Procedura de confiscare în cazul clasării. Confiscare specială. Cerere ridicare sechestru asigurator. Admisibilitate

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale

 

Indice alfabetic: -drept procesual penal

                            - procedura de confiscare în cazul clasării

 

C. proc. pen., art. 549¹

C. pen., art. 112

 

1. Confiscarea specială este o sancţiune de drept penal, cu caracter preventiv şi strict personal ce exclude posibilitatea unei obligații solidare, astfel încât, în cazul participației penale, banii dobândiți de participanți prin săvârşirea infracţiunii se confiscă, dispunându-se obligarea fiecăruia la plata sumei de care a beneficiat.
2. În cursul procedurii prevăzute de art. 549¹ alin. (1) din Codul de procedură penală, privind soluționarea sesizării judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsuri de siguranță a confiscării speciale este admisibilă formularea unei cererii de ridicare a sechestrului asigurator, normele procesual penale reglementând posibilitatea ca în astfel de proceduri speciale măsurile asiguratorii să facă obiectul evaluării separat de soluția acțiunii penale.

 

Încheierea nr. 809 din 05 decembrie 2023 a completului de 2 judecători de cameră preliminară

 

Prin încheierea penală F/CP din 17 iulie 2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 549 ind. 1 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x/P/2021.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat suma de 389.531,7 euro, rămasă la dispoziţia A., precum şi suma de 929.535 euro, rămasă la dispoziţia numitului B., ce proveneau din sumele achitate de compania C.

Pentru a dispune astfel, instanţa a arătat că, la data de 30.09.2022, s-a înregistrat sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupție, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, înaintată cu adresa nr. y/P/2021 din data de 30.09.2023, formulată în temeiul art. 549¹ alin. (1) C. proc. pen., pentru a aprecia asupra:

a) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 389.531,7 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziţia A., FN x., cu sediul social în (...).

b) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziţia numitului B.

Analizând actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că prin ordonanţa nr. z/P/2021 din 20.07.2022, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e), h) C. proc. pen., art. 315 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus, printre altele:

• Sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea:

a) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 389.531,7 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziţia A., FN x., cu sediul social în (...).

În vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emisă în dosarul nr. y/P/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupție, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile şi mobile aflate în proprietatea A., FN x, cu sediul social în (...), până la concurenţa sumei de 389.531,7 euro (menţinută prin ordonanţele din datele de 01.03.2021, 23.08.2021, 01.03.2022, 19.07.2022) şi pusă în aplicare prin procesul-verbal din data de 13.11.2019.

b) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziţia numitului B.

În vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prin ordonanţa din data de 07.11.2019, emisă în dosarul nr. y/P/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupție, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile şi mobile aflate în proprietatea numitului B., până la concurenţa sumei de 929.535 de euro (menţinută prin ordonanţele din datele de 01.03.2021, 23.08.2021, 01.03.2022, 19.07.2022) şi pusă în aplicare prin procesul-verbal din data de 13.11.2019.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a avut în vedere împrejurarea că numiții E. și B. au informat organele de urmărire penală cu privire la infracțiunile de corupție investigate în cursul urmăririi penale, efectuate în dosarul nr. y/P/2017 al D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și, respectiv în dosarul nr. z/P/2019  al D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cauze în care au avut calitatea de martori denunțători şi, totodată, a reţinut în ceea ce îi privește incidența dispoziţiilor art. 290 alin. (3) C. pen., respectiv a dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. pen., cu consecința dispunerii soluției de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

(...)

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 549¹  C. proc. pen., în cazul în care procurorul a dispus clasarea şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ordonanţa de clasare, însoțită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă.

Măsura de siguranță prevăzută în art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. (confiscarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală) intervine în condiţiile art. 107 C. pen. (dacă există o stare de pericol ce trebuie înlăturată şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală). Cu referire la infracţiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă, conform art. 290 alin. (5) C. pen., respectiv art. 292 alin. (4) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

 În acest context, judecătorul de cameră preliminară a arătat că măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, dispuse de instanţa de judecată împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală. Prin urmare, s-a considerat că incidenţa aplicării lor nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de pericol relevantă pentru acea faptă. Mai mult, s-a apreciat că incidenţa cauzelor de nepedepsire prevăzute de lege, referitoare la denunţarea infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă, nu are niciun fel de consecinţă asupra măsurilor de siguranţă, constând în confiscarea specială.

