Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de intimaţii inculpaţi A. şi B., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104/F din 25 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de repunere a cauzei pe rol pentru discutarea cererii de suspendare a judecăţii.
În baza art. 396 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a ridicat măsurile asiguratorii care au fost menţinute anterior în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 10.10.2022.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21.08.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.,
2. C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.,
3. D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi
4. A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
La trimiterea în judecată a inculpaţilor, prin actul de sesizare a instanţei au fost reţinute următoarele aspecte:
Cu privire la fapta pentru care este cercetat inculpatul B., s-a arătat că în perioada mai 2011- aprilie 2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 de euro de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
Pentru susţinerea acuzaţiei de luare de mită, relevante au fost apreciate următoarele elemente:
- conduita proprie a inculpatului în legătură cu actele de serviciu în considerarea cărora a primit sumele de bani necuvenite, respectiv îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau realizarea unui act contrar acestor îndatoriri, de exemplu omisiunea exercitării oricărui act de control eficient la S.C. F.;
- de asemenea, este probată legătura între banii primiţi şi actele de serviciu ale inculpatului, banii fiind primiţi cu titlu de contraechivalent al conduitei de care inculpatul a avut-o în mod efectiv, respectiv pentru împiedicarea efectuării unor controale la F., efectuarea unor controale superficiale şi ineficiente sau întârzierea efectuării acestora sub diferite pretexte (inclusiv imposibilitatea efectuării unor controale, justificată de lipsa documentelor contabile justificative care fuseseră ridicate de organele de urmărire penală într-o cauză penală).
Cu privire la fapta care ar fi fost săvârşită de C., s-a reţinut că, în perioada mai 2011- mai 2012, în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, a primit, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 960.000 euro, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
Astfel, inculpatul trebuia să exercite activităţi specifice de control, coordonare şi îndrumare a activităţilor de control, precum şi investigaţii, supravegheri şi verificări în cazul în care erau semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei fiscale privind accizele, acesta neîndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu sau îndeplinindu-le cu întârziere sau chiar îndeplinind acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în împiedicarea efectuării unor acţiuni de control, efectuarea unor activităţi de control superficiale şi ineficiente ce nu puteau releva neregulile existente în activitatea S.C. F. şi nedispunerea unor măsuri de supraveghere şi control cu privire la situaţiile de încălcare a legislaţiei fiscale privind accizele, în urma unor sesizări primite de la Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din cadrul ANAF sau Curtea de Conturi.
Cu privire la fapta presupus săvârşită de D. s-a reţinut că, în perioada mai 2011- iunie 2012, în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, a primit pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 300.000 de euro, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
Inculpatul D. a "comercializat" funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Financiare în scopul de a obţine bani, aducând astfel atingere, în primul rând, relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate, de către funcţionarii publici, a atribuţiilor de serviciu, şi, implicit, bunul mers al instituţiei conduse.
Cu privire la fapta care ar fi fost săvârşită de A., s-a reţinut că aceasta l-a ajutat, cu intenţie, pe B., în perioada mai 2011-2012, pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să primească, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 de euro de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
La trimiterea în judecată a inculpaţilor au fost avute în vedere: declaraţiile martorilor G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., DD., martor cu pseudonim LL. şi MM.; declaraţiile date în calitate de suspect/inculpat de NN.; rapoarte de expertiză şi rapoarte de constatare - raportul de constatare criminalistică nr. x din 19.04.2016; raportul de constatare criminalistică nr. x din 07.12.2016,; raportul de expertiză criminalistică nr. 86 din 26 martie 2018 şi raportul de expertiză criminalistică nr. 184 din 14 iunie 2018, procese-verbale de redare a unor convorbiri, comunicări şi apeluri telefonice interceptate, procese-verbale încheiate cu prilejul efectuării unor percheziţii informatice, proces-verbal întocmit la data de 04.05.2018 cu ocazia ridicării de la R. a 19 file, reprezentând fotocopii ale unor pagini tip "matematică" cu menţiuni olografe, file x; proces-verbal întocmit la data de 31.05.2018 cu ocazia conducerii în teren a martorului S. în vederea identificării zonelor şi imobilelor din municipiul Bucureşti descrise în declaraţia din data de 31.05.2018, file x; proces-verbal încheiat la data de 18 aprilie 2018, cu ocazia ridicării mai multor probe de scris de la suspectul OO., file x; proces-verbal olograf încheiat la data de 27.05.2012 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în imobilul situat la adresa din Bucureşti, unde funcţionează punctul de lucru al S.C. PP. S.R.L., file x; proces-verbal întocmit la data de 28 mai 2012 în dosarul nr. x/P/2012, cu ocazia desigilării coletelor conţinând înscrisuri şi bunuri ridicate, conform procesului-verbal de percheziţie din data de 27.05.2012 de la adresa din Bucureşti, unde îşi are punctul de lucru S.C. PP. S.R.L., file x; proces-verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 18 dec. 2017, cu ocazia efectuării percheziţiei la adresa din Bucureşti, file x; proces-verbal de desigilare, întocmit la data de 18 ian. 2018, a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiei din 18 dec. 2017 de la A. şi B., file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 25 ian. 2018, a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiei din 18 dec. 2017 de la A. şi B., în fotocopie, file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 29 ian. 2018 a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiei din 18 dec. 2017 de la A. şi B., file x; proces-verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 18 dec. 2017, cu ocazia efectuării percheziţiei la adresa din Bucureşti, str. x, sediul S.C. QQ. S.R.L., file x; proces-verbal (olograf) de percheziţie domiciliară întocmit la data de 18 decembrie 2017, cu ocazia efectuării percheziţiei la adresa din Bucureşti, str. x, sediul S.C. QQ. S.R.L. şi S.C. RR., file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 01.02.2018 a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la adresa din Bucureşti şi din str. x, file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 01.02.2018 a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la adresa din Bucureşti şi din str. x, sector 1 - copie, file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 01.02.2018 a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la adresa din Bucureşti şi din str. x, sector 1 - copie, file x; proces-verbal de desigilare întocmit la data de 01.02.2018 a documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la adresa din Bucureşti şi din str. x, sector 1 - copie, file x; proces-verbal de desigilare şi inventariere înscrisuri, întocmit la data de 10.01.2018, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la imobilele în care locuieşte şi domiciliază inculpatului C., respectiv din Bucureşti, str. x, file x; proces-verbal întocmit în data de 18.12.2017 cu ocazia percheziţiei desfăşurate la domiciliul lui SS. din jud. Sibiu, file x; proces-verbal întocmit în data de 14.02.2018 cu ocazia desigilării volumului constituit şi inscripţionat "Percheziţie domiciliară C., sat Cristian, dosar x/2016", care conţine 58 file şi care, din eroare, a fost sigilat, file x; proces-verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 18.12.2017, cu ocazia efectuării percheziţiei la adresa unde locuieşte efectiv C., respectiv din Bucureşti, str. x, file x; proces-verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 18 dec. 2017, cu ocazia efectuării percheziţiei la adresa din Bucureşti, Şoseaua Gh. TT. Siseşti nr. 121B, unde locuieşte MM., file x; proces-verbal de desigilare şi inventariere înscrisuri întocmit la data de 22.02.2018 ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din 18 dec. 2017 la adresa din Bucureşti, Şoseaua Gh. TT. Siseşti nr. 121B, file x;procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18.12.2017, încheiat cu ocazia percheziţiei efectuată în Bucureşti, la domiciliul lui D., file x; procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18.12.2017, încheiat cu ocazia percheziţiei efectuată la imobilul din jud. Sibiu, imobilul înregistrat în cartea funciară cu nr. x Sibiel, la SS., file x; procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18.12.2017, încheiat cu ocazia percheziţiei efectuată la imobilul din Mangalia, str. x, jud. Constanţa, domiciliul numiţilor UU. şi VV., file x; procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18.12.2017, încheiat cu ocazia percheziţiei efectuată la imobilul din Bucureşti, str. x, domiciliul I. şi WW., file x; procesul-verbal de percheziţie domiciliară din 18.12.2017, încheiat cu ocazia percheziţiei efectuată la imobilul din jud. Bacău, str. x, imobilul înregistrat în cartea funciară sub nr. x, unde locuieşte efectiv suspectul OO., file x; proces-verbal întocmit la data de 11 decembrie 2017 în dosarul nr. x/P/2016, cu ocazia fotocopierii unor înscrisuri ce reprezintă mijloace de probă în cauză şi pentru care urmează a fi dispuse constatări tehnico-ştiinţifice, file x; proces-verbal întocmit la 18 dec. 2017 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa lui C., situată în loc. Cîrţa nr. 221, jud. Sibiu, file x; procese-verbale întocmite la data de 21 ian. şi 02 febr. 2016, cu ocazia predării de către martorul audiat cu pseudonimul LL. a mai multor înscrisuri, file x; proces-verbal întocmit la data de 27 aprilie 2016, cu ocazia punerii la dispoziţia experţilor, în vederea efectuării unei constatării tehnico-ştiinţifice, a unor înscrisuri originale ce reprezintă mijloace de probă, precum şi fotocopierea acestora, file x; proces-verbal întocmit la data de 04 ian. 2016, cu ocazia analizării şi interpretării datelor consemnate în înscrisurile ridicate şi explicate de martorul audiat cu pseudonimul LL., file x; proces-verbal întocmit la data de 25 febr. 2016, cu ocazia recoltării de probe biologice de la E., file x; proces-verbal întocmit la data de 25 febr. 2016, cu ocazia ridicării mai multor probe de scris de la E., file x; procese-verbale încheiate cu ocazia efectuării unor conduceri în teren; procese-verbale încheiate cu prilejul prezentării martorilor a unor planşe foto în vederea efectuării unor recunoaşteri; proces-verbal încheiat la data de 13.09.2018, cu ocazia imprimării pe suport de hârtie a deciziilor şi ordinelor emise de Guvern, respectiv de Ministerul Finanţelor Publice, în legătură cu inculpaţii: B., C. şi D., acte identificate pe portalul XX., file x; proces-verbal încheiat la data de 02.10.2018, cu ocazia analizării operaţiunilor bancare efectuate de societăţile YY. S.R.L. şi ZZ. S.R.L., raportate la înscrisurile predate de martorul LL., file x; procese-verbale de vizualizare a conţinutului copiilor sistemelor informatice ridicate de la inculpaţii C., A. şi B. şi de la MM.; înscrisuri: înscrisurile predate de martorul audiat cu pseudonimul LL., expertizate sau verificate prin constatări tehnico ştiinţifice, după caz; înscrisurile predate de martorul R.; înscrisuri ridicate de la instituţii, autorităţi publice, societăţi comerciale sau obţinute prin metode speciale de cercetare; înscrisuri ridicate ca urmare a percheziţiilo, înscrisuri ce reprezintă mijloace de probă, puse la dispoziţia experţilor în vederea efectuării unei constatării tehnico-ştiinţifice, file x; înscrisuri olografe pentru care urmează a fi dispuse constatări tehnico-ştiinţifice, file x; documente puse la dispoziţia DNA de ANAF, înscrisuri puse la dispoziţia organelor de cercetare de către diverse instituţii bancare; planşă fotografică care conţine imagini din timpul întâlnirii din data de 09 nov. 2017 între E. cu NN., întâlnire ce a avut loc în imobilul din localitatea Pantelimon, Intr. Câmpului nr. 1A şi 1B, jud. Ilfov
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală sub nr. x/2019.
Prin încheierea din data de 31.07.2020, judecătorul de cameră preliminară a admis, în parte, cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară de către inculpaţii B., C., D. şi A..
A constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x din data de 21.08.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
În baza art. 102 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. cu referire la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a constatat nulitatea unor procese-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice (enumerate în cuprinsul încheierii), în condiţiile punerii în executare a autorizaţiilor de interceptare de către alte organe decât cele abilitate de legea în vigoare la data îndeplinirii respectivelor acte procedurale.
În baza art. 102 alin. (4) C. proc. pen. a fost exclusă, în parte, declaraţia dată în calitate de inculpat de D. la data de 14.02.2018, pe aspectele legate de referirile la interceptările excluse.
În baza art. 102 alin. (4) C. proc. pen. a fost exclus procesul-verbal din data de 15.12.2017 întocmit în dosarul nr. x/P/2016 privind traficul interceptat şi întocmirea hărţii relaţionale a convorbirilor purtate de AAA., interceptate în anul 2011 .
S-a dispus excluderea din materialul probator a probelor constatate ca fiind nelegale, în sensul celor statuate prin decizia nr. 22/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177/26.02.2018.
Au fost respinse celelalte cereri şi excepţii invocate în procedura de cameră preliminară de către inculpaţi.
S-a stabilit, potrivit art. 345 alin. (3) C. proc. pen., că în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul va remedia neregularităţile actului de sesizare şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată.
În termenul prevăzut de art. 345 alin. (2), (3) C. proc. pen. a fost depus la dosar referatul nr. x/2019 din data de 21.10.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, prin care procurorul a arătat că a remediat neregularităţile legate de descrierea faptelor, astfel cum au fost acestea reţinute prin încheierea judecătorului de cameră preliminară, şi că menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor.
În esenţă, pe aspectele care vizează remedierea de către Ministerul Public a neregularităţilor reţinute prin încheierea judecătorului de cameră preliminară s-a precizat:
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., faţă de acesta se reţine că în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit pentru sine suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 euro în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 14.04.2012) de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, faptă care constituie infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Astfel, se reţine ca cerinţă esenţială a infracţiunii de luare de mită, faptul că primirea sumelor de bani a fost comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu şi în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Calitatea de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deţinută de inculpatul B. în perioada 2009-2012 este una din funcţiile la care se referă art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., astfel că inculpatul are calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
Inculpatul B. a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin Decizia nr. 16 din 5 ianuarie 2009 a Prim-ministrului.
Prin Decizia nr. 90 din 17 aprilie 2012 a Prim-ministrului inculpatul B. a fost revocat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
De asemenea, funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se regăseşte printre cele enumerate în art. 1 din Legea nr. 78/2000, la lit. a).
În ceea ce priveşte elementul material, luarea de mită are conţinuturi alternative, în speţă fiind realizată prin acţiunea de a primi. A primi înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. Banii au fost primiţi de inculpat prin intermediul soţiei sale, A..
Acţiunea de primire a banilor este dovedită cu declaraţia lui NN. care se coroborează cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., cu înscrisurile predate la dosar de acesta din urmă şi cu înregistrările discuţiilor purtate de NN. cu E.. În capitolul referitor la probe, au fost prezentate probele pe care se întemeiază acuzaţia că banii au fost primiţi.
Nicio probă nu arată că A. ar fi acţionat altfel decât ca intermediar pentru soţul său.
Primirea banilor a fost realizată indirect, cu ajutorul inculpatei A. şi al altor persoane (NN., AAA., G.) şi pentru sine.
În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de luare de mită, s-a arătat că este probată primirea unor sume de bani ce presupune remiterea directă sau indirectă de bani din iniţiativa mituitorului. Remiterea a fost realizată prin "tradiţiunea" banilor sau valorilor de către mituitorul E. prin intermediul unor complici, inculpatul OO. sau NN.. S-a mai susţinut că infracţiunea îşi păstrează unitatea materială chiar în ipoteza în care primirea banilor nu a avut loc "uno ictu" ci în rate, neputându-se reţine în acest caz din urmă existenţa unităţii legale a infracţiunii continuate.
S-a arătat că ar fi vorba despre o infracţiune simplă de luare de mită, ca formă a unităţii naturale de infracţiune. Unitatea naturală nu este afectată prin faptul că infracţiunea este realizată prin mai multe acte de executare succesive.
Cu privire la cerinţele esenţiale ale elementului material al laturii obiective, banii primiţi de B. nu i se cuveneau, ci au fost contra-echivalentul conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă, adică preţul pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri.
Sumele primite drept mită au avut caracterul unei "taxe de protecţie" pe care comerciantul E. a plătit-o preşedintelui ANAF, inculpatul B., pentru ca activitatea ilegală a unor societăţi să nu fie investigată şi nici oprită de organele fiscale. Martorul audiat sub pseudonimul LL. susţine că banii au fost daţi "pentru ca nimic rău să nu se întâmple" ori pentru "protecţie".
Banii primiţi cu privire la un act ilicit sunt întotdeauna necuveniţi, ca urmare, cerinţa esenţială prevăzută pentru acţiunea de primire este îndeplinită în speţă.
Martorul cu pseudonimul LL. susţine că suma totală primită de B. pentru a proteja activitatea societăţii F. a fost de aproximativ 4.000.000 de euro, iar notiţele care îl indică pe AAA. se referă atât la acesta, cât şi la B..
NN. declară că suma totală pe care a dus-o soţiei lui B. este de peste 5.000.000 de euro şi că regula de împărţire a tranşelor de bani între AAA. şi B. era de 40% pentru fiecare dintre aceştia.
Din înscrisurile olografe predate la dosar rezultă că suma totală notată pentru AAA. (în care, conform declaraţiei martorului cu pseudonimul LL. este inclusă şi suma pentru B.) este de 3.000.000 de euro în perioada mai 2011- 12.04.2012. Dacă împărţirea a fost făcută la 40% fiecare, aşa cum susţine NN., B. a primit în total 1.200.000 de euro în perioada mai 2011- 12.04.2012.
Chiar dacă este posibil ca suma totală dată de E. doar pentru B. şi doar pentru protejarea activităţii societăţii F. să fie de 4.000.000 de euro, înscrisurile depuse la dosar până la acest moment, coroborate cu declaraţiile, nu confirmă decât suma de 1.200.000 de euro.
Este posibil ca şi suma indicată de NN., de 5.000.000 de euro, să fie reală, pentru că acesta descrie acelaşi mod de operare întins pe o perioadă mai mare de timp, perioadă care începe anterior lunii mai 2011, astfel încât este foarte probabil să se refere şi la alte sume, care provin din alte infracţiuni, săvârşite după un mod de operare asemănător.
Ca urmare, pentru că singurul mod în care probele se coroborează este acela înspre suma cea mai mică, s-a reţinut că suma efectiv primită de B. este de 1.200.000 de euro în perioada mai 2011 - 12.04.2012, pentru a formula acuzaţia împotriva acestuia.
Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire se primesc banii trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.
Actul la care se referă infracţiunea de corupţie trebuie să fie de competenţa funcţionarului public şi trebuie să intre în îndatoririle sale de serviciu. Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii este lipsit de semnificaţie dacă actul se referă la o obligaţie de serviciu generală sau specială. Prin îndatoriri de serviciu se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar public, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv ori obligaţii care sunt inerente naturii acelui serviciu.
Actul face parte din sfera atribuţiilor de serviciu pe care inculpatul B. le-a avut ca preşedinte al ANAF. Banii au fost primiţi de inculpatul B. în calitatea pe care a deţinut-o, de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar scopul urmărit a fost acela de a proteja activitatea fiscală ilicită desfăşurată de firmele controlate de E..
Aşa cum a arătat, B. a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în perioada 2009-2012. A fost numit prin Decizia nr. 16 din 5 ianuarie 2009 pentru numirea domnului B. în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi a fost revocat prin Decizia nr. 90 din 17 aprilie 2012 pentru revocarea domnului B. din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Pentru identificarea atribuţiilor inculpatului trebuie analizate H.G. nr. 109/2009 şi ordinele emise de B., în calitate de preşedinte al ANAF, pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară.
Preşedintele ANAF are în coordonare Corpul de control, Direcţia generală de audit public intern, Informaţii clasificate, Direcţia de comunicare, relaţii publice şi mass-media, Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor. Cei trei vicepreşedinţi ai ANAF şi comisarul general al Gărzii Financiare sunt subordonaţii preşedintelui ANAF şi aveau atribuţii care s-au răsfrânt în ceea ce priveşte descrierea stării de fapt, din actul de sesizare şi respectiv din referatul depus.
Activitatea desfăşurată de E. prin intermediul societăţii F. şi al celorlalte societăţi controlate de acesta, timp de mai bine de un an, a presupus un circuit real şi un circuit fictiv al produselor accizabile. Trebuie remarcat însă că verificările efectuate de ANAF şi de unităţile sale subordonate nu au fost apte să identifice dacă activitatea acestor societăţi a fost sau nu legală, să stabilească amploarea unei eventuale activităţi infracţionale şi să determine întinderea reală a prejudiciului.
Caracterul de "taxă de protecţie" al plăţilor efectuate de E. şi primite de B. implică toate modalităţile alternative ale elementului material la care se referă textul art. 289 din C. pen., adică atât îndeplinirea, cât şi neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului ori îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, după cum circumstanţele concrete ale activităţii ar impune.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul B. a acţionat cu intenţie directă, fiind în măsură să îşi dea seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii pe care îi primeşte nu i se cuvin, şi că aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate, de către funcţionarii publici, a atribuţiilor de serviciu, şi, implicit, bunul mers al instituţiei conduse, şi, cu toate acestea, a vrut să îi primească cu scopul de a proteja activitatea societăţilor controlate de E..
Intenţia directă este dovedită cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., care arată scopul pentru care banii au fost remişi funcţionarilor publici, inclusiv lui B., declaraţie care se coroborează cu celelalte probe, amintite mai sus, în paragraful referitor la elementul material al laturii obiective.
De asemenea, modul în care a fost concepută activitatea infracţională şi precauţiile pe care şi le-a luat inculpatul demonstrează că, la momentul săvârşirii faptelor, era apt să înţeleagă rezultatul faptei sale şi să urmărească producerea acestuia. Primirea banilor prin intermediul altor persoane, de la E. până la B. fiind interpuse, pe circuitul de transport al banilor, mai multe persoane (O., N., OO., E., AAA., NN., A.) arată grija persoanelor implicate, inclusiv a inculpatului, cu privire la ascunderea activităţii de dare şi luare a banilor şi evitarea oricărei legături directe cu E..
Circumstanţele întâlnirii din Dubai, de la hotelul BBB., dintre B. şi C., pe de o parte, şi E., pe de altă parte, descrise de martorul audiat cu pseudonimul LL., arată, de asemenea, legătura dintre inculpat şi E., precum şi faptul că aceştia se cunoşteau.
În ceea ce priveşte data şi locul, respectiv consumarea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului B., infracţiunea a fost săvârşită în perioada mai 2011 - 12 aprilie 2012, în Bucureşti.
Chiar dacă primirea banilor s-a realizat în mod repetat, fapta nu şi-a pierdut caracterul unic, astfel încât să devină o infracţiune continuată. De asemenea, nu suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. Primirea repetată a banilor ţine de modul în care a fost organizată activitatea infracţională, în sensul că o parte din beneficiul obţinut de F. şi celelalte societăţi prin evaziune fiscală a fost primit de funcţionarii publici apţi, ca urmare a atribuţiilor de serviciu deţinute la acel moment, să le asigure protecţia. Activitatea comercială, organizată astfel încât să asigure premisele evaziunii fiscale, s-a desfăşurat în timp, cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile fiind repetată, aşa încât şi sumele obţinute au fost date funcţionarilor publici în mod repetat, pe măsură ce banii au fost obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor.
Ca urmare, s-a arătat că este vorba despre o unitate naturală de infracţiune, pentru că fapta a fost săvârşită în formă continuă succesivă, de la momentul în care a început activitatea comercială a societăţii F. şi s-a realizat prima remitere a banilor, până la momentul în care remiterea banilor a încetat.
În sensul art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., locul săvârşirii infracţiunii este Municipiul Bucureşti pentru că o parte din activitatea infracţională (primirea banilor remişi prin intermediul lui G. şi NN.) s-a desfăşurat pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti.
S-a mai arătat că pedeapsa pe legea nouă este mai uşoară, fiind corect reţinute prev. art. 5 C. pen.
Fapta inculpatului C. care, în intervalul mai 2011 - 12 aprilie 2012, a primit suma de 960.000 euro, (după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012, 76.000 euro, în data de 29.02.2012, suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro) în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Calitatea de funcţionar public este dată de calitatea de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deţinută de inculpatul C. în perioada 2011-2012 este una din funcţiile la care se referă art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., astfel că inculpatul are calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
Inculpatul C., la acel moment directorul Direcţiei de supraveghere accize şi operaţiuni vamale din ANV, a fost desemnat să exercite cu caracter temporar atribuţiile de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care conduce activitatea Autorităţii Naţionale a Vămilor, până la numirea unui vicepreşedinte cu atribuţii de conducere a acestei instituţii, prin Decizia Prim-Ministrului nr. 20 din 9 februarie 2011.
Prin Decizia nr. 194 din 16 mai 2012 a Prim-Ministrului a încetat exercitarea, cu caracter temporar, de către C., directorul Direcţiei supraveghere accize şi operaţiuni vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, a atribuţiilor de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor.
De asemenea, funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se regăseşte în enumerarea prevăzută la art. 1 din Legea nr. 78/2000, la lit. a).
Cu privire la elementul material al laturii obiective, luarea de mită are conţinuturi alternative, în speţă fiind realizată prin acţiunea de a primi. A primi înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. Banii au fost primiţi de inculpat prin intermediul altor persoane, AAA. şi G..
Acţiunea de primire a banilor este dovedită cu declaraţia lui NN. care se coroborează cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., cu înscrisurile predate la dosar de acesta din urmă şi cu înregistrările discuţiilor purtate de NN. cu E.. În capitolul referitor la probe, au fost prezentate probele pe care se întemeiază acuzaţia că banii au fost primiţi.
Martorul G. declară că a dus pachete la C. acasă şi la birou şi a condus organele de urmărire penală la aceste locuri pe care le-a indicat.
Primirea banilor a fost realizată indirect, cu ajutorul altor persoane, AAA., G., şi pentru sine.
Banii primiţi de C. nu i se cuveneau, ci au fost contra-echivalentul conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă, adică preţul pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Sumele primite drept mită au avut caracterul unei "taxe de protecţie" pe care comerciantul E. a plătit-o vicepreşedintelui ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, inculpatul C., pentru ca activitatea ilegală a unor societăţi să nu fie observată şi nici oprită de organele vamale. Martorul audiat sub pseudonimul LL. susţine că banii au fost daţi "pentru ca nimic rău să nu se întâmple".
Banii primiţi cu privire la un act ilicit sunt întotdeauna necuveniţi, ca urmare, cerinţa esenţială prevăzută pentru acţiunea de primire este îndeplinită în speţă.
Martorul cu pseudonimul LL. susţine că suma totală primită de C. pentru a proteja activitatea societăţii F. a fost de peste 1.300.000 de euro şi indică modul de calcul al sumei.
NN. declară că AAA. i-a spus că, în lipsa lui, regula de împărţire a banilor aduşi de OO. este 40% pentru B., 40% pentru AAA. şi 20% pentru C. sau D..
S-a arătat că pentru inculpatul C. este clară primirea sumei de 960.000 de euro în perioada 2011-2012. În ceea ce priveşte atribuţiile sale şi respectiv actul în legătură cu care s-a făcut primirea acestei sume, aceste atribuţii decurg din H.G. nr. 109/2009, respectiv H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Este clar că suma primită a fost mită pentru exercitarea atribuţiilor sale, neexercitarea sau întârzierea îndeplinirii atribuţiilor sau îndeplinirea unor acte contrare.
Vicepreşedintelui ANAF conducea Autoritatea Naţională a Vămilor dar şi Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, fiind evident că activităţile care ţin de aplicarea reglementărilor vamale şi fiscale care ţin de accize au fost printre atribuţiile de serviciu care i-au revenit inculpatului C.. Aceste atribuţii de serviciu erau importante tocmai pentru a proteja activitatea societăţii F..
În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul C. a acţionat cu intenţie directă, fiind în măsură să îşi dea seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii pe care îi primeşte nu i se cuvin, şi că aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate, de către funcţionarii publici, a atribuţiilor de serviciu, şi, implicit, bunul mers al instituţiei conduse, şi, cu toate acestea, a vrut să îi primească cu scopul de a proteja activitatea societăţilor controlate de E..
Intenţia directă este dovedită cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., care arată scopul pentru care banii au fost remişi funcţionarilor publici, inclusiv lui C., declaraţie care se coroborează cu celelalte probe, amintite în paragraful referitor la elementul material al laturii obiective.
De asemenea, modul în care a fost concepută activitatea infracţională şi precauţiile pe care şi le-a luat inculpatul demonstrează că, la momentul săvârşirii faptelor, era apt să înţeleagă rezultatul faptei sale şi să urmărească producerea acestuia. Primirea banilor prin intermediul altor persoane, de la E. până la C. fiind interpuse, pe circuitul de transport al banilor, mai multe persoane, numărul maxim fiind şase, O., N., OO., E., AAA., G., arată grija persoanelor implicate, inclusiv a inculpatului, cu privire la ascunderea activităţii de dare şi luare a banilor şi evitarea oricărei legături directe cu E.. Circumstanţele întâlnirii din Dubai, de la hotelul BBB., dintre B. şi C., pe de o parte, şi E., pe de altă parte, descrise de martorul audiat cu pseudonimul LL., arată, de asemenea, legătura dintre inculpat şi E., precum şi că aceştia se cunoşteau. În situaţia în care nu ar fi avut nimic de ascuns, o întâlnire într-un loc public din Bucureşti nu ar fi putut să atragă vreo suspiciune.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul să fie realizat efectiv, astfel că oprirea activităţii societăţii F., intervenită în 2012, sau eventuale activităţi dispuse ori efectuate de inculpat conform legii nu pot duce la concluzia că fapta nu îndeplineşte condiţiile infracţiunii.
Cu privire la data, locul şi consumarea, infracţiunea a fost săvârşită în perioada mai 2011 - 12 aprilie 2012, în Bucureşti. Data de 12 aprilie 2012 apare ca ultima dată în care se poate proba că au fost primite sume de bani, începând cu data de 27 mai 2012, inculpatului încetându-i exercitarea funcţiei de director al Autorităţii Naţionale a Vămilor şi vicepreşedinte ANAF.
Chiar dacă primirea banilor s-a realizat în mod repetat, fapta nu şi-a pierdut caracterul unic, astfel încât să devină o infracţiune continuată. De asemenea, nu este vorba despre un concurs de infracţiuni. Primirea repetată a banilor ţine de modul în care a fost organizată activitatea infracţională, în sensul că o parte din beneficiul obţinut de F. şi celelalte societăţi prin evaziune fiscală a fost primit de funcţionarii publici apţi, ca urmare a atribuţiilor de serviciu deţinute la acel moment, să le asigure protecţia. Activitatea comercială, organizată astfel încât să asigure premisele evaziunii fiscale, s-a desfăşurat în timp, cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile fiind repetată, aşa încât şi sumele obţinute au fost date funcţionarilor publici în mod repetat, pe măsură ce banii au fost obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor.
Ca urmare, s-a arătat că este vorba despre o unitate naturală de infracţiune, pentru că fapta a fost săvârşită în formă continuă succesivă, de la momentul în care a început activitatea comercială a societăţii F. şi s-a realizat prima remitere a banilor, până la momentul în care remiterea banilor a încetat.
În sensul art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., locul săvârşirii infracţiunii este Municipiul Bucureşti pentru că o parte din activitatea infracţională (primirea banilor remişi prin intermediul lui G. şi AAA.) s-a desfăşurat pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, s-a solicitat să se aibă în vedere aceleaşi afirmaţii făcute şi cu privire la inculpatul B., date fiind limitele de pedeapsă.
Fapta săvârşită de inculpatul D., în perioada mai 2011-17 februarie 2012, în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, de a primi, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 300.000 de euro (250.000 euro în intervalul mai 2011 - decembrie 2011 şi suma de 50.000 euro în data de 17 februarie 2012), de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Calitatea de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, deţinută de inculpatul D. în perioada 2011-2012 este una din funcţiile la care se referă art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., astfel că inculpatul are calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
Inculpatul D. a fost transferat, din funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, prin Decizia nr. 28 din 10 martie 2011 a Prim-ministrului.
Prin decizia nr. 67 din 14 iunie 2011 a Prim-ministrului, raportul de serviciul al comisarului general al Gărzii Financiare a fost suspendat pentru o perioadă de o lună, iar D. a fost desemnat să exercite atribuţiile de comisar general al Gărzii Financiare.
Prin ordinul nr. 854 din 15.06.2012 al preşedintelui ANAF, începând cu 18.06.2012, s-a suspendat raportul de serviciu al comisarului general adjunct al Gărzii Financiare, D., pentru o perioadă de un an, la cererea acestuia.
Cu privire la elementul material al laturii obiective, luarea de mită are conţinuturi alternative, în speţă fiind realizată prin acţiunea de a primi. A primi înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. Banii au fost primiţi de inculpat prin intermediul altor persoane, AAA. şi NN..
Acţiunea de primire a banilor este dovedită cu declaraţia lui NN. care se coroborează cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., cu înscrisurile predate la dosar de acesta din urmă şi cu înregistrările discuţiilor purtate de NN. cu E.. În capitolul referitor la probe, au fost prezentate probele pe care se întemeiază acuzaţia că banii au fost primiţi.
Primirea banilor a fost realizată indirect, cu ajutorul altor persoane, AAA., NN., şi pentru sine.
Banii primiţi de D. nu i se cuveneau, ci au fost contra-echivalentul conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă, adică preţul pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Sumele primite drept mită au avut caracterul unei "taxe de protecţie" pe care comerciantul E. a plătit-o comisarului general adjunct al Gărzii Financiare, inculpatul D., pentru ca activitatea ilegală a unor societăţi să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale. Martorul audiat sub pseudonimul LL. susţine că banii au fost daţi "pentru ca nimic rău să nu se întâmple".
Martorul cu pseudonimul LL. susţine că suma totală primită de D. pentru a proteja activitatea societăţii F. a fost de peste 800.000 de euro.
NN. declară că AAA. i-a spus că, în lipsa lui, regula de împărţire a banilor aduşi de OO. este 40% pentru B., 40% pentru AAA. şi 20% pentru C. sau D..
Inculpatul NN. a declarat că i-a dus personal bani lui D..
Din înscrisurile cu menţiuni olografe depuse la dosar rezultă că E. i-a dat suma de 300.000 de euro lui D. în perioada 2011-2012.
Suma de 300.000 de euro se calculează astfel: 250.000 euro (în 2011), 50.000 euro (17.02.2012),
Ca urmare, s-a reţinut că suma efectiv primită de D. este de 300.000 de euro în perioada mai 2011- 17.02.2012, pentru a formula acuzaţia împotriva acestuia.
Suma de bani a fost primită în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, acestea decurg din H.G. nr. 109/2009, H.G. nr. 1324/2009, ordinele emise de B., în calitate de preşedinte al ANAF şi fişa postului.
Conform H.G. nr. 1324/2009 Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, precum şi alte fapte date prin lege în competenţa sa.
Având în vedere aceste atribuţii, apare ca evident că activităţile care ţin de coordonarea activităţii de control operativ şi inopinat al diviziei de control operativ inopinat - produse accizate au făcut parte din atribuţiile de serviciu care i-au revenit inculpatului D..
Sumele de bani au fost primite pentru a nu deranja activitatea societăţii F.
Cu privire la data, locul şi consumarea faptei, infracţiunea a fost săvârşită în perioada mai 2011- 17.02.2012, în Bucureşti.
În sensul art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., locul săvârşirii infracţiunii este Municipiul Bucureşti pentru că o parte din activitatea infracţională (primirea banilor remişi prin intermediul lui AAA., G. şi NN.) s-a desfăşurat pe teritoriul administrativ al municipiului.
Cu privire la latura subiectivă, inculpatul D. a acţionat cu intenţie directă, fiind în măsură să îşi dea seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii pe care îi primeşte nu i se cuvin şi că aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate, de către funcţionarii publici, a atribuţiilor de serviciu, şi, implicit, bunul mers al instituţiei conduse, şi, cu toate acestea, a vrut să îi primească cu scopul de a proteja activitatea societăţilor controlate de E..
Fapta săvârşită de inculpata A., constând în ajutorul dat cu intenţie, lui B., în perioada mai 2011-12.04.2012, pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să primească, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 de euro de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Ajutorul dat de complicele A. a constat în primirea banilor destinaţi lui B., de la NN. şi G.. Primirea s-a realizat în mod repetat, în perioada în care s-au săvârşit infracţiunile de dare de mită de către E. şi luare de mită de către B..
S-a arătat că împrejurarea că A. este cea care a primit banii rezultă din declaraţia lui NN., care se coroborează cu declaraţia martorului G.. NN. precizează că ştia ce anume îi preda inculpatei A., iar aceasta cunoştea, de asemenea, ce primeşte în genţile aduse de martor. Martorul G. declară că, trimis de AAA., a dus pachete ambalate în hârtie de cadouri la A., dar, după mărimea şi consistenţa pachetelor, precum şi în lipsa oricărei corelări cu vreo ocazie în care oamenii obişnuiesc să îşi ofere cadouri, a presupus că sunt bani.
Inculpata cunoştea funcţia deţinută de soţul ei, B., iar, ca urmare a profesiei de avocat, avea posibilitatea să înţeleagă atât semnificaţia faptei sale, cât şi pe aceea a faptei soţului ei.
Infracţiunea săvârşită de A. nu poate fi nici tăinuire, nici favorizarea făptuitorului, pentru că ajutorul a fost dat autorului în timp ce infracţiunea de luare de mită era în desfăşurare, astfel că ajutorul îmbracă forma complicităţii la luare de mită.
Inculpata era în măsură să înţeleagă că banii nu i se cuveneau lui B., aspect care rezultă din declaraţia lui NN., care arată că banii pe care i-a dus la biroul inculpatei nu au fost nici onorariu şi nici un preţ pentru altceva, iar A. ştia că urmează să primească bani şi nu s-a mirat niciodată de sumele aduse de NN..
Cu privire la data, locul şi consumarea, infracţiunea a fost săvârşită în perioada mai 2011- 12.04.2012, în Bucureşti.
Chiar dacă primirea banilor s-a realizat în mod repetat, s-a susţinut că fapta nu şi-a pierdut caracterul unic, astfel încât să devină o infracţiune continuată, nefiind vorba nici despre un concurs de infracţiuni. Primirea repetată a banilor ţine de modul în care a fost organizată activitatea infracţională, în sensul că o parte din beneficiul obţinut de F. şi celelalte societăţi prin evaziune fiscală a fost primit de funcţionarii publici apţi, ca urmare a atribuţiilor de serviciu deţinute la acel moment, să le asigure protecţia. Activitatea comercială, organizată astfel încât să asigure premisele evaziunii fiscale, s-a desfăşurat în timp, cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile fiind repetată, aşa încât şi sumele obţinute au fost date funcţionarilor publici în mod repetat, pe măsură ce banii au fost obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor.
Ca urmare, este vorba despre o unitate naturală de infracţiune, pentru că fapta a fost săvârşită în formă continuă succesivă, de la momentul în care a început activitatea comercială a societăţii F. şi s-a realizat prima remitere a banilor, până la momentul în care remiterea banilor a încetat.
În sensul art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., locul săvârşirii infracţiunii este Municipiul Bucureşti pentru că o parte din activitatea infracţională (primirea banilor remişi prin intermediul lui G. şi NN.) s-a desfăşurat pe teritoriul administrativ al municipiului.
Prin încheierea din data de 04.11.2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus restituirea la parchet a cauzei privindu-i pe inculpaţii B., C., D. şi A., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 21.08.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
Împotriva acestor încheieri au formulat contestaţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii.
Prin încheierea din data de 9 martie 2021, pronunţată de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, au fost admise contestaţiile declarate de Ministerul Public şi de inculpaţii C. şi D., au fost desfiinţate încheierile contestate şi, rejudecând, în temeiul art. 102. alin. (4) din C. proc. pen. au fost excluse din declaraţia dată în calitate de suspect de către NN., referirile la interceptările excluse (p. 8 paragraful 2, dosar urmărire penală). În temeiul art. 347 alin. (3) raportat la art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., s-a stabilit că în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii procurorul să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei.
Prin aceeaşi încheiere au fost respinse contestaţiile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceloraşi încheieri.
Din cuprinsul motivării încheierii menţionate rezultă că au fost menţinute dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară prin care s-a constatat nulitatea proceselor-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice şi au fost excluse în parte declaraţia dată în calitate de inculpat de D. la data de 14.02.2018, pe aspectele legate de referirile la interceptările excluse şi procesul-verbal din data de 15.12.2017 întocmit în dosarul nr. x/P/2016 privind traficul interceptat şi întocmirea hărţii relaţionale a convorbirilor purtate de AAA., interceptate în anul 2011 .
În plus, a fost exclusă în parte declaraţia dată în calitate de suspect de către NN., pe aspectele privind interceptările excluse. S-a reţinut că referirile de la p. 8 paragraful 2, dosar urmărire penală din cuprinsul acestei declaraţii s-au realizat în considerarea şi în legătură exclusivă cu existenţa interceptărilor excluse. Aceste afirmaţii au fost făcute numai după ce suspectului i-au fost aduse la cunoştinţă datele rezultate din interceptări şi nu se poate reţine că relatările sale ar fi fost similare în cazul lipsei/inexistenţei interceptărilor.
Referitor la descrierea prin rechizitoriu a acuzaţiilor aduse inculpaţilor, Înalta Curte a arătat în cuprinsul încheierii menţionate următoarele:
"Contrar susţinerilor inculpaţilor şi considerentelor judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, Înalta Curte consideră că rechizitoriul se conformează integral acestor exigenţe, cuprinzând o descriere explicită a tuturor circumstanţelor factuale, prin indicarea punctuală a elementelor de timp sau loc, a sumelor de bani primite, a scopului infracţional şi modalităţii de săvârşire. Deşi la secţiunea în drept este prezentată o bază factuală restrânsă, în cuprinsul actului de sesizare, precum şi a precizărilor efectuate prin referatul din data de 21.10.2020, sunt prezentate în mod detaliat perioada, datele, împrejurările în care ar fi fost săvârşite faptele de către inculpaţi, atribuţiile de serviciu în exercitarea sau în legătură cu care au fost comise actele ilicit penale, sumele de bani primite/remise/promise, precum şi motivele care au stat la baza remiterii sumelor de bani.
În ceea ce priveşte detalierea acuzaţiilor, se are în vedere că procurorul a fost în situaţia de a nu putea decela momentul exact al unora dintre actele de executare, respectiv al primirii/remiterii de bani, aspect ce viciază acuzaţia, fără a o lipsi de precizie în aşa manieră încât să fie imposibil de verificat în conduita infracţională, ori fără a fi viciat esenţial, în substanţa sa, dreptul la apărare. La dosar se găsesc declaraţii ce susţin remiterile, chiar fără a preciza momentul, data certă.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în care s-a constatat că, deşi organele de anchetă au depus anumite eforturi ce nu trebuie subestimate, acestea au insistat prea mult pe lipsa unor probe "directe" ale infracţiuni. S-a considerat că această abordare este restrictivă. De asemenea, s-a arătat că autorităţile au obligaţia de a cerceta toate faptele şi a decide după ce au analizat toate circumstanţele (CEDO, cauza MC c. Bulgariei, par. 181).
Analizând punctual situaţia fiecărui inculpat, Înalta Curte constată că în cazul inculpatului B. actul de sesizare cuprinde o descriere detaliată, în termeni expliciţi, atât a activităţilor circumscrise elementului material al infracţiunii de luare de mită imputate, cât şi a elementelor relevante sub aspect subiectiv ori a probelor care au stat la baza acuzaţiilor.
Perioada infracţională reţinută de acuzare este mai 2011 - 12 aprilie 2012, în Bucureşti, când ar fi primit, în mai multe tranşe, suma de 1.200.000 euro reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă. În cuprinsul rechizitoriului sunt descrise sau precizate: suma primită, modalitatea obţinerii şi locul şi data primirii în capitolul Cuantumul sumelor date şi primite, Originea sumelor de bani şi Data săvârşirii faptelor. Descrierea sumară din cadrul prezentării în drept a infracţiunilor este suplinită de prezentară exhaustivă din restul secţiunilor rechizitoriului.
Procurorul a avut în vedere săvârşirea unei unităţi naturale de infracţiune în forma continuă succesivă, având ca moment de debut începerea activităţii comerciale a F..
În ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită procurorul a prezentat atribuţiile de serviciu ale inculpatului cu referiri precise şi clare la activitatea presupus infracţională a acestuia, apreciind că sumele primite de inculpat au implicat toate modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 289 din C. pen.. Din modalitate de descriere a faptelor, din cuprinsul actului de sesizare, rezultă că primirea sumelor de bani s-a realizat pentru a asigura "protecţia" firmei F. şi a societăţilor aflate în legătură cu aceasta.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva bazei factuale a acuzaţiei de luare de mită aduse inculpatului B., dar şi a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a acestei infracţiuni, rechizitoriul cuprinde o descriere clară a elementelor necesare pentru ca inculpatul să înţeleagă acuzaţia şi să-şi poată organiza eficient apărarea.
Similar, în cazul inculpatei A., faptele de complicitate la luare de mită au fost descrise în mod clar, fiind indicate şi analizate probele şi mijloacele de probă ce susţin teza acuzării, cu trimiteri explicite şi punctuale la elementele faptice care au fundamentat concluzia. Procurorul a considerat că fapta a constat în ajutorul acordat inculpatului B., cu intenţie, în perioada mai 2011 - 12.04.2012, pentru a primi suma de 1.200.000 euro, în Bucureşti. Astfel, inculpata ar fi primit banii destinaţi soţului său, de la NN. şi G., în mod repetat.
În ce priveşte caracterizarea în drept, procurorul, semnatar al rechizitoriului, a precizat că, fapta nu şi-a pierdut caracterul de infracţiune unică, a fost săvârşită în formă continuă succesivă.
Astfel, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva bazei factuale, dar şi a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a acestei infracţiuni, rechizitoriul cuprinde o descriere clară pentru ca inculpata să înţeleagă acuzaţia şi să se poată apăra eficient.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. se constată că procurorul a indicat faptul că acesta a primit suma de 960.000 euro, în tranşe, precizând datele, cu excepţia sumei de 360.000 euro, pentru care a arătat faptul că a fost primită în două tranşe de 260.000 şi 100.000 euro. Perioada reţinută de acuzare pentru a formula acuzaţia este mai 2011 - 12.04.2012, iar indicarea primului act ca fiind datat 19.12.2011, nu atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile în care procurorul a arătat că anterior acestei date, a fost primită suma de 360.000 de euro.
Rechizitoriul prezintă atribuţiile inculpatului în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, cât şi al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, subordonată direct acestuia, apreciindu-se că faptele au fost săvârşite pentru a asigura protecţie societăţii F. şi societăţilor aflate în legătură cu aceasta.
Înalta Curte apreciază că şi în privinţa acestui inculpat, din perspectiva bazei factuale, dar şi a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a acestei infracţiuni, rechizitoriul cuprinde o descriere clară a tuturor elementelor necesare pentru ca inculpatul să înţeleagă acuzaţia şi să se poată apăra.
Cu privire la inculpatul D. se constată că procurorul a indicat faptul că acesta a primit suma de 300.000 euro în intervalul mai 2011 - 17 februarie 2012, arătând tranşele în care s-ar fi primit banii, respectiv 250.000 în 2011 şi 50.000 euro în 17.02.2012.
În rechizitoriu sunt prezentate atribuţiile inculpatului în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, iar din descrierea faptelor se poate reţine că sumele de bani au fost primite în legătură cu protecţia ce urma a fi acordată societăţii F. şi societăţilor aflate în legătură cu aceasta.
Înalta Curte apreciază şi în privinţa acestui inculpat, din perspectiva bazei factuale, dar şi a elementelor obligatorii subsumate laturii obiective ori subiective a acestei infracţiuni, că rechizitoriul cuprinde o descriere clară a tuturor faptelor sau împrejurărilor de fapt necesare pentru ca inculpatul să înţeleagă pe deplin ce anume i se impută.
În cuprinsul rechizitoriului în secţiunea în drept, referitor la datele actelor de executare, se arată: Analizând şi coroborând consemnările olografe din înscris cu explicaţiile martorului audiat cu pseudonimul LL., care a declarat că menţiunile se referă la persoanele cărora le erau destinate sumele de bani, cuantumul sumelor în euro şi datele calendaristice la care au fost înmânaţi banii, a rezultat că evidenţa decriptată, ţinută de E. pentru anul 2012 şi parţial 2011, este următoarea:
ianuarie- aprilie 2012:
05.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
09.01.2012 - 100.000 Euro - C.;
14.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
16.01.2012 - 40.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
23.01.2012 - 60.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
24.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
25.01.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
13.02.2012 - 80.000 Euro - C.,
78.000 Euro - CCC.,
250.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
15.02.2012 - 50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
17.02.2012 - 76.000 Euro - C.
50.000 Euro - D.
50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
18.02.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
21.02.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
27.02.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
29.02.2012 - 144.000 Euro - C.,
72.000 Euro - CCC.
01.03.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
07.03.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
13.03.2012 - 320.000 Euro - AAA.;
13.03 - 02.04.2012 - 150.000 Euro + 230.000 Euro - AAA.;
02.04.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
06.04.2012 - 150.000 Euro - AAA.;
12.04.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
100.000 Euro - C..
Pentru anul 2011:
05.12.2011 - 49.000 Euro - CCC.;
19.12.2011 - 100.000 Euro - C.;
30.12.2011 - 50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
Nedatate din 2011, reprezentând o centralizare a sumelor precedente:
850.000 Euro (680.000+170.000) - AAA.;
1.010.000 Euro (380.000 + 170.000 + 340.000 + 50.000 + 45.000 + 25.000) - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
360.000 Euro (260.000+100.000) - C.;
242.000 Euro (140.000+50.000+40.000+12.000) - CCC.;
250.000 Euro (200.000+50.000) - D..
În evidenţa mai sus descrisă nu este menţionat numele lui B., deoarece, conform înţelegerii anterioare dintre B. şi AAA., relevată de martorul cu pseudonimul LL., "AAA. vorbea şi în numele lui B.", adică sumele primite de Marta erau împărţite direct cu B..
NN. declară asemănător, că banii primiţi de el trebuiau împărţiţi, conform instrucţiunilor primite de la AAA., 40% B., 40% AAA. şi 20% C. sau D..
În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că procurorul a descris în mod suficient de clar faptele imputate inculpaţilor şi a indicat toate probele apte a dovedi în opinia sa latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor, pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, aşa încât din actul de sesizare rezultă acuzaţia, consecinţe juridice ale acesteia, limite în care părţile îşi pot organiza eficient apărarea."
Judecătorul fondului a arătat că, în raport de motivarea încheierii menţionate, în aceste limite care au în vedere rechizitoriul, dar şi precizările făcute de Ministerul Public prin referatul din data de 21.10.2020 întocmit de Ministerul Public, se va situa şi analiza pe care o va face instanţa de fond în cauza de faţă în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse celor patru inculpaţi.
A precizat că, după ce Ministerul Public a arătat că menţine dispoziţia de trimitere în judecată, prin încheierea de cameră preliminară nr. 374/14 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, s-a dispus începerea judecăţii în cauza penală privind pe inculpaţii B., C., D. şi A., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21 august 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi, de asemenea, s-a dispus, în temeiul art. 102 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. şi a Deciziei CCR 22/2018, ca excluderea fizică, prin eliminarea referirilor la mijloacele de probă nule şi eliminarea redării conţinutului acestora din cuprinsul actelor procesuale, inclusiv din Rechizitoriul nr. x din data de 21.08.2019 şi din Referatele din datele de 21.10.2020 şi 09.04.2021 să se realizeze de către procuror, prin intervenţie directă asupra actelor procesuale şi nu prin întocmirea unor acte noi.
Referitor la punerea în executare a acestei dispoziţii, după soluţionarea contestaţiilor care au vizat încheierile judecătorului de cameră preliminară s-a fixat termen pentru judecarea cauzei pe fond, iar până la acest termen nu au fost îndeplinite de către procuror dispoziţiile date de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la dosar figurând în continuare ataşate mijloacele de probă cu privire la care se constatase nulitatea, precum şi referirile la acestea în cuprinsul rechizitoriului care conţinea redări pe larg a unor convorbiri care fuseseră excluse. În aceste împrejurări, deşi dosarul era în procedura de judecată, au fost acordate mai multe termene pentru punerea în executare a acestor dispoziţii (încheierea din data de 02.06.2021 aflată la dosar fond, încheierea din data de 30.06.2021 - dosar fond, încheierea din data de 13.07.2021 - dosar fond, încheierea din data de 08.09.2021 - dosar fond, încheierea din data de 22.09.2021 - dosar fond).
În şedinţa de judecată din data de 29.09.2021 s-au adus la cunoştinţa inculpaţilor dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. privind posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în procedura prevăzută de lege în cazul recunoaşterii învinuirii, aceştia arătând că nu doresc să beneficieze de procedura menţionată . La acelaşi termen au fost încuviinţate solicitările formulate de Ministerul Public şi de inculpaţi privind audierea martorilor indicaţi în actul de sesizare a instanţei.
Referitor la martorul cu identitate protejată cu pseudonimul "LL.", inculpatul D., prin avocatul ales, a formulat o cerere în sensul de a se dispune încetarea măsurilor de protecţie privindu-l pe acesta, fiind solicitată comunicarea în condiţii de confidenţialitate a ordonanţei procurorului prin care s-a acordat acest statut martorului. Acestea au fost puse la dispoziţia instanţei, astfel cum rezultă din adresa Curţii de Apel Bucureşti - Compartimentul documente clasificate .
În şedinţa din data de 17.11.2021 s-au discutat aspectele legate de solicitarea formulată de inculpatul D. în sensul încetării măsurilor de protecţie pentru martorul cu identitate protejată (încheierea de la dosar fond), iar prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2021 s-a respins această solicitare, dispunându-se menţinerea măsurilor de protecţie cu privire la acest martor.
Au fost avute în vedere aspectele reţinute prin decizia nr. 248/2019 a Curţii Constituţionale, reţinându-se că dispunerea măsurilor de protecţie faţă de acest martor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi a fost justificată, iar suspiciunea rezonabilă la care face referire art. 125 C. proc. pen. se menţinea. S-a arătat că nici trecerea unui interval lung de timp de la momentul luării acestor măsuri şi nici schimbările intervenite în situaţia inculpaţilor nu justifică ridicarea măsurilor instituite cu privire la martor.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21.10.2021 s-a admis cererea formulată de inculpatul D., prin avocat ales, şi s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice prin care să se stabilească dacă menţiunile olografe de pe înscrisul purtând menţiunea "DDD. - flavoured to perfection" au fost executate de E. şi, de asemenea, emiterea unei adrese la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei (I.N.E.C.) în vederea întocmirii raportului de expertiză.
Prin adresa din 28 octombrie 2021 emisă de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice au fost restituite instanţei înscrisurile care fuseseră puse la dispoziţia Institutului pentru efectuarea expertizei, cu menţiunea că în lipsa exemplarului original al înscrisului contestat, expertiza criminalistică în specialitatea "expertiza scrisului" nu se poate efectua.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2021, în baza art. 100 alin. (3) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpaţii B. şi A. privind administrarea probei cu înscrisuri şi s-au respins cererile formulate de inculpaţii B. şi A. privind audierea martorilor EEE., FFF. şi GGG..
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2021 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din datele de 19.02.2018 şi 01.02.2018 pentru inculpatul B., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 pentru inculpatul C., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018, modificată şi îndreptată prin ordonanţa din data de 22.02.2018, pentru inculpatul D.. S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele menţionate, s-a constatat nelegalitatea şi netemeinicia măsurii asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 20.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurator, asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la adresa din loc. Cîrţa, nr. 221, jud. Sibiu, respectiv 59.100 Euro şi 10.200 dolari SUA, consemnate la HHH. potrivit recipiselor seria x nr. x şi seria x nr. x, sume care vor reveni în patrimoniul numiţilor III. şi C., în prezent decedat.
Inculpatul C. a depus la dosarul cauzei înscrisuri în susţinerea solicitării privind ridicarea măsurilor asiguratorii .
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.10.2022, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit cu privire la imobilul situat în municipiul Arad, str. x, apartamentul nr. x, prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 a Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, constatând că imobilul a fost valorificat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în cadrul dosarului penal nr. x/2016 şi, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din datele de 19.02.2018 şi 01.02.2018 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru inculpatul B., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 pentru inculpatul C., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018, modificată şi îndreptată prin ordonanţa din data de 22.02.2018, pentru inculpatul D., măsuri care au fost menţinute.
Prin aceeaşi încheiere s-a admis cererea formulată de Ministerul Public şi s-a dispus, în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea sesizărilor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea prescripţiei, înregistrate sub nr. x/2022, cauza fiind repusă pe rol după pronunţarea Înaltei Curţi în dosarul menţionat.
Prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2023, s-au respins ca nefondate cererile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B., C., D. şi A..
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor indicaţi în actul de sesizare a instanţei, declaraţiile date de aceştia fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei, respectiv V., O., HH., DD., II., I., J., JJ., M., U., KK., R., GG., N., T., Q., MM., K., Y., P., S., martorul cu identitate protejată cu pseudonimul LL., L., W., NN., G., Z., CC., BB. şi X. .
În şedinţa din data de 29.06.2022 martorul OO. a precizat că nu doreşte să dea o declaraţie în această calitate în cauză, faţă de împrejurarea că a avut calitatea de suspect şi faţă de el s-a dispus o soluţie de clasare.
Faţă de poziţia exprimată de Ministerul Public privind audierea martorilor FF. şi EE., instanţa a apreciat că nu se mai impune audierea acestora de către instanţa de judecată.
