Şedinţa publică din data de 14 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2023 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 36.453,33 RON reprezentând contravaloarea facturii seria X din 12.05.2020, emise pentru lucrările executate în baza contractului de subcontractare nr. x/19.12.2017; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere prevăzute de art. 9.2. din contractul de subcontractare nr. x/19.12.2017, aplicate la suma de 36.453,33 RON, începând cu scadenta obligaţiei de plată - 26.05.2020 şi până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 284.112,93 RON reprezentând suma neachitată din contravaloarea facturii seria x din 21.12.2021, emise pentru lucrările executate conform contractului de lucrări nr. x/26.01.2018, încheiat în baza contractului de asociere nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi de întârziere, prevăzute de art. 6 pct. 2 din contractul de asociere nr. x/08.02.2018, aplicate la suma de 284.112,93 RON începând cu scadenţa obligaţiei de plată - 09.02.2022 şi până la achitarea integrala a debitului, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 281/2023 din 2 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, reţinând că litigiul decurge dintr-un raport juridic născut în exercitarea activităţii profesionistului,
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 454/2023 din 24 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut considerentele Deciziei nr. 18/2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea, referitoare la competenţa funcţională (calificată în considerente drept material procesuală) a tribunalelor specializate (Argeş, Cluj, Mureş) în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., competenţă determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părţilor procesului civil, în raport şi cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, reţinând că în speţă competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
S-a mai reţinut în aceeaşi decizie că interpretarea dată de instanţele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Analizând cauza în funcţie de natura şi obiectul acesteia, aşa cum statuează Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, a constatat că aceasta are natura juridică specifică executării unui contract de achiziţii publice, având în vedere că prezentul litigiu vizează executarea unor obligaţii rezultate din executarea unui contract de subcontractare (nr. CSC-452-2017-EUR/19.12.2017) încheiat de către părţi în calitate de parteneri asociaţi ca urmare a unui contract de asociere, acestea fiind declarate câştigătoare a contractului de lucrări oferit la licitaţie de către Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., prin contractul încheiat între această din urmă societate şi asocierea între părţile cauzei, în temeiul Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.
Tribunalul Specializat a constatat că unul dintre elementele cauzei juridice cu care a fost investită instanţa îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 19 iunie 2023, a statuat că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului."
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut că, deşi în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. ca temei pentru o competenţă alternativă, din situaţia de fapt expusă în cererea de chemare în judecată şi contractele anexate rezultă că locul de executare al contractului este situat pe raza altor judeţe decât judeţul Argeş, fiind vorba despre lucrări realizate cu privire la treceri de nivel pe anumite trasee de cale ferată care nu se regăsesc în judeţul Argeş.
A mai constatat că în speţă nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 113 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ., astfel cum a reţinut Tribunalul Argeş, secţia civilă în decizia de declinare, deoarece instanţa locului de plată ca instanţă de competenţă alternativă funcţionează doar în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare, or cererea de faţă nu priveşte asemenea obligaţii, ci obligaţii de plată rezultate din executarea unui contract încheiat în baza Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, fiind de natura contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, respectiv plata contravalorii unor lucrări executate şi prejudiciul contractual pentru întârzierea la plată (penalităţi).
Astfel, a concluzionat că este vorba despre o obligaţie de plată a unei sume de bani de către societatea pârâtă în baza unor facturi, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. şi art. 6 punctul 2 din contractul de asociere dintre părţi unde se menţionează că liderul (societatea pârâtă) va transfera către asociaţi (societatea reclamantă) sumele cuvenite conform serviciilor prestate şi facturate de către aceştia, aşa încât locul de executare al obligaţiei de plată este cel de la sediul liderului - Constanţa, judeţul Constanţa, acolo fiind locul de unde se dispune transferul sumelor de bani către asociaţi.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 435 din data de 27 aprilie 2024, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, sens în care a dispus înaintarea dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În considerentele sentinţei a reţinut că între părţi a fost încheiat un acord de asociere, în care pârâta era lider de asociere. În calitatea dobândită de cele două societăţi, au participat la licitaţia publică organizată de CNCF CFR S.A. în cadrul căreia au depus o ofertă ce în finalul procedurii licitaţiei a fost declarată câştigătoare fiind astfel încheiat contractul de lucrări nr. x/26.01.2018 între CNCF CFR S.A., în calitate de autoritate contractantă, şi Asocierea formată din cele două persoane juridice private reprezentate de reclamanta şi pârâta din cauză.
