Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2024
Prin sentinţa penală nr. 132/F din data de 15.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât, printre altele, următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. b) rap. la art. 74 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.
Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. b) rap. la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 80 alin. (2) din C. pen. din 1969, totul cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.
Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) rap. la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 80 alin. (2) din C. pen. din 1969, totul cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.
Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele 3 pedepse stabilite prin prezenta sentinţă şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate.
Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.
Potrivit art. 861 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, potrivit art. 862 alin. (2) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 15/1968.
În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Potrivit art. 863 alin. (3) lit. a) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ sau de calificare ce va fi stabilit de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi.
S-a stabilit ca o copie a prezentei sentinţe să se comunice Serviciului de Probaţiune Caraş Severin.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost dispusă suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării pedepsei accesorii.
Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i-a fost atrasă atenţia inculpatului asupra prevederilor referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi au fost obligaţi inculpaţii A., şi alţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 7.690.154 RON la care au fost adăugate sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii A., şi alţii, la plata a câte 10.000 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 23.09.2015, emis în dosarul de urmărire penală nr. 76/D/P/2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., şi spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în data de 29.09.2015, sub nr. x/2015.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, la termenul din 03.04.2017, Curtea a luat act că în faza de urmărire penală Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 31.861.597 de RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.
Prin sentinţa penală nr. 199/F/18/10/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, cauza a fost soluţionată cu privire la inculpaţii care au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Prin aceeaşi hotărâre a fost disjunsă cauza referitor la partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi inculpaţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu FF., S.C. GG. S.R.L., prin lichidator judiciar HH. SPRL, S.C. II. S.R.L., prin lichidator judiciar JJ. SPRL, S.C. KK. S.R.L., prin lichidator judiciar HH. SPRL, şi S.C. LL. S.R.L. privind atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, formându-se dosarul nr. x/2017.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, după analiza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv în etapa cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut că inculpatul A. a aderat la grupul infracţional organizat constituit de inculpaţii C., D., O., W., I., M. şi CC., în vederea comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, a preluat, la iniţiativa inculpatului K., de la acesta şi de la martorul MM., prin cesiunea părţilor sociale, S.C. NN., a emis, la indicaţiile inculpatului K., 2 facturi fictive în valoare de 798.403 RON, în favoarea S.C. KK. S.R.L., a retras din contul bancar al S.C. NN. S.R.L. cu diverse justificări suma totală de 381.000 RON, virată în contul societăţii în baza facturilor fictive emise, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea de infracţiuni.
Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscala prev. şi ped. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, spălarea banilor prev. si ped. de art. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în urma analizei situaţiei de fapt, Curtea a reţinut că sunt întrunite toate elementele de tipicitate, atât obiectivă cât şi subiectivă, grupul infracţional organizat fiind format din mai mult de trei persoane, funcţionând pe durata îndelungată de timp, având o structură organizatorică foarte clar definită şi fiind constituit în scopul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prima instanţă, în urma probelor administrate, a reţinut că inculpaţii C. şi D. au pus în executare mecanisme economico financiare prin care, pe de o parte, să beneficieze prin societăţile pe care le controlau în mod direct sau indirect, respectiv S.C. EE. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. OO. S.R.L., cu încălcarea dispoziţiilor legale, de contracte cu fonduri publice încheiate cu administraţiile publice locale din Judeţul Caraş Severin, iar, pe de altă parte, să se asigure că plăţile către societăţile respective vor fi efectuate, deşi lucrările ce erau înscrise în facturile emise nu au fost executate sau au fost executate doar parţial.
Practic, pentru toate contractele câştigate de una dintre societăţile din grupul EE., inculpaţii C. şi D. ofereau în avans sau în cursul derulării contractului sume de bani de aproximativ 10% din valoarea fiecărui contract vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş Severin, directorul Direcţie Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Caraş Severin, membrilor comisiilor de licitaţii, consilierilor judeţeni, primarilor, existând situaţii în care în afara sumelor de bani erau oferite şi bunuri sau erau prestate diverse servicii către beneficiarii contractelor.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că suma de 28.452.405 RON a fost obţinută de inculpaţii C. şi D. ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen., şi a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 131 din Legea nr. 78/2000 modificată, iar pentru a disimula provenienţa ilicită a acesteia au introdus-o în circuite financiar contabile fictive prin intermediul S.C. EE. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. şi S.C. OO. S.R.L., fiind apoi transferată în mod succesiv prin conturile bancare aparţinând mai multor societăţi, fiind apoi retrasă din conturile acestora prin folosirea de documente justificative fictive şi înapoiată celor doi inculpaţi.