În cauză s-a constatat imposibilitatea de audiere a martorului H., faţă de împrejurarea că au fost efectuate demersuri pentru aducerea acestuia în faţa instanţei în vederea audierii, demersuri care au rămas însă fără rezultat (încheierea din data de 28.09.2022, dosar fond).
De asemenea, s-a procedat la audierea inculpaţilor B. şi C., declaraţiile date de aceştia fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei (declaraţia dată de B. - fila x, iar declaraţia dată de C. - fila x, vol. 6).
Inculpatul D. a depus la dosar înscrisuri - copie fax privind controlul dispus la JJJ., aprobat de U., şi un plic în legătură cu care susţine că ar conţine menţiuni făcute de el privind obiectivele acestui control .
La solicitarea instanţei, în condiţiile în care a fost admisă cererea formulată de inculpatul C., au fost ataşate la dosar în copii xerox de către DNA ordonanţele date în dosarele nr. x/2018 şi y/2018 . Prin adresa din data de 12.07.2022 s-a comunicat faptul că dosarul penal nr. x/2018 se află în lucru.
La dosar a fost depusă, în copie xerox, decizia nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2014, contract de asistenţă juridică încheiat între RR. şi NN. la data de 19.05.2008 pentru clientul S.C. KKK. S.R.L., informaţii de la ONRC privind această societate comercială, încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti la data de 26.06.2020 în dosarul nr. x/2020 .
Au fost depuse la dosar informaţii ONRC privind PP. S.R.L. şi ordonanţa nr. 150/P/2021 din data de 28.02.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prin care s-a dispus clasarea cauzei faţă de AAA. în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat .
Au fost depuse puncte de vedere formulate de apărare în legătură cu aspectul prescripţiei răspunderii penale .
La dosar au fost depuse concluzii scrise de către inculpaţi, prin avocaţii aleşi.
După rămânerea cauzei în pronunţare, Ministerul Public a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea discutării oportunităţii suspendării acesteia, conform art. 413 alin. (1) pct. 11 corob. cu art. 2 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că prin încheierea din data de 10.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de apel Braşov, secţia Penală a admis cererea DNA şi a dispus sesizarea CJUE cu mai multe întrebări preliminare, susţinându-se că de răspunsul dat cu privire la aceste întrebări ar putea depinde soluţia care se va pronunţa în prezenta cauză .
Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, Curtea a reţinut următoarele:
Încadrarea juridică reţinută în cauză în raport de acuzaţiile formulate şi prescripţia răspunderii penale.
În cazul inculpaţilor trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., perioadele avute în vedere la formularea acuzaţiilor prin rechizitoriu au fost: mai 2011- aprilie 2012 pentru inculpatul B., mai 2011- mai 2012 pentru inculpatul C. şi mai 2011- iunie 2012 pentru inculpatul D.. În cazul inculpatei A. s-a reţinut o complicitate la infracţiunea de luare de mită pentru care este trimis în judecată inculpatul B., încadrarea juridică reţinută pentru aceasta fiind cea prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În procedura de cameră preliminară Ministerul Public a precizat aceste acuzaţii, arătând că în cazul inculpatului B. în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit pentru sine suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 euro în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 14.04.2012) de la E., prin intermediul altor persoane.
Curtea a reţinut că deşi este indicată şi data de 14.04.2012, rezultă că este vorba despre o eroare materială, procurorul raportându-se la perioada mai 2011-12.04.2012, reţinută de altfel şi în cazul inculpatei A., cercetată pentru complicitate la această infracţiune.
Pentru inculpatul C. s-a precizat că în perioada mai 2011 - 12 aprilie 2012, a primit suma de 960.000 euro, după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012 76.000 euro, în data de 29.02.2012 suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro.
Cu privire la inculpatul D. s-a precizat că în perioada mai 2011-17 februarie 2012, în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, a primit, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 300.000 de euro (250.000 euro în intervalul mai 2011 - decembrie 2011 şi suma de 50.000 euro în data de 17 februarie 2012).
Ministerul Public a susţinut că, "chiar dacă primirea banilor s-a realizat în mod repetat, fapta nu şi-a pierdut caracterul unic, astfel încât să devină o infracţiune continuată. De asemenea, nu suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. Primirea repetată a banilor ţine de modul în care a fost organizată activitatea infracţională, în sensul că o parte din beneficiul obţinut de F. şi celelalte societăţi prin evaziune fiscală a fost primit de funcţionarii publici apţi, ca urmare a atribuţiilor de serviciu deţinute la acel moment, să le asigure protecţia. Activitatea comercială, organizată astfel încât să asigure premisele evaziunii fiscale, s-a desfăşurat în timp, cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile fiind repetată, aşa încât şi sumele obţinute au fost date funcţionarilor publici în mod repetat, pe măsură ce banii au fost obţinuţi din comercializarea produselor fără plata accizelor.
Ca urmare, s-a arătat că este vorba despre o unitate naturală de infracţiune, pentru că fapta a fost săvârşită în formă continuă succesivă, de la momentul în care a început activitatea comercială a societăţii F. şi s-a realizat prima remitere a banilor, până la momentul în care remiterea banilor a încetat."
S-a precizat, prin urmare că este vorba despre o infracţiune simplă de luare de mită, ca formă a unităţii naturale de infracţiune şi că unitatea naturală nu este afectată prin faptul că infracţiunea este realizată prin mai multe acte de executare succesive, fiind vorba despre primirea în rate a sumei care ar fi reprezentat mita.
Referitor la acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă, s-a impus precizarea că prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 12.09.2018 s-a arătat că se dispune schimbarea de încadrare juridică a infracţiunilor cercetate. Au fost menţinute aceleaşi texte de incriminare - art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. în cazul inculpaţilor B., C. şi D., respectiv art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. în cazul inculpatei A., singurul aspect modificat vizând descrierea faptelor în sensul că în loc de pretindere şi primire se reţine doar primirea de către inculpaţii B., C. şi D. a unor sume de bani de la E. prin intermediul altor persoane în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea actelor care intră în atribuţiile lor de serviciu, precum şi cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri de serviciu, astfel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, şi complicitate la această activitate care ar fi fost desfăşurată de B., în cazul inculpatei A.. Din motivarea ordonanţei nu rezultă aspectele care ar fi determinat schimbarea descrierii faptelor, cert este că după acest moment, cercetările au vizat faptele în modalitatea descrisă mai sus, avută în vedere la trimiterea în judecată, aşa cum s-a arătat mai înainte.
Dintre modalităţile alternative prevăzute de dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen., acuzaţia a vizat, prin urmare, primirea unor sume de bani, susţinându-se că este vorba despre o mită care ar fi fost dată în rate, în funcţie de cum erau obţinuţi banii din comercializarea produselor fără plata accizelor.
În baza art. 371 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare, prin urmare teza care va fi analizată de instanţa de judecată este cea legată direct şi strict de primirea unor sume de bani în modalitatea şi scopul indicate prin rechizitoriu, nefiind făcută vreo referire la o eventuală pretindere anterioară din partea vreunuia dintre inculpaţi sau la vreo înţelegere care să fi intervenit în legătură cu aceste sume, în sensul stabilirii acestora sau a procentelor la care se face referire prin actul de sesizare. Nu rezultă din acuzaţia adusă inculpaţilor cum s-a ajuns la stabilirea sumelor, între cine ar fi intervenit o eventuală înţelegere şi cu atât mai puţin care ar fi fost momentul în care ar fi avut loc o astfel de înţelegere.
În aceste condiţii, în raport de modalitatea în care Parchetul a înţeles să formuleze acuzaţiile aduse inculpaţilor, Curtea a arătat că se va limita a analiza aspectele susţinute de parchet în sensul primirii succesive a banilor în funcţie de banii obţinuţi în urma activităţii evazioniste desfăşurate prin intermediul firmei F. (un calcul raportat la numărul de tone de produse petroliere comercializate, cu o sumă/tonă diferită pentru fiecare inculpat, la care face referire martorul cu identitate protejată, respectiv o împărţire a banilor care ajungeau la AAA. în procente, calcul la care face referire martorul NN.).
În practica judiciară în cazul în care bunul care face obiectul mitei este primit în rate succesive, în genere momentul consumării infracţiunii este cel al formulării unei prealabile pretinderi (când funcţionarul a pretins o sumă de bani sau alte foloase şi s-a înţeles cu mituitorul ca aceasta să fie predată în tranşe succesive, începând cu un moment ulterior celui la care a avut loc pretinderea), fie cel al primirii primei tranşe pentru ipoteza în care actul pretinderii/oferirii banilor este urmat imediat de o plată parţială, înţelegerea purtând asupra plăţii ulterioare a celorlalte tranşe.
Într-o asemenea situaţie, în care se are în vedere comiterea unor modalităţi alternative diferite prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a reţinut după modelul infracţiunii continue, un moment al consumării infracţiunii, corespunzător primei modalităţi care ar fi fost realizată şi a unui moment al epuizării activităţii infracţionale descrise, care corespunde momentului consumării celei din urmă modalităţi alternative. Practica judiciară este însă neunitară pe aceste aspecte, iar situaţia descrisă la trimiterea în judecată a inculpaţilor este una relativ diferită- primirea unor sume de bani în tranşe, în legătură cu ritmul în care erau obţinuţi banii dintr-o activitate evazionistă, fără referiri la momentul la care ar fi intervenit înţelegerea în legătură cu primirea banilor sau la o eventuală pretindere.
Faţă de descrierea acuzaţiei, ca acte de primire care împreună alcătuiesc o unitate naturală de infracţiune, dar care au presupus o desfăşurare în timp, s-a reţinut un moment al consumării - dat de prima primire menţionată în cazul fiecărui inculpat (cu precizarea că pentru fiecare inculpat pentru acest moment se indică o perioadă întinsă pe mai multe luni, astfel încât acesta nu se poate stabili cu precizie) - dar şi un moment distinct al epuizării, echivalent datei ultimei tranşe primite de fiecare dintre inculpaţi, după cum urmează: 12 aprilie 2012 în cazul inculpaţilor B. şi C. şi 17 februarie 2012 în cazul inculpatului D.. În cazul inculpatei acuzate de complicitate la luare de mită, cele două momente coincid cu cele avute în vedere pentru inculpatul B..
Contrar susţinerilor apărării, momentul epuizării are relevanţă penală, el marcând sfârşitul activităţii infracţionale şi implicit data în raport de care se stabileşte legea aplicabilă întregii activităţi presupus infracţionale şi se calculează termenul de prescripţie. A raţiona într-un sens contrar înseamnă a admite că atunci când activitatea ilicită a unei persoane cunoaşte o succesiune de acte subsumate unei infracţiuni unice, de natură a agrava răspunderea penală a acesteia, contribuţiile ulterioare actului iniţial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale şi, prin aceasta, să devină lipsite de consecinţe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară, care a marcat momentul consumativ al infracţiunii.
Sunt aplicabile regulile cu valoare de principiu regăsite în Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Tribunalului Suprem, prin care s-a stabilit că în cazul infracţiunilor continue, data în raport de care se produc consecinţele juridice este data încetării acţiunii sau inacţiunii, adică data epuizării infracţiunii.
Curtea a reţinut, contrar susţinerilor apărării, că în materia infracţiunilor de corupţie nu sunt incidente aspectele stabilite de ÎCCJ, Secţiile Unite, prin decizia RIL nr. 5/2019, chiar dacă aşa ar părea, dacă este avut în vedere doar dispozitivul acestei hotărâri care se referă inclusiv la "obţinerea primului folos necuvenit". În dispozitivul deciziei menţionate s-a stabilit: "Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit."
În realitate, din conţinutul hotărârii rezultă clar că s-au avut în vedere doar infracţiunile prev. de art. 297 C. pen. şi art. 301 C. pen. şi s-a reţinut că în cazul acestora momentul de debut al curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a obţinut primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite condiţiile cerute de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii în configuraţia sa tipică.
Concluziile reţinute prin decizia menţionată nu sunt incidente în situaţia unei infracţiuni de corupţie, astfel încât nu pot fi primite apărările în sensul că în calculul termenului de prescripţie ar trebui să se pornească de la data primului act de primire a unei sume de bani/ajutorului la acest prim act, cu ignorarea activităţii ulterioare descrise de Ministerul Public.
Curtea a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
S-a constatat că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
S-a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.
Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, statuând că natura juridică a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 este una simplă/extremă, iar nu o decizie interpretativă, având în vedere că dispozitivul deciziei nici nu cuprinde sintagma specifică unei decizii prin care se stabileşte interpretarea constituţională a normei.
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
În final, prin Decizia nr. 67 din 25.10.2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 190/28.11.2022), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.
Prin ultima decizie pronunţată în materia prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că este interzisă "combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului. Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.,,
Prin urmare, s-a constatat că de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 (25.06.2018) şi până la data modificării art. 155 alin. (1) din C. pen. prin O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din 30 mai 2022), C. pen. nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) din C. pen., aceasta formă normativă reprezentând legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză.
Prin urmare, în calcularea termenelor generale de prescripţie instanţa a arătat că se va raporta la data de 12 aprilie 2012, în cazul inculpaţilor B., A. şi C., şi la data de 17 februarie 2012, în cazul inculpatului D..
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor este închisoarea de la 3 la 10 ani, fiind incident termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-a împlinit la data de 11 aprilie 2020 în cazul inculpaţilor B., A. şi C. şi la data de 16 februarie 2020 în cazul inculpatului D..
În raport de aceste împrejurări, ar fi incident cazul de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II a C. proc. pen.
S-a mai impus precizarea că în faţa instanţei au fost formulate mai multe cereri de schimbare a încadrării juridice de către Ministerul Public, cereri care au vizat reţinerea unor forme agravante ale infracţiunilor avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor şi care au fost respinse prin încheierea din data de 25.01.2023.
În esenţă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., A. şi C., s-a solicitat reţinerea variantei agravate reglementate de dispoziţiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, prin care se prevede că faptele de luare de mită săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime iar în cazul inculpatului D. s-a solicitat reţinerea dispoziţiilor privind comiterea faptei de un funcţionar cu atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor.
Au fost respinse solicitările, cu motivarea că nu se poate reţine în aplicarea art. 5 C. pen. o variantă agravată care la momentul comiterii pretinsei infracţiuni de luare de mită nu era incriminată, respectiv faptul că în raport de modalitatea în care este descrisă acuzaţia adusă inculpatului D. nu se poate reţine varianta agravată menţionată de Parchet.
S-a mai impus precizarea că şi dacă s-ar fi dispus schimbarea de încadrare solicitată de Ministerul Public termenul de prescripţie ar fi fost de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., şi era şi acesta împlinit în cauză încă din februarie, respectiv aprilie 2022.
În ceea ce priveşte solicitarea Ministerului Public de a nu se da eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie de prescripţie şi de a se da prioritate dreptului comunitar, s-a arătat că aceasta nu poate fi primită, reţinându-se, în concluzie, că standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenţa CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi normele în materia prescripţiei răspunderii penale.(decizia nr. 67/2022 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). Or, potrivit art. 20 din Constituţia României, republicată, şi astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluţionare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puţin severe şi că, dincolo de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituţia României dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conţin dispoziţii mai favorabile".
Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.
În raport de ceste considerente, instanţa a apreciat că principiul legalităţii, în al cărui domeniu de aplicare intră şi instituţia prescripţiei răspunderii penale, impune instanţei naţionale să aplice legislaţia naţională în forma existentă ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale a României pronunţate în materia prescripţiei răspunderii penale şi nu se pune în nici un caz problema lăsării neaplicate a acestor decizii, aşa cum a solicitat Ministerul Public cu prilejul dezbaterilor. De altfel, Curtea a apreciat că un termen general de prescripţie de 8 ani, cum este cazul în prezenta speţă (în care maximul special al pedepsei prevăzute de lege este de 10 ani închisoare), nu ar putea antrena un risc sistemic de impunitate care să justifice înlăturarea legislaţiei naţionale, fiind vorba de un termen de altfel compatibil cu protejarea eficientă a intereselor financiare ale UE, în raport de articolul 325 alin. (1) TFUE şi de art. 12 din Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 (care impune un termen de prescripţie minim de 5 ani pentru infracţiuni cu pedepse de cel puţin 4 ani închisoare).
În condiţiile în care toţi inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen., Curtea a analizat în continuare acuzaţiile aduse acestora pentru a se stabili dacă este incident vreunul dintre cazurile de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.
***
În ceea ce priveşte apărările formulate în cauză în legătură cu aplicarea principiului ne bis in idem se impun următoarele precizări:
Prin rechizitoriul nr. x/2012 din 01.07.2014 întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a reţinut că în perioada 2011-2012, grupul infracţional, format din inculpaţii E., LLL., N., MMM., OO., R., NNN., OOO. şi PPP., organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare, a fost sprijinit în diferite modalităţi de(…), B., C., QQQ., care reprezentau palierul de protecţie. (…)B., preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, C., vicepreşedinte al Agentei Naţionale de Administrare Fiscală (…), au sprijinit activitatea grupului, garantându-i protecţia în virtutea funcţiilor pe care le deţineau. Inculpaţii cunoşteau activitatea grupării şi au participat în mod repetat la întâlniri cu liderii acesteia, însă nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informaţiile pe care le deţineau şi poziţia pe care o aveau pentru a sprijini funcţionarea mecanismului evazionist."
În susţinerea acestei acuzaţii, se menţionează că:
"(…) B., preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi C., vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au sprijinit activitatea evazionistă a grupului, garantându-i protecţia prin modalitatea de exercitare a atribuţiilor care le reveneau în ciuda faptului că inculpaţii B. şi C. primiseră în mod nemijlocit date precise cu privire la modalitatea în care grupul infracţional coordonat de E. frauda bugetul de stat. Operaţiunile cu produse accizabile desfăşurate de S.C. F. S.R.L. fie nu au fost controlate de organele vamale, fie au fost controlate într-o modalitate formală, care nu avea aptitudinea de a identifica faptele de evaziune fiscală.
Sub aspectul laturii subiective, probele administrate în cauză au demonstrat că ineficienţa controalelor nu s-a datorat unei organizări defectuoase a activităţii, ci este rezultatul unei acţiuni intenţionate a inculpaţilor B. şi C., prin care aceştia urmăreau să ajute membrii grupării infracţionale, în baza unor înţelegeri intermediate de AAA. şi de RRR.."
În privinţa complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, prin rechizitoriul menţionat s-au reţinut următoarele:
"Fapta inculpaţilor (…)B., C., (...)care în perioada mai 2011 - iulie 2012 i-au ajutat, în modalităţile descrise în partea expozitivă (punctul I) a prezentului rechizitoriu, pe inculpaţi (…) să achiziţioneze motorină euro 5 în regim suspensiv pe care ulterior să o vândă către comercianţii de carburanţi auto (ascunderea sursei taxabile), să înfiinţeze societăţi fantomă în spatele cărora s-a derulat circuitul evazionist (ascunderea sursei impozabile), să nu evidenţieze în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi nici veniturile realizate-vânzarea de motorină Euro 5, în acelaşi timp cu evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive - aferente fabricării produselor finite combustibil lichid greu, combustibil lichid uşor şi combustibil lichid de tip navo 1 şi 2, pentru a acoperi activitatea evazionistă, toate acestea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, creând un prejudiciu de 242,642,205.44 RON, aproximativ 56 milioane euro (...)".
Referitor la aceste acuzaţii aduse inculpaţilor B. şi C., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin decizia nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (la care face referire apărarea în susţinerea solicitărilor legate de aplicarea principiului ne bis in idem) a reţinut următoarele aspecte:
"Având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale a României asupra probelor constând în interceptări, ca şi imposibilitatea audierii lui AAA. ori RRR., nu se poate susţine existenţa unei relaţionări permanente între inculpaţii B. şi C., pe de o parte, şi AAA. şi RRR., ca intermediari ai inculpatului E., pe de altă parte.
Chiar dacă probele ar fi condus în mod cert la concluzia că AAA. şi RRR. primeau de la inculpatul E. o parte din sumele obţinute din evaziunea fiscală cu scopul de a-i determina pe preşedintele şi vicepreşedintele A.N.A.F. să protejeze mecanismul infracţional prin atribuţiile funcţiilor publice deţinute, garantându-le în schimb menţinerea în funcţiile de conducere pe care le ocupau, nu ar fi fost suficient pentru ca, în lipsa probării actelor de conduită proprii imputabile persoanelor trimise în judecată, să se reţină vinovăţia lui B. şi C.. Discuţiile dintre doi subiecţi procesuali despre terţi nu pot fundamenta acuzarea terţilor în lipsa unor probe directe care să demonstrează o conduită proprie a respectivilor terţi sau în lipsa notorietăţii faptelor respective.
În consecinţă, instanţa de apel va analiza în ce măsură declaraţiile şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti în apel şi la instanţa de fond pot susţine:
- existenţa datelor concrete privind evaziunea fiscală la S.C. F., primite de B. şi C., pe care aceştia ar fi refuzat să le utilizeze în activitatea de control a S.C. F.;
- modalitatea de punere în practică a controalelor executate de organele vamale şi aptitudinea de a identifica faptele de evaziune fiscală cu privire la operaţiunile cu produse accizabile desfăşurate de S.C. F. S.R.L.;
- existenţa unei legături între C., B. şi membrii grupării infracţionale din care făcea parte E..
Informaţiile concrete primite de către B. şi C. cu privire la activitatea S.C. F. Srl
Acuzaţia face vorbire în mod expres la faptul că:
- inculpaţii B. şi C. primiseră în mod nemijlocit date precise cu privire la modalitatea în care grupul infracţional coordonat de E. frauda bugetul de stat;
- operaţiunile cu produse accizabile desfăşurate de S.C. F. fie nu au fost controlate de organele vamale, fie au fost controlate într-o modalitate formală, care nu avea aptitudinea de a identifica faptele de evaziune fiscală.
Din datele aflate în dosarul de urmărire penală, instanţa reţine că:
- aspectele la care se referă nota Curţii de Conturi au fost urmate de dispunerea unei inspecţii fiscale de către ANAF, nefinalizată având în vedere că actele contabile ale S.C. F. fuseseră ridicate de către Parchet în cadrul unei investigaţii penale;
- informaţia primită prin intermediul martorului SSS. cu privire la activitatea S.C. F. a fost urmată de măsuri dispuse de către B..
Probele susţinute de acuzare pot conduce la o hotărâre de condamnare doar dacă sunt relevante cu privire la perioada în care au fost comise faptele. În acest sens, instanţa reţine şi că note ale Curţii de Conturi au fost trimise în anul 2009, cu doi ani înainte de data faptelor stabilită de acuzare în rechizitoriu, şi contrar acuzării, au fost urmate de măsuri dispuse de către cei cărora le erau adresate. (. . . . . . . . . . . . .)
Actele de control ale ANAF si ANV la S.C. F. Srl
Instanţa constată că inspecţia fiscală a fost începută la solicitarea inculpatului C. (care le-a aprobat încă din ianuarie 2009) chiar din martie 2009 şi suspendată în luna aprilie 2009, deoarece toate actele contabile şi evidenţa informatică a S.C. F. au fost ridicate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, se aflau sub paza Jandarmeriei, iar accesul la probe era interzis.
Din înscrisurile respective rezultă numărul mare de controale care au fost efectuate la S.C. F. în perioada în care aceasta a fost activă, inclusiv în perioada 2008-2009:
- copia programului lunar de inspecţie fiscală în domeniul produselor accizabile pentru luna martie 2009 nr. 10776/SIFPA/26.02.2009, întocmit de inculpatul C., în calitatea sa de la acel moment de Director al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale. În cuprinsul înscrisului respectiv, la poziţia cu numărul de ordine 5, în lista societăţilor supuse inspecţiei fiscale parţiale în domeniul produselor accizabile de către Direcţia Regională de Accize si Operaţiuni Vamale Constanta, se regăseşte S.C. F. Constanta, în dreptul căreia apar menţiunile: "constatările reieşite ca urmare a controlului inopinat/control inopinat 27.01.2009". Totodată, în cuprinsul programului de inspecţie fiscală aferent lunii martie 2009, apar alte două societăţi comerciale prin intermediul cărora se presupune că s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, respectiv S.C. TTT. S.R.L. şi S.C. UUU. S.R.L. Programul lunar de inspecţie fiscală a fost întocmit de către inculpatul C., în ianuarie 2009, în calitate de Director al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale;
- copia adresei nr. x/05.01.2009 către Direcţia Regională pentru Accize si Operaţiuni Vamale Constanţa, semnată de inculpatul C., ca Director al Direcţiei Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, prin care a solicitat demararea procedurii de control inopinat la S.C. F. Constanţa. Din cuprinsul acestui înscris rezultă că, urmare a solicitării inculpatului C., a fost efectuat controlul inopinat la S.C. F. Constanţa, iar, în baza constatărilor acestui control, societatea a fost introdusă în programul de inspecţie fiscală aferent lunii martie 2009;
- copia Ordinului de serviciu nr. 7/16.01.2009 şi a Procesului Verbal nr. x/02.03.2009 emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, aferente controlului inopinat efectuat la S.C. F. Constanţa, ca urmare a solicitării formulate de către inculpatul C.. În baza constatărilor controlului demarat la solicitarea inculpatului C., concretizate în Procesul Verbal nr. x/02.03.2009, întocmit de către persoanele desemnate prin Ordinul de serviciu nr. 7/16.01.2009. S.C. F. a fost introdusă în programul de inspecţie fiscală, aferent lunii martie 2009;
- copie a trei adrese (nr. 27417/SIFPA/27.05.2009, nr. 54761/SIFPA/15.10.2009 şi nr. 62313/SIFPA/20.11.2009), emise de către Direcţia de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale şi semnate de către inculpatul C., adresate Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, prin care s-a solicitat comunicarea de îndată a rezultatelor inspecţiei fiscale parţiale în domeniul accizelor, efectuate la S.C. F. precum şi a oricăror date sau informaţii care pot fi necesare pentru începerea inspecţiei fiscale generale de către organele competente din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Măsurile efective la care se referă acuzarea erau blocate de faptul că inspectorii vamali şi fiscali nu aveau acces la documentele contabile, care fuseseră ridicate în dosarul de urmărire penală. Cercetarea, în desfăşurare, într-un dosar penal, privind S.C. F., împiedica efectuarea concomitentă de demersuri de către ANAF. În acelaşi sens este şi adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la dosarul penal x/2009, astfel cum a fost aceasta încuviinţată ca probă de instanţa de fond prin încheierea din 12.03.2015.
Curtea de Conturi a solicitat verificări fiscale (stocuri materii prime şi finite, circuitul sumelor de bani, activitatea agenţilor economici implicaţi pe circuit etc), care nu se puteau efectua în lipsa actelor ridicate de către Parchet (aproximativ 6.000 file) şi fără a avea acces în antrepozitul fiscal. Inspecţia fiscală este definită în Codul de Procedură Fiscală, în art. 94 şi, are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora."
Concluzia faptului că nu se putea realiza inspecţia fiscală fără a avea la dispoziţie toate actele contabile ale societăţii şi fără a avea acces în incinta antrepozitului este susţinută şi prin adresa nr. x din mai 2014 a Direcţiei Regionale Vamale Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, ca răspuns la solicitarea nr. 54/P/2012 din 21.05.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. În cuprinsul Raportului şi anexelor însoţitoare se descrie activitatea constând în controale inopinate şi inspecţii fiscale desfăşurate în privinţa S.C. F. S.A., declanşate în anul 2009, precum şi activitatea care a condus la începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2009 faţă de societatea respectivă şi de reprezentanţii legali ai acesteia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Chiar în acest context au existat acte de control care nu au fost percepute de către cei controlaţi ca având un caracter formal. În acest sens, instanţa de apel reţine declaraţia inculpatului O., dată în apel, la data de 18.07.2017, în care se explică motivul pentru care controalele nu au avut rezultate (...)
În consecinţă, cele ce preced infirmă, în lipsa altor probe, atât teza blocării controalelor cerute de Curtea de Conturi a României, cât şi teza dispunerii cu intenţie a unor controale ineficiente asupra activităţii S.C. F..
În ceea ce priveşte informaţia primită prin intermediul martorului SSS., cu privire la activitatea S.C. F., declaraţia martorului (aflată în dosarul de urmărire penală, volumul 69) infirmă acuzaţiile deoarece:
- se referă succint şi vag la existenţa unor informaţii neverificate privind potenţiala prejudiciere a bugetului de stat prin livrarea de motorină şi benzină, în fapt, în regim suspensiv de către expeditor către staţii, iar scriptic către antrepozit (menţiune citată din conţinutul adresei ce va fi redată integral mai jos);
- B. a dispus ca adresa să fie transmisă pentru a fi verificată de către ANV, deci nu a blocat controlul;
- C. nu a primit personal această adresa, care a fost primită însă de martorul VVV., conform rezoluţiilor aflate la dosarul de urmărire penală;
- au fost dispuse măsuri de către martorul care a primit adresa, măsurile au fost puse în executare şi controalele au fost efectuate, astfel că măsurile nu au fost blocate de inc B. sau de către C..
Conţinutul corespondenţei referitoare la informaţiile transmise de către martorul SSS. este în sensul următor:
- Adresă a Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, către C. - A.N.V., Vicepreşedinte A.N.A.F., referitoare la măsuri de supraveghere şi control în domeniul producerii şi comercializării ilegale de combustibil, de la SSS., Director General, D.G.I.F., cu nr. înregistrare x/31 10.2011 au următorul conţinut care:
Stimate domnule vicepreşedinte,
Vă rugăm să analizaţi oportunitatea iniţierii cu celeritate a unor verificări cu privire la legalitatea, realitatea şi conformitatea operaţiunilor derulate de următoarele societăţi comerciale:
- S.C. F., cu sediul social în Constanţa, Com. Nicolae Bălcescu, str. x, autorizat ca antrepozit fiscal de producţie x pentru E420 (benzina fără plumb), E430 (motorină nemarcată), E440 (motorină marcată), E490 (uleiuri uşoare şi preparate);
- S.C. WWW. S.R.L., cu sediul în jud. Constanţa Mihail Kogălniceanu, autorizat ca expeditor înregistrat;
- S.C. XXX., cu sediul social în jud. Sibiu, Mediaş, staţie de distribuţie a combustibilului;
- S.C. UUU. S.R.L., Sibiu, staţie de distribuţie a combustibilului;
având în vedere existenţa unor informaţii neverificate privind potenţiala prejudiciere a bugetului de stat prin livrarea de motorină şi benzină, în fapt, în regim suspensiv de către expeditor către staţii, iar scriptic către antrepozit.
- Adresa Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor către Direcţiile Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi Braşov în atenţia Domnilor Directori, referitor la solicitarea Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din data de 29.11.2011, de la VVV., director, departament Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale cu nr. înregistrare./dată: x/29.11.2011.
Stimate domnule director,
În vederea efectuării verificărilor care se impun, vă transmitem în anexa adresa A.N.A.F, Direcţia Generala de Informaţii Fiscale nr. 846.709/31.10.2011, cu privire la livrarea de combustibil către staţiile de distribuţie fără respectarea prevederilor normative în vigoare - urmând ca rezultatele verificărilor să fie transmise operativ către A.N.V. - D.S.A.O.V.
- Adresa Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, către:Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, în atenţia domnului Director VVV. referitor la solicitarea nr. 63421, data 29.11.2011 de la domnul Director Executiv - YYY. D.R.A.O.V. Constanţa cu nr. înregistrare dată x/03.02.2012
Stimate domnule director,
Urmare a solicitării dvs. susmenţionată, înregistrată la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa cu nr. x/05.12.2011, privind S.C. F., CUI x şi S.C. WWW. S.R.L., CUI x, vă comunicăm faptul că, în urma controalelor inopinate efectuate de Compartimentul Echipe Mobile la staţii de distribuţie carburant din raza de competenţă a DRAOV Constanţa, nu au fost constatate achiziţii de combustibili de la societăţile în cauză.
Totodată, menţionăm faptul că, în urma verificării datelor şi informaţiilor de către DJAOV Constanţa în aplicaţia EMCS-RO, s-a constatat faptul că, nu sunt operaţiuni în regim suspensiv, pentru cele două societăţi, în stare "acceptată" (neînchise) şi nici E-DAI închise cu diferenţe.
Anexat vă înaintăm documentele întocmite de DJAOV Constanţa, urmare a acţiunilor de control desfăşurate la cei doi contribuabili (5 file).
Precizăm că, în perioada următoare, în cadrul controalelor inopinate la staţiile de distribuţie carburant, precum şi cu ocazia verificărilor în trafic a mijloacelor de transport încărcate cu produse petroliere, se vor avea în vedere aspectele sesizate de dvs.
Din cele ce preced rezultă că informaţiile la care face referire acuzarea erau, conform celor menţionate în adrese, informaţii neverificate privind potenţiala prejudiciere a bugetului de stat prin livrarea de motorină şi benzină, în fapt, în regim suspensiv de către expeditor către staţii, iar scriptic către antrepozit.
Cu privire la probele care se referă la acelaşi informaţii, în declaraţia sa de la data de 02 mai 2017, B. a arătat referitor la întrebarea formulată de Ministerul Public: Reprezentantul Ministerului Public: la momentul la care subalternul dvs, SSS., v-a prezentat nota în care erau prezentate suspiciuni cu privire la activitatea evazionistă, l-aţi chemat şi pe coinculpatul C. pentru a-i aduce la cunoştinţă conţinutul notei referitoare la S.C. F.? Aţi discutat cu acesta pe marginea acestei note, în prealabil rezoluţionării şi transmiterii către ANV pentru măsuri? Inculpat: nu am discutat cu inculpatul C.. SSS. a venit cu acea adresă deja scrisă către ANV, mi-a arătat-o şi m-a informat preţ de un minut cât a durat să citesc acea adresă şi i-am spus să o dea la Vamă să o verifice. Am achiesat la propunerea acestuia de a o transmite spre Vamă. Nici nu putea face o altă propunerea deoarece Vama avea competenţele pe acest caz. Reprezentantul Ministerului Public: aţi urmărit ulterior modul în care au fost duse la îndeplinire cele dispuse, modul în care s-au efectuat verificările de către ANV? Inculpat: nu. Aşa cum am spus anterior în România sunt peste 600.000 de societăţi comerciale active. Dacă o lucrare sau informare trecea şi pe la mine la un moment dat şi o rezoluţionam şi o trimiteam către o instituţie din subordine, ea intra în procedurile interne ale acelei instituţii, care prevedeau foarte clar ce se face cu ea, adică se dispune clasare, procedura de urmat. Singura modalitate prin care preşedintele ANAF putea să vadă sau să urmărească o lucrare, la modul general vorbind, erau acele activităţi de auditare anuală. În general, o dată pe lună, se făceau nişte informări cu cazurile semnificative de evaziune fiscală sau de amenzi contravenţionale identificate de instituţiile din subordine.
Martorul SSS., în calitatea sa de semnatar al Notei nr. 846 709 a Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale din cadrul ANAF, prezentată inc B. în luna octombrie 2011, a dat o declaraţie care confirmă cele de mai sus. Martorul SSS., a precizat că:
"Datele ce mi-au fost prezentate de către funcţionarul public din cadrul Serviciului Monitorizare le-am prezentat la rândul meu inculpatului B. ca preşedinte ANAF printr-o notă în cadrul căreia am făcut propunerea de valorificare a acestora la nivelul ANV, având în vedere competenţa acestei instituţii în materie de accize. Inculpatul B. a studiat nota şi a dispus verbal transmiterea acesteia către Autoritatea Naţională a Vămilor, nu a pus nicio rezoluţie pe nota respectivă. Ca atare, nota a fost transmisă către ANV, mai departe nu cunosc ce s-a întâmplat cu nota respectivă în cadrul ANV. Nota respectivă a fost studiată cu atenţie de inculpatul B. şi în acelaşi timp acesta m-a întrebat dacă sunt verificate informaţiile, eu spunând că nu, nu puteam merge pe teren pentru a face astfel de verificări. (...) Sesizarea pe care am adresat-o preşedintelui ANAF a fost consemnată în condica Direcţiei Generale de Informaţii fiscale cu nr. de înregistrare, iar competenţa noastră era de a trimite informaţiile obţinute către direcţiile specializate. Ulterior nu m-am mai interesat cum a fost rezolvată sesizarea pe care am formulat-o, întrucât nu aveam competenţe în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii vamale. (...)Nu am avut nicio discuţie cu inc. C. despre această adresă de sesizare ".
Totodată, YYY. a arătat că a primit adresa respectivă de la directorul VVV., dar şi prin Ordinele nr. 4119 şi 4120 din 02.03.2011 emise de inculpatul C. (prin care au fost împuterniciţi doi funcţionari publici pentru primirea şi repartizarea corespondenţei Autorităţii Naţionale a Vămilor). Martorul YYY. a precizat că:
"în anul 2011 au existat două solicitări din partea Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal, respectiv din partea domnului VVV. cu privire la efectuarea unor controale inopinate la S.C. F.. Nu au existat însă rezultate în urma acestor controale".
În legătură cu această notă, inculpatul B. a precizat că: "O altă împrejurare pe care mi-am amintit ca reţinând numele acestei societăţi este ca în anul 2011, octombrie sau noiembrie când directorul Direcţiei de Informaţie Fiscală din cadrul ANAF, domnul SSS., mi-a prezentat o lucrare cuprinzând mai multe societăţi comerciale, ce viza comerţul cu produse petroliere cu privire la care exista riscul de evaziune fiscală. Am dispus atunci directorului SSS. să disemineze informaţia, să facă verificări si să transmită solicitarea celor din subordine care aveau ca obiect de activitate efectuarea de verificări în acest sens. Nu mi-am adus aminte atunci de S.C. F.";
În apel, inculpatul B. a declarat, cu privire la această notă, la termenul de la 02.05.2017, astfel: În anul 2010 am înfiinţat un serviciu în cadrul Direcţiei generale de informaţii fiscale, prin semnătura mea, numit Serviciul de monitorizare activităţi fiscale. Rolul acestui serviciu era de a aduna din surse deschise, adică nu era un serviciu care să facă analiză de risc în cadrul instituţiei. Adunau mai mult informaţii din surse deschise. În acest sens pot să spun că am avut, cel puţin şeful acestui serviciu era o persoană detaşată pe ştatul de funcţii M, de la o instituţie cu atribuţii în culegerea de informaţii(…) La un moment dat a venit la mine directorul SSS., al Direcţiei fiscale, care anterior fusese ofiţer SRI. Rolul acestui Serviciu era acela de a culege informaţii din bârfe, zvonuri, surse deschise. Acesta, cum proceda de fiecare dată când avea informaţii culese din surse deschise, SSS. a venit la mine în birou, mi-a prezentat o adresă pe care o întocmise către ANV, în atenţia domnului vicepreşedinte de la vamă, şi mi-a spus că este o informaţie pe care o are. L-am întrebat dacă e verificată sau verificabilă. Mi-a răspuns că după cum scrie şi în adresă este o informaţie neverificată. Nu erau chestiuni similare cu ceea ce ne sesizase anterior Curtea de Conturi. Singurul aspect similar era numele S.C. F. care apărea atât în lucrarea Curţii de Conturi, cât şi în nota Direcţiei generale de informaţii fiscale. Nu mi-am amintit şi nu am făcut nicio legătură între cele două firme sau între cele două adrese la momentul respectiv. (…)Domnul SSS. mi-a spus în acea zi că intenţionează să transmită acea lucrare către Vamă şi mi-a cerut sfatul, dacă poate să o transmită către Vamă în vederea declanşării controlului, iar eu i-am spus că da, să se facă verificări cu privire la aspectele verificate. Vama era autoritatea din statul român care monitoriza accizeze, din anul 2007, după intrarea în UE, Vama a fost desemnată ca autoritate de legătură pentru urmărirea produselor accizate.
Faţă de cele ce preced, nu se poate reţine teza probatorie a acuzării, în sensul că nota întocmită de către martorul SSS. conţinea elemente concrete care nu au fost valorificate de către B. şi C..
În ceea ce priveşte o altă teză probatorie şi anume relaţiile dintre B., C. şi E., acuzarea a solicitat şi a fost admisă ca probă audierea martorului NN.. Declaraţia din şedinţa de la 12 iunie 2018 scoate în evidenţă faptul că martorul NN. cunoştea nemijlocit relaţia patrimonială dintre E., AAA. şi OO., respectiv relaţia dintre AAA. şi C.. În ceea ce priveşte relaţia dintre E. şi B. martorul a cunoscut doar ceea ce i s-a povestit de către AAA..
Astfel, martorul NN. declară: Din prezenta cauză, cunosc pe B., A., E., dl OO.. I-am cunoscut pe aceştia în contextul relaţiei cu AAA., din cercul lor de prieteni în perioada 2009-2010, nu mai ştiu exact, până în anul 2011. Cu privire la relaţia dintre dl AAA. cu Blejnar: ştiu că erau colegi de cabinet la ANAF şi prieteni din copilărie. Cu E. bănuiesc că dl AAA. era prieten fiindcă se cunoşteau, vorbeau.(...) Dl Blejnar şi dl E. cred că se cunoşteau prin dl AAA.. Pe dl OO. îl cunosc prin transmiterea banilor pe care mi-i aducea. Lucram la societatea comercială PP.. S.R.L., care avea un punct de lucru în Bucureşti. Dl OO. îmi transmitea sume de bani pe care trebuia să i le dau dl AAA.. (...)Nu mi se spunea nimic, ci dl AAA. îmi spunea la început că voi fi căutat şi după o anumită perioadă de timp mă suna dl OO. pe telefon, că ajunge în Bucureşti şi să ne vedem. Când ne vedeam, îmi lăsa geanta cu bani şi eu o lăsam dl AAA.. (...) Ştiu că exista o relaţie între OO., Blejnar şi E. de la AAA.. Acesta mi-a povestit că sunt prieteni, au afaceri împreună, nu îmi povestea cu detalii, ci doar m-a rugat să îi ţin acei bani la birou până vine dânsul. Mi-a spus că o parte din bani şi-o oprea dânsul şi o parte ajungea la A.. Aceasta era soţia dl Blejnar. Nu mi-a povestit de ce ajungeau banii la aceasta.(...)Pe OO., Blejnar şi E. nu i-am văzut împreună toţi trei, dar separat i-am văzut pe dl Blejnar, atunci când eram la masă cu Marta şi E.. Blejnar a intrat în acea locaţie şi a salutat, trecând mai departe. Nu a existat nicio discuţie referitoare la B. între cei care erau la masă.
Pe dl C. îl ştiu din vedere. Ştiu că era prieten cu dl Marta şi am fost odată chemat prin şoferul domnului Marta - H., care m-a dus şi m-a prezentat domnului C., care dorea să ia legătura cu dl Marta, care era plecat din ţară la acel moment(...)Cred că dl C. a venit la noi la firmă, se întâlnea cu dl Marta. Cred că a venit de două ori, nu mai ştiu exact. (...)
În ceea ce priveşte declaraţia martorului ZZZ. cu privire la plata unor sume de bani, dintre cele primite de la OO., de către AAA. lui C. şi B., instanţa constată:
- martorul nu a plasat în timp în mod cert plata acestor sume în perioada pentru care s-au făcut acuzaţii în prezentul dosar;
- în ceea ce îl priveşte pe C. declaraţia martorului ZZZ. este singulară şi nu este confirmată de nicio altă probă;
- în ceea ce priveşte plata unor sume de bani către soţia lui B., apărarea a administrat proba cu acte care demonstrau faptul că între firma PP. S.R.L. şi societatea de avocatură la care era angajată avocat soţia lui B. erau relaţii contractuale. Acuzarea nu a mai solicitat alte probe care să susţină declaraţia martorului sau să infirme susţinerile apărării.
Astfel, martorul NN. a declarat la întrebările reprezentantului Ministerului Public: aveţi cunoştinţă de existenţa unor situaţii în care o parte dintre sumele de bani transmise în această modalitate de către OO., să fi ajuns şi la inculpatul C.? Răspuns: ştiu de la dl Marta că au ajuns din acele sume de bani şi la dl C.. Nu mi-a explicat de ce ajungeau banii la aceste persoane, ci doar că îi trebuiesc banii pentru C.. (...) dl Marta împărţea banii. (...)Mă chema să mă întrebe câte ceva, dar nu stăteam să văd ce face. Nu îmi spunea despre ce sume era vorba, doar îmi spunea că OO. îmi va lăsa bani şi să îi ţin la birou. Nu mi-a explicat de ce ţinea sume atât de mari de bani. (...) Dl Marta oprea o parte din bani, care rămâneau în aceeaşi geantă şi spunea că o să îmi spună el să îi duc la A., dar după ce vorbeşte el cu B.. Dl Marta vorbea direct cu dl Blejnar. Au fost situaţii înainte când îmi spunea să duc o parte din bani doamnei Blejnar, dar să o sun a doua zi şi au fost situaţii în care îmi spunea că trebuie să vorbească mai întâi cu B. şi apoi să mă duc. (...)R: s-a întâmplat o dată să fiu chemat în biroul dl Marta, dar nu ştiu din ce motiv mi-a spus să ştiu eu că 40% sunt pentru el şi 40% pentru Blejnar şi 20% pentru C.. Mi-a spus că să ştiu eu şi am întrebat de ce e nevoie să ştiu eu, dar nu mi-a dat un răspuns.(...) Nu i-am dus bani personal lui B., ci tot doamnei A., care era acasă şi îi primea. Nu pot să explic de ce anterior nu am spus că duceam bani şi acasă la B., nu numai la cabinetul soţiei sale. Î: societăţile lui Marta aveau contracte de asistenţă juridică încheiate cu societatea RR., unde dna Blejnar avea calitatea de avocat?R: nu cunosc, dar bănuiesc că dacă aveau nevoie apelau, pentru că se cunoşteau. Nu ştiu dacă la firma aveau contract cu această firmă de avocatură. Î: care era scopul remiterii sumelor de bani despre care aţi vorbit?R: nu ştiu.
Inculpaţii acuzaţi în cauză au negat faptul că ar fi solicitat sau beneficiat de protecţia lui C. şi B. cu privire la derularea activităţii S.C. F. Srl
Probele administrate de instanţă în cursul cercetării judecătoreşti în apel nu au infirmat susţinerile inculpaţilor (NNN., R., E.) şi martorilor (cu atribuţii de control în ceea ce priveşte taxele şi impozitele) în sensul că nu i-au cunoscut şi nu au auzit numele lui C. sau B. în contextul acordării unei protecţii către S.C. F., astfel încât întâlnirea lui AAA. cu E. acasă la C. nu poate, prin ea însăşi, în lipsa cunoaşterii conţinutului discuţiilor, să conducă la condamnarea inculpaţilor B. şi C..
Inculpatul C. a declarat, la termenul de judecată din 09.02.2015, că "Pe ceilalţi inculpaţi, cu excepţia inc. B., nu i-am cunoscut decât cu ocazia acestui dosar. Pe AAA. îl cunoşteam, eram într-o relaţie de prietenie, îl cunoşteam din anul 2007 sau 2008, când acesta era comisar la Garda Financiară.(...). Despre E. am aflat în iulie 2012, cu prilejul acestui dosar, iar acesta a avut o întâlnire cu AAA. în curte la mine la cererea lui Marta, acesta nespunându-mi numele persoanei cu care mi-a cerut permisiunea să se întâlnească. Eu mă aflam în casă cu alte persoane care au şi confirmat această împrejurare, că nu ştiam cu cine s-a întâlnit Marta. E. nu a fost prezent la mine în casă. Nu l-am întrebat ulterior pe Marta cu cine s-a întâlnit. S-a mai întâmplat în două rânduri ca Marta să mă roage să se întâlnească la mine acasă cu alte persoane şi am fost de acord. Aceste persoane le-am văzut, ca şi pe E., anterior, în curte, persoanele acestea nu sunt din prezenta cauză. Nu ştiu dacă Marta practica acest sistem de întâlniri în casele private ale prietenilor lui şi cu alte persoane. (...)Întâlnirea la care m-am referit a durat un sfert de oră sau 20 de minute, nu m-am uitat ce făceau aceştia în curte."
Susţinerile inculpatului C. se coroborează cu:
- declaraţia inculpatului B. (termenul de judecată din 09.02.2015) care a arătat că:
"Dintre inculpaţii din prezenta cauză îl cunosc doar pe C.. (...) AAA. a fost director de cabinet în perioada februarie 2009 - aprilie 2010. Până în septembrie 2010 a fost consilier la mine la cabinet cu jumătate de normă. După acest moment, a plecat în privat. Relaţiile mele cu acesta erau de prietenie. La desemnarea lui am avut în vedere relaţia de prietenie pe care o aveam. După ce acesta a plecat în privat, relaţiile s-au răcit pentru că nu mai aveam aceleaşi cercuri şi ne întâlneam mult mai rar. Îl cunosc pe C., era vice-preşedinte ANAF, era o relaţie de amiciţie dincolo de relaţiile de serviciu şi cu acesta. Ştiu că Marta era prieten cu RRR.. Numele lui E. nu l-am auzit niciodată de la Marta";
Declaraţia a fost menţinută la termenul de la 02.05.2017, când inculpatul B. a afirmat: Nu am vorbit niciodată cu AAA. sau RRR. despre E., or firmele sale.
- declaraţia inculpatului E. care la termenul de judecată din 04.04.2017 a arătat că " pe dl B. şi C. nu i-am cunoscut decât din presă, singura persoană pe care am cunoscut-o şi am fost prieten este AAA., dar cu Dl B. şi C. nu am avut interacţiuni în mod direct şi nu i-am cunoscut în mod direct. Indirect a existat un singur aspect, când eu m-am întâlnit cu AAA., iar întâlnirea s-a desfăşurat la C. acasă, însă eu nu ştiam la acel moment cine este dl C. sau că respectiv curte aparţine dl C.. AAA. obişnuia să mă cheme în locuri în care trebuia să discut doar cu el, iar eu nu ştiam cui aparţin acestea, uneori erau imobile, alteori (…) restaurante. Mă întâlneam destul de des cu AAA., practic de fiecare dată când veneam în Bucureşti, ne vedeam. Îmi este foarte greu să spun despre ce anume am vorbit atunci. Nu îmi amintesc. Pot să spun doar că am vorbit exclusiv cu AAA., nu a mai fost nimeni altcineva prezent. Am aflat după, când am fost pus în faţa dosarului, că întâlnirea a avut loc în curtea lui C.. Discuţiile cu AAA. nu erau neapărat discuţii de afaceri, îi ceream părerea pe anumite aspecte de legalitate pentru că era un om de finanţe. Îi ceream sfaturi privind anumite probleme care ţin de legislaţia fiscală, nu pot preciza cu exactitate. AAA. era om de afaceri la acel moment, avea firma lui. Probabil acorda şi consultanţă financiară. Era un prieten, îi ceream părerea întrucât a lucrat mulţi ani în Ministerul de Finanţe.
Teza probatorie din declaraţiile inculpaţilor redate mai sus, şi anume lipsa unei implicări în modul în care se desfăşurau controalele dispuse, a fost confirmată prin declaraţiile martorilor.(...)
În concluzie nici declaraţiile inculpaţilor, nici declaraţiile martorilor nu au susţinut acuzaţia în sensul că inculpaţii C. şi B. au ajutat persoana juridică S.C. F., să ascundă sursa taxabilă, să ascundă sursa impozabilă, să nu evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale şi venituri ori să evidenţieze operaţiuni şi venituri fictive. De asemenea, probele constând în înscrisuri din prezentul dosar susţin faptul că inc C. a propus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru S.C. F., un act contrar ca finalitate susţinerilor acuzaţiei referitoare la protecţia acordată S.C. F. şi căruia Ministerul Public nu i-a explicat coerenţa cu acuzaţia formulată. Deşi în conţinutul rechizitoriului se descrie faptul că acţiunile în justiţie promovate de F. în legătură cu revocarea autorizaţiei de antrepozit au avut ca scop evitarea plăţii unei garanţii substanţial mărită (reţinem că acţiunile repetate în instanţă formulate de reprezentanţii F. au avut rolul de a evita achitarea sumelor de 4.000.000 RON respectiv 2.000.000 euro, respectiv să poată desfăşura activităţile ilicite în baza garanţiei de 66.820 euro, lucru care s-a şi realizat) chestiunea este relatată strict în legătură cu reprezentanţii S.C. F., astfel încât instanţa de judecată nu o poate nici imputa altor inculpaţi şi nici reţine ca o probă în conţinutul acuzaţiei altor persoane de sprijinire a grupului infracţional organizat. Instanţa de judecată se pronunţă strict în limitele acuzaţiilor formulate de procuror, fără să poată, odată depăşită procedura camerei preliminare, să ia în considerare elemente noi în conţinutul acuzaţiilor (în speţa de faţă acuzaţia se referă la faptul că inculpaţii C. şi B. au ajutat S.C. F. să ascundă sursa taxabilă, să ascundă sursa impozabilă, să nu evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale şi venituri ori să evidenţieze operaţiuni şi venituri fictive, că nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informaţiile pe care le deţineau şi poziţia pe care o aveau pentru a sprijini funcţionarea mecanismului evazionist).
În ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor pentru a stopa fraudarea bugetului de stat, instanţa reţine şi faptul că S.C. F. a fost autorizată ca antrepozit fiscal la data de 12.11.2008 şi a început activitatea la data de 01.12.2008. La data de 02.04.2009, societatea a făcut obiectul unei anchete a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a început urmărirea penală în dosarul nr. x/2009. În acest dosar, tot în luna aprilie 2009, s-a dispus ridicarea tuturor documentelor contabile ale societăţii, a tuturor calculatoarelor şi a fost sigilat şi pus sub paza jandarmeriei antrepozitul fiscal, autorizaţia de antrepozit fiscal a S.C. F. fiind revocată. Societatea şi-a reluat activitatea la data de 25.07.2011, când, prin Decizia 243/21.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul x/2011, s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 065/03.03.2011 privind revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.
În perioada iulie 2011 - iulie 2012 în care, conform acuzării, F. S.R.L. a desfăşurat activitatea evazionistă, antrepozitul a funcţionat în baza unei hotărâri a instanţei prin care erau suspendate efectele deciziei Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal. După începerea urmăririi penale şi după punerea în mişcare a acţiunii penale (iulie 2012), societatea a avut autorizaţia validă până la data de 06.12.2012, când i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal.
Prin adresa nr. x/23.03.2012, C. a declanşat o inspecţie fiscală generală la S.C. F., vizând, conform prevederilor legale (art. 94 din Codul de procedură fiscală), întreaga activitate a societăţii de la înfiinţare şi până la data finalizării acestei inspecţii.
Inculpatul C. a fost numit preşedinte al Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate la data de 20.05.2011 printr-un ordin al Ministrului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial. În cursul lunilor martie şi aprilie 2012, Autoritatea Naţională a Vămilor, prin adresele nr. x/16.03.2012 şi nr. y/06.04.2012, a comunicat către secretariatul comisiei de autorizare listele cu antrepozitarii care nu s-au conformat prevederilor legale şi cărora urma să le fie revocată autorizaţia de antrepozit fiscal. Secretariatul, prin Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, a întocmit Nota nr. 723.326/24.04.2012 şi Ordinea de zi aprobată de preşedintele comisiei, C., prin care se stabilea ca şedinţa comisiei în vederea revocării autorizaţiilor antrepozitarilor (inclusiv S.C. F. Srl) să aibă loc la data de 27.04.2012. Întrucât documentaţia prezentată (cu privire la toate societăţile propuse pentru revocarea autorizaţiei) a fost considerată de cei şapte membri ai comisiei de autorizare ca fiind incompletă, s-a solicitat ANV să întocmească o nouă adresă cu propuneri clare şi care să aibă anexate toate documentele justificative. Ca urmare, Autoritatea Naţională a Vămilor a revenit cu adresele nr. x/02.05.2012 şi nr. y/03.05.2012, cu referire la propunerile de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru S.C. F. Srl
În urma acestor adrese, Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific a întocmit Nota nr. x/10.05.2012 şi Ordinea de zi aprobată de preşedintele comisiei C., prin care se stabilea data comisiei speciale în vederea revocării autorizaţiilor antrepozitarilor pentru data de 14.05.2012, dar a doua zi, inculpatul C. a fost revocat din funcţia de Vicepreşedinte ANAF şi implicit din cea de preşedinte al Comisiei de Autorizare. Ulterior, autorizaţia de Antrepozit Fiscal a S.C. F. a fost revocată la data de 06.12.2012.
Nici acuzaţia referitoare la cumpărarea de către E. a unui un bilet de avion pentru deplasare în Las Vegas, în intervalul 25-27 noiembrie 2013, la scurt timp după ce măsura preventivă aplicată acestui inculpat expirase, pentru inculpatul C., nu se susţine. Potrivit declaraţiei inculpatului C., confirmată de copia paşaportului depusă la dosarul cauzei în cursul cercetării judecătoreşti, călătoria pe care a efectuat-o în S.U.A. nu a avut loc în perioada menţionată, ci în cursul lunii decembrie 2013. De asemenea C. nu a fost în oraşele din ruta de călătorie: Amsterdam - Detroit - Las Vegas - Atlanta - Amsterdam, iar în perioada 21 noiembrie - 24/25 noiembrie inculpatul C. a fost la Chişinău.
