Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131/12.05.2023 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.
Prin decizia penală nr. 872/AP din 22.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc împotriva sentinţei penale nr. 131 din 12.05.2023 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosar nr. x/2021, pe care a desfiinţat-o.
Rejudecând, în temeiul art. 336 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale de 6.000 RON (un număr de 200 zile-amendă/30 RON corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen., referitoare la faptul că dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 599 din C. proc. pen., în sensul că poate solicita eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani de la data pronunţării hotărârii.
În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 770 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faţa primei instanţe (din care 270 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală).
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară (doamna B.) în sumă de 92,73 RON, a rămas în sarcina acestuia statului.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A. la data de 19.12.2023, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penală, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În motivarea cererii, a susţinut că soluţia instanţei de apel este profund inechitabilă şi nelegală, întrucât a stabilit o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii, în sensul că în timpul producerii accidentului rutier ar fi avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8,g/l alcool pur în sânge.
Recurentul a menţionat că la momentul incidentului rutier nu a avut nicio cantitate de alcool în sânge, întrucât în ziua respectivă nu a consumat nicio băutură alcoolică, împrejurare confirmată de martorii din cauză. A afirmat că a consumat alcool doar ulterior accidentului rutier, aspect confirmat de o serie de probe.
Or, nici parchetul, nici instanţa de apel nu au reuşit să identifice vreo probă din care ar fi rezultat anterioritatea consumului de alcool, această chestiune fiind necoroborată şi nedovedită pe tot parcursul procesului penal.
Pe cale de consecinţă, recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut o stare de fapt incorectă.
Totodată, recurentul a criticat interpretarea greşită a prevederilor legale incidente din O.U.G. nr. 195/2002 de către instanţa de apel.
Cu privire la aceste dispoziţii, s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că instanţa de apel a reţinut următoarele:
"impactul produs între cele două vehicule se circumscrie definiţiei date de prevederile art. 75 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 accidentului de circulaţie, fiind produs pe un drum deschis circulaţiei publice, respectiv la intersecţia străzii C. cu D. din Târgu Secuiesc, a avut ca urmare avarierea ambelor vehicule, astfel cum ele pot fi observate în planşele fotografice existente la dosar (...). Aşadar, devin incidente dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care interzic conducătorului de autovehicul să consume alcool după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, sub sancţiunea prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv aceea de a considera că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului"
Recurentul a afirmat că, secţiunea 5 din O.U.G. nr. 195/2002 intitulată "Obligaţii în caz de accident", respectiv articolele 75-81, reglementează situaţiile în care au loc astfel de evenimente rutiere şi realizează totodată o diferenţiere clară dintre diferite tipuri de accidente rutiere.
Astfel, articolele 77 şi 78 din această secţiune reglementează obligaţiile celor implicaţi în acel accident rutier "în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane", art. 79 reglementează situaţia celor implicaţi într-un accident rutier "în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale", iar art. 80 se referă la avarieri produse "în alte împrejurări decât într-un accident de circulaţie".
Obligaţiile celor implicaţi în asemenea evenimente în cele trei situaţii diferite nu sunt uniforme şi identice, ci între acestea există diferenţe semnificative.
Raportat la situaţia din speţă, recurentul a susţinut că atunci când în urma accidentului rutier se produc numai avarieri de autovehicule şi/sau alte pagube materiale, şoferii implicaţi, în consonanţă cu dispoziţiile art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002, sunt obligaţi să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament şi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. De altfel, şi de aceste obligaţii sunt exonerate persoanele între care a intervenit o constatare amiabilă a evenimentului rutier.
Recurentul a arătat că, imediat după producerea accidentului rutier - în care nu s-a produs nicio vătămare corporală, a eliberat drumul, având la dispoziţie încă 24 de ore pentru a se prezenta la sediul unităţii de poliţie competente. De fapt, între producerea evenimentului rutier şi apariţia organelor de poliţie la locuinţa sa nu au trecut nici 5 ore, aşa încât avea la dispoziţie încă circa 19 ore să se prezinte la sediul poliţiei.
Ca atare, a susţinut că nu a încălcat nicio obligaţie, pe care o avea în ipoteza în care se afla, în vreme ce interdicţia consumului de alcool se referă la prima categorie de accidente, respectiv la situaţia în care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, situaţie care nu a fost incidentă în speţă.