Având în vedere că, în prezenta cauză, numiții E. și B. au informat organele de urmărire penală cu privire la infracțiunile de corupție investigate în cursul urmăririi penale efectuate în dosarul nr. y/P/2017 al D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și, respectiv, în dosarul nr. z/P/2019  al D.N.A., Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, cauze în care au avut calitatea de martori denunțători, procurorul de caz a reţinut, în ceea ce îi privește, incidența dispoziţiilor art. 290 alin. (3) C. pen. şi art. 292 alin. (2) C. pen., cu consecința dispunerii soluției de clasare întemeiată pe art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel că judecătorul de cameră preliminară a constatat că, măsura de siguranţă a confiscării speciale, prevăzută în dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 290 alin. (5) C. pen., respectiv art. 292 alin. (4) C. pen. este pe deplin operantă în cauză, fiind îndeplinite condițiile de luare a măsurii de siguranță.

În ceea ce priveşte cererea de ridicare/instituire a sechestrului asigurător, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, la data de 22.05.2023, B. a formulat o cerere prin care a solicitat, în principal, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 07.11.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor imobile deţinute de către acesta în România, urmând a menţine sechestrul instituit asupra părţilor sociale deţinute în societatea F., iar, în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că garanţiile oferite nu sunt suficiente pentru admiterea cererii indicate la pct. 1, cumulativ cu această solicitare şi în cazul în care s-ar aprecia necesară şi proporţională, a solicitat instituirea sechestrului asupra părţilor sociale deţinute la societatea G. şi cu privire la părţile sociale deţinute de către intimat la societatea H.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 549 ind. 1 alin. (5) C. proc. pen., în cadrul procedurii de confiscare, în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a considerat că nu se poate pronunţa cu privire la ridicarea/menţinerea măsurii asigurătorii, întrucât s-ar încălca principiul separaţiilor funcţiilor judiciare, această procedură fiind limitată doar la verificarea condiţiilor prevăzute de lege privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Împotriva încheierii penale F/CP din 17 iulie 2023, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a formulat contestaţie B.

  Prin motivele de contestaţie formulate de B., s-a solicitat, printre altele, admiterea contestaţiei şi:

1. În principal, ridicarea sechestrului asigurător, instituit prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 7.11.2019, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor imobile deţinute în România, urmând a menţine sechestrul instituit asupra părţilor sociale deţinute în societatea F.;

    S-a apreciat că valoarea aproximată la acel moment a celor trei bunuri sechestrate a fost consemnată în cuantum de 430.000 euro, deşi, conform evaluărilor realizate în 2023, valoarea cumulată a celor 3 imobile este în realitate 375.113 euro.

    Referitor la admisibilitatea cererii de ridicare a sechestrului, a arătat că, în data de 30.09.2022, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sesizarea formulată de către D.N.A., prin care s-a solicitat judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a aprecia asupra „(...) b) luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăţilor facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziţia numitului B. (...)”.

    Conform încheierii contestate, contestatorul a arătat că solicitarea de ridicare a sechestrului a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivându-se succint că „judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa cu privire la ridicarea/menţinerea măsurii asigurătorii, în cadrul acestei proceduri, care este limitată doar la verificarea condiţiilor prevăzute de lege privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, întrucât s-ar încălca principiul separaţiei funcţiilor judiciare.

    Faţă de aceste considerente, s-a menţionat că admisibilitatea acestei cereri nu a fost pusă în discuţie vreun moment de către judecătorul de cameră preliminară, deşi, începând cu termenul din data de 07.12.2022, au fost acordate termene succesive pentru a se putea prezenta dovezi privitoare la garanţiile suplimentare, respectiv a bunurilor imobile cu privire la care s-a solicitat instituirea sechestrului, în schimbul ridicării măsurilor asigurătorii luate cu privire la imobilele situate în România.

    Mai mult, după cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 19.06.2023, nici reprezentantul Ministerului Public nu a invocat vreun eventual caz de inadmisibilitate a cererii formulate, referindu-se în concluziile sale strict la fondul cererii.

