Şedinţa publică din data de 25 iulie 2024
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator formulată de inculpatul A. .
În temeiul art. 2502 din C. proc. pen. raportat la art. 2501 din C. proc. pen., a fost restrânsă măsura asiguratorie dispusă în cauză faţă de inculpatul A. prin sentinţa penală nr. 16/1.02.2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022 până la concurenţa sumei de 42.514 RON, reprezentând accesorii aferente sumei de 30.960 RON achitată de inculpatul A. cu titlu de prejudiciu prin chitanţa seria x nr. x din data de 13.01.2022.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat următoarele:
În ceea ce priveşte condiţiile de legalitate şi temeinicie a măsurii sechestrului asigurator, s-a reţinut că acestea au fost expuse pe larg în cuprinsul încheierii penale nr. 2/A/18.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022. Astfel, s-a notat că aceste aspecte nu vor mai fi analizate în motivarea soluţiei de respingere a cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, întrucât în cele 13 zile scurse de la momentul soluţionării contestaţiei împotriva încheierii penale nr. 2/A/18.04.2024 şi până la momentul formulării noii cereri de ridicare, respectiv restrângere a sechestrului asigurator, nu au intervenit elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.
În continuare, instanţa a apreciat fondată cererea de restrângere a măsurii sechestrului judiciar formulată de inculpatul A. pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte întinderea sumei până la care se menţine măsura sechestrului asigurator, instanţa a făcut următoarele precizări:
În dosarul nr. x/2015, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul A. a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În cursul urmăririi penale, prin adresa nr. x/11.10.2021, ANAF - DGRFP Braşov - AJFP Mureş s-a constituit parte civilă împotriva reprezentantului legal al S.C. B. (inculpatul A. n.n.) cu suma de 51.600 RON din care suma de 20.640 RON reprezentând impozit pe profit şi suma de 30.960 RON reprezentând TVA, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumei datorate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus între altele trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că inculpatul, în cursul anului 2010, în calitate de administrator al S.C. B., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a 2 facturi emise de S.C. C. S.R.L. Bistriţa, reprezentând achiziţii fictive în sumă totală de 159.960 RON, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 30.960 RON constând în TVA.
În cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul a achitat suma de 30.960 RON reprezentând prejudiciul reţinut prin actul de sesizare prin chitanţa din 13.01.2022 .
Cu ocazia soluţionării cererii de ridicare/restrângere a sechestrului asigurator formulată de inculpatul A. au fost solicitate relaţii suplimentare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Prin adresa nr. x din 17.06.2024, partea civilă ANAF a confirmat achitarea debitului în cuantum de 30.960 RON de către inculpatul A. cu chitanţa TS476 nr. x din 13.01.2022, dar a precizat că au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii aferente acestei sume, în cuantum de 42.514 RON, din care suma de 25.384 RON reprezentând dobânzi de întârziere şi suma de 17.130 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 13.02.2022, astfel cum rezultă din anexa 1 la adresa ante-menţionată.
În consecinţă, apreciindu-se îndeplinite condiţiile de legalitate şi temeinicie cu privire la măsura asiguratorie instituită asupra patrimoniului inculpatului A., aceasta a fost menţinută în vederea garantării acoperirii prejudiciului, însă cuantumul sumei a fost restrâns la 42.514 RON reprezentând suma rămasă neachitată de către inculpat.
Împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie inculpatul A..
Contestatorul A. a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei şi ridicarea sechestrului asigurător, apreciind nelegală sentinţa penală nr. 16/01.02.2024 prin care au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor acestuia pentru sume presupus datorate de alt inculpat, respectiv de inculpatul D..
A susţinut că sentinţa anterior menţionată conţine vădite contradicţii şi confuzii în ceea ce îi priveşte pe cei trei inculpaţi, respectiv societăţile administrate de către aceştia.
