Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 s-a constatat că prin încheierea din data de 18.11.2022, în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din patru infracţiuni în concurs, privind participaţia improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. (din care două în formă continuată), într-o singură infracţiune, constând în participaţie improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).
În baza art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (patru acte materiale, respectiv din perioada 22.02.2013-12.06.2014, cu persoane vătămată S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film"; din perioada 07.03.2014-02.06.2014, cu persoana vătămată C.; din perioada 03.03.2015-16.03.2015, cu persoanele vătămate D., E. şi F.; din perioada 25.06.2015-10.11.2015, cu persoana vătămată S.C. G. S.R.L., prin lichidatorul judiciar H., reprezentat de I.).
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. privind pedeapsa accesorie.
În baza art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare să înceapă după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa pronunţată o zi, constând în durata reţinerii dispusă prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, la data de 25.07.2017.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 1357 alin. (1) din C. civ., s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile în cauză şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. la plata, cu titlu de daune materiale, către partea civilă RADEF "România Film" a sumei de 790.583,78 RON, către partea civilă C., a sumei de 208.421 RON, către F. S.A. a sumei de 200.197,42 RON şi către H., prin reprezentant legal I., pentru S.C. G. S.R.L. a sumei de 165.104,98 RON.
S-au respins, ca nefondate, restul pretenţiilor părţilor civile formulate în cauză.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în cauză pe parcursul urmăririi penale faţă de inculpatul A. şi Cabinet de Avocat A. prin ordonanţa de instituire poprire asiguratorie din data de 27.07.2017 (dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dosar urmărire penală), prin ordonanţa din data de 31.07.2017 (dosar nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dosar urmărire penală), respectiv prin ordonanţa privind luarea de măsuri asigurătorii din data de 13.06.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie nr. 484/P/2016, toate până la concurenţa sumei de 1.380.982,84 de RON (1.364.307,18 daune materiale şi 16.675,66 cheltuieli judiciare).
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, referitor la actul material infracţional din perioada 22.02.2013-12.06.2014 (persoane vătămate S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film"), că la data de 15.01.2013, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, a fost înregistrată cererea de executare silită prin care S.C. B. S.R.L., cu sediul în municipiul Braşov, reprezentată legal de administrator K., societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar L., de avocat împuternicit A., a solicitat punerea în executare silită împotriva debitorului M., cu sediul în municipiul Bucureşti, pentru plata sumei de 904.000 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data de 28.11.2012 până la achitarea sumelor datorate, 10.000 RON cheltuieli de judecată şi 10.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 175/Ap/28.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. x/2012
Împreună cu cererea de executare silită, s-a reţinut că la dosar au fost depuse copia deciziei civile nr. 175/Ap/28.11.2012 a Curţii de Apel Braşov şi împuternicirea avocaţială nr. x/09.01.2013, prin care inculpatul avocat A. era împuternicit de clientul S.C. B. S.R.L., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 23.07.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare cerere executare silită şi ridicare sume provenite din recuperare - titlu executoriu decizia civilă legalizată şi executorie în dosar nr. x/2012 al Curţii de Apel Braşov, reprezentare în eventuale contestaţii la executare silită şi asistarea/reprezentarea clientului în faţa instanţei de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricărei alte persoane juridice şi fizice de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi factura nr. x/09.01.2013, emisă de A. - Cabinet de Avocat către S.C. B. S.R.L., pentru suma de 10.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare, reprezentare dosar execuţional RADEF S.A. şi eventuale contestaţii la executare silită.
Prin încheierea din data de 21.01.2013, dată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, s-a dispus admiterea cererii de încuviinţare silită formulată de J. şi încuviinţarea executării silite pe raza Sectorului 5 Bucureşti împotriva debitorului M..
Prin încheierea din data de 23.01.2013, dată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, s-a dispus admiterea cererii de încuviinţare silită formulată de J. şi încuviinţarea executării silite ce urma a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti împotriva debitorului M..
Prin încheierea din data de 30.01.2013, executorul judecătoresc J. a stabilit suma de 24.751,90 RON, reprezentând cheltuieli de executare în dosarul execuţional nr. 2/2013, din care 14.340 RON onorariu executor judecătoresc, 411,90 RON comunicarea actelor de procedură, consultaţii în legătură cu constituirea dosarului execuţional, taxe de timbru şi alte taxe, alte cheltuieli şi 10.000 RON onorariul avocatului creditorului în faza executării silite.
Prin adresa nr. x/21.02.2013, avocatul A. a înaintat către J. copia contractului de asistenţă juridică nr. x/23.07.2012, cu menţiunea că având în vedere că, potrivit art. 2.2 din contract, onorariul de avocat reprezintă 50% din sumele recuperate de la debitoarea M., sumele recuperate să fie distribuite cu prioritate către Cabinet de Avocat A., până la concurenţa a 1/2 din debitul datorat. Totodată, prin e-mail-urile din datele de 22.02.2013 şi 13.03.2013, inculpatul avocat A. i-a indicat executorului judecătoresc contul său, deschis la N., pentru virarea sumelor de bani rezultate din executarea silită prin poprire.
Astfel, s-a reţinut că în perioada 22.02.2013-22.08.2013, martorul J. a efectuat 21 de viramente bancare din contul x, aparţinând J., deschis la N. S.A., în contul x aparţinând Cabinetului de avocat A., deschis la N. S.A., în valoare totală de 604.404,37 RON, după cum urmează: la data de 22.02.2013/16:53:23, suma de 5.000 RON, la data de 8.03.2013/16:57:24, suma de 7.531,89 RON; la data de 88.03.2013/16.57:25, suma de 6.000 RON; la data de 8.03.2013/16:57:25, suma de 4.000 RON, la data de 08.03.2013/16:57:26, suma de 5.300 RON; la data de 14.03,2013/14:24:43, suma de 43.806,78 RON; la data de 20.03.2013/14:56:38, suma de 52.298,75 RON; la data de 29.03.2013/09:35:16, suma de 31.376,23 RON, la data de 04.04.2013/11:50:48, suma de 143.600 RON; la data de 11.04.2013/18:20:01, suma de 29.866 RON; la data de 24.04.2013/15:14:38, suma de 35.271,48 RON, la data de 30.04.2013/15:48:33, suma de 56.762,13 RON; la data de 30.04.2013/17:02:30, suma de 6.707,08 RON; la data de 21.05.2013/09:32:34, suma de 19.641,77 RON; la data de 30.05.2013/09:14:58, suma de 48.710,49 RON, la data de 06.06.2013/12:24:56, suma de 3.598,62 RON, la data de 19.06.2013/12:45:29, suma de 9.995,07 RON, la data de 01.07.2013/15:02:32, suma de 25.253,11 RON, la data de 15.07.2013/15:05:33, suma de 5.079,30 RON, la data de 19.07.2013/12:53:45, suma de 42.643,67 RON, la data de 22.08.2013/12:27:38, suma de 21.962 RON, deci un total de 604.404,37 RON (sume recuperare parţial cheltuieli executare în dosar x/2013, debitor RADEF x).
De asemenea, s-a reţinut că în perioada 12.08.2013 - 12.06.2014, martorul J. a efectuat către inculpatul A. cinci plăţi în numerar, prin casierie, consemnate în tot atâtea procese-verbale în care s-a consemnat eliberarea din casieria J., a sumei totale de 72.733,19 RON, în perioada 12.08.2013 - 12.06.2014, după cum urmează: suma de 18.233,19 RON la data de 12.08.2013; suma de 20.000 RON la data de 12.09.2013; suma de 11.000 RON la data de 30.12.2013 suma de 5.500 RON la data de 26.03.2014; suma de 18.000 RON, la data de 12.06.2014.
Prin decizia nr. 2030 din data de 04.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de M. împotriva deciziei civile nr. 174/Ap/28.11.2012 a Curţii de Apel Braşov şi a fost respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2596/26.09.2012 a Tribunalului Covasna, aceasta din urmă fiind nevoită să restituie sumele de bani executate silit.
Din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că martorul J. a confirmat că suma de bani încasată în cadrul dosarului execuţional nr. 2/2013 a fost virată în contul indicat de avocatul A., considerând că acesta din urmă avea mandat să primească banii în baza împuternicirii avocaţiale.
Lichidatorul judiciar L. a declarat în faţa instanţei de judecată, cu ocazia audierii sale la termenul din data de 26.04.2022, că suma achitată de RADEF către B. nu a ajuns în conturile bancare ale acesteia din urmă.
În privinţa actului material infracţional din perioada 07.03.2014-02.06.2014 (persoană vătămată C.), curtea de apel a avut în vedere că la data de 07.03.2014, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, a fost înregistrată cererea de executare silită prin care C., cu sediul în Italia, reprezentată prin C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov, reprezentată de împuternicit O., în calitate de director, prin avocat împuternicit, A., a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. P. S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, pentru plata sumei de 207.710 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate, 10.321 RON şi 2.636 RON cheltuieli de judecată şi 2.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 53/Ap/05.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. x/2011
S-a constatat că împreună cu cererea de executare silită, la dosarul execuţional au fost depuse copia deciziei civile nr. 53/Ap/05.02.2014 a Curţii de Apel Braşov, împuternicirea avocaţială nr. x/03.01.2014, prin care inculpatul avocat A. era împuternicit de clientul C. SpA, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 03.01.2014, să exercite următoarele activităţi: redactare şi reprezentare apel în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate în instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer.
Prin încheierea din data de 10.03.2014, martorul executor judecătoresc J. a admis cererea formulată de creditoarea C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov, a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al J. şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2014 împotriva debitoarei P. S.A., în baza titlului executoriu decizia civilă nr. 53/Ap/05.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
Prin încheierea din data de 01.04.2014, dată în dosarul nr. x/301/20l4 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, s-a dispus admiterea cererii de încuviinţare silită formulată de J. şi în consecinţă, încuviinţarea executării silite a sumei de 222.667 RON plus cheltuieli de executare împotriva debitoarei S.C. P. S.A..
Din declaraţia dată în calitate de martor în acest dosar de către executorul judecătoresc, Q., s-a reţinut că acesta primise în cursul anului 2014 o ofertă reală de plată de la debitorul P., în favoarea creditoarei C. pentru suma de aproximativ 208.421 RON, iar după consemnarea sumei şi emiterea unor somaţii către creditoare, aceasta a indicat ca banii să fie viraţi în contul J., lucru pe care martorul l-a şi făcut.
Prin încheierea din data de 12.03.2014, martorul executor judecătoresc J. a constatat efectuată plata în sumă de 208.421 RON pe care debitoarea S.C. P. a datorat-o creditoarei C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov.
Prin corespondenţa purtată prin poştă electronică la 17 martie 2014, inculpatul A. a indicat inculpatului J. un cont personal, deschis la "F. Agenţia Republicii" cu referire evidentă la operaţiunea viitoare de virare a sumei rezultată din executare silită, iar la data de 30.05.2014, prin adresă, inculpatul A. a comunicat executorului judecătoresc J. contul bancar, deschis pe numele cabinetului său de avocat la R., Sucursala Braşov, pentru virarea sumelor de bani provenite din executare.
La data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menţionată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional nr. 8/2014.
Din actele de la dosar s-a stabilit că suma de 208.421 RON nu a fost predată de către inculpatul A. clientului C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov.
Din declaraţia din 13.06.2018 a martorului executor judecătoresc J., instanţa de fand a reţinut că la solicitarea avocatului A., a eliberat suma de aproximativ 200.000 RON în contul indicat de acesta, după care a procedat la închiderea dosarului execuţional.
Cu privire la actul material infracţional din perioada 03.03.2015 -16.03.2015 (persoanele vătămate D., E. şi F.), curtea de apel a reţinut că, la data de 03.03.2015, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, a fost înregistrată cererea de executare silită, prin care creditorii D. şi E., prin avocat împuternicit A., au solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. S. S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, pentru plata sumei de 187.547,42 RON, reprezentând creanţă, compusă din 96.060,77 RON debit şi 91.486,33 dobânda legală, plus dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate şi 5.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1250/09.02.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. x/2014
Împreună cu cererea de executare silită, la dosar au fost depuse copia sentinţei civile nr. 1250/09.02.2015 a Judecătoriei Braşov şi împuternicirea avocaţială nr. x/26.02.2015, prin care inculpatul avocat A. a fost împuternicit de clienţii D. şi E., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 26.02.2015 să exercite următoarele activităţi: recuperare debit S. S.A. conform sentinţei civile nr. 1250/2015 a Judecătoriei Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, factura nr. x/03.03.2015, emisă de A. - Cabinet de avocat, către D., pentru suma de 5.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
Prin încheierea din data de 03.03.2015, martorul executor judecătoresc J. a admis cererea formulată de creditorii D. şi E. şi a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al J., precum şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2015 împotriva debitorului S.C. S. S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1250/09.02.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov.
Prin încheierea din data de 03.03.2015, martorul executor judecătoresc J. a dispus încuviinţarea executării silite împotriva debitorului S. S.A., la cererea creditorilor D. şi E., prin avocat A..
Prin încheierea din data de 03.03.2015, executorul judecătoresc J. a stabilit suma de 12.650 RON reprezentând cheltuieli de executare în dosarul execuţional nr. x/2015, din care 7.150 RON onorariu executor judecătoresc, 500 RON comunicarea actelor de procedură, consultaţii în legătură cu constituirea dosarului execuţional, taxe de timbru şi alte taxe, alte cheltuieli şi 5.000 RON onorariul avocatului creditorilor în faza executării silite.
În corespondenţa purtată prin poştă electronică la 16 martie 2015, inculpatul A. i-a transmis inculpatului J. următoarele:
"Conform solicitării clientului meu D., sumele rezultate din executarea silită îndreptată către S. S.A. vor fi virate în contul x deschis la N. titular cont Cab de av A. cu titlu sume remise în custodie rezultate din recup. Debit datorat D.".
Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeaşi zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc J. a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A..
Prin încheierile din data de 19.03.2015, executorul judecătoresc J. a dispus încetarea executării silite şi închiderea dosarul execuţional nr. x/2015 privind pe creditorii D. şi E..
S-a reţinut că avocatul A. nu a avut mandat expres pentru primirea în depozit a sumei de 192.547,42 RON şi nu a comunicat creditorului D. ridicarea acestei sume de bani, pe care astfel şi-a însuşit-o.
Referitor la actul material infracţional din perioada 25.06.2015-10.11.2015 (persoana vătămată S.C. G. S.R.L., prin lichidatorul judiciar H., reprezentat de I.), curtea de apel a reţinut că la data de 27.09.2012, între Cabinet de avocat A., prin inculpatul A., şi S.C. G. S.R.L. Covasna, reprezentată legal de T. şi lichidator H., reprezentată prin I., s-a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x, având ca obiect "asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, precum şi orice alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1995, acţiuni în justiţie, recuperări creanţe şi despăgubiri investiţii cu Municipiul Târgu Secuiesc" pentru justiţiabilul S.C. G. S.R.L., pentru o perioadă de 2 ani, începând cu luna octombrie 2012.
Potrivit declaraţiei date la 27 mai 2016, în calitate de reprezentant al persoanei vătămate, H., I., colaborarea dintre părţi a continuat în baza acordului tacit şi după expirarea duratei iniţial convenite, inculpatul acordând asistenţă în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Covasna, precum şi la două întâlniri cu reprezentanţii Municipiului Târgu-Secuiesc. Potrivit clauzelor contractuale, onorariul convenit era în cuantum de 1.000 RON, plătibil în data de 10 a fiecărei luni, precum şi 10% onorariu de succes din sumele obţinute pe cale litigioasă în favoarea societăţii.