Argumentele apărării sunt confirmate şi de copia actelor încheiate şi a rezultatelor controalelor efectuate de către Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa la S.C. F. în perioada decembrie 2008 - mai 2012, din care reiese numărul de controale care au fost efectuate la societatea respectivă, în perioada mai 2011- iunie 2012, în care s-au petrecut faptele pentru care au fost formulate acuzaţii în cauza de faţă:
- Notă Unilaterală nr. 899/27.06.2011 întocmită de AAAA. şi BBBB. în urma unui control efectuat de către DJAOV Constanţa la sediul antrepozitului fiscal al S.C. F. în baza solicitării Biroului Supraveghere Produse Accizabile nr. RC 15/781/20.05.2011;
- Notă Internă nr. 943/07.07.2011 a Biroului Autorizări din cadrul DJAOV Constanţa (AAAA. şi BBBB.) înregistrată la Biroul Supraveghere Produse Accizate sub nr. x/08.07.2011 prin care se solicita ca în acţiunile de control specifice biroului CCCC. să aibă în vedere cele prezentate - faptul că S.C. F. are autorizaţia nevalidă;
- Notă Unilaterală nr. 6517/11.07.2011 întocmită de DJAOV Constanţa - Biroul Supraveghere Produse Accizate (DDDD., EEEE. şi FFFF.); prin care se arăta că s-au deplasat în baza ordinului de misiune nr. 129/11.07.2011 la sediul antrepozitului S.C. F. în vederea sigilării instalaţiilor de producţie şi efectuării inventarului faptic al stocurilor de produse accizabile;
- Raport privind îndeplinirea acţiunilor conform ordinului de misiune nr. 129/11.07.2011; comunicare către S.C. F. pentru sigilarea instalaţiei şi verificarea stocurilor de produse (DDDD., GGGG. şi HHHH.);
- Raport Control nr. x/20.10.2011 încheiat în baza ordinului de misiune nr. 611/18.10.2011, prin care DRAOV Constanta (IIII., JJJJ. şi KKKK.) a prelevat de la o cisternă din trafic încărcată de la S.C. F. şi ulterior din rezervoare de la sediul societăţii probe în vederea stabilirii tipului mărfii transportate;
- Proces Verbal de Control nr. x/1/05.12.2011 încheiat de către DRAOV Constanţa (LLLL., HHHH. şi MMMM.) în baza ordinului de misiune nr. 182/21.11.2011. Controlul a fost iniţiat în urma solicitării ANV - DSAOV atât la S.C. F., cât şi la WWW., XXX. şi UUU.;
- Ordin de serviciu nr. x/30.01.2012 prin care s-a dispus de către DRAOV Constanta efectuarea unui control inopinat la S.C. F.;
- Proces Verbal de control şi prelevare de probe încheiat de către IPJ Constanţa-Serviciul de Investigare a Fraudelor în comun cu DRAOV Constanţa (NNNN., OOOO. şi PPPP.) în baza ordinului de misiune nr. 229/06.04.2012 la antrepozitul fiscal al S.C. F.;
- Proces Verbal de control nr. 10452/20.04.2012 încheiat de către o echipă de control din cadrul DRAOV Constanţa (QQQQ. şi RRRR.) la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- Nota de Constatare nr. x/13.06.2012 şi PVCSC nr. 144/13.06.2012 încheiate de către DJAOV Constanţa (LLLL., HHHH. şi MMMM.) în urma unui control efectuat la sediul S.C. F. în baza ordinului de misiune nr. 106/13.06.2012;
- copia Procesului Verbal nr. x/20.04.2012 încheiat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, ca urmare a adresei nr. x/23.03.2012 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale care atestă faptul că a fost comunicată către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa aprobarea de către inculpatul C. (în calitate de Vicepreşedinte al Agenţiei de Administrare Fiscală - Conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) a propunerii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a S.C. F., menţionându-se şi faptul că "la organizarea acţiunii de inspecţie fiscală trebuie avută în vedere perioada deţinerii autorizaţiilor de antrepozit fiscal corelată cu perioada de la ultima inspecţie fiscală";
- copia adreselor nr. x/02.03.2012 şi y/12.03.2012 emise de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, prin care se aduce la cunoştinţa S.C. XXX. faptul că aceasta este supusă inspecţiei fiscale pe o perioadă de 5 ani, precum şi componenţa echipei de control care efectuează inspecţia fiscală, începând cu data de 12.03.2012. Din cuprinsul înscrisului rezultă atitudinea inculpatului C., contrară susţinerilor acuzării, în sensul aprobării de către acesta, în calitate de Vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, a includerii în planul de inspecţie fiscală a S.C. XXX..
Astfel cum se preciza anterior, soluţiile în procesul penal depind de cantitatea şi calitatea probelor administrate. Protejarea activităţii evazioniste de către C. şi B. este infirmată de înscrisurile de mai sus, probe a căror realitate nu a fost negată de către acuzare. Nicio probă nu a demonstrat că s-a solicitat celor care au efectuat controalele de către C. sau de către B., direct sau indirect, ca respectivele controale să fie lipsite de eficienţă. Acuzarea a demonstrat însă că E. a fost prezent o singură dată la domiciliul lui C. la invitaţia lui AAA., că o firmă în care era acţionar AAA. a dat sume de bani soţiei lui B., dar şi că în înscrisurile găsite la percheziţie, E. avea date cu privire la planificarea unei călătorii a lui C., în SUA. Doar aceste probe nu pot conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare deoarece:
- deşi E. a fost prezent în casa lui C. şi de faţă au fost mai multe persoane nu sunt probe cu privire la ceea ce s-a discutat, iar prezenţa a fost determinată de invitaţia unui terţ, care nu a putut fi interogat de către instanţă cu privire la ceea ce a determinat invitaţia;
- deşi un martor a susţinut că au fost date sume de bani soţiei lui B. de către AAA., apărarea a probat existenţa unei relaţii contractuale între firma la care lucra martorul şi firma de avocatură la care lucra soţia lui B., de natură să ofere o altă posibilă explicaţie a sumelor plătite. Acuzarea nu a investigat sumele plătite firmei de avocatura, astfel încât teza apărării nu a fost combătută.
- deşi au fost găsite date referitoare la planificarea unei excursii pentru C. în SUA şi cumpărarea unui bilet de avion pentru acesta cu ştiinţa şi la iniţiativa lui E., excursia nu a avut loc la datele ori pe traseul menţionate în documentele găsite la E., iar biletul de avion a fost cumpărat de C., ceea ce infirmă ideea unei conivenţe între cei doi;
- deşi un martor afirmă că s-au dat bani de către AAA. lui C. nu au fost precizate nici perioada nici legătura cu cauza de faţă.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 din C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, judecătorii nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine cu privire la imputabilitatea faptei.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. În speţa de faţă, activitatea S.C. F. şi a firmelor din prezenta cauză a făcut obiectul controalelor din partea autorităţilor competente în materie fiscală, şi a investigaţiilor în materie penală, în perioada 2009-2012: control al organelor abilitate aflate în subordinea ANAF; investigaţia penală derulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la S.C. F., în perioada 2009-2012 cu consecinţa prevăzută de lege a suspendării verificărilor fiscale; un proces-verbal din care rezultă închiderea, în cursul anului 2012, a patru din cele cinci puncte de lucru (benzinării) ale societăţii administrate de OOO., precum şi o copie a registrului unic de control al societăţii în care sunt enumerate controalele din perioada mai 2011- iunie 2012. Nota Curţii de Conturi nr. 30493, privind S.C. F., a făcut obiectul unor verificări din partea structurilor ANAF conform răspunsului ANV adresat inc. B. şi recepţionat la cabinetul Preşedintelui ANAF la data de 23.09.2009 sub nr. x, a primit din partea acestuia din urmă rezoluţia:
"Dl SSSS. rog urmăriţi finalizarea în termen a lucrărilor". Rezoluţia inculpatului B. pe nota primită de la Curtea de Conturi este "1. Dl. SSSS. rog prelucrarea cu personalul din subordine pentru a se evita în viitor asemenea fenomene. 2. Rog măsuri legale."
În cuprinsul adresei ANV şi în răspunsul pe care inculpatul B., Preşedinte ANAF, l-a adresat Curţii de Conturi a României în data de 30.09.2009 sub nr. x, este indicat în concret stadiul controalelor efectuate la cele 12 societăţi comerciale precum şi măsurile dispuse.
Comisia desemnată prin deciziile 065/03.03.2011 şi 079/31.03.2011 a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a S.C. F. Activitatea S.C. F. a continuat drept consecinţă a deciziilor pronunţate de instanţele de judecată, care au suspendat măsura fiscală de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Faţă de cele ce preced, nu există probe în sensul că B. şi C. sunt cei care au intervenit în sprijinirea continuării activităţii de autorizare ca antrepozitar fiscal a S.C. F., chestiune soluţionată de instanţele de judecată sau că au dispus cu intenţie controale cu un caracter ineficient în scopul sprijinirii S.C. F. şi firmele din circuitul evazionist. În timpul mandatelor celor doi inculpaţi în cadrul ANAF şi ANV, autorizaţia de antrepozit fiscal a S.C. F. a fost revocată de două ori, respectiv în anul 2009 şi 2011, iar o a treia propunere de revocare a autorizaţiei a fost făcută în timpul mandatelor acestora, dar finalizată prin revocarea autorizaţiei în 2012, după încetarea mandatelor de conducere a ANAF şi respectiv ANV.
În consecinţă, deşi este certă amploarea la care a ajuns circuitul evazionist care a făcut obiectul investigaţiilor din dosarul de faţă, nu se poate dovedi că acest rezultat este consecinţa protecţiei acordate de către B. sau C. firmelor implicate în circuitul evazionist. Având în vedere că acest aspect reprezintă elementul comun al acuzaţiilor formulate împotriva celor doi inculpaţi, faţă de lipsa dovezilor referitoare la protecţia acordată, instanţa va pronunţa în ceea ce îi priveşte pe B. şi C. câte o soluţie de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru fiecare dintre infracţiunile ce au făcut obiectul judecăţii."
Analizând acuzaţiile aduse inculpaţilor B. şi C. din cauza în care s-a pronunţat decizia menţionată mai înainte, Curtea a reţinut că acestea au vizat o complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, în forma sprijinirii, fiind avută în vedere protecţia pe care aceştia ar fi acordat-o prin modalitatea de exercitare a atribuţiilor pe care le aveau. S-a făcut referire la existenţa unor înţelegeri intermediate de AAA. şi de RRR.. Perioada avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor a vizat intervalul mai 2011- iulie 2012, în ceea ce priveşte complicitatea la evaziune şi intervalul 2011-2012 pentru sprijinirea grupului infracţional organizat.
În cauza de faţă, aşa cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, remediat de Parchet prin referatul din data de 21.10.2020, acuzaţia adusă inculpatului B. a vizat infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., constând în aceea că în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit pentru sine suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 euro în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 12.04.2012) de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
În cazul inculpatului C., acuzaţia adusă a vizat tot infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., reţinându-se că în intervalul mai 2011 - 12 aprilie 2012, a primit suma de 960.000 euro, (după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012, 76.000 euro, în data de 29.02.2012, suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro) în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
Curtea a reţinut că pentru acuzaţiile de grup infracţional organizat în forma sprijinirii şi complicitate la evaziune fiscală a intervenit achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. prin decizia nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Rechizitoriul din cauza de faţă a fost întocmit la data de 21.08.2019, după pronunţarea deciziei menţionate, iar în cuprinsul său se fac numeroase referiri la acuzaţiile aduse inculpaţilor în cealaltă cauză, fiind folosite pentru trimiterea în judecată procese-verbale de redare a unor convorbiri interceptate care au fost folosite şi în celălalt dosar, care au fost excluse atât de Înalta Curte, cât şi în procedura de cameră preliminară din cauza de faţă, dar şi alte mijloace de probă folosite de Ministerul Public şi în cauza finalizată prin soluţia de achitare, de asemenea fiind audiaţi martori care au dat declaraţii şi în dosarul iniţial. Din această perspectivă, susţinerile apărării cu prilejul dezbaterilor şi din concluziile depuse la dosar sunt reale însă aceste aspecte nu justifică reţinerea autorităţii de lucru judecat la care s-a făcut referire.
În raport de principiile enunţate în jurisprudenţa CEDO (cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei) aspectul care trebuie clarificat, la care a făcut referire şi apărarea, nu este acela dacă elementele constitutive ale infracţiunilor în cele două cauze sunt sau nu identice (pentru că în mod evident acestea nu sunt, în condiţiile în care prima cauză, finalizată printr-o soluţie de achitare, a vizat infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat în forma sprijinirii şi complicitate la evaziune, iar cauza de faţă infracţiunea de luare de mită). Ceea ce trebuie stabilit este în ce măsură acuzaţiile aduse inculpaţilor B. şi C. în cele două proceduri se referă la acelaşi comportament, în aceleaşi împrejurări, respectiv dacă acestea decurg din fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi
Or, analizând acuzaţiile aduse inculpaţilor în cele două proceduri, se reţine că singurul element comun este legat de protecţia care ar fi fost acordată de inculpaţi prin modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu pe care le aveau. Această protecţie a fost avută în vedere la trimiterea în judecată în prima cauză ca o modalitate prin care inculpaţii ar fi sprijinit activitatea grupului infracţional din care ar fi făcut parte şi ca o modalitate de a sprijini mecanismul evazionist anchetat în cauza respectivă.
În cauza de faţă, la trimiterea în judecată a inculpaţilor a fost avut în vedere faptul că inculpaţii ar fi primit o sumă de bani în mai multe tranşe, de la E. prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor care intrau în îndatoririle lor de serviciu şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
La acest moment, inculpaţii sunt cercetaţi sub aspectul comiterii unor infracţiuni de luare de mită, circumstanţele de fapt supuse analizei instanţei privind primirea de către fiecare din cei doi inculpaţi a unor sume de bani în mai multe tranşe, legată de o anumită modalitate de exercitare a atribuţiilor lor de serviciu sau de neexercitarea acestora fiind diferite de cele pentru care au primit deja o soluţie definitivă de achitare. Împrejurarea că şi în primul dosar dar şi în cel de faţă se face referire la protecţia care ar fi fost acordată firmelor controlate de E. nu justifică reţinerea unei suprapuneri a acuzaţiilor din cele două dosare de o asemenea manieră încât să se pună problema în acest dosar de reţinere a autorităţii de lucru judecat în raport de soluţia de achitare pronunţată anterior.
Această protecţie la care se face referire în dosarul în care s-a pronunţat achitarea reprezenta elementul infracţional unic care interesa din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpaţilor, câtă vreme se susţinea că prin această protecţie ar fi sprijinit grupul infracţional organizat şi activitatea evazionistă desfăşurată de alţi inculpaţi. Acelaşi element reprezintă numai unul din cele avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor, elementul esenţial legat de acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă vizând pretinsa primire a sumelor de bani în tranşele indicate de Ministerul Public în legătură cu exercitarea într-un anumit mod a atribuţiilor de serviciu astfel încât să se asigure protecţia activităţii desfăşurate de S.C. F., aspect care nu a fost analizat în procedura finalizată prin soluţia de achitare.
În aceste împrejurări, faptul că există o suprapunere a perioadei avute în vedere în cele două cauze, că în rechizitoriul din cauza de faţă se fac numeroase trimiteri la aspecte avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor în celălalt dosar şi că acuzaţiile faţă de inculpaţi în cele două cauze s-au bazat pe numeroase mijloace de probe comune nu ar putea conduce la o altă concluzie decât cea menţionată, respectiv că nu s-a încălcat regula ne bis in idem la trimiterea în judecată şi în cercetarea inculpaţilor în cauza de faţă.
În analiza celorlalte apărări privind principiul menţionat, apărări care au vizat soluţiile de clasare date faţă de B. şi AAA., s-a arătat că se impun următoarele precizări:
Principiul "ne bis in idem" este prevăzut în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale a acestui stat."
Dispoziţiile menţionate au în vedere o hotărâre definitivă de achitare sau de condamnare, noţiunea de "idem" având în vedere elementele care trebuie considerate ca fiind judecate definitiv.
În ceea ce priveşte noţiunea de "bis", Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat condiţia conform căreia sancţiunea pronunţată de o instanţă a unui stat contractant "a fost executată" sau "este în curs de executare", în sensul că aceasta acoperă situaţia în care inculpatul a fost condamnat sau achitat chiar şi pentru lipsă de probe (Hotărârea Van Straaten, C-150/05).
În analiza aceluiaşi principiu, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în jurisprudenţa sa, că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil atunci când s-a pronunţat o decizie prin care autorităţile judiciare au dispus clasarea cauzei, în absenţa oricărei aprecieri pe fond (Hotărârea Miraglia, C-469/03).
Acest principiu nu este aplicabil nici în cazul unei decizii prin care autoritatea judiciară a dispus încetarea urmăririi penale, dacă această decizie nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie, astfel, un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte (Hotărârea Turansky, C-491/07).
Dintr-o altă perspectivă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în analiza acestui principiu, are în vedere momentul încheierii unui proces penal.
Astfel, atunci când decizia este pronunţată în urma unui proces, jurisprudenţa a stabilit că principiul "ne bis in idem" se aplică indiferent dacă inculpatul a fost achitat sau dimpotrivă condamnat. Acest lucru este valabil şi pentru situaţia judecării în lipsă a inculpatului (Hotărârea Bourquain, C-297/07), dar şi pentru o achitare din lipsă de probe în urma unui proces complet (Hotărârea Van Straaten, C-150/05).
Aplicarea principiului "ne bis in idem" este condiţionată de existenţa unei hotărâri prin care trebuie să se pună capăt urmăririi penale şi să se stingă definitiv acţiunea penală şi trebuie să se verifice, în prealabil (...), dacă decizia în cauză este considerată definitivă şi obligatorie în sensul dreptului naţional (Hotărârea Turansky, C-491/07).
În legislaţia internă, anterior datei de 1 februarie 2014, principiul "ne bis in idem" nu era reglementat în mod expres, făcându-se aplicarea directă a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, esenţa acestuia constând în aceea că autorităţile judiciare pot aplica o singură dată o sancţiune cu caracter penal.
Fiind nevoie de o reglementare explicită a acestui principiu, în categoria principiilor procesului penal român, prin Legea nr. 135/2010 privind noul C. proc. pen.. a fost introdus art. 6 C. proc. pen.., potrivit căruia "nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică."
Principiul "ne bis in idem" este indisolubil legat de principiul autorităţii de lucru judecat care operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfăşurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracţiune.
În acest sens, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în materie penală, se cere existenţa a două elemente identice între cauza judecată definitiv şi cauza ce urmează a fi soluţionată, şi anume: identitate de persoană şi identitate de obiect.
Există autoritate de lucru judecat doar atunci când acţiunea penală a fost stinsă definitiv, nu şi atunci când organele judiciare, în considerarea intervenirii unor împrejurări noi, neavute în vedere la momentul dispunerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pot dispune începerea urmăririi penale şi, ca atare, nu poate opera un impediment pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
În ceea ce priveşte sintagma "hotărâre definitivă", aceasta trebuie înţeleasă în sensul existenţei unei hotărâri prin care se rezolvă definitiv fondul cauzei, o soluţie prin care se stinge definitiv acţiunea penală.
Curtea a reţinut că incidenţa principiului "ne bis in idem", respectiv autoritatea de lucru judecat pot opera în cazul soluţiilor dispuse de procuror prin care se stinge definitiv acţiunea penală cum ar fi de pildă renunţarea la urmărirea penală reglementată în art. 318 C. proc. pen.. sau încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei în sensul art. 478 şi urm. C. proc. pen.
Prin urmare, nu toate soluţiile de netrimitere în judecată, cum sunt cele de neînceperea urmăririi penale sau de clasare, date de procuror se încadrează în noţiunea de "hotărâre definitivă" deoarece, în cele mai multe cazuri, soluţiile adoptate nu sunt definitive, putând fi începută/redeschisă urmărirea penală.
De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil unei decizii prin care nu se stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie, astfel, un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte (Cauza Turansky).
Prin urmare, în cazul în care o primă procedură penală s-a finalizat cu o soluţie de netrimitere în judecată, pot fi identificate următoarele situaţii:
- dacă soluţia procurorului determină încetarea procesului penal fără efecte asupra inculpatului sau suspectului şi fără analiza fondului cauzei, soluţia procurorului nu constituie hotărâre definitivă în sensul jurisprudenţei CEDO şi CJUE;
- dacă soluţia procurorului determină încetarea procesului penal, statuând asupra fondului, situaţia este diferită în funcţie de împrejurarea dacă acea soluţie este sau nu contestată/validată de judecător;
- dacă soluţia procurorului determină încetarea procesului penal şi impunerea de obligaţii pentru suspect sau inculpat, în condiţiile în care a avut loc şi analiza fondului cauzei, această soluţie este o hotărâre penală definitivă, aspect stabilit în jurisprudenţa CJUE.
Raportând exigenţele ce rezultă din dispoziţiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - astfel cum au fost analizate anterior şi din art. 6 C. proc. pen.. la situaţia din cauza de faţă, Curtea a apreciat că în speţă nu este incident principiul "ne bis in idem".
Astfel, în ceea ce priveşte ordonanţa de clasare din data de 03.02.2020, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, secţia de combatere a corupţiei, Curtea a reţinut următoarele:
Din cuprinsul ordonanţei menţionate, depuse în copie la dosar, s-a reţinut că, prin procesul-verbal din oficiu înregistrat pe rolul DNA sub nr. x/2013, s-a constatat faptul că există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, şi anume luare de mită, dare de mită şi complicitate la aceste infracţiuni.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2008-2012 B., în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare şi, din data de 06.01.2009, preşedinte al Agenţiei de Administrare Fiscală, ar fi primit în mod repetat sume de bani de la E., prin intermediul lui AAA. şi a altor persoane, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu care îi reveneau în calitate de funcţionar public şi pentru a proteja activitatea nelegală desfăşurată de S.C. TTTT. S.R.L. şi S.C. F.
Prin ordonanţa din data de 12.02.2016, dispusă în dosar nr. x/2013, s-a început urmărirea penală in rem, printre alte infracţiuni, şi sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: - luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (B., preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.);
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/200, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 noul C. pen. (B., preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.).
În data de 12.02.2016, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracţiunile sesizate prin procesul-verbal din data de 12.02.2016 şi s-a format dosarul nr. x/P/2016.
Prin ordonanţa din data de 02.11.2017, în dosar nr. x/2016, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, alături de alte infracţiuni, şi pentru următoarele infracţiuni, astfel: - din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (B., preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.);
- din infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/200, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 noul C. pen., în infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. (B., preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.).
În data de 04.12.2018, printre altele, s-a dispus şi disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (preşedinte ANAF, S.C. TTTT. S.R.L.); - dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. (preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.). În acest context s-a format dosarul nr. x/2018.
În data de 25.10.2019, dosarul nr. x/2019 a fost reunit la dosarul nr. x/2018. În data de 15.10.2019, dosarul nr. x/2019 a fost disjuns din dosarul nr. x/2018, unde s-au făcut cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina lui E., în calitate de preşedinte ANAF, pentru activitatea S.C. TTTT. S.R.L.
Prin ordonanţa din data de 03.02.2020, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplic. art. 5 C. pen., şi luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (preşedinte ANAF, S.C. TTTT. S.R.L.).
Pentru a dispune această soluţie, procurorul de caz a reţinut că nu s-au administrat probe care că dovedească săvârşirea infracţiunilor respective şi nici nu există posibilitatea administrării unor alte mijloace de probă din care să rezulte neechivoc faptul că numiţii E. şi B. ar fi comis infracţiunile de dare şi luare de mită. S-a reţinut că nu există probe directe în acuzaţia adusă.
S-a mai arătat că au fost administrate mijloacele de probă prev. de art. 97 C. proc. pen. însă nu s-a putut dovedi săvârşirea infracţiunilor sesizate şi în plus, nu există posibilitatea administrării altor probe care să susţină formularea unor acuzaţii privind infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală.
Soluţia procurorului de caz a fost menţinută de către procurorul ierarhic superior, prin ordonanţa nr. 47/II-2/2020, dispusă în data de 27.02.2020.
Împotriva soluţiei de clasare a fost formulată plângere de către petentul B. iar prin încheierea din data de 26.06.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I a Penală în dosarul nr. x/2020, în baza art. 341 alin. (6) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de acesta, fiind desfiinţată în parte ordonanţa dispusă în data de 03.02.2020, în dosar nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, secţia de combatere a corupţiei, astfel cum a fost confirmată de către procurorul şef adjunct prin ordonanţa nr. 47/II-2/2020 dispusă în data de 27.02.2020. S-a schimbat temeiul juridic al soluţiei de clasare din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind menţinute restul dispoziţiilor ordonanţei atacate
Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti, secţia I a Penală a arătat că " Singurul motiv de nelegalitate invocat de către petentul B. pe calea prezentei plângeri îl reprezintă reţinerea în mod greşit a temeiului de drept în baza căruia s-a dispus soluţia de clasare. Astfel, petentul susţine că s-a reţinut în mod greşit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în loc de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin urmare, petentul B. a solicitat desfiinţarea ordonanţei de clasare şi modificarea temeiului juridic, din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).
Având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează materia plângerii la soluţie, judecătorul de cameră preliminară va analiza exclusiv această critică formulată de către petent.
În baza art. 341 alin. (6) lit. c) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară poate schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
Judecătorul de cameră preliminară apreciază că solicitarea petentului este legală, întrucât temeiul juridic indicat de către procurorul de caz pentru a dispune clasarea nu este corect, atâta timp cât nu există probe care să ateste că faptele reclamate ar fi existat în materialitatea lor.
În primul rând, nu se poate dispune clasarea cauzei în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu rezultă probe că petentul B. ar fi săvârşit infracţiunile de dare şi luare de mită. Atâta timp cât probele administrate nu dovedesc că faptele reclamante există în realitate, atunci nu poate fi incident cazul de clasare prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece acesta presupune ca fapta să existe în materialitatea sa, să întrunească elementele de tipicitate ale unei infracţiuni, doar că există dubiu că persoana cercetată ar fi săvârşit fapta.
În al doilea rând, atâta timp cât nu s-a început nici măcar urmărirea penală in personam, atunci nu se poate dispune clasarea cauzei în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen. Faptul că în cuprinsul actului de sesizare este indicată o persoană ca fiind autor sau participant la infracţiune (în speţa de faţă petentul B.), nu este de natură să atragă incidenţa cazului de clasare prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în ciuda formulării deficitare a textului de lege: "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea". Această dispoziţie legală trebuie aplicată în spiritul ei. Din moment ce nu s-a trecut la faza de urmărire penală efectuată in personam, este cert că organele de urmărire penală au apreciat că nu există probe pentru a-l pune pe petent sub acuzare. În aceste condiţii, soluţia de a dispune clasarea cauzei în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. apare ca fiind superfluă.
În al treilea rând, însuşi procurorul de caz în cuprinsul ordonanţei contestate a precizat în mod expres că "nu s-a putut dovedi săvârşirea infracţiunilor sesizate". De aceea, judecătorul de cameră preliminară consideră că există o inadvertenţă între motivele invocate în cuprinsul ordonanţei atacate (care corespund dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) şi temeiul juridic în baza căruia s-a dispus clasarea cauzei (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.). Practic, dispozitivul ordonanţei atacate nu concordă cu considerentele acesteia.
Având în vedere argumentele mai sus expuse, precum şi faptul că nu se va îngreuna situaţia juridică a petentului B., în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară va schimba temeiul juridic al soluţiei de clasare, din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Judecătorul de cameră preliminară va desfiinţa în parte ordonanţa atacată în sensul că va menţine soluţia de clasare, dar va modifica doar temeiul acesteia."
Ordonanţa de clasare menţionată prin care s-a reţinut ca temei dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca efect al modificării acesteia de către judecătorul de cameră preliminară, în urma controlului efectuat, fiind o soluţie care a fost validată de instanţă în modalitatea arătată cu privire la temeiul clasării este o hotărâre definitivă, aspect care a fost stabilit prin jurisprudenţa CJUE. S-a impus precizarea că soluţia de clasare menţionată a vizat o cercetare a unei activităţi care ar fi fost desfăşurată de inculpatul B. strict raportat la o anumită societate comercială - S.C. TTTT. S.R.L., reţinându-se că fapta cercetată nu există.
În cauza de faţă acuzaţia adusă inculpatului a vizat o pretinsă primire a unor sume de bani pentru ca activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată. Deşi în cuprinsul actului de sesizare şi al referatului întocmit de Minsiterul Public se fac trimiteri la protejarea activităţii desfăşurate de E. prin mai multe societăţi comerciale, singura nominalizată expres este F., iar referirile la S.C. TTTT. S.R.L. nu sunt făcute în contextul acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cauza de faţă, astfel cum au fost precizate de Minsiterul Public.
În condiţiile în care obiectul ordonanţei de clasare care a fost supusă verificării instanţei în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen. şi în raport de care s-ar fi putut pune în discuţie incidenţa principiului ne bis in idem a vizat alte fapte, apărările formulate de inculpatul B. nu pot fi primite.
Soluţia menţionată prezintă însă relevanţă în contextul în care organele de urmărire penală, pentru o faptă similară celei cercetate în cauza de faţă, având la dispoziţie aceleaşi probe care au condus la trimiterea în judecată a inculpatului în cauza de faţă, au apreciat în sens contrar, reţinând că acestea nu ar fi suficiente pentru a justifica o soluţie de trimitere în judecată a inculpatului şi în cauza respectivă.
În ceea ce priveşte ordonanţa nr. 150/P/2021 din data de 28.02.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a reţinut că s-a dispus clasarea cauzei faţă de AAA. în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În motivarea acestei soluţii, s-a făcut referire la soluţia de achitare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 134/A/15.04.2019 cu privire la inculpaţii C. şi B.. S-a susţinut că prin decizia menţionată s-a arătat că, fără a nega în totalitate concluziile procurorului de caz privind existenţa unui sprijin, acestea au un caracter general, nefiind identificate acţiuni concrete şi individuale prin care inculpaţii C. şi B. au sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de E..
S-a arătat că nici declaraţiile inculpaţilor, nici declaraţiile martorilor nu au susţinut acuzaţia în sensul că inculpaţii C. şi B. au ajutat persoana juridică S.C. F. să ascundă sursa taxabilă, să ascundă sursa impozabilă, să nu evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale şi venituri ori să evidenţieze operaţiuni şi venituri fictive. De asemenea, probele constând în înscrisuri susţin faptul că inculpatul C. a propus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru această societate, un act contrar ca finalitate susţinerilor acuzaţiei referitoare la protecţia acordată S.C. F..
S-a mai susţinut că nicio probă nu a demonstrat că s-a solicitat celor care au efectuat controalele de către C. sau de către B., direct sau indirect, ca respectivele controale să fie lipsite de eficienţă.
În motivarea soluţiei de clasare dispuse faţă de AAA., s-a arătat că în cauză nu s-a reuşit probarea existenţei unor acţiuni concrete şi individuale prin care C. şi B. au sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de E., astfel încât se reţine imposibilitatea de a stabili implicarea inculpatului AAA. în intermedierea dintre B., preşedinte al ANAF şi C., vicepreşedinte al ANAF, şi grupul infracţional organizat coordonat de către E., reţinându-se, totodată, şi imposibilitatea de audiere a inculpatului AAA..
Aspectele menţionate prezintă însă relevanţă pentru că în contextul în care organele de urmărire penală nu au putut stabili existenţa unei legături între activitatea evazionistă desfăşurată de E. şi AAA., apare o fractură în construcţia prezentată de Ministerul Public în cauza de faţă în care se porneşte în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpaţilor de la existenţa unei înţelegeri între E. şi AAA. legată de un sprijin acordat de cel din urmă în activitatea evazionistă, printr-o protecţie care ar fi fost acordată de inculpaţii B., C. şi D..
Având în vedere toate precizările făcute, în analiza probelor administrate în cauză şi a aptitudinii acestora de a fundamenta o soluţie de condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză".
Astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanţa acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal şi loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă." (Decizia nr. 108 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 402 din data de 15 mai 2020).
Prin urmare, aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune judiciară, permite judecătorului să determine măsura în care ele care reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, judecătorul îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia acuzaţiei, dar şi la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie.
Faţă de criteriul legăturii lor cu obiectul probaţiunii, probele pot fi directe şi indirecte. Prin probe directe se înţeleg acele elemente factuale care, prin ele însele, au aptitudinea de a demonstra vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, pe când probele indirecte sunt cele care nu furnizează informaţii ce pot dovedi existenţa faptei ori vinovăţia inculpatului, dar care, prin coroborarea lor cu alte probe directe sau indirecte, pot conduce la anumite concluzii în cauza penală.
Legea procesual penală nu ierarhizează normativ valoarea probelor administrate în procesul penal, soluţia dată cauzei impunându-se a fi rezultatul aprecierii concrete, de către organele judiciare, a ansamblului probator administrat în desfăşurarea procesului penal. Este necontestat că, pentru stabilirea existenţei faptei prevăzute de legea penală şi a vinovăţiei unei persoane, o singură probă directă poate fi suficientă, după cum este necontestat şi faptul că o singură probă indirectă nu are o forţă echivalentă, fiind necesar ca ea să se coroboreze întotdeauna cu alte elemente probatorii, din care să rezulte cu certitudine împrejurările esenţiale pentru completa lămurire a cauzei.
S-a mai impus a se menţiona faptul că de principiu, utilizarea unor prezumţii de fapt în procesul penal nu este absolut interzisă. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, utilizarea unor prezumţii de fapt sau de drept pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie. Prezumţiile de fapt şi de drept operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu. Cu toate acestea, este necesar ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare. În orice caz, recurgerea la prezumţii de fapt trebuie să păstreze un raport de proporţionalitate rezonabilă cu scopul legitim urmărit (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003, decizia Falk contra Olandei din 19 octombrie 2004, 66273/01).
În efectuarea acestei analize, cu titlu prealabil, s-a impus precizarea că în condiţiile în care în faza de cameră preliminară s-a procedat la excluderea unor procese-verbale de redare a unor convorbiri interceptate şi a unor probe derivate din acestea - harta relaţională a convorbirilor purtate de AAA., interceptate în anul 2011, declaraţii suspecţi/inculpaţi pe aspectele legate de interceptările excluse, Curtea nu va face nicio referire la aceste mijloace de probă în analiza efectuată la acest moment şi aprecierea legată de probele administrate în cauză, neprezentând relevanţă nici aspectele susţinute de acuzare, dar nici cele invocate de apărare cu privire la acestea. De altfel, acestea au fost îndepărtate de la dosarul cauzei sau, potrivit dispoziţiilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a intervenit de către procuror prin înlăturarea unor pasaje din declaraţii şi prin înlăturarea referirilor la aceste mijloace de probă din cuprinsul actelor efectuate în cauză.
În condiţiile în care s-a constatat nulitatea proceselor-verbale de redare a unor interceptări care vizau perioada avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor şi au fost excluse aceste interceptări, s-a arătat că nu se impune o analiză din partea Curţii privind apărările formulate în legătură cu aceste interceptări. Operând excluderea acestora de la dosar, nicio referire la acestea, nici din perspectiva acuzării şi nici din cea a apărării, nu prezintă relevanţă în analiza privind temeinicia acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cauza de faţă.
Din forma actuală a rechizitoriului rezultată în urma intervenţiei Ministerului Public asupra conţinutului acestuia în sensul înlăturării referirilor la mijloacele de probă care au fost excluse rezultă cu claritate proporţia în care acuzaţiile s-au bazat pe interceptările efectuate în cauză şi împrejurarea că în urma înlăturării acestora, acuzaţia se sprijină în mod determinant pe declaraţiile martorului cu identitate protejată şi ale martorului NN., cu privire la care s-a reţinut că era martor colaborator al organelor de urmărire penală.
Faţă de aceste aspecte, în aprecierea legată de mijloacele de probă administrate în cauză în cursul urmării penale şi al judecăţii, de aptitudinea acestora de a susţine acuzaţiile aduse celor patru inculpaţi în cauza de faţă, Curtea a avut în vedere şi aspectele reţinute de Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate mai înainte. Astfel, s-a reţinut că "...legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. Aşadar, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., rezultă că celelalte mijloace de probă prin care au fost obţinute probe directe pot conduce autonom, în mod determinant, la pronunţarea uneia dintre soluţiile enumerate mai sus, care conţin constatarea faptului că o persoană a comis o infracţiune. (...)
De asemenea, potrivit art. 150 alin. (3) din C. proc. pen., activităţile autorizate pot fi desfăşurate de un organ de cercetare penală, de un investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colaborator, iar, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, persoana care a desfăşurat activităţile autorizate poate fi audiată ca martor în cadrul procesului penal, cu respectarea dispoziţiilor privind audierea martorilor ameninţaţi, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară. Referitor la martorul protejat, Curtea a constatat că, din coroborarea art. 125-129 din C. proc. pen., rezultă că odată acordat statutul de martor ameninţat se dispun una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute de dispoziţiile procesual penale. În condiţiile în care una dintre măsurile de protecţie este cea prevăzută de art. 126 alin. (1) lit. d) şi art. 127 lit. d) din C. proc. pen., audierea martorului se poate efectua prin intermediul mijloacelor audiovideo, fără ca martorul să fie prezent fizic în locul unde se află organul judiciar, subiecţii procesuali principali, părţile şi avocaţii acestora putând adresa întrebări martorului audiat în aceste condiţii, fiind respinse întrebările care ar putea conduce la identificarea martorului. Această modalitate de audiere este cea aplicabilă şi în cazul investigatorilor şi colaboratorilor. Totodată, potrivit art. 149 alin. (1) din C. proc. pen., identitatea reală a investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor cu o altă identitate decât cea reală nu poate fi dezvăluită.
Curtea a observat că au fost exprimate opinii în sensul că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. preiau în dreptul intern un standard clasic al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia, în anumite circumstanţe, autorităţile judiciare pot apela la declaraţiile administrate în faza "instrucţiei" (urmăririi penale), în special în cazul refuzului persoanelor care le-au dat de a le reitera în public de teama consecinţelor pe care acestea le-ar putea avea pentru siguranţa lor. Necesitatea protecţiei nu poate aduce atingere substanţei dreptului la apărare, astfel că, şi în aceste situaţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că drepturile apărării sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când o condamnare se fondează în întregime sau într-o măsură determinantă pe mărturia făcută de o persoană pe care acuzatul nu a putut-o interoga direct sau prin altă persoană în numele său, nici în faza de urmărire penală, nici în faza dezbaterilor.
Pe de altă parte, s-a arătat că sfera martorilor protejaţi ale căror declaraţii nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluşi investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii ameninţaţi, martorii vulnerabili, dar şi persoana vătămată şi partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecţie similare martorilor ameninţaţi. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată şi partea civilă protejată se află în aceeaşi situaţie faptică şi au acelaşi regim juridic ca cel al martorilor protejaţi, prin urmare, şi efectele declaraţiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât şi martorii protejaţi (în sens larg) sunt supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel pot fi influenţaţi în declaraţii, fie pentru că unii sunt agenţi executivi ai statului, fie că alţii au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obţine o remuneraţie sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau de renunţare la urmărirea penală etc.) în a acţiona conform dorinţei organului judiciar sau sunt îndatoraţi moral de efortul de protejare a lor şi reacţionează în consecinţă etc. Deşi utilizarea tehnicilor sub acoperire nu poate încălca în sine dreptul la un proces echitabil, riscul pe care îl implică instigarea de către poliţie prin asemenea tehnici presupune ca folosirea acestor metode să fie menţinută în limite bine determinate. Astfel, în scopul evitării unei erori judiciare bazate pe astfel de probe, precum şi având în vedere condiţiile derogatorii de audiere a acestor persoane, care restrâng într-o oarecare măsură posibilităţile de apărare, legea a restrâns, la rândul ei, valoarea probantă a declaraţiilor investigatorului, colaboratorului, martorului protejat.
Curtea a apreciat că, într-adevăr, sfera de cuprindere a persoanelor ale căror declaraţii nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. Cu toate acestea, dacă legiuitorul ar fi instituit această dispoziţie legală având în vedere cele enunţate anterior, ar fi însemnat ca restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane să se răsfrângă asupra procesului penal, indiferent de modalitatea de audiere a acestora. Aceasta, deoarece existenţa unui control de autoritate din partea organului de urmărire penală asupra investigatorilor, colaboratorilor şi martorilor protejaţi (în sens larg) nu este determinată de modalitatea de audiere a acestor persoane. Totodată, existenţa anumitor interese ale colaboratorului, persoanei vătămate etc. subzistă indiferent de cunoaşterea sau necunoaşterea de către inculpat a identităţii acestor persoane.
Totodată, Curtea a observat că instanţa de contencios european a acordat o atenţie deosebită cauzelor ce aveau ca obiect folosirea martorilor anonimi de către organele de urmărire penală pentru administrarea probatoriului în acuzare; prin martori anonimi, instanţa europeană are în vedere persoanele care au fost audiate cu protejarea identităţii sau prin includerea în programe speciale de protecţie şi care au dat declaraţii cu privire la faptele de care este acuzată o persoană şi a căror identitate nu este cunoscută apărării. În cadrul acestei noţiuni sunt incluşi şi agenţii infiltraţi, care sunt reprezentanţi ai organelor de anchetă şi care, prin activitatea desfăşurată sub protecţia anonimatului, contribuie la strângerea de mijloace de probă în acuzarea unei persoane. Curtea de la Strasbourg a apreciat că folosirea declaraţiilor acestor persoane pentru a dispune condamnarea nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile convenţiei. Însă, dacă se menţine anonimatul martorului acuzării, apărarea va fi confruntată cu dificultăţi deosebite. Astfel, în acest caz, dezavantajul cu care se confruntă apărarea trebuie să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autorităţile judiciare. Probele obţinute de la martori în condiţiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel normal cerut de Convenţia europeană trebuie analizate cu extremă atenţie, iar condamnarea unui acuzat nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunţată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79; Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunţată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46)."
S-a arătat că precizările de mai sus se impun în condiţiile în care, aşa cum se va arăta, singurele aspecte care ar putea susţine unele menţiuni din acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă sunt declaraţiile date de martorul cu identitate protejată cu pseudonimul "LL."şi de martorul NN., cu privire la care, aşa cum se va arăta, se reţine că a avut calitatea de colaborator al organelor de urmărire penală.
Curtea a constatat că în cauza de faţă a existat un proces-verbal de sesizare de oficiu întocmit de procuror la data de 12.02.2016 cu privire la faptele de luare de mită, dare de mită şi complicitate la aceste infracţiuni . Sesizarea din oficiu, potrivit conţinutului acestui proces-verbal a intervenit în contextul în care la data de 28.12.2015 a fost audiat sub pseudonim martorul cu identitate protejată iar în cuprinsul acestei declaraţii martorul a sesizat săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, procurorul arătând că martorul nu a formulat un denunţ iar declaraţia acestuia, deşi are conţinutul unui act de sesizare pentru că descrie faptele şi indică făptuitorii şi mijloacele de probă, nu îndeplineşte condiţiile de formă prev. de art. 289 şi art. 290 C. proc. pen.. La acest proces-verbal a fost ataşată declaraţia dată de martorul cu identitate protejată menţionată în cuprinsul sesizării din oficiu.
S-a reţinut astfel, din aspectele prezentate, că deşi formal martorul cu identitate protejată cu pseudonimul "LL." nu este un martor denunţător, în fapt, aspectele care au făcut obiectul cercetărilor în cauza de faţă şi pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii au fost sesizate de acesta.
În ceea ce îl priveşte pe martorul NN., Curtea a constatat că acesta a avut calitatea de suspect în cauza de faţă, fiind cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., fapte care vizează ajutorul dat inculpaţilor B., C. şi D. pentru primirea de către aceştia a unor sume de bani cu titlul de mită. Faptele vizate prin aceste cercetări sunt descrise în ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 02.11.2017 . După aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, NN. a dat, în această calitate, mai multe declaraţii în cauza de faţă, la 2 noiembrie, 17 noiembrie, 22 noiembrie, 8 decembrie şi 11 decembrie .
Astfel, se reţine că suspectul NN. a prezentat în declaraţiile date o serie de aspecte care ar avea legătură cu acuzaţiile aduse inculpaţilor în această cauză, cu precizarea că acesta a susţinut că potrivit indicaţiilor lui AAA., a dus diverse sume de bani pentru B. şi D.. Sumele pentru B. le-a dus la biroul pe care A. îl avea în perioada respectivă în zona Vitan, banii fiind predaţi acesteia şi niciodată lăsaţi altei persoane de la acel birou. Tot referitor la B. suspectul a mai arătat că au fost situaţii în care AAA. i-a cerut să-i dea sume mari cu care pleca să se întâlnească cu B., astfel încât presupune că acestuia i-a mai dus bani şi AAA. direct. Suspectul a mai arătat că a dus bani şi acasă la B., care locuia într-un bloc din zona Vitan.
Referitor la motivul pentru care erau duşi aceşti bani, suspectul a arătat că "Impresia mea a fost că E. este prietenul lui AAA. şi că pentru serviciile pe care le primeşte de la AAA. şi de la B., E. plăteşte anumite sume de bani". Despre împărţirea banilor, suspectul a precizat că "AAA. mi-a explicat că sumele de bani din genţile care vin la firmă trebuie împărţite astfel: 40 % pentru el, AAA., 40 % pentru B. şi 20% pentru C.".
Despre această împărţire, suspectul a arătat că trebuia să ţină minte această modalitate de împărţire pentru ipoteza în care AAA. nu putea să-i spună ce trebuie să facă dar că nu a fost niciodată în situaţia de a aplica singur această regulă pentru că de fiecare dată AAA. i-a spus ce să facă cu banii.
Despre C., suspectul a arătat că nu i-a dus niciodată bani acestuia şi că niciodată vreo persoană trimisă de acesta nu a venit la firmă să îi dea vreo sumă de bani. Acesta a mai arătat că "Cred că AAA. era cel care îi dădea banii lui C.. De câteva ori, în perioada în care firmele aveau biroul în bd. x, AAA. mi-a cerut să pregătesc bani pentru că urmează a se vedea cu C.. I-am pregătit sume cuprinse între 40.000 şi 60.000 Euro de 7-10 ori. De asemenea, după ce ne-am mutat în birourile din zona Iancului, am pregătit, de mai multe ori, aproximez că de 10 ori, fără a putea preciza cu exactitate, sume asemănătoare de 40.000 -60.000 euro."
Referitor la inculpatul C., suspectul, într-o altă declaraţia a arătat că el crede că banii au ajuns la C. prin G..
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., suspectul NN. a arătat că era la biroul din Bd. x când AAA. i-a dat numărul de telefon al lui D. şi i-a spus să îl sune să se întâlnească cu el, dându-i 70.000 -80.000 Euro să-i ducă acestuia. Suspectul a mai susţinut că, crede că i-a spus unde locuia acesta şi s-a dus direct acolo, la un bloc de opt etaje situat în zona Camerei de Comerţ şi Industrie. Din faţa scării l-a sunat pe acesta, care a coborât să-i dea banii. După aproximativ 3 săptămâni s-a dus din nou la D. în acelaşi loc şi i-a dus suma de 90.000 euro, sunându-l din faţa scării să coboare pentru a-i da banii. Suspectul a mai susţinut că banii au fost pregătiţi de AAA. în prezenţa lui şi crede că i-a dus în câte o geantă. Potrivit susţinerilor suspectului "Eu nu ştiu exact pentru ce anume i-au fost daţi banii lui D., dar cred că erau tot o parte a combinaţiilor lor, adică ale lui D. cu AAA. şi B.".
Despre evidenţele privind sumele de bani menţionate în declaraţie, suspectul NN. a arătat că a avut două agende în care nota aspectele legate de sumele primite de el şi predate mai departe, precum şi locul în care fuseseră predaţi banii, însă a distrus aceste agende după dispariţia lui AAA.. Suspectul a precizat că iniţial a vrut să le păstreze pentru că s-a gândit că o să le ceară AAA., dar ulterior i-a fost teamă să le păstreze.
Curtea a reţinut în ceea ce îl priveşte pe NN., că prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 22.11.2017 a fost autorizată folosirea acestuia ca şi colaborator cu identitate reală, arătându-se că acesta a fost audiat la data de 02.11.2017, a recunoscut comiterea a două dintre infracţiunile pentru care era cercetat şi a fost de acord să colaboreze în vederea identificării unor mijloace de probă relevante pentru soluţionarea cauzei. Limitele în care era autorizat să acţioneze colaboratorul rezultă din cuprinsul ordonanţei depuse la dosar urmărire penală.
În condiţiile în care colaboratorul cu identitate reală care a fost audiat în cauza de faţă era vizat prin cercetările efectuate pentru infracţiunile de complicitate de luare de mită, cauză în care nu rezultă soluţia dată, interesul martorului de a se conforma cerinţelor procurorului este unul evident. De altfel, s-a impus precizarea că, deşi în faţa instanţei martorul a susţinut că nu i s-a cerut să dea declaraţii într-un anumit sens şi că i s-a solicitat doar să spună adevărul, despre modalitatea în care a ajuns să dea prima declaraţie la Parchet sunt relevante aspectele susţinute de martor în discuţiile avute în calitate de colaborator şi care au fost redate la dosar .
S-a mai impus precizarea că prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 04.12.2018 s-a dispus disjungerea cauzei şi înregistrarea unui nou dosar la secţia de combaterea a corupţiei cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului NN. - trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, fiind înregistrat dosarul nr. x/2018. În motivarea soluţiei de disjungere, s-a arătat că faţă de acesta, prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 17.09.2018, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, reţinându-se că pentru cea de a treia acesta are calitatea de suspect, astfel încât nefiind probe suficiente pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar.
Curtea a reţinut că astfel cum rezultă din actele de urmărire penală, prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 02.11.2017 (cu mai puţin de o lună înainte de a se autoriza folosirea ca şi colaborator cu identitate reală), se dispusese efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de NN. sub aspectul comiterii a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, în raport de inculpaţii din cauza de faţă B., C. şi D. .
În cauza disjunsă, aşa cum rezultă din verificările efectuate în cursul judecăţii, nu s-au finalizat cercetările, nefiind dată o soluţie cu privire la persoana care a avut calitatea de colaborator al organelor de urmărire penală şi care a fost audiată ca martor în această cauză în cursul cercetării judecătoreşti.
Faţă de aceste precizări, Curtea a procedat la analiza declaraţiilor date de cei doi martori menţionaţi în raport de celelalte probele care au fost administrate în cauză şi cu raportare la situaţia de fapt descrisă prin actul de sesizare, pentru a se stabili în ce măsură, prin coroborarea acestor probe, poate fi justificată o soluţie de condamnare a inculpaţilor.
În primul rând, s-a impus precizarea că declaraţiile martorului cu identitate protejată cu pseudonimul "LL." au legătură doar în parte cu aspectele avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor în această cauză iar susţinerile legate de acuzaţiile aduse inculpaţilor sunt bazate în mare măsură pe aspecte incerte, care reprezintă pentru martor probabilităţi dar care sunt prezentate în cuprinsul actului de sesizare ca fiind certitudini. Martorul a susţinut că în perioada în care E. avea o afacere pe care o desfăşura prin UUUU., AAA. şi B. aveau 30% din afacerea acestuia. Afacerile respective aveau nevoie de protecţie iar AAA. şi B. ar fi trebuit să prevină raportările care ar fi fost făcute de Finanţe şi să împiedice aceste raportări în situaţia în care ar fi fost efectuate constatări.
Potrivit susţinerilor martorului, înţelegerea a fost făcută cu AAA. dar implicit, pentru că acesta vorbea întotdeauna şi în numele lui B., a fost şi cu acesta.
Martorul cu identitate protejată a făcut referire la derularea acestor afaceri de către E., la faptul că Blejnar i-ar fi transmis lui E. că nu mai era interesat să aibă o parte din afacere iar partea acestuia a fost dată în bani cash, în tranşe, până la jumătatea anului 2009. Partea cuvenită lui AAA. a fost lăsată în continuare în afacere pentru a fi rulată. Despre banii scoşi din firme martorul cu identitate protejată a arătat că N. îi scotea de la bancă şi îi dădea lui E., care îi dădea mai departe lui AAA. iar acesta din urmă îi remitea, probabil, lui B..
După înfiinţarea firmei F. protecţia acordată de VVVV. era asigurată pe linie fiscală. Din afacere N. primea 25 de euro/tonă iar AAA. şi E. împărţeau restul în mod egal. Astfel, AAA. primea iniţial 60 euro/tonă, ulterior această sumă a crescut la 80 euro şi într-o altă etapă 100 euro/tonă.
Cei care trebuiau plătiţi pentru a li se cumpăra bunăvoinţa erau D. de la Garda Financiară care primea 10 euro/tonă, C. de la Autoritatea Naţională a Vămilor care primea 15 euro/tonă, persoane din structura regională a ANAF, din structura judeţeană ANAF şi alte persoane. Banii erau daţi de N. lui E. sau unui intermediar al acestuia şi ajungeau la AAA. sau la NN. dacă AAA. nu era în ţară. Ultimii doi se ocupau de transmiterea banilor mai departe.
Martorul face referire la "comisioane" care au fost plătite de la autorizarea F. până în aprilie 2012, la acest moment B. nemaifiind în funcţie, în funcţie fiind în continuare D. şi C.. Pentru aceste comisioane D. trebuia să se asigure că nu există niciun fel de probleme de nicio natură, să nu apară nicio sesizare, iar dacă se întâmpla ca o maşină să fie oprită în trafic, să nu se meargă mai departe.
C. trebuia să preîntâmpine orice probleme legate de supravegherea vamală. Martorul cu identitate protejată a arătat că E. a avut evidenţe stricte cu privire la sumele plătite şi la datele la care sumele au fost remise, aceste înscrisuri fiind predate de martor, căruia i-au fost lăsate în păstrare în primăvara anului 2012 când E. a plecat din România. Înscrisurile respective au circulat între E. şi AAA..
Potrivit susţinerilor martorului, în perioada 2008-2012, AAA. a primit din activitatea F. aproximativ 15-20 milioane euro, sumă care includea partea lui şi "comisioanele". Partea lui AAA. a fost mai mare de 10 mil. euro şi banii au fost duşi în afara României, probabil în Israel. În ceea ce priveşte partea lui B. martorul a arătat că nu poate da detalii, dar având în vedere discuţiile legate de Piaţa de Gros, suma era aceea, 4-4,5 milioane euro.
Despre C. martorul a arătat că a câştigat în total suma aproximativ 1.300.000 euro într-un singur an din 2011-2012, calculaţi la 15 euro x 88.000 tone de motorină din primăvara anului 2011 până în primăvara anului 2012, ultimii bani fiind remişi la 1 aprilie 2012. În cazul lui D. banii primiţi se calculau la aceeaşi cantitate cu suma de 10 euro/tonă. Martorul a mai susţinut că ultimele plăţi de comisioane au fost la începutul lunii aprilie 2012, în prima săptămână.
Referitor la înscrisurile predate de martorul cu identitate protejată acesta a dat o declaraţie la data de 02 februarie 2016 prin care a oferit explicaţii cu privire la conţinutul acestora.
Este de menţionat faptul că forma acestor înscrisuri nu este cea prezentată în rechizitoriu, în actul de sesizare conţinutul acestor înscrisuri este prezentată în forma explicată de martorul cu identitate protejată, pe acele înscrisuri nu apar nume ci doar cifre şi câteva litere sau prenume. De exemplu, martorul a susţinut că "Vm" înseamnă AAA., "D" înseamnă Vxxiorel iar "WWWW." înseamnă XXXX.. Pentru AAA. mai este folosit numele "Cod" sau "Bucureşti".
Martorul a mai susţinut că retragerea lui Blejnar din afacere nu a însemnat că înţelegerea pe care o avea cu AAA. nu mai era în vigoare sau că urma să nu mai colaboreze. Înţelegerea a mers probabil între AAA. şi B. în continuare pentru că ei aşa lucrau. Martorul a susţinut că era o relaţie de prietenie între Marta, Blejnar şi E. dar după ce Blejnar a devenit şeful ANAF au stabilit ca Blejnar să nu se mai întâlnească cu E. iar cu acesta continuat să se întâlnească doar AAA..
Martorul a susţinut că "nu ştiu dacă a existat o cerere sau pretindere a banilor de la aceste persoane, ori o ofertă a lui AAA. sau E.".
Martorul a mai susţinut că la o lună după dispariţia lui AAA., C. l-a vizitat pe E. în SUA, au discutat despre dispariţia lui Marta şi cum poate continua activitatea F. în noile condiţii şi i-a sugerat lui E. să nu se mai întoarcă în România. Martorul a făcut referire şi la o deplasare în Dubai făcută probabil la începutul anului 2012 de B. şi C., unde l-au chemat şi pe E..
În esenţă, s-a reţinut că martorul face referire la o afacere cu AAA., la o protecţie oferită de acesta din urmă şi la posibilitatea ca anumite sume să fi ajuns de la AAA. la B.. Nu sunt făcute precizări referitoare la sumele care ar fi fost plătite acestuia şi împrejurările în care ar fi fost date. Referitor la ceilalţi inculpaţi acuzaţi de luare de mită, martorul vorbeşte despre anumite sume care ar fi fost plătite în Euro pe tona de produs petrolier comercializat, fără a oferi detalii legate de modalitatea în care s-a ajuns la aceste sume sau în care se efectuau aceste plăţi. Referitor la protecţia care ar fi fost acordată, sunt precizate generalităţi privind controale fiscale şi controale asupra transporturilor efectuate, fără detalii legate de modalitatea concretă sau demersurile pe care ar fi trebuit să le facă inculpaţii, în raport de atribuţiile avute în funcţiile deţinute, pentru a asigura această protecţie.
Referitor la această protecţie, în declaraţia dată la urmărire penală la data de 03.12.2018 martorul cu pseudonimul "LL." a arătat că aceasta se raporta la F. şi la firmele cu care aceasta colabora, fiind daţi bani în perioada 2007-2012 iar la solicitarea de a detalia ce înseamnă această protecţie martorul a susţinut că erau daţi bani "pentru a nu fi situaţii de blocare a circuitului mărfii " .
