Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2023
Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 527 din data de 23.12.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:
A respins, ca nefondate cererile formulate de inculpaţii A., B., C., şi alţii, de excludere a unor probe, respectiv a interceptărilor ambientale efectuate în cauză.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, faptă prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. - 11 fapte distincte, deoarece nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunile.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, faptă prev. de art. 321 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu - faptă prevăzută de art. 132 din Lg. 78/2000 în referire la art. 297 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, faptă prev.de art. 244 C. pen., deoarece părţile s-au împăcat.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului C., sub aspectul infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen.. cu aplicarea art. 41 C. pen., deoarece nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea.
A luat act că IPJ Constanţa nu s-a constituit parte civilă în această cauză.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Prin decizia penală nr. 207/P din data de 09.03.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 527/23.12.2020 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2017
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
I. 1. În baza art. art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 8 ani.
În baza art. 66, alin. (1), lit. a), lit. b), lit. g), lit. k) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. în referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 C. pen.
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu executate de la 03.02.2016 la 24.05.2016.
În baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 860 RON şi 50 euro.
I. 2. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 155 alin. (1) C. pen. cu referire la Decizia CCR nr. 358/2022, cu aplicarea art. 5 C. pen., a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., şi falsul intelectual, prev. de art. 321 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Conform art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în primă instanţă.
I.3. În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) şi alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. şi persoana vătămată I.P.J. Constanţa la plata către stat a câte 300 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
II. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., Deciziei HP nr. 22/2020, a constatat că fapta în prezenta cauză judecată - 19.12.2015 - este concurentă cu infracţiunea judecată prin sentinţa penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanţa şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanţa.
A constatat că infracţiunea judecată prin sentinţa penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanţa (faptă din 2012) este concurentă cu infracţiunile judecate prin sentinţa penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanţa şi cu prezenta faptă.
Conform art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiul suspendării executării pedepsei închisorii de 3 ani dispus prin sentinţa penală nr. 380/2018 a Tribunalului Constanţa şi a contopit această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 306/2013 a Tribunalului Constanţa (primul termen al recidivei), conform Deciziei HP nr. 22/2020, a aplicat pedeapsa închisorii de 3 ani şi 3 luni la care a adăugat un spor de 1 an (1/3 din cealaltă pedeapsă), rezultând în final pedeapsa închisorii de 4 ani şi 3 luni, conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
A adăugat pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani şi 3 luni la pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. (2) C. pen. şi Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul C. urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 6 ani şi 3 luni.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 C. pen.
În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an şi 3 luni şi dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
A interzis aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 3 luni durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată de la 08.03.2013 la 21.04.2015.
A anulat formele de executare emise în baza sent. pen. nr. 306/2013 şi sent. pen. nr. 380/2018 şi a dispus emiterea unor noi forme de executare.
În baza art. 290 alin. (5) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul C. suma de 200 RON.
III. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 38 - 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., Deciziei HP nr. 22/2020, a constatat că fapta din prezenta cauză - 23.12.2015 - a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni dispusă prin sent.pen. nr. 229/2015 şi în concurs cu infracţiunea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017.
A constatat că prin sent. pen. nr. 2115/2017 a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere acordat prin sentinţa penală nr. 229/2015.
A constatat că prezenta faptă este concurentă cu cea judecată prin sent. pen. nr. 115/2017.
În baza art. 97 alin. C. pen., a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare acordat prin sentinţa penală nr. 115/2017 şi a repus pedepsele componente în individualitatea lor.
A descontopit pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni aplicată prin sent.pen. nr. 229/2015 în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitate (6 luni, 1 an şi 4 luni şi 9 luni închisoare) şi le-a contopit cu pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni dispusă prin sent. pen. nr. 115/2017, aplicând pedeapsa mai grea de 1 an şi 4 luni pe care a sporit-o cu 10 luni, urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.
A alăturat matematic pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni pedepsei închisorii de 2 ani aplicată în prezenta cauză, conform art. 43 alin. (2) C. pen. şi Deciziei HP nr. 22/2020, inculpatul B. urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 2 luni.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 60 C. pen.
În baza art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis pe lângă pedeapsa rezultantă principală drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), 1 C. pen. pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară.
A interzis aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.
A anulat formele de executare emise în baza sent. pen. nr. 115/2017 şi sent. pen. nr. 229/2015 şi a dispus emiterea unor noi forme de executare.
În baza art. 290 alin. (5) C. pen. şi art. 112 alin. (1) lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul B. sumele de 50 euro şi 60 RON.