Ulterior încheierii contractului de mai sus, respectiv la data de 08.02.2018 între părţile din cauză a fost încheiat Contractul de asociere autentificat de notarul public, în care pârâta are calitatea de lider iar reclamanta pe cea de asociat şi în temeiul căruia au fost stabilite drepturi şi obligaţii, inclusiv în ce priveşte obligaţia de a face, reprezentată de plata facturilor emise de către pârâtă. Astfel, prin art. 6 sunt stabilite cuantumul şi modalitatea de plată a sumelor facturate de asociat către lider.
Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat incidenţa art. 3 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea 98/2016 şi art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, în raport cu care a reţinut că pentru soluţionarea unei cauze rezultată din executarea unui contract de achiziţie publică este necesară şi obligatorie îndeplinirea unor condiţii cumulative, respectiv acelea privind contractul încheiat care trebuie să fie un contract de achiziţie publică, definit conform art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea 98/2016, respectiv ca una dintre părţile aflate în litigiu să fie dintre cele reglementate expres de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016 şi Legea 554/2004, acestea fiind condiţiile legale care determină competenţa specializată a instanţelor de contencios, cât şi desfăşurarea unei proceduri de judecată, ce conţine o serie de aspecte derogatorii de la cea de drept comun.
Pe baza acestor aspecte, a reţinut că niciuna dintre părţile aflate în litigiu în cauza dedusă dezlegării instanţei de judecată, nu este autoritate publică şi nici nu a acţionat ca o autoritate publică (având în vedere elementele autorităţii publice asimilate prin raportare la o eventuală delegare a competenţei de către o autoritate publică) iar raportul de drept dedus judecăţii nu decurge din încheierea sau executarea unui contract de achiziţie publică.
În acest sens, a constatat că din analiza elementelor legale aferente autorităţii publice asimilate, reglementate prin art. 381 din O.G. nr. 26/2000, definiţia utilităţii publice este reprezentată de desfăşurarea unei activităţi în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi.
Din această perspectivă, părţile, profesionişti, au invocat incidenţa în fapt şi în drept a unor raporturi civile contractuale, în virtutea cărora au solicitat în principal, îndeplinirea unei obligaţii de a face sau, incidental, constatarea neîndeplinirii unor alte obligaţii contractuale.
Pe de altă parte, locul executării obligaţiei de a face, respectiv locul plăţii, în aprecierea acestei instanţe constituie un aspect de fond care urmează a fi dezlegat în urma administrării probatoriului. Cu toate acestea, chiar şi în condiţiile în care ar fi incidente prev. art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., constată că este vorba despre o competenţă teritorială alternativă şi, în condiţiile date, conform art. 116 din C. proc. civ., reclamantul era persoana abilitată să facă alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Totodată, s-a reţinut că, în cauză, pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, aceasta fiind singura parte aptă să o invoce, având în vedere prev. art. 129, alin. (2), pct. 3 şi alin. (3) din C. proc. civ.
