Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, s-a dispus:

1. În baza art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la art. 182 lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (8 acte materiale comise în raport cu victimele B., C., D., E., F., G., H. şi I.).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

2. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen. (în raport cu victima J.).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

3. În baza art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen. (în raport cu victima K.).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima B.).

5. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (în raport cu victima F.).

6. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victima C.).

7. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima I.).

8. În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor (în raport cu victima K.).

9. În baza art. 49 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, (67 de acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 ani şi 10 luni închisoare, în total 13 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi de 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în majoritate, printre altele, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe. S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în totalitate, încheierea de îndreptare eroare materială din 03 iulie 2020 şi, rejudecând:

În majoritate, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în privinţa inculpatului A..

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., raportat la art. 182 lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [8 acte materiale comise în raport cu victimele B., C., D., E., F., G., H. şi I.];

- 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., şi art. 182 lit. c) din C. pen., (în raport cu victima J.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima B.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima C.];

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.);

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.);

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., (67 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima B.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.];

- din infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima C.], în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima C.], şi infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.].

- din infracţiunile de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.], de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.], instigare la influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.), de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.), şi de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.), în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C., precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. şi K.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, în formă continuată [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C., precum şi faptele săvârşite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. şi K.].

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 12 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. reţinerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 şi, respectiv, din 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018 şi de la 21.02.2018 la 01.03.2018, precum şi arestarea preventivă şi arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 aprilie 2024, sub dosar nr. x/2024.

În esenţă, a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susţinând că pentru infracţiunea de complicitate la trafic de persoane în raport cu victima K. comisă în luna mai 2014, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare. Infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, termenul de prescripţie fiind de 8 ani, iar calculat de la data săvârşirii faptei, la data pronunţării deciziei, respectiv 23.09.2022 termenul de prescripţie al răspunderii penale conform deciziilor CCR nr 297/2018 şi nr. 398/2022 se împlinise.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale nr. 174/23.09.2022, admiterea apelului şi încetarea procesului penal în raport de art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., pentru infracţiunea de complicitate de trafic de persoane în raport cu victima K..

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

În ceea ce priveşte etapa admisibilităţii în principiu, Înalta Curte reţine că aceasta nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute limitativ de art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul cererii.

Acestor condiţii de admisibilitate li se adaugă şi cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., respectiv acelea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestaţiei în anulare, iar semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) din C. proc. pen.

În cadrul verificării filtru a admisibilităţii în principiu instanţa analizează dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie; dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă; dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen. şi de către o persoană prevăzută de art. 427 C. proc. pen. dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Sub aspectul introducerii în termen legal a contestaţiei în anulare, examenul de admisibilitate se raportează la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 din C. proc. pen., concret invocat în cuprinsul cererii, art. 428 din C. proc. pen. reglementând diferenţiat termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, în funcţie de motivul invocat în susţinerea acesteia. La rândul său, condiţia de admisibilitate vizând apartenenţa motivului pe care se sprijină cererea la unul dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. presupune indicarea explicită a cazului de contestaţie în anulare şi a temeiurilor faptice ce stau la baza sa, de o manieră care să releve, cel puţin aparent, o concordanţă între aceste temeiuri şi cazul de contestaţie invocat.

Simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute de lege, dar fără a exista o susţinere, cel puţin aparentă, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Natura juridică a contestaţiei în anulare şi efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret şi efectiv în raport de toate cerinţele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea sa la o analiză exclusiv teoretică.

În consecinţă, obligativitatea indicării în cuprinsul cererii a cazurilor de contestaţie care fundamentează demersul judiciar, precum şi a motivelor aduse în sprijinul acestora, reglementată de art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., constituie o condiţie de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, a cărei nerespectare face inutilă verificarea celorlalte condiţii prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

În motivarea contestaţiei, contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat, deşi la momentul pronunţării deciziei era împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale în ceea ce o priveşte pe victima K. în raport de Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

În acest context normativ şi interpretativ, procedând, prioritar, la verificarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost declarată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală, respectiv decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019. De asemenea, se constată că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că titularul contestaţiei în anulare, respectiv contestatorul A. a avut calitatea de apelant-inculpat în cauza în care a fost pronunţată decizia contestată.