    Ca atare, contestatorul a apreciat că, în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), raportat la art. 2 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul Curţii de Apel Bucureşti avea obligaţia de a pune în discuţie acest aspect, astfel încât să poată fi prezentate argumentele cu privire la admisibilitatea cererii formulate.

    În al doilea rând, sub aspectul limitelor controlului exercitat de către judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de către art. 549¹ C. proc. pen., literatura de specialitate a reţinut că „prin sesizarea procurorului este demarat un proces judiciar distinct, care va statua exclusiv asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil (dreptul de proprietate, drepturi de creanţă etc.), (...) judecătorul de cameră preliminară urmând să realizeze o veritabilă cercetare judecătorească după regulile Codului de procecură penală. Modificarea legiuitorului este în consonanţă cu standardul convenţional prevăzut de art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, incident în analiza sesizărilor de confiscare specială, în care judecătorul de cameră preliminară va analiza dacă există un caz de confiscare prevăzut de lege, dacă există un just echilibru între interesul public urmărit și ingerinţa în dreptul de proprietate al persoanei interesate”.

Analiza pe care judecătorul de cameră preliminară era îndrituit să o realizeze în această procedură este una completă, din moment ce „posibilitatea administrării unui probatoriu complet cu privire la toate elementele de fapt care pot avea incidenţă asupra soluţiei judecătorului de cameră preliminară a fost menţionată în mod expres prin modificarea art. 549¹ alin. (4) C. proc. pen., fiind arătat că dispoziţiile de la titlul privind judecata, care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului articol, se aplică în mod corespunzător”.

Or, în aceste condiţii, s-a considerat că nu s-ar putea reţine în mod judicios că ar fi exclus oricare examen al legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii, având în vedere că cercetarea pe care o efectuează judecătorul de cameră preliminară privitoare la îndeplinirea condiţiilor de luare a măsurii confiscării speciale are, în mod evident, înrâurire şi asupra măsurilor asigurătorii, care pot fi menţinute, restrânse sau ridicate.

  Astfel, s-a considerat absurdă aprecierea că ridicarea în parte a măsurilor asigurătorii nu ar putea fi dispusă, întrucât nu este prevăzută ca ipoteză distinctă de către alin. (5) al art. 549¹ C. proc. pen., dat fiind faptul că, în practică, pot fi întâlnite (chiar des) situaţii în care sunt instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri cu o valoare vădit mai mare decât suma de bani a cărei confiscare se solicită şi, în care, menţinerea în integralitate a măsurilor asigurătorii ar încălca cerinţele de legalitate şi proporţionalitate a acestora. Ca atare, aprecierea judecătorului de cameră preliminară că nu se poate pronunţa asupra ridicării/menţinerii măsurii asigurătorii, în cadrul acestei proceduri, în condiţiile în care, chiar art. 549¹ C. proc. pen. prevede această posibilitate, reprezintă o denegare de dreptate.

În acelaşi sens, şi instanţele de judecată au reţinut în mod constant că, ulterior emiterii unei ordonanţe de clasare, verificarea măsurilor asigurătorii se realizează în cadrul procedurii prevăzute de art. 549¹ C. proc. pen. Astfel, s-au reţinut următoarele: „cu privire la finalizarea procesului penal, în prezenta cauză, aceasta a avut loc la momentul pronunţării soluţiei de clasare rămasă definitivă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 549 ind. 1 C. proc. pen. În aceste condiţii, devin aplicabile, dispoziţiile articolului antereferit, care reglementează şi situaţia măsurilor asigurătorii la alin. (4) al aceluiaşi articol, care prevăd că, judecătorul de cameră preliminară, adoptă următoarele soluţii: respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunurilor ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; ori, admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor, ori, după caz, desfiinţarea înscrisului. Se constată că, o astfel de cerere, precum au formulat petenţii, se soluţionează pe fondul procedurii speciale care reglementează confiscarea sau desfiinţarea unor înscrisuri şi, care este reglementată de art. 549 ind. 1 C. proc. pen.”