Sumele de bani astfel obţinute au fost folosite de inculpaţii C. şi D. pentru finanţarea în continuare a activităţii infracţionale, pentru mituirea reprezentanţilor administraţiilor publice locale în scopul câştigării de noi contracte sau pentru efectuarea de plăţi în baza facturilor care atestau executarea unor lucrări care în realitate nu au fost executate şi pentru achiziţionarea de diverse bunuri mobile şi imobile, sau pentru efectuare de plăţi la extern aşa cum rezultă şi din Sesizarea cu nr. C XII 688 din data de 28.10.2014 a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, s-a reţinut că prin încheierea din data de 15.10.2019, Curtea a dispus următoarele:
În temeiul art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin actul de sesizare al instanţei în sarcina inculpatului A. din infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de spălare a banilor prev. si ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată şi republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscala prev. şi ped. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, spălarea banilor prev. si ped. de art. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată şi republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.
Referitor la individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor, Curtea a constatat că activitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cazul săvârşirii infracţiunilor de acest gen reprezintă, în contextul economic actual, o responsabilitate deosebită, prin prisma aşteptărilor societăţii faţă de finalitatea actului de justiţie, dar şi a schimbării unor mentalităţi şi deprinderi. De asemenea, a considerat că în cazul unor astfel de infracţiuni, anumite criterii, care de regulă sunt general acceptate ca şi factori importanţi în procesul de individualizare a unor pedepse, cu precădere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, faptul că anterior comiterii faptei se bucura de o bună reputaţie, are un grad de instruire sau pregătire profesională peste medie etc., au o pondere mult mai redusă în determinarea pedepsei ce trebuie aplicată tocmai pe considerentul că, în cazul unor astfel de infracţiuni, infractorul profită de aceste realităţi pentru a-şi disimula comportamentul infracţional sau a-şi asigura realizarea scopului ilicit propus.
Pentru individualizarea pedepselor în acest caz, prima instanţă a luat în calcul gradul de pericol social pe care îl prezintă cazul concret si persoana infractorilor, astfel încât sa se asigure scopul ei si sa se realizeze finalitatea răspunderii penale. A mai avut în vedere că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în măsura în care aceasta corespunde gravităţii infracţiunii, pericolului social concret al acesteia, situaţiei personale a infractorului şi periculozităţii sale. Ca atare, au fost avute în vedere dispoziţiile legale referitoare la limitele prevăzute de lege pentru pedepsele aplicabile în raport de infracţiunile comise, gradul de pericol social al faptei si al autorului ei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au fost judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni care prin natura şi gravitatea lor, prin organizarea activităţii infracţionale reţinute, prin aceea că a existat o pluralitate de inculpaţi, relevă un grad de pericol concret ridicat, având în vedere şi că acest gen de infracţiuni, prin amploarea lor deosebită, aduc atingere unor importante valori proteguite de legea penală. Modul în care inculpaţii au acţionat trebuie să determine aplicarea unor pedepse care să fie proporţionale cu gravitatea acţiunilor inculpaţilor.
De asemenea, a apreciat că modul în care urmează a fi individualizate pedepsele pentru fiecare dintre aceşti inculpaţi este direct legat de rolul pe care aceştia l-au avut în derularea activităţii infracţionale. Astfel, inculpaţii care au creat grupul infracţional organizat sunt cei care au controlat de la bun început această acţiune ilicită. În cazul acestora, a considerat că aplicarea unor pedepse, orientate între minimul şi mediul limitelor de pedeapsă prevăzute de legea penală, cu închisoarea în regim de detenţie satisface scopurile pedepsei, principiul proporţionalităţii pedepsei cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi echitatea procesului penal în ansamblu. Această concluzie este valabilă chiar şi în cazul inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Prin săvârşirea infracţiunilor de către aceşti inculpaţi, desigur, în mod conjugat, alături de participaţia penală şi a celorlalţi inculpaţi, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu deosebit de însemnat, într-un cuantum mult superior sumei de 500.000 de euro, fără ca inculpaţii care au beneficiat de pe urma acestei activităţi infracţionale să fi achitat până la momentul pronunţării hotărârii vreo sumă de bani în vederea acoperirii, fie şi parţiale, a prejudiciului produs prin faptele lor.
Natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpaţi rezidă nu numai în limitele de pedeapsă prevăzute de lege cel puţin pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălarea banilor, dar şi în amploarea deosebită, de ansamblu, a consecinţelor faptelor comise de inculpaţi.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a apreciat că executarea acestor pedepse în regim privativ de libertate este singura modalitate de reeducare a inculpaţilor şi constituie singura modalitate în care societatea poate avea o reacţie adecvată în scopul reducerii fenomenelor infracţionale de acest gen. De asemenea, executarea în regim de detenţie este singura măsură ce poate da membrilor societăţii confirmarea că organele ce au ca rol protejarea societăţii reacţionează ferm pentru reprimarea comportamentelor antisociale.
În ceea ce îi priveşte pe unii dintre inculpaţi, respectiv cei care au avut un aport mai redus la activitatea infracţională, Curtea a constatat că aceştia au avut anterior şi ulterior săvârşirii acestor infracţiuni un comportament normal în societate, fiind justificată reţinerea faţă de aceştia a unor circumstanţe atenuante.
