Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Covasna, prin sentința penală nr. 58 din 9 august 2004, a respins cererea de revizuire formulată de petentul condamnat L.S. împotriva sentinței penale nr. 52 din 3 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna, menținută prin decizia penală nr. 32/ A din 20 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4433 din 18 octombrie 2002 a secției penale a Curții Supreme de Justiție.
Hotărând astfel, Tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 689 din 6 mai 2004, petentul condamnat L.S. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 52 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna, menținută prin decizia penală nr. 32/ A din 20 februarie 2002 a Curții de Apel Brașov, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4433 din 18 octombrie 2002 a secției penale a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
În motivarea cererii sale, condamnatul a susținut, în esență că, instanța supremă, în mod greșit, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, întrucât, în momentul judecării cauzei, inculpatul nu a fost în posesia unor acte din care reieșea că a achitat, în întregime, părții vătămate prejudiciul, ba chiar, a plătit acesteia, în plus, 80.000.000 lei.
A mai susținut că acele acte nu au putut fi prezentate Curții Supreme de Justiție datorită unor împrejurări mai presus de voința sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, cererea de revizuire formulată de condamnat, nu îndeplinește condițiile cerute de art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a dispus respingerea ei, ca nefondată.
În acest sens, s-a motivat că: „Plata integrală a prejudiciului a fost constatată, chiar de către Tribunalul Covasna, ca instanță de fond, drept dovadă că, s-au luat în considerare actele și plățile care interesează perioada 1999 – iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție procedând doar la schimbarea calificării juridice a infracțiunii comise de inculpat, aplicând o sancțiune penală corespunzătoare.
Pe de altă parte, condamnatul și societatea în cauză au posibilitatea să acționeze pe cale juridică distinctă pentru recuperarea sumelor achitate eventual în plus față de prejudiciul real cauzat prin infracțiunea de înșelăciune.
În atare situație, motivele invocate nu pot fi apreciate ca acte, fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei și ca atare, nici ca motive de revizuire.
Împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul, susținând că fapta săvârșită îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de cecuri fără acoperire și nu de infracțiuni de înșelăciune, în acest sens fiind probele de la dosar, din care rezultă că prejudiciul a fost recuperat integral de partea civilă, fiind chiar achitată în plus suma de 80 milioane lei.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 364 din 13 octombrie 2004, a respins apelul condamnatului, reținând, din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar că, instanța supremă a cunoscut împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat prin plata făcută de revizuient, dar a motivat că aceasta „este o activitate în afara conținutului infracțiunii și urmărește acoperirea unui prejudiciu existent”.
A mai reținut că: „În aceste condiții, nu se poate vorbi de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În realitate, se solicită o nouă apreciere a unor împrejurări și probe cunoscute și analizate de instanță, ceea ce, pe calea revizuirii, nu este posibil.
Nemulțumit și de această din urmă decizie, în termenul legal, condamnatul revizuient L.S. a declarat recurs, criticând hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând ca și în apel că, în cauză, nu este vorba de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., deoarece intenția, ca element constitutiv al acestei infracțiuni lipsește, iar recursul parchetului, în mod greșit, a fost admis de către instanța supremă, aceasta pentru că, la momentul judecării cauzei nu a putut depune la dosar „Înțelegerea” nr. 99 din 5 aprilie 2000 prin care firma sa începuse achitarea sumei în discuție și a penalităților, chiar înainte de începerea urmăririi penale.
A mai susținut că, în aprecierea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, dacă instanța ar fi avut la dispoziție și acest act, pe care înțelege să-l folosească ca act nou, s-ar fi format convingerea că în derularea contractului comercial cu SC B. SRL Baraolt, el a fost de bună credință.
De asemenea, a susținut că la momentul judecării recursului, instanța supremă nu cunoștea faptul că au plătit în afară de suma pretinsă în plus, suma de 900.000.000 lei solicitată de partea civilă, dar nedovedită de aceasta.
Recursul declarat de condamnatul revizuient nu este fondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel în mod justificat au reținut că motivul pentru care condamnatul L.S. a solicitat revizuirea hotărârii judecătorești prin care a fost condamnat, nu face parte dintre cele arătate în art. 394 C. proc. pen., deoarece aspectul invocat și anume, lipsa vinovăției în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea a fost cunoscut și analizat de către instanțe în toate fazele procesuale și deci, nu poate fi asimilat unor împrejurări necunoscute de instanțe la momentul soluționării cauzei [(așa cum o cer dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.)].
În cauză nedescoperindu-se fapte sau împrejurări necunoscute de instanțele care au soluționat și nici nu s-au săvârșit infracțiuni de mărturie mincinoasă, nefiind deci îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul revizuient este nefondat.
În baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
În conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient L.S. împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.