Această opinie a fost însuşită şi de către instanţa de control judiciar, care a statuat, în mod similar că „procedura prevăzută de art. 549¹ C. proc. pen. este o procedură specifică, prevăzută exclusiv în considerarea cazurilor de clasare dispuse de procuror pentru infracţiuni cu privire la care s-a stabilit necesitatea impunerii unor măsuri de siguranţă, în raport cu dispoziţia de clasare, definitiv constatată, prin care judecătorul se pronunţă exclusiv asupra confiscării bunurilor prin raportare la prevederile art. 107 C. pen. Chemat să soluţioneze cererea de confiscare specială, judecătorul trebuie să aprecieze asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, putând dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 549 ind. 1 alin. (5) C. proc. pen., respectiv fie admiterea propunerii şi dispunerea confiscării bunurilor, fie respingerea propunerii şi restituirea bunului sau ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării. Contrar celor exprimate de contestatori, se constată aşadar că, evaluarea exigentei măsurilor asigurătorii dispuse în cauză în vederea confiscării speciale este de esenţa procedurii prev. de art. 549¹ C. proc. pen., neputând fi analizată separat ori într-o etapă premergătoare, astfel cum au susţinut aceştia.”

Deopotrivă, contestatorul a apreciat că prin analiza judecătorului de cameră preliminară cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, se asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie al persoanelor ale căror drepturi şi interese ar fi afectate prin dispoziţiile procurorului şi care, în caz contrar, nu pot avea acces la un judecător. S-a amintit cauza Bocellari şi Rizza împotriva Italiei (hotărârea din 13.11.2007). Mai ales în contextul în care de la ultima verificare a măsurilor asigurătorii a trecut mai bine de un an şi trei luni, răstimp în care pot surveni numeroase modificări ale situaţiei patrimoniale a persoanei vizate de măsura confiscării şi ale situaţiei obiective a bunurilor indisponibilizate.

    Examinând contestația formulată de contestatorul B. împotriva încheierii penale F/CP din 17 iulie 2023, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată următoarele:

    Faza urmăririi penale şi soluţia de clasare

    Prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 7.11.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea lui B., până la concurenţa sumei de 929.535 euro.

Potrivit procesului-verbal din 13 noiembrie 2019 de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse conform ordonanţei din data de 7 noiembrie 2019 au fost sechestrate 3 (trei) imobile.

Având în vedere proprietăţile din Cipru, deţinute de către B., constatând că suma de 929.535 euro nu a fost atinsă, s-a impus instituirea sechestrului asupra acţiunilor (părţilor sociale) deţinute de B. la societatea F., având numărul de înregistrare HE x.

Astfel, s-a reţinut că imobilele din România şi părţile sociale ale societăţii F. au fost sechestrate până la concurenţa sumei de 929.535 euro.

Legalitatea măsurilor asigurătorii a fost verificată periodic în cadrul urmăririi penale, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanţelor de menţinere a măsurilor asigurătorii din datele de 01.03.2021, 23.08.2021, 01.03.2022 şi 19.07.2022 şi s-au menţinut măsurile, constatându-se că subzistă temeiurile care au stat la baza dispunerii măsurilor asigurătorii a sechestrului anterior menționate.

Prin ordonanţa din 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în dosarul nr. x/P/2021, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e), h) C. proc. pen., art. 315 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (2 infracțiuni), cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. și cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - cu referire la aspectele denunțate de martorul denunțător C., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Obiectul cauzei. Judecata în fond.

Prin aceeaşi ordonanţă din 20 iulie 2022 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 549¹ alin. (1) C. proc. pen., sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania C., cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăților facturilor emise de această societate către C.N. D. S.A., rămasă la dispoziția numitului B.

În cursul judecăţii în fond, numitul B. a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurător ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea atacată, în condiţiile în care pe fondul acţiunii principale s-a dispus confiscarea sumei de 929.535 euro de la acesta.

Procedura aplicabilă.

Potrivit art. 549¹ C. proc. pen., (1) în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.

(5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.

(6) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(7) Contestaţia se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la alin. (4) de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (5).

Obiectul contestaţiei.