În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că modul de sancţionare a acestor inculpaţi, sub aspectul modalităţii de executare al pedepselor ce se vor aplica, trebuie să fie diferit de cel ce se va aplica inculpaţilor care au avut un rol indispensabil, precum şi că prezenţa acestor inculpaţi în rândul societăţii este mai utilă decât înlăturarea temporară a acestora prin intermediul unor pedepse privative de libertate. Motivele menţionate anterior, dar şi gravitatea faptelor săvârşite, coroborat cu celelalte circumstanţe reale şi personale care derivă din actele depuse la dosar determină aplicarea unor pedepse în cuantumuri mai reduse decât în cazul celorlalţi inculpaţi şi a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.
În ceea ce priveşte situaţia pedepselor complementare şi accesorii, având în vedere considerentele expuse anterior, s-a apreciat că în cauză se impune aplicarea unor restricţii ale drepturilor inculpaţilor respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăţi comerciale sau împuternicit al acestora, în ţară sau în străinătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Cu privire la acţiunea civilă, s-a constatat ca Statul Român - prin ANAF -Direcţia Juridică a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 31.861.597 RON reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat. Prima instanţă a constatat că în cauză sunt incidente regulile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiind îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 şi urm. C. civ.: fapta ilicită a inculpaţilor, prejudiciul material, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudicii, vinovăţia dovedită a inculpaţilor care au acţionat cu intenţie directă.
Faţă de argumentele reţinute, Curtea a luat în considerare concluziile raportului de constatare contabilă efectuat în cauză şi a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a operaţiunilor economice raportate si înregistrate in contabilitate de S.C. PP. S.R.L., S.C. GG. S.R.L.,S.C. LL. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. IZOLATII DE BLOCURI S.R.L. si S.C. EE. S.R.L. este de 7.690.154 RON, motiv pentru care a admis în parte acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, obligând inculpaţii A., şi alţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 7.690.154 RON la care a adăugat sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
În ceea ce priveşte interceptările efectuate în cauză şi redate în dosarul de urmărire penală, s-a reţinut că în cauza de faţă din adresele depuse succesiv la dosar rezultă că activitatea a fost desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii, singura activitate desfăşurată de organele de urmărire penală vizând transcrierea acestor interceptări.
În raport de răspunsul clar din partea DIICOT, în sensul că SRI a acordat sprijin tehnic organelor de urmărire penală în contextul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în prezentul dosar penal, având în vedere statuările Curţii Constituţionale a României făcute prin Decizia nr. 51/16 februarie 2016, Curtea a apreciat că se impune constatarea nulităţii proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi care se regăsesc la dosarul cauzei în condiţiile punerii în executare a autorizaţiilor de interceptare de către alte organe decât cele abilitate de legea în vigoare la data îndeplinirii respectivelor acte procedurale. Prima instanţă a precizat că nu a folosit aceste procese-verbale în motivarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o ca fiind cea reală.
În ceea ce priveşte faptul că raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale ar fi fost întocmit în baza constatărilor efectuate de agenţi ai ANAF şi, în consecinţă, nu ar putea fi folosit ca mijloc de probă în cauză, Curtea ca constatat că documentele care au stat la baza constatării efectuate sunt cele existente la dosarul cauzei, precum şi informaţiile şi datele contabile şi fiscale existente în bazele de date publice existente, dar şi date şi informaţii rezultate din lucrările întocmite de specialişti ai ANAF. Faptul că unele dintre constatările agenţilor ANAF au fost utilizate în procesul de efectuare al raportului de constatare, împreună cu toate celelalte documente contabile menţionate anterior, nu poate conduce la concluzia că acel raport de constatare ar fi fost nelegal întocmit sau că nu poate avea valoare probatorie în cauza de faţă. Astfel, Curtea a apreciat că în cauza de faţă nu este aplicabilă decizia nr. 461/25.06.2020 a Curţii Constituţionale, neputând fi aplicabilă argumentaţia din considerentele acelei decizii cu privire la raportul de constatare efectuat în cauză.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea a considerat că acesta nu poate fi apreciat ca având relevanţă probatorie, având în vedere că acest raport este lacunar şi este efectuat cu o evidentă depăşire a atribuţiilor legale pe care expertul desemnat le avea, acesta arogându-şi dreptul de a trage concluzii pe care doar Curtea avea posibilitatea de a le extrage din întreg materialul probatoriu aflat la dosar.
Astfel, expertiza nu solicita ca experţii contabili să se pronunţe cu privire la sumele încasate de beneficiarii finali de la autorităţile contractante. De asemenea, în rechizitoriu se menţionează că tranzacţiile derulate de beneficiarul final cu subcontractorii persoane juridice societăţi inculpate în cauză au suport documentar, problematica fiind aceea a furnizorilor aflaţi pe lanţul tranzacţional care nu au raportat tranzacţiile în scopuri de autoimpunere sau care nu au prestat/livrat efectiv serviciile/mărfurile.