A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin deciziei penale.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, Curtea a reţinut că probatoriul analizat mai sus dovedeşte fără echivoc săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii continuate de luare de mită prin aceea că, în calitate de agent de poliţie în cadrul I.G.P.R.- I.P.J. Constanţa - Poliţia Oraşului Ovidiu, a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "şpriţ bun" (actul material nr. 8), a pretins şi a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 şi 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării şi sancţionării contravenţiilor.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, instanţa de apel a reţinut că probatoriul analizat în considerentele deciziei atacate dovedeşte fără echivoc săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii continuate de luare de mită prin aceea că, în calitate de agent de poliţie în cadrul I.G.P.R.- I.P.J. Constanţa - Poliţia Oraşului Ovidiu, a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "şpriţ bun" (actul material nr. 8), a pretins şi a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 şi 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării şi sancţionării contravenţiilor.
S-a reţinut că, la data de 19.12.2015, inculpatul C. a dat poliţistului A., care l-a oprit în trafic, suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat cu o amendă "astronomică", după cum relata inculpatul în faza de urmărire penală, pentru lipsa asigurării auto obligatorii RCA. Fapta întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de darea de mită, iar inculpatul a acţionat în scopul special al scăpării de răspundere contravenţională sau al obţinerii unei sancţiuni mai blânde, deci cu intenţia directă.
S-a reţinut că, la data de 23.12.2015, inculpatul B. a dat poliţistului A., prin intermediul martorului D., sumele de 50 euro şi 60 RON pentru a nu i se întocmi dosar penal ca urmare a depistării sale conducând un autoturism având dreptul de a conduce suspendat. Fapta întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de darea de mită, iar inculpatul a acţionat în scopul special al scăpării de răspundere penală/contravenţională, deci cu intenţia directă.
Împotriva deciziei penale nr. 207/P din data de 09.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., B. şi C..
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.
Referitor la primul motiv de recurs în casaţie, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală, întrucât nu avea atribuţii pe linia constatării şi sancţionării contravenţiilor, astfel cum rezultă din fişa postului - agent şef principal de poliţie compartiment ordine publică şi patrulare .
A precizat că atribuţiile de control sunt în fişa postului inculpatului D., poliţist local grad profesional principal, acestea fiind prevăzute la pct. b) alin (8,9,10,11), constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor.
Aşadar, a apreciat că şi în situaţia în care ar rezulta din înregistrările video vizionate de judecătorii Curţii că inculpatul a primit sume de bani, el nu avea atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor, acestea fiind în fişa postului inculpatului D., reţinându-se în sarcina acestuia infracţiunea de luare de mită conform dreptului comun, deci cei 860 RON nu au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea acestora.
În opinia inculpatului, fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că se impune achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12) C. proc. pen., a apreciat că a fost condamnat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de legea specială, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen., deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin(l) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin(l) C. pen.
A arătat că instanţa de fond, fiind învestită cu privire la infracţiunea prevăzută de C. pen., şi nu de legea specială, a dispus soluţia de achitare pentru această infracţiune fără nicio trimitere la legea specială.
Deşi în motivele de apel scrise ale parchetului nu s-a solicitat reţinerea dispoziţiilor legii speciale, chiar dacă procurorul a solicitat în şedinţă publică reţinerea în cauză a prevederilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel trebuia să acorde termen pentru pregătirea apărării în raport de noua încadrare care agrava situaţia juridică a inculpatului, deşi apărătorul a arătat că are nevoie de gândire faţă de această cerere.
A mai precizat că art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 consacră o calificare specială a subiectului activ al infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (este organ de cercetare sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor), calitate pe care inculpatul nu o avea. Calitatea lui era de agent principal ordine publică şi protecţie la Poliţia Oraşului Ovidiu, nu avea nicio atribuţie de serviciu legată de constatarea şi sancţionarea contravenţiilor. A existat un protocol încheiat între Poliţia Oraşului Ovidiu şi Poliţia Rutieră, ca poliţiştii locali de la ordine publică şi protecţie să sprijine poliţiştii de la Poliţia Rutieră în oprirea autovehiculelor pentru verificare.
Lipsa calităţii de subiect activ a determinat procurorul care a început urmărirea penală pentru luare de mită cu aplicarea dispoziţiilor din legea specială, să dispună prin rechizitoriu schimbarea încadrării juridice, astfel că dispoziţia de trimitere în judecată a fost pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Prin încheierea din 13.05.2022 s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 alin. (1) C. pen.
La termenul din 28.06.2022, instanţa de apel a repus cauza pe rol pentru a pune în discuţie aplicarea deciziei ICCJ nr. 67/25.10.2022 şi a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022 şi nr. 22/18.01.2018, în vederea examinării cauzei sub aspectul încetării procesului penal, ca o consecinţă a acestor decizii, fără a se relua dezbaterile sau a formula cereri, în raport de noua încadrare.