Obiectul acestei contestaţii îl constituie exclusiv soluţia de inadmisibilitate în privinţa cererii petentului B. vizând sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. x/P/2017 din 07.11.2019, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie asupra bunurilor imobile deţinute în România. În condiţiile în care măsura asigurătorie este dispusă în scopul asigurării executării confiscării, legătura dintre cele două fiind de la cauză la efect, devoluţiunea exclusivă a dispoziţiei referitoare la măsura asigurătorie în calea de atac nu poate genera o evaluare superfluă ori ineficientă.

Pornind de la dispoziţia atacată (soluţia de inadmisibilitate) şi în raport cu interesul legitim evocat de parte, în prezenta contestație se conturează două teze de evaluat, respectiv:

1. Admisibilitatea cererii iniţiale;

2. Dublul grad de jurisdicţie în materia măsurilor asigurătorii.

1. Cererea formulată este admisibilă potrivit normelor procesual penale care reglementează și recunosc, în proceduri speciale, și anume cele prevăzute de art. 549 ind. 1 şi art. 250 şi urm. C. proc. pen., posibilitatea ca măsurile asigurătorii să facă obiectul evaluării separat de soluția acțiunii penale. Suplimentar şi distinct de aceste situaţii ori proceduri speciale, o măsură asigurătorie poate fi evaluată şi odată cu fondul acțiunii penale - a se vedea art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.

Revenind la prezenta cauză, în baza art. 549 ind. 1 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., s-a admis propunerea formulată de procuror şi, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat suma de 929.535 euro, rămasă la dispoziţia numitului B.

Se constată că petentul contestator B. este vizat de măsura confiscării speciale, în condiţiile emiterii în privinţa sa a unei soluţii anterioare de clasare pe considerentul incidenţei unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege, pentru infracţiuni de corupţie, dare de mită, cumpărare de influenţă.

Înalta Curte porneşte, în analiza sa, de la scopul pentru care s-a dispus măsura asigurătorie, şi anume, acela de a asigura executarea măsurii confiscării speciale.

Măsura confiscării se poate lua față de persoana ce a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată (art. 107 și 112 C. pen.) or aceasta ar presupune analiza elementelor de tipicitate, fără a putea fi asumate din sesizarea procurorului^[1]. Ca urmare, în astfel de ipoteze este inevitabilă şi necesară evaluarea, de principiu, a condiţiilor în care măsura de siguranţă poate fi dispusă, eventuala lipsă de fundament a acesteia profitând măsurii de siguranţă (ce are ca scop asigurarea executării confiscării speciale).

Normele ce reglementează condiţiile luării măsurii de siguranţă au o natură juridică mixtă (formală şi substanţială), distincţie utilă cauzei.

Din perspectiva normelor formale sau regulilor procesuale ori procedurale este deslușita condiția și conținutul unei baze factuale suficient dovedite şi imputabile făptuitorului. Baza factuală dovedită trebuie să se subsumeze unui ilicit penal, fiind nerelevant, în raport cu prezenta procedură, că a acţionat o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale^[2]. Temeiul confiscării este săvârșirea faptei penale. Inexistența ilicitului penal lipsește de fundament măsura de siguranță, cu consecința respingerii propunerii, nu a modificării temeiului clasării (a se vedea Codul penal adnotat, Editura CH Beck, ediţia 3, pct. 2.5. notă şi art. 107 pct. 4.2.1, 4.2.1.1., 4.3.25).

Din perspectiva normelor substanțiale, confiscarea specială este o sancţiune de drept penal, cu caracter preventiv şi strict personal, căreia nu i se aplică dispoziţiile legii civile privitoare la solidaritate (Tribunalul Suprem, s.p., d.p. 697/1980, în C.D., p. 275). Caracterul de sancţiune de drept penal al confiscării speciale exclude posibilitatea unei obligaţii solidare, iar în cazul participaţiei penale banii dobândiţi de participanţi prin săvârşirea infracţiunii se confiscă, dispunându-se obligarea fiecăruia la plata sumei de care a beneficiat (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 391 din 19 ianuarie 2005).

Această jurisprudenţă, ca şi cea ulterioară şi actuală, menţionează operaţiunile utile silogismului juridic, ca evaluarea probatoriului şi determinarea existenţei faptei imputabile, anterior dispunerii măsurii de siguranţă. Subsecvent acestor constatări şi pentru asigurarea executării măsurii de siguranţă este posibilă dispunerea măsurii asigurătorii.