Prin urmare, a reţinut că în cauză, este vorba despre un raport civil stabilit între doi profesionişti prin intermediul unui contract şi având în vedere că prin cererea principală reclamanta a învestit iniţial instanţa de judecată din jud. Argeş, astfel că Tribunalul Specializat Argeş este instanţa competentă material şi teritorial să o soluţioneze.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Specializat Argeş, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 36.453,33 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din 12.05.2020, emise pentru lucrările executate în baza contractului de subcontractare nr. x/19.12.2017; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere prevăzute de art. 9.2. din contractul de subcontractare nr. x/19.12.2017, aplicate la suma de 36.453,33 RON, începând cu scadenta obligaţiei de plată - 26.05.2020 şi până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata sumei de 284.112,93 RON reprezentând suma neachitată din contravaloarea facturii seria x din 21.12.2021, emise pentru lucrările executate conform contractului de lucrări nr. x/26.01.2018, încheiat în baza contractului de asociere nr. x/08.02.2018; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi de întârziere, prevăzute de art. 6 pct. 2 din contractul de asociere nr. x/08.02.2018, aplicate la suma de 284.112,93 RON începând cu scadenţa obligaţiei de plată - 09.02.2022 şi până la achitarea integrala a debitului.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1516 C. civ., coroborate cu art. 192 C. proc. civ.
Problema de drept din cauză vizează stabilirea materiei căreia i se circumscrie prezentul litigiu, respectiv contenciosul administrativ sau litigiile cu profesioniştii.
Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că a fost contestat un act administrativ şi nici că suma datorată ar reprezenta taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale ori accesorii ale acestora, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o veritabilă cerere în pretenţii, în care părţi sunt doi profesionişti (comercianţi).
Astfel, în cauză se solicită plata contravalorii unei facturi, emise pentru lucrări executate în baza unui contract de subcontractare şi a penalităţilor de întârziere pentru neplata la timp a facturii, fără a se contesta un act administrativ tipic sau asimilat.
Sub acest aspect, se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, potrivit cărora contenciosul administrativ este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."
Mai mult, în speţă niciuna dintre părţi nu este autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 din O.U.G. nr. 34/2006, litigiul fiind generat de emiterea unei facturi de către una dintre cele două societăţi comerciale către cealaltă.
Din această perspectivă, nu are relevanţă faptul că părţile au acţionat în executarea unor obligaţii rezultate din executarea unui contract de subcontractare (nr. CSC-452-2017-EUR/19.12.2017) încheiat de către acestea în calitate de parteneri asociaţi, ca urmare a unui contract de asociere, cătă vreme în cauză dreptul litigios a luat naştere din raportul juridic dintre cele două societăţi comerciale, ce are caracterul unui litigiu cu profesioniştii, şi nu al unuia de contencios administrativ, ce presupune cu necesitate ca cel puţin una dintre părţi să fie o autoritate publică.
Aceasta pentru că, din analiza definiţiei contenciosului administrativ, anterior citată, se constată că în cauză conflictul nu s-a născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ şi nici din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ci prin emiterea unei facturi, ca urmare a raporturilor juridice dintre doi profesionişti, ce au generat pretenţii care se circumscriu litigiilor cu profesioniştii.
Prin urmare, în cauză nu este vorba de un contract de achiziţii publice pentru a atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ; nu este vorba de un raport de putere publică, ci în raportul juridic din speţă, părţile se situează pe poziţii de egalitate, specifice dreptului privat.
Pe de altă parte, se constată că în cauză nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., referitoare la competenţa alternativă, în condiţiile în care potrivit art. 116 C. proc. civ.:
"Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", iar acesta a optat pentru Tribunalul Argeş.
Dincolo de acest aspect, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 1.103/C/2021 al Ministerului Justiţiei, pentru stabilirea domeniilor de funcţionare ale tribunalelor specializate Argeş, Mureş şi Cluj, potrivit cărora:
"Tribunalele specializate Cluj, Mureş şi Argeş funcţionează în următoarele domenii: insolvenţă, concurenţă neloială şi cauze cu profesionişti."
Prin urmare, dând eficienţă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă Tribunalului Specializat Argeş, instanţă specializată în materia litigiilor cu profesioniştii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.