Tot cu privire la această protecţie, în declaraţia dată la data de 01.04.2019, martorul cu identitate protejată a arătat că înainte de înfiinţarea S.C. F. S.R.L., AAA. a purtat unele discuţii cu E. în legătură cu înfiinţarea acestei societăţi, AAA. urmând să asigure protecţia acesteia prin relaţiile de prietenie pe care le avea cu inculpaţii din acest dosar şi cu alte persoane. Martorul a mai arătat:
"Ştiu că anumite sume de bani erau date de E. numitului AAA. şi cred că ulterior acesta le distribuia inculpaţilor din acest dosar sau altor persoane…Nu cunosc ce ar fi trebuit să facă sau ce au făcut inculpaţii B., D. şi C. pentru sumele de bani pe care cred că AAA. le-ar fi dat acestora." Martorul a mai susţinut că au fost situaţii despre care are cunoştinţă, în care Marta l-a încunoştinţat pe E. despre iminenţa efectuării unor controale la S.C. F. şi crede că Marta "ar fi putut să afle despre efectuarea acestor controale din cercul său relaţional care cuprindea pe inculpaţi şi alte persoane, probabil cu funcţii publice. Potrivit susţinerilor martorului, protecţia acordată de AAA. consta în "crearea unei aparenţe de legalitate a activităţii desfăşurate de S.C. F. S.R.L. prin efectuarea unor controale sumare care să nu identifice deficienţe în activitatea societăţii. Cred că acest lucru l-ar fi putut face prin relaţiile de prietenie pe care le avea cu ceilalţi inculpaţi din dosar".
Curtea a reţinut că prin această declaraţie martorul cu identitate protejată a oferit mai multe detalii referitoare la modalitatea în care s-a manifestat această protecţie, făcând referire la anunţarea unor controale de către AAA. şi la asigurarea efectuării unor controale sumare prin care să nu se poată identifica deficienţe.
Aceste declaraţii s-au adaptat oarecum evoluţiei cercetărilor din cauza de faţă, ultimele susţineri ale martorului intervenind în contextul în care din cercetările efectuate rezultase că existaseră controale la societatea menţionată în perioada avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, martorul menţionat a arătat că are cunoştinţă de faptul că în perioada 2011-2012 au fost date diverse sume de bani funcţionarilor ANAF pentru susţinerea şi protejarea activităţii desfăşurate de F.. Cel care a dat banii a fost E., banii fiind daţi către AAA., iar acesta din urmă îi dădea mai departe reprezentanţilor ANAF, respectiv inculpaţilor XXXX., C. şi B..
Potrivit susţinerilor martorului, sumele date erau calculate în funcţie de cantităţile de motorină care erau vândute. Evidenţa privind aceste sume era ţinută de E. şi de AAA. pe baza situaţiilor privind vânzarea de motorină. De regulă, sumele erau date în Euro, fiind şi situaţii în care au fost plătiţi RON.
Martorul cu identitate protejată a arătat că banii erau daţi către AAA., iar acesta făcea mai departe plăţile. Banii erau scoşi din bancă şi pregătiţi de N., erau daţi lui E., care se deplasa la Bucureşti şi îi ducea banii lui AAA. iar în situaţia în care acesta lipsea, banii erau daţi lui NN. care mai departe îi dădea lui AAA..
Martorul a susţinut că nu a asistat la o situaţie în care AAA. să fi dat banii mai departe însă ştie că erau daţi mai departe aceşti bani pentru protecţia F., în concret fiind vorba despre o protecţie la nivel fiscal, care viza o protecţie de eventuale controale, deplasarea mărfurilor, traseele pe care se efectuau aceste deplasări, monitorizarea activităţii firmei, relaţia acesteia cu firme partenere.
Despre relaţia dintre AAA. şi B., martorul cu identitate protejată a arătat că era una veche de prietenie, aceştia fiind într-o perioadă colegi de serviciu iar AAA. a fost şeful de cabinet al lui B..
Martorul a mai susţinut că nu au fost situaţii în care E. să fi procedat la înmânarea vreunei sume de bani direct către aceşti funcţionari, că întotdeauna cel care acţiona ca intermediar era AAA. şi că au existat unele întâlniri între E. şi cei trei funcţionari, fără a cunoaşte detalii despre acestea.
Martorul a arătat că nu cunoaşte aspecte legate de implicarea inculpatei A. în activitatea cercetată în cauză.
Referitor la înscrisurile predate de martorul cu identitate protejată, acestea au fost preluate din dosarul x/2016 şi sunt ataşate în copie la dosar urmărire penală. Înscrisul purtând menţiunea "Flavoured to perfection" aflat la fila x nu cuprinde altceva decât cifre, litere, date incomplete iar relevanţa care i se acordă prin actul de sesizare este prin prisma explicaţiilor oferite de martorul cu identitate protejată, explicaţii care sunt oricum vagi şi lipsite de orice alt suport care să sprijine afirmaţiile acestuia în sensul că menţiunile respective ar fi reprezentat o evidenţă a sumelor bani date lui AAA. pentru a fi date mai departe inculpaţilor din acest dosar.
În cauză s-a efectuat un raport de cercetare criminalistică depus la dosar u.p. (raportul nr. x/19.04.2016 efectuat în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ DNA)
Împrejurarea că înscrisurile supuse analizei respectiv: fila de agendă inscripţionată YYYY., biletul 1/4 dintr-o coală tip A4, 2 file de agendă inscripţionate YYYY. prinse în partea superioară cu agrafă metalică cu urme de rugină şi 6 postit-uri de culoare albă prinse în partea superioară cu agrafă metalică cu urme de rugină cuprind menţiuni olografe care au fost efectuate de E. rezultă din răspunsul de la punctul E din acest raport de constatare. De asemenea, la examinarea probelor recoltate de pe înscrisurile supuse examinării a fost identificat ADN-ul numitului E., nefiind identificat însă profilul ADN aparţinând lui AAA..
Au fost examinate şi urmele papilare stabilindu-se că au fost create de E. şi ZZZZ..
De asemenea, în cauză a mai fost efectuat un raport de constatare (nr. x/07.12.2016) care a vizat un singur înscris - o filă tip A4 reprezentând fotocopii a două file post-it personalizate "DDD. - Flavoured to perfection". La efectuarea acestui raport prin care s-a urmărit să se stabilească dacă menţiunile olografe au fost realizate de către E. a fost supus examinării un document în copie xerox, concluzia fiind că aceste menţiuni olografe de pe copia analizată reprezintă imaginea unui scris realizat de către E..
În condiţiile în care nu există varianta originală a acestui document, expertiza dispusă de instanţă în cursul judecăţii nu a putut fi realizată.
Aşa cum s-a arătat în procedura de cameră preliminară, nu au existat motive pentru excluderea raportului de constatare, chiar dacă acesta s-a realizat pe o copie a acestui înscris, iar împrejurarea legată de posibilitatea ca scrisul să aparţină lui E. nu a putut fi lămurită în condiţiile în care nu s-a putut efectua expertiza iar E. a refuzat să dea declaraţii în calitate de suspect la urmărire penală. Aspectul legat de persoana care este posibil să fi executat scrisul pe acel document este mai puţin relevant în condiţiile în care, chiar dacă se acceptă teza susţinută de Ministerul Public că scrisul ar fi fost executat de E., în raport de conţinutul acestuia şi de explicaţiile oferite de martorul cu identitate protejată acesta nu prezintă o relevanţă în această cauză raportat la acuzaţiile care sunt aduse inculpaţilor.
În contextul în care sumele de bani, datele, persoanele cărora li s-ar fi dat aceşti bani prezentate în cuprinsul actului de sesizare nu reprezintă altceva decât rezultatul unei interpretări date de organele de urmărire penală unei înşiruiri de cifre şi nume (cu precizarea că în înscrisul respectiv nu este indicat numele niciunui inculpat, fiind folosite potrivit martorului alte nume pentru C. şi XXXX. iar B. nu apare deloc menţionat), iar această interpretare are la bază exclusiv susţinerile martorului cu identitate protejată, înscrisul menţionat nu prezintă relevanţă şi nu susţine acuzaţiile aduse inculpaţilor. S-a mai impus precizarea că iniţial Ministerul Public a arătat că datele din acest înscris se coroborează cu aspecte care ar rezulta din procesele-verbale de redare a interceptărilor din perioada avută în vedere la trimiterea în judecată, însă în contextul în care s-a constatat nulitatea acestora şi au fost excluse de la dosar, instanţa nu se va raporta le niciun aspect legat de aceste interceptări.
În ceea ce îl priveşte pe martorul NN., care a avut calitatea de colaborator, s-au impus următoarele precizări:
Acesta a susţinut în declaraţia dată în faţa instanţei că, la solicitarea lui AAA., în perioada în care acesta administra PP. S.R.L., a dus diverse sume de bani, fiind trimis de acesta, la A. care avea biroul de avocatură undeva pe Mihai Bravu, iar sumele de bani le-a dus la sediul firmei de avocatură. Despre frecvenţa acestor deplasări, martorul a arătat că a dus sumele respective destul de des, uneori chiar şi de două ori pe lună. Martorul a mai arătat că a fost şi la D. de două ori, AAA. fiind cel care i-a explicat unde trebuie să ajungă şi i-a dat numărul de telefon al lui D., spunându-i să-i dea acestuia un apel în momentul în care ajunge. În punga de plastic pe care a dus-o erau bani, pentru că se vedeau. Martorul a mai precizat că a doua oară a dus la D. tot bani şi că sediul societăţii PP. era în Arad, iar punctul de lucru era în Bucureşti, pe b-dul x dată când a mers la D. a primit banii de la AAA., în biroul acestuia, iar AAA. i-a cerut să ducă banii respectivi, în locul pe care i l-a indicat, după program. La fel s-a întâmplat şi a doua oară când a dus banii la D..
Referitor la banii care i-au fost daţi pentru D., la întrebarea apărării, martorul a arătat că aceştia i-au fost daţi în biroul din B-dul x.
Prima dată când a dus bani la solicitarea lui AAA. a fost la doamna Blejnar, iar banii i-a primit de la E., prin intermediul lui OO., iar banii pentru A. i-a primit doar prin intermediul lui OO.. Potrivit susţinerilor martorului, la început era vorba despre sume mici, dar după o perioadă sumele duse erau mai mari şi le ducea mai des şi că a început să-şi facă griji, a discutat cu AAA. care i-a spus că nu e treaba lui şi că nu are treabă cu această situaţie.
Referitor la provenienţa acestor sume şi legătura lor cu E., martorul a arătat că banii erau aduşi de către OO., de obicei. Este posibil ca o dată să fi fost aduşi banii chiar de către domnul E.. Banii astfel primiţi erau ţinuţi în seiful din biroul firmei, iar el îl anunţa pe AAA. despre primirea banilor, aceştia fiind folosiţi pentru salarii, uneori pentru plata taxelor la stat şi pentru a fi duşi la doamna B.. Martorul a mai precizat că de la seiful respectiv aveau cheie el şi AAA.. Martorul a mai arătat că, de regulă, OO. şi E. se deplasau împreună la Bucureşti, dar atunci când primea banii de la OO., acesta era singur, nefiind prezent şi domnul E.. Domnul E. era şeful lui OO., acesta din urmă nu făcea, practic, nimic fără să ştie E., iar banii erau aduşi la indicaţiile acestuia. Martorul a mai susţinut că AAA. vorbea cu E. şi îi spunea că urmează să îl sune OO. şi să vină, apoi primea telefon de la OO. şi se întâlnea cu acesta.
Referitor la transportarea banilor la A., martorul a arătat că banii erau puşi în genţi negre, ca de laptop, că nu îşi aminteşte dacă i-a dus acesteia bani şi în altă parte decât la cabinetul de avocatură şi că nu ţine minte dacă în afară de el mai duceau bani şi alte persoane şi că este posibil ca AAA. să fi dus şi el personal sume de bani, dar nu îi spunea lui.
La solicitarea apărării de a preciza dacă vreuna dintre societăţile pe care le administra direct a încheiat vreun contract de asistenţă juridică cu societatea de avocatură la care activa A., martorul a arătat că nu ştie exact, este posibil să fi existat un astfel de contract, însă nu el se ocupa în cadrul societăţilor de redactarea acestor contracte. Martorul a mai precizat că nu îşi aminteşte să fi predat documente la sediul acestui birou dar este posibil să fi mers să ducă astfel de documente dacă i s-a solicitat.
La solicitarea Ministerului Public de a preciza aspectele pe care le cunoaşte privind modalitatea în care se împărţeau sumele de bani primite de la E., martorul a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că AAA. pleca des din ţară şi, la un moment dat, în birou la el, acesta i-a spus, fără să îl întrebe, că dacă nu este el, banii primiţi de la domnul E. se împart după cum urmează: 40% A., 40% AAA. şi 20% D.. Această împărţire viza banii transportaţi de el şi pe care îi primea de la E..
Referitor la o evidenţă a acestor sume, martorul a arătat că a avut o astfel de evidenţă, pe care a aruncat-o, însă, la solicitarea lui AAA., care i-a spus că nu avea nevoie de ea, în perioada în care punctul de lucru al societăţii era în str. x susţinerilor martorului, a aruncat această evidenţă cam cu două luni înainte de dispariţia lui AAA.. Martorul a mai precizat că nu cunoştea scopul în care erau date aceste sume de bani.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., martorul a arătat că el personal nu a dus bani la C., iar AAA. nu i-a spus că i-ar fi dus acestuia astfel de sume. Referitor la susţinerea anterioară în sensul că de câteva ori, când biroul avea sediul în Ferdinand, AAA. i-ar fi spus să pregătească bani pentru că urmează să îi ducă lui C., martorul a arătat că nu-şi aminteşte o astfel de situaţie.
Curtea a reţinut că deşi la urmărire penală, audiat în calitate de suspect, a dat declaraţii detaliate, în faţa instanţei declaraţiile martorului sunt destul de vagi, cu referiri numeroase la aspecte pe care nu le cunoaşte, dar pe care le presupune, cu trimiteri la posibilitatea ca faptele să se fi derulat într-un anumit fel, şi cuprind contradicţii cu aspectele arătate anterior care nu pot fi explicate, în aprecierea instanţei, de trecerea unui interval mare de timp până la momentul audierii în instanţă. Astfel, martorul a arătat cu referire la banii care ar fi fost duşi lui D. că aceştia se aflau în pungi de plastic şi că ştia că sunt bani pentru că se vedeau, în condiţiile în care la urmărire a precizat expres sumele de bani duse, susţinând că le cunoştea pentru că banii fuseseră pregătiţi de AAA. în prezenţa lui şi că nu ştie în ce i-a dus, dar crede că în genţi. În faţa primei instanţe, martorul a arătat că banii i-au fost daţi de AAA. în sediul din B-dul x.
Despre banii daţi lui A., martorul a arătat în faţa instanţei că nu-şi aminteşte dacă a dus bani acesteia şi în alte locaţii decât sediul biroului acesteia de avocatură, în contextul în care la urmărire penală a prezentat în detaliu modalitatea în care efectua aceste deplasări, susţinând că au fost situaţii în care aceasta i-a cerut să-i ducă banii acasă, la locuinţa pe care o avea în zona Vitan.
În ceea ce priveşte distrugerea evidenţelor pe care le păstra privind banii care ajungeau la el şi pe care îi dădea mai departe, martorul a arătat în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că a aruncat aceste evidenţe la solicitarea lui AAA., care i-a spus că nu avea nevoie de ele, în perioada în care punctul de lucru al societăţii era în str. x, cam cu două luni înainte de dispariţia lui AAA., după ce în cursul urmăririi penale în declaraţia dată ca suspect a arătat că a distrus aceste evidente după dispariţia lui AAA., pentru că îi era frică să le păstreze.
Cu privire la împrejurările în care a dat declaraţiile la DNA şi la calitatea acestuia de colaborator, martorul a arătat că nu el a avut iniţiativa de a da declaraţiile la urmărire penală, ci i s-a solicitat de către parchet care i-a cerut să devină colaborator, iar legat de această calitate, au fost situaţii în care s-a deplasat şi a discutat cu diverse persoane, iar acele convorbiri au fost interceptate, fiind vorba despre B. şi I.. Referitor la cercetările care îl vizau, martorul a arătat că a primit o soluţie de clasare, dar nu poate preciza temeiul acestei clasări.
S-a mai impus precizarea că în contextul întâlnirilor la care a participat în calitate de colaborator şi care au fost interceptate de organele de urmărire penală, martorul a făcut referiri la aspecte pe care, ulterior, în faţa instanţei, acesta nu le-a mai susţinut. Astfel, în discuţia avută cu E. a arătat:
"…Fiindcă G., mi-am adus eu aminte, se ducea la Comăniţă…; îl trimitea AAA. şi de vreo 2-3 ori mi-a lăsat şi mie pentru el la birou. Zi:
"Vezi că o să vină G. şi să-i dai să se ducă …ştie el unde. La C.." . În rest, discuţia între cei doi poartă pe diverse aspecte, legate de demersuri făcute de E. de a identifica ce se întâmplase cu diverse sume de bani care ajunseseră la AAA., la fel ca şi discuţiile anterioare avute de cei doi.
În calitatea de colaborator pe care a dobândit-o, martorul NN. s-a întâlnit şi a purtat o discuţie cu inculpatul B., încercând să-l determine pe acesta să vorbească despre aspecte care interesau cercetările în cauza de faţă, contextul folosit fiind legat de întâlnirea pe care a avut-o cu E.. Procesul-verbal de redare a acestui dialog care a avut loc la data de 28 noiembrie 2017 se regăseşte la dosar urmărire penală şi este relevant pentru că nu confirmă niciunul dintre aspectele susţinute de martor legat de acuzaţiile aduse inculpatului B..
Pornind de la aspectele punctate mai sus cu privire la declaraţiile martorului cu identitate protejată cu pseudonimul "LL.", ale martorului colaborator NN. şi cu referire la înscrisurile despre care Ministerul Public afirmă că ar conţine date de natură a confirma acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă, Curtea a analizat, în continuare, în ce măsură aceste aspecte se coroborează cu date care rezultă din celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, s-a reţinut că, în susţinerea acuzaţiilor de luare de mită aduse inculpaţilor B., C. şi D., Ministerul Public a arătat că banii au fost daţi acestora de E. prin intermediul lui AAA., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea/întârzierea actelor care intra în îndatorilile lor de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
S-a arătat că ar fi existat o legătură între E. pe de o parte şi inculpaţii B., C. şi D., de cealaltă parte, în sprijinul acestei susţineri fiind invocate aspectele arătate de martorul cu identitate protejată şi de martorii M., S. care au făcut referiri la deplasări făcute de E. în locaţii din apropierea locuinţelor inculpaţilor.
Martorul M. a susţinut că a lucrat pentru E. şi că acesta din urmă îl cunoştea pe B. din anul 2004, aspect pe care îl ştie din discuţiile telefonice pe care le purta E.. Martorul a mai arătat că a făcut o deplasare cu E. la Bucureşti, în zona unui Mall, acesta mergând la locuinţa lui B.. Potrivit susţinerilor martorului, E. avea cu el o geantă cu bani şi a coborât fără acea geantă.
Aspectele menţionate de martor nu au legătură cu acuzaţiile formulate în cauză, în condiţiile în care martorul a susţinut că această deplasare ar fi avut loc în anul 2004, în afara intervalului avut în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului B. cu privire la care se susţine prin rechizitoriu că ar fi primit banii prin intermediul soţiei sale, de la alte persoane şi nu direct de la E..
Susţinerile martorului în sensul arătat ar putea prezenta relevanţă pe aspectul existenţei unei legături anterioare, mai vechi între inculpatul B. şi E., însă în condiţiile în care martorul a arătat că E. nu a vorbit despre persoana cu care se întâlnea sau despre motivul pentru care mergea în acel loc şi că ar fi aflat că "a fost la B." de la martorul Z., Curtea va privi cu rezerve aceste susţineri în contextul în care martorul Z. nu a confirmat aceste aspecte, susţinând în declaraţia dată la urmărire penală, pe care a menţinut-o în faţa instanţei, că M. i-ar fi explicat că a fost pe B-dul 1 Mai o dată cu E. şi a aşteptat în maşină şi că E. s-a dus să-i dea mită lui B., întrebându-l dacă el nu ştie asta. Potrivit declaraţiei acestui martor din cursul cercetării judecătoreşti, aceste discuţii au avut loc în contextul în care M. dăduse o declaraţie la urmărire penală pe aceste aspecte şi îi solicita celuilalt martor să meargă să dea declaraţii în acelaşi sens. Martorul Z. a arătat însă că nu avea de unde să cunoască aceste aspecte.
Se mai impune precizarea că, referitor la conţinutul genţii, iniţial martorul M. a arătat că sacoşa a fost în portbagaj, iar E. avea mereu sume de bani cu el şi abia ulterior a precizat că a văzut banii în acea sacoşă. Aşa cum s-a arătat, aspectul punctat de martor este oricum nerelevant din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpatului B. cu privire la care se susţine că ar fi primit banii reprezentând mita exclusiv prin intermediul soţiei sale, A.. Nu se susţine în actul de sesizare împrejurarea că E. ar fi dat bani personal inculpaţilor din cauza de faţă, ci că banii au fost daţi prin intermediul altor persoane.
S-a arătat că, de asemenea, susţinerile martorului M. vor fi privite cu rezervă în contextul în care în declaraţia dată la urmărire penală acesta a arătat alte aspecte, precizând că E. i-a spus că urma să se întâlnească cu cineva de la Garda Financiară pentru că urma să aibă loc un control. În plus, se reţine şi contextul în care martorul a făcut afirmaţiile legate de această deplasare, după ce a dat iniţial o declaraţie, fiind încheiată audierea în care nu precizează niciun aspect care să intereseze cauza, şi-a amintit aceste împrejurări şi a dat o altă declaraţie în aceeaşi zi.
S-a mai reţinut împrejurarea că, atât în declaraţiile date la urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, martorul menţionat a arătat că presupusa deplasare pe care martorul a efectuat-o împreună cu E. la Bucureşti, pentru a se întâlni cu B., s-a realizat în anul 2004 - "Nu pot indica cu exactitate data, anul a fost 2004". Deşi E. nu i-a spus niciodată martorului M. că vor merge la locuinţa lui B., afirmaţiile martorului sunt simple bănuieli, presupuneri şi nu aspecte constatate în mod direct de acesta, ci mai degrabă o deducţie a acestuia în urma unei discuţii purtate cu numitul Z.. Astfel, în cursul audierii din faţa instanţei, fiind întrebat dacă ştie că persoana la care a făcut referire numitul Z. ar fi ocupat vreo funcţie şi care este aceasta, martorul M. a afirmat că "din câte ştiu, în acea perioadă (cu referire la perioada anului 2004), era adjunct la Garda Financiară la Bucureşti." În acelaşi sens este şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 28.03.2018, martorul precizând că "Ştiu că E. făcea deseori drumuri la Bucureşti, dar nu ştiu unde mergea. Avea un prieten la Garda Financiară la Bucureşti, un adjunct al Gărzii Financiare." întrebat în continuare dacă E. era prieten cu B., martorul subliniază din nou că nu cunoaşte acest aspect: "Nu ştiu. Ştiu că avea un prieten la Garda Financiară."
La momentul la care face referire martorul - anul 2004, adjunct al Gărzii Financiare nu era B., această funcţie fiind ocupată de inculpat abia ulterior, începând cu data de 04.04.2005.
Prin urmare, s-a arătat că nu se poate reţine o corespondenţă între aspectele percepute direct de martor şi concluzia prezentată în actul de sesizare în sensul că, în împrejurările descrise de martor, persoana cu care s-ar fi întâlnit E. ar fi fost inculpatul B. şi că astfel s-ar dovedi existenţa unor relaţii anterioare între aceştia].
Tot referitor la deplasări care ar fi fost făcute de E. la diverse locaţii din Bucureşti, care ar putea fi puse în legătură cu inculpaţii din cauza de faţă, a fost audiat în cauză martorul S. . Martorul a susţinut că l-a dus pe E. într-o locaţie de lângă Mall, la B., şi a aflat ulterior că era vorba despre Blejnar pentru că s-au întâlnit cu acesta la Finanţe în jud. Argeş, iar E. i-a spus că era vorba despre B.. Martorul a mai susţinut că l-a mai dus pe E. în locaţii undeva în spate la Cotroceni şi în spate la AAAAA..
Martorul nu a localizat în timp momentele la care a făcut aceste deplasări, acesta susţinând că era "înainte de anul 2010 sau după anul 2010" şi că l-ar fi dus pe E. la locuinţa inculpatului B. "o dată sau de două ori". Aceste precizări şi indicarea unor zone nu sunt suficiente pentru a confirma existenţa unor întâlniri între E. şi inculpaţi din cauza de faţă, cu prilejul efectuării deplasărilor menţionate de martor, care pe aspecte care ţin în mod direct de acuzaţiile aduse inculpaţilor în această cauză nu deţine alte informaţii. Astfel, acesta a arătat că nu cunoaşte care era natura relaţiilor dintre B., E. şi AAA. şi că E. nu îi dădea explicaţii în legătură cu motivul pentru care mergea în acele locaţii.
În cursul urmăririi penale, la data de 31.05.2018, martorul S. a precizat că l-a dus pe numitul E. o singură dată în zona Vitan, iar acesta i-ar fi spus, înainte de a coborî din maşină, că se duce la B. acasă: "L-am dus pe E. şi în zona Vitan o singură dată. [...] Eu ştiu că E. s-a dus atunci la B. acasă. Ştiu acest lucru pentru că, înainte de a coborî din maşină, E. mi-a spus unde se duce".
Cu privire la martorul S., s-a arătat că, contradicţiile dintre susţinerile oricum vagi din declaraţia dată în faţa instanţei şi cea din cursul urmăririi penale, referitoare la împrejurările în care ar fi aflat că E. s-a dus acasă la B. nu permit reţinerea aspectelor declarate de martor în susţinerea tezei acuzării în sensul că în împrejurările descrise de martor ar fi avut loc o întâlnire între inculpatul B. şi E., existând un dubiu asupra veridicităţii aspectelor susţinute de martor.
Curtea a reţinut că declaraţiile martorilor menţionaţi sunt vagi şi nu oferă date suficiente pentru a confirma susţinerile martorului cu identitate protejată privind existenţa unor întâlniri între inculpaţi şi E., în sprijinul dovedirii aspectului legat de existenţa unor legături anterioare între E. (despre care se susţine că dădea banii menţionaţi în rechizitoriu ca "taxă de protecţie") şi inculpaţii acuzaţi de comiterea infracţiunii de luare de mită în cauza de faţă.
În raport de analiza efectuată, declaraţiile menţionate nu oferă date suficiente în susţinerea tezei prezentate de acuzare privind existenţa unei legături de prietenie între E. şi inculpaţii B. şi C., anterioară numirii în funcţie a lui B..
Nici procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză care au fost păstrate în cauza de faţă nu fac dovada existenţei unei legături între E. şi vreunul dintre inculpaţii din cauza de faţă, legătură care de altfel nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată în cauză. Martorii audiaţi au menţionat deplasări făcute de E. în zone din apropierea locuinţelor inculpaţilor dar nu rezultă cu certitudine faptul că s-ar fi dus la aceste locuinţe sau că ar fi avut loc o întâlnire între aceştia.
Nici referirile acuzării la o eventuală întâlnire care ar fi avut loc în Dubai între C. şi B., pe de o parte, şi E., de cealaltă parte, nu pot fi reţinute, în contextul în care din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că cei doi inculpaţi erau în concediu, nefiind confirmată existenţa vreunei întâlniri dintre aceştia şi E. şi pe aceste aspecte declaraţiile martorului cu identitate protejată neputând fi coroborate cu alte probe.
În ceea ce priveşte relaţiile existente între inculpaţii din cauza de faţă, Curtea a reţinut că atât din declaraţiile inculpaţilor audiaţi, cât şi din procesele-verbale de redare a convorbirilor aflate în vol. 37 dosar urmărire penală a rezultat natura relaţiilor existente între familiile celor patru inculpaţi din cauza de faţă, legătura dintre aceştia nefiind un aspect contestat în cauză. Împrejurarea menţionată nu prezintă însă importanţă din perspectiva acuzaţiilor aduse, câtă vreme se susţine că fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată pentru luare de mită ar fi primit banii prin AAA., iar ceea ce interesează era eventual existenţa unei legături dintre acesta din urmă şi fiecare inculpat acuzat de luare de mită.
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe AAA., s-a susţinut că primea de la E. sume de bani din care păstra un procent şi că era cel prin intermediul căruia aceste sume ajungeau la inculpaţii din cadrul ANAF, care ar fi trebuit să asigure protecţie pentru activitatea desfăşurată prin intermediul F.. De asemenea, s-a mai susţinut că în legătură cu aceşti bani pe care i-ar fi primit de la E., AAA. vorbea şi în numele inculpatului B., care ar fi primit automat un procent de 40% din sumele primite de acesta.
Existenţa unei legături între AAA. şi E. este confirmată de procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale care au avut loc cu prilejul unor întâlniri în anul 2017 (20.06.2017, 05.07.2017, 30.08.2017, 14.09.2017) între E. şi NN. şi între E. şi K., fratele lui AAA. . Din discuţiile menţionate rezultă cu claritate existenţa unei legături între cei doi, care a implicat şi afaceri, dar şi diverse sume de bani, în condiţiile în care în cadrul acestor discuţii E. era interesat să afle ce s-a întâmplat cu anumite sume de bani. Astfel, în discuţia cu K., E. a arătat "…Eu mă întâlneam, auzi, eu nu …eu nu mă feream să mă întâlnesc şi nici eu cu AAA. şi nici AAA. cu mine. …El a fost la botez la băiat, adică…" . Nu rezultă însă din aceste discuţii care au vizat mai degrabă aspecte legate de dispariţia lui AAA., natura acestor afaceri şi nici despre ce sume de bani ar fi fost vorba. De asemenea, nu rezultă din aceste discuţii date legate de o eventuală legătură între E. şi inculpaţii din cauza de faţă.
Curtea a reţinut că în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, E. a uzat de dreptul la tăcere .
Chiar dacă este confirmată de probe existenţa acestei legături dintre E. şi AAA., se impune precizarea că nu s-a dovedit împrejurarea că acestea priveau în vreun fel activitatea evazionistă desfăşurată de E. prin intermediul S.C. F.. De altfel, pe acest aspect, faţă de AAA., aşa cum s-a arătat mai sus în cuprinsul acestei hotărâri, organele de urmărire penală au apreciat că probele pe care le aveau la dispoziţie nu permiteau o soluţie de trimitere în judecată, fiind dispusă soluţia de clasare.
Împrejurarea că sume de bani scoase din conturile societăţilor controlate de E. ajungeau la acesta a rezultat din probele administrate în cauză, în condiţiile în care martorii O., OO. şi N. au descris circuitul acestor bani până în momentul în care aceştia ajungeau la E.. Aspectele menţionate ar prezenta relevanţă din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpaţilor doar în situaţia în care sumele respective ar putea fi puse în legătură cu AAA. sau cu NN., despre care martorul cu identitate protejată a susţinut că primea aceşti bani când lipsea AAA. şi îi dădea mai departe acestuia, iar de la AAA. banii ajungeau la inculpaţii din cauza de faţă, în cazul inculpatului B. prin intermediul inculpatei A..
O astfel de dovadă nu s-a făcut în cauza de faţă, singurele probe pe acest aspect fiind, aşa cum s-a arătat mai înainte, declaraţiile martorului cu identitate protejată şi ale unui martor care a avut calitatea de suspect în cauză şi care a dobândit calitatea de colaborator al organelor de cercetare penală.
Se mai impune precizarea că, deşi în actul de sesizare Ministerul Public a prezentat un număr mare de martori, unii dintre aceştia apar doar în citativ, fără a exista în cuprinsul actului de sesizare vreo referire la ei în sensul susţinerii acuzaţiilor, iar cei mai mulţi dintre martori nu cunosc aspecte care să prezinte interes din perspectiva acuzaţiilor care se aduc inculpaţilor în această cauză.
Ministerul Public a solicitat audierea acestora în cursul cercetării judecătoreşti pe aspecte legate de dovedirea unor relaţii anterioare şi concomitente faptelor cercetate între inculpaţi sau între aceştia şi alte persoane, cerere care a fost încuviinţată. Cei mai mulţi dintre aceşti martori nu au oferit date relevante pe aspectele menţionate de Ministerul Public în teza probatorie prezentată cu prilejul formulării solicitării de audiere a acestora.
Astfel, s-a arătat că declaraţia dată de martorul V. în faţa instanţei prezintă relevanţă doar pe aspectul legat de existenţa unei relaţii între inculpatul C. şi AAA., în condiţiile în care martorul a făcut referire la faptul că AAA. ar fi venit la biroul lui C. când el se afla în acel birou şi au mers toţi trei la un restaurant unde au servit masa.
Declaraţia dată de martorul HH. în faţa instanţei prezintă relevanţă doar pe aspectul legat de existenţa unei relaţii între inculpatul B. şi AAA., în condiţiile în care martorul a precizat că aceştia se cunoşteau. Acest aspect nu a fost însă negat de inculpatul B. în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată.
Martorul O. a arătat că pe inculpaţii din cauza de faţă i-a cunoscut în anul 2012, când a fost arestat preventiv. Deşi martorul a confirmat scoaterea unor sume de bani din conturile unor societăţi controlate de E., schimbarea banilor în euro şi faptul că banii erau daţi de el lui E., lui N. sau lui OO., declaraţia acestuia nu prezintă relevanţă în condiţiile în care martorul a arătat că nu cunoaşte ce se întâmpla mai departe cu banii pe care îi ducea la cei trei. Din declaraţia martorului dată în faţa instanţei rezultă că acesta i-a cunoscut pe B. şi C. cu prilejul dosarelor pe care le-a avut, că nu ştie cine este A. iar despre D. că nu ştie sigur cine este. Se impune precizarea că în acelaşi sens au fost şi declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale .
Martorii DD., II., J., JJ., KK., GG., W., CC., BB. nu au oferit în declaraţiile date în faţa instanţei date care să intereseze în soluţionarea cauzei de faţă iar declaraţiile date în cursul urmăririi penale au vizat alte aspecte care nu au fost exploatate de acuzare în susţinerea actului de sesizare şi care, prin urmare, nu au legătură cu cauza. Cu toate acestea, martorii au fost indicaţi în actul de sesizare a instanţei.
Nici declaraţia dată în calitate de martor în cursul cercetării judecătoreşti de I. nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care acesta face referire la faptul că îi cunoaşte pe inculpaţii B., C. şi D. şi susţine că între aceştia era o relaţie de subordonare, dar şi de amiciţie, aspecte care nu au fost negate în cauza de faţă. Martorul nu confirmă însă existenţa unor relaţii între aceştia pe de o parte şi E., de cealaltă parte. Despre activitatea desfăşurată de martorul NN. pentru AAA., martorul audiat a arătat că acesta lucra la firma lui AAA. şi era vărul lui AAA..
De altfel, în acelaşi sens este şi declaraţia dată la urmărire penală de martorul menţionat mai înainte, acesta arătând că l-a văzut pe E. o dată în compania lui AAA., dar acesta nu obişnuia să-i dea explicaţii despre întâlnirile lor.
Martorul I. a mai precizat că nu cunoaşte nimic despre existenţa unei înţelegeri dintre AAA. şi E. privind protecţia afacerilor acestuia de către funcţionarii din conducerea ANAF şi că nu l-a auzit niciodată pe AAA., când lucra la ANAF sau după demisia acestuia, vorbind despre o înţelegere a lui cu E. în sensul de a-i oferi protecţie pentru afacerile sale cu ajutorul lui B., C. sau D., în schimbul unor sume de bani.
Aspectele susţinute de martorii J. şi I. privind primirea unor sume de bani de la AAA. prin intermediul lui NN. nu au legătură cu împrejurările avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor. Faptul că martorii susţin că ar fi primit în această modalitate o sumă de bani cu titlul de împrumut nu confirmă nici "modul de lucru" şi nici "circuitul banilor", aşa cum susţine Ministerul Public prin actul de sesizare a instanţei.
De altfel, împrejurarea că J. luase de la AAA. o sumă de bani împrumut este confirmată de martorul K., fratele lui AAA., care a arătat că, după dispariţia fratelui său, în cursul anului 2012, a primit de la J. prin intermediul unui prieten, suma de 125.000 Euro, cu privire la care J. i-a spus că îi datora fratelui său.
Curtea a apreciat nerelevante, în raport de acuzaţiile aduse inculpaţilor din cauza de faţă, şi susţinerile martorului K. din declaraţia dată la Parchet şi din cuprinsul declaraţiei date în faţa instanţei de judecată . Astfel, deşi Ministerul Public, prin întrebările formulate legate de un înscris pe care martorul l-ar fi descoperit în apartamentul din Monaco al lui AAA. şi pe care l-ar fi reconstituit, a încercat să sugereze că evidenţa menţionată, legată de sume de bani care ar fi fost date de AAA., ar avea legătură cu acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă, Curtea a reţinut că declaraţia din faţa instanţei legată de acea notiţă a fost evazivă, martorul susţinând totuşi că nu crede că acel înscris ar avea legătură cu sumele care ar fi fost date inculpaţilor Blejnar, C. şi XXXX. prin intermediul fratelui şi că nu cunoaşte dacă B. şi A. au primit vreo sumă de bani prin intermediul fratelui său.
Pentru a lămuri aspectul legat de acest înscris, s-a arătat că se impune precizarea că nu este unul ridicat de martor din apartamentul fratelui său, ci unul "reconstituit" după precizările martorului, care a arătat că a văzut acel înscris, dar că acesta a fost distrus de MM., că el l-a copiat, dar că ulterior înscrisul respectiv a dispărut şi el. Înscrisul menţionat de Parchet preluat dintr-un alt dosar şi aflat la dosar urmărire penală nu are absolut nicio legătură cu vreunul dintre inculpaţii din cauza de faţă, nefiind făcute referiri la vreunul dintre aceştia sau la sumele de bani menţionate prin actul de sesizare al instanţei.
Nerelevante sunt şi datele care rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în anul 2017 între martorul K. şi E. în condiţiile în care în aceste discuţii nu se face referire la aspecte legate de acuzaţiile aduse inculpaţilor în această cauză, ci la împrejurări care ţin de dispariţia lui AAA. şi persoanele care, în aprecierea martorului, ar fi fost implicate în această dispariţie.
Nerelevantă este şi declaraţia martorei T. din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cauza de faţă, în contextul în care martora a relatat aspecte despre o vacanţă petrecută în Dubai de familia Blejnar şi familiile inculpatului C. şi cea a martorului P.. Aceleaşi aspecte au fost menţionate în declaraţia dată şi de martorul P. în faţa instanţei, acesta susţinând că era coleg şi cu inculpaţii B., C. şi D., el fiind şeful Corpului de control din cadrul ANAF. Referitor la întâlnirea din Dubai, martorul a arătat că a fost vorba despre un concediu.
Nici martora MM., audiată în cursul cercetării judecătoreşti nu a oferit date care să intereseze în lămurirea acuzaţiilor care li se aduc inculpaţilor din cauza de faţă.
Astfel, martora a arătat că nu cunoaşte nimic legat de primirea unei sume de 125.000 Euro şi că nu a primit această sumă, că J. este prietenul soţului său, AAA. şi că nu cunoaşte dacă soţul său primea sume de bani în numele inculpatului B., cu titlu de mită. Referitor la NN., martora a precizat că este verişorul soţului său şi lucra la firma acestuia de publicitate şi că nu cunoaşte ca acesta să-i fi dat bani soţului său.
Martora menţionată, deşi apropiată de persoana despre care se susţine că intermedia primirea banilor de la E. cu titlu de mită, nu a oferit nicio informaţie care să fie utilă soluţionării cauzei de faţă.
Martorul U. a confirmat în declaraţia dată în faţa instanţei existenţa unui control la JJJ., arătând împrejurările în care a fost dispus acest control şi a precizat că nu a existat nicio situaţie în care inculpatul B. să-i fi cerut protecţie pentru vreo societate comercială şi că prin atribuţiile pe care le avea nu ar fi avut la dispoziţie pârghii prin care ar fi putut să acorde vreun sprijin în acest sens.
Referitor la împrejurările în care a fost dispus acest control a fost audiat şi martorul Q. (declaraţie depusă la dosar fond). Acesta a descris modalitatea în care a primit datele legate de controlul care urma să fie efectuat (printr-un fax pe care l-a pus într-un plic pe care l-a sigilat până a doua zi, când a avut loc controlul).
Potrivit susţinerilor martorului, cu prilejul efectuării acestui control nu a interacţionat cu inculpaţii B. sau C..
La întrebarea apărării dacă vreodată, direct sau indirect, B. i-a cerut să protejeze activitatea societăţii F., martorul a arătat că despre această societate a auzit doar din presă. În activitatea profesională pe care a desfăşurat-o la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa nu a existat nicio situaţie cu care să se fi întâlnit şi să fi avut legătură cu această societate. Martorul a mai precizat că B. nu i-a cerut aşa ceva cu privire la societatea menţionată şi nici în vreo altă situaţie.
Aceleaşi precizări au fost făcute de martor cu privire la C., susţinând că nu a existat vreo solicitare din partea acestuia de protejare a activităţii S.C. F..
Curtea a reţinut că, deşi implicat direct într-o activitate de control care viza şi activitatea F., martorul nu a confirmat existenţa vreunei situaţii în care inculpaţii să fi formulat vreo solicitare adresată acestuia legată de protejarea în vreo modalitate a F..
S-a mai impus precizarea că martorul nu a putut confirma că plicul prezentat de inculpatul D. şi în care s-ar fi găsit faxul privind controlul ar fi fost cel în care fusese introdus de el acel fax, martorul precizând că nu îşi aduce aminte de un plic pe care să fi fost consemnat ceva pe faţă sau pe verso şi cu atât mai puţin atâtea informaţii şi că nu îşi aminteşte dacă între persoanele strânse la el în birou cu prilejul efectuării controlului au existat discuţii legate de obiectivele controlului sau de un plan de acţiune.
În acelaşi sens este şi declaraţia dată de martorul Y., audiat în cursul cercetării judecătoreşti, acesta susţinând că pe plicul prezentat scrisul este posibil să-i aparţină lui D., că nu ştie cine a stabilit obiectivele acestui control, că nu cunoaşte detalii despre acest aspect şi că nu a văzut anterior plicul care i-a fost prezentat cu prilejul audierii sale.
Martorul R., audiat în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că nu are cunoştinţă de faptele care sunt cercetate în cauza de faţă. La întrebarea procurorului dacă îl cunoaşte pe O. şi dacă a primit sume de bani de la acesta şi în ce context primea aceste sume de bani, martorul a arătat că îl cunoaşte pe O., pe care l-a perceput ca fiind "omul bun la toate" din anturajul lui N. şi că nu este adevărat că ar fi primit de la O. sume de bani sau telefoane, aşa cum a susţinut acesta în cursul urmăririi penale. Martorul a mai precizat că au fost situaţii în care a plătit administratori fictivi ai unor societăţi prin mai multe modalităţi, inclusiv prin intermediul lui O., MMM. sau TT.. Despre împrejurarea dacă E. ar fi avut cunoştinţă de aceste plăţi, martorul a arătat că în condiţiile în care nu prea exista o relaţie între el şi E., nu poate preciza dacă aceste aspecte erau cunoscute de acesta, arătând că E. nu l-a întrebat despre aceste aspecte iar el nu i-a spus.
Martorul indicat a mai precizat că nu îi cunoaşte pe inculpaţii din cauza de faţă şi nici nu are o relaţie cu E. şi totuşi este chemat să dea detalii despre aceştia. A mai susţinut că nu are cunoştinţă dacă vreuna dintre sumele de bani gestionate de el a ajuns direct sau indirect la vreunul dintre inculpaţii B. sau A..
Referitor la protejarea activităţii desfăşurate de S.C. F., martorul a precizat că apreciază că această activitate nu era protejată, şi dacă ar fi fost protejată el nu ar fi ajuns să execute pedeapsa care i-a fost aplicată, susţinând totodată că au fost foarte multe situaţii în care maşinile folosite la transport au fost oprite în trafic. Au fost, prin urmare, controale în trafic, prelevări de probe, iar de multe ori au fost aplicate amenzi sau s-a ajuns chiar la suspendarea dreptului de a comercializa produse petroliere.
Martorul N., audiat de instanţa de fond (declaraţie aflată la dosar), a arătat că pe inculpaţii B. şi C. i-a văzut la audieri într-o altă cauză, în care s-a dispus arestarea sa preventivă, a auzit despre ei în dosarul respectiv, iar despre ceilalţi inculpaţi nu a auzit.
În legătură cu activitatea desfăşurată de el cu privire la S.C. Exclella, martorul a arătat că a fost asociat în cadrul acesteia cu un procent de 5%, nu a scos niciodată bani de la această societate, că la el ajungeau banii de la O., iar sumele de bani pe care le primea de la acesta le-a dat mai departe lui OO. şi lui E., mai rar celui din urmă. Referitor la traseul în continuare al acestor sume de bani, martorul a precizat că nu îşi permitea să întrebe ce se întâmplă cu aceşti bani.
Referitor la protecţia care ar fi fost acordată societăţii Exclella, martorul a susţinut că simţea că era ceva în neregulă cu activitatea societăţii, iar E. i-a spus să stea liniştit pentru că activitatea societăţii este protejată, l-a asigurat că nu se va întâmpla nimic, dar nu i-a dat alte explicaţii privind modalitatea în care ar fi fost protejată societatea sau persoanele care ar fi protejat-o.
La întrebarea Ministerului Public dacă a dat vreodată, direct sau indirect, bani vreunuia dintre inculpaţii din cauză pentru protecţia societăţii sau cunoaşte dacă alte persoane au dat bani inculpaţilor din această cauză pentru protecţia societăţii, martorul a arătat că el nu a dat niciodată bani lui B., C. şi nici celorlalţi inculpaţi din prezenta cauză. A mai arătat că nu cunoaşte nici dacă alte persoane care aveau legătură cu activitatea F., adică OO. sau E. le-au dat bani inculpaţilor în legătură cu protejarea societăţii, susţinând totodată că nu i s-ar fi spus astfel de lucruri, dacă ar fi fost daţi astfel de bani.
Referitor la susţinerea din declaraţia de la urmărire penală în sensul că E. i-ar fi spus că nu vor fi probleme cu controalele, martorul a arătat că şi-o menţine, susţinând totodată că acesta nu i-a dat detalii legate de aceste controale, nu i-a spus că ar fi vorba despre controale ale poliţiei, ale parchetului, ale ANAF sau ale Gărzii Financiare şi nu i-a oferit alte explicaţii.
Chiar dacă face referire la bani care ajungeau la el de la O. şi pe care îi transfera mai departe lui OO. şi lui E., declaraţia martorului nu oferă date care să intereseze în cauza de faţă în raport de acuzaţiile care se aduc inculpaţilor. Astfel, martorul nu a putut oferi detalii legate de traseul banilor după ce aceştia ajungeau la OO. şi la E., precizând expres că el nu le-a dat niciodată bani inculpaţilor din cauza de faţă şi nici nu cunoaşte dacă alte persoane care aveau legătură cu activitatea F., respectiv E. sau OO. le-ar fi dat bani inculpaţilor în legătură cu protejarea societăţii.
Curtea a mai reţinut că nici pe aspectul legat de protecţia de care s-ar fi bucurat societatea menţionată declaraţia martorului nu este relevantă raportat la acuzaţiile aduse inculpaţilor, câtă vreme martorul a susţinut doar că E. i-ar fi spus că activitatea societăţii ar fi protejată şi că nu vor fi probleme cu controalele, fără a fi furnizate date în legătură cu persoanele sau modalitatea în care s-ar asigura această protecţie. De altfel, în acelaşi sens au fost şi declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale .
Martorul G. a arătat despre inculpatul C. că nu îşi aminteşte să fi dus pachete la acesta. Fiindu-i citită declaraţia în care a arătat că a dus pachete la C. la vamă, la birou şi acasă, martorul a precizat că, din ce îşi aminteşte, a fost o singură dată la C. şi atunci a dus un troler, ulterior revenind şi arătând că "este posibil să fi mers la domnul C. o dată, de două ori sau de trei ori".
Referitor la declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în data 03.12.2018 în care a arătat "am fost şi la D., dar de mult mai puţine ori, posibil să fi fost o dată cu AAA. şi o dată singur", martorul a arătat că nu îi este cunoscut numele D., dar dacă aşa a spus la urmărire penală, îşi menţine declaraţia dată.
Referitor la martorul H. s-a impus precizarea că în ciuda demersurilor efectuate de instanţa de judecată, acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, audierea acestuia nefiind posibilă, situaţie în care Curtea va avea în vedere declaraţia martorului dată la urmărire penală, susţinerile martorului prezentând relevanţă doar pe aspectul legat de existenţa unor legături între AAA. şi inculpaţii B., C. şi D., în rest declaraţia dată de martor vizând mai degrabă aspecte care ar avea legătură cu dispariţia lui AAA..
Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a reţinut că probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor în cauza de faţă, acuzaţii care se bazează în mare măsură pe presupuneri şi prezumţii folosite de organele de urmărire penală.
În ceea ce priveşte acuzaţia de luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor B. şi A., s-a constatat că procurorul face referire ca modalitate alternativă de comitere a infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., la acţiunea de primire a unor sume de bani. Se susţine că inculpatul B. ar fi primit suma indicată în rechizitoriu prin intermediul soţiei sale, inculpata A., căreia i-ar fi fost predate sumele de bani fie de AAA., fie de martorii NN. sau G..
Singurele mijloace de probă care l-ar plasa pe inculpatul B. în sfera activităţii pretins infracţionale descrisă de Parchet sunt declaraţiile date de NN. şi de martorul cu identitate protejată, cu pseudonimul "LL.", şi înscrisurile puse la dispoziţia organelor de cercetare de martor, prezentate de Parchet în interpretarea dată tot de martorul cu identitate protejată.
Chiar dacă în rechizitoriu este descrisă o amplă activitate, sunt indicaţi numeroşi martori, singurele mijloace de probă pe baza cărora procurorul şi-a construit acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului sunt unele care nu au aptitudinea funcţională de a fundamenta în mod determinant, prin ele însele, fără a fi coroborate cu alte mijloace de probă, o soluţie de condamnare.
O hotărâre de condamnare bazată exclusiv pe aceste mijloace de probă nu ar putea fi pronunţată, în raport de dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen.. În plus, se impune precizarea că, chiar dacă persoanele audiate oferă date legate de acuzaţiile aduse de Parchet, multe din aspectele declarate chiar şi de aceşti doi martori nu reprezintă altceva decât presupuneri legate atât de sumele de bani care ar fi fost date, cât şi de scopul în care ar fi fost date, aşa cum s-a arătat mai sus în cuprinsul acestei hotărâri.
Referitor la înscrisurile puse la dispoziţia organelor de cercetare de către martorul cu identitate protejată, se impune precizarea că numele inculpatului B. nu se regăseşte pe niciunul dintre aceste înscrisuri, iar teza prezentată de parchet este aceea că acest lucru se explică prin faptul că între inculpatul B. şi AAA. ar fi existat o înţelegere potrivit căreia sumele de bani primite de AAA. să fie împărţite cu B. şi că în scopul protejării acestuia, numele său nu era menţionat.
Explicaţia menţionată nu reprezintă altceva decât o pură speculaţie, care nu este susţinută prin niciun alt mijloc de probă, în condiţiile în care pe aspectul existenţei unei eventuale înţelegeri în sensul descris de Ministerul Public nu s-a administrat nicio altă probă.
De asemenea, modalitatea în care Parchetul a ajuns la suma indicată ca fiind primită de inculpatul B. cu titlul de mită este şi aceasta rezultatul unei speculaţii. Astfel, la pagina 32 din cuprinsul rechizitoriului x tocmai ca urmare a incertitudinilor care planează asupra tuturor aspectelor declarate de cei doi martori, NN. şi martorul cu pseudonimul "LL." - sunt vehiculate mai multe sume despre care s-a afirmat că ar fi revenit numitului B. (fie 5.000.000 euro din presupunerile martorului Puşcaşu, fie 4.000.000 euro din afirmaţiile lipsite de orice suport probator ale martorului cu identitate protejată LL.). Tot pe baza unor simple presupuneri, Ministerul Public a reţinut suma de 1.200.000 euro, susţinând că s-ar fi interpretat în favoarea inculpatului B. probele administrate pe acest aspect şi că dovezile ar fi în limita sumei arătate.
S-a arătat astfel că "Din înscrisurile olografe predate la dosar rezultă că suma totală notată pentru AAA. (în care, conform declaraţiei martorului cu pseudonimul LL. este inclusă şi suma pentru B.) este de 3.000.000 euro în perioada 2011-2012. Dacă împărţirea a fost făcută 40% fiecare, aşa cum susţine NN., B. a primit în total 1.200.000 euro în perioada 2011-2012.
Chiar dacă este posibil ca suma totală dată de E. doar pentru B. şi doar pentru protejarea activităţii societăţii F. să fie de 4.000.000 euro, înscrisurile depuse la dosar până la acest moment, coroborate cu declaraţiile, nu confirmă decât suma de 1.200.000 euro.
Este posibil ca şi suma indicată de NN., de 5.000.000 de euro, să fie reală (...)
Ca urmare, reţinem că suma efectiv primită de B. şi care poate fi probată este de 1.200.000 de euro în perioada 2011-2012."
Înscrisurile menţionate în rechizitoriu sunt cele în care numele lui B. nu apare şi a căror descifrare s-a realizat în baza explicaţiilor date de martorul cu identitate protejată. Concluzia la care s-a ajuns în sensul că aceste înscrisuri ar confirma primirea sumei de 1.200.000 Euro este urmarea unei deducţii, nefiind sprijinită de mijloace de probă care ar putea fi reţinute de instanţă pentru a pronunţa o soluţie de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Probele administrate în cauză nu susţin teza potrivit căreia în perioada avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului relaţia dintre acesta şi AAA. ar fi fost una strânsă, de natură a susţine concluzia Parchetului că Marta ar fi vorbit în numele lui B. şi că automat un procent de 40% din eventuale sume primite de AAA. de la E. ar fi ajuns la B..
Curtea are în vedere explicaţiile oferite de inculpat pe acest aspect, reţinând că AAA. a deţinut funcţia de şef de cabinet al preşedintelui ANAF (inculpatul B.), acesta fiind eliberat din această funcţie la data de 01.10.2010, după acest moment inculpatul susţinând că s-au întâlnit de câteva ori, iar în cauză nu au fost administrate probe care să contrazică apărările formulate în sensul că, după momentul eliberării din funcţie, cei doi nu au păstrat o relaţie de prietenie apropiată. Chiar şi dacă lucrurile în privinţa acestei relaţii ar fi stat în modalitatea indicată prin actul de sesizare, această împrejurare tot nu ar fi justificat reţinerea concluziei în sensul că, în baza acestei relaţii, AAA. ar fi cerut în numele şi pentru inculpatul Blejnar, de la E., sumele indicate în rechizitoriu.
Probele administrate în cauză nu confirmă nici teza susţinută de Parchet, în sensul existenţei unei protecţii din partea inculpatului pentru activitatea desfăşurată prin S.C. F. ori alte societăţi administrate de E.. Acest aspect a fost stabilit şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia prin care au fost achitaţi inculpaţii C. şi B., în legătură cu sprijinirea activităţii de evaziune desfăşurată prin această societate, iar probele administrate în cauză sunt în mare măsură aceleaşi cu cele din dosarul în care s-a pronunţat această decizie şi nu sunt apte să justifice reţinerea unei alte concluzii. În perioada avută în vedere la trimiterea în judecată, această societate a fost vizată de controale, i s-a ridicat autorizaţia, a fost sancţionată, astfel încât o protecţie în sensul menţionat de Ministerul Public nu poate fi reţinută.
Niciun martor nu a făcut referire la vreo măsură dispusă de inculpat sau vreo solicitare din partea acestuia adresată altei persoane pentru a proteja activitatea societăţii menţionate, relevante fiind precizările în acest sens făcute de martorii Q., U. şi P., astfel cum au fost acestea prezentate mai sus în cuprinsul hotărârii. În plus, martorii care au făcut referire la faptul că societatea ar fi fost protejată relatează aspecte care ar fi fost afirmate, potrivit susţinerilor lor, de E. şi nu au putut oferi detalii privind modalitatea în care se asigura această protecţie sau care ar fi persoanele/instituţiile implicate în acordarea acesteia şi nu-l asociază pe inculpatul B. cu o eventuală protecţie de care ar fi beneficiat societatea.
În ceea ce priveşte acuzaţia de complicitate la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei A., s-a reţinut că în concret acest ajutor ar fi constat în "primirea banilor destinaţi lui B., de la NN. şi G.", în susţinerea acesteia fiind invocate declaraţiile date de martorul NN. şi G..
Aspectele punctate mai sus privind valoarea probatorie a declaraţiilor date de NN. în cursul urmăririi penale determină verificarea măsurii în care aceste susţineri se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Curtea a reţinut că, în esenţă, martorul menţionat este singurul care susţine transportul unor sume de bani la A. şi pune aceste sume în legătură cu AAA., dar şi cu E. prin intermediul lui OO., susţinând că ar fi dus genţi cu sume de bani la A. la solicitarea lui Marta şi că banii pentru inculpată i-ar fi primit de la OO.. Analiza asupra aspectelor reţinute în ceea ce priveşte gradul de certitudine al susţinerilor martorului făcută mai sus, referitor la analiza acuzaţiilor aduse inculpatului B. este valabilă şi în analiza privind acuzaţia adusă inculpatei A..
