Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1357 din 28 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 888 din 28 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3018 din 12 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, formulată de petentul condamnat P.F. în prezent deținut la Penitenciarul Rahova.
În baza art. 192 alin. (2) Cod procedură penală petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, în raport de probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada împrejurării speciale apărute după începerea executării pedepsei de către petentul condamnat, care să aibă consecințe grave asupra familiei sale.
Astfel în referatul de anchetă socială nr. 3866/24 septembrie 2004 întocmit de Consiliul Local Gârbovi, jud. Ialomița s-a concluzionat că situația materială a tatălui condamnatului P.A., în vârstă de 47 de ani, este destul de precară, dar acest lucru nu impune prezența condamnatului la domiciliu pentru întreținerea familiei. S-a mai reținut, de asemenea că petentul condamnat nu a beneficiat până în prezent de nici o altă întrerupere a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 886 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței penale de mai sus, apreciind, în esență că motivele invocate de către petent, astfel cum sunt reflectate sub acest aspect probator în ancheta socială efectuată la dosar, nu constituie „împrejurări speciale” în accepțiunea textelor de lege enunțate mai sus, care să justifice admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, condamnatul a declarat în termen legal, recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea acesteia, întrucât întrunește cerințele prevăzute de lege pentru a i se putea acorda o întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei închisorii poate avea loc când din cauza unor împrejurări speciale, continuarea executării ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Această întrerupere poate fi acordată o singură dată, pe o durată de cel mult 3 luni.
În speță, atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat în mod corect că aceste cerințe nu sunt îndeplinite, întrucât starea materială precară a familiei condamnatului era preexistentă momentului începerii executării pedepsei închisorii, iar lăsarea în libertate a condamnatului pe o perioadă de maxim 3 luni, chiar dacă nu a mai beneficiat de nici o altă întrerupere, nu ar putea să înlăture sau să amelioreze situația materială a membrilor familiei sale ori să rezolve problemele de sănătate cu care aceștia se confruntă.
Față de considerentele mai sus enunțate, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de condamnat, ca nefondat, și să-l oblige pe acesta, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 886 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.