Prin acţiunea formulată la data de 14.01.2013, ce a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna cu nr. x/2013, S.C. G. S.R.L., societate în insolvenţă, prin lichidator judiciar H., a chemat în judecată Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 593.000 RON, reprezentând spor de valoare prin cheltuieli necesare şi utile aduse imobilului cinematograf U., cu dobândă legală aferentă şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 352 din data de 04.06.2015 a Tribunalului Covasna, a fost admisă în parte acţiunea formulată de S.C. G. S.R.L., societate în insolvenţă, prin lichidator judiciar H., iar Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a fost obligat la plata sumei de 520.075 RON, reprezentând cheltuieli necesare şi utile ca urmare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii la imobilul Cinematograful "U.", sumă la care se calcula dobânda legală aferentă de la data formulării acţiuni şi până la data achitării efective a debitului, precum şi suma de 8.579 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, la data de 01.07.2015, Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a declarat recurs, acesta fiind respins de Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 830 din 08.09.2015.
La data de 25.06.2015, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, a fost înregistrată o cerere de executare silită prin care S.C. G. S.R.L., cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, reprezentată legal prin S.C. H. - lichidator judiciar, cu sediul în municipiul Sf. Gheorghe, jud. Covasna, prin avocat împuternicit A., a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, jud. Covasna, pentru plata sumei de 716.250,14 RON cu dobânda legală, compusă din: 520.075 RON - debit datorat potrivit sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, 196.175,14 RON - dobânda legală calculată potrivit prevederilor art. 6 coroborat cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, până la data formulării cererii de executare silită şi dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum şi alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON.
Împreună cu cererea de executare silită, la dosar au fost depuse copia legalizată a sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, împuternicirea avocaţială nr. x/11.01.2013, prin care avocatul A. era împuternicit de clientul S.C. G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 27.09.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare acţiune în pretenţii în contradictoriu cu Municipiul Târgu Secuiesc, reprezentare fond Tribunalul Covasna, precum şi la instanţele superioare, formare şi reprezentare dosar execuţional şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi factură nr. x/27.06.2015, emisă de A. - Cabinet de avocat către S.C. G. S.R.L., pentru suma de 8.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare dosar execuţional.
Prin încheierea din data de 25.06.2015, executorul judecătoresc J. a admis cererea formulată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A. şi în consecinţă a dispus înregistrarea cererii de executare silită în Registrul general al J. şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2015 împotriva debitorului - Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 352/04.06.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna.
Prin încheierea din data de 25.06.2015, executorul judecătoresc J. a dispus, în temeiul art. 666 alin. (2) din C. proc. civ., încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, la cererea creditorului G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A..
În urma actelor de executare silită, la data de 07.09.2015, terţul poprit V. S.A., a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 33.790,73 RON.
Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la N., beneficiar Cabinet avocat A..
La data de 09.09.2015, la cererea debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus, în dosarul nr. x/2015, suspendarea provizorie a executării silite pornită în dosarul nr. x/2015 al J., până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
La data de 29.09.2015, la J. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. G. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. H., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită.
Prin încheierea din data de 01.10.2015 executorul judecătoresc J. a dispus încetarea executării silite şi închiderea dosarul execuţional nr. x/2015, încheierea fiind comunicată în aceeaşi zi, prin poşta electronică, avocatului A., şi, prin postă, debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar.
Tot în aceeaşi zi, respectiv în data de 01.10.2015, la J. s-a înregistrat o nouă cerere de executare silită, identică cu cea care a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2015, respectiv cererea prin care S.C. G. S.R.L., cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, reprezentată legal prin S.C. H. - lichidator judiciar, cu sediul în municipiul Sf. Gheorghe, jud. Covasna, prin avocat împuternicit A., a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, jud. Covasna, pentru plata sumei de 520.075 RON cu dobânda legală, compusă din: 520.075 RON - debit datorat potrivit sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, dobânda legală calculată potrivit prevedrilor art. 6 coroborat cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, până la data formulării cererii de executare silită, precum şi dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, 8.579 RON - cheltuieli de judecată conform sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, precum şi alte cheltuieli legate de executarea titlului executoriu sentinţa civilă nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna.
Noua cerere de executare silită a fost însoţită de aceleaşi înscrisuri, respectiv copia legalizată a sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, împuternicirea avocaţială nr. x/11.01.2013, precum şi factura nr. x/27.06.2015, emisă de A. - Cabinet de avocat către S.C. G. S.R.L., pentru suma de 8.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare dosar execuţional.
Prin încheierea din data de 01.10.2015, executorul judecătoresc J. a admis cererea formulată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A., a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al J. şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2015 împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 352/04.06.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 830/08.09.2015 a Curţii de Apel Braşov.
Prin încheierea din data de 01.10.2015, executorul judecătoresc J. a dispus, în temeiul art. 666 alin. (2) din C. proc. civ., încuviinţarea executării silite împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, la cererea creditorului G. S.R.L., prin lichidator judiciar, H..
Prin încheierea din data de 02.10.2015, executorul judecătoresc J. a stabilit suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de executare în cererea dosarul execuţional nr. x/2015.
În urma actelor de executare silită, la data de 13.10.2015 terţul poprit W. S.A., a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 591,25 RON.
La data de 26.10.2015, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc a avut loc o întâlnire între S.C. G. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. H., reprezentată de I., însoţit de avocat A. şi reprezentantul Municipiului Târgu Secuiesc, Primarul X., însoţit de consilierul juridic al primăriei, Y., în vederea stabilirii de comun acord a unei modalităţi de stingere a debitului generat de litigiul care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Covasna.
În urma întâlnirii, s-a stabilit că în data de 12.11.2015 se va introduce pe ordinea de zi a Consiliului Local, propunerea de rectificare a bugetului local în vederea achitării unei prime tranşe în valoare de 144.372,17 RON urmând ca, ulterior, lichidatorul să pună în discuţia creditorilor plata eşalonată a debitului. În procesul-verbal încheiat cu această ocazie, s-a făcut referire şi la suma de 33.790,73 RON executată silit, fiind consemnat şi contul de lichidare deschis pe numele S.C. G. S.R.L., cont unde urmau să fie virate sumele de bani de către debitor.
Din declaraţia reprezentantului S.C. H., I., a rezultat că acesta a aflat despre existenţa dosarului de executare silită în luna septembrie 2015, cu ocazia primirii mai multor citaţii în dosare aflate pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc având ca obiect suspendarea executării silite şi contestaţie la executare, iar cu privire la suma executată silită, avocatul A. i-ar fi comunicat că aceasta se află în contul executorului judecătoresc.
La data de 30.10.2015, s-a înregistrat la J. cererea formulată de G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A., prin care s-a solicitat suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2015, motivat de faptul că, în urma întâlnirii dintre creditor şi UAT Târgu Secuiesc din data de 26.10.2015, s-a convenit ca debitul să fie prins pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din data de 05.11.2015, în ceea ce priveşte modalitatea şi termenele de plată.
Prin încheierea din data de 04.11.2015, executorul judecătoresc J. a admis cererea creditorului şi a dispus suspendarea executării silite a debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, încheiere ce a fost comunicată debitorului.
La data de 10.11.2015, debitoarea Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a consemnat suma de 144.373 RON la dispoziţia executorului judecătoresc.
Fiind audiată în cauză la data de 20.06.2018, martora Y., consilier juridic în cadrul Primăriei Târgu Secuiesc, a declarat că banii au fost viraţi în contul executorului judecătoresc, întrucât, în contextul în care nu a primit nicio încheiere de executare silită, aşa cum primiseră promisiunea din partea lichidatorului judiciar, l-au sunat pe avocatul A., iar acesta le-a comunicat să vireze banii în contul executorului judecătoresc.
La data de 10.11.2015 s-a înregistrat la J. cererea formulată de G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A., prin care s-a solicitat renunţarea la suspendarea executării silite pe perioada instrumentării actelor de eliberare sume aflate în contul de consemnaţiuni, urmând ca ulterior eliberării, să se dispună din nou suspendarea executării silite. În aceeaşi zi, avocat A. a comunicat prin email executorului judecătoresc contul bancar în care urma să fie eliberate sumele provenite din executarea silită, respectiv x, deschis la R. - Sucursala Braşov.
Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanşată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la F., beneficiar Cabinet avocat A. (d.u.p. filele x şi 188).
Imediat după eliberarea sumelor mai sus menţionate, la data de 11.11.2015, la J. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. G. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. H., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită (d.u.p. fila x).
Prin încheierea din data de 11.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional nr. x/2015.
Audiat în faţa instanţei de fond, I., în calitate de reprezentant al părţii civile S.C. H., a reiterat cele susţinute în cursul urmăririi penale, confirmând că, fără cunoştinţa sa, inculpatul avocat a pus în executare hotărârea prin executorul judecătoresc şi a primit sumele de bani respective în contul său bancar.
Cu ocazia audierii, inculpatul A. a recunoscut primirea şi reţinerea sumelor de bani executate silit de executorul judecătoresc J., susţinând că, din punctul său de vedere, acele sume de bani i se cuveneau cu titlu de onorariu de avocat şi cheltuieli de executare, societatea având o datorie mare faţă de el, a recunoscut şi faptul că nu i-a adus la cunoştinţă lichidatorului judiciar că a încasat aceste sume de bani, întrucât a apreciat că nu trebuia să-i dea raportul pentru fiecare activitate şi, în plus, acesta avea posibilitatea să se intereseze de sumele încasate personal, având cunoştinţă de existenţa dosarului execuţional.
În esenţă, inculpatul A. a susţinut că societatea avea faţă de el o datorie de 200.000 RON reprezentând onorariu avocat, context în care era normal să oprească acei bani, întrucât atât C. proc. civ., cât şi Legea insolvenţei, statuează caracterul de obligativitate de plată al onorariului de avocat şi cheltuieli de procedură faţă de alte creanţe.
Instanţa de fond nu a reţinut apărarea inculpatului, pe de o parte, fiindcă onorariul avocatului în dosarul execuţional nr. x/2015 a fost stabilit, prin încheiere, la suma de 8.000 RON, iar, pe de altă parte, executarea clientului S.C. G. S.R.L., prin S.C. H., lichidator judiciar, nu putea fi efectuată în dosarul în care acesta din urmă are calitatea de creditor faţă de un debitor al său, toate sumele încasate în timpul urmăririi silite trebuind să fie virate în contul de lichidare, urmând a fi distribuite ulterior de lichidatorul judiciar.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că în toate dosarele execuţionale menţionate inculpatul a formulat cereri în numele creditorilor, a ataşat titluri executorii, împuterniciri avocaţiale nesemnate de către persoanele pe care le reprezenta, contractele de asistenţă juridică, a indicat executorului judecătoresc J. conturi bancare deschise în nume personal sau în numele Cabinetului de avocatură al cărui titular era şi a solicitat explicit plata sumelor executate silit prin poprire direct în aceste conturi, uneori chiar cu precizarea că a discutat şi are acceptul creditorilor, astfel cum a reieşit şi din comunicările prin poştă electronică dintre aceştia.
În cauză, instanţa de fond nu a reţinut apărarea inculpatului în sensul respectării dispoziţiilor legale invocate în acuzare, prin aceea că sumele încasate direct de către acesta reprezintă onorarii avocaţiale, obţinute prin "compensare contabilă". În acest sens, curtea de apel a reţinut caracterul ocult al conduitei inculpatului, care a ascuns clienţilor săi această modalitate de încasare a onorariilor, în contra regimului juridic al unei plăţi formale, care nu se poate face decât cu aprobarea persoanelor implicate, fiind o manifestare de voinţă expresă şi neechivocă de a stinge o datorie.
De altfel, s-a constatat că inculpatul a fost nesincer şi în relaţia cu executorul, căruia i-a comunicat că ar fi vorbit cu clienţii săi despre faptul că plăţile urmează să fie făcute în conturile sale cu titlu de onorarii, aspect contrar realităţii. Mai mult, lipsa oricăror evidenţe formale (înscrierea în registrele avocaţiale) sau emiterea unor dovezi de plată (chitanţe, facturi etc.) a condus instanţa de fond la aceeaşi concluzie privind intenţia clară a inculpatului de a obţine foloasele respective, prin determinarea executorului judecătoresc să procedeze la plata sumelor direct către acesta.
În cauză, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul a comis infracţiunea de de instigare la abuz în serviciu, comis fără vinovăţie de executorul judecătoresc, fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece au fost încălcate normele prevăzute în legislaţia primară, în condiţiile în care inculpatul a deturnat de la demersul lor firesc proceduri specifice ale executorului judecătoresc, cu consecinţe materiale deloc neglijabile, în cauză fiind reţinut un prejudiciu total de 1.364.307,18 RON.
Instanţa de fond a mai constatat că prin fapta inculpatului s-a adus atingere obiectului juridic al infracţiunilor de serviciu, cu referire, în principal, la relaţiile sociale privind buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, în speţă a activităţii profesionale a executorului judecătoresc, care a fost astfel deturnată de la specificul ei firesc constând în îndestularea creditorilor, cu consecinţa subminării încrederii acestora în procedurile respective, văzându-se păgubiţi în folosul inculpatului avocat, context în care apar afectate, în mod subsidiar, şi relaţiile sociale de natură patrimonială.
Cu referire la prescripţia răspunderii penale, curtea de apel a reţinut că termenul general de prescripţie de 8 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru infracţiunile pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, precum cea care face obiectul cauzei (limitele speciale fiind de 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni închisoare), a început să curgă de la ultimul act material din 10.11.2015, astfel că nu este împlinit în cauză.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 din C. pen., având în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, circumstanţele reale privind fapta reţinută, cât şi cele personale ţinând de persoana inculpatului. Astfel, pericolul social al infracţiunii reţinute în cauză s-a apreciat că este mediu, având în vedere cuantumul relativ mare al prejudiciului, care trebuie privit şi prin prisma mijloacelor folosite de inculpat, sub aspectul determinării executorului de a eluda dispoziţiile legale aplicabile în ciuda faptului că i s-au adus la cunoştinţă formele necesare pentru punerea în executare a propriilor pretenţii constând în plata onorariului şi a subminării încrederii clienţilor săi în activitatea profesională de avocat, a cărei imagine publică a fost grav afectată prin conduita infracţională a inculpatului avocat.
Sub aspect personal, instanţa de fond a constatat că inculpatul este bine integrat social, cu studii superioare şi fără antecedente penale, aspect de natură a limita agravarea individualizării sancţiunii penale.
Pentru aceste motive, pedeapsa a fost orientată spre media limitelor speciale prevăzute de lege, ceea ce a condus la aplicarea unei pedepse principale de 6 ani închisoare.
Cu toate acestea, instanţa de fond a avut în vedere durata mare de timp trecută de la perioada săvârşirii infracţiunii, comisă cu aproape opt ani de zile în urmă, motiv pentru care a compensat durata procedurilor desfăşurate în cauză, aşa cum cere jurisprudenţa CEDO în materie, prin reducerea pedepsei cu un an închisoare, oprindu-se la pedeapsa principală de 5 ani închisoare. Astfel, curtea de apel a dat expresie dreptului acuzatului la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile, care poate fi protejat în dreptul intern şi prin luarea în considerare a acesteia în procesul de individualizare a sancţiunii penale, în caz de condamnare, prin reducerea pedepsei sau schimbarea modalităţii ei de executare, ca remediu efectiv, realizat în mod expres şi cuantificabil, în acord cu jurisprudenţa convenţională în materie.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale, instanţa de fond a constatat că numai executarea efectivă a pedepsei închisorii poate conduce la formarea în persoana inculpatului a unei conduite conforme cu normele penale şi deplina sa integrare socială, în scopul prevenirii reiterării unor astfel de fapte penale.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, prima instanţă a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este pedepsită cu interzicerea exercitării unor drepturi şi, ţinând seama de natura şi circumstanţele concrete de comitere a infracţiunii de către inculpatul în cauză, care s-a folosit de propria calitate profesională de avocat în procedura de executare silită, i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond, având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. şi cele ale art. 1357 alin. (1), art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ., a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului.