Referitor la declaraţia martorului G., Curtea a reţinut că, în faţa instanţei, acesta a arătat că a fost şoferul lui AAA. şi că a lucrat la firma PP. din 2007 sau 2008 până în anul 2011 dar nu poate preciza dacă în tot acest interval a dus pachete, trimis de AAA..
Martorul a arătat că a dus pachete la A. o dată la 2-3 luni, că în momentul în care a dus acele pachete nu s-a gândit că ar putea fi vorba despre bani, dar că s-a gândit că acele pachete ar fi putut conţine bani în urma unor ştiri la televizor. Martorul a mai susţinut că, de regulă, pachetele erau date doamnei Blejnar, dar le putea lăsa şi secretarei, că este posibil ca o dată să fi lăsat pachetul la secretară, dar nu-şi mai aminteşte.
Curtea a reţinut că declaraţiile martorului sunt vagi, acesta nu confirmă multe dintre aspectele declarate la urmărire penală, martorul făcând referire în repetate rânduri la posibilităţi sau la aspecte pe care nu şi le mai aminteşte.
Pe aceeaşi linie se situează de altfel şi declaraţiile date de martor la urmărire penală, în sensul că acesta susţine efectuarea unor deplasări la solicitarea lui AAA. la biroul lui A., la locuinţa lui B. şi la locuinţa lui C., arătând că era şoferul lui AAA. şi se conforma solicitării acestuia de a duce diverse pachete, cadouri sau bagaje. Despre acestea a arătat că nu ştia ce conţin, nu a verificat ce era în interior şi că ulterior a aflat că erau bani.
Descrierea acestor pachete în declaraţia martorului de la urmărire penală este una detaliată şi în mod evident nu îi aparţine martorului, în condiţiile în care face referire la forma unui paralelipiped căruia îi indică dimensiunile laturilor, iar din declaraţia dată în instanţă rezultă că acesta nici măcar nu ştie ce este un paralelipiped. În aceste condiţii, reţinând şi caracterul vag al declaraţiilor date, bazate pe presupuneri ale martorului legate de conţinutul pachetelor, Curtea a privit cu rezerve susţinerile acestui martor care, de altfel, a şi arătat în faţa instanţei de judecată că este diagnosticat cu probleme psihice, iar despre acesta martorul H. a arătat în declaraţia dată la urmărire penală că are cunoştinţă că era consumator ocazional de droguri.
S-a mai impus precizarea că martorul face referire la activităţi pe care le-ar fi desfăşurat în perioada în care era şoferul lui AAA., susţinând că a desfăşurat această activitate până în anul 2011, iar perioada avută în vedere de Ministerul Public la trimiterea în judecată a inculpatei se situează între mai 2011 - aprilie 2012.
Împrejurarea că martorul G. are în vedere un interval de timp care, în realitate, se situează până în luna septembrie 2010, rezultă şi din aspectele relatate de martorul H., şoferul lui AAA. în perioada 01.10.2010 - mai 2012. Astfel, cu ocazia audierii sale de către organul de urmărire penală la data de 05.12.2017, acesta a precizat;" Eu am lucrat ca şofer pentru AAA.. Când AAA. a plecat din ANAF, am plecat şi eu cu el şi am lucrat pentru el ca şofer în continuare. [..] G. a fost şoferul lui AAA. înaintea mea. [...]"
AAA. a fost demis din cadrul ANAF la data de 01.10.2010, iar H. a lucrat ca şofer pentru AAA. după această dată, de unde reiese că G. i-a fost şofer lui AAA. până în luna septembrie 2010. În aceste condiţii, aspectele susţinute de martorul menţionat, care sunt oricum vagi şi nu ar putea fundamenta o soluţie de condamnare, nu au legătură cu perioada avută în vedere la trimiterea inculpatei în judecată.
Curtea a reţinut că, deşi Ministerul Public prezintă declaraţia martorului G. ca fiind cea care susţine teza primirii de către inculpata A. a sumelor de bani destinate lui B. cu titlul de mită, în realitate susţinerile martorului nu au certitudinea necesară fundamentării unei soluţii de condamnare a inculpatei A..
Concluzia care se impune din analiza declaraţiilor date de martorul menţionat atât la urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii este în sensul că, conţinutul respectivelor pachete nu a fost niciodată cunoscut de martorul G., după cum el însuşi recunoaşte, iar afirmaţia potrivit căreia a aflat ulterior că ar fi vorba de bani este o simplă deducţie, pur subiectivă, lipsită de orice fundament probator. Relevant pentru concluzia unui grad extrem de redus de certitudine în ceea ce priveşte afirmaţiile martorului este şi următorul pasaj din declaraţia martorului din faţa instanţei:
"Cred că pachetele respective erau cu acte [...] Eu am spus la parchet că am dus pachete în formă de plic A4, nu pot să apreciez dimensiunile. Erau pachete mai groase în care puteau fi acte. După ce am aflat din presă, m-am gândit că acolo puteau fi şi bani. [...] Când am dus acele pachete, nu m-am gândit că era vorba despre bani. Ulterior m-am gândit că acele pachete ar fi putut conţine bani".
Se mai impune precizarea că martorul H., şoferul lui AAA. de la 01.10.2010 până în luna mai 2012, prin urmare în perioada care interesează raportat la acuzaţiile formulate în cauză de Parchet, nu a confirmat teza prezentată de ceilalţi martori privind trimiterea unor sume de bani la A. de către AAA. prin intermediul şoferilor săi. Martorul menţionat a susţinut în declaraţia dată la urmărire penală că "Cred că în anul 2014 l-am sunat pe B. şi i-am solicitat o întâlnire în cursul căreia l-am rugat să-mi găsească ceva de lucru. [..] Ca urmare a acestei discuţii, în toamna aceluiaşi an A. m-a angajat la firma ei de avocatură ca şofer. [...] Atunci când m-a angajat, a fost şi prima dată când am văzut-o pe A., pe care nu o cunoşteam dinainte."
Referitor la acuzaţia adusă inculpatului C., Curtea a reţinut că momentul de debut al activităţii presupus infracţionale avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului s-a raportat la luna mai 2011 - cu referire la începerea activităţii S.C. F., fără a se indica vreo dată la care ar fi fost primită suma de 360.000 euro, cu privire la care singura precizare vizează faptul că ar fi fost primită în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro. Se mai impune precizarea că primul moment identificat în timp în care se susţine că s-ar fi primit de către inculpat o sumă de bani este 19.12.2011, astfel încât nu au rezultat nici măcar din acuzaţia formulată alte aspecte care să fie analizate de Curte în raport de probele administrate în cauză cu privire la o eventuală primire a unor sume de bani de către inculpat, anterior datei de 19.12.2011.
Deşi s-ar putea admite faptul că organele de urmărire penală nu ar putea indica datele exacte la care ar fi fost primite cele două tranşe, de 260.000 Euro şi respectiv 100.000 Euro, în ipoteza în care nu s-ar putea stabili cu exactitate momentele în care respectivele sume de bani ar fi ajuns la inculpat, se impune precizarea că în cauză nu se indică nici alte elemente în susţinerea acuzaţiei care să permită măcar instanţei analiza acestor acuzaţii. Nu rezultă împrejurările în care ar fi fost primite sumele respective, care ar fi fost persoana prin care inculpatul ar fi primit aceste sume. De altfel nu rezultă niciun element care să permită concluzia că inculpatul ar fi primit sumele respective.
Şi în cazul celorlalte sume de bani cu privire la care se susţine că ar fi fost primite de către inculpat se reţine că, din probele menţionate de Ministerul Public că ar susţine această acuzaţie, rezultă aceeaşi incertitudine legată atât de împrejurările în care ar fi fost daţi aceşti bani, persoana care i-ar fi dat, persoana de la care proveneau banii, cât şi scopul în care aceştia ar fi fost primiţi de inculpat.
Referitor la primirea acestor bani, prin actul de sesizare s-a arătat că sumele respective au fost primite "prin intermediul altor persoane, AAA. şi G.." şi că "Acţiunea de primire a banilor este dovedită cu declaraţia lui NN. care se coroborează cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL., cu înscrisurile predate la dosar de acesta din urmă (...)."
În privinţa susţinerilor din actul de sesizare legate de sume de bani care ar fi ajuns la C. prin AAA., nicio probă nu le confirmă. Referirile martorului cu identitate protejată la faptul că banii ajungeau la AAA. şi de la acesta probabil la ceilalţi inculpaţi printre care şi C. vizează o presupunere şi nu sunt confirmate de alte probe administrate în cauză. În acelaşi sens este şi declaraţia dată de martorul NN., care a arătat că el crede că banii au ajuns la C. de la AAA. şi prin intermediul lui G..
Singurul care ar fi putut confirma împrejurarea că ar fi dus sume de bani de la AAA. la C. ar fi fost martorul G.. Aşa cum s-a arătat în analiza acuzaţiilor aduse inculpatei A., declaraţiile martorului menţionat, indicat de Ministerul Public ca fiind cel care susţine acuzaţiile aduse inculpatului, sunt bazate pe simple presupuneri în contextul în care acesta nu a cunoscut conţinutul pachetelor duse şi a presupus, pe baza unor aspecte pe care le-ar fi aflat în urma unor ştiri de la televizor, că în pachetele transportate s-ar fi aflat bani. În plus, activitatea la care face referire martorul menţionat şi care îl priveşte şi pe inculpatul C. vizează o perioadă anterioară celei avute în vedere de Ministerul Public la trimiterea în judecată a acestuia, în condiţiile în care chiar martorul a susţinut că a lucrat pentru AAA. până în anul 2011, iar din declaraţia martorului H. rezultă că acesta ar fi fost şoferul lui Marta până în septembrie 2010.
Declaraţia dată în faţa instanţei permite reţinerea concluziei în sensul că aspectele susţinute la urmărire penală nu prezintă relevanţă prin raportare la data faptelor din cauza de faţă sau că acestea nu sunt rezultatul unor relatări libere ale martorului, în contextul în care acesta nu înţelege şi nu poate oferi explicaţii legate de afirmaţiile făcute în faţa procurorului, nu cunoaşte sensul unor cuvinte care apar ca fiind folosite de el în declaraţia dată în cursul urmăririi penale.
S-a arătat că probele administrate nu permit reţinerea concluziei în sensul că inculpatul C. ar fi primit sumele de bani menţionate în rechizitoriu în legătură cu atribuţiile sale de serviciu în scopul indicat în actul de sesizare, care viza în final protejarea activităţii desfăşurate de S.C. F..
Ministerul Public nu a reuşit să facă dovada faptului că inculpatul, prin atribuţiile pe care le avea (descrise de altfel pe larg în cuprinsul actului de sesizare), ar fi intervenit în vreun moment pentru a sprijini activitatea societăţii menţionate în sensul ca aceasta sau firmele cu care desfăşura activitatea să nu fie supuse controalelor sau să se dispună controale ineficiente. Acest aspect a fost stabilit şi prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus achitarea inculpatului pentru alte infracţiuni în legătură cu activitatea societăţii menţionate, iar probele administrate în cauza de faţă (în esenţă aceleaşi cu cele din cauza anterioară) nu permit reţinerea unei alte concluzii. Împrejurarea menţionată vine în susţinerea concluziei în sensul că nu s-a reuşit de către Parchet să se dovedească faptul că inculpatul ar fi primit sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată.
S-a impus precizarea că Ministerul Public se mulţumeşte cu o referire generică la atribuţiile pe care le avea inculpatul C. şi ce ar fi presupus aceste atribuţii, la descrierea activităţilor specifice pe care inculpatul ar fi putut să le exercite în funcţia deţinută, fără a rezulta în concret activitatea pe care acesta ar fi trebuit să o desfăşoare sau pe care ar fi desfăşurat-o, pusă în legătură cu atribuţiile de serviciu şi cu activitatea S.C. F., pentru a se putea reţine în sarcina acestuia infracţiunea de luare de mită.
O referire generică la o "taxă de protecţie" primită raportat la funcţia deţinută sau trimiterea la aspectul susţinut de martorul cu identitate protejată în sensul că banii erau daţi "pentru ca nimic rău să nu se întâmple" ori la "comercializarea funcţiei deţinute", în condiţiile în care nu se arată în concret care au fost acţiunile inculpatului realizate sau care ar fi trebuit să fie acestea, potrivit unei înţelegeri despre care nu rezultă cu cine ar fi făcut-o, nu pot justifica o soluţie de condamnare a inculpatului.
De altfel, nici declaraţiile martorului cu identitate protejată pe aspectul legat de modalitatea în care inculpatul C. ar fi trebuit să asigure această protecţie nu sunt lămuritoare. Acesta a arătat că inculpatul "ar fi trebuit să preîntâmpine orice probleme legate de supravegherea vamală", pentru ca ulterior acesta să precizeze că "nu cunosc ce ar fi trebuit să facă sau ce au făcut inculpaţii B., D. şi C. pentru sumele de bani pe care cred că AAA. le-ar fi dat acestora".
În plus, niciunul dintre martorii indicaţi de acuzare nu au oferit date care să permită concluzia că inculpatul, prin prisma atribuţiilor de serviciu avute, ar fi desfăşurat o activitate în sensul descris prin actul de sesizare a instanţei.
În raport de aspectele menţionate, s-au reţinut următoarele împrejurări: nu s-a stabilit prin nicio probă certă că inculpatul C. a avut vreo înţelegere infracţională cu E. prin AAA., direct sau indirect, pentru a obţine bani cu titlul de mită în scopul protejării activităţii S.C. F. S.R.L. şi că ar fi primit de la acesta direct sau prin intermediul unor alte persoane sumele de bani indicate în actul de sesizare în scopul menţionate în cuprinsul acestuia.
Contrar susţinerilor acuzării, probele administrate în cauză nu permit reţinerea concluziei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul comiterii de către inculpatul D. a infracţiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la acuzaţia adusă acestuia, Ministerul Public a arătat că martorul cu pseudonimul "LL." a susţinut că D. a primit o sumă de peste 800.000 de euro (88.000 tone x 10 euro/tonă = 880.000 de euro), NN. a declarat că i-a dus de două ori bani lui D. şi că i-a remis personal acestuia, la intrarea în blocul în care se afla la acel moment apartamentul în care locuia funcţionarul public, iar acesta a indicat organelor de urmărire penală locul respectiv şi că din înscrisurile cu menţiuni olografe depuse la dosar rezultă că E. i-a dat suma de 300.000 de euro lui D. în perioada 2011-2012 .
S-a reţinut că inculpatul D. ar fi primit cu titlu de mită suma de 300.000 Euro, după cum urmează: 250.000 euro (2011) şi 50.000 euro (17.02.2012).
Analizând aspectele menţionate în acuzare, Curtea a reţinut că, în esenţă, pe aspectul legat de primirea unor sume de bani cu titlu de mită de către inculpatul D. au fost avute în vedere susţinerile martorului cu identitate protejată şi ale martorului colaborator NN.. În stabilirea sumei care ar fi fost dată inculpatului D., Ministerul Public a avut în vedere menţiuni din înscrisurile predate de martorul audiat sub pseudonimul "LL." care, aşa cum rezultă din constatarea criminalistică efectuată în cauză, ar fi fost executate de E.. Au fost avute în vedere explicaţiile date de martorul cu identitate protejată cu privire la conţinutul acestor menţiuni.
În actul de sesizare s-a arătat că "Din înscrisurile cu menţiuni olografe depuse la dosar rezultă că E. i-a dat suma de 300.000 de euro lui D. în perioada 2011-2012, neexistând alte probe care să se coroboreze cu declaraţia martorului ameninţat cu pseudonimul LL. şi însemnările lui E.."
S-a mai susţinut că "Banii au fost primiţi de inculpatul D. în calitatea pe care a deţinut-o de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, iar scopul urmărit a fost acela de a proteja activitatea ilicită desfăşurată de firmele controlate de E.."
Şi în cazul acestui inculpat se face referire la o "taxă de protecţie", la "comercializarea funcţiei deţinute" şi la faptul că, potrivit susţinerilor martorului cu identitate protejată, banii ar fi fost daţi "pentru ca nimic rău să nu se întâmple".
S-a susţinut în acuzare că banii au fost primiţi de inculpatul D. în calitatea pe care a deţinut-o, de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, iar scopul urmărit a fost acela de a proteja activitatea ilicită desfăşurată de firmele controlate de E.. Au fost enumerate atribuţiile pe care inculpatul le avea în baza funcţiei menţionate mai înainte şi s-a arătat că "...apare ca evident că activităţile care ţin de coordonarea activităţii de control operativ şi inopinat al diviziei de control operativ inopinat - produse accizate au făcut parte din atribuţiile de serviciu care i-au revenit inculpatului D..
Aptitudinea de a exercita aceste atribuţii în favoarea lui E. constituie scopul pentru care banii au fost plătiţi. Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale expuse mai sus, Garda Financiară este instituţie publică de control care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, iar unul din scopurile funcţiei de comisar general adjunct ocupate de D. a fost acela de coordonare a activităţii diviziei de control operativ inopinat în materia accizelor."
Contrar susţinerilor acuzării, s-a arătat că nicio altă probă în afara declaraţiilor martorului cu identitate protejată şi ale martorului colaborator nu oferă date legate de implicarea inculpatului D. în activitatea infracţională cercetată, iar susţinerile martorilor menţionaţi sunt oricum vagi, atât pe aspectul legat de primirea unor sume de bani, cât şi pe cel legat de scopul în care ar fi fost acestea primite şi nu ar fi fost suficiente pentru a conduce la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită nici în ipoteza în care cei doi nu ar fi avut calităţile menţionate mai înainte şi nu ar fi fost audiaţi ca martor cu identitate protejată sau colaborator al organelor de urmărire penală.
Astfel, martorul cu identitate protejată a arătat că în schimbul banilor, "D. trebuia să se asigure că nu există niciun fel de probleme de nicio natură, să nu apară nicio sesizare, iar dacă se întâmpla ca o maşină să fie oprită în trafic, să nu se meargă mai departe", iar ulterior a arătat că nu ştie în concret ce ar fi urmat să facă fiecare inculpat în schimbul banilor primiţi.
În privinţa înscrisului la care fac referire acuzarea şi apărarea, s-a impus precizarea că nici acesta nu cuprinde vreo menţiune directă la inculpatul D., iar aspectele reţinute de Ministerul Public au în vedere tot explicaţii care ar fi fost oferite de martorul cu identitate protejată (potrivit declaraţiei acestuia, "WWWW." înseamnă D.). În aceste împrejurări, aspectul menţionat de acuzare în sensul că prin raportul de constatare s-a stabilit că scrisul îi aparţine lui E. nu este de natură a oferi acestuia o relevanţă mai mare în cauză, câtă vreme nu se fac referiri exprese la numele inculpatului D., iar explicaţiile legate de conţinutul înscrisului provin de la martorul cu identitate protejată şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Curtea a reţinut că D. a dat declaraţie în calitate de suspect în cauza de faţă, acesta susţinând că acuzaţiile aduse sunt nefondate, că îl cunoaşte pe martorul NN. care era un apropiat al lui AAA., cu care a fost coleg şi prieten. A mai arătat că în intervalul 2011-2012 s-a întâlnit cu NN. în apropierea locuinţei sale, iar acesta i-a solicitat organizarea unei vânători pentru AAA. şi nişte prieteni ai acestuia, precizând că în perioada respectivă locuia în zona Camerei de Comerţ. În declaraţia dată, D. a mai precizat că nu-l cunoştea pe E., că nu poate preciza dacă a primit sesizări privind S.C. F. în perioada în care a deţinut funcţia de conducere în cadrul Gărzii Financiare şi că în anul 2012 a avut loc un control la JJJ. în urma căruia a sesizat DNA pentru un prejudiciu de aproximativ 8 milioane RON. Acesta a mai susţinut că nu-l cunoaşte pe G., iar despre şoferii lui AAA. a arătat că îl ştie doar pe H.. Întrebat expres dacă a primit suma de 300.000 Euro de la NN., a negat acest aspect, susţinând că Puşcaşu nu şi-ar fi permis să vină şi să îi dea o sumă de bani.
Prin urmare, s-a arătat că din declaraţia dată rezultă că inculpatul nu a negat nici faptul că avea o relaţie de prietenie cu AAA. şi nici împrejurarea că îl cunoştea pe NN., confirmând şi faptul că s-ar fi întâlnit cu acesta de două ori în apropierea locuinţei sale, fiind oferite explicaţii legate de aceste întâlniri, în sensul că era vorba despre organizarea unor vânători. Explicaţia oferită este una credibilă în contextul aspectelor punctate chiar de acuzare cu privire la preocupările inculpaţilor legate de activităţile de vânătoare şi nu poate fi înlăturată de susţinerea martorului NN., care a precizat că AAA. i-a spus că, dacă îl întreabă cineva despre întâlnirea cu D., să spună că a fost vorba de o vânătoare. Explicaţia martorului, intervenită în contextul apărărilor formulate de inculpatul D., pare mai degrabă a fi destinată a contrazice aceste susţineri, fiind greu de crezut că persoanele menţionate - AAA. sau NN. - ar fi fost în acele momente preocupate să stabilească şi aspecte care să fie eventual declarate dacă vreunul ar fi întrebat despre o eventuală întâlnire cu D..
În ceea ce priveşte declaraţia martorului NN., în sensul că i-ar fi dus în două rânduri sume de bani pregătite în prezenţa sa de AAA., respectiv sumele de 70-80.000 Euro şi 90.000 Euro la un interval de 3 săptămâni, Curtea a reţinut că declaraţiile martorului colaborator în sensul arătat mai sus nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză, iar martorul nu poziţionează în timp cele două dări de bani. În condiţiile în care în acuzare se face referire la primirea unei sume de 250.000 euro în anul 2011 (fără alte detalii legate de împrejurările în care ar fi fost primită suma respectivă, dacă era vorba despre o sumă primită în tranşe sau integral) şi la o sumă de 50.000 euro care ar fi fost primită la data de 17.02.2012, se poate presupune că banii menţionaţi de NN. ar fi avut legătură cu suma despre care se susţine că ar fi fost primită de inculpat în anul 2011. În lipsa unor detalii din actul de sesizare care să permită verificarea măsurii în care susţinerile martorului ar avea legătură cu acea sumă, o astfel de presupunere nu se poate face de instanţă şi nu ar putea justifica o soluţie de condamnare a inculpatului.
S-a mai impus precizarea că martorul NN., prin declaraţiile date la urmărire penală, a arătat că a dus sume de bani la indicaţia lui AAA. în anii 2009, 2010, 2011, iar cu prilejul audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti, acesta a susţinut că "La solicitarea lui AAA., în perioada în care acesta administra PP., am dus diverse sume de bani, fiind trimis de acesta, la A..[..] Precizez că sediul societăţii PP. era în Arad, iar punctul de lucru era în Bucureşti, pe bld. Ferdinand." La întrebarea apărătorului inculpatului D., martorul a arătat că banii pe care i-a dus lui D. i-au fost daţi în biroul din B-dul x.
Pentru a lămuri aceste susţineri şi a identifica perioada în care martorul susţine că ar fi dus banii, prezintă relevanţă datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că S.C. PP. S.R.L. a avut următoarele puncte de lucru în mun. Bucureşti: Calea x, sector 3 - în perioada 01.06.2005 - 16.02.2009; B-dul x nr. 48, sector 2 - în perioada 16.02.2009 - 20.09.2010; str. x, sector 2 - în perioada 20.09.2010 - 10.02.2012 şi str. x, sector 1 - în perioada 10.02.2012 -20.11.2012.
Din aceste date, în raport de precizările făcute de martor, concluzia care s-a impus este aceea că martorul se raportează la evenimente care ar fi avut loc înainte de perioada avută în vedere de acuzare la trimiterea în judecată a inculpatului D., despre care Ministerul Public susţine că ar fi primit bani în cursul anului 2011 şi la data de 17.02.2012.
S-a mai impus precizarea că este corectă afirmaţia Ministerului Public, în sensul că pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este suficientă existenţa unei legături între primirea banilor şi îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori îndeplinirea cu întârziere a unui act care intră în atribuţiunile de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor atribuţii, fără a fi necesară realizarea efectivă a activităţii în legătură cu care ar fi fost daţi banii. Pe de o parte, în cauza de faţă probele administrate nu sunt suficiente pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, primirea de către inculpat a banilor în modalitatea descrisă prin actul de sesizare, iar pe de altă parte, legătura la care face referire Parchetul nu este confirmată prin probele administrate, aspectele descrise având la bază simple presupuneri reţinute de parchet din atribuţiile pe care acesta le avea în funcţia pe care o deţinea în perioada menţionată la trimiterea în judecată.
Conduita inculpatului, la fel ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi acuzaţi de luare de mită, în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu privire la societăţile folosite de E., este importantă tocmai pentru faptul că nu confirmă teza acuzării legată de o eventuală legătură între banii care ar fi fost primiţi de inculpat şi scopul ca funcţionarul să îndeplinească un act care are legătură cu aceste atribuţii de serviciu, astfel încât să se asigure protecţia menţionată de Parchet.
Nu rezultă din nicio probă administrată în cauză că prin acţiunile/inacţiunile sale inculpatul ar fi împiedicat vreun control sau s-ar fi asigurat de caracterul superficial al vreunui control ori ar fi intervenit în vreun mod în scopul protejării activităţii desfăşurate de E..
S-a impus precizarea că, potrivit procesului-verbal din 03.04.2012, înregistrat la JJJ. sub numărul x/04.04.2012, Garda Financiară, Comisariatul General, a efectuat în perioada 7-8 şi 9-22 martie 2012, un control tematic la JJJ.. D. a însoţit echipa de control la sediul societăţii din Constanţa în data de 07.03.2012, circumstanţele acestui control fiind descrise de D. şi de martorii U., X. şi Q..
Din conţinutul procesului-verbal menţionat rezultă că în perioada 7-8 martie 2012 s-a efectuat operativ şi inopinat inventarierea faptică a stocurilor de produse energetice existente în depozitele societăţii, iar în perioada 19-22 martie 2012 s-a procedat la valorificarea rezultatelor inventarierii, operaţiune constând în verificarea, pe baza documentelor de evidenţă operativă şi contabilă a minusurilor constatate la inventarierea din 07.03.2012.
Anterior acestui moment, activitatea S.C. F. a fost controlată în mai multe rânduri şi au fost aplicate mai multe sancţiuni, aspecte care de altfel au fost constatate şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cauzei în care au fost trimişi în judecată inculpaţii B. şi C..
Faţă de toate aceste aspecte, Curtea a apreciat că nu se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 4 C. proc. pen. constă în aceea că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă. Totodată, art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statuează că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Prezumţia de nevinovăţie trebuie analizată prin prisma incidenţei a două principii fundamentale: cel al aprecierii probelor administrate în scopul aflării adevărului şi principiul in dubio pro reo (îndoiala profită inculpatului).
Astfel, art. 103 alin. (1) C. proc. pen.. stabileşte că probele nu au valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar potrivit art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Aşadar, dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei ce a făcut obiectul judecăţii şi nu au putut fi înlăturate dubiile prin administrarea probelor în faza cercetării judecătoreşti, persistând o stare de incertitudine care exclude posibilitatea pronunţării unui verdict de culpabilitate, în cauză operează principiul in dubio pro reo (îndoiala profită inculpatului), astfel încât instanţa trebuie să pronunţe o hotărâre de achitare. Principiul in dubio pro reo se referă la existenţa unor asemenea dubii, încât ideea de certitudine care trebuie să fundamenteze vinovăţia inculpatului nu se poate contura. De asemenea, instanţa a reţinut că şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că de situaţia îndoielnică beneficiază cel acuzat (CEDH, 6 decembrie 1988, pct. 77; Comisia EDO, dec. din 5 mai 1981, plângere nr. 9037/80; Comisia EDO, raport din 30 martie 1963 în cauza Austria c. Italia), întrucât principiul prezumţiei de nevinovăţie tinde a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate care nu a rezultat în mod cert din ansamblul procedurii penale litigioase (CEDH, 23 aprilie 1998, Bernard c. France). În orice caz, stabilirea culpabilităţii inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este contrară art. 6 par. 2 CEDO (hot. din 20 martie 2001 în cauza Telfner c. Austriei).
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii B., A., C. şi D. au săvârşit infracţiunile avute în vedere de Ministerul Public la trimiterea lor în judecată, s-a arătat că soluţia care se impune este aceea de achitare, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea).
În condiţiile în care se dispune achitarea inculpaţilor pe temeiul indicat mai sus, nu se poate dispune confiscarea sumelor de bani menţionate în rechizitoriu, astfel încât se impune şi ridicarea măsurilor asiguratorii care au fost instituite în cauză, astfel cum au fost menţinute la ultima verificare efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, prin încheierea din 10.10.2022.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi intimaţii inculpaţi A. şi B..
Direcţia Naţională Anticorupţie a apreciat soluţia de achitare a inculpaţilor ca fiind netemeinică, arătând, în esenţă, că, din declaraţiile susţinute de martorul audiat sub pseudonimul LL., din declaraţiile susţinute de NN., din declaraţiile susţinute de G., precum şi din înscrisurile reprezentând însemnări făcute de E., rezultă că au fost date sume de bani de către acesta din urmă unor funcţionari publici.
A arătat că declaraţiile susţinute de martorul audiat sub pseudonimul LL. şi declaraţiile susţinute de NN. se coroborează cu rezultatele obţinute prin interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice.
Martorul LL. a susţinut că sumele de bani care trebuiau date funcţionarilor publici erau calculate prin raportare la numărul de tone de motorină comercializată de societăţile lui E., iar funcţionarii care au primit bani, printre alţii, au fost preşedintele ANAF, vicepreşedintele ANAF coordonator al activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor (şeful vămii) şi comisarul general adjunct al Gărzii Financiare, adică B., C. şi D..
NN. a declarat că a dus bani la A., la biroul acesteia de avocatură care, la acel moment, se afla în zona Vitan, dar şi la locuinţa acesteia de la acea vreme (un apartament situat tot în zona Vitan). De asemenea, NN. declară că i-a dus bani lui D. şi că ştie că AAA. lua din banii primiţi de la E./OO. când pleca să se întâlnească cu C.. Tot NN. declară că i-a dus bani lui D., la locuinţa acestuia din zona Camerei de Comerţ, la cererea lui AAA., imediat după ce D. s-a întors de la Constanţa.
NN. a precizat şi modul în care banii primiţi de la OO. trebuia împărţiţi în lipsa lui AAA.: 40% pentru B., 40% pentru AAA. şi 20% pentru D. sau C., după caz.
Martorul G., care a lucrat la una din societăţile lui AAA. şi, uneori, a făcut comisioane pentru acesta, a declarat că, la cererea lui AAA., a dus pachete ambalate în hârtie de cadouri la mai multe persoane, printre care A. şi C.. De asemenea, martorul declară că între familiile Blejnar şi Marta se întâmpla "să se încurce bagajele", astfel încât, tot la cererea lui AAA., transporta genţi de la unii la alţii. Din declaraţia martorului rezultă însă că a fost o diferenţă între "bagaje" şi "pachete" ambalate în hârtie.
Martorul G. a afirmat că a dus pachete şi genţi la biroul de avocatură al soţiei lui B., A., şi a indicat, cu ocazia conducerii în teren, amplasarea clădirii unde, în acea perioadă, se afla acest birou. De asemenea, martorul a declarat că a dus pachete la domiciliul familiei Blejnar din aceeaşi zonă a oraşului în care se afla cabinetul de avocatură.
Martorul G. a declarat că nu a cunoscut conţinutul pachetelor şi al genţilor, dar că, ulterior, la 1-2 ani de la dispariţia lui AAA., când a văzut ştiri la televizor, a putut să îşi dea seama că a transportat bani după greutatea şi mărimea pachetelor, dar şi pentru că nu se putea corela activitatea de oferire a cadourilor cu eventuale aniversări, onomastici şi alte asemenea ocazii în care, de regulă, oamenii îşi oferă unii altora cadouri. De asemenea, martorul a arătat că, în sens invers, de la alte persoane la AAA. nu au fost transportate asemenea pachete.
Martorul audiat sub pseudonimul LL. a depus la dosar înscrisuri pe care i le-a atribuit lui E. şi despre care a declarat că ar fi fost atinse şi de AAA..
Cu privire la aceste înscrisuri s-au efectuat două constatări tehnico-ştiinţifice pentru a stabili dacă provin de la E., aşa cum susţine martorul, dacă au fost în posesia lui AAA., dacă sunt indicii că ar avea vechimea atribuită de martor şi pentru a stabili persoanele care au efectuat menţiunile olografe.
Concluziile celor doua rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, menţionate mai sus susţin afirmaţia martorului audiat sub pseudonimul LL., în sensul că înscrisurile relevante poartă menţiuni olografe realizate de E. şi provin de la acesta. Cu privire la vechimea înscrisurilor, s-a arătat că aspectul acestora, constatat şi de specialişti, arată că nu sunt înscrisuri noi, iar menţiunile şi adăugirile cu creionul sau markerul, constatate de aceiaşi specialişti, se coroborează cu susţinerile martorului referitoare la verificarea menţiunilor din înscrisuri, posibil ulterior consemnării acestora (menţiunile sunt realizate cu pix, iar bifele cu creionul).
Conţinutul acestor înscrisuri se coroborează cu declaraţiile martorului audiat sub pseudonimul LL., precum şi cu rezultatele interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice.
S-a apreciat că toate probele amintite la punctul anterior arată că funcţionarii publici au primit bani şi nu alte foloase. NN. şi martorul audiat sub pseudonimul LL. au precizat că toate sumele aduse la Bucureşti şi date funcţionarilor publici au fost în euro.
Din conturile societăţilor ZZ. S.R.L. şi YY. S.R.L. au fost retraşi RON, care, conform declaraţiilor lui O., au fost schimbaţi la case de schimb valutar în euro. Martorii O. şi N. arată circuitul banilor până la OO. şi E.. Martorul audiat sub pseudonimul LL. declară şi că numerele de pe înscrisurile predate la dosar înseamnă sume în euro.
Banii au fost daţi de E., cu ajutorul următoarelor persoane: O., N., OO., care au acţionat ca intermediari de la retragerea banilor din conturile de la BBBBB., până la transportul la Bucureşti, precum şi cu ajutorul lui AAA., care a acţionat ca intermediar după ce banii au ajuns la Bucureşti, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor O., N. şi NN., coroborate cu listele de operaţiuni de la BBBBB. şi cu declaraţia martorului audiat sub pseudonimul LL..
Banii au fost primiţi de B. cu ajutorul următoarelor persoane: AAA., NN., G. şi A..
Cel care a organizat transportul banilor în Bucureşti a fost AAA. care, fie a dus singur banii, fie le-a cerut lui NN. şi G. să facă acest lucru, aşa cum rezultă din declaraţiile susţinute de martorul G. şi NN., coroborate cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice .
NN. şi G. o indică pe inculpata A. ca fiind cea care a primit genţi sau pachete, fie la biroul ei de avocatură, fie la domiciliu.
Banii au fost primiţi de C. cu ajutorul lui AAA. şi al martorului G.. Este posibil ca E. să-i fi dat şi direct bani lui C., pentru că, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S., E. obişnuia să viziteze pe cineva în zona cartierului Cotroceni . Martorul a indicat locul unde obişnuia să îl aştepte pe E., iar acesta corespunde cu intersecţia în care se află situată o casă în care a locuit inculpatul C. .
Referitor la cei doi funcţionari publici sunt relevante discuţiile purtate de NN. cu E., înregistrate în temeiul mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, din care rezultă că toţi funcţionarii publici au primit bani de la E..
Ţinând seama de aceste probe, a fost stabilită forma de participaţie pentru fiecare inculpat şi s-a reţinut că luarea de mită s-a realizat indirect, prin intermediul altor persoane.
Având în vedere toate argumentele expuse pe larg în motivele de apel, cu ample referiri la declaraţiile de martori şi la celelalte probatorii administrate, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., parchetul a solicitat instanţei supreme admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, urmând ca, în cadrul rejudecării să se aibă în vedere motivele de apel formulate privind condamnarea inculpaţilor B., C., D. şi A..
Inculpatul B., în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat instanţei admiterea apelului formulat, să desfiinţeze, în parte, sentinţa atacată, însă doar din perspectiva temeiului de drept al soluţiei de achitare considerat a fi incident şi, pe cale de consecinţă, în raport cu ordinea de preferinţă stabilită în cuprinsul art. 16 alin. (1) C. proc. pen., să dispună schimbarea temeiului de drept al soluţiei de achitare din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea", în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - "fapta nu există."
A menţionat că apelul declarat de B. împotriva soluţiei de achitare vizează exclusiv aspecte de ordin tehnic, ce ţin de natura juridică a temeiului de drept care sa stat la baza soluţiei de achitare, apărarea considerând că stabilirea nevinovăţiei de către instanţa de judecată s-a realizat cu ignorarea ordinii de preferinţă stabilită de legiuitor prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) C. proc. pen., ce ar fi impus valorificarea cu prioritate a cazului distinct de achitare reglementat de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - "fapta nu există", în detrimentul impedimentului generat de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
S-a precizat că ceea ce se critică prin calea de atac exercitată în prezenta cauză este concluzia extrasă prin raţionamentul logico-juridic utilizat, raportată doar la temeiul de drept al soluţiei de achitare pronunţată.
În esenţă, s-a arătat că, nu doar că declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză nu confirmă aspectele învederate de martorul cu identitate protejată "LL." sau de martorul NN., ci în realitate acestea contestă, în mod vehement, acuzaţia formulată de Ministerul Public, înlăturând orice suspiciune cu privire la săvârşirea de către B. a presupusei infracţiuni de luare de mită.
A susţinut că, în pofida tuturor argumentelor intanţei de fond - de altfel corect evocate şi fundamentate pe un raţionament logico-juridic complex, raportat la întreg materialul probator administrat în cursul procesului penal - promovate de instanţa de fond în motivarea soluţiei de achitare, argumente care demonstrează fără echivoc nu doar inaptitudinea materialului probator de a atinge standardul necesar pronunţării unei soluţii de condamnare, ci chiar inexistenţa probelor care să ateste realizarea vreunei activităţi materiale descrise de verbum regens, temeiul juridic pe care s-a întemeiat achitarea, respectiv art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este unul eronat.
Apărarea a învederat instanţei de apel împrejurarea că, deşi a existat o cercetare judecătorească amplă - justificată inclusiv de nevoia de a acoperi serioasele lacune ale materialului probator determinate de reconfigurarea acestuia, prin excluderea unor mijloace de probă în procedura de cameră preliminară - probele administrate în această etapă procesuală a judecăţii au contestat vehement interpretarea celor administrate în cursul urmăririi penale, împrejurare care a condus la constatarea inaptitudinii materialului de urmărire penală de a fundamenta acuzaţiile ce se aduc lui B..
A apreciat că, deşi prezentate cu o aparentă rigoare materială şi juridică, acuzaţiile formulate de Ministerul Public s-au dovedit în realitate a avea un caracter artificial, întrucât ceea ce se impută inculpaţilor nu se fundamentează pe o bază obiectivă, respectiv pe o activitate surprinsă de probe certe şi lipsite de echivoc, ci mai degrabă acestea se încearcă a fi sugerate printr-o succesiune de prezumţii şi raţionamente forţate.
Aşadar, prin raportare la dimensiunea materială a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B., precum şi a întregului ansamblu probator administrat în prezenta cauză, a considerat că soluţia ce se impunea a fi dispusă şi pe care o solicită prin apelul declarat în prezenta cauză este achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - inexistenţa faptelor susceptibile de a fi calificate ca element material al infracţiunii de luare de mită.
Parcurgerea judecăţii de primă instanţă a avut ca finalitate clarificarea aspectelor evidente de natură factuală, rezultând o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în cuprinsul actului de sesizare a instanţei şi care determină incidenţa cazului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
A apreciat că primul impediment în exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. -fapta nu există - devine incident şi în ipoteza în care, pe de o parte, probele administrate nu sunt suficiente pentru reţinerea condiţiei referitoare la existenţa faptei, iar, pe de altă parte, deşi există o activitate materială, aceasta nu are nicio legătură, nici măcar aparentă, cu actul material descris de verbum regens.
A susţinut că dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sunt incidente atunci când probele arată indubitabil că există o activitate infracţională, dar nu conduc la certitudinea că ea a aparţinut unei anumite persoane. În mod logic, această situaţie presupune că în sarcina inculpatului s-au reţinut anumite acte pe care le-a desfăşurat, acte care au o legătură aparentă cu infracţiunea, dar care nu sunt confirmate prin probatoriul administrat.
În schimb, a arătat că nu poate fi aplicată cauza din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. atunci când se constată prin probe că inculpatul nu a derulat nicio activitate dintre cele care i se impută şi nici atunci când activităţile ce i se impută nu au nici măcar aparent legătură cu activitatea infracţională.
Raportând considerentele de ordin teoretic şi jurisprudenţial, pe larg expuse în motivele de apel formulate, la situaţia concretă din prezenta cauză, a apreciat că întreaga motivare realizată de prima instanţă evocă, în realitate, lipsa oricăror mijloace de probă care să ateste îndeplinirea cerinţelor de tipicitate ale pretinsei infracţiuni de luare de mită pentru care B. a fost trimis în judecată.
De altfel, în raport cu dimensiunea materială a faptei reţinute în sarcina lui B., aşa cum rezultă inclusiv din argumentele prezentate de prima instanţă, întreg materialul probator administrat infirmă fără echivoc atât actul material de primire a vreunei sume de bani (ca modalitate alternativă de săvârşire a faptei de luare de mită reţinută de parchet), cât şi condiţia esenţială ataşată elementului material al laturii obiective, ce constă în necesitatea ca actul material să fi fost comis în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale subiectului activ sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Inculpata A., în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat instanţei să admită apelul formulat, să desfiinţeze, în parte, sentinţa atacată, însă doar din perspectiva temeiului de drept al soluţiei de achitare considerat a fi incident şi, pe cale de consecinţă, în raport cu ordinea de preferinţă reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 16 alin. (1) C. proc. pen., să dispună schimbarea temeiului de drept al soluţiei de achitare din art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea", în art. 16 alin. 1it. a) C. proc. pen. - "fapta nu există."
A menţionat că apelul declarat împotriva soluţiei de achitare vizează exclusiv aspecte de ordin tehnic ce ţin de natura juridică a temeiului de drept care a stat la baza soluţiei de achitare, apărarea considerând că stabilirea nevinovăţiei de către instanţa de judecată s-a realizat cu ignorarea ordinii de preferinţă stabilită de legiuitor prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) C. proc. pen., ce ar fi impus valorificarea cu prioritate a cazului distinct de achitare reglementat de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - "fapta nu există", în detrimentul impedimentului generat de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
A arătat că premisa esenţială a declarării nevinovăţiei inculpatei este constatarea inexistenţei probelor, atât din perspectivă materială, cât şi din perspectivă juridică (prin înlăturarea unor probe compromise din perspectiva valorii lor intrinseci).
A susţinut că construcţia raţionamentului primei instanţe este, din punct de vedere juridic, una corectă şi fundamentată pe ipoteze verificabile material. Ceea ce critică, însă, prin calea de atac exercitată în prezenta cauză este concluzia extrasă prin raţionamentul logico-juridic utilizat, raportată doar la temeiul de drept al soluţiei de achitare pronunţată.
A arătat că, în raport cu forma de participaţie penală care i-a fost reţinută, respectiv complicitate sub forma ajutorului dat cu intenţie soţului său B. să primească sume de bani cu titlu de mită, în mod firesc operaţiunea de evaluarea şi apreciere a materialului probator administrat în prezenta cauza cu privire la existenţa faptei reţinute în sarcina inculpatei A. nu putea fi realizată independent de fapta autorului pretinsei infracţiuni de luare de mită, ci doar în mod conjugat, dat fiind raportul de indisolubilă legătură între activitatea autorului şi cea a complicelui.
A arătat că declaraţiile date de martorul cu identitate protejată LL., precum şi declaraţiile date de NN. (care, distinct de calităţile procesuale avute în această cauză, a dobândit inclusiv calitatea de colaborator al DNA prin Ordonanţa nr. 106/P/2016 din 22.11.2017, dispunându-se autorizarea folosirii sale de către organele de umărire penală în această calitate) sunt mijloace de probă care au o valoare probantă condiţionată, putând servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
În plus, în ceea ce îl priveşte pe martorul NN., prima instanţă a observat în mod corect şi caracterul pro causa al declaraţiilor acestuia.
În acest context, instanţa a procedat la o evaluare substanţială a întregului material probator tocmai pentru a verifica în ce măsură conţinutul informativ rezultat din declaraţiile celor doi martori (insuficiente din punct de vedere al standardului probator necesar pronunţării unei soluţii de condamnare) se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal.
A susţinut că nu doar că declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză nu confirmă aspectele învederate de martorul cu identitate protejată "LL." sau de martorul NN., ci în realitate acestea contestă, în mod vehement, acuzaţia formulată de Ministerul Public, înlăturând orice suspiciune cu privire la săvârşirea de către B. a presupusei infracţiuni de luare de mită.
Referitor la declaraţiile martorului protejat "LL.", Curtea a observat, în mod corect, caracterul oscilant al acestora, ce evocă în mod lipsit de echivoc valenţe pro causa, iar aceleaşi concluzii au fost reţinute de prima instanţă şi în privinţa conţinutului informativ rezultat din declaraţiile furnizate de martorul NN..
Nu în ultimul rând, referitor la înscrisurile puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorul cu identitate protejată, instanţa de fond a arătat că numele inculpatului B. nu se regăseşte pe niciunul dintre aceste înscrisuri, iar teza prezentată de parchet, cum că acest lucru se explică prin faptul că între inculpatul B. şi AAA. ar fi existat o înţelegere potrivit căreia sumele de bani primite de AAA. să fie împărţite cu B. şi că în scopul protejării acestuia, numele său nu era menţionat, nu reprezintă altceva decât o pură speculaţie, care nu este susţinută de niciun alt mijloc de probă, în condiţiile în care pe aspectul existenţei unei eventuale înţelegeri în sensul descris de Ministerul Public nu s-a administrat nicio altă probă.
Pe cale de consecinţă, a arătat că, în realitate, instanţa de judecată a constatat inexistenţa probelor care să ateste, dincolo de orice dubiu rezonabil, săvârşirea pretinsei infracţiuni de luare de mită de către B., în calitate de presupus autor al faptei ce a format obiectul judecăţii.
A apreciat că nu doar că inexistenta infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina autorului acesteia, respectiv a inculpatului B., determină, implicit, si constatarea inexistentei materiale a formei de participatie penală reţinută soţiei acestuia, A., însă însuşi materialul probator administrat în cauză inclusiv sub aspectul dovedirii pretinsului act material de ajutor dat în vederea săvârşirii faptei, contestă, în mod vehement, acuzaţia de complicitate la luare de mită.
A arătat că, deşi din punct de vedere temporal, parchetul plasează pretinsa activitate materială de complicitate la luare de mită în perioada mai 2011 - iunie 2012, aspectele relatate de martorul NN. în cursul urmăririi penale se raportează la un alt interval temporal, respectiv 2009-2011. Mai mult decât atât, din conţinutul declaraţiei date de acesta în faţa primei instanţei la data de 04.05.2022 - probă administrată cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii -, coroborat cu înscrisurile ataşate la dosar, rezultă fără echivoc că, în realitate, pretinsa activitate de primire a banilor de către inculpata A. este plasată chiar înainte de presupusa perioada infracţională reţinută de procuror în actul de sesizare a instanţei, respectiv în intervalul 2009-2010.
A susţinut că, în mod obiectiv, în perioada iunie 2011 - iunie 2012 martorul nu avea cum să primească pretinsele sume de bani pe care urma să le predea inculpaţilor de la sediul din bd. x, din simplul motiv că S.C. Reclama S.R.L. nu avea sediul la respectiva adresă. Mai mult, raportându-ne la datele concrete ce reies din înscrisurile de la ONRC, primirea acestor sume de bani la sediul din bd. x nu putea avea loc decât într-o perioadă cu mult anterioară celei care face obiectul prezentei cauze, respectiv 16.02.2009 -20.09.2010.
În susţinerea argumentelor prezentate anterior sunt şi declaraţiile martorului Sta mate G. care, deşi prezentate de parchet ca probe în acuzare, relevă în realitate aceeaşi raportare la un interval de timp distinct, anterior celui reţinut prin rechizitoriu de Ministerul Public.
Totodată, faptul că martorul G. are în vedere un interval temporal care, în realitate, se situează până în luna septembrie 2010, rezultă şi din aspectele relatate de martorul H., şoferul lui AAA. în perioada 01.10.2010 - mai 2012, având în vedere că AAA. a fost demis din cadrul ANAF la data de 01.10.2010, iar martorul H. a lucrat ca şofer pentru AAA. după această dată, de unde reiese că G. i-a fost şofer până în luna septembrie 2010.
Pe de altă parte, chiar ignorând acest impediment de natură factuală (generat de raportarea martorilor la un alt interval temporal decât cel reţinut de parchet), împrejurarea că A. nu a primit nicio sumă de bani de la AAA., prin intermediul şoferilor, rezultă inclusiv din declaraţiile acestora, date în calitate în martori în prezenta cauză.
Aşadar, prin raportare la dimensiunea materială a faptelor reţinute în sarcina numitei A., precum şi a întregului ansamblu probator administrat în prezenta cauză, a considert că soluţia ce se impunea a fi dispusă şi pe care o solicită prin apelul declarat în prezenta cauză este achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. -inexistenţa faptelor susceptibile de a fi calificate atât ca element material al infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina lui B. (ca autor al acestei infracţiuni), cât şi ca activităţi materiale specifice formei de participaţie penală a complicităţii - dată fiind tocmai această legătură materială şi juridică indisolubilă între cele două pretinse infracţiuni.
A apreciat că primul impediment în exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. -fapta nu există - devine incident şi în ipoteza în care, pe de o parte, probele administrate nu sunt suficiente pentru reţinerea condiţiei referitoare la existenţa faptei, iar pe de altă parte, deşi există o activitate materială, aceasta nu are nicio legătură, nici măcar aparentă, cu actul material descris de verbum regens.
A apreciat că întreaga motivare realizată de prima instanţă evocă, în realitate, lipsa oricăror mijloace de probă care să ateste nu doar realizarea vreunor activităţi materiale de sprijinire sau ajutor acordate de apelanta A. (în calitate de complice) soţului acesteia B. (în calitate de autor), ci nici măcar îndeplinirea cerinţelor de tipicitate ale pretinsei infracţiuni de luare de mită pentru care B. a fost trimis în judecată.
De altfel, în raport cu dimensiunea materială a faptelor reţinute în sarcina apelanţilor B. şi A., aşa cum rezultă inclusiv din argumentele prezentate de prima instanţă, întreg materialul probator administrat infirmă fără echivoc actul material de primire a vreunei sume de bani (ca modalitate alternativă de săvârşire a faptei de luare de mită reţinută de parchet), nici în mod direct de către autor (deşi această modalitate nu face obiectul acuzaţiilor cu care instanţa a fost învestită) şi nici indirect, prin intermediul numitei A..
Or, aşa cum am arătat anterior, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - reţinute de prima instanţă ca temei al soluţiei de achitare - sunt incidente doar atunci când probele arată indubitabil că există o activitate infracţională, dar nu conduc la certitudinea că ea a aparţinut unei anumite persoane.
În aceste condiţii, a considerat că o atare împrejurare nu poate atrage decât incidenţa cazului de achitare prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv "fapta nu există", acesta fiind, în realitate, temeiul de drept pe care ar fi trebuit întemeiată soluţia de achitare dispusă în prezenta cauză.
Totodată, inculpata a prezentat argumente în susţinerea motivului de apel formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.12.2021, privind greşita respingere a cererii privind administrarea probei testimoniale constând în audierea, în calitate de martor, a numitei EEE., arătând faptul că administrarea acestui mijloc de probă prezintă relevanţă şi utilitate soluţionării cauzei din perspectiva stabilirii existenţei pretinselor infracţiuni de luare de mită şi complicitate la luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A., prin raportare la modalitatea în care se reţine că s-a realizat elementul material al infracţiunii de luare de mită, respectiv primirea de către B., cu ajutorul lui A., a unor sume de bani de la E., prin intermediul altor persoane, în schimbul asigurării protecţiei societăţii F..
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12.06.2023, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 25.10.2023.
La data de 04.10.2023, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, a fost soluţionată declaraţia de abţinere formulată de către unul dintre membrii completului de judecată, respectiv de către domnul judecător CCCCC., declaraţia fiind admisă, iar completul reîntregit cu judecătorul din planificarea de permanenţă.
La termenul din data de 25.10.2023, au fost puse în discuţie cererile de administrare a probelor, fiind stabilit termen în vederea pronunţării asupra acestora la data de 26.10.2023.
La data de 26.10.2023, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, a fost respinsă, ca nefondată, declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător DDDDD. de la judecarea cauzei.
La data de 26.10.2023, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, Înalta Curte a admis cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public, de audiere a martorilor LL., NN., G., O. şi N., precum şi cererea de probatorii formulată de inculpata A., de audiere a martorei EEE..
La data de 21.11.2023, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martorul ameninţat pentru martorul cu pseudonimul "LL." şi a menţinut măsurile de protecţie dispuse cu privire la acesta.
La termenul din data de 22.11.2023, Înalta Curte a procedat la audierea martorului cu identitate protejată LL. prin intermediul mijloacelor audio-video, conform art. 129 din C. proc. pen., precum şi a martorilor EEE., N., NN. şi G., declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.
La acelaşi termen, reprezentantul Ministerului Public a învederat că nu insistă în audierea martorului O., având în vedere împrejurările descrise în cuprinsul procesului-verbal întocmit de agenţii de poliţie din comuna Mihail Koglăniceanu, judeţul Constanţa, înaintat la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta este plecat în Anglia din luna iulie a anului 2022 şi nu se cunoaşte data când va reveni în ţară. Întrucât apărătorii aleşi ai inculpaţilor A., B., D. şi C. au arătat că sunt de acord cu renunţarea la administrarea probei testimoniale constând în audierea martorului O., Înalta Curte, deliberând, conform dispoziţiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a luat act de renunţarea la administrarea probei testimoniale constând în audierea martorului O..
La termenul din data de 22.11.2023, Înalta Curte, nemaifiind cereri de formulat ori explicaţii de dat, în temeiul dispoziţiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., a constatat încheiată cercetarea judecătorească.
La termenul din data de 10.01.2024, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri, consemnate în încheierea de la acea dată, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi a redacta hotărârea, a stabilit termen pentru pronunţarea acesteia la data de 06.03.2024, apoi a amânat pronunţarea la datele de 20.03.2024, 17.04.2024 şi 15.05.2024.
Analizând sentinţa penală atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Problematica principiului ne bis in idem
În acord cu aspectele reţinute prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că în raport cu infracţiunile care au constituit obiectul dosarului penal nr. x/2014, în cauză nu este incident principiul ne bis in idem, faptele nefiind identice, nici măcar în mod esenţial aceleaşi cu cele care formează obiectul prezentei cauze.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că principiul "ne bis in idem" este prevăzut de art. 6 din C. proc. pen. ("Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică") şi de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale a acestui stat."
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod explicit că art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu vizează numai cazul unei duble condamnări, ci, de asemenea, pe cel al dublei trimiteri în judecată şi cuprinde trei garanţii distincte conform cărora nimeni i. nu poate fi trimis în judecată, ii. judecat sau iii pedepsit de două ori pentru aceleaşi fapte. Garanţia consacrată la art. 4 sus-menţionat se activează la momentul punerii în mişcare a unei noi acţiuni penale şi când decizia anterioară de achitare sau de condamnare dobândeşte deja autoritate de lucru judecat.
Pentru a se constata incidenţa motivului de refuz circumscris principiului ne bis in idem, trebuie întrunite următoarele criterii: existenţa unei hotărâri definitive prin care s-a statuat asupra fondului cauzei, respectiv să fie soluţionată acţiunea penală ori să se statueze asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei persoanei; hotărârea definitivă să privească aceeaşi persoană (eadem personae); hotărârea definitivă să privească aceleaşi fapte (idem factum). Referitor la acest ultim criteriu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că în lumina articolului 4 al Protocolului nr. 7 "aceeaşi infracţiune" trebuie înţeleasă în sensul în care se referă la fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi. Acest lucru presupune un ansamblu de circumstanţe concrete care implică acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu şi a căror existenţă trebuie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniţia proceduri penale (CtEDO, Hotărârea din 10 februarie 2009, cauza Sergey Zolotukhin împotriva Federaţiei Ruse).
