Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 572/30.10.2023, Tribunalul Timiş, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (6) raportat şi art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului A., cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (faptă din perioada mai- iulie 2013), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (faptă din perioada mai- iulie 2013), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatei.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (faptă din perioada mai- iulie 2013), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatei.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (faptă din perioada mai- iulie 2013), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatei.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 153, art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu aplicarea deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (faptă din perioada mai- iulie 2013), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În baza art. 397 din C. proc. pen. a luat act că persoana vătămată Administraţia Bazinală de Apă Banat nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., a dispus confiscarea specială de la fiecare inculpat în parte a sumei de câte 112.898,4 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250² din C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător până la concurenţa sumei de 112.898,4 RON, dispus prin ordonanţa nr. 295/P/2017 din data de 05.02.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara, menţinut prin încheierea penală din data de 07.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, asupra bunuri imobile aflate în proprietatea inculpatului B., după cum urmează: imobil situat în localitatea Timişoara, judeţ Timiş, deţinut în coproprietate cu soţul său, G., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara; teren situat în extravilanul localităţii Ghioroc, judeţ Arad, în suprafaţă de 12.900 m.p., deţinut în cotă de 1/2 de către B., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova; teren situat în extravilanul localităţii Ghioroc, judeţ Arad, în suprafaţă de 1.174 m.p., deţinut în cotă de 1/2 de către B., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova; teren situat în extravilanul localităţii Ghioroc, judeţ Arad, în suprafaţă de 10.368 m.p, deţinut în cotă de 1/2 de către B., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova; teren situat în extravilanul localităţii Ghioroc, judeţ Arad, în suprafaţă de 16.332 m.p, deţinut în cotă de 1/2 de către B., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova; teren situat în extravilanul localităţii Ghioroc, judeţ Arad, în suprafaţă de 2.622 m.p, deţinut în cotă de 1/2 de către B., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova; imobil situat în localitatea Cuvin, nr. 309, jud. Arad, respectiv teren în suprafaţă de 1.203 m.p., locuinţă în regim parter, în suprafaţă de 133 mp şi anexă în suprafaţă de 27 m.p., înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Lipova.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250² din C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător până la concurenţa sumei de 112.898,4 RON dispus prin ordonanţa nr. 295/P/2017 din data de 05.02.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara, menţinut prin încheierea penală din data de 07.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, asupra bunuri imobile aflate în proprietatea inculpatei C., după cum urmează: imobil situat în localitatea Timişoara, str. x (zona Kogălniceanu), judeţ Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara; garaj situat în localitatea Timişoara, str. x (zona Kogălniceanu), bl nr. 3-5, jud. Timiş, bun propriu, înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara, nr. cadastral x; imobil situat în localitatea Moşniţa Nouă, judeţ Timiş, bun propriu, înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara şi terenul aferent imobilului anterior menţionat, înscris în cartea funciară nr. x a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, precum şi inculpaţii A., B., C., D. şi E..

Prin decizia penală nr. 45/A din 01 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 572/30.10.2023 pronunţate de Tribunalul Timiş.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpaţii A., B., C., D. şi E., împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care instanţa de apel a desfiinţat-o.

În rejudecare, a dispus înlăturarea confiscării speciale de la fiecare inculpat în parte a sumei de câte 112.898,4 RON, dispusă de prima instanţă.

În baza art. 422 alin. (1) din C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpaţilor A., B., C., D. şi E., menţinut prin hotărârea primei instanţe.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei nr. 45/A din data de 01.02.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazului de casare invocat, parchetul a susţinut că soluţia de încetare a procesului penal dispusă în cauză este nelegală, având în vedere că instanţele anterioare nu au aplicat în mod direct dreptul european, respectiv soluţia din cauză a fost pronunţată cu nerespectarea principiului supremaţiei dreptului european, care reclamă stabilirea de către organele judiciare române a unor sancţiuni efective şi disuasive infracţiunilor de corupţie, în baza tratatelor la care România este parte, chiar cu consecinţa înlăturării de la aplicare a dispoziţiilor interne de orice fel.