În condiţiile procedurii speciale, prevăzute de art. 549 ind. 1 C. proc. pen., instanţa, pentru a dispune confiscarea specială şi asigurarea executării sale prin măsura asigurătorie, trebuie să se asigure de respectarea şi îndeplinirea condiţiilor de drept formal, inclusiv a garanţiilor procesuale recunoscute în favoare părţilor vizate de măsuri, dar şi a celor de ordin substanţial.

Potrivit considerentelor Deciziei nr. 16 din 10 mai 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în procedura de confiscare în cazul clasării, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă exclusiv asupra confiscării bunurilor prin raportare la prevederile art. 107 C. pen. În această procedură, judecătorul face evaluarea tuturor condiţiilor luării măsurii, inclusiv cea a necesităţii şi proporţionalităţii.

În sarcina instanței revine obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor invocate de părţi. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil de către o instanţă care să hotărască asupra tuturor solicitărilor invocate ce vizează un drept sau interes legitim.

Prin urmare, Înalta Curte constată că luarea măsurii asiguratorii este în directă legătură cu asigurarea executării măsurii confiscării, care este o sancţiune preventivă cu caracter strict personal şi constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate, astfel că măsurile nu se vor dispune şi menține ope legis, ci doar ca o consecința a îndeplinirii exigențelor de necesitate şi proporţionalitate.

  Aşadar, instanţa trebuie să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între interesul general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să impună o sarcină individuală excesivă. Ceea ce conduce la necesitatea ca măsura asigurătorie, care a fost dispusă exclusiv în scopul executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, să facă obiectul unei dezbateri contradictorii sub aspectul întrunirii condiţiilor ce vizează necesitatea şi proporţionalitatea. Prin urmare, simpla apreciere subiectivă, în lipsa unui suport probatoriu, nu este suficientă pentru dispunerea şi menţinerea măsurii, câtă vreme soluţia nu este dedusă din evaluări obiective.

  În acest context, măsura asigurătorie se va dispune numai la finalizarea unei proceduri contradictorii, în cadrul căreia se asigură o apărare efectivă părţii vizate de măsură.

 Limitele evaluării condițiilor necesităţii şi proporţionalităţi sunt subsumate exigenţelor art. 53 din Constituţie, iar o analiză care vizează fondul dreptului ori interesului legitim susţinut de parte, lipseşte din argumentaţia primei instanţe.

 Independent de această evaluare a fondului pretenţiilor deduse judecăţii ce nu s-a realizat de prima instanţă, normele procesuale actuale recunosc, în materia măsurilor asigurătorii, dublul grad de jurisdicţie.

2. Dublul grad de jurisdicţie presupune ca rezolvarea dată problematicii, pe fondul său, să poată fi cenzurată de instanţa de control judiciar, însă judecata realizată de instanţa de control judiciar nu poate suplini sau echivala dublului grad de jurisdicţie câtă vreme prima instanţa s-a desesizat fără a antama fondul (pronunţând soluţia inadmisibilităţii). Judecata fondului pretenției, exclusiv în calea de atac, nu ar putea substitui integral faza anterioară de judecată, iar o astfel de soluţie/judecată ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale părților și în condițiile unei legislații procesuale ce prevede dublul grad de jurisdicţie. În consecinţă, dacă prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, instanţa de control judiciar nu poate suplini atribuţiile instanţei de fond printr-o hotărâre definitivă (ce nu va fi supusă, ulterior, unor căi de atac). În această ipoteză, singurul remediu procedural viabil este restituirea cauzei în vederea continuării judecăţii de către prima instanţă, cu menţinerea tuturor actelor efectuate până la momentul desesizării sale (în acelaşi sens Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 903 din 27 septembrie 2017^[3]; decizia nr. 93/A din 19 martie 2021 şi decizia nr. 498 din 23 august 2022).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de drepturi şi libertăţi a admis contestația formulată de contestatorul B. împotriva încheierii penale F/CP din 17 iulie 2023, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat în parte încheierea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare doar sub aspectul măsurii asigurătorii a sechestrului privind pe B.

 A menținut celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.