Aplicând aceste criterii în cauza de faţă, Înalta Curte reţine că în dosarul penal nr. x/2014 în care a fost pronunţată decizia penală nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019 a Î.C.C.J., s-a reţinut că acuzaţia adusă inculpaţilor B. şi C. a constat în aceea că în perioada mai 2011 - iulie 2012 i-au ajutat, în modalităţile descrise în partea expozitivă (punctul I) a rechizitoriului, pe inculpaţi (…) să achiziţioneze motorină euro 5 în regim suspensiv pe care ulterior să o vândă către comercianţii de carburanţi auto (ascunderea sursei taxabile), să înfiinţeze societăţi fantomă în spatele cărora s-a derulat circuitul evazionist (ascunderea sursei impozabile), să nu evidenţieze în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi nici veniturile realizate-vânzarea de motorină Euro 5, în acelaşi timp cu evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive - aferente fabricării produselor finite combustibil lichid greu, combustibil lichid uşor şi combustibil lichid de tip navo 1 şi 2, pentru a acoperi activitatea evazionistă, toate acestea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, creând un prejudiciu de 242,642,205.44 RON, aproximativ 56 milioane euro (...)". În concret, actele de ajutor ale inculpaţilor B., preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi C., vicepreşedinte al Agentei Naţionale de Administrare Fiscală (…), au constat în sprijinirea activităţii grupului infracţional (format din inculpaţii E., LLL., N., MMM., OO., R., NNN., OOO. şi PPP., organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală, prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare), prin garantarea unei protecţii în virtutea funcţiilor pe care le deţineau, respectiv inculpaţii cunoşteau activitatea grupării şi au participat în mod repetat la întâlniri cu liderii acesteia, însă nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informaţiile pe care le deţineau şi poziţia pe care o aveau pentru a sprijini funcţionarea mecanismului evazionist.
Prin decizia penală nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019 a Î.C.C.J. s-a reţinut că nu există probe care să poată susţine existenţa unei relaţionări permanente între inculpaţii B. şi C., pe de o parte, şi AAA. şi RRR., ca intermediari ai inculpatului E., pe de altă parte şi, totodată, existenţa actelor de conduită proprii imputabile inculpaţilor. Înalta Curte a reţinut astfel că nu existau probe care să confirme teza acuzării în sensul că inculpaţii ar fi blocat efectuarea unor controale asupra activităţii firmelor controlate de membrii grupului infracţional organizat sau a dispunerii unor controale ineficiente, examinând, printre altele, o serie de sesizări care ar fi fost aduse la cunoştinţa inculpaţilor în perioada 2011 - 2012.
S-a arătat în mod concret prin hotărârea menţionată că "În concluzie nici declaraţiile inculpaţilor, nici declaraţiile martorilor nu au susţinut acuzaţia în sensul că inculpaţii C. şi B. au ajutat persoana juridică S.C. F. să ascundă sursa taxabilă, să ascundă sursa impozabilă, să nu evidenţieze în actele contabile operaţiuni comerciale şi venituri ori să evidenţieze operaţiuni şi venituri fictive. De asemenea, probele constând în înscrisuri din prezentul dosar susţin faptul că inc. C. a propus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru S.C. F., un act contrar ca finalitate susţinerilor acuzaţiei referitoare la protecţia acordată S.C. F. şi căruia Ministerul Public nu i-a explicat coerenţa cu acuzaţia formulată.(...).
În perioada iulie 2011 - iulie 2012 în care, conform acuzării, F. S.R.L. a desfăşurat activitatea evazionistă, antrepozitul a funcţionat în baza unei hotărâri a instanţei prin care erau suspendate efectele deciziei Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin care i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal. După începerea urmăririi penale şi după punerea în mişcare a acţiunii penale (iulie 2012), societatea a avut autorizaţia validă până la data de 06.12.2012, când i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal.
Prin adresa nr. x/23.03.2012, C. a declanşat o inspecţie fiscală generală la S.C. F., vizând, conform prevederilor legale (art. 94 din Codul de procedură fiscală), întreaga activitate a societăţii de la înfiinţare şi până la data finalizării acestei inspecţii.
Inculpatul C. a fost numit preşedinte al Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate la data de 20.05.2011 printr-un ordin al Ministrului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial. În cursul lunilor martie şi aprilie 2012, Autoritatea Naţională a Vămilor, prin adresele nr. x/16.03.2012 şi nr. y/06.04.2012, a comunicat către secretariatul comisiei de autorizare listele cu antrepozitarii care nu s-au conformat prevederilor legale şi cărora urma să le fie revocată autorizaţia de antrepozit fiscal. Secretariatul, prin Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, a întocmit Nota nr. 723.326/24.04.2012 şi Ordinea de zi aprobată de preşedintele comisiei, C., prin care se stabilea ca şedinţa comisiei în vederea revocării autorizaţiilor antrepozitarilor (inclusiv S.C. F. Srl) să aibă loc la data de 27.04.2012. Întrucât documentaţia prezentată (cu privire la toate societăţile propuse pentru revocarea autorizaţiei) a fost considerată de cei şapte membri ai comisiei de autorizare ca fiind incompletă, s-a solicitat ANV să întocmească o nouă adresă cu propuneri clare şi care să aibă anexate toate documentele justificative. Ca urmare, Autoritatea Naţională a Vămilor a revenit cu adresele nr. x/02.05.2012 şi nr. y/03.05.2012, cu referire la propunerile de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru S.C. F..
În urma acestor adrese, Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific a întocmit Nota nr. x/10.05.2012 şi Ordinea de zi aprobată de preşedintele comisiei C., prin care se stabilea data comisiei speciale în vederea revocării autorizaţiilor antrepozitarilor pentru data de 14.05.2012, dar a doua zi, inculpatul C. a fost revocat din funcţia de Vicepreşedinte ANAF şi implicit din cea de preşedinte al Comisiei de Autorizare. Ulterior, autorizaţia de Antrepozit Fiscal a S.C. F. a fost revocată la data de 06.12.2012.
Nici acuzaţia referitoare la cumpărarea de către E. a unui bilet de avion pentru deplasare în Las Vegas, în intervalul 25-27 noiembrie 2013, la scurt timp după ce măsura preventivă aplicată acestui inculpat expirase, pentru inculpatul C., nu se susţine. Potrivit declaraţiei inculpatului C., confirmată de copia paşaportului depusă la dosarul cauzei în cursul cercetării judecătoreşti, călătoria pe care a efectuat-o în S.U.A. nu a avut loc în perioada menţionată, ci în cursul lunii decembrie 2013. De asemenea C. nu a fost în oraşele din ruta de călătorie: Amsterdam - Detroit - Las Vegas - Atlanta - Amsterdam, iar în perioada 21 noiembrie - 24/25 noiembrie inculpatul C. a fost la Chişinău.
Argumentele apărării sunt confirmate şi de copia actelor încheiate şi a rezultatelor controalelor efectuate de către Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa la S.C. F. în perioada decembrie 2008 - mai 2012, din care reiese numărul de controale care au fost efectuate la societatea respectivă, în perioada mai 2011- iunie 2012, în care s-au petrecut faptele pentru care au fost formulate acuzaţii în cauza de faţă:
- Notă Unilaterală nr. 899/27.06.2011 întocmită de AAAA. şi BBBB. în urma unui control efectuat de către DJAOV Constanţa la sediul antrepozitului fiscal al S.C. F. în baza solicitării Biroului Supraveghere Produse Accizabile nr. RC 15/781/20.05.2011;
- Notă Internă nr. 943/07.07.2011 a Biroului Autorizări din cadrul DJAOV Constanţa (AAAA. şi BBBB.) înregistrată la Biroul Supraveghere Produse Accizate sub nr. x/08.07.2011 prin care se solicita ca în acţiunile de control specifice biroului CCCC. să aibă în vedere cele prezentate - faptul că S.C. F. are autorizaţia nevalidă;
- Notă Unilaterală nr. 6517/11.07.2011 întocmită de DJAOV Constanţa - Biroul Supraveghere Produse Accizate (DDDD., EEEE. şi FFFF.); prin care se arăta că s-au deplasat în baza ordinului de misiune nr. 129/11.07.2011 la sediul antrepozitului S.C. F. în vederea sigilării instalaţiilor de producţie şi efectuării inventarului faptic al stocurilor de produse accizabile;
- Raport privind îndeplinirea acţiunilor conform ordinului de misiune nr. 129/11.07.2011; comunicare către S.C. F. pentru sigilarea instalaţiei şi verificarea stocurilor de produse (DDDD., GGGG. şi HHHH.);
- Raport Control nr. x/20.10.2011 încheiat în baza ordinului de misiune nr. 611/18.10.2011, prin care DRAOV Constanta (IIII., JJJJ. şi KKKK.) a prelevat de la o cisternă din trafic încărcată de la S.C. F. şi ulterior din rezervoare de la sediul societăţii probe în vederea stabilirii tipului mărfii transportate;
- Proces Verbal de Control nr. x/1/05.12.2011 încheiat de către DRAOV Constanţa (LLLL., HHHH. şi MMMM.) în baza ordinului de misiune nr. 182/21.11.2011. Controlul a fost iniţiat în urma solicitării ANV - DSAOV atât la S.C. F., cât şi la WWW., XXX. şi UUU.;
- Ordin de serviciu nr. x/30.01.2012 prin care s-a dispus de către DRAOV Constanta efectuarea unui control inopinat la S.C. F.;
- Proces Verbal de control şi prelevare de probe încheiat de către IPJ Constanţa-Serviciul de Investigare a Fraudelor în comun cu DRAOV Constanţa (NNNN., OOOO. şi PPPP.) în baza ordinului de misiune nr. 229/06.04.2012 la antrepozitul fiscal al S.C. F.;
- Proces Verbal de control nr. 10452/20.04.2012 încheiat de către o echipă de control din cadrul DRAOV Constanţa (QQQQ. şi RRRR.) la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- Nota de Constatare nr. x/13.06.2012 şi PVCSC nr. 144/13.06.2012 încheiate de către DJAOV Constanţa (LLLL., HHHH. şi MMMM.) în urma unui control efectuat la sediul S.C. F. în baza ordinului de misiune nr. 106/13.06.2012;
- copia Procesului Verbal nr. x/20.04.2012 încheiat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, ca urmare a adresei nr. x/23.03.2012 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale care atestă faptul că a fost comunicată către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa aprobarea de către inculpatul C. (în calitate de Vicepreşedinte al Agenţiei de Administrare Fiscală - Conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) a propunerii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal a S.C. F., menţionându-se şi faptul că "la organizarea acţiunii de inspecţie fiscală trebuie avută în vedere perioada deţinerii autorizaţiilor de antrepozit fiscal corelată cu perioada de la ultima inspecţie fiscală";
- copia adreselor nr. x/02.03.2012 şi y/12.03.2012 emise de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, prin care se aduce la cunoştinţa S.C. XXX. faptul că aceasta este supusă inspecţiei fiscale pe o perioadă de 5 ani, precum şi componenţa echipei de control care efectuează inspecţia fiscală, începând cu data de 12.03.2012. Din cuprinsul înscrisului rezultă atitudinea inculpatului C., contrară susţinerilor acuzării, în sensul aprobării de către acesta, în calitate de Vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, a includerii în planul de inspecţie fiscală a S.C. XXX..(...).
În speţa de faţă, activitatea S.C. F. şi a firmelor din prezenta cauză a făcut obiectul controalelor din partea autorităţilor competente în materie fiscală şi a investigaţiilor în materie penală, în perioada 2009-2012: control al organelor abilitate aflate în subordinea ANAF; investigaţia penală derulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la S.C. F., în perioada 2009-2012 cu consecinţa prevăzută de lege a suspendării verificărilor fiscale; un proces-verbal din care rezultă închiderea, în cursul anului 2012, a patru din cele cinci puncte de lucru (benzinării) ale societăţii administrate de OOO., precum şi o copie a registrului unic de control al societăţii în care sunt enumerate controalele din perioada mai 2011- iunie 2012. Nota Curţii de Conturi nr. 30493, privind S.C. F., a făcut obiectul unor verificări din partea structurilor ANAF conform răspunsului ANV adresat inc. B. şi recepţionat la cabinetul Preşedintelui ANAF la data de 23.09.2009 sub nr. x, a primit din partea acestuia din urmă rezoluţia:
"Dl SSSS. rog urmăriţi finalizarea în termen a lucrărilor". Rezoluţia inculpatului B. pe nota primită de la Curtea de Conturi este "1. Dl. SSSS. rog prelucrarea cu personalul din subordine pentru a se evita în viitor asemenea fenomene. 2. Rog măsuri legale."
În cuprinsul adresei ANV şi în răspunsul pe care inculpatul B., Preşedinte ANAF, l-a adresat Curţii de Conturi a României în data de 30.09.2009 sub nr. x, este indicat în concret stadiul controalelor efectuate la cele 12 societăţi comerciale precum şi măsurile dispuse.
Comisia desemnată prin deciziile 065/03.03.2011 şi 079/31.03.2011 a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal a S.C. F.. Activitatea S.C. F. a continuat drept consecinţă a deciziilor pronunţate de instanţele de judecată, care au suspendat măsura fiscală de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Faţă de cele ce preced, nu există probe în sensul că B. şi C. sunt cei care au intervenit în sprijinirea continuării activităţii de autorizare ca antrepozitar fiscal a S.C. F., chestiune soluţionată de instanţele de judecată, sau că au dispus cu intenţie controale cu un caracter ineficient în scopul sprijinirii S.C. F. şi firmele din circuitul evazionist. În timpul mandatelor celor doi inculpaţi în cadrul ANAF şi ANV, autorizaţia de antrepozit fiscal a S.C. F. a fost revocată de două ori, respectiv în anul 2009 şi 2011, iar o a treia propunere de revocare a autorizaţiei a fost făcută în timpul mandatelor acestora, dar finalizată prin revocarea autorizaţiei în 2012, după încetarea mandatelor de conducere a ANAF şi respectiv ANV."
Prin decizia menţionată, Înalta Curte a concluzionat că faţă de lipsa dovezilor referitoare la protecţia acordată, instanţa va pronunţa, în ceea ce îi priveşte pe B. şi C., soluţii de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în considerarea principiului in dubio pro reo, pentru fiecare dintre infracţiunile ce au făcut obiectul judecăţii.
Corespunzător elementelor materiale ale infracţiunilor care au format obiectul dosarului penal nr. x/2014 cu privire la care s-a pronunţat decizia penală nr. 134/A/15.04.2019 a Î.C.C.J. - complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi respectiv, cele ale infracţiunii de luare de mită care formează obiectul prezentei cauze, Înalta Curte reţine că faptele nu sunt identice şi nici măcar similare în elementele esenţiale, nefiind incident principiul ne bis in idem.
Înalta Curte reţine că, prin decizia penală nr. 134/A din data de 15 aprilie 2019, s-a stabilit doar aceea că inculpaţii B. şi C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiilor pe care le ocupau, nu au sprijinit activitatea evazionistă desfăşurată de S.C. F. şi firmele implicate în circuitul evazionist, prin dispunerea unor controale ineficiente ale acestora sau dimpotrivă, prin omisiunea dispunerii efectuării unor controale ale acestora. Lipsa dovezii concrete a contribuţiei infracţionale individuale la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală nu neagă participaţia penală la o infracţiune distinctă, cum este cea de coprupţie ce face obiectul prezentei cauze, pentru care este necesară îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa unei legături între acţiunea ce constituie verbum regens (primirea ori pretinderea de foloase ce nu i se cuvin) şi atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public.
Pronunţarea deciziei menţionate însă nu afectează examinarea acuzaţiilor aduse inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită, având în vedere faptul că pentru întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii nu este necesară şi efectiva îndeplinire/neîndeplinire a actului de conduită specific atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, fiind suficientă comiterea vreuneia dintre modalităţile alternative ale elementului material în legătură cu acestea.
Înalta Curte reţine că acuzaţia adusă inculpaţilor B. şi C. nu va putea fi examinată prin prisma aserţiunilor în sensul că în schimbul sumelor de bani primite aceştia au avut în mod efectiv o conduită contrară atribuţiilor de serviciu care le reveneau, întrucât acest fapt ar contraveni aspectelor reţinute cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 134/15.04.2019 a Î.C.C.J. Concret, în cauză nu pot fi reţinute menţiunile din actul de sesizare a instanţei în sensul că în cazul inculpatului B., sumele de bani primite au constituit un "contraechivalent al conduitei de care inculpatul a avut-o în mod efectiv, respectiv pentru împiedicarea efectuării unor controale la F., efectuarea unor controale superficiale şi ineficiente sau întârzierea efectuării acestora sub diferite pretexte (inclusiv imposibilitatea efectuării unor controale, justificată de lipsa documentelor contabile justificative care fuseseră ridicate de organele de urmărire penală într-o cauză penală)" şi, similar, în cazul inculpatului C. că acesta "nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu sau îndeplinindu-le cu întârziere sau chiar îndeplinind acte contrare îndatoririlor de serviciu, constând în împiedicarea efectuării unor acţiuni de control, efectuarea unor activităţi de control superficiale şi ineficiente ce nu puteau releva neregulile existente în activitatea S.C. F. şi nedispunerea unor măsuri de supraveghere şi control cu privire la situaţiile de încălcare a legislaţiei fiscale privind accizele, în urma unor sesizări primite de la Direcţia Generală de Informaţii Fiscale din cadrul ANAF sau Curtea de Conturi", întrucât prin hotărârea menţionată, intrată în puterea lucrului judecat, s-a reţinut că aceştia nu au săvârşit acte de conduită constând în dispunerea unor controale ineficiente S.C. F. şi firmele implicate în circuitul evazionist sau, dimpotrivă, în omisiunea dispunerii efectuării unor controale ale acestora.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., Înalta Curte constată că acesta nu a avut calitatea de inculpat în cauza cu nr. x/2014 în care s-a pronunţat decizia penală nr. 134/A/15.04.2019 a Î.C.C.J., ci a avut calitatea de martor, astfel că nu se pune problema analizării principiul ne bis in idem în ceea ce-l priveşte pe acesta.
De asemenea, în acord cu aspectele arătate prin hotărârea atacată în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că nu este incident principiul ne bis in idem, pentru aceleaşi argumente, nici în ceea ce priveşte faptele care au format obiectul cercetărilor şi cu privire la care s-a pronunţat ordonanţa de clasare din data de 03.02.2020, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, secţia de combatere a corupţiei, acestea vizând activităţi desfăşurate în legătură cu alte societăţi comerciale, şi nici cele vizate prin ordonanţa nr. 150/P/2021 din data de 28.02.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, care au vizat activitatea infracţională posibil comisă de o altă persoană.
Aşadar, în ceea ce priveşte incidenţa principiului ne bis in idem, chiar dacă a existat o altă cauză prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, printr-o hotărâre definitivă, că nu există probe care să susţină faptul că inculpaţii au ajutat persoana juridică S.C. F. să ascundă sursa taxabilă, să ascundă sursa impozabilă, să nu evidenţieze în acte contabile operaţiuni comerciale şi venituri ori să evidenţieze operaţiuni şi venituri fictive, prezenta cauză vizează o cu totul altă faptă. Faptele reţinute în prezenta cauză (acuzaţiile) sunt diferite faţă de cele pentru care s-a pronunţat o soluţie de achitare. Înalta Curte nu poate fi ţinută în prezenta cauză de constatările din cauza precedentă, pentru că obiectul din prezenta cauză constituie pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, primirea de bani sau alte foloase în legătură cu atribuţiile de serviciu, infracţiunea de luare de mită subzistând independent de sprijinirea ulterioară efectivă a activităţii evazioniste a F.
Astfel, evaluând coroborat ansamblul probator, atât cel administrat în cursul urmăririi penale şi cenzurat sub aspectul legalităţii ca urmare a procedurii de cameră preliminară, cât şi cel administrat în faţa primei instanţe, cu accent pe cel administrat direct în faţa instanţei de apel, Înalta Curte reţine următoarele:
În esenţă, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în contextul derulării unor activităţi de evaziune fiscală de către E. prin mai multe societăţi comerciale pe care le controla, inculpatul B., prin intermediul soţiei sale, inculpata A., în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit pentru sine suma care nu i se cuvenea, de 1.200.000 euro, în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 14.04.2012) de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, faptă care constituie infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. S-a reţinut că sumele primite drept mită au avut caracterul unei "taxe de protecţie" pe care E. a plătit-o preşedintelui ANAF, inculpatul B., pentru ca activitatea ilegală a unor societăţi să nu fie investigată şi nici oprită de organele fiscale.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C., în intervalul mai 2011 - 12 aprilie 2012, a primit suma de 960.000 euro (după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012, 76.000 euro, în data de 29.02.2012, suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro) în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, faptă care constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe de inculpatul D., s-a reţinut că în perioada mai 2011-17 februarie 2012, în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, a primit, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 300.000 de euro (250.000 euro în intervalul mai 2011 - decembrie 2011 şi suma de 50.000 euro în data de 17 februarie 2012), de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, faptă care constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte reţine că obiectul probaţiunii, în sensul dat de art. 98 alin. (1) C. proc. pen., constă în dovedirea următoarelor împrejurări de fapt, corespunzătoare conţinutului legal al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000:
- existenţa unei înţelegeri între E. şi inculpaţii B., C. şi D., referitoare la primirea de către aceştia din urmă a unor sume de bani, în legătură cu modalitatea în care ar fi trebuit să îşi exercite atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte activitatea evazionistă desfăşurată prin intermediul S.C. F.;
- existenţa unor acţiuni de primire de către inculpaţi a unor sume de bani necuvenite, provenite de la E., prin intermediul unor alte persoane;
- existenţa unor acţiuni întreprinse de inculpata A. prin care a facilitat primirea unor sume de bani de către inculpatul B. de la E., în baza unei înţelegeri dintre aceştia referitoare la modalitatea de exercitare a unor atribuţii de serviciu.
Referitor la funcţiile deţinute de către inculpaţi şi atribuţiile de serviciu care le reveneau acestora, Înalta Curte reţine că în perioada în care faptele au fost săvârşite, respectiv mai 2011 - 12.04.2012:
- inculpatul B. a deţinut funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind numit prin Decizia nr. 16 din 5 ianuarie 2009 a Prim-Ministrului. Potrivit H.G. nr. 109/2009, dar şi a ordinelor emise de B., în calitate de preşedinte al ANAF, pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară, acesta avea în coordonare Corpul de control, Direcţia generală de audit public intern, Informaţii clasificate, Direcţia de comunicare, relaţii publice şi mass-media, Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, iar cei trei vicepreşedinţi ai ANAF şi comisarul general al Gărzii Financiare erau subordonaţii preşedintelui ANAF.
- inculpatul C. a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu rang de subsecretar de stat, fiind desemnat, prin Decizia Prim-Ministrului nr. 20 din 9 februarie 2011, să exercite cu caracter temporar aceste atribuţii. În exercitarea acestei funcţii, potrivit H.G. nr. 109/2009 şi H.G. nr. 110/2009, inculpatul a condus activitatea Autoritatea Naţională a Vămilor, în a cărei subordonare se afla şi Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale.
- inculpatul D. a deţinut funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, fiind numit prin Decizia nr. 28 din 10 martie 2011 a Prim-Ministrului, iar decizia nr. 67 din 14 iunie 2011 a Primului-Ministru a fost desemnat să exercite atribuţiile de comisar general al Gărzii Financiare, instituţie publică de control, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, precum şi alte fapte date prin lege în competenţa sa.
- în ceea ce o priveşte pe inculpata A., în raport cu acuzaţia de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii nu prezintă relevanţă calitatea pe care aceasta o deţinea în perioada comiterii faptelor, nefiind necesară condiţia unui subiect activ calificat.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte reţine, în cazul fiecăruia dintre inculpaţii B., C. şi D., că aceştia au deţinut, în perioada mai 2011 - 12.04.2012, calitatea de funcţionar public, exercitând atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii executive, respectiv au deţinut funcţii în cadrul unor instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea directă a Guvernului, cu rolul de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale statului prin colectarea şi administrarea eficace şi eficientă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Înalta Curte reţine că, prin decizia penală nr. 134/15.04.2019 a Î.C.C.J., s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că, în cadrul unui grup infracţional organizat din care au făcut parte mai multe persoane fizice şi juridice, E., în perioada mai 2011 - iulie 2012, prin intermediul persoanei juridice inculpate S.C. F. şi folosindu-se de alte societăţi comerciale inculpate au achiziţionat motorină euro 5 în regim suspensiv, vândută apoi către comercianţii de carburanţi auto (ascunderea sursei taxabile), au înfiinţat societăţi fantomă în numele cărora s-a derulat circuitul evazionist (ascunderea sursei impozabile), nu au evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi nici veniturile realizate-vânzarea de motorină Euro 5, în acelaşi timp cu evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale şi evidenţierea altor operaţiuni fictive - aferente fabricării produselor finite combustibil lichid greu, combustibil lichid uşor şi combustibil lichid de tip navo 1 şi 2, pentru a acoperi activitatea evazionistă, toate acestea în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Mecanismul evazionist presupunea importul de motorină în regim de antrepozit fiscal, fără plata accizelor, de către S.C. WWW. S.R.L., care o revindea imediat către S.C. F.. În paralel, S.C. F. a achiziţionat în mod fictiv ţiţei de la mai multe societăţi fantomă şi a întocmit înscrisuri care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu ţiţei, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate. Aceste produse (combustibil lichid greu şi combustibil lichid navo) erau vândute în mod fictiv către alte societăţi fantomă, astfel încât producătorul S.C. F. se descărca scriptic, în contabilitate, de stocul de motorină. În realitate, motorina era vândută direct din antrepozitul S.C. F. către S.C. XXX. şi S.C. TTT. S.R.L. în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori un alt grup de societăţi fantomă, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului de motorină. Prin decizia penală menţionată s-a reţinut că prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin infracţiunile din cauza este de 243.551.373,6 RON, din care au fost reţinute sumele datorate de F. şi anume 131.360.917,09 RON valoarea accizelor în cuantumul total al prejudiciului cauzat bugetului de stat, 1.908.103,30 RON valoarea impozitului pe profit în cuantumul total al prejudiciului cauzat bugetului de stat şi suma de 109.373.185,05 valoarea TVA.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, prin prisma funcţiilor deţinute de către inculpaţii B., C. şi D., aceştia aveau atribuţii de serviciu nemijlocite privind activităţile de control sau de coordonare a instituţiilor în a căror competenţă intrau verificarea operaţiunilor supuse accizării şi plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Concret, pentru identificarea atribuţiilor inculpatului B., care a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în perioada 2009-2012, Înalta Curte constată că se impune a fi analizată H.G. nr. 109/2009, precum şi ordinele emise de B., în calitate de preşedinte al ANAF, pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară.
Astfel, H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 126/02.03.2009, modificată şi completată prin H.G. nr. 968/2009, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 617 din 14.09.2009, prevede, la art. 4 alin. (1), că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are următoarele obiective generale:
a) realizarea veniturilor bugetului general consolidat din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din orice alte sume datorate bugetului de stat, prin îmbunătăţirea continuă a nivelului conformării voluntare a contribuabililor;
b) aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale; (...)
d) creşterea constantă a eficienţei colectării veniturilor bugetare; (...)
g) prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale;
h) apărarea intereselor fiscale şi financiare ale Uniunii Europene.
În realizarea obiectivelor generale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are, în principal, următoarele atribuţii, enumerate la art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 109/2009: (...)
8. asigură aplicarea unitară, corectă şi nediscriminatorie a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi celelalte venituri bugetare, colectarea veniturilor bugetare, exercitarea prerogativelor stabilite prin lege, prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor, utilizarea tehnologiilor noi în susţinerea managementului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii; (...)
12. aplică, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, în domeniul vamal măsurile specifice rezultate din programele guvernamentale şi din reglementările vamale, precum şi alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală sau supuse controlului vamal; (...)
15. asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal şi fiscal din acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte;
16. urmăreşte, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte drepturi vamale; (...)
22. controlează şi monitorizează aplicarea unitară şi respectarea reglementărilor legale în domeniul său de activitate, inclusiv la nivelul instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sa;
23. stabileşte competenţa teritorială pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat; (...)
34. exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit inspecţia fiscală, în condiţiile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
35. exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect evaziunea fiscală;
36. exercită, prin Autoritatea Naţională a Vămilor, activitatea de inspecţie vamală, activitatea de control vamal ulterior şi orice altă formă de control specific în legătură cu aplicarea şi respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vamal; (...)
39. asigură extinderea şi diversificarea schimbului de informaţii cu alte instituţii din ţară şi din alte state;
40. deţine, administrează, analizează şi evaluează informaţiile fiscale şi acţionează pentru obţinerea de informaţii noi, relevante pentru administraţia fiscală, din diverse surse, în vederea identificării atât a unor potenţiale riscuri fiscale, cât şi a contribuabililor care prezintă risc ridicat din punctul de vedere al administrării fiscale; (...)
42. acţionează pentru anticiparea căilor, metodelor şi mijloacelor utilizate de contribuabili în scopul sustragerii de la plata sumelor datorate bugetelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale;
43. verifică bazele de impunere, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, precum şi modul în care aceştia respectă prevederile legislaţiei fiscale şi contabile, stabileşte diferenţe privind obligaţiile de plată, precum şi accesoriile aferente acestora;
44. stabileşte competenţa de exercitare, condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
De asemenea, conform art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, în exercitarea atribuţiilor sale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală dezvoltă următoarele funcţii privind:
1. Gestiunea veniturilor bugetare: (...)
b) iniţiază şi desfăşoară acţiuni legale în cazul neconformării contribuabililor în îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată;
c) elaborează şi aplică procedurile de impunere pentru persoanele juridice şi persoanele fizice, conform dispoziţiilor legale;
d) elaborează şi aplică procedurile referitoare la producţia şi circulaţia produselor accizabile în regim suspensiv;
e) elaborează şi aplică procedurile privind evidenţa contribuabililor, gestiunea dosarului fiscal şi a cazierului fiscal; (...)
h) organizează activitatea de monitorizare a recuperării creanţelor bugetare prin aplicarea măsurilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; (...)
4. Activitate internă:
a) exercită funcţia de audit public intern în condiţiile legii;
b) efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului propriu, cât şi la nivelul unităţilor subordonate, în domeniul său de activitate, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate şi al luării de măsuri pentru repararea prejudiciului produs, după caz; (...)
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îndeplineşte orice alte atribuţii şi are toate competenţele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, potrivit alin. (4) al art. 4 din H.G. nr. 109/2009.
Înalta Curte reţine că art. 4 din H.G. nr. 109/2009 a fost în vigoare, în forma anterior expusă, până la adoptarea H.G. nr. 665/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13.07.2012.
Instanţa de apel reţine, totodată, că preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală avea ca atribuţii şi pe cele referitoare la organizarea instituţiilor subordonate, aşa cum rezultă din actele normative care reglementează Autoritatea Naţională a Vămilor şi Garda Financiară.
Reţine, de asemenea, că, în temeiul H.G. nr. 109/2009, prin Ordinul nr. 1722/04.12.2009 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, B., a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Conform art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu, aprobat prin OPANAF nr. 1722/04.12.2009, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală îndeplineşte, în domeniul de activitate al agenţiei, atribuţiile generale prevăzute în Hotărârea Guvernului României nr. 109/2009 pentru organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi atribuţiile specifice stabilite prin alte acte normative sau prin ordin al ministrului finanţelor publice (art. 1 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aprobat prin OPANAF nr. 1722/04.12.2009).
Aceleaşi atribuţii sunt menţinute şi în cuprinsul art. 6 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aprobat prin OPANAF nr. 3834/29.12.2011.
OPANAF nr. 1722/04.12.2009 are ca anexă organigrama Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, din care rezultă că preşedintele ANAF are în coordonare Corpul de control, Direcţia generală de audit public intern, Informaţii clasificate, Direcţia de comunicare, relaţii publice şi mass-media, Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor. Cei trei vicepreşedinţi ai ANAF şi comisarul general al Gărzii Financiare sunt subordonaţii preşedintelui ANAF.
Potrivit organigramei OPANAF nr. 3834/29.12.2011, preşedintele ANAF are în coordonare Corpul de control, Direcţia generală de audit public intern, Informaţii clasificate, Direcţia verificări fiscale, Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor. Şi conform acestui nou regulament, cei trei vicepreşedinţi ai ANAF şi comisarul general al Gărzii Financiare sunt subordonaţii preşedintelui ANAF.
Pentru identificarea atribuţiilor inculpatului C., care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în perioada 2011-2012, fiind desemnat să exercite, cu caracter temporar, aceste atribuţii în perioada 09.02.2011-16.05.2012, Înalta Curte constată că se impune a fi analizată H.G. nr. 109/2009, H.G. nr. 110/2009 şi ordinele emise de numitul B., în calitate de preşedinte al ANAF, pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 2 martie 2009, prevede la art. 2 că, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică. De asemenea, art. 7 alin. (7) prevede că atribuţiile şi sarcinile structurilor funcţionale din aparatul central, precum şi din unităţile subordonate Autorităţii Naţionale a Vămilor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor.
Prin H.G. nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 127 din 2 martie 2009, au fost stabilite, la art. 4, atribuţiile instituţiei publice:
Art. 4 - (1) Autoritatea Naţională a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii:
1. aplică în domeniul vamal şi pentru accize măsurile specifice rezultate din programele guvernamentale şi din reglementările vamale şi pentru accize şi alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală şi fiscală pentru accize sau supuse controlului vamal şi fiscal pentru accize;
2. organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, precum şi a birourilor vamale din subordine;
3. urmăreşte şi supraveghează respectarea reglementărilor vamale pe întregul teritoriu al ţării şi exercită controlul specific, potrivit legislaţiei în vigoare;
4. ia măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea contravenţiilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
5. participă împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal şi al accizelor;(...)
10. elaborează norme metodologice pentru organele proprii de control şi le supune spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
11. elaborează şi adoptă norme tehnice de aplicare a prevederilor Regulamentului vamal; (...)
14. coordonează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse cu regim special, obiecte din patrimoniul cultural naţional; urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale;
15. verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către reprezentantul său a drepturilor de import şi a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care, potrivit legii, sunt în atribuţia autorităţii vamale; încasează şi virează aceste drepturi; stabileşte, prin controlul ulterior al declaraţiilor, diferenţele şi asigură încasarea sau, după caz, rambursarea ori remiterea acestora; aplică formele şi instrumentele de plată şi de garantare a drepturilor de import şi a altor impozite şi taxe aflate în competenţa sa;
16. controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate în tranzit, precum şi bagajele însoţite ori neînsoţite ale călătorilor care trec frontiera de stat a României şi verifică legalitatea şi regimul vamal ale acestora, potrivit reglementărilor vamale în vigoare; reţine, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală şi pentru care legea prevede o astfel de sancţiune;
17. verifică, potrivit reglementărilor vamale în vigoare, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate în vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii;
18. efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei vamale de către persoane fizice şi juridice; verifică registre, corespondenţa şi alte forme de evidenţă şi are dreptul de a cere oricărei persoane fizice sau juridice să prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind operaţiunile vamale;
19. exercită controlul ulterior, conform reglementărilor vamale;
(...)
41. întreprinde măsurile speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
42. îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile prevăzute de lege în domeniul autorizării, atestării, avizării persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi de producţie, îmbuteliere, ambalare, primire, deţinere, depozitare şi/sau expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile;
43. controlează, în condiţiile legii, mijloacele de transport încărcate sau susceptibile a fi încărcate cu produse accizabile aflate în mişcare intracomunitară, verifică îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la circulaţia intracomunitară de produse accizabile, verifică, în condiţiile legii, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării produselor accizabile;
44. constată şi sancţionează faptele care constituie contravenţii potrivit reglementărilor fiscale referitoare la regimul produselor accizabile şi reţine, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul contravenţiei, pentru care legea prevede o astfel de sancţiune;
45. efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei fiscale privind accizele de către persoane fizice şi juridice;
46. efectuează inspecţia fiscală, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în domeniul produselor accizabile;
47. emite decizii de impunere în urma inspecţiei fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, în domeniul produselor accizabile;
48. asigură cooperarea administrativă în domeniul accizelor, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.073/2004 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor;
49. organizează şi aplică măsuri de supraveghere fiscală şi efectuează controlul respectării prevederilor legale, naţionale şi comunitare, în cazul deplasării pe teritoriul naţional a produselor accizabile; îndeplineşte atribuţiile prevăzute de reglementările fiscale privind procedura de gestionare a documentelor administrative de însoţire, întocmite în cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv; (...)
Înalta Curte reţine că art. 4 din H.G. nr. 110/2009 a fost în vigoare până la adoptarea H.G. nr. 520/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 30.07.2013.
Prin ordinul nr. 1806 din 23.12.2009 al preşedintelui ANAF, B., au fost aprobate, începând cu 15.10.2009, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Birourilor vamale.
Conform art. 8 Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor are următoarele atribuţii:
a) organizează, conduce, coordonează şi controlează prin structurile din subordine, activitatea personalului Autorităţii Naţionale a Vămilor şi răspunde de corecta aplicare a legislaţiei;
b) răspunde de aplicarea Programului de Guvernare în domeniul vamal; (...)
Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, al cărei director a fost inculpatul C. anterior desemnării, cu caracter temporar, în funcţia de vicepreşedinte ANAF, funcţionează în subordinea directă a vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, conform art. 9 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi are, conform art. 9 alin. (2) din acelaşi Regulament, următoarele atribuţii şi sarcini:
a) urmăreşte respectarea de către persoanele fizice şi juridice a reglementarilor vamale, precum şi fiscale în domeniul accizelor pe întreg teritoriul ţării;
b) cooperează cu celelalte direcţii de specialitate ale Autorităţii Naţionale a Vămilor de la nivel central, cu serviciul şi compartimentele din directa subordonare a vicepreşedintelui ANAF care conduce ANV, şi, după caz, cu alte instituţii publice care au atribuţii pe linia verificării respectării reglementărilor în domeniul fiscal sau vamal, în condiţiile legii, precum şi cu asociaţii patronale interesate in aplicarea politicii vamale; (...)
f) exercită prin mijloace proprii şi procedee specifice supravegherea vamală a persoanelor, precum şi a mărfurilor care sunt supuse controlului vamal pe întregul teritoriu vamal al României;
g) exercită controlul ulterior conform reglementărilor vamale;
h) îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile prevăzute de lege în domeniul verificării respectării condiţiilor legale necesare autorizării, atestării, avizării persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activităţi de producţie, îmbuteliere ambalare, primire, deţinere, depozitare şi/sau expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile;
i) controlează, în condiţiile legii, mijloacele de transport încărcate sau suspectate a fi încărcate cu mărfuri purtătoare de accize aflate în trafic sau bunuri pentru care trebuie îndeplinite formalităţile de vămuire, verifică îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la mişcările de produse accizabile;
j) efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări potrivit reglementărilor legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a legislaţiei vamale şi în domeniul accizelor de către persoane fizice şi juridice, verifică registre, corespondenta şi alte forme de evidenţă;
k) întreprinde măsurile privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei produselor accizabile, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi efectuează inspecţie fiscală parţială în domeniul produselor accizabile;
l) în cadrul acţiunilor de supraveghere şi de control fiscal şi vamal personalul direcţiei constată şi sancţionează faptele care constituie contravenţii potrivit reglementărilor legale referitoare la domeniul vamal şi al regimurilor produselor accizabile reţinând în vederea confiscării mărfurile care fac obiectul contravenţiei, pentru care legea prevede o astfel de sancţiune;
m) analizează în conformitate cu prevederile legale plângerile, contestaţiile sau obiecţiunile formulate de petenţi împotriva actelor proprii de constatare sau a actelor administrative fiscale încheiate şi le transmite conform procedurii legale spre soluţionare organelor competente;
n) verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către reprezentantul său a drepturilor de import şi a altor impozite şi taxe stabilind diferenţele prin controlul ulterior al declaraţiilor; (...)
bb) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute reglementările vamale şi în domeniul produselor accizabile şi are toate competenţele conferite prin legi sau prin alte acte normative în vigoare.
Pentru identificarea atribuţiilor inculpatului D., care a ocupat funcţia de comisar general adjunct al Gărzii Financiare în perioada 2011-2012, iar anterior, în perioada 2009-2010, înainte de a fi transferat la Secretariatul General al Guvernului, a deţinut funcţia de comisar general al Gărzii Financiare, Înalta Curte constată că se impune a fi analizată H.G. nr. 109/2009, H.G. nr. 1324/2009, ordinele emise de B., în calitate de preşedinte al ANAF şi fişa postului.
H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 2 martie 2009, prevede la art. 2 că, în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică.
Conform H.G. nr. 1324/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009, Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, precum şi alte fapte date prin lege în competenţa sa.
Art. 6 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul nr. 1468 din 12 februarie 2010 al preşedintelui ANAF B., publicat în Monitorul Oficial nr. 115 din 19 februarie 2010, comisarii generali adjuncţi îndeplinesc următoarele atribuţii:
1. reprezintă Garda Financiară în absenţa comisarului general şi a comisarului general prim-adjunct, pe baza împuternicirii comisarului general şi cu avizul conform al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
2. conduc şi coordonează structurile din subordine, secţiile judeţene şi secţia Municipiului Bucureşti şi răspund de îndeplinirea sarcinilor stabilite de către comisarul general sau preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
3. organizează şi conduc acţiuni de control tematic la ordinul comisarului general şi preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
4. verifică legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse în cadrul acţiunilor de control de către comisarii Gărzii Financiare;
5. verifică, sub aspect metodologic, actele de control încheiate de către comisarii din diviziile pe care le coordonează;
6. asigură corelarea şi coordonarea planurilor de control pe domenii de activitate ale fiecărei structuri din subordine; (...)
8. conduc şi coordonează controlul operativ inopinat pe domeniul lor de competenţă, inclusiv modul de realizare a sarcinilor stabilite prin actele de control; (...)
10. cooperează, în acţiunile de control desfăşurate, cu celelalte structuri de control din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi alte instituţii;
11. verifică periodic modul de îndeplinire a atribuţiilor de către personalul aflat în subordine, calitatea rapoartelor, a notelor, a evaluărilor şi a sintezelor privind rezultatele controalelor efectuate, în vederea informării operative a comisarului general; (...)
18. semnează documentele privind sesizarea organelor de cercetare şi urmărire penală;
19. îndeplinesc orice alte sarcini de serviciu stabilite de comisarul general sau de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Conform fişei postului, scopul principal al postului, stabilit de preşedintele ANAF, B., pentru comisarul general adjunct al Gărzii Financiare D., au fost:
- coordonarea activităţii de control operativ şi inopinat al diviziilor din cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare:
- de control operativ inopinat - produse accizate;
- de control operativ inopinat - tranzacţii comerciale intracomunitare şi operaţiuni de import - export;
- coordonarea şi controlul activităţii desfăşurate de secţiile teritoriale ale Gărzii Financiare;
- organizarea şi conducerea acţiunilor de control tematic, la ordinul comisarului general;
- organizarea acţiunilor de control inopinat la structurile aflate în subordine având drept scop urmărirea stării disciplinare şi instituirea unei conduite corecte şi morale a comisarului Gărzii Financiare.
Ca atribuţii ale comisarului general adjunct D., în fişa postului sunt menţionate atribuţiile generale menţionate în Regulament la art. 6.
Aşadar, din această perspectivă, atribuţiile de serviciu ce reveneau inculpaţilor permiteau asigurarea unei protecţii a activităţii desfăşurate de E. şi S.C. F. ori ale societăţilor comerciale folosite de acesta, protecţie care ar fi constat în neexercitarea unor activităţi de control a operaţiunilor accizabile sau taxabile ori în efectuarea unor controale formale, lipsite de eficacitate. Aşa cum s-a arătat anterior, nu prezintă relevanţă faptul că protecţia pe care inculpaţii trebuiau să o asigure lui E. şi F. nu a fost realizată în vreuna dintre modalităţile susţinute prin actul de sesizare, fiind suficientă existenţa unei înţelegeri circumscrise acestui scop, în baza căreia inculpaţii să fi primit sume de bani necuvenite.
Din coroborarea probelor administrate, instanţa de control judiciar constată că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, iar soluţia de achitare a acestora de către instanţa de fond urmează a fi reformată în sensul celor ce urmează.
În drept
Înalta Curte reţine că, la infracţiunea de luare de mită elementul material se realizează printr-o acţiune, iar aceasta poate îmbrăca una din cele trei modalităţi alternative: pretinderea de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, primirea de bani sau alte foloase. Pentru întregirea laturii obiective pe lângă elementul material trebuie îndeplinită condiţia esenţială ataşată elementului material ca fapta să fie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpaţii au primit, în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în mod regulat sume de bani de la numitul E., sumele fiind transmise prin intermediari. Anterior remiterii acestor sume de bani între inculpaţi, direct sau indirect, a existat un acord cu privire la cuantumul sumelor de bani si modalitatea în care se vor remite. Din declaraţia martorului sub acoperire LL., care se coroborează si cu declaraţiile altor martori, rezultă că plata se făcea la tona de combustibil, iar D. primea 10 euro pe tonă, C. primea 15 euro pe tonă. Martorul NN. a aratat că sumele care ajungeau la AAA. trebuiau împărţite astfel: 40% pentru Marta, 40% pentru B. şi 20% pentru C.. Sumele plătite inculpaţilor erau în euro, aspect confirmat şi de ceilalti martori implicaţi în distribuirea banilor.
Din declaraţiile martorului NN., vărul lui AAA., rezultă indirect că era stabilită şi modalitatea în care se remiteau banii. Astfel, în cazul inculpatului Blejnar, banii erau primiţi de către numitul Marta şi remişi prin intermediul unui angajat al său inculpatei A. fie la birou, fie acasă. În cazul inculpatului C. banii erau primiţi tot de către Marta care îi trimitea lui C. prin intermediul unui angajat al său. In schimb, inculpatului D. banii trebuiau duşi chiar de către AAA., relevantă fiind declaraţia martorului Puşcaşu care arată că D. s-a supărat pe Marta că nu a venit personal să îi aducă banii, ci l-a trimis pe G. şi că A. i-a spus să îi transmită lui Marta că ar prefera să primească banii în bancnote mai mari, cât mai mari.
Martorul LL. a arătat că a existat o înţelegere între E. şi AAA., precum şi cu inculpaţii B., C. şi D., în baza căreia aceştia din urmă, trebuiau să protejeze afacerile derulate de E. în schimbul unor sume de bani. Mai mult, conform declaraţiei acestuia era cunoscută relaţia de prietenie între E., AAA. şi B., iar după ce inculpatul B. a fost numit preşedintele ANAF au decis să nu se mai vadă şi toate discuţiile să le poarte prin intermediul numitului AAA..
Luarea de mită este o infracţiune instantanee, ea se consumă în cazul pretinderii, acceptării promisiunii sau în momentul primirii banilor sau altor foloase.
Ca atare, în prezentul dosar infracţiunea s-a consumat la momentul realizării acţiunii ce reprezintă elementul material, primirea (banilor), chiar dacă ulterior funcţionarul nu a realizat actul promis sau mituitorul nu a predat suma.
În cauză, modul în care erau repartizate procentele, modul cum erau distribuiţi banii, plata repetată, la diferite intervale de timp, aspectul că erau folosiţi intermediari, astfel încât funcţionarii publici să nu poată fi relaţionaţi cu numitul E., demonstrează înţelegerea între participanţi, preexistentă şi susţinută pe parcursul derulării activităţii infracţionale. Această înţelegere a vizat atribuţiile de serviciu ale celor trei inculpaţi. F. se ocupa cu comercializarea produselor petroliere. Aceasta a obţinut venituri consistente în urma activităţilor infracţionale determinate de evitarea plăţii accizelor. Cei trei înalţi funcţionari conduceau instituţii diferite şi, în contextul atribuţiilor de serviciu puteau oferi protecţie pentru această activitate infracţională: B. era preşedintele ANAF, D. era şeful Gărzii Financiare, iar C. conducea Autoritatea Naţională a Vămilor care preluase atribuţiile pe care iniţial le-au avut Finanţele publice cu privire la supravegherea accizelor.
E. plătea aceste sume de bani foarte mari pentru a fi protejat, iar inculpaţii le primeau ştiind că sunt date pentru protecţia pe care o puteau oferi lui E.. Etapa subsecventă a oferirii reale a protectiei este nerelevantă din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, infracţiunea de corupţie fiind consumată la momentul primirii banilor. Această înţelegere constând în primirea unor sume de bani, relaţionate cu existenţa unor atribuţii de serviciu care să permită acordarea unei reale protecţii, era suficientă pentru consumarea infracţiunii de luare de mită.
Referitor la probatoriul administrat în cauză
În acord cu aspectele expuse de către prima instanţă, Înalta Curte observă că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen.., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, jurisprudenţa CEDO şi cea a Curţii Constituţionale oferind suficiente puncte de reper în acest sens.
În acest context principial, Înalta Curte reţine, în baza unei evaluări proprii a ansamblului probator administrat şi contrar celor reţinute prin hotărârea atacată, că stabilirea existenţei faptelor şi a vinovăţiei persoanelor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată nu se întemeiază în mod determinant pe declaraţiile martorului cu identitate protejată şi cele ale martorului care a avut calitatea de colaborator al organelor de urmărire penală, aspectele relevate de aceştia coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, atât cele directe cât şi cele indirecte şi care confirmă acuzaţiile expuse prin actul de sesizare a instanţei.
Concret, din perspectiva faptelor principale care formează obiectul probaţiunii, Înalta Curte reţine că existenţa unei înţelegeri între E. şi inculpaţii B., C. şi D. este confirmată de un ansamblu probator complex, constând în declaraţii de martori şi înscrisuri ce se coroborează efectiv şi eficient, respectiv prin declaraţiile martorilor G., N. şi O., din conţinutul cărora a rezultat existenţa unor relaţii apropiate între persoanele implicate în comiterea infracţiunilor, care confirmă că între acestea a existat o convenţie privind protejarea activităţilor evazioniste în schimbul primirii unor foloase necuvenite, prin declaraţiile date de martorul cu identitate protejată LL., prin declaraţiile martorului NN., prin menţiunile consemnate în înscrisurile care i-au aparţinut lui E. şi datele tranzacţiilor bancare şi conţinutul transcris al înregistrărilor autorizate.
Astfel, Înalta Curte reţine că actele de primire a unor sume de bani de către inculpaţi, provenind de la E., rezultă, pe de-o parte, în mod direct din declaraţiile martorilor LL., NN. şi G., coroborate cu menţiunile consemnate în înscrisurile care i-au aparţinut lui E. şi din coroborarea cu tranzacţiile bancare aflate la dosarul cauzei, care relevă similitudinile dintre sumele retrase din firmele acestuia din urmă şi cele despre care martorii afirmă că au fost predate inculpaţilor, precum şi din conţinutul înregistrării discuţiilor purtate de E. cu NN..
Referitor la existenţa unei înţelegeri şi conţinutul acesteia între E. şi inculpaţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Din declaraţiile martorului cu identitate protejată LL. (evocate în ordinea fazelor procesuale) a rezultat că:
- a existat o înţelegere între E. şi AAA., precum şi cu inculpaţii B., C. şi D., în baza căreia, aceştia din urmă, trebuiau să protejeze afacerile derulate de E. în schimbul unor sume de bani. Martorul a arătat că între E., B. şi AAA. au existat relaţii apropiate, acesta din urmă fiind directorul de cabinet al inculpatului B. în perioada 2009 - 2010 şi în relaţii de strânsă prietenie cu acesta ("În general, în mediul lor, era cunoscută relaţia de prietenie dintre AAA., B. şi E.. După ce B. a devenit şeful ANAF, ultima întâlnire a fost la un restaurant, imediat după numire. Atunci au şi stabilit să nu se mai vadă şi tot ce au de discutat, să discute prin AAA.." - declaraţia din 02.02.2016, dată în cursul urmăririi penale, pag. 28).
AAA. cunoştea activităţile desfăşurate de către E. şi între aceştia a existat o înţelegere ca, din sumele pe care le realiza E., o anumită cotă să fie predată, prin intermediul lui AAA., către inculpaţii B., C. şi D., precum şi către alţi funcţionari cu privire la care, însă, nu au fost formulate acuzaţii în cauză. Martorul a declarat că "AAA. şi B. trebuiau să prevină raportările care ar fi fost făcute de finanţe şi să împiedice aceste raportări în situaţia în care ar fi fost efectuate constatări. Înţelegerea a fost făcută cu AAA.. Dar, implicit, pentru că acesta vorbea în numele lui B., a fost şi cu acesta" (declaraţia din 28.12.2015, dată în cursul urmăririi penale, pag. 12).
Martorul a susţinut, de asemenea, că "Protecţia asigurată de AAA. era pe linie fiscală. F. nu avea nevoie de altă protecţie (...) Cei care trebuiau plătiţi pentru a li se cumpăra bunăvoinţa erau D., de la Garda Financiară, care primea 10 euro pe tonă, C., de la Autoritatea Naţională a Vămilor, care primea 15 euro pe tonă..."(...), iar "C. trebuia să preîntâmpine orice probleme legate de supravegherea vamală. După 2009, Vama a preluat atribuţiile pe care iniţial le-au avut Finanţele Publice cu privire la supravegherea accizelor. Şi atunci, prin el era filtrul judeţean şi regional, plus Structura Centrală" (declaraţia din 28.12.2015, dată în cursul urmăririi penale, pag. 13 şi 15).
- în scopul protecţiei activităţii F., martorul a arătat că plăţile către inculpaţi se făceau în euro, prin raportate la tonele de motorină comercializate, atât E. cât şi AAA. având evidenţe cu privire la sumele plătite şi a oferit explicaţii cu privire la consemnările înscrise într-o agendă ridicată de către organele de urmărire penală.
Astfel, martorul a declarat că"Pe post-itul de culoare galbenă, sumele sunt trecute în euro, într-o formă prescurtată a sumei, data este reprezentată de zi şi lună, iar persoana căreia i-au fost daţi banii este menţionată cu un cod. Notiţa se referă la anul 2011."WWWW.", care apare pe bilet, este D.. Conform înţelegerii dintre AAA. şi E., persoanele nu au fost trecute cu numele real, pentru că hârtiile pot să ajungă accidental şi în alte locuri. Plata se făcea prin raportare la o sumă de bani per tonă. Se făcea un calcul al tonelor livrate, tonele livrate erau înmulţite cu suma per tonă, iar acea sumă trebuia să-i revină, prin intermediul lui AAA., persoanei respective. AAA. cerea să îi fie aduşi banii pentru anumite persoane. După ce îi erau remişi banii, AAA. nota suma şi persoana căreia trebuia să îi fie daţi mai departe. Era o socoteală ţinută de AAA. şi de E., pentru ca, periodic, să poată să confrunte evidenţele, să nu fie niciodată discuţii, că mai sunt bani de dat."
De asemenea, martorul a declarat că "înscrisul care poartă antetul hotelului DDD. din Viena este întocmit centralizat, pentru că E. nu se afla în România la acel moment şi i s-a prezentat o situaţie totală. Pe acest bilet sunt notate sumele plătite, tranşele şi datele la care au fost date aceste tranşe, precum şi persoana căreia i-au fost remişi banii. "Vm" înseamnă AAA.. Suma de bani predată este menţionată prescurtat, cu numărul sutelor de mii, iar moneda este euro. Adică suma de 100.000 de euro apare pe bilet scrisă ca "100", suma de 680.000 de euro apare ca "680". Dacă sunt mai multe sume cu semnul "+" între ele, înseamnă că au fost tranşe. "170" reprezintă 170.000, "320" înseamnă 320.000, "250" înseamnă 250.000. De exemplu, în dreptul lui AAA., "3050", reprezintă un total al sumelor respective, 3 milioane zero cincizeci euro, date până la 12.04. Deci, până pe 12.04., în intervalul ianuarie 2012 - 12.04.2012, inclusiv, a primit suma de 3 milioane cincizeci de mii euro, doar pentru el. (...) "D" înseamnă Vxxiorel. (...) "WWWW." înseamnă XXXX., e aceeaşi prescurtare ca şi în post-it. În paranteză este menţionată data când a fost dată tranşa respectivă. Dacă în dreptul unei sume nu este trecută nicio dată, înseamnă că este un total sau un sold, adică sume deja remise şi verificate, cu privire la care nu se putea întâmpla să mai apară vreo discuţie. De exemplu: 100.000 a fost dată pe 5 ianuarie 2012, încă 100.000 a fost dată pe 14 ianuarie 2012, încă 100.000 pe 23 ianuarie 2012, 200.000 pe 25 ianuarie 2012... " (declaraţia din 02.02.2016, dată în cursul urmăririi penale, pag. 23-24).
Totodată, martorul a declarat:
"Precizez că achiziţiile de motorină se făceau în dolari, accizele se plăteau în euro, iar sumele remise funcţionarilor menţionaţi se făceau tot în euro. Pentru acest motiv era nevoie mereu de efectuarea unor schimburi valutare" (declaraţia din 28.12.2015, dată în cursul urmăririi penale, pag. 14), iar ulterior a arătat că (...) şeful vămii, C., a câştigat în total aproximativ de 1.300.000 de euro într-un singur an, din 2011 până în 2012. A primit aproximativ 100.000 de euro pe lună, dacă facem calculele în felul următor: 88.000 de tone de motorină, 15 euro pe tonă, un an din primăvara anului 2011 până în primăvara anului 2012. Ultimii bani i-au fost remişi la începutul lunii aprilie 2012. Adjunctul de la Garda Financiară, D., avea cam aceleaşi venituri, calculând 10 euro pe tonă pentru aceeaşi cantitate, de 88.000 de tone." (declaraţia din 28.12.2015, dată în cursul urmăririi penale, pag. 20).
- referitor la traseul banilor plătiţi de către E., martorul a declarat că sumele erau retrase din conturile unor societăţi comerciale de către martorul N., erau schimbaţi în valută şi predaţi lui E. în borsete sau genţi de laptop, iar acesta din urmă îi ducea, personal sau prin intermediul martorului OO., şi îi înmâna lui AAA. sau, în lipsa acestuia, martorului NN.; astfel, martorul a declarat că "N. se ocupa de retragerea banilor de la bancă. EI cunoştea prin ce firme se puteau scoate banii din bancă. Banii erau predaţi de N. lui E., sau unui intermediar al acestuia, iar E. ori intermediarul său, după caz, îi dădea lui AAA. sau lui NN., dacă AAA. nu era în ţară. AAA. sau, în cazul în care acesta nu era în ţară, NN., se ocupa de transmiterea banilor mai departe." (declaraţia din 28.12.2015, dată în cursul urmăririi penale, pag. 14).