În ceea ce priveşte acţiunea părţii civile RADEF "România Film", care s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de bani achitată în urma executării silite, respectiv 790,583,78 RON, s-a constat că s-a produs un prejudiciu în patrimoniul acestei părţi civile, care a fost lipsită de suma respectivă, fără ca ea să urmeze regimul juridic specific, prin intrarea ei în patrimoniul persoanei vătămate S.C. B. S.R.L., soluţie care nu împiedică însă valorificarea altor drepturi specifice între părţile interesate, precum înscrierea de către RADEF la masa credală a S.C. B. S.R.L., dacă se vor considera îndeplinite condiţiile prevăzute de prevederile legale speciale în materie.
În acest context, instanţa de fond a subliniat că nu este împiedicată existenţa mai multor titluri juridice în legătură cu acelaşi bun sau drepturi/obligaţii, atâta timp cât acestea pot coexista juridic, urmând ca ele să fie puse în valoare în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii juridice şi cu respectarea principiilor de drept aplicabile în materie, precum interzicerea îmbogăţirii fără justă cauză, în ipoteza îndestulării unei părţi prin valorificarea unuia dintre titlurile juridice coexistente. Prima instanţă nu a primit concluziile procurorului în vederea aplicării instituţiei restabilirii situaţiei anterioare, apreciind că nu este necesar, având în vedere că există o legătură de cauzalitate directă între fapta delictuală a inculpatului şi prejudiciul astfel produs, acţiunea civilă fiind astfel admisibilă şi fondată.
Referitor la acţiunea civilă a părţii civile C., care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 208.421 RON, instanţa de fond nu a primit concluziile procurorului, în sensul necesităţii confiscării sumei astfel obţinute de la inculpat, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu susţinerea faptului că partea civilă nu mai fiinţează şi nici nu a fost identificată vreo succesoare în drepturi ale acesteia, în condiţiile în care aceasta are constituire de parte civilă în cauză, formulată în mod legal, aspectele privind situaţia juridică a acesteia ţinând de modalitatea de executare a pretenţiilor civile astfel formulate, iar nu de temeinicia acestora.
În cursul urmăririi penale, persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă în procesul penal prin declaraţia din 20.07.2017 cu suma de 200.197,42 RON, iar prin adresa înregistrată la data de 22.08.2018, F. S.A. s-a constituit parte civilă în dosarul de faţă cu suma de 104.136,33 RON. S-a constatat că în cursul judecăţii, persoana vătămată D. a renunţat expres la pretenţiile civile, susţinând că a fost despăgubit de către F., prin restituirea sumelor de bani, iar cu adresa nr. x/04.05.2020, F. S.A. s-a menţinut constituirea de parte civilă în procesul penal cu suma de 200.197,42 RON, în privinţa căreia s-au constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului.
De asemenea, prin declaraţia din 26 iunie 2018, I., reprezentant legal al H., fostul lichidator al S.C. G. S.R.L., s-a constituit parte civilă cu suma de 164.804 RON, iar persoana vătămată S.C. G. S.R.L., prin lichidatorul judiciar H., reprezentat de I., s-a constituit parte civilă în procesul cu suma de 194.904,98 RON, din care 30.000 RON reprezentând daune morale.
În cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. nu a virat sumele de bani încasate de la executorul judecătoresc în contul de lichidare al S.C. G. S.R.L., fiindu-i cauzat astfel un prejudiciu în valoare de 165.104,98 RON, iar prin sentinţa civilă nr. 76/S/2017 a Tribunalului Covasna s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. G. S.R.L., drepturile acesteia urmând să fie exercitate de lichidatorul judiciar H., prin reprezentant legal I..
Pentru aceste motive, prima instanţă a obligat inculpatul la plata către părţile civile a sumei totale de 1.364.307,18 RON, cu titlu de daune materiale, şi a respins pretenţiile civile în rest, având în vedere că acestea nu au fost dovedite în cauză (precum cererea de daune morale a S.C. G. S.R.L.)
În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii dispuse în cauză, instanţa de fond le-a menţinut pe toate până la concurenţa totală a prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 305/A din 17 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 942 RON, a rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că judecătorul fondului a efectuat o judicioasă analiză a acuzaţiilor aduse apelantului, analiză exhaustivă întemeiată pe probele administrate în cursul urmăririi penale, relevante din această fază procesuală fiind înscrisurile emise de inculpat, declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi înscrisurile depuse de inculpat în susţinerea apărărilor invocate în cursul judecăţii.
În urma coroborării probelor s-a concluzionat întemeiat că inculpatul, în calitate de avocat, în mai multe dosare execuţionale în perioada 2013-2015 a formulat cereri de executare silită în numele creditorilor însoţite de împuterniciri avocaţiale şi a indicat executorului judecătoresc J. conturile bancare deschise în nume personal sau în numele cabinetului său de avocatură, solicitându-i plata sumelor executate silit prin poprire direct în aceste conturi ale sale, sume pe care nu le-a mai restituit creditorilor, chiar dacă instanţele de judecată au decis întoarcerea executării silite, reţinându-se în sarcina inculpatului participaţia improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale).
În această manieră, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care stabilesc că Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
Instanţa de apel a constatat, aşadar, că este nefondat motivul de apel invocat de inculpat, conform căruia pentru existenţa instigării la abuz în serviciu, în speţă, se impunea constatarea existenţei infracţiunii de abuz în serviciu comise de executorul judecătoresc; motivul invocat face abstracţie de specificul acuzaţiei reţinute, şi anume instigare la abuz în serviciu comis de autor sub forma participaţiei improprii, participaţie care prin definiţia legală exclude reţinerea infracţiunii în sarcina autorului.
Ca atare, trecând la propria analiză a fiecărui act material comis de către inculpat, instanţa de apel a reţinut că primul act material a fost comis în perioada 22.02.2013-12.06.2014 raportat la persoanele vătămate S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film"; judecătorul fondului a reţinut că la data de 15.01.2013, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. B. S.R.L. (reprezentată legal de administrator K., societate aflată în procedură de insolvenţă derulată de administrator judiciar L.), cerere prin care a solicitat punerea în executare silită împotriva debitorului M., cu sediul în municipiul Bucureşti, pentru plata sumei de 904.000 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data de 28.11.2012 până la achitarea sumelor datorate, 10.000 RON cheltuieli de judecată şi 10.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 175/Ap/28.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. x/2012
Inculpatul a ataşat cererii de executare silită împuternicirea avocaţială nr. x/09.01.2013, din care rezulta pentru executor că inculpatul era împuternicit de clientul S.C. B. S.R.L., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 23.07.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare cerere executare silită şi ridicare sume provenite din recuperare - titlu executoriu decizia civilă legalizată şi executorie în dosar nr. x/2012 Curtea de Apel Braşov, reprezentare în eventuale contestaţii la executare silită şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţei de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricărei alte persoane juridice şi fizice de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi factura nr. x/09.01.2013, emisă de A. - Cabinet de Avocat către S.C. B. S.R.L., pentru suma de 10.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare, reprezentare dosar execuţional RADEF S.A. şi eventuale contestaţii la executare silită.
Prin adresa nr. x/21.02.2013, inculpatul a înaintat către J. copia contractului de asistenţă juridică nr. x/23.07.2012, cu menţiunea că având în vedere că, potrivit art. 2.2 din contract, onorariul de avocat reprezintă 50% din sumele recuperate de la debitoarea M., sumele recuperate să fie distribuite cu prioritate către Cabinet de Avocat A., până la concurenţa a 1/2 din debitul datorat. Totodată, prin e-mail-urile din datele de 22.02.2013 şi 13.03.2013, inculpatul avocat A. i-a indicat executorului judecătoresc contul său, deschis la N., pentru virarea sumelor de bani rezultate din executarea silită prin poprire.
Ca urmare în perioada 22.02.2013-22.08.2013, martorul J. a efectuat 21 de viramente bancare din contul x, aparţinând J., deschis la N. S.A., în contul x, aparţinând Cabinetului de avocat A., deschis la N. S.A., în valoare totală de 604.404,37 RON, iar în perioada 12.08.2013 - 12.06.2014 a mai efectuat cinci plăţi în numerar, prin casierie, a sumei totale de 72.733,19 RON.
Prin decizia nr. 2030 din data de 04.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de M. împotriva deciziei civile nr. 174/Ap/28.11.2012 a Curţii de Apel Braşov şi a fost respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2596/26.09.2012 a Tribunalului Covasna, aceasta din urmă fiind nevoită să restituie sumele de bani executate silit.
Judecătorul fondului, a reţinut că martorul J. a confirmat că suma de bani încasată în cadrul dosarului execuţional nr. 2/2013 a virat-o în contul indicat de avocatul A., considerând că acesta din urmă avea mandat să primească banii în baza împuternicirii avocaţiale, susţinând că, deşi inculpatul i-a cerut să îi vireze 50% din sumele recuperate cu titlu de onorariu, martorul a precizat că "nu am luat în considerare această adresă întrucât contractul de asistenţă juridică era titlu executoriu şi trebuia investit cu formulă executorie. Întreaga executare a avut ca scop recuperarea creanţei, iar nu plata onorariului".
Instanţa de apel a constatat că inculpatul nu era împuternicit pentru încasarea sumelor executate, după cum a reieşit din declaraţia martorului L. care a menţionat că nu a existat nicio înţelegere, discuţie sau vreun mandat special pentru ca avocatul A. să încaseze vreo sumă de bani în contul său în numele creditoarei S.C. B. S.R.L., iar suma achitată de RADEF către B. nu a ajuns în conturile bancare ale acesteia din urmă.
Aşadar, Înalta Curte a reţinut că, în mod justificat, prima instanţă a respins apărarea inculpatului care a susţinut că sumele respective au fost încasate direct în contul său bancar, în baza unui act adiţional la contractul de asistenţă juridică, şi apoi predate administratorului societăţii S.C. B. S.R.L., respectiv martorului K.. În acest sens, instanţa de apel a constatat că, într-adevăr, martorul K. a declarat că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpat.
În apel, inculpatul s-a apărat susţinând că martorul K. nu a fost sincer, fiind un martor interesat să declare împotriva inculpatului, pentru a-şi acoperi propriile fapte penale, însă Înalta Curte nu a primit această apărare, tocmai pentru că inculpatul a omis să menţioneze că faţă de martor nu s-a derulat vreo procedură penală, deci nu este real că ar fi martor interesat.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăţie normele legale care stabilesc că plata sumelor executate se face creditorului, spunându-i inclusiv că are acceptul creditorului ca sumele executate să-i fie virate integral lui.
Cu privire la cel de-al doilea act material comis de inculpat în perioada 07.03.2014-02.06.2014, Înalta Curte a constatat că la data de 07.03.2014 acesta a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc J. cererea de executare silită prin care C., reprezentată de împuternicit O., în calitate de director, a solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. P. S.A., pentru plata sumei de 207.710 RON, reprezentând creanţă, cu dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate, 10.321 RON şi 2.636 RON cheltuieli de judecată şi 2.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 53/Ap/05.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul civil nr. x/2011
Inculpatul a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x/03.01.2014, prin care era împuternicit de clientul C. SpA, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 03.01.2014, să exercite următoarele activităţi: redactare şi reprezentare apel în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate în instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer.
Din declaraţia dată în calitate de martor în acest dosar de către executorul judecătoresc, Q., s-a reţinut că acesta primise în cursul anului 2014 o ofertă reală de plată de la debitorul P., în favoarea creditoarei C. pentru suma de aproximativ 208.421 RON, iar după consemnarea sumei şi emiterea unor somaţii către creditoare, aceasta a indicat ca banii să fie viraţi în contul J., lucru pe care martorul l-a şi făcut.
Prin încheierea din data de 12.03.2014, martorul executor judecătoresc J. a constatat efectuată plata în sumă de 208.421 RON pe care debitoarea S.C. P. a datorat-o creditoarei C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov.
Prin corespondenţa purtată prin poştă electronică la 17 martie 2014, inculpatul a indicat inculpatului J. un cont personal, deschis la F. cu referire evidentă la operaţiunea viitoare de virare a sumei rezultată din executare silită, iar la data de 30.05.2014, prin adresă, inculpatul A. a comunicat executorului judecătoresc J. contul bancar, deschis pe numele cabinetului său de avocat la R., Sucursala Braşov, pentru virarea sumelor de bani provenite din executare.
La data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menţionată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional. nr. 8/2014.
Înalta Curte a reţinut că suma de 208.421 RON nu a fost predată de către inculpatul A. clientului C. Sucursala Bucureşti - Agenţia Braşov.
Din declaraţia martorului Z. a reieşit cu certitudine că nici verbal, nici prin contractul de asistenţă juridică, inculpatul nu a fost împuternicit să încaseze vreo sumă de bani în numele băncii.
De altfel, chiar apelantul inculpat în completările la concluziile scrise din apel (setul al treilea pag. 62-64) a precizat că după recuperarea sumelor provenite din procesul cu P. S.A., acestea au rămas în custodia cabinetului de avocatură în contul bancar de la R., sume cu care inculpatul a recunoscut că a decis să îşi compensez creanţele din celelalte contracte neachitate pe traseu, deşi banca reziliase contractele de asistenţă juridică şi deşi sumele executate fuseseră cerute de către client.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce fără vinovăţie normele legale care stabilesc că eliberarea sumelor executate se face creditorului.
În ceea ce priveşte al treilea act material, s-a reţinut că acesta a fost comis în perioada 03.03.2015-16.03.2015: inculpatul a înregistrat la Biroul executorului judecătoresc J. cererea de executare silită prin care creditorii D. şi E. au solicitat punerea în executare silită prin poprire împotriva debitorului S.C. S. S.A. pentru plata sumei de 187.547,42 RON, reprezentând creanţă, compusă din 96.060,77 RON debit şi 91.486,33 dobânda legală, plus dobânda legală, începând cu data cererii până la achitarea sumelor datorate şi 5.000 RON onorariu de avocat, precum şi alte cheltuieli legate de executare, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1250/09.02.2015, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul civil nr. x/2014
Inculpatul a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x/26.02.2015, prin care a fost împuternicit de clienţii D. şi E., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 26.02.2015 să exercite următoarele activităţi: recuperare debit S. S.A. conform sentinţei civile nr. 1250/2015 a Judecătoriei Braşov, să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ, la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică, de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer şi factura nr. x/03.03.2015, emisă de A. - Cabinet de avocat, către D., pentru suma de 5.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat.
În corespondenţa purtată prin poştă electronică la 16 martie 2015, inculpatul A. i-a transmis inculpatului J. următoarele:
"Conform solicitării clientului meu D., sumele rezultate din executarea silită îndreptată către S. S.A. vor fi virate în contul x deschis la N. titular cont Cab de av A. cu titlu sume remise în custodie rezultate din recup. Debit datorat D.".
Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeaşi zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc J. a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A..
Înalta Curte, pe baza declaraţiei persoanei vătămate D., a reţinut că inculpatul nu a avut mandat expres pentru primirea în depozit a sumei de 192.547,42 RON; de-altminteri, inculpatul nu a comunicat creditorului D. ridicarea acestei sume de bani şi nici nu i-a dat banii cuveniţi, deci nu a avut intenţia de a ţine în depozit suma încasată.