Într-o mare parte a expertizei au fost prezentate de o manieră generalistă diferite texte de lege despre care se afirmă că au fost avute în vedere, fără ca în analiza efectuată de expertul desemnat în răspunsul formulat la obiectivele stabilite de instanţă să se facă vreo referire la încălcarea sau respectarea acestora. Pe de altă parte, tot în această secvenţă a raportului întocmit, expertul desemnat a făcut o apologie a facturii şi a elementelor minimale pe care trebuie sa le conţină aceasta în vederea îndeplinirii unei prime condiţii pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei şi a cheltuielii, aspect care însă nu a fost incriminat de organul de urmărire penala, iar pe de alta parte nu ar face obiectul unei cauze penale, ci al unei cauze în contenciosul administrativ fiscal. Tot în această "secvenţă, a raportului de expertiză, expertul desemnat, dl. TT., a prezentat o cazuistică a C.J.U.E. în admiterea dreptului de deducere, omiţând, însă, a preciza faptul că absolut toate aspectele indicate sunt valabile într-o singură ipostază, şi anume tranzacţia să nu fie fictiva. Per a contrario, invocarea deductibilităţii într-o cauză în care subzistă suspiciunea de fraudare a bugetului general consolidat al statului cu sumele cuvenite, nu numai că este lipsită de relevanţă contabilă, dar nu este nici măcar aplicabilă. În acest sens, argumentul existenţei facturii fiind insuficient din punct de vedere contabil şi fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere, în condiţiile în care organul de urmărire penală învederează, iar instanţa de judecată urmează să se pronunţe asupra aspectului ce rezultă din faptul că inculpaţii persoane fizice ştiau de mecanismul de fraudare.
În continuare, expertul desemnat, dl. TT., a analizat relaţiile contractuale dintre societăţile inculpate şi autorităţile contractante, respectiv primării ale unor unităţi administrativ teritoriale, D.A.D.P. si altele. Or, acest aspect nu numai că nu a fost solicitat de obiectivul stabilit de instanţa de judecată, dar cauza a fost disjunsa sub aspectul dării de mită unor funcţionari publici pentru ca societăţile administrate în fapt şi în drept de inculpaţii C. si D. să câştige licitaţii.
De asemenea, la acest moment Curtea a arătat şi faptul că în cauza de faţă nu are absolut nicio relevanţă dacă relaţiile contractuale dintre societăţile inculpate si autorităţile contractante s-au finalizat prin realizarea sau nu a lucrărilor ce fuseseră contractate în beneficiul autorităţilor locale.
Curtea a mai constatat că expertul desemnat a analizat o serie din furnizorii incriminaţi de organul de urmărire penala ca fiind de tip "fantomă, şi singura constatare contabila este că aceştia au emis facturi către societăţile inculpate şi că au prestat lucrări. Or, nu numai că expertul contabil desemnat nu ştie dacă aceste societăţi au prestat lucrări, dar nu a prezentat niciun element contabil şi fiscal din care să rezulte că aceste societăţi s-au înregistrat sau nu în evidenţele contabile şi au raportat fiscal tranzacţiile cu beneficiarii lor.
În răspunsul la obiectivul patru, expertul, pe lângă faptul ca i se pare suficientă existenţa facturii, a învederat în mod greşit principiul neutralităţii T.V.A. ca principiu de bază al mecanismului de T.V.A. al U.E., în sensul că apreciază existenţa acestui principiu raportat la relaţiile directe dintre cele patru societăţi persoane juridice şi furnizorii direcţi, fără a face referire la aplicarea principiului pe întreg lanţul tranzacţional, fără a arăta abaterile contabile şi fiscale grave ale furnizorilor aflaţi pe "lanţul tranzacţional, care să poată oferi instanţei argumente complete care să poată fi avute în vedere în soluţionarea cauzei.
În prezenta speţă, erau supuse expertizării contabile tranzacţii complexe cu mărfuri şi servicii pe un lanţ tranzacţional de societăţi comerciale, în contextul în care diverşi furnizori participanţi la tranzacţii nu au evidenţe contabile şi fiscale, nu recunosc tranzacţiile pentru care au emis facturi şi aferent cărora nu s-a realizat principiul neutralităţii taxei, dar şi tranzacţii simple furnizor - client caracterizate prin aceeaşi stare de fapt. Coroborarea probelor administrate de organul de urmărire penală şi aprecierea asupra concludenţei lor, alături de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, revine exclusiv instanţei de judecată, iar nu expertului contabil desemnat în cauză.
În esenţă, expertul desemnat a considerat că prin simplul fapt al existenţei unor facturi fiscale, care în opinia sa sunt mijloace de probă de o valoare irefutabilă, în ceea ce priveşte realitatea sau fictivitatea unei operaţiuni comerciale, este suficientă pentru a se concluziona, în afara oricărui dubiu, că operaţiunile comerciale ce sunt descrise în cuprinsul acelor înscrisuri au fost efectiv realizate, această concluzie venind şi în contextul în care inculpaţii B., E., F., L., N., R., T., AA., BB. şi CC. au recunoscut integral activitatea infracţională, iar inculpaţii C., D., Y., M., W., O., P., K., X., X., G. şi J. au recunoscut la rândul lor că operaţiunile menţionate în actul de sesizare al instanţei au fost fictive, rezumându-se doar la a contesta valoarea prejudiciului stabilit prin raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale.