În cadrul audierii martorului în faţa primei instanţe, acesta a reiterat că sumele de bani erau scoase din bancă de către martorul N. şi predate lui E., care le înmâna lui AAA. sau martorului NN., iar acesta făcea mai departe plăţile. Martorul a arătat că nu cunoaşte ca E. să fi predat sume de bani în mod direct inculpaţilor. Martorul a declarat că sumele de bani erau date inculpaţilor în baza unei înţelegeri care viza protejarea activităţii F., respectiv "o protecţie la nivel fiscal, care viza o protecţie de eventuale controale, deplasarea mărfurilor, traseele pe care se efectuau aceste deplasări, monitorizarea activităţii firmei, relaţia acesteia cu firme partenere", însă a menţionat că nu a asistat la vreo împrejurare în care AAA. să fi dat bani inculpaţilor şi că nu cunoaşte vreun aspect referitor la implicarea inculpatei A. în activităţile care formează obiectul prezentei cauze. Martorul a reitarat aceste afirmaţii şi în cadrul audierii în faţa Înalte Curţi, arătând că ştie că " a existat o înţelegere între inculpaţi şi AAA.. Din câte cunosc exista o înţelegere între E. şi Marta care viza plata unor sume de bani de către E. în schimbul protejării activităţii F. (...) Nu pot să afirm că numitul AAA. a dat sume de bani către inculpaţii B., A., D. şi C.. Din câte cunosc, banii erau ridicaţi din bancă de către O. şi N. şi, ulterior, predaţi către E.. De cele mai multe ori, banii erau schimbaţi în valută şi predaţi de E. lui AAA. în Bucureşti. Existau situaţii în care AAA. lipsea, astfel încât E. îi dădea banii lui NN., care era vărul lui AAA.. Nu cunosc să fi existat vreo situaţie în care E. să fi dat bani direct inculpaţilor B., A., D. şi C.. Din câte cunosc, exista o evidenţă a sumelor de bani plătite, ţinută atât de E., cât şi de AAA.".
În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că, în mod consecvent, martorul cu identitate protejată a arătat că a existat o înţelegere între E. şi AAA. referitoare la plata unor sume de bani în schimbul protejării activităţii desfăşurate de F.. Existenţa şi conţinutul înţelegerii au fost cunoscute de către inculpaţii B., C. şi D., care, prin intermediul lui AAA. sau NN., au primit sumele de bani provenite de la E., în legătură cu modul în care urmau să îşi exercite atribuţiile de serviciu referitoare la efectuarea unor controale fiscale asupra activităţii desfăşurate de F..
Având în vedere că, în raport cu dispoziţiile art. 103 din C. proc. pen., declaraţia martorului cu identitate protejată nu poate servi în mod determinant la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, Înalta Curte va examina în ce măsură aspectele declarate de martorul LL. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În aprecierea caracterului determinant al declaraţiei date de către una dintre persoanele enumerate în conţinutul art. 103, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că termenul "determinant" trebuie înţeles că declaraţia dată de martorul cu identitate protejată fundamentează, fie în mod exclusiv o concluzie asupra existenţei faptei şi vinovăţiei persoanei acuzate, fie că, prin raportare la celelalte probe administrate în cauză, în lipsa acesteia nu s-ar putea reţine ca fiind dovedit faptul principal supus probaţiunii şi astfel, nu ar putea fi trasă o concluzie dincolo de orice îndoială rezonabilă cu privire la acelelaşi aspecte. Pe de altă parte, însă, în acord cu principiile care derivă din jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, au fost asigurate în mod corespunzător garanţiile inerente dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la dreptul la apărare, inculpaţilor şi apărătorilor acestora fiindu-le asigurată posibilitatea de a adresa întrebări în mod nemijlocit martorului audiat şi de a combate afirmaţiile acestuia. În consecinţă, sub rezerva coroborării cu alte mijloace de probă administrate în cauza ce va fi demonstrată în continuare, Înalta Curte va acorda valoare probantă declaraţiei martorului menţionat, alături şi împreună cu celelealte mijloace de probă, în ceea ce priveşte faptele principale supuse probaţiunii, lipsind în privinţa declaraţiei acestui martor calitatea de probă determinantă, fiind evidentă însă natura sa de probă directă.
Din perspectiva existenţei unei înţelegeri între E. şi AAA., înţelegere cunoscută şi acceptată de către inculpaţii B., C. şi D., Înalta Curte reţine că, din declaraţiile martorului NN., a rezultat că acesta nu cunoştea conţinutul înţelegerii existente, însă a confirmat alte aspecte esenţiale probaţiunii, susţinute şi în declaraţia martorului cu identitate protejată LL., referitoare la traseul sumelor de bani şi primirea lor de către inculpaţi.
Astfel, din declaraţiile martorului NN., prezentate, în continuare, în ordinea fazelor procesuale, implicit în ordine conologică, au rezultat următoarele:
- martorul era văr cu numitul AAA. şi, prin intermediul acestuia, l-a cunoscut pe E.. La un moment dat, au început să apară genţi cu bani la sediul societăţii lui Marta (PP.), aduse de E. sau de OO.. De asemenea, tot prin intermediului lui AAA., martorul i-a cunoscut şi pe inculpaţii B., C. şi D., iar ulterior şi pe inculpata A.. Martorul a susţinut că nu a cunoscut motivul pentru care E. aducea genţi cu bani lui AAA., dar a arătat ca a deschis una dintre acestea şi a observat că erau sume mari în euro, iar când l-a întrebat pe AAA. acesta nu i-a oferit nicio explicaţie.
Ulterior, martorul a declarat că AAA. îi cerea să pregătească diferite sume de bani în euro, spunându-i că mergea să se întâlnească cu inculpatul C. ("De câteva ori, în perioada în care firmele aveau sediul în bulevardul x, AAA. mi-a cerut să pregătesc sume de bani pentru că urmează să se vadă cu C."). Astfel, în mai multe împrejurări i-a pregătit în acest scop sume cuprinse între 40.000 şi 60.000 de euro (declaraţia din 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 3).
Înalta Curte constată că, din datele furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi aflate la dosar, rezultă că S.C. PP. S.R.L. a avut următoarele puncte de lucru în mun. Bucureşti: Calea x, sector 3 - în perioada 01.06.2005 - 16.02.2009; B-dul x nr. 48, sector 2 - în perioada 16.02.2009 - 20.09.2010; str. x, sector 2 - în perioada 20.09.2010 - 10.02.2012, şi str. x, sector 1 - în perioada 10.02.2012 -20.11.2012.
Prin urmare, constată ca fiind corect argumentul curţii de apel, în sensul că martorul se raportează la evenimente care ar fi avut loc înainte de perioada avută în vedere de acuzare la trimiterea în judecată a inculpaţilor, însă, acelaşi martor furnizează informaţii şi pentru perioada în care societatea a avut sediul în zona Iancului, respectiv în str. x, perioadă care se suprapune cu perioada infracţională reţinută în sarcina inculpatului C.. Astfel, martorul a declarat că, "de câteva ori, în perioada în care firmele aveau biroul în Bd. x, AAA. mi-a cerut să pregătesc bani pentru că urmează să se vadă cu C.. I-am pregătit sume cuprinse între 40.000 şi 60.000 euro de 7-10 ori. De asemenea, după ce ne-am mutat în birourile din zona Iancului, am pregătit, de mai multe ori, aproximez că de 10 ori, fără a putea preciza cu exactitate, sume asemănătoare de 40.000-60.000 euro." (declaraţia din 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 3).
Martorul a susţinut că, ulterior, AAA. i-a spus că "sumele de bani din genţile aduse la firmă trebuie împărţite astfel: 40% pentru el, AAA., 40% pentru B. şi 20% pentru C." şi că, întrucât AAA. pleca des din ţară, martorul a procedat el personal la împărţirea banilor ce erau aduşi de către E. sau de către martorul OO. ("La un moment dat, AAA. a început să plece din ţară perioade mai lungi, astfel că gentile au fost aduse la firmă de X. (...) Nu-mi aduc aminte dacă X. a venit la firmă sau m-am întâlnit cu el în rond la Alba Iulia. Cred că la biroul din zona Iancului, X. a venit doar de câteva ori. (...) Menţionez că numai după ce AAA. a început să plece din România pentru perioade lungi, m-am apucat eu personal de împărţirea banilor şi i-am primit de la X.. Anterior acestui moment, atunci când AAA. îmi spunea să îi pregătesc o sumă de bani, el îmi spunea şi cuantumul acestei sume, pentru că nu mă ocupam eu de împărţirea de procente. Şi X. a adus banii în genţi de laptop negre, fără vreo firmă sau inscripţii sau semne distinctive." - (declaraţia din 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 4).
Referitor la traseul sumelor de bani, martorul a afirmat că, la indicaţiile lui AAA., a dus genţi cu bani dintre cele primite de la E. sau de la OO. inculpatei A., pentru B.. De asemenea, martorul a afirmat că a pregătit asemenea genţi cu bani şi în momente în care AAA. i-a spus că urma să se întâlnească cu inculpatul B., dar şi că i-a dus personal genţi cu bani la domiciliul acestuia. Astfel, martorul a declarat:
"Banii pentru B. i-am dus la biroul pe care A. îl avea în perioada respectivă în zona Vitan. Eu îi dădeam un telefon înainte A., iar ea îmi confirma că o găsesc la birou sau îmi spunea când anume o să fie la birou. Întotdeauna i-am predat banii A. şi niciodată nu i-am lăsat altei persoane de la biroul acesteia. (...) Din câte îmi amintesc, sumele pe care i le-am dat A. au fost cuprinse între 40.000 şi 90.000 euro, astfel că au fost tranşe de 40.000, altele de 60.000, ori de 80.000 sau de 90.000 euro. (...) O dată A. mi-a spus să-i transmit lui AAA. că ar prefera să primească banii în bancnote mai mari, cât mai mari. Eu i-am spus lui AAA. şi acesta s-a enervat. Estimez că A. i-am dus peste 5 milioane euro (...). Menţionez că au fost şi situaţii când AAA. mi-a cerut să-i dau sume mari cu care pleca să se întâlnească cu B., astfel că eu presupun că lui B. i-a mai dus bani şi AAA. direct. În cei 5 milioane euro pe care i-am amintit mai sus eu includ şi sumele pe care AAA. le lua cu el atunci când mergea la o întâlnire cu B.. Niciodată după o astfel de întâlnire AAA. nu a adus banii înapoi la firmă. (...) S-a întâmplat ca eu să o sun pe A. să mă duc la ea la birou sub pretextul de a-i lăsa acte, dar aceasta îmi cerea să mă duc la ea acasă, astfel că de mai multe ori am dus sume de bani direct la B. acasă. (...) În perioada în care biroul a funcţionat în Zambaccian, e posibil să fi fost o dată sau de două ori să-i duc bani A.. (...) Cu siguranţă sumele pe care i le-am dat A. nu reprezentau onorariu de avocat sau împrumuturi, iar ea cunoştea pentru ce sunt remise aceste sume. Impresia mea a fost că ei ştiau foarte bine ce au de primit, că ştiau că şi în lunile următoare trebuie să încaseze nişte sume. Vreau să precizez că niciodată AAA. nu mi-a spus că întâlnirile cu E. ar trebui ascunse sau ţinute secrete. Impresia mea a fost că E. este prietenul lui AAA. şi că pentru serviciile pe care le primeşte de la AAA. şi de la B., E. plăteşte anumite sume de bani." (declaraţia din 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 5-7).
Ulterior, în declaraţia din data de 17.09.20218, dată în cursul urmăririi penale, pag. 2-3, martorul NN. a declarat următoarele:
"Prima dată când i-am dus bani A., aveam biroul societăţii PP. în Bulevardul x m-a trimis la A. la cabinet. Ultima dată i-am dus A. bani când aveam biroul în spate la EEEEE., într-o vilă. Îi dădeam A. telefon înainte, iar de câteva ori mi-a cerut să mă duc la ea acasă.(...) La un moment eu am verificat să văd ce este în geantă, am văzut că sunt bani şi l-am întrebat pe AAA. dacă este cazul să-mi fac griji. El mi-a spus să stau liniştit, că nu e treaba mea. AAA. mi-a spus să o sun pe A. să-i spun că mă duc pe la ea. Mă chema de regulă dimineaţa. În geantă se aflau sume în euro. A. ştia ce se află în geantă pentru că a deschis-o în faţa mea. În birou avea un seif şi a pus banii în seif. Gentile erau aduse de OO. sau de E., uneori veneau şi împreună."
Martorul a susţinut că, tot la indicaţiile lui AAA., a dus sume de bani şi inculpatului D..
Astfel, în declaraţia din data de declaraţia din 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 7, martorul a declarat:
"îmi aduc aminte că eram la biroul din Bd. x, când AAA. mi-a dat nr. de telefon al domnului D. şi mi-a spus să-1 sun să mă întâlnesc cu el. AAA. mi-a dat 70.000-80.000 euro să-i duc lui D.. Cred că mi-a şi explicat unde anume locuieşte acesta, pentru că m-am dus direct acolo. (...) Din faţa scării l-am sunat pe D. şi acesta a coborât să-i dau banii. La aproximativ trei săptămâni i-am dus din nou lui D. în acelaşi loc vreo 90.000 euro. Şi de această dată l-am sunat din faţa scării să coboare să-i dau banii. Nu-mi aduc aminte foarte multe amănunte, cred că de fiecare dată am dus banii în câte o geantă şi că au fost pregătiţi de AAA.. Ştiam ce sumă se află în geantă pentru că banii au fost pregătiţi de AAA. în prezenţa mea. Cred că bancnotele erau de 50 şi 100 euro, însă de regulă aşa erau banii aceia. Eu nu ştiu exact pentru ce anume i-au fost daţi banii lui D., dar cred că erau tot o parte a combinaţiilor lor, adică ale lui D. cu AAA. şi B.."
Înalta Curte, aşa cum a arătat anterior, constată ca fiind corect argumentul curţii de apel, care a arătat că, întrucât relatările făcute de martor vizează perioda în care PP. a avut sediul în bld. Ferdinand, respectiv perioada 16.02.2009 - 20.09.2010, concluzia care se impune este aceea că martorul se raportează la evenimente care ar fi avut loc înainte de perioada avută în vedere de acuzare la trimiterea în judecată a inculpatului D., despre care Ministerul Public susţine că ar fi primit bani în cursul anului 2011 şi la data de 17.02.2012.
Cu toate acestea, intanţa de apel, raportat la întreg probatoriul administrat la care a făcut şi urmează a face referire, consideră că inculpatul D. a continuat să primească sumele de bani şi după ce societatea şi-a mutat sediul din bld. Ferdinand, însă sumele de bani nu au mai fost duse de martorul NN., ci direct de către AAA. sau de către martorul G., având în vedere că, aşa cum declară martorul, inculpatul D. s-a supărat că AAA. l-a trimis pe martor pentru a-i duce banii, iar martorul i-a transmis lui Marta nemulţumirea inculpatului, motivul supărării acestuia fiind, probabil, acela că, cu cât era mai mare numărul persoanelor care aveau cunoştinţă despre mita primită de inculpat, cu atât mai mare era riscul ca organele de cercetare penală să afle despre aceasta sau, în cazul unor eventuale cercetări, ca infracţiunea să fie probată.
Un argument în plus pentru cele anterior susţinute îl constituie şi cele declarate de martor la data de 04.12.2018, în cursul urmăririi penale (pag. 3):
"cu câteva săptămâni înainte de dispariţie (21.05.2012, s.n.), AAA. mi-a spus că în perioada în care el urmează să fie plecat din România, o să mă sune X., iar banii de la X. să-i duc pe toţi, aşa cum sunt, lui D.. Urma să-1 sun pe D..".
Martorul a susţinut că nu i-a dus personal vreo geantă cu bani şi inculpatului C., însă a precizat că a pregătit asemenea genţi cu bani pentru AAA., care i-a spus că urma să se întâlnească cu inculpatul, astfel cum instanţa a detaliat mai sus.
Referitor la cele susţinute de apărarea inculpatei A., în sensul că primirea acestor sume de bani de la martorul NN., la sediul din bd. x, nu putea avea loc decât într-o perioadă cu mult anterioară celei care face obiectul prezentei cauze, respectiv 16.02.2009 -20.09.2010, Înalta Curte constată ca astfel de afirmaţii sunt total nefondate şi ignoră efectiv probele existente la dosar, în condiţiile în care, după cum s-a arătat anterior, inculpata a primit bani şi în perioada în care PP. avea sediul în zona Iancului (în spatele restaurantului EEEEE.), în declaraţia din data de 17.09.20218, dată în cursul urmăririi penale, pag. 2, martorul NN. declarând:
"Ultima dată i-am dus A. bani când aveam biroul în spate la EEEEE., într-o vilă" (societatea a avut sediul în zona Iancului în perioada 20.09.2010 - 10.02.2012); iar în declaraţia din data de 02.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 7, acesta a declarat că "În perioada în care biroul a funcţionat în Zambaccian, e posibil să fi fost o dată sau de două ori să-i duc bani A." (societatea a avut sediul în str. x, sector 1 în perioada 10.02.2012 -20.11.2012).
Prin urmare, din moment ce este posibil ca în cele peste 2 luni care se suprapun cu perioada infracţională reţinută (10.02.2012-12.04.2012), în care societatea S.C. PP. S.R.L. a avut sediul în str. x, martorul să fi fost o dată sau de două ori să-i ducă bani A., rezultă că, cu atât mai mult spre sfârşitul perioadei în care aceasta a avut biroul în zona Iancului, adică sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012, martorul să fi mers la aceasta pentru a-i duce bani, aşa cum, de altfel, a şi declarat; prin urmare, inculpata a primit banii în perioada reţinută în actul de sesizare, respectiv mai 2011- 12.04.2012, astfel după cum rezultă din declaraţia martorului NN., care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (declaraţiile martorilor LL. şi G., înscrisurile care i-au aparţinut lui E., tranzacţiile bancare aflate la dosarul cauzei, care relevă similitudinile dintre sumele retrase din firmele acestuia din urmă şi cele despre care martorii afirmă că au fost predate inculpaţilor, înregistrările discuţiilor purtate de E. cu NN.).
În declaraţia dată în faţa instanţei de apel la data de 22.11.2023, martorul NN. a declarat următoarele: "Cunosc faptul că E. avea o societate comercială care se ocupa cu produse petroliere şi că avea o înţelegere cu AAA., în sensul că îi dădea acestuia sume de bani. Aceste sume de bani se dădeau de E. lui AAA. în mod regulat, o dată pe săptămână sau la trei săptămâni şi variau între 50.000 şi 200.000 euro. Nu cunosc ce reprezentau aceşti bani.
AAA. mă anunţa că voi fi sunat de E. sau de OO., care cred că era şoferul acestuia şi îmi spunea să rămân la firmă, PP., întrucât vor veni aceştia pentru a îmi aduce sumele de bani. Aceştia aduceau bani în pungi de plastic sau în genţi de laptop, iar la început îi şi număram. Nu discutam nimic altceva cu E. sau OO..
AAA. mi-a spus care era modalitatea de împărţire a banilor pentru a şti în cazul în care nu era el prezent. AAA. mi-a spus că din sumele primite de la E. 40% îi reveneau lui AAA., 40% inculpatului B. şi 20% inculpatului D.. Banii erau împărţiţi de către AAA., iar în lipsa lui de către mine.
AAA. îmi spunea să-i duc bani inculpatei A. la biroul acesteia situat în zona Vitan. Banii respectiv îi erau destinaţi inculpatului B.. Nu pot preciza de câte ori am fost, însă am fost de multe ori la intervale de regulă o dată pe lună sau o dată la două luni. Banii îi duceam în pungi sau în genţile de laptop pe care le primeam de la E.. Când ajungeam la biroul inculpatei Blejnar sunam la interfon şi îmi deschidea doamna EEE., după care eram invitat în biroul inculpatei A. şi aşteptam până sosea. Îi înmânam inculpatei A. banii respectivi şi din câte am observat îi băga într-un seif. Îi spuneam inculpatei că m-a trimis AAA., iar aceasta ştia dinainte. A. nu număra banii pe care eu îi dădeam, îi scotea din geantă şi îi punea în seif. Inculpatul B. nu a fost vreodată prezent la aceste împrejurări.
Tot în faţa instanţei de apel, martorul a declarat: "Inculpatului C. nu i-am dus vreodată bani şi nici nu cunosc unde locuieşte. Din câte îmi aduc aminte, în două rânduri i-am dus bani inculpatului D., la locuinţa acestuia din Bucureşti. Îl sunam să coboare, îi spuneam că m-a trimis AAA. şi îi înmânam banii care erau puşi într-o pungă de plastic.
AAA. mi-a povestit odată că între el şi inculpatul B. existau relaţii de prietenie încă din copilărie.
Nu cunosc ce relaţii existau între AAA. şi E.. Ştiu doar că aceştia se cunoştea, însă nu şi din ce împrejurări."
La acelaşi termen, la întrebarea reprezentantului Ministerului Public: " V-a solicitat AAA. să pregătiţi anumite sume de bani pe care acesta să le ducă ulterior la întâlniri cu B.?", martorul a răspuns: "Este posibil. AAA. îmi cerea să scot bani din seiful de la firmă de unde aveam cheie doar eu şi cu acesta, şi să îi duc acele sume de bani.
Într-o împrejurare ştiu sigur că numitul AAA. mi-a cerut să îi duc banii întrucât urma să se întâlnească cu inculpata A.. Nu cunosc dacă era şi inculpatul B. la acea întâlnire."
Contrar apărărilor formulate în cauză şi a argumentelor expuse prin hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că martorul NN. a reiterat în mod consecvent aspectele declarate în cursul urmăririi penal şi în cadrul audierilor în faţa instanţei de fond şi respectiv, în apel, din declaraţiile acestuia rezultând că: plasarea în timp a momentului când AAA. i-a spus modalitatea în care trebuie împărţite sumele de bani coincide cu perioada în care PP. avea sediul în Zona Iancului; sumele de bani proveneau fără îndoială de la E. şi erau aduse personal de acesta sau de către OO., fiind puse de regulă în genţi de laptop; sumele de bani erau date în cazul inculpatului B. prin intermediul inculpatei A., în mod direct inculpatului D. chiar de către martor sau de către AAA. în cazul inculpatului C..
Înalta Curte reţine şi în cazul acestui martor valoarea probatorie restrânsă la care se referă dispoziţiile art. 103 din C. proc. pen., având în vedere că acesta a avut calitatea de colaborator cu identitate reală, autorizat în cauză. Aspectele relatate de acesta, fiind coroborate cu cele rezultate din ansamblul probator, vor fi menţinute ca fiind fiabile şi utile demersului.
Din declaraţiile martorului G., expuse în ordinea fazelor procesuale, implicit în ordine cronologică (angajat la PP., aparţinând lui AAA.) au rezultat, de asemenea, împrejurări de fapt care vizează aspectele principale supuse probaţiunii, respectiv acesta a declarat că persoana pe care o cunoştea sub apelativul "boss", respectiv E., îi aducea numitului AAA. diverse genţi şi că, la cererea lui AAA., a dus diferite pachete inculpaţilor B. şi C., pachete care fie aveau forma unor plicuri A4, fie erau genţi de mici dimensiuni. Martorul a susţinut că nu ştia ce se afla în genţile aduse de către E. sau în pachetele pe care le-a dus inculpaţilor la cererea lui AAA., însă după începerea cercetărilor în cauză a realizat că ar fi fost sume de bani. Astfel, martorul a declarat:
"Îi cunosc pe B., C., D., E. şi I.. Lui E. îi spuneam "boss". Nu-i ştiam numele la acel moment. Toată lumea îi spunea "boss", dar nu cu sensul de şef al nostru. (...) AAA. mi-a dat de mai multe ori pachete pe care să le duc lui B., C. şi I., pachete în care, am aflat, ulterior, erau bani. Uneori erau şi cadouri. Eu nu ştiu ce sume erau în pachete pentru că nu i-am numărat niciodată. (...) Şi lui C. i-am dus pachete de la AAA.. Îi duceam pachetele fie acasă, fie la birou. Biroul lui C. era într-o clădire din Regie, undeva în spate. Lui C. i-am dat pachetele lui personal, în biroul acestuia. De regulă, când mă duceam acasă la C., pachetul îl dădeam acestuia, dar, dacă acesta nu era acasă, îl mai lăsam soţiei lui. (...) În cazul pachetelor pentru B., le lăsam fie lui, fie soţiei acestuia. El era cam greu de găsit, astfel că mai degrabă le lăsam soţiei la biroul acesteia. Cred că s-a întâmplat de câteva ori ca soţia lui BLEJNAR să nu fie la birou. În acele cazuri, lăsam pachetul persoanei care se ocupa de birou în lipsa doamnei Blejnar. Nu ştiu cine era această persoană, pentru că acolo erau mai multe fete angajate. (...) Au fost tot felul de pachete, ca de exemplu, de forma unui plic A4, cu acte sau de forma unui paralelipiped, cu laturi aproximative de 30, 20 şi 10 cm, pachete destul de compacte în care păreau a fi bani " (declaraţia din 29.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 4-5).
Totdată, din declaraţia martorului reiese că acesta ar fi dus pachete şi inculpatului D. şi că, după dispariţia lui AAA., a început să facă anumite conexiuni. Astfel, martorul a declarat următoarele:
"Am fost şi la D., dar de mult mai puţine ori. Se poate să fi fost o dată cu AAA. şi o dată singur. (...) Precizez că la D. am fost acasă. (...) Cei cărora le duceam pachetele, ştiau că urmează să mă duc, probabil vorbeau cu AAA.. Eu nu spuneam decât "Bună ziua" sau "Sărut mâna", lăsam pachetul şi plecam. Cei care au primit pachetele, A., C., D., nu au avut ceva să-i transmită lui AAA.. Vorbeau ei direct cu AAA.. (...) La un an sau doi după ce a dispărut AAA., am auzit povestea de la televizor şi am început să fac conexiuni între oamenii de care auzeam la televizor şi ceea ce am cărat eu. Aşa mi-am dat seama că unele pachete, după greutate şi mărime, ar fi putut conţine bani. "(declaraţia din 03.12.2018, dată în cursul urmăririi penale, pag. 3-5).
Audiat în faţa instanţei de fond, martorul G. a reiterat afirmaţiile, în sensul că la cererea lui AAA. a dus diverse pachete sau genţi la biroul de avocatură al inculpatei A. şi a susţinut că nu îşi aminteşte dacă a dus asemenea pachete şi inculpatului C., ci doar un troller într-o singură împrejurare, adăugând că în pachetele pe care le-a transportat crede că se aflau acte. Martorul a explicat afirmaţia din cursul urmării penale în sensul că banuieşte că în pachete erau sume de bani prin faptul că aflase despre cercetările efectuate în cauză şi a menţionat că a fost diagnosticat cu schizofrenie, astfel încât nu îşi mai aminteşte detalii.
Şi în cadrul audierii în faţa Înaltei Curţi, martorul G. a avut o depoziţie similară, arătând "l-am dus pe AAA. la locuinţele inculpaţilor B. şi C. şi din câte ştiu era rudă cu aceştia. Nu cunosc ca numitul AAA. să fi dus sume de bani inculpaţilor. Am descărcat din maşină diverse bagaje, dar nu ştiu ce conţineau. Nu îmi mai aduc aminte dacă numitul AAA. avea bagaje când îl duceam la locuinţele inculpaţilor B. şi C.. O cunosc pe inculpata A. şi arăt că în câteva rânduri, respectiv o dată la câteva luni, am dus acesteia pungi în care cred că se aflau acte, nu m-am uitat în pungile respective pentru a verifica, însă presupun acest lucru întrucât erau format A4. Am dus aceste pungi la cererea lui AAA. care nu mi-a spus ce conţineau. Nu îmi aduc aminte dacă îi dădeam personal inculpatei aceste pungi, cred că le lăsam la birou şi într-o împrejurarea am fost la locuinţa acesteia unde am dus un geamantan, tot la cererea lui AAA.. Acel geamantan l-am lăsat unei alte persoane care se afla în locuinţa inculpatei, o doamnă în vârstă, întrucât A. nu era acasă".
Înalta Curte, în considerarea nuanţărilor declaraţiilor date de către martorul G., urmează să valorifice declaraţiile date de acesta în cursul urmăririi penale, atât din perspectiva coroborării cu celelalte probe administrate în cauză, cât şi ţinând cont de faptul că acestea au fost plasate în timp mai aproape de perioada desfăşurării evenimentelor, că martorul a fost diagnosticat cu o boală psihică ulterior audierii sale, precum şi că acesta a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior. În consecinţă, chiar dacă declaraţiile din cursul judecăţii prezintă un grad ridicat de relativitate, Înalta Curte consideră că acest fapt este explicabil atât prin procesul firesc de alterare a memoriei ca urmare a curgerii timpului, cât şi a condiţiei medicale a martorului, fără ca aceste împrejurări să ridice semne de îndoială asupra veridicităţii declaraţiilor date în cursul urmăririi penale.
Atât apărarea inculpatei A., cât şi instanţa de fond, au arătat că martorul G. ar fi lucrat ca şofer pentru AAA. până în luna septembrie 2010, întrucât, începând din această lună numitul H. ar fi fost şoferul acestuia, astfel că "aspectele susţinute de martorul menţionat, care sunt oricum vagi şi nu ar putea fondamenta o soluţie de condamnare, nu au legătură cu perioada avută în vedere la trimiterea inculpatei în judecată."
Înalta Curte reţine că martorul G. a declarat cu privire la perioada în care a lucrat pentru AAA. următoarele:
"Am lucrat la PP. S.R.L. în perioada 2007/2008-2011. Am fost angajat ca agent de vânzare publicitate.(...)În perioada în care am lucrat eu pentru PP. S.R.L., firma a avut sediu succesiv în zona Foişorul de Foc, pe Bd. x, la numărul 74 sau 47, nu-mi aduc aminte exact, şi ulterior, într-o vilă situată pe o stradă din spatele blocurilor, între Pţa. Muncii şi Pţa. Obor. (...) În 2011 AAA. stătea mai mult prin Monte Carlo, iar firma părea că se duce de râpă. În acest context, am hotărât că e cazul să-mi dau demisia."(declaraţia din 29.11.2017, dată în cursul urmăririi penale, pag. 2-3 şi 7)
Totodată, în declaraţia din data de 03.12.2018, dată în timpul urmăririi penale, la pag. 2, martorul a declarat următoarele:
"Am lucrat pentru AAA. în perioada 2007 - sfârşitul anului 2011 sau începutul anului 2012. Am lucrat la firmă şi ca şofer."
Din cele declarate de martor de patru ori (inclusiv în faţa instanţei de fond, fiind întrebat de către apărătorul inculpaţilor B. şi A. în ce perioadă a lucrat la societatea lui AAA., acesta a indicat şi anul 2011), rezultă că acesta a lucrat la PP. până în anul 2011 (chiar sfârşitul anului 2011), când şi-a dat demisia, arătând că a lucrat la societate şi în perioada în care aceasta avea sediul "într-o vilă situată pe o stradă din spatele blocurilor, între Pţa. Muncii şi Pţa. Obor ", adică pe str. x, care este situată între cele două pieţe, iar societatea a avut sediul pe această stradă în perioada 20.09.2010 - 10.02.2012. Prin urmare, chiar dacă martorul H. ar fi devenit şoferul lui AAA. începând cu data de 01.10.2010, acest aspect nu conduce obligatoriu la concluzia că martorul G. nu a mai lucrat pentru PP. din acel moment. Chiar dacă acesta nu-l mai transportat pe AAA. cu maşina, nu înseamnă că nu s-a mai ocupat, în continuare, de transportul pachetelor sau nu a avut alte atribuţii, mai ales că martorul a arătat că a lucrat la firmă şi ca şofer, dar şi ca agent de vânzare publicitate.
Referitor la faptul că martorul a fost întrebat ce este acela un "paralelipiped" şi nu a ştiut, Înalta Curte reţine că acest aspect nu poate conduce la concluzia că declaraţiile sale nu corespund adevărului, fiind un detaliu lipsit de importanţă, explicabil, probabil, prin faptul că martorului i s-a cerut să descrie cum arătau pachetele, iar urmare a descrierii acestuia, procurorul a dispus a se consemna că acestea erau de forma unui paralelipiped.
O serie de martori audiaţi în fazele anterioare ale procesului penal nu au fost propuşi pentru a fi reaudiaţi de către instanţa de apel, astfel că se constată că declaraţiile acestora nu au fost contestate, urmând a fi valorificate prin evaluare coroborată. Astfel, din declaraţiile martorului O. a rezultat că acesta proceda la retragerea sumelor de bani în numerar din conturile societăţilor controlate de către E. şi, la indicaţiile acestuia, proceda la schimbarea lor în valută, după care preda banii martorului N., OO. sau direct lui E.. Martorul a arătat că "banii au fost scoşi cash din contul societăţilor S.C. ZZ. şi S.C. YY. în perioada 2011-2012. Banii erau schimbaţi apoi în euro sau dolari, pentru că volumul banilor era mai mic în euro sau dolari şi era mai uşor de manevrat. După ce schimbam banii, îi predam lui N., OO. sau E., când unuia, când altuia, după cum erau la Constanţa. (...) Banii proveneau din comercializarea de motorină şi veneau din conturile societăţii WWW. S.R.L., care îl avea ca administrator pe MMM.. Societăţile S.C. ZZ. şi S.C. YY. scoteau banii cu justificarea "achiziţie de cereale". Altfel, sume mari de bani cash, nu puteau fi scoase de la bancă. (...) De la bancă ridicam banii în genţi de voiaj, pentru că ni-i dădea în diferite bancnote, şi mici şi mari, mai greu ni-i dădea în bancnote de 500 RON. Uneori, se întâmpla să-i luăm direct în sacii de la bancă. După ce îi schimbam în euro, îi puneam în borsete sau în genţi de laptop. (...) Gentile şi borsetele nu se întorceau niciodată la noi, astfel că le cumpăram mereu de la FFFFF. sau de la GGGGG.. Lucrurile erau organizate în aşa fel, încât eu să nu ştiu prea multe din cele care se întâmplau după E.. Puteam să ştiu doar ce era sub mine. Eu nu ştiu unde se duceau banii dincolo de E.." (declaraţia din 03.04.2018, dată în cursul urmăririi penale, pag. 3-4).
La rândul său, martorul N. a declarat că "numitul O. scotea bani din conturile F. şi mi-i aducea mie, iar eu îi dădeam fie lui E., fie lui OO.. În anumite dăţi sumele erau date direct de către O.", dar şi că "...E. mi-a spus că firma F. nu va avea probleme, dar nu mi-a spus din partea cui sau de ce. O singură dată l-am întrebat şi mi-a spus că nu este treaba mea întrucât eu mă ocupam de partea tehnică." (declaraţia din 22.11.2023, dată la instanţa de apel, pag. 2).
De asemenea, în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că organele de urmărire penală au ridicat în cursul cercetărilor mai multe înscrisuri conţinând consemnări ale unor sume de bani, codificate, şi a căror descifrare a fost posibilă ca urmare a precizărilor făcute de martorul cu identitate protejată LL..
Înalta Curte reţine că elementele rezultate din înscrisurile menţionate se coroborează cu aspectele rezultate din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în ceea ce priveşte cuantumul şi frecvenţa plăţilor efectuate către inculpaţi. În acest context este redundant a se reitera ori sublinia lipsa caracterului determinant al declaraţiei martorului cu identitate protejată ce constituie doar un mijloc de probă evaluat coroborat în contextul amplului probatoriu administrat în cauză.
Astfel, a rezultat că evidenţa decriptată, ţinută de E. pentru anul 2012 şi parţial 2011, este următoarea:
ianuarie- aprilie 2012:
· 05.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
· 09.01.2012 - 100.000 Euro - C.;
· 14.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
· 16.01.2012 - 40.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 23.01.2012 - 60.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 24.01.2012 - 100.000 Euro - AAA.;
· 25.01.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
· 13.02.2012 - 80.000 Euro - C.,
78.000 Euro - CCC.,
250.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 15.02.2012 - 50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 17.02.2012 - 76.000 Euro - C.
50.000 Euro - D.
50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 18.02.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 21.02.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
· 27.02.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
· 29.02.2012 - 144.000 Euro - C.,
72.000 Euro - CCC.
· 01.03.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 07.03.2012 - 100.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 13.03.2012 - 320.000 Euro - AAA.;
· 13.03 - 02.04.2012 - 150.000 Euro + 230.000 Euro - AAA.;
· 02.04.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
· 06.04.2012 - 150.000 Euro - AAA.;
· 12.04.2012 - 200.000 Euro - AAA.;
100.000 Euro - C..
Pentru anul 2011:
· 05.12.2011 - 49.000 Euro - CCC.;
· 19.12.2011 - 100.000 Euro - C.;
· 30.12.2011 - 50.000 Euro - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
Nedatate din 2011, reprezentând o centralizare a sumelor precedente:
· 850.000 Euro (680.000+170.000) - AAA.;
· 1.010.000 Euro (380.000 + 170.000 + 340.000 + 50.000 + 45.000 + 25.000) - pentru persoanele cu funcţii de conducere din structurile locale şi regionale;
· 360.000 Euro (260.000+100.000) - C.;
· 242.000 Euro (140.000+50.000+40.000+12.000) - CCC.;
· 250.000 Euro (200.000+50.000) - D..
Înalta Curte constată că, referitor la aceste înscrisuri s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din IGPR, iar rapoartele de constatare criminalistică nr. x din 19.04.2016 şi nr. x din 07.12.2016 întocmite în cauză, au concluzionat, în principal, în sensul că pe înscrisuri au fost identificate urmele papilare ale numiţilor E. şi OO., iar menţiunile olografe consemnate pe acestea au fost redactate de către E. şi o altă persoană. Referitor la fotocopia documentului cu antetul "DDD. - flavoured to perfection", ce conţine evidenţa mai sus descrisă a sumelor de bani remise cu titlu de mită, s-a stabilit că aceasta reprezintă imaginea unui scris realizat de către E..
Înalta Curte constată că, deşi în evidenţa de mai sus, nu apare şi numele inculpatului B., având în vedere că, urmare a înţelegerii anterioare dintre B. şi AAA., devoalată de martorul cu identitate protejată LL., "AAA. vorbea şi în numele lui B.", astfel că sumele primite de Marta erau împărţite direct cu B., aspect confirmat şi de martorul NN. (şi în declaraţiile date, dar şi în înregistrările realizate în mediul ambiental, cu ocazia întâlnirii cu E.), care a declarat că banii primiţi de el trebuiau împărţiţi, conform instrucţiunilor primite de la AAA., 40% B., 40% AAA. şi 20% C. sau D., dar şi de celelalte probe administrate în cauză (şi în special declaraţiile martorului G., precum şi înregistrările din mediul ambiental dintre E. şi NN., din care rezultă că primul ştia despre existenţa unei asemenea înţelegeri), din toate aceste probe rezultă că B. a primit bani prin intermediul soţiei sale legat de atribuţiile sale de serviciu, specifice funcţiei pe care inculpatul o deţinea, iar banii nu puteau fi primiţi fără a exista această înţelegere anterioară.
Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a arătat că "explicaţia menţionată nu reprezintă altceva decât o pură speculaţie, care nu este susţinută prin niciun alt mijloc de probă, în condiţiile în care pe aspectul existenţei unei eventuale înţelegeri în sensul descris de Ministerul Public nu s-a administrat nicio altă probă".
Înalta Curte nu poate fi de acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, care a apreciat că această explicaţie ar fi "o pură speculaţie ", considerând o astfel de afirmaţie ca fiind lipsită de raţionament juridic şi ca făcând abstracţie de probele existente la dosar, anterior menţionate, din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că o astfel de înţelegere a existat.
Înalta Curte urmează să valorifice, sub aspect probator, şi elementele rezultate din înregistrarea întâlnirilor avute de martorul NN. cu E. şi, ulterior, cu inculpatul B., din conţinutul cărora a rezultat, pe de-o parte, că atât E., cât şi ZZZ. cunoşteau faptul că ultimul a dus bani inculpatului B., dar şi că acesta din urmă cunoştea care erau înţelegerile referitoare la plata unor sume de bani de către E., chiar dacă, fiind o discuţie derulată în cursul judecării dosarului de evaziune fiscală, a încercat să disimuleze sau să nege participarea sa la o asemenea înţelegere.
Astfel, în procesul-verbal întocmit în data de 05 octombrie 2017 cu ocazia redării în formă scrisă a dialogului purtat în mediul ambiental, în data de 27 septembrie 2017, între E., NN. şi alte persoane, file x, apar ca fiind relevante următoarele discuţii: (...)
NN.: Deci, acuma nu ştiu dacă ...[neinteligibil]... sau nu. Deci,eu ştiu că aşa, de la... mă rog, ce ştiu eu... Cu J., o dată. Iar din...[neinteligibil].
E.: Aşa.
NN.: Şi asta... eu aşa ştiu de la el, era 40% el... Asta, aşa mi-a zis el. Mi-a zis: "Fii atent! Dacă nu sunt eu aici şi e ceva urgent..."
E.: Aşa.
NN.: Că de obicei... ă... îi ţineam şi când venea el îi ziceam:
"Uite, ăştia, ăştia, ăştia, ăştia!"
E.: Da, cum veneau... desfăşurătorul.
NN.: Şi el îi împărţea.
E.: Da.
NN.: Şi după aia mi-a zis el, odată: "Vezi, dacă nu sunt eu aici şi e urgent ceva şi de alea, aşa sunt, 40 ai mei, 40 ai lui B...."
E.: Aşa.
NN.: Şi 20 erau ai lu' ...ă... C..
E.: Aşa.
NN.: Da' după aia s-a schimbat şi i-a luat.
E.: Păi, asta spun, că eu nu mai ştiu.
NN.: Şi după aia nu a mai luat C. şi i-a luat
D.. D.. Era el ...[neinteligibil].
E.: Păi, asta... asta îţi explic. Poţi să-mi reaşezi un pic astea din.
NN.: Da' eu la B. n-am fost decât de vreo două ori, m-am dus. (pag. 21)(...)
E.: Pe mine mă... asta mă interesează, ca să pot să fac cât de cât o reconstituire, să zic: "Bă, asta s-a dus aşa, asta s-o dus aşa." Sau dacă sunt oameni de care nu ştiu, măcar pot... poate pot să-mi dau seama de direcţie. Bă dacă s-o dus la... J., de exemplu, s-o dus pentru asta. Dacă s-o dus la... nu ştiu, la.
NN.: Dacă s-a dus pentru.
E.: XXXX. s-a dus pentru altele. Da?
NN.: ...[neinteligibil].
E.: Nu, dar din cuantumuri.
NN.: Da. (pag. 29)(...)
NN.: Păi, nu... de combinat. Bine, acum nu ştiu cum, na! De combinat ...[neinteligibil]... combina, poate cu altcineva, da' B.... îi şi lua pe ăia. Deci, eu dacă luam, de exemplu 100 ...[neinteligibil]... 40 B., 40 îi dădeam după aia pentru AAA. şi îi mai rămâneau 20. Poate ăia să... 20 de mii să zic că îi împărţea nu ştiu cum.
E.: Am înţeles.
NN.: Da' ăia, de exemplu, cu ăia 40, acuma [vorbeşte în şoaptă]... mă duceam la A., la nevastă-sa.
E.: Am înţeles.
NN.: "Bună, ce faci? Hai, să mâncăm o îngheţată!" Da? "Sărut mâna şi la revedere!" Atât! Deci, ăia din... din tot ce a fost acolo 40 s-au dus aşa. 40% el... E...! Problema e cu ăştia 20%. Eu am fost odată la... acolo, da' în rest din tot ce a fost, aşa a fost.(pag. 30) (...)
NN.: Păi, şi hai să zic, că-mi scapă mie, îmi scapă... mie să-mi scape una, două, trei, nouă, da' cum era atunci 80... ă... cam aşa... 80, 100... au fost sau nu mai ştiu... ceva... o chestie de genul ăsta.
E.: A fost şi 200, a fost şi 200 jumate.
NN.: A fost şi da... a fost din asta... a fost şi.
E.: A fost... a fost şi mai mari. Nu. .. Au fost şi mai mari. Au fost momente când au ajuns direct la el, adică nu... eu am mai multe. Ştii?!
NN.: Mda!
E.: De aia îţi spun. Şi ştiu că, de obicei, el te trimitea pe tine, adică nu... nu se ducea el să umble în stânga şi în dreapta.
NN.: Păi, noi aşa făceam: mă duceam la A., ăia şi-i oprea el... în firmă...(pag. 33)
De asemenea, în procesul-verbal întocmit în data de 17 octombrie 2017, cu ocazia redării în formă scrisă a dialogului purtat în mediul ambiental, în data de 11 octombrie 2017, între E., NN. şi alte persoane, file x, apar ca fiind relevante următoarele discuţii:
(...)
NN.: Da. Când am fost la A., atuncea, eu i-am zis.
E.: N-am înţeles la cine.
NN.: Când... când am fost la A., cu B..
E.: Aşa!
NN.: Şi i-am zis... zic:
"Băi, ce se întâmplă? Spuneţi-mi şi mie!" Că eu eram... Nu ştiam nimic, ce se... Bine, ştiam ce... na... se zicea la televizor şi-am zis:
"Spuneţi-mi şi mie ce... cum...?" Zic:
"Gata, îi spun şi eu lu'
nevastă-mea: «Bă, descurcă-te, vezi ce faci!» sau...?" Zic:
"în fond, na!" Ăsta mi-a zis:
"Stai, liniştit, că tu... vreodată ceva... n-ai nicio...", "Bine, mă!", că, na, în fond ştiam foarte bine ce... Şi ăsta:
"Păi, da, da' ce treabă avem noi?",
"Păi, stai, bă, că nu e aşa! Că... cum adică ce treabă ai?", "Păi, nu ştiu, că ăsta, cine... în ce că..t ne-a băgat AAA.."
E.: Păi, adică, în ce să bage?
NN.: Adică, aşa... adică, vezi Doamne, că făcea că nu ştie, că se făcea că plouă. "Stai, bă, aşa! Că nu e aşa! Da' când veneam la tine, era bine?
Cu. .." De-asta îţi zic, că... acuma ori fac pe fraierii... că eu nu cred că nu ştiau, asta nu cred!
E.: Că nu ştiau vizavi de ce?
NN.: De legătura asta, de toată combinaţia asta, că de aici venea la AAA. şi de la AAA. la ei. Eu nu cred chestia asta!
E.: Păi...!
NN.: Da' na! Nu?
E.: Da. Nu prea avea cum! Altfel, de ce ai fi trecut? Da' mă gândesc că atuncea toată luma o fi fost bulversată, ştii? Nu ştiu! Eu. ..(pag. 95-96)
(...)
E.: Ca să pot să-mi dau seama de...de... cuantumul ăsta, care nu...[în acest timp, din mediul ambiental, în apropierea interlocutorilor, se distinge zgomot specific manipulării unei hârtii].
NN.: Nu iese, da. A, ce.
E.: Au plecat trei, două se regăsesc. Asta zic.
NN.: N-am... păi, n-am, nu.
E.: Astea două, măcar, am putea să le.
NN.: Nu. De exemplu, treaba mergea în felul următor: cum erau ăştia, dacă nu era el... Pun situaţia când nu era el. 40% îi opream lui, la firmă, erau ai lui, cum ar veni. 40% îi dădeam lu' A., mă duceam eu şi-i dădeam personal lu' A..
E.: Da.
NN.: Şi 20% .
E.: Bun. Asta e... asta e OK! Nu. .
NN.: Când venea el, dacă era el aici, câteodată mai lua el si se ducea. De exemplu, «pune-mi-i pe ăia deoparte pentru A.". Şi-i lua el şi se ducea el.
E.: Păi, asta zic, voi vorbeaţi între voi ca să ştii, să ştii un.
NN.: Doar faţă-n faţă, când venea!
E.: Când venea faţă-n faţă, e ok! Nu, dar.
NN.: Da, da, da.
E.: Măcar... ca să ai un nivel de poziţionare
NN.: Da, el îmi spune. Nu, el îmi spunea "Pune-mi-i p-ăia pentru... sau pune-mi atâta.". Şi se ducea la A.. Sau la... la.
E.: Am înţeles.
NN.: Da' eu de altcineva nu ştiu să-i fi dat. Să fi avut din ăştia altcineva de... Aia nu mai ştiu. Şi decât să zic o prostie, mai bine... fiindcă nu.
E.: Mă gândesc că poate, dacă... nu ştiu când... mă vedeam cu el, el să se ducă fără ca să mai discute cu... cu tine. Dar bănuiesc că o... tre' să.
adică.
NN.: Nu, el venea şi spunea:
"pune... pune-mi atât!"
E.: Mă gândeam că aşa... el, de exemplu, îţi spunea ţie, după aia să... Că tu spuneai că le-ai...ă... le-ai avut notate. Iţi spunea:
"notează asta!" sau "notează asta!" sau... şi le nota doar el şi.
NN.: Nu, el venea şi-mi spunea: "dă-mi 80.000 pentru... trece-
l...trece-l pe B.."
E.: Am înţeles! îi clar! (pag. 133-134).
În procesul-verbal întocmit în data de 06 noiembrie 2017 cu ocazia redării în formă scrisă a dialogului purtat în mediul ambiental, în data de 31 octombrie 2017, între E. şi NN., file x, apar, de asemenea, ca fiind relevante următoarele discuţii:
(...)
NN.: Ă, totuşi, eu m-am gândit la situaţia aia!
E.: Aşa!
NN.: A fost o perioa... dar a fost în urmă, când eram noi în spate la EEEEE. aici.
E.: Ce EEEEE., că nu ştiu?
NN.: La Iancului aveam birou, nu eram în .
E.: La Foişor sau care erau? Nu, nu Foişor.
NN.: Şi la Foişor şi după aia ne-am mutat la Iancului aicea, la.
E.: Deci, eu ştiu de Foişor, după aia ă... Iancului... da, Iancului ştiu.
NN.: Acolo, la EEEEE., e un restaurant.
E.: Da, acolo în spate, aşa.
NN.: Aşa, în spate la vila aia.
E.: Aşa.
NN.: Ei, atunci... Dar ideea... E posibil să se fi dus G., şoferul!
E.: Aşa!
NN.: Fiindcă el a venit la mine de vreo câteva ori si i-am dat.
E.: Da.
NN.: La A. lui B..
E.: La cine?
NN.: La A. lui B. s-a dus.
E.: G.?
E.: Aşa.
NN.: Şi după aia s-a... I-am mai dat eu tot aşa, de vreo câteva ori...Cred că el s-a dus la... Cum îl cheamă?! ...[neinteligibil]... C.
... [neinteligibil]... C..
E.: Aşa.
NN.: Şi i-a dus de câteva ori. Dar era chestia că el a venit şi mi-a zis...[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]... la C. ...[neinteligibil]... "Dă-mi ăştia să mă duc cu ei!" .Dar eu nu ştiu ce-a fost cu ei. Ce-a reprezentat.
E.: Da, dar ţi-am zis, pe mine mai puţin mă interesează... Adică, astea-s clare, ăstea-s... mai puţin mă doare de... Pe mine mă interesează în alte părţi dacă s-o...dacă s-o dus. Ştii, aicea mai puţin mă doare.
NN.: Păi, nu, te cred.
E.: Că eu aicea am problema... Ştii, la mine problema e cu ceea ce nu,nu-mi iese, nu cu ceea ce-i dat, ştii cum... când ţi-am spus eu, ştii cum ţi-am zis. Asta e clar, cum merge şi ce nu merge, ştii!
NN.: Cine s-a dus.
E.: Dar mai mult mă interesa pe bucata astalaltă, decât dacă-i cineva străin, nu dintre ai noştri care... Asta mai puţin mă... n-am treabă eu cu... Nu asta mă interesează pe mine, ştii. De aia am zis dacă tu puteai să te gândeşti să.
NN.: Păi, nu, nu altcineva, nu, ăsta a fost... a fost. ...[neinteligibil]...a mai fost, parcă a mai venit HHHHH.... a venit de vreo două ori... parcă.
E.: Aşa. (pag. 168-169)
În primul rând, Înalta Curte constată că ceea ce rezultă din aceste dialoguri este faptul că E. avea cunoştinţă atât de înţelegerea dintre AAA. şi cei trei inculpaţi, aşa cum s-a arătat anterior, cât şi despre procentele de 40%-40%-20% în care banii erau împărţiţi.
În al doilea rând, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl priveşte pe NN., prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 22.11.2017 a fost autorizată folosirea acestuia ca şi colaborator cu identitate reală, iar discuţiile purtate cu E. la datele de 27.09.2017, 11.10.2017 şi 31.10.2017, mai sus expuse, au avut loc anterior datei la care acesta a devenit colaborator.
Prin urmare, la momentul purtării acestor discuţii, martorul nu ştia că este înregistrat, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti admiţând cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie şi încuviinţând pătrunderea în spaţii private, locuinţa lui NN. şi camera de hotel ocupată de E., pentru activarea şi dezactivarea mijloacelor tehnice folosite, fiind emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 104/U.P./12.06.2017, care a fost pus în executare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, conform prevederilor art. 142 alin. (1) şi 1)1 din C. proc. pen.
Ulterior, prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din 11.07.2018 şi din 03.09.2018 s-a dispus amânarea, până la finalizarea urmăririi penale, a informării persoanelor cu privire la care s-au dispus metode speciale de supraveghere sau metode speciale de cercetare.
Aşadar, în condiţiile în care martorul NN. nu cunoştea faptul că este înregistrat, iar acesta, în discuţiile cu E., purtate în mediul ambiental, a relevat aceleaşi informaţii pe care le-a detaliat ulterior în declaraţiile date, Înalta Curte reţine că martorul a dat declaraţii sincere în care a relatat adevărul şi va avea în vedere declaraţiile acestuia la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, declaraţiile sale coroborându-se cu declaraţiile martorilor LL. şi G., dar şi cu celelalte probe care au fost analizate sau pe care instanţa urmează a le analiza.
În plus, Înalta Curte constată că, prin declaraţiile date, martorul tinde să se autoincrimineze, ceea ce este o dovadă în plus a faptului că acesta spune adevărul, întrucât pare greu de crezut că o persoană ar da declaraţii mincinoase, prin care, pe lângă faptul că ar comite infracţiunea de mărturie mincinoasă, s-ar şi autodenunţa pentru comiterea unei infracţiuni şi ar risca o condamnare, doar pentru "a se conforma cerinţelor procurorului".
Deşi instanţa de fond a reţinut că martorul NN. că, "în condiţiile în care colaboratorul cu identitate reală care a fost audiat în cauza de faţă era vizat prin cercetările efectuate pentru infracţiunile de complicitate de luare de mită, cauză în care nu rezultă soluţia dată, interesul martorului de a se conforma cerinţelor procurorului este unul evident. De altfel, se impune precizarea că, deşi în faţa instanţei martorul a susţinut că nu i s-a cerut să dea declaraţii într-un anumit sens şi că i s-a solicitat doar să spună adevărul, despre modalitatea în care a ajuns să dea prima declaraţie la Parchet sunt relevante aspectele susţinute de martor în discuţiile avute în calitate de colaborator şi care au fost redate la dosar ", aceste susţineri sunt lipsite de fundament.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut greşit că discuţia purtată între NN. şi E., consemnată la dosar urmărire penală, ar fi avut loc în calitate de colaborator, întrucât martorul a dobândit această calitate ulterior, la data de 22.11.2017 (prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 22.11.2017, aflată la dosar urmărire penală, fiind autorizată folosirea acestuia ca şi colaborator cu identitate reală), iar discuţia despre care se face vorbire a avut loc cu câteva luni înainte, respectiv la data de 20.06.2017.
De asemenea, constată că cele relatate de martorul NN. la filele x, fac referire la momentul în care acesta a fost chemat să dea prima declaraţie în dosarul de evaziune fiscală din anul 2012, instrumentat de un alt procuror, şi nu în cauza de faţă, în care a dat prima declaraţie, în calitate de suspect, cinci ani mai târziu, respectiv la data de 02.11.2017; prin urmare, instanţa de apel constată că nu au existat împrejurări/date din care să rezulte că martorul s-ar fi simţit în vreun fel intimidat/presat la momentul la care a dat declaraţii în acest dosar, iar afirmaţiile făcute de acesta în faţa instanţei, respectiv că nu i s-a cerut să dea declaraţii într-un anumit sens şi că i s-a solicitat doar să spună adevărul, apar ca fiind unele sincere.
În procesul-verbal întocmit în data de 04 iulie 2017, cu ocazia redării în formă scrisă a dialogului purtat în mediul ambiental la data de 20 iunie 2017, între E. şi NN., aflat în vol. 11, la filele x, a fost avut loc următoarea discuţie, redată în integralitate mai jos, tocmai pentru a se vedea împrejurările la care martorul face referire şi care au avut loc în anul 2012, nu în anul 2017, respectiv momentul în care acesta s-a întors din luna de miere şi în care a fost propus pentru arestare, dispariţia lui AAA., etc.:
(...)
E.: Păi şi ce, el nu ştia, sau ce? . . . . . . . . . .
NN.: Deci, la faza aia eu mi-am dat seama! După privirea lui! După privirea lui!
