Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77/2023 pronunţată de Tribunalul Hunedoara la data de 29.06.2023, în dosarul nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. , la:
- 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
A dispus ca inculpatul să fie privat de exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpat, iar în baza art. 72 alin. (1) fraza I C. pen. a computat din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 13.12.2022 până la 08.02.2023.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 900 euro sau echivalent RON la data punerii în executare a dispoziţiei de confiscare.
A menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 15.12.2022 asupra sumei de 400 euro, respectiv asupra sumei de 1370 lire sterline aparţinând inculpatului A., pentru recuperarea cheltuielilor judiciare precum şi în vederea confiscării speciale până la concurenţa sumei de 900 euro sumă provenind din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nerecuperată la percheziţia domiciliară sau ulterior, sume depuse în subconturi deschise pe numele A., cu destinaţia "sechestru asigurător", la B. S.A., sucursala Alba Iulia.
A dispus conservarea mijloacelor materiale de probă înregistrate în Registrul corpurilor delicte şi al mijloacelor materiale de probă al Tribunalului Hunedoara, secţia penală, sub nr. x/2023.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 7.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 42/2023 din 18 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 77/29.06.2023, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2023 şi s-a menţinut sentinţa apelată.
S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală din data de 02.02.2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr. x/2023.2, definitivă prin încheierea penală nr. 15/08.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
*******
Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., aflat în penitenciar, prin poştă, la data de 19.02.2024, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen.
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a arătat că formulează recurs în casaţie în temeiul prevederilor art. 434 şi art. 439 din C. proc. pen., susţinând inculpatul că nu se face vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care solicită achitarea sa.
Astfel, în cuprinsului cererii de recurs în casaţie formulate, inculpatul a făcut referire la atribuţiile sale de serviciu, la modalitatea în care s-au petrecut faptele şi probatoriul cauzei, arătând în esenţă că: acuzarea a pornit încă de la început de la o premisă greşită, întrucât nu a avut atribuţii de serviciu în încheierea contractelor de concesiune, astfel de contracte fiind încheiate prin decizii luate la nivelul consiliului local al unităţii administrativ teritoriale conform legislaţiei în vigoare şi se semnează de către UAT prin primar; a mai arătat inculpatul că în prezenta speţă nu era în situaţia participării sale în cadrul unei comisii de licitaţii, atât în actul de sesizare cât şi ulterior în sentinţa atacată atribuţiile sale de serviciu fiind stabilite prin presupunere şi nu pe baza unor probe certe; în mod greşit a reţinut instanţa de fond că a pretins sume de bani pentru îndeplinirea unor atribuţii de serviciu iar fapta nu constituie luare de mită ci eventual o altă infracţiune. Consideră că i-a fost înscenată această procedură judiciară pentru a fi eliminat din funcţia de consilier juridic. Totodată, Curtea de apel nu a analizat cu atenţie dovezile şi completările depuse de apărarea sa, din cronologia actelor emise nerezultând niciun motiv pentru care martorul C. să ofere sume de bani pentru a încheia actul de concesiune, în final, menţionând că detaliile ce se impuneau a fi stabilite în cadrul şedinţei de negociere referitoare la preţ nu puteau fi influenţate în vreun fel de către el, astfel încât să justifice plata unor sume de bani către acesta.
În consecinţă, pentru motivele arătate în scris, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată parchetului, conform dovezii de comunicare de la dosar.
La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, potrivit art. 439 alin. (4) C. proc. pen., curtea de apel a înaintat dosarul instanţei supreme.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 29.04.2024, când s-a stabilit termen pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 21.05.2024, dată până la care, de asemenea, a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Prin încheierea din data de 21 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casaţie, în compunere de 3 judecători, fiind fixat termen în cauză la data de 18.06.2024.
În esenţă, prin această încheiere, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a constatat că prezenta cerere îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.
Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care vizează indicarea cazului de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia, s-a constatat că, deşi inculpatul nu a indicat expres un caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., se poate aprecia însă că din punct de vedere formal motivele invocate de inculpat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie ar putea fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În consecinţă, prin încheierea din 21.05.2024, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42/2023 din data de 18 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen asupra recursului în casaţie, s-au luat concluziile apărării recurentului şi ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate ca fiind grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţele de fond şi apel în prezenta cauză este aceea că inculpatul A., în perioada octombrie - noiembrie 2022, în calitate de funcţionar public - consilier juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al Primăriei Mun. Lupeni, având ca atribuţii de serviciu încheierea contractelor de concesiune şi participarea la şedinţele comisiilor de licitaţii ale Primăriei Lupeni, a pretins iniţial în data de 12 octombrie 2022 o suma nespecificată de bani, iar ulterior în data de 13 octombrie 2022 a fost de acord cu suma de 7000 Euro oferită de martorul denunţător C. pentru ca, mai apoi, în data de 01 noiembrie 2022 să şi primească suma de 7000 Euro de la martor, sumă de bani pretinsă şi primită în legătură şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv convocarea şedinţei, întocmirea referatului de constituire a comisiei de negociere desemnată prin Dispoziţia nr. 1130/2022 a primarului mun. Lupeni şi prin HCL nr. 136/2022 emisă de UAT Lupeni şi finalizarea procedurii de concesionare către D. a unui teren în suprafaţă de 160 mp situat în municipiul Lupeni, Calea x înscris în CF x Lupeni nr. cadastral x.