Deoarece pronunţarea asupra schimbării încadrării juridice s-a dispus în termenul de pronunţare, chiar dacă instanţa de apel a dispus repunerea cauzei pe rol pentru discutarea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziei ICCJ nr. 67/25.10.2022, nu au fost reluate dezbaterile astfel încât s-au făcut apărări numai cu privire la aceste decizii.
A susţinut că, dacă ceilalţi doi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul D., şi 3 ani închisoare, inculpatul E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu limite de pedeapsă de la 3 ani - 10 ani închisoare, inculpatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare cu limite de pedeapsă cuprinse între 4 ani - 13 ani şi 4 luni închisoare şi nu 3 ani - 10 ani închisoare.
Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi reducerea pedepsei, apreciind că instanţa de apel nu numai că a dat o soluţie de condamnare după achitare, dar a agravat situaţia inculpatului, schimbând încadrarea juridică în termenul de pronunţare pe fondul apelului, fără ca inculpatul să-şi facă apărări în raport de noua încadrare juridică.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul C. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Astfel, sub un prim aspect, a invocat neconformitatea deciziei penale nr. 207/P/09.03.2023, pronunţată de Curtea de apel Constanţa în raport cu dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil.
Invocând dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, a apreciat că aplicabilitatea directă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului constituie o obligaţie pentru instanţele de judecată, deoarece face parte din dreptul intern, având forţă supra-legislativă.
A arătat că dreptul la un proces echitabil este format din mai multe componente, statuate ca atare în mod repetat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pronunţate.
Dintre acestea, a arătat că s-a evidenţiat o anumită componentă, reţinută ca atare, în mod repetat, şi sintetizată prin faptul că o persoană nu poate fi condamnată în apel exclusiv prin reinterpretarea probelor care au condus în cadrul judecăţii pe fond la achitarea acesteia, deoarece, în această manieră, se încalcă dreptul la un proces echitabil.
În acest context, a precizat că în cursul judecăţii apelului nu a fost administrată nicio probă nouă, în referire la fapta de dare de mită din 19.12.2015, reţinută în sarcina inculpatului C.. Această împrejurare este confirmată în egală măsură de conţinutul dosarului instanţei de apel şi, a fortiori, de motivarea instanţei de apel, care nu face referire la nicio probă nouă administrată, inculpatul fiind condamnat în apel prin reinterpretarea probelor care au dus la achitarea sa în primă instanţă.
Prin urmare, în opinia inculpatului, prezenta cauză se circumscrie în mod expres paradigmei legale şi de jurisprudenţă instituită şi reglementată expres în cauzele Gutău contra României, dar şi Destrehen contra Franţei, Dan împotriva Republicii Moldova, Lazu împotriva Republicii Moldova, Marcos Barrios împotriva Spaniei, Lacadena Calero împotriva Spaniei.
A susţinut că, sub aspectul stării de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate, inculpatul C. a fost condamnat pentru fapta de a da mită unui poliţist pentru ca poliţistul să îl sancţioneze. În contextul actului sancţionator aplicat în cadrul exercitării atribuţiilor poliţistului, a arătat că este vădit ilogic ca darea de mită să fie prevăzută de legea penală în scopul îndeplinirii acestei atribuţii de serviciu.
A arătat că situaţia din prezenta cauză are un specific aparte, deoarece este contrar logicii juridice să fie prevăzută de legea penală situaţia în care un presupus mituitor oferă mită pentru ca poliţistul să îl sancţioneze. O astfel de paradigmă instituită de legea penală ar fi vădit ilogică, atât din perspectivă juridică, cât şi din perspectivă funcţională.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
A arătat că inculpatul A. nu avea atribuţii pe linia de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, aşa cum rezultă din fişa postului ca agent şef principal de poliţie compartiment ordine publică şi patrulare .
Aceste atribuţii de control se regăsesc în fişa postului inculpatului D. care era poliţist local grad profesional principal .
A susţinut că, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, între Poliţia Rutieră şi Poliţia Oraşului Ovidiu a fost încheiat un protocol, prin care poliţiştii locali de la odine publică, unde era încadrat A., să sprijine poliţiştii de la Poliţia Rutieră în activitatea de oprire a autovehiculelor pentru verificare, fără ca acest protocol să acorde atribuţii în plus poliţiştilor locali, în afară de cele din fişele posturilor.
A apreciat că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că inculpatul A. avea aceste atribuţii şi a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunea de luare de mită şi, implicit, l-a condamnat şi pe inculpatul B. pentru infracţiunea de dare de mită.
Aşadar, neavând atribuţii pe linia constatării şi sancţionării contravenţiilor, inculpatul A. nu întrunea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită şi, implicit, nici inculpatul B. nu întrunea calitatea de subiect activ al infracţiunii de dare de mită, această calitate constituind unul din elementele constitutive ale celor două infracţiuni, fără de care ambele infracţiuni nu pot exista.