E.: Adică el ce-a vrut să zică, că-1 prosteai tu, sau ce?
NN.: Eu mi-am dat seama... nu ştiu, c-o să urmeze un c.cat! Odată ce aveam maşini după mine, odată ce-mi fusese spart apartamentul
E.: Când ţi-a fost ţie spart apartamentul?
NN.: Â fost spart. .. După aia, uşor-uşor am început şi eu să le pun la cap!
E.: Când ţi-a fost spart apartamentul?
NN.: Cu vreo 8 luni de zile înainte!
E.: înainte să dispară el?
NN.: Da! Cu un an de zile, cam aşa, 8 luni de zile, un an de zile.
E.: Şi ce ţi-a luat din apartament?
NN.: După aia... Nu mi-a luat nimic! După aia.
E.: Cum dracu nu ţi-a luat, ţi 1-a spart. .
NN.: M-am dus odată... mi-am adus aminte, m-am dus odată, eram pe alee spre intrarea blocului şi era un de ăla... zici că era... zi-i, puneam mâna pe el, numai dintr-o palmă de aia îmi suna apa în cap... şi l-am văzut la DNA, când am fost atunci!
E.: Când l-ai văzut, să fie în poliţie, sau ce?
NN.: Deci el era, de atunci era... Nu ştiu, era lângă procuror!
E.: Am înţeles!
NN.: Prima oară, când am fost prima oară cu avocatul, era procurorul şi unul la... dar era un dulap din ăla, un şifonier! Probabil se gândea că eu vin acolo să fac figuri, sau.. .na, ce era în mintea lor!
E.: Asta, când ai venit tu să te predai, sau când?
NN.: Când m-am întors! Nu m-am predat, că mă întorceam din luna de miere, eu habar n-aveam de nimic atunci!
E.: Păi da, că şi tu ai fost propus pentru arestare şi tu ai fost propus pentru arestare şi ţi-a respins arestarea!
NN.: Da, da, da!
E.: Ţie şi la încă vreo doi a fost care le-a respins arestarea!
NN.: Da! Şi m-am întors atunci, am fost de vreo 3 ori cu avocatul, acolo la... lângă Inter! Şi pe urmă le-a zis avocatul "Domle, venim de vreo 3 ori, ne băgaţi şi pe noi în seamă? E aici!" Şi aia a fost tot! în rest nu mi-a luat nicio declaraţie, nu mi-a luat nimic până în ziua de azi! Şi aia a fost tot!
E.: Dar tu ce procuror ai avut, la ce procuror ai fost?
NN.: BADEA! IIIII.!
E.: IIIII., da! Dar nu era nimeni lângă el aşa mare, că şi eu, tot la el am stat anchetat!
NN.: La prima întâlnire a fost! M-a luat direct: "Te fac, te alea... " ce să mai, m-a luat tare!
E.: C-o să te facă ce? Că... odată ce arestare a fost respinsă, ce să facă?
NN.: Aşa a fost, o satisfacţie de-a lui probabil! Era şi avocatul de faţă! Sau o fi fost vreo atitudine de-a lui, să intimideze, nu ştiu!
E.: Păi şi tu spui că omul care l-ai văzut tu în urmă cu un an, l-ai văzut în birou la.
NN.: Eu cred că el era, da! La cât era de masiv, da!
E.: Şi ţie, când ţi-a spart apartamentul, nu ţi-a luat nimic din apartament?
NN.: Decât costumele, pantofii.
E.: Erau de firmă, ceva, erau.
NN.: Nu. . .mm... erau, nu de alea de 5000 de euro, erau... na.
E.: Şi bani, electronice... nimic nu ţi-a dispărut?
NN.: Nu, nu, nu!
E.: Le-o lăsat în casă?
NN.: Păi n-aveam bani!
E.: A, n-aveai bani! Am înţeles! Şi electronicele astea le-a lăsat în casă, ţi-a luat costumele, dar nu ţi-a luat electronicele?
NN.: M-am dus în papuci la serviciu! în papuci şi în şort! Serios!
.. .să-mi cumpăr haine!
E.: Păi şi AAA. a ştiut?
NN.: Da, păi nu l-am sunat atunci?
E.: Păi şi el ce-a zis?
NN.: Era plecat atunci... "Hai că ne auzim, nu ştiu ce... eşti bine?
E.: Păi tu aveai ceva acasă?
NN.: Nu, nu!... Şi... na! Am plecat... ziua în amiaza mare, deci eu am plecat dimineaţa şi m-am întors pe la 7 seara! Când am venit, era totul răvăşit!
Uşor-uşor, după aia a început să se lege! Altă chestie ce m-a deranjat... când, cu vreo săptămână înainte... (vorbind încet) mi-a zis să mă întâlnesc X.!
E.: (vorbind încet) în ziua de (neinteligibil)\
NN.: Deci cu o săptămână înainte, cam aşa, cu vreo 2 săptămâni.
E.: înainte?
NN.: Da! Trebuia să-1 sun pe X., să mă văd cu el!
E.: Aşa!
NN.: Trebuia să mă văd cu el! Şi eu aveam coadă după mine!
Stăteau sub geamul de la... zi-i! Eu am tot amânat! El a fost plecat, a rămas că mă anunţă el! Dacă s-a întâmplat chestia aia, n-a mai... Şi n-am mai... ce să mai... Şi ăia stăteau sub geamul de la casă! Sub geam la apartament! A venit vecinii "Băi, mânca-ţi-aş, ce e cu ăştia, vezi că stau sub geamul tău şi ascultă!"
E.: Dar unde asta, la ce casă era, acolo la.
NN.: La apartament! Nu, aici pe bulevard!
E.: Nu ştiu unde pe bulevard, că nu ştiu unde stai!
NN.- Pe Decebal, pe Decebal! Şi veneau şi stăteau în parcare.
E.: Păi şi el nu ştia?
NN.: Ă?
E.: El nu ştia? I-ai spus?
NN.: Păi când să-i spun? Deja se întâmplase! Dispăruse el!
Înalta Curte reţine, în continuare, că, în procesul-verbal întocmit în data de 08 decembrie 2017, cu ocazia redării în formă scrisă a dialogului purtat în mediul ambiental, în data de 28.11.2017, de către NN., B. şi A., file x, au avut loc următoarele dialoguri relevante:
(...)
INTERLOCUTOARE: Vă servim cu ceva? O cafea ... [neinteligibil]... un ceai?
NN.: Ă... Nu, mulţumesc!
INTERLOCUTOARE: Nu vreţi? Două secunde, s-o întreb pe colega dacă ştie de... O.K.!Vărog.
B.: Vrei şi tu un ceai, cafea, vrei ceva?
NN.: Ă... Nu, mulţumesc, că nu... nu stau mult!
B.: Ce faci?
NN.: Am şi eu o problemă!
B.: Ce problemă?
NN.: Mă caută E., nu mai scap de el!
B.: Păi, şi ce am eu cu el!? Păi, şi ce treabă am eu cu el!? îl cunoşti?
NN.: Nu ştiu! Mă... mă caută... Păi, cum ... [cuvânt obscen]... mea?
B.: Păi, eu n-am auzit în viaţa mea de el!
NN.: Nu ştiu! M-am trezit cu el la servici', m-a aşteptat la poartă.
B.: Păi, şi ce vrea!? ... [neinteligibil].
NN.: Mă sună într-una!
B.: Păi, şi ce vrea ăla cu tine!? Era prieten cu AAA.
NN.: Păi, prieten cu AAA.!
B.: N-ai tu nicio treabă! Ce, ai tu vreo treaba, ce? Ce au... or fi făcut ei acolo? Ne-au băgat pe toţi în belele, şi pe mine, şi pe tine, şi pe... Dacă sunt adevărate ce zic ăştia. Dă-i...! Ce treabă ai tu?
NN.: Păi, şi eu.
B.: Ce, dracu', te caută!? Te caută, ca să ce!?
NN.: E, nu ştiu, caută că... Mi-a venit cu hârtii la mine, de nişte bani care i-a dat şi nu-i ies. Şi am zis:
"O.K. Şi ce treabă am eu cu chestia asta!?"
B.: Cine i-a dat banii şi pentru ce i-a dat?
NN.: Zic:
"Ce treabă am eu cu asta?" Că discuţia era cu AAA.
Zic:
"Eu n-am... n-am nicio treabă!"
B.: Eu nu ştiu ce au vorbit... Eu. .. eu, ani de zile, nici măcar n-am crezut că povestea asta... acuma, cu dosaru', că are vreo treabă AAA. şi am crezut tot timpu' că.
NN.: Am înţeles că l-a căutat şi pe JJJJJ., la ARAD a fost.
B.: Nu ştiu pe cine, ce au căutat, e treaba lor, eu zic să stai departe de subiectu' ăsta.
NN.: Păi, cum să stau departe!? Că el vine după mine!
B.: Şi ce ai tu cu el! ?
NN.: Ce să-i zic? Mă ia, naiba, de pe stradă, ce.
B.: Hm! Ce speră acuma? Ce, ai făcut tu ceva vreodată? Să-1 caute pe AAA., dacă vrea.
NN.: De astă-vară, când am ieşit de la servici', după-amiază... m-a aşteptat în faţa porţii.
B.: Dacă a făcut - auzi? - dacă a făcut măgării... dacă a făcut măgării cu AAA., O.K., să răspundă! Ăla nu ştiu unde dracu' e, dacă mai e, eu am căzut ca musca în c.ru' calului, tu ai căzut şi tu, până la urmă, ca musca în c.ru' calului, că te-a trimis AAA. vreodată să te întâlneşti cu el sau nu mai ştiu ce. Da' stai departe de ei, n-ai niciun fel de dosar, eu, din păcate, mi-am luat 5 ani în subiectul ăla... Nu ştiu pentru ce dracu' am luat, că n-am făcut absolut nimic! Da' asta e! Iar tu nu-i mai răspunde la telefon! Ce ...[cuvânt obscen]... mea să-i faci!? Păi... Păi, bagă... Dă-i "block" şi "La revedere!" Ce probi... combinat... Ai. .. ai luat bani tu de la el? Ţi-a dat el ţie bani? Ţi-a făcut el ţie ceva? Ţi-ai cumpărat casă, ţi-ai cumpărat...?
NN.: Nu, mie nu mi-a dat, i-a dat Iu' AAA., da'.
B.: Păi, şi!? Nu ştiu cui a dat! Păi, ţi-a dat ţie?
NN.: .. .[neinteligibil-foloseşte o interjecţie de negare]... îm-îm!
B.: Păi, asta spun! Şi ce ...[cuvânt obscen]... mea, eşti tu!? Eu nu...eu nu... eu l-am văzut la instanţă, eu n-am vorbit cu el, nu-1 cunosc, ...[cuvânt obscen]... mea, ce-au făcut ei acolo, mă doare capu'! Aşa că lasă-i în ...[cuvânt obscen]... mea, că dacă te iei de... Ce caută ăla? Şi acuma... are el probleme că ce-o fi făcut!Dacă au făcut să şi le...să se spele cu ele pe cap! (pag. 96-97)
Instanţa de fond a arătat cu privire la întâlnirea celor doi că, "în calitatea de colaborator pe care a dobândit-o, martorul NN. s-a întâlnit şi a purtat o discuţie cu inculpatul B., încercând să-l determine pe acesta să vorbească despre aspecte care interesau cercetările în cauza de faţă, contextul folosit fiind legat de întâlnirea pe care a avut-o cu E.. Procesul-verbal de redare a acestui dialog care a avut loc la data de 28 noiembrie 2017 se regăseşte la dosar urmărire penală şi este relevant pentru că nu confirmă niciunul dintre aspectele susţinute de martor legat de acuzaţiile aduse inculpatului B.."
Referitor la cele susţinute de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, din contră, acest proces-verbal care redă dialogul purtat între cei doi nu prezintă o mare relevanţă, având în vedere momentul în care are loc discuţia dintre cei doi (anul 2017, când dosarul de evaziune fiscală în care era inculpat şi B. se afla în cursul judecăţii), precum şi persoana cu care acesta dialoga (NN., cel prin intermediul căruia soţia inculpatului primise de mai multe ori sumele de bani), context în care era firesc ca inculpatul să fie precaut, bănuind că este posibil a fi înregistrat, astfel că disimularea şi negarea oricărei participări a acestuia la înţelegerea privind protecţia F. contra unor mari sume de bani primite ca mită nu a reprezentat decât o strategie a acestuia.
Înalta Curte, analizând în continuare probele aflate la dosar, constată că, în procesul-verbal din data de 02.10.2018, aflat la dosarul cauzei, pe care îl va avea în vedere la soluţionarea cauzei, a fost realizată o corelare între sumele retrase din conturile deschise la BBBBB. şi cele care rezultă din înscrisurile predate la dosar de martorul audiat sub pseudonimul LL., iar toate aceste date, coroborate cu declaraţiile martorilor expuse anterior şi cu celelate probe la care instanţa a făcut referire, conduc la concluzia comiterii infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la comiterea infracţiunii de luare de mită, de către inculpaţii din prezenta cauză.
Astfel, în procesul-verbal din data de 02.10.2018, au fost consemnate următoarele:
- La 05.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.565.170 RON, care reprezintă peste 350.000 de euro.
Conform înscrisului cu inscripţia "DDD. - flavoured to perfection", la 05.01.2012, AAA. a primit suma de 100.000 de euro.
- La 09.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 63.200 RON, care înseamnă aproximativ 14.000 de euro.
La 09.01.2012, conform înscrisului cu inscripţia "DDD. - flavoured to perfection", C. a primit suma de 100.000 de euro (suma de 100.000 de euro primită de C. putea proveni din cea retrasă în 05.01.2012, în cuantum de 350.000 de euro).
- La 10.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.613.980 RON, adică peste 350.000 de euro, la 11.01.2012 a fost retrasă suma de 413.280 RON, adică peste 90.000 de euro, la 12.01.2012 a fost retrasă suma de 43.290 RON, adică peste 9000 de euro, iar la 13.01.2012, a fost retrasă suma de 590.730 RON, adică peste 130.000 de euro. Astfel, în cele patru zile au fost retraşi RON care totalizează echivalentul a aproximativ 580.000 de euro.
La 14.01.2012, conform înscrisului cu inscripţia "DDD. - flavoured to perfection", AAA. a primit suma de 100.000 de euro.
- La 16.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 57.720 RON, echivalentul a peste 12.000 de euro.
La 16.01.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale au primit suma de 40.000 de euro (suma este mai mică decât cea retrasă în ziua respectivă, dar putea proveni din cei aproximativ 480.000 de euro rămaşi după ce AAA. a primit 100.000 de euro)
- La 17.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 124.000 RON, în echivalent de peste 27.000 de euro, la 19.01.2012 a fost retrasă suma de 330.300 RON, adică peste 70.000 de euro, la 20.01.2012 a fost retrasă suma de 330.300 RON, adică peste 170.000 de euro, iar la 23.01.2012 a fost retrasă suma de 962.250 RON, adică peste 200.000 de euro. În total, în perioada 17.01.2012-23.01.2012, a fost retrasă, în RON, o sumă care are ca echivalent peste 460.000 de euro.
La 23.01.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale au primit suma de 60.000 de euro.
- La 24.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 354.200 RON, echivalentul a peste 70.000 de euro.
La 24.01.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", AAA. a primit suma de 100.000 de euro.
- La 25.01.2012, din contul x a fost retrasă suma de 539.320 RON, aproximativ 120.000 de euro.
La 25.01.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", AAA. a primit suma de 200.000 de euro.
- În perioada 26.01.2012-01.02.2012, a fost retrasă suma de 2.692.120 RON din contul x, adică peste 600.000 de euro.
Începând cu luna februarie 2012, a fost utilizat contul x pentru retragerile de numerar.
- La 10.02.2012, a fost retrasă suma de 472.600 RON din contul x, adică echivalentul a peste 100.000 de euro.
- La 13.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.027.800 RON, peste 200.000 de euro în echivalent.
La 13.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat următoarele sume: 80.000 de euro pentru C., 78.000 de euro pentru o altă persoană, 250.000 de euro pentru persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale, în total 408.000 euro.
La 15.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat suma de 50.000 de euro unor persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale.
- La 16.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 87.920 RON, echivalentul a peste 19.000 de euro.
La 17.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.633.000 RON, echivalentul a peste 360.000 de euro.
La 17.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat suma de 76.000 de euro lui C., suma de 50.000 de euro lui D., suma de 50.000 de euro unor persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale.
- La 20.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 78.100 RON, echivalentul a peste 17.000 de euro.
- La 21.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.341.250 RON, aproximativ 300.000 de euro.
La 21.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 200.000 de euro lui AAA..
- La 22.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 282.600 RON, aproximativ 60.000 de euro.
- La 23.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.188.860 RON, aproximativ 260.000 de euro.
- La 24.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 244.790 RON, aproximativ 50.000 de euro.
- La 27.02.2012, din contul x a fost retrasă suma de 1.592.000 RON, aproximativ 350.000 de euro.
La 27.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 200.000 de euro lui AAA..
- La 28.02.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 1.741.250 RON, adică aproximativ 390.000 de euro, şi suma de 110.040 RON, adică aproximativ 24.000 de euro.
La 29.02.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 845.750 RON, aproximativ 180.000 de euro.
La 29.02.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat suma de 144.000 de euro lui C. şi suma de 72.000 de euro unei alte persoane.
- La 01.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 49.800 RON, aproximativ 11.000 de euro.
La 01.03.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat suma de 100.000 de euro unor persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale.
- La 02.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 269.660 RON, aproximativ 60.000 de euro.
- La 05.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 796.000 RON, aproximativ 170.000 de euro.
- La 06.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 407.950 RON, aproximativ 90.000 de euro.
- La 07.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 296.500 RON, aproximativ 60.000 de euro.
La 07.03.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. a dat suma de 100.000 de euro unor persoane cu funcţii de conducere din structurile centrale şi locale.
- La 12.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 1.646.770 RON, aproximativ 360.000 de euro.
- La 13.03.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 210.366 RON, aproximativ 40.000 de euro.
- La 13.03.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 320.000 de euro lui AAA..
În perioada 19.03.2012-02.04.2012, prin tranzacţii succesive, un total de 6.458.320 RON (1.393.000, 66.400, 294.180, 1.679.030, 238.800, 351.990, 175.120, 879.300, 267.900, 27.100, respectiv 1.085.500 RON), echivalentul a 1.440.000 euro, a fost retras din contul x.
În aceeaşi perioadă, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 380.000 de euro lui AAA., iar la 02.04.2012, i-a mai dat, aceluiaşi, suma de 200.000 de euro.
- La 03.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 827.800 RON, echivalentul a aproximativ 180.000 de euro.
La 05.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 814.030 RON, echivalentul a aproximativ 180.000 de euro.
- La 06.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 67.990 RON, echivalentul a aproximativ 15.000 de euro.
La 06.04.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 150.000 de euro lui AAA..
- La 09.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 1.058.600 RON, echivalentul a aproximativ 230.000 de euro.
- La 10.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 772.000 RON, echivalentul a aproximativ 170.000 de euro.
- La 11.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 1.011.960 RON, echivalentul a aproximativ 220.000 de euro.
- La 12.04.2012, din contul x, a fost retrasă suma de 607.960 RON, echivalentul a aproximativ 130.000 de euro.
La 12.04.2012, conform înscrisului "DDD. - flavoured to perfection", E. i-a dat suma de 200.000 de euro lui AAA. şi suma de 100.000 de euro lui C..
În perioada 13.04.2012-06.07.2012, din contul x, a fost retras un total de 30.018.084 RON (6.736.525 euro).
- În perioada 11.05.2011-30.12.2011, din contul x, au fost retraşi în numerar 52.818.820 RON, echivalentul a aproximativ 12.500.000 de euro.
Conform înscrisurilor depuse la dosar, funcţionarii publici au primit suma totală de 2.911.000 de euro în cursul anului 2011.
În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că:
- în perioada mai 2011 - 12.04.2012, perioadă în care F. a desfăşurat activităţi de evaziune fiscală ce au format obiectul dosarului penal nr. x/2014, a existat o înţelegere între E., pe de o parte, şi AAA. (persoană dispărută), inculpaţii B., C. şi D., în baza căreia, primul plătea sume de bani calculate proporţional cantităţilor de motorină comercializate către inculpaţi, pentru ca aceştia, în virtutea funcţiilor publice deţinute, să îşi exercite atribuiile de servicu de asemenea manieră încât activitatea F. să fie protejată de eventuale controale fiscale.
- în aceeaşi perioadă de timp, inculpatul B., indirect, prin intermediul inculpatei A., a primit 1.200.000 euro, în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 14.04.2012) de la E., în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv, conform înţelegerii de a proteja activitatea F.. Faptul primirii sumei de bani menţionate a rezultat din declaraţiile martorilor LL., NN. şi G., coroborate cu menţiunile înscrise de către E. în agenda care i-a aparţinut, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, înscrisurile bancare, interceptările în mediul ambientală, fiind stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că predarea sumelor de bani se făcea de regulă de către martorul NN., în genţi de mici dimensiuni, la biroul inculpatei A.. Înalta Curte reţine că nu pot fi primite apărările inculpaţilor referitoare la depoziţia martorei EEE. care a susţinut că în calitatea sa de angajată la societatea de avocatură unde îşi desfăşura activitatea inculpata B. nu a observat vreodată ca martorul NN. să îi aducă genţi sau pachete inculpatei, având în vedere imposibilitatea stabilirii cu certitudine că aceasta ar fi fost prezentă la sediu în toate momentele şi în toată perioada în care s-a susţinut că au fost comise faptele.
Aşadar, Înalta Curte constată că declaraţiile martorei EEE. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai sus analizate de către instanţă.
Referitor la susţinerea că martorul NN. avea în fapt o relaţie profesională cu casa de avocatură, care îi asigura reprezentarea într-o procedură legală, Înalta Curte reţine că pe de-o parte nu s-a făcut dovada acestor chestiuni, iar pe de altă parte, existenţa unor asemenea relaţii profesionale nu afectau cu nimic desfăşurarea activităţilor infracţionale ce formează obiectul prezentei cauze.
- în aceeaşi perioadă de timp, inculpaţii C. şi D., au primit, primul suma de 960.000 euro, (după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi respectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012, 76.000 euro, în data de 29.02.2012, suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro) în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, iar cel de-al doilea, suma de 300.000 de euro (250.000 euro în intervalul mai 2011 - decembrie 2011 şi suma de 50.000 euro în data de 17 februarie 2012) în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, prin intermediul altor persoane, de la E., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată. În mod similar celor arătate mai sus, faptul primirii sumelor de bani de către cei doi inculpaţi în baza înţelegerii avute cu E. rezultă din declaraţiile martorilor LL., NN. şi G., coroborate cu menţiunile înscrise de către E. în agenda care i-a aparţinut, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, înscrisurile bancare, interceptările în mediul ambiental, fiind stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că predarea sumelor de bani se realiza, în genţi de mici dimensiuni sau chiar în pungi de plastic, fie direct de către AAA., fie prin intermediul martorului NN.. Având în vedere detaliile oferite de martorul NN. referitor la adresele unde a predat sume de bani, consecvenţa declaraţiilor acestuia şi coroborarea lor cu menţiunile înscrise în agenda care i-a aparţinut lui E., Înalta Curte nu a indentificat niciun motiv pentru a pune la îndoială credibilitatea martorului menţionat.
În consecinţă, în raport cu situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte constată că:
- Fapta inculpatului B., constând în aceea că că în perioada mai 2011 - 12.04.2012, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a primit pentru sine, suma ce nu i se cuvenea de 1.200.000 euro, în mai multe tranşe, reprezentând 40% din suma primită de AAA. în aceeaşi perioadă (tranşele fiind remise după cum urmează: perioada mai - decembrie 2011, 05.01.2012, 14.01.2012, 24.01.2012, 25.01.2012, 21.02.2012, 27.02.2012, 13.03.2012, 02.04.2012, 06.04.2012, 14.04.2012), de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, întârzierea îndeplinirii, neîndeplinirea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
- Fapta inculpatei A., constând în ajutorul dat cu intenţie, lui B., în perioada mai 2011-12.04.2012, pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să primească, pentru sine, suma care nu i se cuvenea de 1.200.000 de euro de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.. Înalta Curte reţine că primirea sumelor de bani de către inculpata A. s-a concretizat într-un ajutor efectiv acordat inculpatului B., constând în primirea sumelor necuvenite de către funcţionarul public şi disimulând totodată relaţia care exista între acesta şi persoanele de la care proveneau banii şi operaţiunile succesive de remitere a acestora. De asemenea, Înalta Curte reţine, ca fiind dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpata A. cunoştea ce reprezintă sumele de bani pe care le primea şi chiar cuantumul acestora, astfel după cum rezultă din probatoriul administrat.
- Fapta inculpatului C., constând în aceea că, în intervalul mai 2011 - 12 aprilie 2012, a primit suma de 960.000 euro, după cum urmează: suma de 360.000 euro în două tranşe de 260.000 şi, espectiv 100.000 euro; în data de 19.12.2011 suma de 100.000 euro, în data de 09.01.2012 suma de 100.000 euro, în data de 13.02.2012 suma de 80.000 euro, în data de 17.02.2012, 76.000 euro, în data de 29.02.2012, suma de 144.000 euro, în data de 12.04.2012 suma de 100.000 euro) în calitate de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
- Fapta inculpatului D., constând în aceea că, în perioada mai 2011-17 februarie 2012, în calitate de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, de a primi, pentru sine, suma ce nu i se cuvenea de 300.000 de euro (250.000 euro în intervalul mai 2011 - decembrie 2011 şi suma de 50.000 euro în data de 17 februarie 2012), de la E., prin intermediul altor persoane, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu, precum şi în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, în aşa fel încât activitatea nelegală desfăşurată de societatea F. să fie protejată, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Din perspectiva încadrării juridice a faptelor, aşa cum s-a arătat anterior, în raport cu aspectele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 134/A/15.04.2019 a Î.C.C.J., în cauză nu se poate reţine că inculpaţii B., C. şi D. şi-au exercitat propriu-zis atribuţiile de serviciu pentru a asigura o protejare a activităţilor de evaziune fiscală derulate de E. prin intermediul F.. Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că neîndeplinirea sau îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public nu constituie o cerinţă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, fiind suficientă comiterea oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material în legătură cu exercitarea acestor atribuţii de serviciu. Cu alte cuvinte, pentru consumarea infracţiunii de corupţie a fost suficientă primirea sau acceptarea remiterii foloaselor necuvenite în considerarea calităţilor de funcţionari publici şi a atribuţiilor de serviciu care le reveneau inculpaţilor, independent de efectuarea unui act de conduită de către aceştia pentru a şi asigura protejarea activităţii desfăşurate de societatea controlată de E..
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, în acord cu dispoziţiile art. 5 C. pen., Înalta Curte a avut în vedere dispoziţiile C. pen. în vigoare în considerarea maximului special al pedepsei aplicabile în cazul înfracţiunii de luare de mită, de la 12 ani închisoare, respectiv 15 ani închisoare, aplicabil potrivit art. 254 din C. pen. de la 1968, la un maxim de 10 ani închisoare, potrivit art. 289 din C. pen. în vigoare, criteriu suficient în sine ţinând cont de faptul că nu au fost modificate alte elemente de conţinut ale infracţiunii care să fie incidente în cauza de faţă, iar regimul juridic al prescripţiei răspunderii penale era mai defavorabil sub imperiul vechii legi în raport cu limitele de pedeapsă.
În ceea ce priveşte problematica prescripţiei răspunderii penale, contrar argumentelor expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză argumentele expuse de CJUE prin Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunţată în cauza C-107/23 PPU [Lin], privind neaplicarea standardului naţional de protecţie derivat din principiul mitior lex şi reluate prin Ordonanţa din 9 ianuarie 2024 în cauza C - 75/23.
Prin Hotărârea din 24 iulie 2023, pronunţată în cauza C-107/23 PPU [Lin], Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, trebuie interpretate în sensul că:
- instanţele naţionale nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;
- instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Analizând incidenţa principiilor legalităţii incriminării şi a pedepsei şi respectiv, pe cel al legii penale mai favorabile, Curtea şi-a întemeiat concluziile în raport cu infracţiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (par. 118, 124). Curtea a făcut o analiză a obligaţiilor ce revin statelor membre în virtutea art. 325 din Tratat şi a Convenţiei PIF (par. 96, 97), menţionând că acestea nu scutesc instanţele naţionale de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale garantate de Cartă şi principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, din moment ce procedurile penale deschise pentru infracţiuni în materie de TVA (reglementate prin Convenţie) constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii (par. 101). Pe de altă parte, în cazurile în care procedura nu ar fi în întregime rezultatul punerii în aplicare a dreptului Uniunii, instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii (par. 110).
În analiza sa, CJUE s-a raportat la dispoziţiile art. 325 TFUE şi cele ale Convenţiei PIF din perspectiva protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene. Prevederile Convenţiei nu pot fi disociate de cele cuprinse în protocoalele la acestea având în vedere că potrivit preambulului lor, vizează în egală măsură protecţia intereselor financiare ale Uniunii. Protocolul 1 la Convenţia PIF face corp comun cu aceasta şi nu poate fi considerat că ai ieşi de sub incidenţa raţionamentului dezvoltat de Curte, această concluzie rezultând din considerentele expuse la paragraful 49 din Ordonanţa pronunţată de CJUE în cauza C-131/23 Or, prin dispoziţiile Protocolului 1, arătându-se că dispoziţiile relevante ale Convenţiei privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, din 26 iulie 1995, trebuie să devină aplicabile infracţiunilor aflate sub incidenţa prezentului protocol, a fost definită corupţia activă astfel:
"În sensul prezentului protocol, constituie corupţie pasivă fapta săvârşită cu intenţie, de către un funcţionar, fie direct, fie prin intermediul unui terţ, care constă în a pretinde sau a primi avantaje, de orice natură, pentru sine sau pentru un terţ, sau de a accepta promisiunea unor avantaje, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii, în mod contrar îndatoririlor sale oficiale, a unui act în conformitate cu funcţia sa sau a unui act în legătură cu exercitarea funcţiei sale care aduce atingere sau este susceptibil să aducă atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene".
Aşadar, potrivit Protocolului, criteriul determinant pentru includerea faptelor de corupţie în domeniul de incidenţă al Convenţiei este dacă acestea au adus atingere intereselor financiare ale Uniunii sau sunt susceptibile să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Faptele de corupţie care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în legătură directă cu infracţiunile de evaziune fiscală care au format obiectul deciziei penale nr. 134/A/15.04.2019 şi care au vizat sustragerea de la plata unor obligaţii fiscale constând în accize şi TVA, astfel încât se impune examinarea problematicii includerii acestor fapte de evaziune fiscală în conceptul de fraudă gravă prevăzut de art. 2 din Convenţia PIF.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie, înţelesul noţiunii de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene a fost examinat atât în contextul prevederilor Convenţiei elaborate în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 (Convenţia PIF), cât şi al dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Astfel, s-a reţinut că noţiunea de "fraudă" este definită la art. 1 din Convenţia PIF ca fiind "orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la (...) folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Uniunii sau ale bugetelor gestionate de Uniune sau în numele acesteia" (Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 8 septembrie 2015, Ivo Taricco s.a., C-105/14, pct. 41). În sensul articolului 1 alin. (1) lit. b) din Convenţia PIF, "frauda" în materie de venituri ale Uniunii implică "necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice" sau "folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete" (Hotărârea Curţii, Marea Cameră, din 2 mai 2018, Scialdone, C-574/15, pct. 39).
Noţiunea de fraudă înglobează, în consecinţă, activităţile ilegale referitoare la veniturile provenite din aplicarea unei cote uniforme a bazelor armonizate de evaluare a TVA-ului, stabilite în conformitate cu normele Uniunii Europene (Hotărârea Taricco, pct. 41).
Amintim şi aceea că, prin încheierea din 25 iunie 2024, ulterior pronunţării deciziei 37/2024 de către ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în prezentul dosar, Completul de judecată, în opinie majoritară, nu a îmbrăţişat soluţia repunerii cauzei pe rol în vederea sesizării Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la emiterea unui aviz consultativ, în temeiul Protocolului nr. 16, pentru întrebări în legătură cu interpretrea art. 6 şi 7 din Convenţie.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că faptele de evaziune fiscală care au format obiectul deciziei penale nr. 134/A/15.04.2019 a Î.C.C.J. au constituit, din perspectiva argumentelor expuse mai, sus o fraudă gravă care a adus atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Revenind la cauza de faţă, faptele de corupţie care formează obiectul prezentei cauze fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie care au adus atingere intereselor financiare ale Uniunii în sensul art. 2 din Protocol 1 la Convenţia PIF, întrucât au circumstanţiat comiterea faptelor de evaziune fiscală, respectiv au determinat convingerea autorilor acestora că pot desfăşura activităţile evazioniste la adăpost de eventuale acţiuni de control din partea instituţiilor abilitate. În acest fel, a existat o relaţionare directă între infracţiunile de corupţie în care au fost implicaţi funcţionarii de rang înalt, cu atribuţii de coordonare şi control în materia operaţiunilor fiscale şi activitatea de eludare a plăţii obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în special în ceea ce priveşte TVA, care s-au desfăşurat în maniera şi amploarea reţinută prin decizia penală nr. 134/A/2019 a Î.C.C.J.
În consecinţă, faptelor care formează obiectul prezentei cauze le sunt aplicabile considerentele dezvoltate de CJUE în decizia şi ordonanţa menţionate anterior, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale ar fi trebuit considerat întrerupt în baza unor acte de procedură anterioare lunii iunie 2018, data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018 (rechizitoriul a fost întocmit în august 2019).
În raport cu succesiunea actelor de procedură întocmite în cauză, Înalta Curte reţine că ultimul act de procedură ce ar fi putut avea efect întreruptiv, anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, comunicat inculpaţilor, a fost ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 14.12.2017 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de următoarele persoane:
1. B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
2. A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
3. C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
4. D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
5. E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen.
Aşadar, având în vedere argumentele expuse mai sus referitoare la incidenţa raţionamentului expus prin decizia CJUE din iulie 2023 privind înlăturarea de la aplicare a deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în componenta referitoare la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile (mitior lex), Înalta Curte constată că efectul întreruptiv al cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale al unui act de procedură întocmit anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2022 atrăgea drept consecinţă recunoaşterea faptului că de la momentul întocmirii actului procedural menţionat a început să curgă un nou termen al răspunderii penale, calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi care s-ar fi împlinit la data de 13.12.2025, iar, calculat de la data săvîrşirii faptei, nu ar fi depăşit durata termenului de prescripţie specială ce s-ar fi împlinit ulterior, respectiv în anul 2028.
În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., constatând, faţă de probatoriul administrat în cauză, că a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele, de care au fost acuzaţi inculpaţii, există în materialitatea lor, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către aceştia cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, Înalta Curte ar fi trebuit să pronunţe soluţia condamnării.
Încetarea procesului penal
Soluţia de condamnare în considerarea validării efectelor deciziei CJUE, expusă anterior, este însă paralizată de rezolvarea în drept dată problematicii prescripţiei răspunderii penale, succesiv ieşirii în pronunţare în prezenta cauză, prin decizii de unificare jurisprudenţială (HP şi RIL) cu forţă obligatorie.
Rezolvarea dată anterior unor alte întrebări adresate CtEDO, în legătură cu prescripţia răspunderii penale, nu a clarificat o problemă de drept similară cu cea din cauza de faţă, intervenirea unei interpretări obligatorii şi retroactive a unei norme legale, în vigoare la data comiterii infracţiunilor de corupţie, cu efect direct în legea naţională şi faţă de instanţele de judecată, consecinţă a unei obligaţii care decurge din apartenenţa României la Uniunea Europeană.
Soluţia de condamnare expusă anterior este, ca urmare, paralizată de rezolvarea în drept dată problematicii prescripţiei răspunderii penale, succesiv ieşirii în pronunţare în prezenta cauză, prin deciziile de unificare jurisprudenţială nr. 37/2024 şi 16/2024.
Astfel, prin Decizia nr. 37 din 7 iunie 2024 (publicată în M. Of. nr. 697 din 18 iulie 2024), s-a statuat în sensul că:
1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
În considerentele acestei decizii au fost înserate următoarele argumente:
1. prescripţia răspunderii penale, inseparabilă de întreruperea acesteia, în dreptul pozitiv român şi potrivit ordinii constituţionale, este o instituţie de drept penal material;
2. normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie;
3. lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
4. standardul naţional de protecţie a drepturilor fundamentale, mitior lex (corolar al neretroactivităţii/ultraactivităţii legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii acesteia, dă substanţă principiului legalităţii infracţiunii şi pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurând garanţiile prevăzute de acestea şi o protecţie superioară, sens în care, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Cartă, instanţele naţionale trebuie să aplice standardele naţionale, care asigură o protecţie mai largă;
5. obligaţia impusă instanţelor prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-107/23 PPU are drept consecinţă asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor fundamentale care nu este echivalent sau comparabil cu protecţia asigurată de art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în aceste condiţii, măsurile luate de autorităţile judiciare sunt justificate numai atât timp cât aplicarea dreptului unional protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puţin echivalent cu protecţia conferită de Convenţia europeană a drepturilor omului;
6. riscul sistemic de impunitate pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în considerarea căruia ar trebui lăsată neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Hotărârii din Cauza - 107/23 PPU (Lin), nu poate fi apreciat de către instanţele de judecată în absenţa unor criterii predefinite de legiuitor, însemnând o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat;
7. succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcţie de natura infracţiunii, după cum aceasta este o infracţiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau o altă infracţiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie şi previzibilitate a legii (pct 364).
Prin Decizia nr. 16/2024, pronunţată în data de 16 septembrie 2024, s-a statuat în sensul că:
1. Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripţiei răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este C. pen. sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 şi 24 iunie 2018.
2. Actele de procedură pentru care există obligaţia legală de a fi comunicate suspectului sau inculpatului ulterior datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022 ori cu privire la faptele săvârşite anterior numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este C. pen. sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare începând cu data de 30 mai 2022.
Amintim şi aceea că prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M.Of. nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) s-a stabilit că:
1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.
2. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.
Cele două decizii cu caracter obligatoriu (37/2024 şi 16/20024), ulterioare deciziei CJUE şi cu un caracter mai favorabil în dreptul intern, alături de cele anterioare, respectiv cele pronunţate de către ÎCCJ (67/2022) şi Curtea Constituţională (nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022), dar şi de jurisprudenţa naţională deja conturată, au creat justiţiabilului o aşteptare legitimă, legată de soluţia încetării procesului penal în considerarea prescripţiei răspunderii penale, situaţie ce se circumscrie eficient noţiunii şi dreptului la un procesul echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), iar instanţa naţională nu ar putea neglija acest efect, fără să genereze statutul de "victimă" în considerarea ignorării dreptului.
Având în vedere cele ce preced, parcursul procesual şi faptul că obligaţia instanţei interne de a respecta dreptul european în sensul aplicării unor sancţiuni cu caracter efectiv şi descurajant infracţiunilor de corupţie nu o scuteşte de necesitatea de a respecta drepturile fundamentale ale omului, în prezenta cauză urmează a se da eficacitate juridică deciziilor subsecvente, astfel că se va pronunţa soluţia încetării procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, termenul general de prescripţie, calculat de la data săvârşirii faptelor, respectiv de la ultimul act de remitere a unei sume de bani (2012), fiind împlinit.
Astfel, având în vedere că în sarcina inculpaţilor B., A., C. şi D. s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte reţine că maximul special al pedepsei prevăzute de lege va fi de 10 ani închisoare, astfel încât, în raport cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale va fi de 8 ani.
Faţă de cele reţinute anterior la situaţia de fapt şi prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen., momentul de debut al curgerii acestui termen este data de 12.04.2012, pentru inculpaţii B., A. şi C., şi data de 17.02.2012 pentru inculpatul D., astfel că, conform art. 186 C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 11.04.2020, pentru inculpaţii B., A. şi C., şi la data de 16.02.2020, pentru inculpatul D., răspunderea penală fiind înlăturată în cazul celor patru inculpaţi.
Măsurile asigurătorii
În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii dispuse în cauză, Înalta Curte constată că procurorul a dispus luarea măsurilor asiguratorii constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 249 alin. (1), alin. (4) şi alin. (8) din C. proc. pen.
S-a reţinut că luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor s-a impus în cauză pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale. De asemenea, s-a avut în vedere că, în cazul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.
În ceea ce priveşte confiscarea specială, s-a arătat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 289 alin. (3) din C. pen., lege specială în raport cu art. 112 din C. pen., dispoziţii conform cărora banii, valorile sau alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
S-a arătat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute de capitolul III, capitol în care este inclus art. 6.
Astfel, prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 19.02.2018 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 1.200.000 euro, astfel:
- imobil situat în municipiul Arad. strada x nr. 9, apartamentul nr. x.
Imobilul este înscris în Cartea funciară nr. x-0-UI O a localităţii Arad, O.C.P.I. Arad. B.C.P.I. Arad. nr. CF vechi x număr cadastral xop II40/VI1 suprafaţa construită 116 m.p. se compune din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, boxă, teren aferent apartamentului în cotă de 96.868, proprietate personală, fiind dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/2000.
- imobil situat în Bucureşti, strada x, nr. 10; se compune din teren intravilan în suprafaţă de 400 mp din acte/381 mp din măsurători şi construcţie imobil 5 niveluri, cu o suprafaţa construita la sol 170 mp. edificată în anul 1997, consolidată între anii 2009-2012, formată din S+P+1E+M1 +M2P. Imobil deţinut in coproprietate.
Imobilul este înscris în Cartea funciară nr. x, O.C.P.I. Bucureşti, B.C.P.I. Sectorul 1, cu nr. cadastral x pentru terenul intravilan şi nr. cadastral x pentru construcţie imobil şi a fost dobândit de B., căsătorit cu A., prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din 15.05.2009.
Măsura asiguratorie a fost pusă în executare conform procesului-verbal din 20.02.2018 .
Prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 01.02.2018 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător, asupra următoarelor bunuri:
Ceas marca x, prevăzut cu o curea de culoare neagră. având inscripţionate pe carcasă seriile A 13356, 233, 238, 4343:
Ceas marca x. cu o curea de culoare maro, având pe carcasă inscripţionate seriile 6612.69/2, 169.269;
Ceas marca x, curea de culoare neagră, cu seria x-91.
Bunurile au fost lăsate în custodia inculpatului B..
Dispoziţiile ordonanţei au fost puse în executare prin procesul-verbal din 01.02.2018 .
Prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 19.02.2018 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile inculpatului C., până la concurenţa sumei de 960.000 de euro astfel:
- imobil înscris în curtea funciara nr. x a localităţii Cristian, OCPI Sibiu, BCPI Sibiu, reprezentând un teren intravilan în suprafaţa de 1.738 mp cu nr. cadastral x, 143, teren obţinut prin contractul de donaţie nr. x din 2008, cota 1/2, C. şi KKKKK., imobil deţinut în coproprietate;
- imobil înscris în cartea funciara nr. x-CI-UI a localităţii Cristian, OCPI Sibiu, BCPI Sibiu, reprezentând apartamentul I, situat în localitatea Cristian, jud. Sibiu, cu nr. cadastral x, 143/1 compus din: la demisol, bucătărie, cămară, debara, antreu, pivniţa, la parter 2 camere, hol, baie, la mansarda, camera, antreu, pod, casa scării anexe-magazin, în cota de 1/2 C. şi KKKKK., obţinut prin contractul de schimb nr. x din 2008, imobil deţinut în coproprietate;
- imobil înscris în cartea funciara nr. x-CI-U2 a localităţii Cristian, OCPI Sibiu, BCPI Sibiu, reprezentând apartamentul II, situat în localitatea Cristian, judeţul Sibiu, nr. cadastral x, 143/ll-ap. II, compus la demisol din bucătărie, cămară, debara, antreu, pivniţa, la parter 2 camere, la mansarda camera, antreu pod, obţinut de C. şi KKKKK. prin contractul de donaţie nr. x din 2008, imobil deţinut în coproprietate.
Dispoziţiile ordonanţei au fost puse în executare prin procesul-verbal din 21.02.2018 .
Prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 20.12.2017 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la domiciliul numitului C., tatăl lui C., respectiv sumele de sumele de 59.100 euro şi 10.200 dolari SUA. Sumele menţionate au fost consemnate la HHH. pe numele inculpatului C..
Recipisele de consemnare a sumelor la HHH. seria x nr. x şi seria x nr. x, precum şi adresa HHH., se află în filele x.
Prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 19.02.2018 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului D., până la concurenţa sumei de 300.000 de euro, astfel:
- teren intravilan în suprafaţă de 1.890 mp, înscris în Cartea funciară nr. x Moroeni, înregistrată la OCPI Dâmboviţa, BCPI Târgovişte, nr. cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare nr. x din 27/10/2009, cota 1/2 LLLLL., căsătorită cu D., cota 1/2; intabulat cu drept de proprietate împreună cu MMMMM., căsătorită cu NNNNN., bun comun, imobil deţinut în coproprietate;
- teren intravilan în suprafaţă de 246 mp, înscris în Cartea funciară nr. x Moroeni, înregistrată la OCPI Dâmboviţa, BCPI Târgovişte, nr. Cadastral 2572, cota indiviză 2/3 conform contractului de vânzare cumpărare x din 27.10.2009, LLLLL., căsătorită cu D. (2/6), teren cumpărat împreună cu MMMMM., căsătorită cu NNNNN. (2/6), restul cotei de 1/3 aparţine soţilor OOOOO. şi PPPPP., imobil deţinut in coproprietate;
- teren extravilan în suprafaţă de 10.000 mp pădure, înscris în Cartea funciară x Moroeni, înregistrată la OCPI Dâmboviţa, BCPI Târgovişte, situat în punct Colţii, jud. Dâmboviţa, nr. Cadastral 72173, contract de vânzare cumpărare din 06.04.2015, intabulare cu drept de proprietate D., căsătorit cu LLLLL., imobil deţinut in coproprietate;
- teren intravilan în suprafaţă de 877 mp din acte, înscris in Cartea funciară nr. x, înregistrată la OCPI Bucureşti, BCPI Sectorul 1, teren situat în Bucureşti, strada x nr. 31A, nr. cadastral x, şi construcţie de locuinţe cu nr. cadastral x, situată în Bucureşti, strada x nr. 31 A, cu 4 niveluri, construită la sol 263 mp, clădire din cărămidă, an construcţie 2017, suprafaţa construită desfăşurată 789.30 mp. Terenul a fost cumpărat de QQQQQ., căsătorit cu RRRRR. şi LLLLL., căsătorită cu D., în cote egale şi indivize de 1/2 fiecare conform contractului de vânzare cumpărare autentificat nr.x din 15.12.2015 şi conform contractului de vânzare cumpărare autentificat nr.x din 26.06.2014, imobil deţinut in coproprietate;
- teren intravilan in suprafaţă de 2.000 mp, înscris in Cartea funciară nr x, situat in oraşul Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, nr. cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 09.07.2014, intabulat drept de proprietate D., soţ, şi LLLLL., soţie, imobil deţinut in coproprietate;
- teren intravilan în suprafaţă de 6.625 mp, înscris in Cartea funciară nr. x, situat in oraşul Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, nr. cadastral x cu construcţie nr. cadastral x cu suprafaţa construită la sol 85 mp. C1 birouri+cabină basculă şi construcţie cu nr. cadastral x cu suprafaţa construită la sol 15 mp, C2-basculă, intabulare drept de proprietate D., soţ, şi LLLLL., soţie, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 09.07.2014, imobil deţinut in coproprietate;
- teren intravilan în suprafaţă de 175 mp, înscris in Cartea funciară nr. x Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, situat in oraşul Fundulea, jud. Călăraşi, cu nr. Cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 16.07.2014. intabulat cu drept de proprietate D., soţ, şi LLLLL., soţie, imobil deţinut în coproprietate.
Conform procesului-verbal din 22.02.2018, inculpatul şi apărătorul său ales au formulat obiecţiuni cu privire la procedura sechestrului şi au solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul ordonanţei.
La 22.02.2018, inculpatul D. a solicitat ridicarea măsurii în ceea ce priveşte terenurile pe care există un drept de superficie în favoarea societăţii SSSSS. S.R.L. şi a depus la dosar rapoarte de evaluare din care rezultă că valoarea terenului din str. x A şi a construcţiei ridicate pe acesta depăşeşte 500.000 de euro.
Prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 22.02.2018, s-a dispus admiterea cererii formulate de D. şi ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea inculpatului D. dispusă prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din 19.02.2018, cu privire la următoarele două bunuri imobile:
- teren intravilan în suprafaţă de 2.000 mp, înscris în Cartea funciară nr. x, situat în oraşul Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, nr. cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 09.07.2014, intabulat drept de proprietate D., soţ, şi LLLLL., soţie;
- teren intravilan în suprafaţă de 6.625 mp, înscris în Cartea funciară nr. x, situat în oraşul Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, nr. cadastral x cu construcţie nr. cadastral xcu suprafaţa construită la sol 85 mp, C1 birouri+cabină basculă şi construcţie cu nr. cadastral x cu suprafaţa construită la sol 15 mp, C2 -basculă, intabulare drept de proprietate D., soţ, şi LLLLL., soţie, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 09.07.2014;
De asemenea, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din ordonanţa nr. 106/P/2016 după cum urmează:
În loc de "- teren extravilan în suprafaţă de 10.000 mp pădure, înscris în Cartea funciară x Moroeni, înregistrată la OCPI Dâmboviţa, BCPI Târgovişte, situat în punct Colţii, jud. Dâmboviţa, nr. Cadastral 72173, contract de vânzare cumpărare din 06.04.2015, intabulare cu drept de proprietate D., căsătorit cu LLLLL., imobil deţinut în coproprietate;"
Se va citi:
"- teren extravilan în suprafaţă de 10.000 mp pădure, înscris în Cartea funciară x Moroeni, înregistrată la OCPI Dâmboviţa, BCPI Târgovişte, situat în punct Colţii, jud. Dâmboviţa, nr. Cadastral 72173, contract de vânzare cumpărare din 06.04.2015, intabulare cu drept de proprietate D., căsătorit cu LLLLL., imobil deţinut în devălmăşie;"
În loc de "- teren intravilan în suprafaţă de 175 mp, înscris în Cartea funciară nr. x Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, situat în oraşul Fundulea, jud. Călăraşi, cu nr. Cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 1607.2014, intabulat cu drept de proprietate D. soţ şi LLLLL. soţie, imobil deţinut în coproprietate."
Se va citi:
"- teren intravilan în suprafaţă de 175 mp, înscris în Cartea funciară nr. x Fundulea, înregistrată la OCPI Călăraşi, BCPI Călăraşi, situat în oraşul Fundulea, jud. Călăraşi, cu nr. Cadastral x, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 1607.2014, intabulat cu drept de proprietate D. soţ şi LLLLL. soţie, imobil deţinut în devălmăşie."
Conform art. 278 alin. (3) din C. proc. pen., la sfârşitul ordonanţei nr. 106/P/2016 din 19.02.2018 s-a făcut menţiune cu privire la îndreptarea erorii materiale.
Sechestrul a fost aplicat conform procesului-verbal din 23.02.2018 .
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2021 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din datele de 19.02.2018 şi 01.02.2018 pentru inculpatul B., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 pentru inculpatul C., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018, modificată şi îndreptată prin ordonanţa din data de 22.02.2018, pentru inculpatul D.. S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele menţionate, s-a constatat nelegalitatea şi netemeinicia măsurii asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 20.12.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurator, asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la adresa din loc. Cîrţa, nr. 221, jud. Sibiu, respectiv 59.100 Euro şi 10.200 dolari SUA, consemnate la HHH. potrivit recipiselor seria x nr. x şi seria x nr. x, sume care s-a dispus că vor reveni în patrimoniul numiţilor III. şi C., în prezent decedat.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.10.2022, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituit cu privire la imobilul situat în municipiul Arad, str. x, apartamentul nr. x, prin ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 a Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, constatând că imobilul a fost valorificat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în cadrul dosarului penal nr. x/2016 şi, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din datele de 19.02.2018 şi 01.02.2018 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru inculpatul B., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 pentru inculpatul C., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018, modificată şi îndreptată prin ordonanţa din data de 22.02.2018, pentru inculpatul D., măsuri care au fost menţinute.
Prin sentinţa penală nr. 104/F din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asiguratorii care au fost menţinute anterior în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 10.10.2022, arătându-se că, în condiţiile în care se dispune achitarea inculpaţilor pe temeiul indicat în sentinţă, nu se poate dispune confiscarea sumelor de bani menţionate în rechizitoriu, astfel încât se impune şi ridicarea măsurilor asiguratorii care au fost instituite în cauză, astfel cum au fost menţinute la ultima verificare efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, prin încheierea din 10.10.2022.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 289 alin. (3) din C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar, când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., urmează a se dispune confiscarea bunurilor, până la concurenţa sumei de 1.200.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în cazul inculpatului B..
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., urmează a se dispune confiscarea bunurilor, până la concurenţa sumei de 960.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în cazul inculpatului C..
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., urmează a se dispune confiscarea bunurilor, până la concurenţa sumei de 300.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în cazul inculpatului D..
În vederea confiscării bunurilor inculpaţilor, va menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză prin ordonanţele nr. 106/P/2016 din datele de 19.02.2018 şi 01.02.2018 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei pentru inculpatul B., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018 pentru inculpatul C., ordonanţa nr. 106/P/2016 din data de 19.02.2018, modificată şi îndreptată prin ordonanţa din data de 22.02.2018, pentru inculpatul D..
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 104/F din 25 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.
Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:
1. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal privind pe inculpatul B. , pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca bunurile mobile şi imobile ale inculpatului B., până la concurenţa sumei de 1.200.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
2. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal privind pe inculpata A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
3. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal privind pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca bunurile imobile ale inculpatului C., până la concurenţa sumei de 960.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
4. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal privind pe inculpatul D. , pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., va confisca bunurile imobile ale inculpatului D., până la concurenţa sumei de 300.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
Va menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză faţă de inculpaţii B., C. şi D., în limitele sumelor confiscate de la fiecare inculpat.
III. Va respinge apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpaţii B. şi A. la plata a câte 5000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. şi intimaţii inculpaţi C. şi D., în cuantum de câte 250 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 104/F din 25 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:
1. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal privind pe inculpatul B. , pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă bunurile mobile şi imobile ale inculpatului B., până la concurenţa sumei de 1.200.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
2. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal privind pe inculpata A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
3. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal privind pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă bunurile imobile ale inculpatului C., până la concurenţa sumei de 960.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
4. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal privind pe inculpatul D. , pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscă bunurile imobile ale inculpatului D., până la concurenţa sumei de 300.000 de euro sau contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
Menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză faţă de inculpaţii B., C. şi D., în limitele sumelor confiscate de la fiecare inculpat.
III. Respinge apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii B. şi A. la plata a câte 5000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. şi intimaţii inculpaţi C. şi D., în cuantum de câte 250 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, conform art. 405 alin. (1) din C. proc. pen., astăzi, 24 septembrie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
OPINIE CONCURENTĂ
În acord cu opinia majoritară exprimată în prezenta cauză, consider că din probele administrate a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi comiterea lor de către inculpaţi.
La data de 17.09.2024 a fost pronunţată Decizia nr. 37, în dosarul nr. x/2024, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:
1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta, şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
Decizia menţionată a fost publicată în Monitorulul Oficial nr. 697 din 18 iulie 2024, moment din care dezlegarea oferită de Înalta Curte problemei de drept care vizează aplicarea standardului naţional superior de protecţie pe care îl implică principiul mitior lex a devenit obligatorie.
Având în vedere că regimul juridic al prescripţiei răspunderii penale, configurat în urma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 este unul mai favorabil potrivit C. pen. în vigoare, apreciez că în cauză, determinarea legii penale mai favorabile aplicabilă inculpaţilor prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. trebuie făcută prin raportare la acesta din urmă.
Referitor la incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reţin următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Din conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, se desprind următoarele:
- anterior deciziilor instanţei de control constituţional, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";
- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragraful 61), Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen.. Referirea din considerentele Deciziei 297/2018 la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut:
"Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75) şi, aşa cum s-a arătat anterior, a fost lămurită natura şi semnificaţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018;
- prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
În raport cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, reţin că între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Având în vedere cele expuse anterior referitor la pronunţarea Deciziei nr. 37/2024, consider că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În consecinţă, având în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii, precum şi regimul juridic al prescripţiei răspunerii penale configurat în urma deciziilor instanţei de contencios constituţional, apreciez că dispoziţiile C. pen. în vigoare constituie legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., reţin că în raport cu încadrarea juridică dată faptelor inculpaţilor, respectiv infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la aceasta, termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul fiecăreia dintre acestea este de 8 ani, termen care a început să curgă la data de 12.04.2012(pentru inculpaţii B., A. şi C.) şi 17.02.2012 (pentru inculpatul D.), şi conform art. 186 C. pen., s-a împlinit la datele de 11.04.2020, respectiv 16.02.2020, fără a fi fost întrerupt.
În raport cu aspectele expuse, având în vedere că termenele de prescripţie s-au împlinit, iar potrivit art. 153 alin. (1) C. pen. prescripţia înlătură răspunderea penală, apreciez că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., referitoare la încetarea procesului penal faţă de inculpaţii B., A., C. şi D., precum şi dispunerea confiscării sumelor de bani individualizate în actul de sesizare a instanţei ca reprezentând foloasele obţinute de fiecare dintre inculpaţi.