De asemenea, Curtea a constatat că tranzacţiile financiare din cauza de faţă au caracteristici comune, respectiv: societăţile iniţiatoare a tranzacţiilor sunt în toate cazurile persoane juridice care nu au evidenţe contabile, nu depun declaraţii şi/sau le depun omisiv în scopul creării unei aparenţe de legalitate; societăţile iniţiatoare a tranzacţiilor şi care au generat aşa-zisele servicii de lucrări, construcţii facturate pe lanţul tranzacţional, sunt societăţi care nu au avut angajaţi la data realizării acestor tranzacţii, nu aveau active necesare derulării unor activităţi economice sau care nu pot face dovada intrării în gestiune a mărfurilor facturate; societăţile iniţiatoare a tranzacţiilor erau societăţi active din punct de vedere fiscal la data tranzacţiilor, dar inactivate în perioada următoare ca urmare a nedepunerii declaraţiilor sau a depunerii lor omisive exact pe perioada analizată; parte din societăţile aflate pe circuitul tranzacţional au fost înfiinţate ca "back up " chiar în perioada analizată fiind evidentă rentabilitatea financiara a circuitelor comerciale astfel create în detrimentul obligaţiilor real datorate bugetului de stat; societăţile iniţiatoare ridicau imediat, în aproape toate cazurile, sumele de bani încasate pe circuitul tranzacţional. Toate acestea sunt caracteristicile clasice ale unor tranzacţii financiare care nu au la bază operaţiuni comerciale reale, fiind doar mijloace de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală.
Curtea a constatat că beneficiarul final al infracţiunii de evaziune fiscale este cel la nivelul căruia se localizează avantajul fiscal, în cauza de faţă societăţile EE., KK., GG., LL. şi PP.. Prejudiciul se localizează la nivelul beneficiarului final, în condiţiile în care se constată ca acestea ştiau că tranzacţiile care au generat acest prejudiciu au avut drept scop fraudarea bugetului de stat, aspect ce este dovedit în cauza de faţă.
Luând în considerare numai sumele contabilizate în conturile de cheltuieli la nivelul beneficiarului final, prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a operaţiunilor economice raportate şi înregistrate în contabilitate de S.C. PP. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. IZOLATII DE BLOCURI S.R.L. şi S.C. EE. S.R.L. este de 7.690.154 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, inculpatul A. şi alţii.
Inculpatul A. nu a motivat în scris apelul declarat în cauză.
Prin concluziile orale formulate în cursul dezbaterilor, acesta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar, pe cale de consecinţă, încetarea procesului penal, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa.
În cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, a arătat că a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul împlinindu-se în anul 2016.
În cazul infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, pedeapsa fiind cuprinsă între 2 şi 8 ani închisoare, termenul de prescripţie s-a împlinit în noiembrie 2019, iar pentru infracţiunea de spălare de bani pedeapsa fiind cuprinsă între 3 şi 10 ani închisoare, termenul de prescripţie s-a împlinit în noiembrie 2021.
Prin decizia penală nr. 252/A din data de 21 august 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, inculpatul A., şi alţii, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Au fost obligaţi inculpatul A., şi alţii, la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onoraţiile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., şi alţii, în cuantum de câte 1253 RON, au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie în anulare contestatorul inculpat A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2023.
În motivarea contestaţiei în anulare, în esenţă, contestatorul, în temeiul cazului prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen., a invocat existenţa ambelor teze ale literei anterior menţionate, arătând că, începând cu termenul de judecată din 08.03.2023, nu s-a procedat la legala sa citare la locul de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 259 alin. (7) C. proc. pen., şi s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.
A arătat că, de la data de 16.02.2023 şi până la data de 13.07.2023 a fost în stare de deţinere în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv nr. 2 din mun. Bucureşti, aspect pe care înţelege să îl dovedească cu Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023.
Ulterior, prin încheierea din 10.07.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2023.l, definitivă prin încheierea nr. 392/CP din 13.07.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură sub imperiul căreia se afla şi la data formulării contestaţiei în anulare care face obiectul prezentei cauze.
În aceste condiţii, a apreciat că exista obligativitatea citării sale la locul deţinere, prin administraţia acestuia, potrivit art. 259 alin. (7) C. proc. pen., întrucât numai astfel era posibilă participarea sa la şedinţele de judecată din 08.03.2023, 28.03.2023, 19.04.2023, 03.05.2023 şi 17.05.2023.
A susţinut că, fiind în stare de detenţie, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta (în lipsa citării sale la locul de deţinere) şi de a informa instanţa cu privire la starea sa de detenţie provizorie.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a solicitat să se procedeze la admiterea în principiu a contestaţiei în anulare şi, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., să se admită contestaţia în anulare pe fond, să se desfiinţeze decizia penală nr. 252/A din 21 august 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, şi să se procedeze la rejudecarea apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei penale nr. 132/F din 15.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală, în Dosarul nr. x/2017.