Astfel, făcând o prezentare a situaţie de fapt reţinute prin hotărârea sus menţionată, a precizat că, prin această sentinţă, s-a dispus obligarea inculpaţilor, pe latura civilă, la restituirea prejudiciului, penalităţilor şi accesoriilor aferente, inculpatul A. fiind obligat la plata sumei de 57.210 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) precum şi la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna noiembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relaţia cu SC. B.. În acest context, a susţinut că prejudiciul în cuantum de 57.210 RON reţinut în sarcina inculpatului este aferent activităţii desfăşurate de inculpatul A. ca administrator al S.C. E. S.R.L.
Totodată, a menţionat că presupusul prejudiciu în cuantum de 30.960 RON, produs de inculpatul A., ca urmare a calităţii sale de administrator, a fost achitat pentru ca acesta să beneficieze de cauza de nepedepsire în dosarul nr. x/2021, dovadă fiind chitanţa seria x cu nr. x din data de 13.01.2022.
A mai menţionat că instanţa de fond face grave confuzii în ceea ce îi priveşte cei doi inculpaţi A. - fost administrator al societatii S.C. B. S.R.L. şi D., administrator al societăţii S.C. E. S.R.L., imputând inculpatului A. obligaţiile fiscale ce-i revin de pe urma societăţii S.C. E. S.R.L., adică a societăţii la care deţine calitatea de administrator celălalt inculpat.
Contestatorul a mai susţinut că, prin apelul formulat împotriva sentinţei penale a Tribunalului Mureş, a contestat sumele pentru care a fost instituită raspunderea civilă şi măsura sechestrului asigurător, neexistând o coerenţă logică în stabilirea cuantumului acestora.
În continuare, a mai precizat că dreptul la proprietate este un drept fundamental garantat de art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 44 din Constituţia României, însă, atât în hotărârea apelată, cât şi în încheierea de menţinere a măsurii primează interesul "superior" al statului.
S-a mai susţinut că, potrivit disp. art. 249 C. proc. pen., dispariţia sau modificarea temeiurilor iniţiale în luarea măsurii sechestrului asigurător, reclamă intervenţia organului judiciar pentru restabilirea legalităţii, or, în speţă, prin instituirea acestei măsuri se încălcă flagrant dreptul la un proces echitabil şi dreptul la proprietate, fiind instituită măsura sechestrului pentru o suma nedatorată.
Împrejurarea că a achitat deja presupusul prejudiciu constituie, în opinia acestuia, un temei justificat al cererii de ridicare a măsurii asigurătorii, având în vedere că nu mai există un raport rezonabil de proporţionalitate între măsura instituită şi obiectivul urmărit la instituirea acesteia, fiind aplicabile disp. art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 par. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi art. 53 alin. (2) din Constituţia României.
Totodată, a făcut trimitere la jurisprudenţa C.J.U.E. şi C.E.D.O. care statuează că procedurile şi deciziile naţionale care afectează în vreun fel dreptul de proprietate, fac obiectul dreptului la un proces echitabil. În acest sens, a făcut trimitere la următoarele hotărâri: Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în Cauza Raimondo împotriva Italiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza British - American Tobacco Company Ltd împotriva Ţărilor de Jos ori Hotărârea din 10 aprilie 2012, pronunţată in Cauza Silickiene împotriva Lituaniei, susţinând că întreaga reglementare referitoare la măsurile asiguratorii este menită să dea eficienţă dreptului la un proces echitabil pe parcursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice.
Totodată, s-a susţinut că procedura judiciară vizând măsurile asigurătorii nu este una independentă, ci conexă procedurii penale principale, soluţionată după regulile instituite de C. proc. pen. şi, în completare, în măsura compatibilităţii, după cele ale C. proc. civ.. Consecinţa este că, şi această procedură, trebuie să aibă caracter echitabil, prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor europene şi a celor interne privitoare la dreptul la un proces echitabil, ceea ce impune atât existenţa garanţiilor de ordin general: dreptul de acces la o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege; egalitatea armelor şi procedura contradictorie; motivarea hotărârii judecătoreşti; publicitatea procesului; termenul rezonabil, cât şi a garanţiilor specifice, respectiv prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.