Apărarea apelantului că persoana vătămată D. a indus în eroare instanţa fondului prin declaraţiile sale pentru a nu fi executat de F., nu a fost primită de instanţa de apel, deoarece această apărare este neconcludentă raportat la conduita penală reproşată apelantului, aceea de a determina executorul judecătoresc să-i vireze direct sumele virate, sume pe care nici nu le-a transmis persoanei vătămate.
Mai mult, titlul executoriu a fost obţinut în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Braşov, în care instanţa a obligat S. să îi restituie persoanei vătămate suma de 23.376 CHF, plus dobânda legală, cu titlu de plată nedatorată de la data acordării comisionului de risc pentru fiecare lună şi până la data plăţii efective, aferent contractului de credit nr. x din data de 20.06.2007. Or, persoană vătămată a declarat că a vorbit cu avocatul A. cu privire la posibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri şi i-a comunicat că nu doreşte să execute banii până nu se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă; cu toate acestea, inculpatul a formulat o cerere de executare silită a hotărârii nedefinitive fără ca persoana vătămată să fie încunoştinţată în acest sens; ulterior avocatul i-a spus că a pus în executare prima hotărâre, însă nu i-a comunicat că ar fi încasat vreo sumă de bani rezultată din executare. Pe de altă parte, persoana vătămată a afirmat că niciodată nu s-a pus problema ca vreo sumă de bani recuperată să fie virată în contul inculpatului sau ridicată de către acesta.
Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să-i vireze lui suma executată, contrar dispoziţiei legale ce prevede că aceasta se eliberează creditorului, executorul acţionând fără vinovăţie, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia suma o va ţine în custodie şi presupunând că avocatul acţionează în numele clientului său, conform indicaţiilor acestuia.
Referitor la cele de-al patrulea act material, instanţa de apel a reţinut că acesta a fost comis de inculpat în perioada 25.06.2015-10.11.2015. Astfel, la data de 25.06.2015, la Biroul executorului judecătoresc J. din municipiul Bucureşti, inculpatul a înregistrat cererea de executare silită prin care S.C. G. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. H. - lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc pentru plata sumei de 716.250,14 RON cu dobânda legală, compusă din: 520.075 RON - debit datorat potrivit sentinţei civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, 196.175,14 RON - dobânda legală calculată potrivit prevederilor art. 6 coroborat cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, până la data formulării cererii de executare silită şi dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum şi alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON.
Inculpatul a ataşat împuternicirea avocaţială nr. x/11.01.2013, prin care era împuternicit de clientul S.C. G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., în baza contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 27.09.2012 să exercite următoarele activităţi: redactare acţiune în pretenţii în contradictoriu cu Municipiul Târgu Secuiesc, reprezentare fond Tribunalul Covasna, precum şi la instanţele superioare, formare şi reprezentare dosar execuţional şi să asiste/să reprezinte clientul în faţa instanţelor de judecată în dosare civile, penale, de contencios administrativ la toate instanţele, indiferent de rang, precum şi în faţa oricăror alte instituţii, autorităţi de stat şi oricare altă persoană juridică şi fizică de drept privat sau public unde interesele petenţilor o cer, precum şi factură nr. x/27.06.2015, emisă de A. - Cabinet de avocat către S.C. G. S.R.L., pentru suma de 8.000 RON, reprezentând contravaloare onorariu de avocat formare dosar execuţional.
În urma actelor de executare silită, la data de 07.09.2015, terţul poprit V. S.A., a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 33.790,73 RON.
Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la N., beneficiar Cabinet avocat A..
La data de 09.09.2015, la cererea debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, Judecătoria Târgu Secuiesc a dispus, în dosarul nr. x/2015, suspendarea provizorie a executării silite pornită în dosarul nr. x/2015 al J., până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
La data de 29.09.2015, la J. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. G. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. H., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită.
Prin încheierea din data de 01.10.2015 executorul judecătoresc J. a dispus încetarea executării silite şi închiderea dosarul execuţional nr. x/2015, încheierea fiind comunicată în aceeaşi zi, prin poşta electronică, avocatului A., şi, prin postă, debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar.
Tot în aceeaşi zi, respectiv în data de 01.10.2015, la J. s-a înregistrat o nouă cerere de executare silită, identică cu prima.
În urma actelor de executare silită, la data de 13.10.2015, terţul poprit W. S.A. a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc suma de 591,25 RON.
La data de 26.10.2015, la sediul Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc a avut loc o întâlnire între S.C. G. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. H., reprezentată de I., însoţit de avocat A. şi reprezentantul Municipiului Târgu Secuiesc, Primarul X., însoţit de consilierul juridic al primăriei, Y., în vederea stabilirii de comun acord a unei modalităţi de stingere a debitului generat de litigiul care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Covasna.
În urma întâlnirii, s-a stabilit că în data de 12.11.2015 se va introduce pe ordinea de zi a Consiliului Local, propunerea de rectificare a bugetului local în vederea achitării unei prime tranşe în valoare de 144.372,17 RON urmând ca, ulterior, lichidatorul să pună în discuţia creditorilor plata eşalonată a debitului. În procesul-verbal încheiat cu această ocazie, se face referire şi la suma de 33.790,73 RON executată silit, fiind consemnat şi contul de lichidare deschis pe numele S.C. G. S.R.L., cont unde urmau să fie virate sumele de bani de către debitor.
Din declaraţia reprezentantului S.C. H., I., a rezultat, cu privire la suma executată silită, că inculpatul i-a comunicat că aceasta se află în contul executorului judecătoresc.
La data de 30.10.2015, s-a înregistrat la J. cererea formulată de G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A., prin care s-a solicitat suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. x/2015, motivat de faptul că, în urma întâlnirii dintre creditor şi UAT Târgu Secuiesc din data de 26.10.2015, s-a convenit ca debitul să fie prins pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din data de 05.11.2015, în ceea ce priveşte modalitatea şi termenele de plată.
Prin încheierea din data de 04.11.2015, executorul judecătoresc J. a admis cererea creditorului şi a dispus suspendarea executării silite a debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, încheiere ce a fost comunicată debitorului.
La data de 10.11.2015, debitoarea Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, a consemnat suma de 144.373 RON la dispoziţia executorului judecătoresc.
La data de 10.11.2015 s-a înregistrat la J. cererea formulată de G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., prin avocat A., prin care s-a solicitat renunţarea la suspendarea executării silite pe perioada instrumentării actelor de eliberare sume aflate în contul de consemnaţiuni, urmând ca ulterior eliberării, să se dispună din nou suspendarea executării silite. În aceeaşi zi, avocat A. a comunicat prin email executorului judecătoresc contul bancar în care urma să fie eliberate sumele provenite din executarea silită, respectiv x, deschis la R. - Sucursala Braşov.
Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanşată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la F., beneficiar Cabinet avocat A..
Imediat după eliberarea sumelor mai sus menţionate, la data de 11.11.2015, la J. s-a înregistrat cererea formulată de S.C. G. S.R.L., reprezentată legal prin S.C. H., lichidator judiciar, prin avocat împuternicit A., de renunţare la executare silită (d.u.p. fila x).
Prin încheierea din data de 11.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional nr. x/2015.
Înalta Curte a reţinut că martorul I., în calitate de reprezentant al părţii civile S.C. H., a declarat că, fără acceptul său, inculpatul a primit sumele executate în contul lui bancar. Instanţa de apel a reţinut că apărarea apelantului că declaraţia martorului I. ar fi subiectivă, fiindcă ar preconstitui drepturi succesorale este străină de natura cauzei.
Referitor la S.C. G. S.R.L. Tg. Secuiesc, apelantul a mai susţinut că executorul judecătoresc nu a făcut abuz în funcţie, procedând la distribuirea sumelor provenite din executarea silită potrivit dispoziţiilor incidente; chiar dacă executorul ar fi fost obligat să distribuie sumele potrivit regulilor incidente procedurii insolvenţei, apelantul a arătat că tot inculpatului ar fi fost obligat executorul să le vireze, fiind cheltuieli curente; în contextul acestei apărări, Înalta Curte a subliniat că inculpatul a recunoscut că personal i-a dat executorului informaţiile necesare de virament pentru creanţele datorate cabinetului de avocatură, sume care nu au fost însă încasate cu titlu debit datorat clienţilor, ci au fost încasate numai în limita creanţelor datorate cu titlu de onorariu de avocat (pag. 64 din completările la memoriul de apel, depuse în 26 septembrie). Înalta Curte a constatat că tocmai conduita recunoscută antrenează răspunderea inculpatului pentru instigarea executorului judecătoresc la abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, instigare ce constă în instrucţiunile transmise executorului vizând tilul sumei distribuite, nicidecum în calificarea acesteia de către avocat cu ocazia încasării.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că inculpatul l-a determinat pe executor să încalce, fără vinovăţie, dispoziţia legală prevăzută în art. 864 din C. proc. civ. ce stabileşte că eliberarea sumei executate se face doar creditorului.
Concluzionând, Înalta Curte a constatat că toate cele patru acte materiale anterior analizate cad sub incidenţa legii penale independent de justificările ulterioare ale inculpatului, valorificate prin motivele de apel, ce acreditează teza, de altfel nereală, că a operat compensarea legală ori un drept de retenţie asupra sumelor executate. Nerealitatea tezei este evidentă pentru simplul fapt că sumele executate nu aveau ce să caute în alt cont decât al creditorului, după cum stabileşte legea, iar din contul creditorului nu putea opera compensarea ori dreptul de retenţie al avocatului.
De altfel, s-a reţinut că motivul referitor la compensarea legală, în cadrul procedurii insolvenţei, a sumelor ce i se cuveneau cu titlu de onorariu de la debitorii procedurii escamotează acuzaţia adusă inculpatului, constând tocmai în aceea că debitorii nu aveau cunoştinţă de sumele încasate de avocat în numele lor, fără acceptul lor.
Apelantul a mai solicitat, prin concluziile depuse ulterior închiderii dezbaterilor în apel, schimbarea de încadrare juridică din forma continuată a unei unice infracţiuni în patru infracţiuni concurente, ca fiind mai favorabilă apelantului, deoarece primele acte materiale ar fi prescrise. Înalta Curte a constatat însă că în etapa deliberării apelantul nu poate solicita schimbarea de încadrare juridică, iar, nu în cele din urmă, încadrarea juridică într-o singură infracţiune continuată reprezintă încadrarea reală a actelor materiale comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi prin acelaşi mod de comitere a faptei.
În acest sens, s-a constatat că sunt pe deplin întemeiate considerentele primei instanţe, care, în esenţă, a observat că actele de executare omogene juridic au fost comise la intervale de timp care permit să fie reţinută unicitatea rezoluţiei infracţionale, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe acte de executare care se contopesc în aceeaşi unitate naturală infracţională, unele din acestea chiar întrepătrunzându-se reciproc sub aspect temporal; mai mult, inculpatul a comis toate acţiunile prin acelaşi tip de conduită infracţională, respectiv în cadrul procedurii de executare silită derulate de acelaşi birou de executare judecătorească şi a avut aceeaşi poziţie subiectivă în toate cele patru acte materiale reţinute, pe care le-a comis în acelaşi scop infracţional constând în însuşirea sumelor de bani aparţinând clienţilor săi, cu o justificare comună reprezentată de plata propriilor onorarii avocaţiale sau activităţi fiduciare nereale.
Ca urmare, Înalta Curte a concluzionat că este temeinică reţinerea faptelor de către judecătorul fondului, precum şi efectuarea încadrării juridice a acestora într-o singură infracţiune în formă continuată de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu patru acte materiale.
În continuare, Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale a inculpatului, deoarece termenul general de prescripţie este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - text legal incident întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare, respectiv 9 ani şi 4 luni închisoare - şi a început să curgă de la ultimul act material din 10 noiembrie 2015.
Totodată, a reţinut că, la individualizarea judiciară a pedepsei principale de 5 ani închisoare şi a duratei pedepsei complementare aplicate, în mod judicios, prima instanţă a dat eficienţă deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., având în vedere în special cuantumul ridicat al prejudiciului, dar şi circumstanţelor personale ale inculpatului, care este bine integrat social şi nu are antecedente penale, aspecte de natură să limiteze agravarea individualizării pedepsei penale.
Nu în cele din urmă, judecătorul fondului corect a dat eficienţă, diminuând cuantumul pedepsei, duratei relativ mari a procedurilor penale desfăşurate în cauză, aşa cum cere jurisprudenţa CEDO în materie.
Înalta Curte a constatat că soluţionarea laturii civile a cauzei în mod just s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. şi cele ale art. 1357 alin. (1), art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ., constatându-se îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a inculpatului, ceea ce a condus la obligarea reparării prejudiciului cauzat prin fapta reţinută în sarcina lui, respectiv la plata către părţile civile a sumei totale de 1.364.307,18 RON, cu titlu de daune materiale, fiind just respinsă cererea de daune morale a S.C. G. S.R.L.
Totodată, în mod legal, judecătorul fondului a menţinut măsurile asiguratorii în vederea garantării recuperării prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare ocazionate în cauză.
La examinarea cauzei din oficiu, instanţa de apel nu a constatat cazuri de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinţei atacate.
În concluzie, pentru considerentele expuse, s-a constatat că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 13.11.2023 (data plicului).
În cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.
În esenţă, recurentul a arătat că, prin decizia de condamnare s-a reţinut că faptele imputate constituie participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de abuz în serviciu.
În concret, s-a reţinut că recurentul l-a determinat pe executorul judecătoresc să vireze sumele executare în cadrul procedurilor de executare silită în conturile deschise pe numele acestuia sau al cabinetului său de avocatură şi, astfel, să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care prevăd, în esenţă, că sumele executate în cadrul procedurii de executare silită se eliberează creditorului, după reţinerea cheltuielilor de executare.
Participaţia improprie în forma instigării este definită de art. 52 alin. (3) din C. pen.. Potrivit acestui text de lege, determinarea, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Astfel, una dintre condiţiile ce rezultă din conţinutul normei legale pentru reţinerea participaţiei improprii sub forma instigării este ca autorul nemijlocit să comită (fără vinovăţie) o faptă prevăzută de legea penală.
Participaţia (proprie sau improprie) nu poate fi concepută în lipsa comiterii unei fapte prevăzute de legea penală de către autorul nemijlocit. Aceasta întrucât participaţia se manifestă într-o formă de dependenţă a conduitei instigatorului faţă de fapta principală săvârşită de către autor, căreia i se ataşează.
Recurentul a arătat, sub un prim aspect, că potrivit art. 15 alin. (1) din C. pen., infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
Vinovăţia (ca element de tipicitate subiectivă) este, aşadar, distinctă de imputabilitate.
În raport de dispoziţiile art. 52 alin. (3) din C. pen., participaţia improprie este definită prin raportare la vinovăţia cu care acţionează autorul nemijlocit al faptei.
Or, în speţă, în cazul executorului judecătoresc J., procurorul de caz a dispus, prin rechizitoriu, clasarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., reţinând că există o cauză de neimputabilitate care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv eroarea.
De asemenea, având în vedere şi ordinea de prioritate a reţinerii cauzelor care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., rezultă că fapta imputată autorului nemijlocit al faptei (executorul judecătoresc) există, este prevăzută de legea penală, a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege şi este probată, însă este neimputabilă, întrucât autorul faptei s-a aflat în eroare.