A mai fost arătat că, în urma pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 şi a interpretării date prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67 din 25.10.2022 în materia prescripţiei răspunderii penale, s-a ajuns ca termenul de prescripţie pentru infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză să fie de 8 ani, fără posibilitatea întreruperii acestuia şi curgerii termenului de prescripţie specială.

Cu toate acestea, în opinia procurorului, în cauzele care vizează interesele financiare ale Uniunii Europene şi în cauzele care privesc infracţiuni de corupţie în general, potrivit jurisprudenţei CJUE, deciziile instanţei constituţionale şi a ale instanţei supreme care afectează aceste cauze devin inaplicabile.

În ceea ce priveşte legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene şi principiul supremaţiei dreptului european, procurorul a susţinut în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că aceasta este dată de obiectul cauzei, respectiv săvârşirea infracţiunilor de corupţie pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

În acest sens, au fost menţionate considerentele şi conţinutul hotărârii din cauza Euro Box Promotion şi alţii, Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 09 ianuarie 2024 - Cauza C131/23, decizia nr. 22/A din 30.01.2024 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În altă ordine de idei, procurorul a mai arătat că există un risc sistemic de impunitate în materia infracţiunilor de corupţie, generat de aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale amintite anterior în interpretarea instanţei supreme, putându-se constata materializarea acestui risc de impunitate la nivel naţional.

S-a mai susţinut că, în ceea ce priveşte jurisprudenţa CJUE privind prescripţia răspunderii penale în România, a fost pronunţată Hotărârea CJUE Marea Cameră din 24.07.2023 în cauza C-107/23, în cuprinsul căreia s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF trebuie interpretate în sensul că instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare (par. 124-125).

A mai fost arătat că instanţa de la Bruxelles a stabilit că normele care reglementează prescripţia în materie penală nu intră în domeniul de aplicare al articolului 49 alin. (1) din Cartă şi nu sunt de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din cartă. În consecinţă, obligaţia instanţelor naţionale de a lăsa neaplicate deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să aducă atingere nici principiului previzibilităţii, preciziei şi neretroactivităţii infracţiunilor şi pedepselor, nici principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum sunt garantate la articolul 49 alin. (1) din Cartă.

CJUE mai arată că o instanţă a unui stat membru, care într-o situaţie dată, acţionează în sfera domeniului de aplicare a articolului 51 alin. (1) din Cartă, este liberă să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de Cartă astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a conchis în sensul că principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale, precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţa este contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii care au efect direct (par. 137).

De asemenea, în opinia procurorului, o altă decizie relevantă în cauză prin care CJUE a statuat cu titlu de principiu prevalenţa dreptului unional în raport cu standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care reiese din interpretarea dată de instanţa supremă naţională celor două decizii ale instanţei de contencios constituţional mai sus menţionate, este şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C-131/23. Prin aceasta s-a statuat că, instanţele naţionale sunt obligate, în conformitate cu Decizia 2006/928, să lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, din care rezultă că, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării acestei Decizii nr. 297/2018 şi 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspunderii penale într-un număr mare de cazuri de corupţie şi, prin urmare, aşa cum s-a constatat la punctul 66 din Ordonanţă, de a crea un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni(a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iulie 2023, Lin, C-I07/23 PPU, punctul 98).

Totodată, la punctul 77 din aceeaşi Ordonanţa, se menţionează că instanţele naţionale sunt obligate, în principiu, în conformitate cu aceste dispoziţii, să lase neaplicata Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care această decizie permite invocarea prescripţiei răspunderii penale, în temeiul efectelor Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, ca lege penală mai favorabilă (lex mitior) în cazuri de corupţie, şi, prin urmare, amplifică riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni (în acest sens Hotărârea din 24 iulie 2023, Lin, C-107/23 PPU, punctul 99).

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie au mai fost indicate actele procesuale efectuate în prezenta cauză care au întrerupt termenele de prescripţie.