În sprijinirea celor susţinute, a anexat Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023 şi Extras cu privire la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2023.1.
La termenul din data de 22.11.2023, constatând că sunt îndeplinite cerinţele art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, şi, la acelaşi termen, a acordat cuvântul pe fondul acesteia.
Prin decizia penală nr. 347/A din 22.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
A stabilit termen la data de 10 ianuarie 2024, cu citarea contestatorului inculpat şi a intimatei părţi civile A.N.A.F.
A anulat formele de punere în executare emise în baza deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 202, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte, analizând contestaţia declarată, raportat la motivele invocate de inculpat, a constatat că aceasta este întemeiată, fiind incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de 426 lit. a) teza I din C. proc. pen., respectiv când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi.
Examinând dovezile depuse de către inculpat, respectiv Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023, Înalta Curte a constatat că, de la data de 16.02.2023 şi până la data de 13.07.2023, inculpatul a fost arestat preventiv, aflându-se în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv nr. 2 din mun. Bucureşti, astfel cum rezultă şi din verificările efectuate în aplicaţia Ecris a Tribunalului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa de apel nu a procedat la legala citare a acestuia, la locul de deţinere, pentru termenele de judecată din datele de 8 martie 2023, 28 martie 2023, 19 aprilie 2023, 3 mai 2023 şi 17 mai 2023 (dată la care cauza a rămas în pronunţare), fiind încălcate dispoziţiile art. 259 alin. (7) şi art. 420 alin. (2) din C. proc. pen.
La termenul de judecată din data de 10.01.2024, când a avut loc rejudecarea apelului, în dezbateri, apărătorul ales al inculpatului a susţinut că, având în vedere faptul că sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât de la săvârşirea infracţiunilor şi până la judecarea definitivă a acestora au intervenit una sau mai multe legi penale, a apreciat că se impune o recalificare juridică a faptelor, precum şi constatarea faptului că legea penală mai favorabilă este cea cuprinsă în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.
Astfel, a apreciat că, în cauză, sunt incidente cele două decizii pronunţate de către Curtea Constituţională a României, respectiv decizia nr. 297/2018 şi decizia nr. 358/2022, precum şi decizia nr. 67/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pe cale de consecinţă, a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile termenele generale de prescripţie a răspunderii penale pentru toate cele trei infracţiuni, iar în ceea ce priveşte acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului A. pentru aceste trei infracţiuni ce au făcut obiectul judecăţii, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi nu mai poate fi exercitată, în continuare, acţiunea penală.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, precum şi constatarea faptului că a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la cele trei infracţiuni.
La interpelarea Înaltei Curţi, apelantul inculpat A. a învederat că nu solicită continuarea procesului penal.
Analizând sentinţa penală atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat apelul declarat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:
În esenţă, în raport cu aspectele expuse prin actul de sesizare şi cu cele reţinute prin sentinţa atacată, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului A. au fost reţinute comiterea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, constând în esenţă în aceea că, după ce a adreat la grupul infracţional coordonat de inculpatul UU., a preluat, la iniţiativa inculpatului K., de la acesta şi de la martorul MM., prin cesiunea părţilor sociale, S.C. NN., după care, în luna septembrie 2013, a emis 2 facturi fictive în valoare de 798.403 RON, în favoarea S.C. KK. S.R.L., şi a retras din contul bancar al S.C. NN. S.R.L. cu diverse justificări suma totală de 381.000 RON, virată în contul societăţii în baza facturilor fictive emise, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea de infracţiuni.
Având în vedere poziţia procesuală exprimată de către inculpat, care a susţinut că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa şi a învederat instanţei că nu solicită continuarea procesului penal conform art. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză se impune determinarea legii penale mai favorabile, cu luarea în considerare a criteriilor rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 referitoare la evaluarea globală a dispoziţiilor din legile penale succesive, inclusiv a celor referitoare la regimul juridic al prescripţiei răspunerii penale. În vederea efectuării acestei operaţiuni, Înalta Curte, alături de compararea normelor de incriminare şi a limitelor de pedeapsă aplicabile fiecăreia dintre infracţiunile de care a fost acuzat inculpatul, astfel cum sunt prevăzute prin raportare la legile penale succesive incidente, urmează să aibă în vedere şi regimul juridic al instituţiei prescripţiei răspunderii penale, astfel cum a fost configurat în urma pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi deciziile pronunţate de Î.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, evaluate în contextul pronunţării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.
Relevant în cadrul acestei operaţiuni de evaluare a legii penale mai favorabile este sub un prim aspect că la data de 17.06.2024 a fost pronunţată Decizia nr. 37, în dosarul nr. x/2024, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:
1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta, şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
Decizia menţionată a fost publicată în Monitorulul Oficial nr. 697 din 18 iulie 2024, moment din care dezlegarea oferită de Înalta Curte problemei de drept care vizează aplicarea standardului naţional superior de protecţie pe care îl implică principiul mitior lex a devenit obligatorie.