Prin urmare, instanţa de apel a aplicat o analogie în defavoarea inculpatului, care ignoră cu desăvârşire principiile fundamentale ale dreptului penal, care interzic asemenea analogii.
A reiterat recurentul că, nu a încălcat nicio obligaţie prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 în privinţa eventualei prelevări a probelor biologice, în vreme ce raportat la situaţia concretă din cauză nu avea o asemenea obligaţie.
Dincolo de aceste chestiuni, recurentul a afirmat că dispoziţiile art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 reprezintă doar o prezumţie relativă, care trebuia coroborată de instanţa de apel cu alte probe, întrucât vinovăţia poate fi stabilită doar ca urmare a evaluării întregului material probator administrat în cauză.
În lipsa unor probe care să completeze această prezumţie relativă şi care să confere judecătorului convingerea privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 din C. pen., condamnarea nu poate fi justificată, motiv pentru care, de la caz la caz, în funcţie de probatoriul administrat în fiecare cauză, instanţa îşi poate forma convingerea întemeindu-se, pe lângă probele administrate şi pe această prezumţie. În cazul său, însă, o asemenea prezumţie relativă nu numai că nu ar fi coroborată cu probe, ci în realitate este contrazisă chiar şi de toate celelalte probe administrate. A mai subliniat că în cazul său nu operează această prezumţie, deoarece a fost implicat într-un accident rutier care a avut ca urmare doar avarierea nesemnificativă a celor autovehicule implicate.
Cât despre aplicarea prezumţiei de tipicitate prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, recurentul a susţinut că aceasta nu poate fi primită în sfera dreptului penal, deoarece ar însemnat că norma de incriminare rezultată - art. 336 alin. (1) din C. pen. completată cu art. 78 din O.U.G. nr. 195/2002 - ar avea o aplicabilitate mai largă decât incriminarea anterioară (prevăzută de art. 90 din O.U.G. nr. 195/2002, în forma anterioară datei de 01.02.2014).
În opinia recurentului, echivalarea unor instituţii juridice sau lipsa de rigoare în ceea ce priveşte delimitarea celor două situaţii este profund nelegală, întrucât în această modalitate s-a ajuns la aplicarea unei analogii în defavoarea sa, care a condus la condamnarea pentru o infracţiune ale căror elemente constitutive nu sunt întrunite.
Prin încheierea din 28 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din data de 22 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, constatându-se că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, în sensul susţinut al inexistenţei unei corespondenţe între starea de fapt şi modelul abstract impus de norma de incriminare.
Totodată, Înalta Curte a reţinut că nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile privind interpretarea probatoriului şi reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare. În egală măsură, a subliniat că pe calea recursului în casaţie nu este permisă stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.
Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie că fapta a fost dezincriminată.
În speţă, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, ca urmare a admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, a reţinut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Potrivit art. 336 din C. pen., constituie infracţiunea de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În cauză, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că, la data de 13.11.2020, în jurul orei 14:15-14:19, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, respectiv la intersecţia străzii C. cu D. din mun. Târgu Secuiesc, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge (2,66 % la prima probă şi 2,28 la cea de-a doua probă).
Înalta Curte aminteşte că în cadrul prezentei căi extraordinare de atac se analizează doar aspecte de drept, instanţa de recurs în casaţie neputând proceda la modificarea situaţiei de fapt. Or, instanţa de apel a reţinut cu caracter definitiv că, inculpatul A. a condus pe drumurile publice, la data de 13.11.2020, autoturismul cu numărul de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
Afirmaţiile recurentului privind consumul de alcool ulterior incidentului rutier evocă în realitate necesitatea reinterpretării ansamblului probator, demers inadmisibil în prezenta cale de atac.
Suplimentar, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care interzic conducătorului de autovehicul să consume alcool după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, sub sancţiunea prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv aceea de a considera că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului în momentul producerii accidentului.
Prin urmare, constatând corespondenţa între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din 22 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală. Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 872/AP din 22 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dată
Tip
Sursă
31/08/2022
Contestaţie în anulare
E.
21/10/2022
Cerere
Contestator - E.
02/11/2022
Cerere
Contestator - E.
20/03/2023
Adresă de înaintare/trimitere dosar
Curtea de Apel GALAŢI
08/05/2023
Cerere
Penitenciarul Ploieşti
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2024.