare. Cu privire la obligația de a transmite actele, aceasta îi revenea instructorului.
Inculpatul E.L. a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și a solicitat admiterea apelului și desființarea acesteia, în sensul restituirii cauzei la procuror, pentru reaudierea martorei B.A. și efectuarea confruntării cu numita A.V.I., întrucât prin emiterea celui de-al doilea rechizitoriu i s-a creat inculpatului – apelant, o situație mai grea.
În subsidiar a solicitat să se dispună achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor ce i-au fost reținute în sarcină, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., întrucât acestea nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 50/A/2004 din 18 martie 2004, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații E.L. și P.T. obligându-i pe aceștia să plătească în favoarea statului suma de câte 3.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva ultimei hotărâri inculpații au declarat recurs reiterând motivele formulate în apel.
Recursurile sunt nefondate.
Faptele reținute în sarcina inculpaților rezultă din probele administrate, care au fost complet și just apreciate de cele două instanțe, iar calificarea juridică atribuită acestora, este legală și temeinică.
Vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor imputate este pe deplin dovedită cu declarațiile martorilor D.I., T.M.C., S.N., J.L.T., H.M.M., D.S., T.M., T.I., B.A., A.E.V., M.A.P., T.G., R.V., B.T. și E.F.
De asemenea, chiar inculpatul P.T. a recunoscut că a eliberat în fals 15 fișe de școlarizare, falsuri concretizate inițial în numărul și data de înregistrare, iar ulterior în atestarea nereală prin semnătură și ștampilă a faptului că învinuiții au efectuat cursurile cerute, pe care le-au absolvit, fișe de care inculpatul a uzat în fața Poliției municipiului Timișoara pentru a obține din partea acesteia un aviz prin care se certifică că societatea înființată de inculpatul E.L. este autorizată în pregătirea cursanților.
Fișele de școlarizare au fost eliberate și semnate în fals, alături de inculpatul P.T., la cererea acestuia și a inculpatului E.L., de către martorele J.A. și B.A., fapt recunoscut de către acestea.
Această împrejurare a fost recunoscută de inculpatul P.T. în declarația dată în fața instanței.
Aceste fișe nu își găsesc corespondentul în registrele de înscriere și evidență ale SC P.T.C. SRL Timișoara și ele sunt următoarele: fișa nr. 343 din 1 aprilie 1998, pentru învinuita D.I., fișa nr. 344 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul T.M., fila nr. 345 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul S.N., fișa nr. 610 din 28 septembrie 1998, pentru învinuitul H.M., fișa nr. 612 din 28 septembrie 1998, pentru învinuita D.S.F., fișa nr. 614 din 25 septembrie 1998, pentru învinuita T.M., fișa nr. 617 din 3 mai 1998, pentru învinuitul J.L., fișa nr. 346 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul T.I., fișa nr. 611 din 28 septembrie 1998, pentru învinuita B.A.N., fișa nr. 613 din 25 septembrie 1998, pentru învinuita H.E.V., fișa nr. 1101 din 20 ianuarie 1999, pentru învinuita M.A.P., fila nr. 1103 din 20 februarie 1999, pentru învinuita T.G., fișa nr. 1102 din 20 februarie 1999, pentru învinuitul B.T. și fișa nr. 1105 din 4 decembrie 1998, pentru învinuita P.F.
Apărarea formulată de inculpatul E.L. în ceea ce privește plata taxelor de școlarizare este infirmată de martora A.V.I., contabila societății.
Instanțele au reținut în mod corect faptul că după obținerea fișelor purtând numerele de înregistrare false, inculpatul E.L. i-a instigat pe numiții F.G., G.G. și P.M., toți medici, și pe numiții I.V., profesor de legislație rutieră, și D.A.I. să avizeze în fals la rubricile aferente acele fișe de școlarizare, instigare urmată de executare de către aceștia, fapt recunoscut de ei, atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și pe cele date în faza de cercetare judecătorească.
Titularii fișelor de școlarizare nu au efectuat vizita medicală, examenul psihologic, cursurile de legislație rutieră și prim ajutor, fapt ce rezultă din declarațiile lui R.V., T.G., M.A., J.L.T. și D.I. Cu toate acestea, titularii fișelor au acceptat să uzeze de acestea, folosindu-le la serviciul poliției rutiere, unele dintre ele fiind depuse la acest serviciu chiar de către inculpatul E.L.
În raport de starea de fapt enunțată rezultă, fără nici-un dubiu, vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină, faptele comise prezentând pericol social.
În mod corect cele două instanțe au apreciat că nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea reaudierii martorei B.A., întrucât aceasta a fost audiată, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească la fel ca și martora A.V.I.
Pedepsele pronunțate de prima instanță și menținute de instanța de apel sunt rezultatul unei juste valorificări a criteriilor de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile inculpaților E.L. și P.T. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații E.L. și P.T. împotriva deciziei penale nr. 50 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Oradea.
Obligă recurenții inculpați să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2005.