Recurentul a subliniat însă că, potrivit art. 52 alin. (3) din C. pen., participaţia improprie există doar atunci când autorul comite fapta fără vinovăţie, iar nu atunci când comite fapta în mod neimputabil, din eroare.
Sub un al doilea aspect, recurentul a apreciat că fapta autorului nemijlocit nu este prevăzută de legea penală, ceea ce exclude existenţa instigării ca formă de participaţie.
În acest sens, a arătat că singura menţiune a instanţei de apel cu privire la faptele executorului judecătoresc sunt în sensul că acestea nu constituie infracţiuni şi că pentru existenţa participaţiei improprii legea nu impune existenţa unei infracţiuni comise de către autorul nemijlocit.
Recurentul a învederat că nu se contestă faptul că participaţia improprie nu este condiţionată de existenţa unei infracţiuni a autorului nemijlocit. Dimpotrivă, este de esenţa participaţiei improprii ca fapta autorului să nu constituie infracţiune, pentru că, altfel, participaţia ar fi proprie. Este însă necesar ca fapta autorului să fie prevăzută de legea penală, chiar dacă nu întruneşte şi celelalte trăsături ale infracţiunii (cum este, de pildă, imputabilitatea).
Faptele reţinute în sarcina executorului judecătoresc au fost calificate juridic drept abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen.).
Norma de incriminare prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere prin care se conferă caracter agravat infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, caz în care limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Reglementarea cuprinsă în art. 297 din C. pen. întregeşte conţinutul normei de trimitere, reprezentată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, prima dispoziţie legală devenind suportul juridic al celei de-a doua.
Aceste dispoziţii de incriminare trebuie aplicate în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Analizând constituţionalitatea normei de incriminare mai sus citate, Curtea Constituţională a statuat, prin decizia nr. 405/2016, că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Prin urmare, pentru a se putea reţine comiterea de către o persoană a infracţiunii de abuz în serviciu este necesar ca instanţa să constate că fapta materială concretă imputată acelei persoane reprezintă o încălcare a unei atribuţii de serviciu a subiectului activ, atribuţie care trebuie să fie prevăzută expres într-o lege sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, neputând fi dedusă pe cale de interpretare.
Cu alte cuvinte, incriminarea din art. 297 alin. (1) din C. pen. are în vedere nu încălcarea de către subiectul activ a oricărei norme din legislaţia primară, ci numai a acelor norme din legislaţia primară care fixează atribuţii de serviciu în sarcina sa.
Or, în speţă, instanţa de apel a reţinut că executorul judecătoresc J. a încălcat dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care prevăd următoarele:
"Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului".
Recurentul a susţinut că fapta imputată executorului judecătoresc se referă la încălcarea legii (normă procesual civilă), iar nu la încălcarea unei atribuţii de serviciu reglementate ca atare în legislaţia primară. C. proc. civ. nu reglementează atribuţii de serviciu în sarcina participanţilor la executarea silită, ci stabileşte, potrivit art. 1, regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor civile, precum şi de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii.
În opinia recurentului, în analiza elementelor constitutive ale faptei penale, nu este suficient să se constate că actul de conduită imputat se raportează la prescripţii normative ale legii, ci că acele acte normative de reglementare primară stabilesc atribuţii de serviciu ale subiectului activ.
Or, procurorul în actul de sesizare al instanţei (rechizitoriul), instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că norma pe care ar fi încălcat-o executorul judecătoresc este art. 864 din C. proc. civ.
Recurentul a reiterat că în C. proc. civ. sunt prevederi generale privind faza executării silite, care nu sunt de natură să determine, în mod automat, încălcări specifice cu consecinţe în planul răspunderii penale.
Mai mult, în opinia recurentului, dincolo de faptul că reglementarea unor reguli de procedură este în mod evident distinctă de reglementarea expresă a unor atribuţii de serviciu, soluţia de condamnare pare să fie fundamentată, în realitate, pe încălcarea principiului legalităţii. Altfel spus, în opinia instanţei de apel, încălcarea unei norme procesual civile (pentru care tot legea procesuală prevede remediile posibile), indiferent dacă reglementează sau nu atribuţii de serviciu exprese în sarcina unei persoane, ar atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Or, printr-o astfel de interpretare se eludează întreaga raţiune a incriminării infracţiunii de abuz în serviciu şi Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel procedând într-o manieră prin care extinde, din nou, sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.
În opinia recurentului, intenţia Curţii Constituţionale a fost tocmai aceea ca infracţiunea de abuz în serviciu să sancţioneze doar acele încălcări ale atribuţiilor de serviciu expres prevăzute de legislaţia primară, dorind să limiteze sfera de incidenţă a acestei infracţiuni.
Pe de altă parte, textul de lege a cărei încălcare s-a invocat nu se referă la eliberarea sumelor în contul creditorului, ci la eliberarea sumelor creditorului, neexistând identitate între termenii de "eliberare" şi "plată" prevăzuţi de C. proc. civ. în cazul executării silite.
În acest sens, a arătat că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor prevăzute la capitolul III al Titlului II din C. proc. civ. rezultă că există o diferenţă între etapele civile ale procedurii de executare silită, respectiv o diferenţiere clară făcută de lege între "eliberarea sumelor creditorului" şi "plata sumelor rezultate din urmărirea silită", cele două instituţii fiind distincte, reglementate separat şi nu există o identitate între acestea.
Astfel, dispoziţiile din Secţiunea 1 a capitolului III utilizează numai doi termeni, respectiv "eliberare" şi "distribuire". "Plata" este o operaţiune ulterioară, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 867 din C. proc. civ.
Plata sumei rezultate din urmărirea silită este reglementată la Capitolul III Secţiunea a 3-a.
Aşadar, nu există identitate între noţiunile de "eliberare" (reglementată de art. 864 din C. proc. civ.) şi "plată" (reglementată de art. 880 din C. proc. civ., art. 1.475 din C. civ.).
În acest sens, a reiterat că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 656 şi art. 657 din C. proc. civ. (care se regăsesc la dispoziţii generale ale Titlului I - Capitolul III) şi art. 864 din C. proc. civ. (care se regăsesc la dispoziţiile generale ale Titlului II - Capitolul III) reiese că eliberarea sumelor de bani realizate din urmărirea silită, din punct de vedere procedural, se dispune de executorul judecătoresc, prin încheiere dată fără citarea părţilor. Eliberarea se realizează prin încheierea eliberată de executor în acest sens.
De asemenea, a subliniat că plata sumei realizată din urmărirea silită este o operaţiune ulterioară întocmirii încheierii, având în vedere dispoziţiile art. 880 din C. proc. civ.. Acest text de lege nu indică, însă, cine este persoana căreia i se poate face plata sumelor rezultate din urmărirea silită de către executorul judecătoresc, motiv pentru care se aplică dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv art. 1.475 din C. civ. potrivit căruia "Plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească".
Totodată, a menţionat că avocatul este reprezentant convenţional, atât al persoanelor fizice, cât şi al persoanelor juridice, în faţa executorilor judecătoreşti, aspect care reiese din dispoziţiile art. 83 şi art. 84 din C. proc. civ.
În acest sens, şi autorul faptei prevăzute de legea penală pe care l-ar fi instigat A. potrivit acuzaţiei şi deciziei de condamnare, executorul judecătoresc J., a depus la organul de cercetare penală (DNA) în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 484/P/2016, un memoriu în care a arătat distincţia între semnificaţia termenilor de "eliberare" şi "plată" conform C. proc. civ., susţinând că nu a săvârşit nicio faptă prevăzută de legea penală.
Mai mult, obiectul cauzei penale care a fost soluţionată cu Decizia de condamnare a fost reprezentat numai de "eliberarea" sumelor rezultate din urmărirea silită (obiectul judecăţii constituindu-l instigarea executorului judecătoresc la încălcarea art. 864 din C. proc. civ.), nu şi de "plata" sumelor rezultate din urmărirea silită (neexistând o acuzaţie de instigare a executorului judecătoresc la încălcarea dispoziţiilor art. 880 din C. proc. civ.).
În plus, în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată A., respectiv pentru primul act material al infracţiunii continuate pentru săvârşirea căreia a fost condamnat raportat la persoanele vătămate B. S.R.L. şi M., conform situaţiei de fapt reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia de condamnare (pag 27 primul paragraf), cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 15.01.2013 ceea ce atrăgea incidenţa dispoziţiilor vechiul C. proc. civ. (C. proc. civ. de la 1865).
În acest sens, a menţionat că Noul C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010) a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, prevedere care se regăseşte şi la art. 24 din Noul C. proc. civ.
Drept urmare, actelor materiale care intrau în infracţiunea continuată pentru săvârşirea căreia a fost condamnat A., astfel cum au fost reţinute în Decizia de condamnare, erau supuse dispoziţiilor a două legi procesual civile diferite, respectiv: primul act material reţinut în decizia de condamnare era supus dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865 (vechiul C. proc. civ.); al doilea, al treilea şi al patrulea act material erau supuse dispoziţiilor Noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010).
Or, recurentul a susţinut că, raportat la fapta penală reţinută în Decizia de condamnare (şi în actul de sesizare al instanţei) în sarcina autorului nemijlocit al infracţiunii, pentru primul act material al infracţiunii continuate pentru care a fost condamnat, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 864 din C. proc. civ., în condiţiile în care fapta materială era sub incidenţa vechiul C. proc. civ. (din 1865) care are numai 735 articole, este evident că executorul judecătoresc nu avea cum să încalce articolul 864 pe care această lege procesual civilă nu îl conţinea.
Drept urmare, executorul judecătoresc, ca autor al infracţiunii, nu săvârşise nicio faptă penală prin încălcarea unui articol inexistent în legea procesual civilă incidentă şi, ca atare, nici A. nu putea să săvârşească o infracţiune sub forma instigării.
În continuare a susţinut că, în cazul infracţiunii continuate, fiecare act material trebuie să întrunească în mod obligatoriu tipicitatea unei infracţiuni, forma continuată fiind efectul unei repetabilităţi a acţiunilor identice, care se circumscrie unităţii legale de infracţiune.
Or, în opinia recurentului, nici celelalte trei acte materiale nu îndeplinesc tipicitatea unei infracţiuni, raportat la dispoziţiile C. proc. civ., ca urmare a faptului că instanţa de apel a făcut confuzie între înţelesul termenului de "eliberare" (în accepţiunea art. 864 din C. proc. civ.) şi "plată/transfer/virament", considerându-se că termenul de "eliberare" prevăzut de art. 864 din C. proc. civ. este acelaşi cu cel de "plată/transfer/virament".
Astfel:
- la cel de-al doilea act material (pag 28-29 din decizie), instanţa de apel concluzionat că "la data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menţionată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional nr. 8/2014";
- la cel de-al treilea act material (pag 31 din decizie) instanţa de apel a reţinut că "Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeaşi zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc J., a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A." şi a concluzionat că "Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să-i vireze lui suma executată, contrar dispoziţiei legale ce prevede că aceasta se eliberează creditorului, executorul acţionând fără vinovăţie, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia suma o va ţine în custodie şi presupunând că avocatul acţionează în numele clientului său, conform indicaţiilor acestuia".
- la cel de al patrulea act material instanţa de apel a reţinut că "Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la N., beneficiar Cabinet avocat A." (pag 32).
"Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanşată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la F., beneficiar Cabinet avocat A." (pag 34).
"Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executor să încalce, fără vinovăţie dispoziţia legală, prevăzute în art. 864 din C. proc. civ. ce stabileşte că eliberarea sumei executate se face doar creditorului" (pag 34).
"Concluzionând, Înalta Curte constată că toate cele patru acte materiale anterior analizate cad sub incidenţa legii penale independent de justificările ulterioare ale inculpatului, valorificate prin motivele de apel, ce acreditează teza, de altfel nereală, că a operat compensarea legală ori un drept de retenţie asupra sumelor executate. Nerealitatea tezei este evidentă pentru simplul fapt că sumele executate nu aveau ce să caute în alt cont decât al creditorului, după cum stabileşte legea, iar din contul creditorului nu putea opera compensarea ori dreptul de retenţie al avocatului."
Recurentul a apreciat, aşadar că, nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, raportat la acuzaţia care i s-a adus prin actul de sesizare (rechizitoriu), care este o acuzaţie în relaţia cu executorul, respectiv că l-ar fi instigat pe acesta să încalce dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ., analiza unei eventuale fapte penale pe care ar fi săvârşit-o în relaţia cu clienţii nefăcând obiectul judecăţii. În procedura ordinară, instanţele au analizat relaţiile dintre A., în calitate de avocat, şi clienţi numai pentru a verifica dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind obţinerea unui folos necuvenit. Or, în situaţia în care executorul nu a încălcat dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ., activitatea profesională desfăşurată de acesta nereprezentând o faptă prevăzută de legea penală, rămâne fără obiect analiza în cauză a relaţiei dintre A., ca avocat, şi clienţii săi, sub aspectul cauzării sau nu a unei vătămări acestora.
În acest sens, a subliniat că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au desfiinţat niciunul dintre actele emise de executorul judecătoresc sau dintre înscrisurile încheiate/emise de/cu A. în calitate de avocat (inclusiv actul adiţional din 02.02.2013 la Contractul de asistenţă juridică nr. x din 23.07.2012 cu B. S.R.L. prin care avocatul a fost mandatat de acest client să efectueze activităţi fiduciare în sensul prevăzut de art. 3 lit. g) din Legea nr. 51/1995 şi art. 773 din C. civ. - încasare sume datorate RADEF şi distribuite către societate, procesele-verbale de decont cu care A. a predat sumele de bani către K. - administratorul B. S.R.L. şi procesul-verbal încheiat cu cabinetul de insolvenţă L.) pentru restabilirea situaţiei anterioare, ca urmare a condamnării acestuia, toate înscrisurile fiind şi rămânând valabile (la pag 16 parag. patru din Decizia de condamnare reţinându-se motivele invocate de instanţa de fond pentru respingerea solicitării procurorului în vederea aplicării restabilirii situaţiei anterioare). Totodată, niciunul dintre clienţi nu a uzitat de procedura înscrierii în fals împotriva împuternicirilor avocaţiale emise de avocatul A..
În continuare, recurentul a susţinut că legea nu interzice executorului judecătoresc să elibereze suma creditorului într-un cont care nu aparţine creditorului, ci aparţine reprezentantului convenţional al acestuia, independent de existenţa/inexistenţa unui mandat expres pentru derularea de activităţi fiduciare acordat de către creditor mandatarului său avocat.
Mai exact, îndeplinirea cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu în raport cu dispoziţia de lege evocată nu poate fi reţinută pentru plata sumelor în alt cont decât al creditorului, în lipsa unei prescripţii exprese a legii cu privire la obligaţia de a vira sumele exclusiv în contul creditorului.
Totodată, pornind de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, conform cărora "unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ", cât şi faptul că pentru orice acţiune/inacţiune prin care se încalcă atribuţii de serviciu de către funcţionarii publici, altele decât cele care pot fi circumscrise ilicitului penal, legiuitorul a reglementat o răspundere juridică extrapenală, recurentul a apreciat că este interzis ca, pe cale de interpretare, să se adauge la lege prin reţinerea unor acte/activităţi cu o sferă de cuprindere mai largă decât incriminarea în vigoare. A apreciat că relevante în acest sens sunt paragrafele 77 şi 78 din decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată.
Din această perspectivă, a învederat că Legea nr. 188/2000 prevede răspunderea disciplinară a executorilor judecătoreşti pentru abateri comise în activitatea derulată.
Nu în ultimul rând, actele emise în procedura de executare silită sunt supuse controlului de legalitate, pe calea contestaţiei la executare, la cererea persoanei interesate. Astfel, potrivit art. 712 alin. (1) din C. proc. civ.:
"împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".