Dintre aceste garanţii, a susţinut că o referire specială este necesară în privinţa motivării hotărârii judecătoresti prin care se soluţionează solicitările de ridicare a măsurilor asigurătorii.
În continuare, a susţinut că motivarea în fapt şi în drept a hotărârii judecătoreşti în procesul penal constituie un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdictional. În acest sens, a mai susţinut că hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care se regăsesc în motivarea hotărârii judecătoreşti, ca proces al judecăţii realizate în cauză.
Prin raportare la aceste considerente, a susţinut că instanţa învestită cu verificarea legalităţii măsurii sechestrului asigurător a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, fără a analiza în concret situaţia particulară a modalităţii prin care a fost instituit sechestrul, respectiv prejudiciul produs în cauză sau momentul la care partea civilă şi-a precizat pretenţiile faţă de inculpatul A. (în calea de atac a apelui), în dosarul de fond existând ca singură pretenţie civilă, suma de 30.960 RON, care a fost achitată de inculpat anterior momentului citirii rechizitoriului.
În acest sens, a susţinut că motivarea instanţei învestită cu judecarea cererii de ridicare a sechestrului este generică, lacunară, lipsind o analiză efectivă, ce se impunea a fi realizată faţă de cuantumul prejudiciului pretins la acest moment procesual.
Totodată, a susţinut că instanţa nu a examinat în mod efectiv proporţionalitatea măsurilor raportat la scopul acestora, respectiv asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizarea confiscării. S-a efectuat o analiză pur generică, fără a se examina în concret pentru fiecare dintre inculpaţi şi fiecare măsură, că valoarea măsurilor asiguratorii este disproporţionată raportat la categoriile de bunuri supuse măsurilor asiguratorii şi valoarea prejudiciului nerecuperat.
În plus, a susţinut că hotărârea atacată nu conţine elemente de raţionament juridic apte să susţină soluţia dispusă, respectiv menţinerea sechestrului asigurator pentru suma de 42.514 RON, în condiţiile în care argumentaţia judecătorului nu este de natură a reflecta cu suficientă concizie considerentele esenţiale pentru care acesta a apreciat necesară menţinerea măsurii asiguratorii.
A apreciat că aceste aspect conduc la concluzia lipsei unei judecăţi efective a cauzei şi la necesitatea desfiinţării măsurilor luate în asemenea condiţii, nesocotindu-se astfel garanţiile instituite prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În opinia contestatorului, cerinţa proporţionalităţii nu se confundă cu aceea a necesităţii măsurii, ceea ce înseamnă că raportul de proporţionalitate trebuie să existe în toate situaţiile, deci inclusiv atunci când se vădeşte necesitatea măsurii. Deşi există o strânsă legătură între aceste exigenţe, necesitatea nu presupune automat şi existenţa proporţionalităţii. Dacă legea impune luarea măsurii asigurătorii, organul judiciar verifică această măsură, fiind obligat să facă un examen al proporţionalităţii.
Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că menţinerea sechestrului nu poate fi dispusă doar în considerarea subzistenţei necesităţii, cu ignorarea proportionalităţii, oricât de grave ar fi acuzaţiile sau oricât de mare ar fi alegatul preiudiciu.
Verificarea proporţionalităţii presupune o analiză aprofundată a tuturor factorilor relevanţi, care sunt variabili de la o speţă la alta, unii dintre aceşti factori au natură procedurală, respectiv posibilitatea contestării măsurii; posibilitatea analizării şi aplicării unei alte măsuri mai puţin invazive sau, după caz, vizează aspecte de fond (prin raportare la circumstanţele speciale ale cauzei), respectiv durata măsurii; comportamentul părţii; comportamentul autorităţilor statului; inexistenţa probelor din care să rezulte implicarea în activitatea infracţională şi/sau cauzarea prejudiciului; consecinţele menţinerii măsurii asupra părţii interesate; valoarea bunurilor sechestrate în raport de cuantumul prejudiciului, etc.