În raport cu aspectele expuse referitor la incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Din conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, se desprind următoarele:
- anterior deciziilor instanţei de control constituţional, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";
- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragraful 61), Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen.. Referirea din considerentele Deciziei nr. 297/2018 la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75) şi, aşa cum s-a arătat anterior, a fost lămurită natura şi semnificaţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018;
- prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
În raport cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, Înalta Curte reţine că între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Având în vedere că regimul juridic al prescripţiei răspunderii penale, configurat în urma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 este unul mai favorabil potrivit C. pen. în vigoare, Înalta Curte constată că, în cauză, determinarea legii penale mai favorabile aplicabilă inculpatului prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. trebuie făcută prin raportare la acesta din urmă. Astfel, Înalta Curte va reţine infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., iar nu pe cele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, având în vedere atât limitele de pedeapsă mult mai reduse (de la 1 la 5 ani închisoare în actuala reglementare, faţă de pedeapsa de la 5 la 20 de ani închisoare în reglementarea anterioară), la care se adaugă regimul juridic al prescripţiei răspunderii penale, care potrivit deciziilor instanţei de contencios constituţional, nu a cunoscut cauze de întrerupere a cursului termenului în raport cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen.
În raport cu cele expuse anterior referitor la pronunţarea Deciziei nr. 37/2024, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În consecinţă, în raport cu data comiterii faptelor reţinute în sarcina inculpatului, respectiv luna septembrie 2013, constată că potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., termenele de prescripţie de 5 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de 8 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 s-au împlinit încă din lunile septembrie 2018 şi respectiv, 2021. În ceea ce priveşte termenul de prescripţie de 10 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, având în vedere că între data pronunţării deciziei nr. 252/A/21.08.2023 a Î.C.C.J. şi data de 22.11.2023, când s-a pronunţat decizia nr. 347/A/22.11.2023 prin care a fost admisă contestaţia în anulare, s-a dispus desfiinţarea deciziei menţionate şi rejudecarea apelului, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu a curs, Înalta Curte reţine că acest termen s-a împlinit în luna decembrie 2023.
În raport cu aspectele expuse, având în vedere că termenele de prescripţie s-au împlinit, iar potrivit art. 153 alin. (1) C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală, Înalta Curte constată că în cauză se impune dispunerea unei soluţii în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. şi soluţionarea laturii civile a cauzei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, iar inculpatul, prin criticile sale, nu contestă şi soluţionarea laturii civile; mai mult, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat chiar admiterea acţiunii civile exercitate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi obligarea tuturor inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 7.690.154 RON, la care se adaugă sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Cu privire la cererea de repunere pe rol, formulată de apărătorul ales al inculpatului, Înalta Curte constată cererea ca fiind neîntemeiată, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 395 alin. (1) din C. proc. pen., nu a existat nicio împrejurare care se impunea a fi lămurită.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 15.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2017.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din data de 15.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2017.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2024.
Opinie Concurentă
În cauza de faţă, acuzaţiile penale vizează infracţiuni comise cel mai târziu în luna septembrie 2013
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
Conform art. 155 alin. (1) C. pen. în forma în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" [art. 155 alin. (1) din C. pen.,];
Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" este neconstituţională.
Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a constatat că, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei hotărâri (25 iunie 2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale (respectiv, 30 mai 2022, data publicării O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
Ulterior, prin Hotărârea pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin], Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) a furnizat repere de interpretare a dreptului Uniunii de natură a limita, în domeniul acoperit de acest drept şi circumscris fraudelor grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aplicarea standardului naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale, astfel cum se desprinde din jurisprudenţa anterior evocată a instanţei supreme. În acest sens, Curtea de Justiţie a statuat următoarele:
* Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
*În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Faptele de evaziune fiscală deduse judecăţii reprezintă fraude care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, circumscrise domeniului de aplicare a articolului 325 alin. (1) TFUE şi a articolului 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în interpretarea dată prin Hotărârea din data de 24 iulie 2023 şi jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie;
Pentru litigiul de faţă, în raport cu susţinerile inculpatului referitoare la necesitatea aplicării prioritare a dispoziţiilor constituţionale, prezintă relevanţă şi argumentele de interpretare oferite de Curtea de Justiţie prin aceeaşi Hotărâre R.S, la pct. 47-48. Spre deosebire de tratatele internaţionale obişnuite, tratatele comunitare au instituit o nouă ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre din momentul intrării în vigoare a tratatelor şi care este obligatorie pentru instanţele lor. Statele membre şi-au limitat astfel, în favoarea acestei noi ordini juridice dotate cu instituţii proprii şi în domeniile definite de tratate, drepturile lor suverane, ceea ce are drept corolar, printre altele, imposibilitatea acestor state de a opune dreptului Uniunii norme de drept naţional, indiferent de natura acestora.