Prin urmare, formularea unei plângeri penale împotriva funcţionarului public pentru sau în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu sau a actelor emise în exercitarea competenţelor profesionale nu conduce automat la angajarea răspunderii penale prin considerarea că orice neregularitate săvârşită în activitatea de serviciu realizată de acesta se circumscrie ilicitului penal, în lipsa existenţei elementelor care caracterizează fapta ca infracţiune, astfel cum au fost redefinite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat să se constate că fapta imputată nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare, nefiind posibilă instigarea la o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În final, a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, arătând că această măsură este una provizorie care nu echivalează cu soluţionarea pe fond a căii de atac, ci reprezintă doar mecanismul de înlăturare a riscului unei detenţii arbitrare, nelegale.
Articolul 13 din CEDO garantează dreptul la un remediu efectiv, în sensul că orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
O astfel de cale este reglementată în dreptul intern, legea dispunând că instanţa poate pronunţa suspendarea executării, măsură cu caracter urgent, extraordinar, apt să o califice drept remediu la standardul descris de art. 13 din Convenţie.
În susţinerea cererii de suspendare a executării Deciziei de condamnare până la soluţionarea recursului în casaţie a invocat şi jurisprudenţa CEDO, respectiv Hotărârea din 5 ianuarie 2016, Ksenz şi alţii împotriva Rusiei, Hotărârea din 27 iulie 2006, Bazorkina împotriva Rusiei, Hotărârea din 3 decembrie 2015, Yaroshovets şi alţii împotriva Ucrainei.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 07 februarie 2024, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 305/A din data de 17 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1.
În esenţă, s-a constatat că susţinerile recurentului A. privind lipsa de tipicitate obiectivă a faptei pentru care a fost condamnat, precum şi lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul în casaţie este nefondat.
Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extrordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)
De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.
(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare al participaţiei improprii sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..
Din această perspectivă, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina recurentului inculpat A., se constată că, prin sentinţa penală nr. 12/F din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, menţinută prin decizia penală nr. 305/A din 17 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea participaţiei improprii sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (patru acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., reţinându-se în fapt, în esenţă, că, fapta inculpatului A., care, în perioada 2013-2015, acţionând în calitatea sa de avocat în cadrul Baroului Braşov, cu ocazia asistenţei juridice acordate clienţilor săi persoane vătămate în cauză, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a determinat pe martorul J., executor judecătoresc în cadrul Biroului Executorului Judecătoresc cu aceeaşi denumire din Municipiul Bucureşti (BEJ), să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu prin încălcarea, fără vinovăţie, a dispoziţiilor prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti raportat la art. 864 din C. proc. civ., constând în aceea că, în cadrul procedurilor de executare silită, a dispus plata unor sume de bani, direct către inculpatul avocat, fără să se asigure de îndeplinirea, cu bună-credinţă şi întocmai, a prevederilor legale care impuneau eliberarea sumelor de bani din procedura executării silite creditorilor, cauzând un prejudiciu părţilor civile şi obţinând astfel pentru inculpat un folos patrimonial constând în valoarea sumelor de bani respective, în cuantum total 1.364.307,18 RON (respectiv din perioada 22.02.2013-12.06.2014, cu persoane vătămată S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film", în cuantum de 790,583,78 RON; din perioada 07.03.2014-02.06.2014, cu persoana vătămată C., în cuantum de 208.421 RON; din perioada 03.03.2015-16.03.2015, cu persoane vătămate D., E. şi F., în cuantum de 200.197,42 RON; din perioada 25.06.2015-10.11.2015, cu persoana vătămată S.C. G. S.R.L., prin lichidatorul judiciar H., reprezentat de I., în cuantum de 165.104,98 RON).
În legătură cu această faptă, recurentul a susţinut, sub un prim aspect, că nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că, potrivit art. 52 alin. (3) din C. pen., participaţia improprie există doar atunci când autorul comite fapta fără vinovăţie, nu şi atunci când comite fapta în mod neimputabil, din eroare, iar în speţă, în cazul executorului judecătoresc J., procurorul de caz a dispus, prin Rechizitoriu, clasarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., reţinând că există o cauză de neimputabilitate care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv eroarea.
Înalta Curte, în opinie majoritată, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că ceea ce caracterizează participaţia penală improprie este faptul că participanţii conlucrează la săvârşirea aceleiaşi fapte cu o atitudine psihică diferită, unii cu intenţie, alţii fără vinovăţie. Altfel spus, coautorul, instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, faptă comisă nemijlocit de o altă persoană, fără vinovăţie. Împrejurarea că autorul a acţionat fără vinovăţie este o cauză personală a acestuia, ceea ce nu schimbă caracterul faptei săvârşite, care rămâne faptă prevăzută de legea penală, şi nici nu înlătură vinovăţia celorlalţi participanţi care au contribuit cu intenţie la comiterea acelei fapte.
Înalta Curte, în opinie majoritară, reţine că eroarea asupra tipicităţii faptei care a fost reţinută în ceea ce îl priveşte pe executorul judecătoresc a condus la înlăturarea vinovăţiei acestuia, ca urmare a necunoaşterii unor împrejurări de care depindea întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, respectiv faptul că persoana faţă de care a dispus distribuirea sumelor rezultate din executarea silită nu era îndreptăţită la acestea. Or, această necunoaştere nu poate produce efecte în ceea ce îl priveşte pe recurent, respectiv pe cel care, cunoscând realitatea obiectivă, l-a determinat pe autorul nemijlocit să comită acţinea care corespunde elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, în sarcina sa fiind reţinută în mod corect întrunirea elementelor constitutive ale participaţiei improprii în forma instigării.
Formularea din cuprisul art. 30 alin. (1) din C. pen., în sensul că "nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteaia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei" are menirea de a sublinia că eroarea asupra tipicităţii (elementelor constitutive) va conduce doar la inexistenţa vinovăţiei, astfel încât, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, reţinerea participaţiei improprii în condiţiile art. 53 alin. (3) din C. pen. este pe deplin întemeiată.
Ca atare, în mod corect instanţele de fond şi de apel au circumscris participaţiei improprii sub forma instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fapta inculpatului A., reţinând că infracţiunea poate subzista inclusiv în ipoteza unei soluţii de clasare determinată de eroarea în care s-a aflat autorul când a comis infracţiunea principală.
Un al doilea aspect invocat de inculpatul A. în cererea de recurs în casaţie formulată a fost acela că fapta autorului nemijlocit nu este prevăzută de legea penală, ceea ce exclude existenţa instigării ca formă de participaţie, întrucât fapta imputată executorului judecătoresc se referă la încălcarea unei norme procesual civile, iar nu la încălcarea unei atribuţii de serviciu reglementate ca atare în legislaţia primară, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale. În opinia recurentului, C. proc. civ. nu reglementează atribuţii de serviciu în sarcina participanţilor la executarea silită, ci stabileşte, potrivit art. 1, regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor civile, precum şi de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii.
Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că una dintre condiţiile esenţiale pentru existenţa obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, în forma sa asimilată celor de corupţie, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, prin raportare şi la cele statuate prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, este ca neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act să fie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate prin legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. Altfel spus, cerinţa esenţială a încălcării legii, ataşată elementului material al infracţiunii, este o condiţie ce ţine de tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul a fost acuzat de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, comisă fără vinovăţie de executorul judecătoresc. Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că "inculpatul, în calitate de avocat, în mai multe dosare execuţionale în perioada 2013-2015 a formulat cereri de executare silită în numele creditorilor însoţite de împuterniciri avocaţiale şi a indicat executorului judecătoresc J. conturile bancare deschise în nume personal sau în numele cabinetului său de avocatură, solicitându-i plata sumelor executate silit prin poprire direct în aceste conturi sale, sume pe care nu le-a mai restituit creditorilor, chiar dacă instanţele de judecată au decis întoarcerea executării silite (...). În această manieră, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care stabilesc că Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului".
Această faptă, astfel cum a fost reţinută în hotărârea recurată, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fiind îndeplinită inclusiv condiţia ataşată elementului material al infracţiunii, martorul executor judecătoresc acţionând fără vinovăţie, într-o manieră nelegală, contrară obligaţiilor sale profesionale de serviciu, prin încălcarea legislaţiei primare în materia executării silite, respectiv a dispoziţiilor art. 864 din C. proc. civ.
Or, având în vedere integrarea dispoziţiilor art. 864 din C. proc. civ. în Capitorul III al Titlului II din Cartea a V-a din C. proc. civ., referitor la "Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin urmărirea silită", Înalta Curte, în opinie majoritară, reţine că dispoziţiile legale evocate se circumscriu atribuţiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 188/2000, în exercitarea cărora se afla executorul judecătoresc şi, totodată, că acestea prevăd clar conduita de urmat de către acesta în ipotezele prescrise, dispoziţii legale care au fost încălcate, fără vinovăţie, ca efect al actelor de determinare efectuate de recurentul inculpat.
Contrar celor susţinute de recurent, condiţia ataşată elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu (cerinţa esenţială a încălcării legii, ataşată elementului material al infracţiunii) este îndeplinită şi în ipoteza în care sunt încălcate dispoziţiile din C. proc. civ. care reglementează procedura de punere în executare a titlurilor executorii. În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, în care s-a reţinut existenţa infracţiunii de abuz în serviciu în cazul încălcării de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor din C. proc. civ. care reglementează desfăşurarea procedurii de executare silită [cu titlu de exemplu, în decizia nr. 272 din 16.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a reţinut încălcarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor art. 625 alin. (1), art. 670 alin. (4), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. în decizia nr. 331 din 24.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a reţinut, între altele, încălcarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor art. 627 din C. proc. civ.. în decizia nr. 76 din 26.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a reţinut încălcarea, prin conduita executorului judecătoresc, a dispoziţiilor art. 3715 alin. (1) lit. c) 4041 din vechiul C. proc. civ..].
Mai mult, în decizia nr. 331 din 24.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a reţinut că sunt îndeplinite exigenţele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, în care s-a stabilit că dispoziţiile «(...) art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii"» în cazul în care executorul judecătoresc a încălcat obligaţiile instituite în sarcina acestuia prin dispoziţiile C. proc. civ.
Aşadar, contrar celor susţinute de recurent, în speţă, având în vedere identificarea de către instanţele de fond şi de apel a textelor de lege încălcate de către executorul judecătoresc, respectiv art. 864 din C. proc. civ., care prevede în mod expres eliberarea sumelor de bani rezultate din procedurile de executare doar creditorului, interpretarea dată de curtea de apel condiţiilor de tipicitate ale instigării la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, corespunde Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Analizând, în continuare, susţinerile recurentului potrivit cărora Legea nr. 188/2000 prevede răspunderea disciplinară a executorilor judecătoreşti pentru abateri comise în activitatea derulată, precum şi că actele emise în procedura de executare silită sunt supuse controlului de legalitate, pe calea contestaţiei la executare, la cererea persoanei interesate, nefiind, aşadar, incidentă răspunderea penală, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie. Prin urmare, actele întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu încălcarea legii, se pot circumscrie ilicitului penal, chiar dacă respectivul act este supus controlului judiciar.
Într-adevăr, nu orice neregularitate săvârşită în activitatea de serviciu realizată de executorul judecătoresc se circumscrie ilicitului penal, însă, în cauză, aşa cum rezultă din cele ce preced, acuzaţiile vizează determinarea de către inculpatul A. a executorului judecătoresc să încalce, fără vinovăţie, normele legale care stabilesc că eliberarea sumelor executate se face creditorului. Cu alte cuvinte, inculpatul A. l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să-i vireze lui sumele executate, contrar dispoziţiei legale ce prevede că acestea se eliberează creditorului, executorul acţionând fără vinovăţie, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia sumele le va ţine în custodie şi considerând că avocatul acţionează în numele clienţilor săi, conform indicaţiilor acestora.
Ca atare, în raport de situaţia de fapt reţinută în decizia penală atacată, instanţa de recurs în casaţie, în opinie majoritară, apreciază că există o corespondenţă deplină între faptele imputate inculpatului şi modelul legal de incriminare.
Înalta Curte, în opinie majoritară, constată, totodată, că sunt nefondate şi susţinerile recurentului referitoare la faptul că dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. (text de lege a cărui încălcare s-a reţinut în hotărârea atacată) nu se referă la eliberarea sumelor în contul creditorului, ci la eliberarea sumelor creditorului, neexistând identitate între termenii de "eliberare" şi "plată" prevăzuţi de C. proc. civ. în cazul executării silite.
Astfel, se observă, aşa cum s-a menţionat, de altfel, în cele ce preced, că în sarcina inculpatului s-a reţinut că l-a determinat pe executorul judecătoresc să încalce, fără vinovăţie, normele legale care stabilesc că eliberarea sumelor executate se face creditorului, respectiv art. 864 din C. proc. civ., cauzând un prejudiciu părţilor civile şi obţinând astfel pentru inculpat un folos patrimonial în cuantum total 1.364.307,18 RON. Împrejurarea că instanţele de fond şi de apel nu au reţinut ca fiind încălcate şi dispoziţiile legale referitoare la plata sumei rezultate din urmărirea silită (art. 880 din C. proc. civ.) nu prezintă relevanţă pentru reţinerea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în condiţiile în care, aşa cum s-a subliniat anterior, instanţele au reţinut încălcări ale legii în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale executorului judecătoresc, iar faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în hotărârea recurată, se circumscriu ilicitului penal şi întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat.
A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul analizat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea deciziei recurate prin raportare la particularităţile faptice ale speţei, ci înseşi particularităţile în discuţie, ceea ce excedează vădit scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la actele materiale ale infracţiunii continuate pentru săvârşirea căreia a fost condamnat, respectiv că primul act material a fost comis sub imperiul dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865 şi, în aceste condiţii, nu se putea reţine încălcarea de către executorul judecătoresc a prevederilor art. 864 din C. proc. civ. actual, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în realitate, recurentul contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea săvârşirii primului act material al instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în condiţiile în care atât în hotărârea instanţei de fond, cât şi în decizia instanţei de apel s-a reţinut în mod clar că primul act material a fost comis în perioada 22.02.2013-12.06.2014, raportat la persoanele vătămate S.C. B. S.R.L. şi RADEF "România Film".
Aşadar, criticile recurentului nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale (respectiv a perioadei în care a fost comisă fapta) care a condus la reţinerea săvârşirii primului act material al instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
O reapreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de instanţa de apel, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.
Înalta Curte, în opinie majoritară, subliniază că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, în vederea remedierii greşitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situaţia de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.
Aşadar, instanţei de casaţie nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele ce au soluţionat fondul cauzei cu privire la data comiterii primului act material al infracţiunii, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea recurentului inculpat de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (patru acte materiale).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate,
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 305/A din 17 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2024.
OPINIE SEPARATĂ
În esenţă, recurentul a arătat că a fost condamnat pentru participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de abuz în serviciu. În concret, s-a reţinut că l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să vireze sumele executare în cadrul procedurilor de executare silită în conturile deschise pe numele acestuia sau al cabinetului său de avocatură şi, astfel, să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care prevăd, în esenţă, că sumele executate în cadrul procedurii de executare silită se eliberează creditorului, după reţinerea cheltuielilor de executare.
Recurentul a criticat soluţia sub mai multe aspecte.