Cu privire la condiţiile prevăzute de la art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, în cauză, contestatorul a indicat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, motivele aduse în sprijinul acestui caz fiind dezvoltate în cererile de contestaţie în anulare.

Referitor la termenul de introducere a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că sunt respectate exigenţele disp. art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

Relativ la condiţia prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prev. de art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare nu este suficientă doar menţionarea pur formală a motivului de contestaţie, fiind imperios necesar să se realizeze o concordanţă între conţinutul motivului de contestaţie şi situaţia de fapt şi de drept, reţinute cu autoritate de lucru judecat de instanţele de fond.

Prin decizia nr. 10/29.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017) s-a stabilit că: în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal. În dezvoltarea considerentelor acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a reţinut că prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanţele de judecată.

Prin Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României din 7 decembrie 2020 şi Decizia nr. 120 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 715 din 15 iulie 2022, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale.

Ulterior, prin decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a fost confirmată interpretarea oferită prin decizia nr. 10/HP/2017 a Înaltei Curţi şi s-a stabilit că: instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

Contestatorul A. a invocat Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, susţinând că la momentul pronunţării deciziei era împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale în ceea ce o priveşte pe victima K..

Analizând considerentele deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, cu privire la care s-a formulat contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că deşi instanţa de control judiciar nu a realizat o analiză individuală a incidenţei prescripţiei răspunderii penale, implicit a fost analizată pentru toţi inculpaţii din cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6) şi art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează conflictul penal este obligată, prin raportare, să analizeze din oficiu incidenţa cazurilor de achitare sau de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din C. proc. pen., aceasta chiar în lipsa unei cereri exprese a părţilor din proces, soluţia de condamnare dispunându-se doar atunci când se stabileşte că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială şi nu există niciun caz cu privire la care acţiunea penală nu mai poate fi exercitată. De asemenea, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute la alin. (1) (respectiv instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că instanţa supremă, ca instanţă de control judiciar care s-a pronunţat cu privire la apelurile soluţionate prin decizia ce formează obiectul prezentei contestaţii în anulare, a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale cu privire la toţi inculpaţii pentru care hotărârea nu era definitivă. Instanţa care judecă contestaţia în anulare analizează cazul de contestaţie în anulare prin raportare la încadrarea juridică stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel.

De asemenea, se reţine că anterior contestatorul A. a mai formulat cereri de contestaţie în anulare, cereri ce au fost respinse ca inadmisibile, respectiv ca nefondate, prin decizia nr. 184/A din 17.05.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 şi prin decizia nr. 118 din 03.04.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Mai mult decât atât, având în vedere motivele invocate în prezenta contestaţie în anulare, în sarcina acestuia, printre altele, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, atât în perioada mai 2014- ianuarie 2015, cât şi în perioada martie 2015-primăvara anului 2016, cunoscând că victima K. fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul L. în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, a transportat-o, periodic, în locurile în care victima, prin false promisiuni de iubire şi periodice acte de violenţă fizică, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului L., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la art. 182 lit. c) din C. pen.

Potrivit art. 48 raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia săvârşită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. termenul împlinirii prescripţiei răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Or, în speţă, faptele au fost săvârşite în anul 2016, în perioada mai 2014- ianuarie 2015, cât şi în perioada martie 2015-primăvara anului 2016 - aşadar, termenul prescripţiei răspunderii penale s-ar fi împlinit în anul 2024, decizia în apel a fost pronunţată la data de 23 septembrie 2022, aşadar, anterior datei la care s-ar fi împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

Conform legii, art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 6 din C. pen., niciun fapt juridic ulterior condamnării nu produce efecte asupra prescripţiei răspunderii penale şi ca atare, a intrat în autoritatea de lucru judecat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2024.

High Court of Cassation and Justice

scj