Astfel, s-a precizat că în cauză fost îndeplinite acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare până la apariţia deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 publicată în M.Of. în data de 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în M.Of. în data de 09.06.2022. În aceste sens, au fost enumerate ordonanţa nr. 158/P/2015 din 24.08.2016 prin care s-a dispus începerea urmăriri penale in rem, ordonanţa nr. 158/P/2015 din 13.07.2017 prin care s-a dispus disjungerea şi continuarea urmăririi penale într-un dosar distinct, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, dosarul nou format fiind înregistrat pe rolul DNA, secţia de combatere a corupţiei sub numărul 295/P/2017.

S-a concluzionat că, şi în ipoteza în care s-ar admite că, în perioada 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale) - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002), a existat un vid legislativ în ceea ce priveşte reglementarea cazurilor de întrerupere a prescripţiei, luând în considerare ultimul act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, respectiv 13.07.2017, trebuie să se constate că la acest moment nu este împlinit termenul general de prescripţie de 8 ani, iar ulterior datei de 30 mai 2022 au fost îndeplinite numeroase acte de către instanţa de judecată pe rolul căreia s-a aflat cauza, care au avut ca efect întreruperea termenelor de prescripţie.

S-a opinat că aceste acte de întrerupere a prescripţiei au generat, fiecare în parte, curgerea unui nou termen general de prescripţie, iar conform art. 155 alin. (4) din C. pen., termenul general de prescripţie, dacă a fost depăşit cu încă o dată, va fi socotit îndeplinit oricâte întreruperi ar interveni, moment care în cauză este luna iulie a anului 2029.

Sintetizând, procurorul a considerat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea scrisă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA- Serviciul Teritorial Timişoara a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale nr. 45/A din 01.02.2024 pronunţate în apel de Curtea de Apel Timişoara şi a sentinţei penale nr. 572/P.I. din 30.10.2023 a Tribunalului Timiş, prin care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., B., C., D. şi E., şi în consecinţă să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare şi examinarea pe fond a acuzaţiilor aduse acestora.

Prin încheierea din 19 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale nr. 45/A din data de 01 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală şi s-a trimis cauza în vederea judecării în complet de 3 judecători, cu termen la data 11 septembrie 2024.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de parchet, Înalta Curte a reţinut că, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timoşoara a criticat soluţia de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenţei cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a apreciat că, argumentele aduse în susţinerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.

În şedinţa publică din data de 11.09.2024, reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat respingerea recursului în casaţie ca urmare a pronunţării deciziei nr. 37 din 17.06.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportată la decizia nr. 67/2022, a aceluiaşi complet.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 din C. proc. pen.

Aşadar, în contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. şi, implicit, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către prima instanţă şi menţinut de instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 (sub forma autoratului sau a complicităţii), reţinută în sarcina inculpaţilor A., B., C., D. şi E..

În analiza recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere şi dispoziţiile art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., referitor la greşita încetare a procesului penal, a fost invocat în apel, însă instanţa de apel a menţinut dispoziţiile instanţei de fond prin care s-a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale şi ca urmare s-a dispus încetarea procesului penal.

Termenele de prescripţie ale răspunderii penale au curs până la data pronunţării hotărârii în apel, respectiv a deciziei penale nr. 45/A din 01.02.2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. Astfel, din data de 01.02.2024, dispoziţiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunţate de instanţa de apel (cum sunt şi dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) din C. pen., deoarece aceste dispoziţii legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (în acelaşi sens Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3735 din 25.10.2010, decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a criticat decizia apelată, arătând în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate, anterior momentului 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), precum şi cele ulterioare datei de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2002), raportat la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., B., C., D. şi E..

Prin decizia ce formează obiectul recursului în casaţie, s-a reţinut în baza probelor administrate, că faptele ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de fond şi cea de apel, ar fi fost comise în perioada mai - iulie 2013, astfel:

- infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. a constat în aceea că, în perioada mai- iulie a anului 2013, în calitate de director al Administraţiei Bazinale de Apă Banat, cu intenţie, a atribuit achiziţii publice de produse, prin cumpărare directă, către societatea H. S.R.L., contrar dispoziţiilor legale, prin divizarea achiziţiei publice şi ulterior a plătit cele şase facturi emise de această societate, producând o pagubă bugetului Administraţiei Bazinale de Apă Banat în cuantum de 599.332,42 RON (inclusiv taxa pe valoare adăugată) şi, corelativ, a obţinut un folos necuvenit societăţii H. S.R.L., în cuantum de 207.731,51 RON, inclusiv taxa pe valoare adăugată;

- infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatei B. a constat în aceea că, în perioada mai - iulie 2013, în calitate de director economic - Direcţia Economică din cadrul I., cu intenţie, l-a ajutat pe A., director general al I., să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prin avizarea documentelor folosite pentru atribuirea în mod direct, contrar dispoziţiilor legale, a cumpărării de echipamente de protecţie, materiale igienico - sanitare şi scule de lucru către societatea H. S.R.L., fără o necesitate reală şi la preţuri supraevaluate, producându-se o pagubă bugetului I., în cuantum de 599.332,42 RON (inclusiv TVA) şi, corelativ, obţinându-se un folos necuvenit societăţii H. S.R.L. în cuantum de 207.731,51 RON, inclusiv T.V.A. Prin prisma funcţiei publice deţinute, respectiv director economic în cadrul I., B. a avizat notele justificative nr. x/28.05.2013, nr. y/28.05.2013, nr. z/28.05.2013, nr. w/28.05.2013 şi nr. 400/MG/28.05.2013, prin care au fost estimate fără o cercetare reală a pieţei şi fragmentate achiziţiile de la societatea H. S.R.L., în acest mod ajutându-l cu intenţie pe directorul A. să atribuie prin cumpărare directă, achiziţii de la societatea anterior menţionată, prin încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare şi aplicabile la data săvârşirii faptei, respectiv art. 23, art. 19 coroborate cu art. 2, art. 17, art. 18 şi art. 124 lit. a), încălcând la rândul ei aceste prevederi legale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu;

- infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatei C., a constat în aceea că, în luna mai 2013, în calitate de fizician în cadrul Biroului Achiziţii SGA Timiş - I., cu intenţie, l-a ajutat pe A., director general al I., să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prin avizarea notelor justificative folosite pentru atribuirea în mod direct, contrar dispoziţiilor legale, a cumpărării de echipamente de protecţie, materiale igienico - sanitare şi scule de lucru către societatea H. S.R.L. la preţuri supraevaluate, producându-se o pagubă bugetului I. în cuantum de 599.332,42 RON (inclusiv TVA) şi, corelativ, obţinându-se un folos necuvenit societăţii H. S.R.L. în cuantum de 207.731,51 RON, inclusiv TVA. În funcţia deţinută, respectiv fizician în cadrul Biroului Achiziţii S.G.A. Timiş - I., C. a avizat notele justificative nr. x/28.05.2013, nr. y/28.05.2013, nr. z/28.05.2013, nr. w/28.05.2013 şi nr. 400/MG/28.05.2013, prin care au fost estimate fără o cercetare reală a pieţei şi fragmentate achiziţiile de la societatea H. S.R.L., în acest mod ajutându-l cu intenţie pe directorul A., să atribuie direct, achiziţii de la societatea anterior menţionată, prin încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare şi aplicabile la data săvârşirii faptei, respectiv art. 23, art. 19 coroborate cu art. 2, art. 17, art. 18 şi art. 124 lit. a), încălcând la rândul ei aceste prevederi legale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu;

- infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Cocul penal, reţinută în sarcina inculpatei D., a constat în aceea că, în luna mai 2013, în calitate de economist în cadrul Biroului Achiziţii S.G.A. Timiş - I., cu intenţie, l-a ajutat pe A., director general al I., să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prin întocmirea notelor justificative folosite pentru atribuirea în mod direct, contrar dispoziţiilor legale, a cumpărării de echipamente de protecţie, materiale igienico - sanitare şi scule de lucru către societatea H. S.R.L. la preţuri supraevaluate, producându-se o pagubă bugetului I., în cuantum de 599.332,42 RON (inclusiv TVA) şi corelativ obţinându-se un folos necuvenit societăţii H. S.R.L. în cuantum de 207.731,51 RON, inclusiv TVA. În funcţia deţinută, respectiv economist în cadrul Biroului Achiziţii SGA Timiş - I., D. a întocmit notele justificative nr. x/28.05.2013, nr. y/28.05.2013, nr. z/28.05.2013, nr. w/28.05.2013 şi nr. 400/MG/28.05.2013, prin care au fost estimate fără o cercetare reală a pieţei şi fragmentate achiziţiile de la societatea H. S.R.L., în acest mod ajutându-l cu intenţie pe directorul A. să atribuie prin cumpărare directă, achiziţii de la societatea anterior menţionată, prin încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare şi aplicabile la data săvârşirii faptei, respectiv art. 23, art. 19 coroborate cu art. 2, art. 17, art. 18 şi art. 124 lit. a), încălcând la rândul ei aceste prevederi legale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu;

- infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului E. care a constat în aceea că, în luna mai 2013, în calitate de consilier juridic în cadrul I., cu intenţie, l-a ajutat pe A., director general al I., să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prin avizarea notelor justificative folosite pentru atribuirea în mod direct, contrar dispoziţiilor legale, a cumpărării de echipamente de protecţie, materiale igienico - sanitare şi scule de lucru către societatea H. S.R.L. la preţuri supraevaluate, producându-se o pagubă bugetului I., în cuantum de 599.332,42 RON (inclusiv TVA) şi corelativ obţinându-se un folos necuvenit societăţii H. S.R.L. în cuantum de 207.731,51 RON, inclusiv TVA. În funcţia deţinută, respectiv consilier juridic în cadrul I., E. a avizat notele justificative nr. x/28.05.2013, nr. y/28.05.2013, nr. z/28.05.2013, nr. w/28.05.2013 şi nr. 400/MG/28.05.2013, prin care au fost estimate fără o cercetare reală a pieţei şi fragmentate achiziţiile de la societatea H. S.R.L., în acest mod ajutându-l cu intenţie pe directorul A., să atribuie prin cumpărare directă, achiziţii de la societatea anterior menţionată, prin încălcarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare şi aplicabile la data săvârşirii faptei, respectiv art. 23, art. 19 coroborate cu art. 2, art. 17, art. 18 şi art. 124 lit. a), încălcând la rândul său aceste prevederi legale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.

Prin sentinţa penală nr. 572/30.10.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, definitivă prin decizia penală nr. 45/A/2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B., C., D. şi E. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (în forma autoratului sau a complicităţii), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În esenţă, procurorul a susţinut în argumentarea motivului de casare invocat că, aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, coroborat cu situaţia agravării riscului de impunitate sistemică, risc generat de soluţiile de încetare a proceselor penale ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale la nivel naţional în baza deciziilor Curţii Constituţionale în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, obligă instanţa de judecată, în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, să înlăture de la aplicare deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 în interpretarea dată de decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, procurorul a apreciat că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23, pronunţate de CJUE în materia prescripţiei răspunderii penale, îşi găsesc aplicarea în toate cauzele care justifică legătura cu dreptul european în raport de infracţiunile care fac obiectul acestor cauze şi de dispoziţiile de drept unional. Totodată, CJUE a arătat explicit că instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (tex miliar) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, văzând dispoziţiile deciziei nr. 37 din 17.06.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, procurorul a solicitat aplicarea acesteia şi respingerea ca nefondat a recursului în casaţie.

În aceste coordonate, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la deciziile nr. 67/2022 şi 37/2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Se constată că, raportat la perioadele în care au fost săvârşite infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., (în forma autoratului sau a complicităţii) de către inculpaţii A., B., C., D. şi E., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată decizia penală nr. 45/A din 01.02.2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, ţinând seama de considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.