În primul rând, a susţinut că participaţia (proprie sau improprie) nu poate fi concepută în lipsa comiterii unei fapte prevăzute de legea penală de către autorul nemijlocit. Aceasta se manifestă într-o formă de dependenţă a conduitei instigatorului faţă de fapta principală săvârşită de către autor, căreia i se ataşează. Potrivit art. 15 alin. (1) din C. pen., infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Vinovăţia este, aşadar, distinctă de imputabilitate. Or, participaţia improprie este definită prin raportare la vinovăţia cu care acţionează autorul nemijlocit al faptei. În speţă, în cazul executorului judecătoresc J., procurorul de caz a dispus, prin Rechizitoriu, clasarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., reţinând că există o cauză de neimputabilitate care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv eroarea.
Recurentul a subliniat însă că, potrivit art. 52 alin. (3) din C. pen., participaţia improprie există doar atunci când autorul comite fapta fără vinovăţie, iar nu atunci când comite fapta în mod neimputabil, din eroare.
Recurentul a subliniat că atunci când fapta autorului nemijlocit nu este prevăzută de legea penală, se exclude existenţa instigării ca formă de participaţie. În acest sens, a arătat că singura menţiune a instanţei de apel cu privire la faptele executorului judecătoresc sunt în sensul că acestea nu constituie infracţiuni şi că pentru existenţa participaţiei improprii legea nu impune existenţa unei infracţiuni comise de către autorul nemijlocit.
Recurentul a învederat că nu se contestă faptul că participaţia improprie nu este condiţionată de existenţa unei infracţiuni a autorului nemijlocit. Dimpotrivă, este de esenţa participaţiei improprii ca fapta autorului să nu constituie infracţiune, pentru că, altfel, participaţia ar fi proprie. Este însă necesar ca fapta autorului să fie prevăzută de legea penală, chiar dacă nu întruneşte şi celelalte trăsături ale infracţiunii (cum este, de pildă, imputabilitatea).
În al doilea rând, recurentul a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi a contestat întrunirea cerinţei de a fi existat o încălcare a unei prevederi legale cuprinse într-o normă primară şi care să constituie o atribuţie de serviciu. A subliniat că pentru a se putea reţine comiterea de către o persoană a infracţiunii de abuz în serviciu este necesar ca instanţa să constate că fapta materială concretă imputată acelei persoane reprezintă o încălcare a unei atribuţii de serviciu a subiectului activ, atribuţie care trebuie să fie prevăzută expres într-o lege sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, neputând fi dedusă pe cale de interpretare. Cu alte cuvinte, incriminarea din art. 297 alin. (1) din C. pen. are în vedere nu încălcarea de către subiectul activ a oricărei norme din legislaţia primară, ci numai a acelor norme din legislaţia primară care fixează atribuţii de serviciu în sarcina sa.
Or, în speţă, instanţa de apel a reţinut că executorul judecătoresc J. a încălcat dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care prevăd următoarele:
"Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului".
Recurentul a susţinut că fapta imputată executorului judecătoresc se referă la încălcarea legii (normă procesual civilă), iar nu la încălcarea unei atribuţii de serviciu reglementate ca atare în legislaţia primară. C. proc. civ. nu reglementează atribuţii de serviciu în sarcina participanţilor la executarea silită, ci stabileşte, potrivit art. 1, regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor civile, precum şi de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii.
În opinia recurentului, în analiza elementelor constitutive ale faptei penale, nu este suficient să se constate că actul de conduită imputat se raportează la prescripţii normative ale legii, ci că acele acte normative de reglementare primară stabilesc atribuţii de serviciu ale subiectului activ.
Or, procurorul în actul de sesizare al instanţei (rechizitoriul), instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că norma pe care ar fi încălcat-o executorul judecătoresc este art. 864 din C. proc. civ.
Recurentul a reiterat că în C. proc. civ. sunt prevederi generale privind faza executării silite, care nu sunt de natură să determine, în mod automat, încălcări specifice cu consecinţe în planul răspunderii penale.
Mai mult, în opinia recurentului, dincolo de faptul că reglementarea unor reguli de procedură este în mod evident distinctă de reglementarea expresă a unor atribuţii de serviciu, soluţia de condamnare pare să fie fundamentată, în realitate, pe încălcarea principiului legalităţii. Altfel spus, în opinia instanţei de apel, încălcarea unei norme procesual civile (pentru care tot legea procesuală prevede remediile posibile), indiferent dacă reglementează sau nu atribuţii de serviciu exprese în sarcina unei persoane, ar atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Or, printr-o astfel de interpretare se eludează întreaga raţiune a incriminării infracţiunii de abuz în serviciu şi Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel procedând într-o manieră prin care extinde, din nou, sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.
În opinia recurentului, intenţia Curţii Constituţionale a fost tocmai aceea ca infracţiunea de abuz în serviciu să sancţioneze doar acele încălcări ale atribuţiilor de serviciu expres prevăzute de legislaţia primară, dorind să limiteze sfera de incidenţă a acestei infracţiuni.
În al treilea rând, recurentul a reliefat şi o altă incongruenţă, respectiv aceea că textul de lege a cărei încălcare s-a invocat nu se referă la eliberarea sumelor în contul creditorului, ci la eliberarea sumelor creditorului, neexistând identitate între termenii de "eliberare" şi "plată" prevăzuţi de C. proc. civ. în cazul executării silite.
În acest sens, a arătat că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor prevăzute la capitolul III al Titlului II din C. proc. civ. rezultă că există o diferenţă între etapele civile ale procedurii de executare silită, respectiv o diferenţiere clară făcută de lege între "eliberarea sumelor creditorului" şi "plata sumelor rezultate din urmărirea silită", cele două instituţii fiind distincte, reglementate separat şi nu există o identitate între acestea. Astfel, dispoziţiile din Secţiunea 1 a capitolului III utilizează numai doi termeni, respectiv "eliberare" şi "distribuire". "Plata" este o operaţiune ulterioară, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 867 din C. proc. civ.. Plata sumei rezultate din urmărirea silită este reglementată la Capitolul III Secţiunea a 3-a.
Aşadar, nu există identitate între noţiunile de "eliberare" (reglementată de art. 864 din C. proc. civ.) şi "plată" (reglementată de art. 880 din C. proc. civ., art. 1.475 din C. civ.).
Mai mult, obiectul cauzei penale care a fost soluţionată cu Decizia de condamnare a fost reprezentat numai de "eliberarea" sumelor rezultate din urmărirea silită (obiectul judecăţii constituindu-l instigarea executorului judecătoresc la încălcarea art. 864 din C. proc. civ.), nu şi de "plata" sumelor rezultate din urmărirea silită (neexistând o acuzaţie de instigare a executorului judecătoresc la încălcarea dispoziţiilor art. 880 din C. proc. civ.).
În plus, în ceea ce priveşte prima infracţiune pentru care a fost trimis în judecată A., respectiv pentru primul act material al infracţiunii continuate pentru săvârşirea căreia a fost condamnat raportat la persoanele vătămate B. S.R.L. şi M., conform situaţiei de fapt reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia de condamnare (pag 27 primul paragraf), cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 15.01.2013 ceea ce atrăgea incidenţa dispoziţiilor vechiul C. proc. civ. (C. proc. civ. de la 1865). În acest sens, a menţionat că Noul C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010) a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 76/2012. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, prevedere care se regăseşte şi la art. 24 din Noul C. proc. civ.
Drept urmare, actelor materiale care intrau în infracţiunea continuată pentru săvârşirea căreia a fost condamnat A., astfel cum au fost reţinute în Decizia de condamnare, erau supuse dispoziţiilor a două legi procesual civile diferite, respectiv: primul act material reţinut în decizia de condamnare era supus dispoziţiilor C. proc. civ. din 1865 (vechiul C. proc. civ.); al doilea, al treilea şi al patrulea act material erau supuse dispoziţiilor Noului C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010).
Or, recurentul a susţinut că, raportat la fapta penală reţinută în Decizia de condamnare (şi în actul de sesizare al instanţei) în sarcina autorului nemijlocit al infracţiunii, pentru primul act material al infracţiunii continuate pentru care a fost condamnat, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 864 din C. proc. civ., în condiţiile în care fapta materială era sub incidenţa vechiul C. proc. civ. (din 1865) care are numai 735 articole, este evident că executorul judecătoresc nu avea cum să încalce articolul 864 pe care această lege procesual civilă nu îl conţinea.
Drept urmare, executorul judecătoresc, ca autor al infracţiunii, nu săvârşise nicio faptă penală prin încălcarea unui articol inexistent în legea procesual civilă incidentă şi, ca atare, nici A. nu putea să săvârşească o infracţiune sub forma instigării.
În continuare a susţinut că, în cazul infracţiunii continuate, fiecare act material trebuie să întrunească în mod obligatoriu tipicitatea unei infracţiuni, forma continuată fiind efectul unei repetabilităţi a acţiunilor identice, care se circumscrie unităţii legale de infracţiune.
Or, în opinia recurentului, nici celelalte trei acte materiale nu îndeplinesc tipicitatea unei infracţiuni, raportat la dispoziţiile C. proc. civ., ca urmare a faptului că instanţa de apel a făcut confuzie între înţelesul termenului de "eliberare" (în accepţiunea art. 864 din C. proc. civ.) şi "plată/transfer/virament", considerându-se că termenul de "eliberare" prevăzut de art. 864 din C. proc. civ. este acelaşi cu cel de "plată/transfer/virament".
Astfel:
- la cel de-al doilea act material (pag 28-29 din decizie), instanţa de apel concluzionat că "la data de 02.06.2014, s-a constatat că suma menţionată mai sus a fost transferată din contul executorului judecătoresc în contul cabinetului inculpatului avocat A., cont indicat de acesta din urmă, iar prin încheierile din 02 iunie 2014 s-a dispus cu privire la eliberarea acestei sume, respectiv încetarea executării silite şi închiderea dosarului execuţional nr. 8/2014";
- la cel de-al treilea act material (pag 31 din decizie) instanţa de apel a reţinut că "Urmare a acestei adrese, prin încheierea din aceeaşi zi, 16.03.2015, executorul judecătoresc J., a eliberat suma de 200.197,42 RON, rezultată din urmărirea silită, astfel: 7.650 RON, reprezentând cheltuieli de executare care a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, respectiv suma de 192.547,42 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor care a fost virată în contul Cabinetului de avocat A." şi a concluzionat că "Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să-i vireze lui suma executată, contrar dispoziţiei legale ce prevede că aceasta se eliberează creditorului, executorul acţionând fără vinovăţie, bazându-se pe comunicarea avocatului potrivit căreia suma o va ţine în custodie şi presupunând că avocatul acţionează în numele clientului său, conform indicaţiilor acestuia".
- la cel de al patrulea act material instanţa de apel a reţinut că "Prin încheierea din data de 07.09.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 33.790,73 RON rezultată din urmărirea silită după cum urmează: suma de 13.150 RON reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 20.640,73 RON, reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare a fost virată în contul x, deschis la N., beneficiar Cabinet avocat A." (pag 32).
"Prin încheierea din data de 10.11.2015, executorul judecătoresc J. a dispus eliberarea sumei de 144.964,25 RON rezultată din urmărirea silită declanşată de creditorul G. S.R.L., prin lichidator judiciar H., împotriva debitorului Municipiul Târgu Secuiesc, prin Primar, după cum urmează: suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de executare, a fost reţinută şi virată în contul executorului judecătoresc, suma de 143.873,00 RON reprezentând despăgubiri, cheltuieli de judecată, reactualizare creanţă, cheltuieli de executare avansate de creditor, a fost virată în contul x, deschis la F., beneficiar Cabinet avocat A." (pag 34).
"Prin urmare, inculpatul l-a determinat pe executor să încalce, fără vinovăţie dispoziţia legală, prevăzute în art. 864 din C. proc. civ. ce stabileşte că eliberarea sumei executate se face doar creditorului" (pag 34).
"Concluzionând, Înalta Curte constată că toate cele patru acte materiale anterior analizate cad sub incidenţa legii penale independent de justificările ulterioare ale inculpatului, valorificate prin motivele de apel, ce acreditează teza, de altfel nereală, că a operat compensarea legală ori un drept de retenţie asupra sumelor executate. Nerealitatea tezei este evidentă pentru simplul fapt că sumele executate nu aveau ce să caute în alt cont decât al creditorului, după cum stabileşte legea, iar din contul creditorului nu putea opera compensarea ori dreptul de retenţie al avocatului."
Recurentul a apreciat, aşadar că, nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, raportat la acuzaţia care i s-a adus prin actul de sesizare (rechizitoriu), care este o acuzaţie în relaţia cu executorul, respectiv că l-ar fi instigat pe acesta să încalce dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ., analiza unei eventuale fapte penale pe care ar fi săvârşit-o în relaţia cu clienţii nefăcând obiectul judecăţii. În procedura ordinară, instanţele au analizat relaţiile dintre A., în calitate de avocat, şi clienţi numai pentru a verifica dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind obţinerea unui folos necuvenit. Or, în situaţia în care executorul nu a încălcat dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ., activitatea profesională desfăşurată de acesta nereprezentând o faptă prevăzută de legea penală, rămâne fără obiect analiza în cauză a relaţiei dintre A., ca avocat, şi clienţii săi, sub aspectul cauzării sau nu a unei vătămări acestora.
În acest sens, a subliniat că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au desfiinţat niciunul dintre actele emise de executorul judecătoresc sau dintre înscrisurile încheiate/emise de/cu A. în calitate de avocat (inclusiv actul adiţional din 02.02.2013 la Contractul de asistenţă juridică nr. x din 23.07.2012 cu B. S.R.L. prin care avocatul a fost mandatat de acest client să efectueze activităţi fiduciare în sensul prevăzut de art. 3 lit. g) din Legea nr. 51/1995 şi art. 773 din C. civ. - încasare sume datorate RADEF şi distribuite către societate, procesele-verbale de decont cu care A. a predat sumele de bani către K. - administratorul B. S.R.L. şi procesul-verbal încheiat cu cabinetul de insolvenţă L.) pentru restabilirea situaţiei anterioare, ca urmare a condamnării acestuia, toate înscrisurile fiind şi rămânând valabile (la pag 16 parag. patru din Decizia de condamnare reţinându-se motivele invocate de instanţa de fond pentru respingerea solicitării procurorului în vederea aplicării restabilirii situaţiei anterioare). Totodată, niciunul dintre clienţi nu a uzitat de procedura înscrierii în fals împotriva împuternicirilor avocaţiale emise de avocatul A..
În continuare, recurentul a susţinut că legea nu interzice executorului judecătoresc să elibereze suma creditorului într-un cont care nu aparţine creditorului, ci aparţine reprezentantului convenţional al acestuia, independent de existenţa/inexistenţa unui mandat expres pentru derularea de activităţi fiduciare acordat de către creditor mandatarului său avocat.
Mai exact, îndeplinirea cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu în raport cu dispoziţia de lege evocată nu poate fi reţinută pentru plata sumelor în alt cont decât al creditorului, în lipsa unei prescripţii exprese a legii cu privire la obligaţia de a vira sumele exclusiv în contul creditorului.
Nu în ultimul rând, a susţinut că actele emise în procedura de executare silită sunt supuse controlului de legalitate, pe calea contestaţiei la executare, la cererea persoanei interesate. Prin urmare, formularea unei plângeri penale împotriva funcţionarului public pentru sau în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu sau a actelor emise în exercitarea competenţelor profesionale nu conduce automat la angajarea răspunderii penale prin considerarea că orice neregularitate săvârşită în activitatea de serviciu realizată de acesta se circumscrie ilicitului penal, în lipsa existenţei elementelor care caracterizează fapta ca infracţiune, astfel cum au fost redefinite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs în casaţie invocate, în opinie minoritară se constată că recursul este întemeiat.