Prin urmare, în considerarea preeminenţei dreptului Uniunii, natura constituţională (şi inclusiv trăsătura de drept substanţial) a principiului aplicării legii penale mai favorabile, invocat de inculpat, nu poate, în sine, să justifice o eventuală prevalenţă acordată dreptului naţional în raport cu cerinţele ce decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, în reperele de interpretare oferite de Curtea de Justiţie prin Hotărârea din cauza 107/23 PPU Lin.
În exercitarea competenţei sale exclusive de interpretare a dreptului Uniunii, Curtea de Justiţie a constatat incompatibilitatea dintre cerinţele ce decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF, pe de o parte, şi standardul naţional al principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pe de altă parte, numai sub aspectul particular al neutralizării, în virtutea acestui ultim standard naţional, a efectelor întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018, în cauze penale având ca obiect fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Ca atare, dând efect direct dispoziţiilor de drept al Uniunii, în interpretarea dată acestora de Curtea de Justiţie, Marea Cameră, prin Hotărârea pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, Înalta Curte ar trebui să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, astfel cum rezultă din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că, în litigiul de faţă, ce constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, valorificarea acestui standard pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018 ar fi de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii.
Cu toate acestea, ulterior, prin Decizia 37/17 iunie 2024 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi prin Decizia 16/16 septembrie 2024 pronunţată într-un recurs în interesul legii, au fost reafirmate considerentele care au stat la baza pronunţării Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Consider că pronunţarea acestor decizii în dreptul intern nu poate anula principiul preeminenţei dreptului Uniunii Europene şi lipsi de eficacitate Hotărârea pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin], de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră).
Cu toate aceste, în cauză, pentru pronunţarea unei soluţii, instanţa trebuie să aibă însă în vedere şi principiul previzibilităţii legii penale .
Conceptul de "previzibilitate" a legii a fost dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în contextul mai larg al analizării respectării principiului legalităţii .
S-a susţinut că previzibilitatea este unul dintre cele trei "sub-teste" impuse de principiul legalităţii (i.e., accesibilitatea, previzibilitatea şi existenţa garanţiilor împotriva arbitrariului).
Astfel, cerinţa ca o ingerinţă să fie "prevăzută de lege" impune nu doar o minimă bază legală pe care să se întemeieze acţiunea statului, ci "legea" trebuie să fie accesibilă şi previzibilă.
Curtea Europeană a extins însă sfera noţiunii de lege şi la jurisprudenţa dezvoltată de instanţele interne, de aceea o exigenţă impusă de principiul previzibilităţii şi în consecinţă de cel al legalităţii este ca practica judiciară internă să fie una unitară.
În ceea ce priveşte caracterul previzibil în mod rezonabil al interpretării judiciare, instanţa trebuie să examineze dacă reclamantul putea prevedea în mod rezonabil la momentul faptelor, la nevoie cu ajutorul unui avocat, că risca să fie acuzat şi condamnat pentru infracţiunea în cauză (Jorgic împotriva Germaniei, 2007, pct. 109-113) şi să i se aplice pedeapsa pentru această infracţiune.
Prin testul de previzibilitate se verifică "abilitatea subiectivă a omului mediu de a prezice, până la un grad care este rezonabil în circumstanţele date, consecinţele pe care o acţiune le-ar putea implica" . Nu în ultimul rând, s-a arătat că accesibilitatea şi previzibilitatea constituie două elemente componente ale principiului securităţii raporturilor juridice şi că "în jurisprudenţa Curţii Europene noţiunile de accesibilitate şi previzibilitate reprezintă atribute ale normei juridice care determină calitatea acesteia" .
Existenţa unor asemenea divergenţe profunde de interpretare în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în numeroase cauze, cu consecinţa condamnării statului român. Astfel, în cauza Păduraru împotriva României, Curtea a statuat că "în lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii instanţelor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţă, ce persistă în timp şi ţin de un domeniu ce prezintă un mare interes social, sunt de natură să dea naştere unei incertitudini permanente şi să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care reprezintă una din componentele statului de drept."
Pronunţarea celor două decizii mai sus enunţate, privind calculul prescripţiei răspunderii penale prin intermediul celor două instrumente prevăzute de C. proc. pen., recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dezacord cu ceea ce stabilise deja CJUE, a inspirat aşteptări legitime inculpatului că şi în cauza sa se va pronunţa o hotărâre de încetare a procesului penal. Trebuie precizat că instanţa supremă nu s-a pronunţat ulterior hotărârii CJUE doar prin intermediul unor decizii de speţă, ci a pronunţat două decizii de unificare a practicii judiciare, ceea ce poate conduce la concluzia că a urmărit să creeze o previzibilitatea de interpretare prin uniformizarea practicii judiciare în această materie.
Ignorarea unei asemenea aşteptări legitime, prin aplicarea de către instanţa internă a jurisprudenţei CJUE dezvoltată în această materie, ar avea drept consecinţă o încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, pentru alte considerente decât cele dezvoltate în opinia majoritară, consider că în cauză trebuie să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.