În fine, a susţinut că niciunul dintre aceşti factori nu au fost avuţi în vedere la dispunerea măsurii sechestrului şi la menţinerea acestuia, procedându-se astfel la adoptarea unei soluţii incompatibile cu respectarea unor drepturi fundamentale ale inculpatului în cadrul procesului penal, hotărârea fiind lacunară, aparent motivată, lăsând loc arbitrariului, motiv pentru care a solicitat să se constate că menţinerea măsurii sechestrului raportat la inculpatul A. ar fi contrară dreptului la un proces echitabil
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susţinerea căii de atac, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/1.02.2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022 s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f), teza a II-a din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din Noul C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 25 alin. (1), raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă a părţii civile Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş, şi au fost obligaţi inculpaţii F., A. şi D. la plata următoarelor sume cu titlu de daune materiale după cum urmează:
- inculpatul A. la plata sumei de 57.210 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) şi la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna noiembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relaţia cu S.C. B.
- inculpatul D. la plata sumei de 26.250 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat), 97.622 RON (accesorii calculate până la data de 14.04.2022) precum şi la achitarea accesoriilor aferente debitului până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relaţia cu S.C. E. S.R.L.;
- inculpatul F. la plata sumei de 19356 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) şi la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna decembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relaţia cu S.C. G. S.R.L.;
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 250 şi urm. C. proc. pen. şi Decizia RIL nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea formulată de către partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Mureş şi s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpaţilor F., A. şi D. până la concurenţa sumelor la plata cărora au fost obligaţi în paragraful anterior.
S-a dispus aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale ale Statului Român.
S-a constatat caracterul răspunderii solidare între inculpaţii F., A. şi D. şi numitul H. şi s-a dispus ca prejudiciile să fie recuperate în mod unitar.
Prin încheierea penală nr. 2/A/18.04.2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 2502 din C. proc. pen. raportat la art. 2501 din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.
S-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză faţă de inculpaţii D., A. şi F. prin sentinţa penală nr. 16/1.02.2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul F. de ridicare a măsurii sechestrului asigurator.
Pentru a dispune această soluţie, Curtea de Apel a constatat că măsurile asiguratorii au fost instituite prin sentinţa penală nr. 16/1.02.2024 a Tribunalului Mureş numai după analizarea şi constatarea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale a inculpaţilor D., A. şi F. faţă de partea civilă ANAF-DGRFP, la solicitarea părţii civile.
De asemenea, s-a notat că au fost instituite măsuri asiguratorii strict până la concurenţa sumei pe care inculpaţii trebuie să o achite părţii civile, fiind respectat un raport rezonabil de proporţionalitate.
Curtea a mai reţinut faptul că măsurile asiguratorii au grevat patrimoniul inculpaţilor de aproximativ două luni, astfel că este îndeplinită şi condiţia termenului rezonabil impus de jurisprudenţa instanţei de contencios european.
Tototdată, s-a reţinut că, în cauză nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii, iar inculpaţii nu au indicat aspecte noi, esenţiale, care să justifice la acest moment procesual ridicarea acestor măsuri. În plus, s-a reţinut că dosarul este în curs de soluţionare în apel, iar durata de soluţionare a acestuia nu a depăşit un termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei. Aşadar, s-a concluzionat că nu se pune problema lipsei de proporţionalitate ori necesitate a măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie inculpaţii A. şi F., contestaţiile fiind respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin decizia nr. 355/07.05.2024.
Analizând în concret contestaţia formulată prin raportare la motivele invocate, instanţa de control judiciar reţine următoarele:
Prioritar, Înalta Curte constată că, în contextul prezentei căi de atac, criticile contestatorului inculpat A. vizează soluţia dispusă de instanţa de fond prin raportare la cuantumul sumei până la concurenţa căreia a fost instituit sechestrul asigurător şi modalitatea de soluţionare a laturii civile, susţinându-se, în esenţă, că prejudiciul în cuantum de 57.210 RON este aferent activităţii desfăşurate de inculpat ca administrator al S.C. E. S.R.L. imputându-se acestuia obligaţiile fiscale ce-i revin de pe urma societăţii administrate de un alt inculpat, respectiv D.. În plus, acesta a susţinut că a achitat prejudiciul în cuantum de 30.960 RON în cursul procedurii de cameră preliminară, motiv pentru care, a apreciat că se impune ridicarea măsurilor asigurătorii.