În raport de obiectul cauzei, infracţiunea de abuz în serviciu, în fapt, participaţie improprie în forma instigării la această infracţiune, se impune ca, pornind de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte să determine, într-o primă etapă, dacă suntem în cazul încălcării unei dispoziţii prevăzute într-o lege, ordonanţă a Guvernului, ordonanţă de urgenţă a Guvernului, sau alt act normativ care la data adoptării avea putere de lege, aşa cum prevede norma de incriminare modificată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, apoi, în etapa următoare, dacă privit prin perspectiva gravităţii, a existenţei altor pârghii pentru înlăturarea consecinţelor unei fapte în legătură cu serviciul, inacţiunea/acţiunea concretă a persoanei în cauză, prezintă gradul de intensitate necesară angajării răspunderii penale şi aplicării unei pedepse.
În speţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel relevă că inculpatul A., în calitate de avocat, l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să vireze sumele executate în cadrul procedurilor de executare silită în conturile deschise pe numele acestuia sau al cabinetului său de avocatură şi, astfel, să încalce, fără vinovăţie, dispoziţiile art. 864 din C. proc. civ. care prevăd, în esenţă, că sumele executate în cadrul procedurii de executare silită se eliberează creditorului, după reţinerea cheltuielilor de executare, săvârşind infracţiunea de participaţie improprie în forma instigării la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
1. Analiza ipotezei existenţei unei încălcări legale
Privit din perspectiva primei etape de evaluare, atunci când este în discuţie infracţiunea de abuz în serviciu, este important de stabilit dacă încălcarea imputată este una prevăzută de lege. Înalta Curte reţine că în cauză este indicată norma legală pretins încălcată, este vorba despre art. 864 C. proc. civ.
Cât priveşte evaluarea împrejurării dacă acţiunile inculpatului se plasează în afara cadrului prescris de lege, sunt necesare următoarele sublinieri.
În cauză, inculpatul a fost considerat vinovat pentru infracţiunea de participaţie improprie în forma instigării la abuz în serviciu pentru că în calitate de avocat, l-a determinat pe executorul judecătoresc J. să vireze sumele executate în cadrul procedurilor de executare silită în conturile deschise pe numele acestuia sau al cabinetului său de avocatură, încălcând art. 864 din C. proc. civ.
In opinie separată, se constată că ceea ce este definitoriu pentru a stabili dacă faptele se plasează sau nu în planul încălcării legii este stabilirea, pe de o parte, dacă norma legală indicată a fost încălcată, iar pe de altă parte, în ce condiţii poate fi antrenată răspunderea penală a unui avocat în exerciţiul profesiei pentru acte ce ţin de limitele mandatului dintre el şi clienţii pe care i-a reprezentat, în condiţiile existenţei unor remedii eficiente prevăzute de dispoziţiile legii civile.
În concret, se impune a fi clarificat dacă faptul formulării de către un avocat a unor cereri de executare silită adresate unui profesionist al dreptului, executor judecătoresc, cerere evaluată de acesta, supusă încuviinţării silite şi încuviinţată în condiţiile art. 663 şi urm. C. proc. civ., precum şi divergenţele generate de limitele şi modul în care avocatul şi-a exercitat mandatul încredinţat de clienţii săi, pot fi plasate în planul încălcării legii penale în forma instigării la abuz în serviciu (participaţie improprie în forma instigării la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.).
După cum rezultă din situaţia de fapt conturată de cele două instanţe, în fiecare dintre cele patru cazuri ce au fost apreciate acţiuni tipice pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, inculpatul, în calitate de avocat, a declanşat, în numele părţilor, procedura executării silite, ataşând fiecărei cereri de executare împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică care îl mandata să exercite toate activităţile specifice acestei proceduri. Acesta fusese împuternicit inclusiv pentru ridicarea sumelor provenite din recuperare. Avea, de asemenea, dreptul să reprezinte clienţii în eventuale contestaţii la executarea silită şi să-i asiste/reprezinte în faţa oricărei autorităţi de stat şi oricare alte persoane fizice şi juridice unde interesele petenţilor o cer, fiind ataşate şi facturi ce reprezentau onorariile avocat (a se vedea decizia penală nr. 305/A/17.10.2023 pronunţată de ICCJ, paginile 27-32).
În cauză nu este îndeplinită condiţia încălcării legii, încălcare care trebuie circumscrisă atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului prevăzute de legislaţia primară
Normele reţinute ca fiind încălcate, prevederile art. 864 C. proc. civ., nu reglementează atribuţii de serviciu pentru executorul judecătoresc. Acestea se referă la o etapă a executării silite, şi chiar dacă s-ar accepta o interpretare contrară, nu rezultă o încălcare a legii, la standardul pe care îl impune principiul legalităţii incriminării.
Legalitatea incriminării presupune ca orice infracţiune să fie prevăzută de lege (lex certa, lex stricta) şi nicio pedeapsă să nu poată fi pronunţată în afara legii.
Modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu sau a actelor emise în exercitarea competenţelor profesionale nu trebuie să conducă automat la angajarea răspunderii penale prin considerarea că orice potenţială neregularitate s-ar circumscrie ilicitului penal.
S-a reţinut că în calitate de avocat, inculpatul A., l-ar fi instigat pe executorul judecătoresc să comită infracţiunea de abuz în serviciu prin formularea unor cereri de executare raportat la limitele în care a acţionat în baza mandatului primit de la clienţii săi. Or, se constată că acesta a acţionat în baza mandatului pe care îl avea în fiecare caz în parte, fiind împuternicit nu doar să reprezinte clienţii în eventuale contestaţii la executarea silită şi să-i asiste/reprezinte în faţa oricărei autorităţi de stat şi oricare alte persoane fizice şi juridice unde interesele petenţilor o cer, ci era împuternicit inclusiv pentru ridicarea sumelor provenite din executare. Faptul că, ulterior desfiinţării titlului în baza căruia a cerut executarea silită, inculpatul, invocând compensarea legală a unor sume datorate cu titlu de onorariu avocat, nu a restituit imediat sumele recuperate şi a fost necesară procedura "întoarcerii executării", nu-i plasează acţiunile în sfera instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, ci vizează exclusiv raporturile avocat-client, argument suplimentar pentru a aprecia că speţa se plasează în spaţiul răspunderii civile.
Astfel, actul de serviciu imputat a fi fost încălcat nu doar că nu reglementează atribuţii de serviciu tipice pentru executorul judecătoresc, ci prescripţii privind o etapă a executării silite, dar nu se regăseşte nicio încălcare a legii, deoarece nicio normă nu-i interzice să elibereze suma creditorului într-un cont care nu-i aparţine, ci aparţine reprezentantului său convenţional, avocatul. Acest aspect este important, deoarece tipicitatea fapte de instigare presupune determinarea cu intenţie a unei persoane să săvârşească fapta prevăzută de legea penală, or fapta nu este tipică în cazul autorului şi, cu atât mai puţin, în persoana instigatorului, a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 80 şi urm. C. proc. civ. şi a Legii nr. 51/1995, avocatul reprezintă partea în baza contractului de asistenţă juridică, în limitele stabilite prin acesta. Dacă nu se prevede altfel, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei, pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului său.
Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze pentru apărarea intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.
Activitatea unui avocat trebuie să se bucure de protecţia legii şi de prudenţă din partea organelor judiciare în investigarea unor fapte potenţial penale în conexiune cu exerciţiul legal al funcţiei, deoarece orice ingerinţă în activitatea acestuia poate constitui o încălcare ce afectează substanţa exerciţiului profesiei, mai ales dacă este în discuţie o acţiune (ca element material) cu o plajă de interpretare largă, cum este infracţiunea de abuz în serviciu.
Se pune întrebarea dacă poate fi angajată răspunderea penală a avocatului pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă acesta formulează o cerere chiar nelegală sau netemeinică dar este admisă, trecând prin filtrul unui alt profesionist al dreptului, cum este executorul judecătoresc? Credem că în afara cazului în care avocatul s-ar folosi de falsuri sau manopere dolosive, o astfel de ipoteză trebuie exclusă. A accepta contrariul, ar însemna să fie nesocotită protecţia legală de care trebuie să se bucure un avocat în exerciţiul profesiei.
Or, în cauză, nu poate fi reţinută, din punct de vedere obiectiv, acţiunea de instigare la abuz în serviciu, deoarece nicio lege nu interzice executorului judecătoresc să elibereze suma creditorului într-un cont care nu-i aparţine, ci aparţine reprezentantului convenţional al acestuia, avocat.
Îndeplinirea cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu în raport cu dispoziţia de lege evocată nu poate fi reţinută pentru plata sumelor în alt cont decât al creditorului, în lipsa unei prescripţii exprese a legii cu privire la obligaţia de a vira sumele exclusiv în contul creditorului. Mai mult, aşa cum s-a arătat, inculpatul fusese împuternicit inclusiv pentru ridicarea sumelor provenite din recuperare, context în care componenta penală este greu de decelat.
Nu în ultimul rând, actele emise în procedura de executare silită sunt supuse controlului de legalitate, pe calea contestaţiei la executare, la cererea persoanei interesate, iar în caz de desfiinţare ulterioară a titlului în baza căreia s-a făcut executarea părţile au deschisă calea întoarcerii executării, proceduri în cadrul cărora se statuează definitiv asupra tuturor aspectelor în litigiu.
În contextul limitelor impuse de legiuitor acestei căi de atac extraordinare, Înalta Curte în opinie separată subliniază că evaluarea caracterului licit sau ilicit al actelor celor doi actori implicaţi (inculpatul-avocat şi executorul judecătoresc) constituie o statuare în drept şi nu una în fapt, astfel încât procedeul este compatibil cu procedura pendinte, deoarece nu implică vreo intervenţie asupra stării de fapt reţinute cu caracter definitiv. Obiectul evaluării l-a constituit verificarea legalităţii deciziei recurate prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv statuarea asupra împrejurării dacă acţiunile inculpatului-avocat derulate în baza şi în limitele mandatului încredinţat de clienţi constituie în drept acte de determinare a executorului judecătoresc să încalce legea, altfel spus, dacă aceste acţiuni pot fi calificate acte materiale al instigării.
2. Proporţionalitate/necesitate/ultima ratio
Deoarece această cauză are obiect infracţiunea de abuz în serviciu, sunt necesare câteva consideraţii privitoare la nevoia angajării răspunderii penale într-un astfel de caz, privit prin prisma incidenţei proporţionalităţii şi necesităţii. Şi această analiză se înscrie în limitele fixate de legiuitor pentru calea extraordinară de atac a recursului în casaţie deoarece răspunde imperativului statuării asupra elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, aşa cum rezultă din jurisprudenţa CCR.
Înalta Curte va porni de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 283/17.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 488 din 06.06.2023, prin care a fost analizată constituţionalitatea art. 297 C. pen. în contextul ultimei modificări a acestuia şi adaptării lui deciziilor Curţii Constituţionale anterioare (nr. 405/2016, respectiv 392/2018). Instanţa de contencios constituţional a oferit răspuns relativ la (ne)constituţionalitatea textului, în contextul criticilor vizând omisiunea legislativului de a institui un prag valoric pentru paguba realizată şi/sau a unei intensităţi a vătămării, situaţie ce ar menţine imprecizia legislativă şi încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, respectiv art. 7 din CEDO. Astfel, evaluând cerinţele de conformare constituţională prin prisma exigenţelor de previzibilitate şi claritate circumscrise legalităţii incriminării, Curtea a stabilit că revine instanţelor judecătoreşti rolul de a menţine şi consolida prezumţia de constituţionalitate a textului prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Rezultă că doar în aceste condiţii, a respectării jurisprudenţei Curţii Constituţionale adiacente şi subsecvente Deciziei nr. 405/2016, norma de incriminare a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., poate fi considerată în acord cu exigenţele constituţionale.
Curtea Constituţională s-a raportat, în considerentele 39-55 ale Deciziei nr. 283/2023, la jurisprudenţa sa anterioară prin care a reţinut că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul ultima ratio. Acest principiu are semnificaţia comună de procedeu sau metodă ultimă ori finală folosită pentru a se atinge scopul urmărit. Curtea a apreciat că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat.
Curtea Constituţională a mai reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori ale unei persoane juridice. Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce a determinat instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu.
Din acest motiv, Curtea a reamintit că legiuitorul a identificat şi a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale, se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale. Este totuşi necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.
În cazul infracţiunii de abuz în serviciu, Curtea a constatat că norma de incriminare nu delimitează în mod expres răspunderea penală de alte forme de răspundere şi, pentru a remedia această inconsistenţă normativă, prin decizii subsecvente celei de admitere, a făcut trimitere la principiul ultima ratio şi a considerat ca fiind suficientă acţiunea subsidiară a instanţelor judecătoreşti.
Caracterul serios al pagubei materiale/intensităţii vătămării intereselor legitime (ce poate fi determinat pe cale interpretativă de la caz la caz), coroborat cu poziţia subiectivă a funcţionarului constând în acţiunea sa care are drept scop producerea urmării socialmente periculoase (element de diferenţă faţă de forma de vinovăţie specifică răspunderii disciplinare/contravenţionale), reprezintă aspecte de tipicitate obiectivă şi subiectivă care delimitează forma de răspundere penală de formele de răspundere non penale. Din această perspectivă, respectiv a unei practici judiciare consecvente aplicării considerentelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 referitoare la principiul ultima ratio, sunt îndeplinite standardele de securitate juridică fixate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, astfel că problema de drept ridicată devine una de interpretare şi aplicare a legii.
Înalta Curte notează că normele care conturează plaja de obligaţii a căror încălcare ar putea concretiza infracţiunea de abuz în serviciu trebuie să fie clare, precise, exacte şi previzibile pentru ca subiectul activ al infracţiunii să prevadă consecinţele faptei sale, exigenţe care nu sunt regăsite în speţă.
Pe de altă parte, chiar şi în condiţiile în care anumite acţiuni s-ar putea încadra într-o potenţială încălcare legală în exerciţiul funcţiei, atunci când norma este prea generală sau interpretabilă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere la determinarea faptei penale.
Este important de subliniat că nu orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, trebuie încadrată în sfera normei de incriminare. Legiuitorul a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghii pentru înlăturarea consecinţelor unor fapte care, potrivit reglementării penale se pot circumscrie unei infracţiuni, dar în privinţa cărora trebuie evaluat gradul de intensitate/gravitate pentru a stabili dacă este necesară aplicarea unei pedepse.
În cauză, contestaţia la executare sau orice altă acţiune civilă ofereau părţilor căi eficiente pentru soluţionarea tuturor diferendelor rezultate din raporturile avocat - client, fără să fi fost necesară punerea în mişcare a acestei forme de represiune.
Prin urmare, în raport de considerentele evidenţiate, Înalta Curte constată că fapta nu este tipică în elementele sale, lipsind latură obiectivă a infracţiunii, respectiv instigarea unei persoane să exercite actul de serviciu cu încălcarea legii, aşa cum a fost imputat prin actul de inculpare şi validat de instanţele de fond şi apel.
Astfel, în opinie minoritară, apreciez că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. ar fi trebuit să fie admis, decizia penală nr. 305/A/17.10.2023, pronunţată de ICCJ, secţia penală casată, precum şi sentinţa penală nr. 12/F/15.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi, în rejudecare în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii participaţie improprie în forma instigării la abuz în serviciu prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 47 din C. pen., la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.. Pe cale de consecinţă, acţiunile civile ar fi trebuit să rămână nesoluţionate, iar cheltuielile judiciare în toate etapele procesuale ar fi trebuit să rămână în sarcina statului.