Se reaminteşte că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Ulterior, prin decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din data de 18.07.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). S-a mai stabilit că dezlegarea dată prin decizia 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 24 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, instanţa de recurs în casaţie constată că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În considerentele decizie nr. 37/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut la paragraful 364 următoarele:

1. prescripţia răspunderii penale, inseparabilă de întreruperea acesteia, în dreptul pozitiv român şi potrivit ordinii constituţionale, este o instituţie de drept penal material;

2. normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie;

3. lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

4. standardul naţional de protecţie a drepturilor fundamentale, mitior lex (corolar al neretroactivităţii/ultraactivităţii legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii acesteia, dă substanţă principiului legalităţii infracţiunii şi pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurând garanţiile prevăzute de acestea şi o protecţie superioară, sens în care, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Cartă, instanţele naţionale trebuie să aplice standardele naţionale, care asigură o protecţie mai largă;

5. obligaţia impusă instanţelor prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-107/23 PPU are drept consecinţă asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor fundamentale care nu este echivalent sau comparabil cu protecţia asigurată de art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în aceste condiţii, măsurile luate de autorităţile judiciare sunt justificate numai atât timp cât aplicarea dreptului unional protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puţin echivalent cu protecţia conferită de Convenţia europeană a drepturilor omului;

6. riscul sistemic de impunitate pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în considerarea căruia ar trebui lăsată neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Hotărârii din Cauza - 107/23 PPU (Lin), nu poate fi apreciat de către instanţele de judecată în absenţa unor criterii predefinite de legiuitor, însemnând o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat;

7. succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcţie de natura infracţiunii, după cum aceasta este o infracţiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau o altă infracţiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie şi previzibilitate a legii.

Prevederile art. 7 paragraf 1 CEDO, astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg [CtEDO, Scoppola c. Italiei (nr. 2) hotărârea Marii Camere din 17 septembrie 2009] conferă dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) cel mai înalt standard de protecţie, dat fiind caracterul său absolut inderogabil consacrat de prevederile art. 15 paragraful 2 CEDO, care exclude orice limitare prin intermediul unui test de proporţionalitate, spre deosebire atât de sistemul naţional cât şi de cel unional de protecţie, în care atare limitări sunt posibile.

Aplicarea standardului convenţional de protecţie a dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie corelată cu jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, stabilită în concret în fiecare cauză penală, precum şi cu interdicţia de a crea o atreia lege (lex tertia), conform Decizei Curţii Constituţionale nr. 265/2014. Astfel, este contrară art. 7 paragraf 1 CEDO, precum şi acestei jurisprudenţe general obligatorii a Curţii Constituţionale - la care, de altfel, jurisprudenţa CJUE [Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23] nu se referă în contextul în care nu se regăseşte în conţinutul întrebărilor preliminare - orice distincţie în legătură cu presupusul caracter întreruptiv de prescripţie al actelor efectuate de organele judiciare anterior datei de 25 iunie 2018, când a fost publicată Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă, urmând a fi valorificată raportat la situaţia concretă a fiecărei infracţiuni vizată prin recursul în casaţie formulat de parchet, săvârşită, după caz, de inculpaţii A., B., C., D. sau E..

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Raportat la faptul că s-a stabilit că legea penală nouă le este mai favorabilă tuturor inculpaţilor, curtea de apel s-a orientat înspre limitele prevăzute de dispoziţiile în vigoare. Astfel, potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

De asemenea, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen. "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

În consecinţă, limitele de pedeapsă ce au fost avute în vedere la calculul prescripţiei s-au situat între 2 ani 8 luni şi 9 ani 4 luni.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul începe să curgă în cazul infracţiunii continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Raportat la normele amintite, s-a constatat că termenul de prescripţie aplicabil infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit este de 8 ani şi a curs de la data săvârşirii faptelor, respectiv din luna iulie 2013, în cazul inculpaţilor A., B., C., D. şi E., aşadar înainte ca instanţa de fond şi instanţa de apel să se pronunţe definitiv asupra fondului.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu cele reţinute prin decizia recurată, constată că pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., C., D. şi E. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale nr. 45/A din data de 01 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii A., B., C., D. şi E..

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 720 RON şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată B., în cuantum de 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva deciziei penale nr. 45/A din data de 01 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Dată

Tip

Sursă

31/08/2022

Contestaţie în anulare

21/10/2022

Cerere

Contestator - J.

02/11/2022

Cerere

Contestator - J.

20/03/2023

Adresă de înaintare/trimitere dosar

Curtea de Apel GALAŢI

08/05/2023

Cerere

Penitenciarul Ploieşti

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată B., în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2024.

High Court of Cassation and Justice

scj