În ceea ce priveşte aspectele referitoare la cuantumul sumei până la concurenţa căreia a fost instituit sechestrul asigurător, respectiv cuantumul prejudiciului şi modalitatea de soluţionare a laturii civile, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că aceste critici au fost deja analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 355/07.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestaţia formulată, printre alţii, de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 2/A din data de 18 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2022, prin care a fost verificată subzistenţa temeiurilor măsurilor asigurătorii.
Pe de altă parte, criticile vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual şi vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, iar în cazul în care, în urma examinării tuturor probelor, se va constata prejudiciul, acesta urmează a fi recuperat de la inculpat.
În ceea ce priveşte critica vizând nemotivarea încheierii prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator, Înalta Curte reţine că, în contextul analizei acestei cereri, instanţa de fond nu a reluat argumentele pentru care a apreciat că, în cauză, nu se impune o soluţie de ridicare a măsurilor asigurătorii prin raportare la împrejurarea că, prin încheierea nr. 2/A/18.04.2024 a expus motivele pentru care a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sechestrului asigurător. Având în vedere intervalul de timp foarte scurt între momentul verificării subzistenţei temeiurilor măsurilor asigurătorii şi noua solicitare de ridicare a acestor măsuri, s-a notat că aceste aspecte nu vor mai fi analizate în motivarea soluţiei de respingere a cererii ulterioare de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, întrucât în acest interval de timp nu au intervenit elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a expus, în cuprinsul încheierii nr. 2/A/18.04.2024, motivele care i-au format convingerea că se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii şi, implicit, că nu s-ar justifica ridicarea acestora, de la această dată neintervenind elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.
În plus, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a analizat cu rigoare şi solicitarea de restrângere a măsurilor asiguratorii formulată de inculpat, solicitatând în acest sens relaţii suplimentare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În urma răspunsului primit, instanţa de fond a dispus restrângerea măsurii sechestrului asigurător strict până la concurenţa sumei pe care inculpatul trebuie să o achite părţii civile, fiind respectat un raport rezonabil de proporţionalitate.
După cum se poate observa, în cauză fost admisă acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. (chiar dacă soluţia nu este încă definitivă), inculpatul fiind obligat la plata sumei de 57.210 RON şi a accesoriilor aferente debitului, calculate din luna decembrie 2010, până la stingerea efectivă a sumei datorate, fiind astfel estimat prejudiciul comis prin acţiunile inculpatului, măsura sechestrului fiind necesară pentru a se asigura repararea pagubei probabile produse prin infracţiune. În acest moment, nu este necesar a se constata existenţa unui prejudiciu absolut determinat, ci doar a unuia determinabil sau probabil, urmând ca măsurile asigurătorii să fie sau nu menţinute în funcţie de modul în care probatoriul administrat ulterior va dovedi sau nu veridicitatea acuzaţiilor aduse inculpatului şi existenţa sau întinderea prejudiciului cauzat de aceasta.
Fiind măsuri procesuale, măsurile asigurătorii nu constituie prin ele însele o reparare a pagubei, ci numai garantează acoperirea acesteia, în situaţia în care, prin hotărâre definitivă, se va stabili astfel.
La analizarea solicitării de ridicare a măsurilor asigurătorii, în concret, trebuie stabilit dacă subzistă condiţiile de validitate prevăzute de lege care au stat la baza luării anterioare a acestora ori dacă au apărut împrejurări noi de natură a înlătura vreuna dintre aceste condiţii şi care afectează legalitatea viitoare a măsurii, urmând a se dispune, după caz, menţinerea sau ridicarea ei.