În concret, s-a reţinut că martorul denunţător C. era interesat pentru concesionarea unui teren către numitul D., întrucât cumpărase anterior o construcţie aflată pe acest teren, urmând ca şi terenul să treacă în patrimoniul denunţătorului. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Lupeni nr. 136/28 iulie 2022 a fost aprobată concesionarea suprafeţei de 160 m.p., ce făcea obiectul interesului denunţătorului iar pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri, în baza referatului nr. 24880/16 august 2022 întocmit de inculpatul A. a fost emisă Dispoziţia Primarului nr. 891/18.08.2022 prin care s-a aprobat constituirea comisiei de negociere directă pentru stabilirea preţului concesiunii, în componenţa căreia inculpatul a fost desemnat secretar. Întrucât în şedinţa comisiei din 19.08.2022 nu s-a luat nicio hotărâre, martorul denunţător C. a luat legătura cu inculpatul A., între cei doi având loc mai multe întâlniri, în cadrul cărora inculpatul i-a pretins o sumă de bani în euro, pentru a grăbi procedura de finalizare a concesiunii. Ulterior, la data de 01.11.2022, inculpatul a primit de la martorul denunţător suma de 7000 de euro, sumă de bani ce a fost pusă la dispoziţie de Direcţia Naţională Anticorupţie, bancnotele fiind înseriate şi numerotate.
Critica de nelegalitate adusă de inculpat deciziei definitive pronunţate de instanţa de apel este aceea că nu sunt întrunite cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de luare de mită, întrucât inculpatul nu s-a aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, neavând atribuţii legate de atribuirea contractelor de concesiune şi nici de încheierea acestor contracte.
Critica este apreciată ca fiind neîntemeiată.
Una dintre cerinţele laturii obiective a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. este aceea ca pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni sau alte foloase necuvenite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, din chiar examinarea fişei postului inculpatului rezultă că acesta avea ca atribuţii, între altele, verificarea şi avizarea pentru legalitate a contractelor de achiziţii publice, de închiriere, de concesionare sau a oricăror alte tipuri de contracte precum şi participarea la comisii de licitaţii, selecţii, concurs, pe baza desemnării sau numirii de către Primarul municipiului Lupeni sau a viceprimarului.
Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar şi cum a reţinut şi instanţa de apel, la baza dispoziţiei primarului nr. 891/18.08.2022 a stat referatul întocmit de inculpat, în calitate de consilier juridic, referat cu numărul x/16 august 2022 iar în componenţa comisiei de negociere desemnată prin dispoziţia de mai sus a făcut parte şi inculpatul, ca secretar al comisiei. Ulterior, în baza unui nou referat întocmit de inculpat, cu numărul x/02.11.2022 prin care s-a solicitat aprobarea unei noi comisii de negociere a redevenţei pentru terenul ce făcea obiectul concesiunii, a fost emisă dispoziţia nr. x/2.11.2022 de către primarul municipiului Lupeni, prin care a fost desemnată comisia de negociere a redevenţei iar inculpatul a fost desemnat şi în această comisie, ca secretar.
Ca urmare, în mod just a reţinut instanţa de apel că inculpatul a avut atribuţii în legătură cu concesionarea terenului, întocmind actul de convocare şi referatul de constituire a comisiei şi îndeplinind atribuţii de secretariat al respectivelor comisii.
Pe lângă înscrisurile aflate la dosar atribuţiile inculpatului referitoare la contractele de concesiune rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, în special din declaraţia martorei E., consilier juridic la rândul său, potrivit căreia, aceasta se ocupa de dosarele din instanţă, iar inculpatul A. se ocupa de ceea ce ţinea de contracte, transfer de concesiuni, licitaţii.
Din înseşi afirmaţiile inculpatului făcute în cadrul discuţiilor cu martorul denunţător, ce au fost interceptate, rezultă că inculpatul l-a încredinţat pe martor, că el este cel care se va ocupa de constituirea şi convocarea comisiilor de negociere precum şi de redactarea contractelor, martorul denunţător fiind interesat de urgentarea procedurii.
Înalta Curte reţine că şi în condiţiile în care inculpatul nu a avut ca atribuţii aprobarea redevenţelor sau a concesiunii şi nici semnarea contractului de concesiune, cu toate acestea, exercitarea atribuţiilor sale au servit scopului final al acestor proceduri, fiind o verigă într-un mecanism mai amplu de adoptare a actului decizional.
Aşa cum a reţinut instanţa supremă în practica sa judiciară mai veche, chiar şi atunci când în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului se află numai acelea de a efectua acte premergătoare actului final în considerarea executării căruia se pretind sau se primesc foloase, suntem în prezenţa infracţiunii de luare de mită [în acest sens, decizia nr. 391/9 februarie 1999 publicată în G. Ionescu, I. Ionescu, Probleme de drept din jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie în materie penală, Editura Juris Argessis, 2002, (în decizia mai sus menţionată s-a reţinut că pretinderea sau primirea de foloase de către un funcţionar, pentru a îndeplini un act în privinţa căruia are atribuţii de serviciu, chiar limitate pentru realizarea actului final, constituie infracţiunea de luare de mită); în acelaşi sens şi decizia nr. 1923/4 iulie 1995, publicată în aceeaşi lucrare (în decizia menţionată s-a reţinut că infracţiunea de luare de mită subzistă şi în cazul în care faptele la care se referă textul de lege se săvârşesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, şi în situaţia când actul nu constituie decât componenta unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari, având atribuţii legate de aceasta).
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele de fond şi apel au reţinut că pretinderea şi primirea banilor de către inculpat au fost în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia, iar din această perspectivă este realizată tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv inculpatul.
În consecinţă, criticile inculpatului referitoare la neprevederea de legea penală a faptei pentru care a fost condamnat sunt neîntemeiate, fapta acestuia realizând conţinutul tipic al infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42 din data de 18 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală în dosarul nr. x/2023.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42 din data de 18 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2024.