De asemenea, în lipsa unor atribuţiuni pe linia de oprire a autovehiculelor, a verificării lor, a constatării si sancţionării eventualelor contravenţii, chiar şi cu reţinerea înregistrărilor audio, deşi acestea au fost contestate, şi a declaraţiilor martorilor, primirea unor eventuale sume de bani nu reprezintă actul material specific infracţiunii de luare de mită, în lipsa vreunei competenţe pentru a îndeplini sau a nu îndeplini una sau mai multe atribuţiuni de serviciu.
A considerat că pe baza readministrării probatoriului din faza de urmărire penala şi de la fond, fără a se propune şi administra probe noi în apel, Curtea de Apel Constanţa nu putea pronunţa o soluţie inversă faţă de cea pronunţată de prima instanţă, care a administrat nemijlocit atât probatoriul de la urmărirea penală, cât şi cel propus în apărare de inculpaţi.
A solicitat admiterea recursului în casaţie cu consecinţa casării deciziei Curţii de Apel Constanţa şi menţinerii, ca fiind legală şi temeinică, a sentinţei penale a Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 12 mai 2023, când s-a stabilit termen la data de 28 iunie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 28.06.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
A fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 13.09.2023, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casaţie.
La termenul din data de 13.09.2023, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpaţi, cauza rămânând în pronunţare.
Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C. şi B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.
Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţii A., C. şi B., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.
Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor.
În ceea ce priveşte critica inculpaţilor A. şi B., în sensul că inculpatul A. nu avea atribuţii pe linia de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, deşi această critică a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, ea este întemeiată pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel (aceasta reţinând că inculpatul a acceptat promisiunea de bani/bunuri - echivalentul unui "şpriţ bun" (actul material nr. 8), a pretins şi a primit mai multe sume de bani (actele de executare nr. 1-7 şi 9-11), fie în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale profesionale, fie pentru neîndeplinirea acestora pe linia constatării şi sancţionării contravenţiilor), ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege, situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat şi excedând cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului C., în sensul că a fost condamnat pentru fapta de a da mită unui poliţist pentru ca poliţistul să îl sancţioneze cu avertisment şi că este vădit ilogic ca darea de mită să fie prevăzută de legea penală în scopul îndeplinirii acestei atribuţii de serviciu de către poliţist, se constată că printr-o astfel de critică inculpatul contestă situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în condiţiile în care aceasta a reţinut că la data de 19.12.2015, inculpatul C. a dat poliţistului A., care l-a oprit în trafic, suma de 200 RON, pentru a nu fi sancţionat cu o amendă "astronomică", după, cum relata inculpatul în faza de urmărire penală, pentru lipsa asigurării auto obligatorii RCA.
Aşadar, inculpatul a dat mita în scopul special al scăpării de răspundere contravenţională sau al obţinerii unei sancţiuni mai blânde, deci cu intenţia directă, astfel cum a reţinut instanţa de apel; în consecinţă, fapta acestuia întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de darea de mită, fiind prevăzută de legea penală.
În ceea ce priveşte critica inculpaţilor C. şi B., privitoare la neconformitatea deciziei penale atacate cu dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil, inculpaţii apreciind că, în urma readministrării probatoriului din faza de urmărire penala şi de la fond, în baza cărora cei doi inculpaţi fuseseră achitaţi de prima instanţă, fără a se propune şi administra probe noi în apel, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat o soluţie de condamnare, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi analizată prin intermediul cazului de casare prevăzut de pct. 7 al articolului art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi a niciunui alt caz, de altfel, excedând competenţei pe care instanţa supremă o are în calea extraordinară a recursului în casaţie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenţii - inculpaţi nu au evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurentul A., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii.
Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.
În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Evaluând în aceste coordonate recursul în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de către instanţa de apel pentru infracţiunea de luare de mită este în limitele prevăzute de lege, având în vedere că aceste limite (3-10 ani), majorate cu o treime, prin reţinerea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, se situau între 4 ani - 13 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce priveşte critica inculpatului privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 de către instanţa de apel, Înalta Curte reţine că o astfel de critică, a încadrării juridice a faptei, nu poate face obiectul analizei instanţei de casaţie, prin intermediul căii extraordinare a recursului în casaţie neputându-se proceda la o schimbare a încadrării juridice.
De asemenea, critica aceluiaşi inculpat, în sensul că instanţa de apel nu ar fi acordat termen pentru pregătirea apărării în raport de noua încadrare care agrava situaţia juridică a inculpatului, deşi apărătorul ar fi arătat că are nevoie de gândire faţă de această cerere, excedează competenţei instanţei de casaţie, astfel cum a fost stabilită de legiuitor.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 207/P din 09 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2023.