Totodată, organele judiciare evaluează temeinicia actuală a măsurii asigurătorii, prin prisma subzistenţei sau dispariţiei proporţionalităţii acesteia cu scopul legal urmărit prin instituirea şi aplicarea sa, urmând a dispune, după caz, menţinerea sau ridicarea lor. Astfel, raportul de proporţionalitate între gravitatea ingerinţei prevăzute de lege prin dispunerea unei măsuri asigurătorii şi scopul prevăzut de lege căruia aceasta îi serveşte trebuie să existe nu doar la momentul iniţial al dispunerii acesteia, ci şi pe toată perioada în care aceasta îşi produce efectele, aşa încât dispariţia sau dezechilibrarea vădită, ulterioară, a acestui raport impune încetarea de îndată a efectelor juridice ale măsurii asigurătorii, prin eliberarea bunului de sarcina indisponibilizării.
Se constată că, în prezent, cauza se află în faza de judecată, iar verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii a fost făcută de instanţă prin încheierea nr. 2/A din data de 18 aprilie 2024 cu respectarea termenului de 1 an, având în vedere că măsurile asigurătorii în ceea ce îl priveşte pe contestatorul D. au fost dispus prin sentinţa penală nr. 16 din 01.02.2024, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022, constatându-se că se menţin condiţiile de validitate şi temeinicie care justifică măsurile asigurătorii. La aceeaşi concluzie a ajuns şi instanţa de control judiciar, care, prin încheierea nr. 355/07.05.2024, a respins contestaţia formulată, printre alţii, de contestatorul A..
Pentru ca măsurile asigurătorii să fie legal instituite şi menţinute, trebuie respectate următoarele condiţii: a) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; b) măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată; c) bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului; d) bunurile să aparţină persoanelor prevazute de lege şi e) măsura să fi fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Cu privire la prima condiţie, respectiv să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, Înalta Curte reţine că există la acest moment al procesului penal probe pentru a crea suspiciunea rezonabilă că s-a săvârşit infracţiunea imputată, astfel cum aceasta a fost reţinută în sentinţa pronunţată în primă instanţă.
Deşi în cauză s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că eventuala incidenţă a prescripţiei răspunderii penale nu este de natură a duce la concluzia că menţinerea măsurilor asigurătorii nu ar fi necesară şi proporţională, de vreme ce acţiunea civilă se soluţionează şi în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Înalta Curte constată că există suficiente indicii care conduc la concluzia că în cauză este posibil să fi fost săvârşite faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, fapte ce au produs un prejudiciu ce urmează a fi stabilit în mod definitiv după efectuarea cercetării judecătoreşti în apel.
În acest context, având în vedere că nu au apărut împrejurări noi de natură a înlătura condiţiile de legalitate şi temeinicie a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic, prin hotărârea contestată, instanţa de fond a dispus respingerea cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de inculpatul A..
Totodată, constată că în mod legal şi temeinic s-a dispus restrângerea măsurii asigurătorii faţă de inculpatul A. prin raportare la adresa nr. x din 17.06.2024, prin care partea civilă a confirmat achitarea debitului în cuantum de 30.960 RON de către inculpat, precizând totodată că au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii aferente acestei sume în cuantum de 42.514 RON din care suma de 25.384 RON reprezentând dobânzi de întârziere şi suma de 17.130 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 13.02.2022.
În continuare, Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, în raport de valoarea prejudiciului probabil, aşa cum a fost reţinut şi rezultă din probele administrate până în prezent, de natura infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de durata redusă a măsurii indisponibilizării şi de necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în acest sens.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar observă că nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor iniţiale avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii şi constată că temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurii asigurătorii faţă de inculpat nu s-au modificat, acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit şi se impune menţinerea acestora.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, raportat la momentul procesual actual, se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatului de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate, motiv pentru care nu se impune ridicarea măsurii asigurătorii, astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iulie 2024.