Şedinţa publică din data de 14 august 2024
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) raportat la art. 109 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rep., a respins sesizarea nr. 20658/II/5/01.07.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a refuzat executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A. de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria - Italia la data de 11.03.2024 în baza ordinului de executare nr. 41/2024 SIEP şi sentinţei penale nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024.
A refuzat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani şi 2 luni şi 9 zile închisoare) dispusă prin sentinţa penală nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024, şi prin ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023.
A revocat măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea de şedinţă din data de 03.07.2024 pronunţată în acest dosar al Curţii de Apel Constanţa.
În baza art. 99 alin. (2) lit. c), art. 172 alin. (3) şi art. 166 alin. (6) lit. a) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rep., a recunoscut şi pus în executare pe teritoriul României sentinţa penală nr. 836/2021 din 23.11.2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024 şi ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria - Italia în referire la pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată persoanei solicitate A. pentru comiterea infracţiunii de favorizarea şi exploatarea prostituţiei, prevăzută de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958 şi incriminată în legea penală română (proxenetismul, art. 213 alin. (1) din C. pen.).
În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, rep., a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 5 ani aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală anterior menţionată la data pronunţării prezentei hotărâri şi comunicarea acesteia potrivit legii.
A dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani durata arestării preventive de 9 luni şi 21 zile închisoare executate de la 09.12.2022 la 10.01.2023 şi de la 11.01.2023 până la 29.09.2023.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum şi onorariul apărătorului din oficiu desemnat în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, la data de 01.07.2024, cu adresa nr. x/2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat, în temeiul dispoziţiilor art. 103 şi urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (rep.), documentele privind pe cetăţeanul român A. pentru punerea în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare emis la data de 11.03.2024 de Parchetul General din cadrul Curţii de Apel din Reggio Calabria, în dosarul penal nr. x/2024, pentru comiterea infracţiunii de facilitare şi exploatare prostituţie, prev. de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 c. 2 din Legea 75/20.02.1958.
S-a arătat că această faptă penală este incriminată şi de legea penală română, respectiv în infracţiunea de proxenetism, prev. şi ped. de art. 213 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi).
La data de 01.07.2024, persoana solicitată A. a fost depistată de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Audiat în prezenţa apărătorului, persoana solicitată A. nu şi-a exprimat acordul pentru a fi predat autorităţilor judiciare din Italia.
Faţă de persoana solicitată A. nu s-a dispus reţinerea.
În cauză a fost acordat termen de judecată la data de 03.07.2024, ora 12:00, termen la care s-a adus la cunoştinţa persoanei solicitate A. faptul că s-a emis un nou mandat european de arestare în baza aceleiaşi sentinţe care a fost desfiinţată deoarece nu rămăsese definitivă şi s-a considerat că a rămas definitivă ulterior, la 20 februarie 2024.
La acelaşi termen, reprezentantul Ministerului Public a solicitat luarea măsurii arestării provizorii pe o durată de 15 zile în vederea predării, în principal, iar în subsidiar, în scopul bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european, să se dispună o altă măsură preventivă.
Prin încheierea din data de 03.07.20224 pronunţată în cauză, Curtea de Apel Constanţa a luat faţă de persoana solicitată A. măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.07.2024 şi până la 01.08.2024, inclusiv.
Pe fondul procedurii, a amânat cauza la 17.07.2024, ora 11:00, pentru ca procurorul să înainteze mandatul european de arestare în original şi într-un exemplar tradus, precum şi sentinţa penală nr. 836/2021 şi ordinul de arestare nr. 41/2024 emise faţă de persoana solicitată.
S-a mai arătat că, prin cererea din data de 03.07.2024, precizată la data de 26.07.2024, persoana solicitată a apreciat că se impune refuzarea executării mandatului european de arestare în baza art. 8, art. 99 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, art. 154 din C. pen., art. 213 din C. pen., art. 6 din C. proc. pen., art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
La termenul de judecată din 17.07.2024, după înaintarea şi comunicarea unui exemplar tradus al mandatului european de arestare emis la 11.03.2024, persoana solicitată a învederat că nu consimte la predarea sa către autorităţile italiene deoarece este cetăţean român şi are familia în România, prevalându-se de regula specialităţii. A mai arătat că pentru faptele pentru care a fost condamnat de autorităţile italiene s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale dacă ar fi fost judecat de către instanţele naţionale. De asemenea, a învederat că executarea mandatului european de arestare trebuie refuzată deoarece Judecătoria Medgidia, prin sentinţa penală nr. 2558/06.10.2016, definitivă prin decizia penală nr. 158/P/15.02.2017, l-a condamnat pentru aceeaşi faptă pentru s-au pronunţat autorităţile judiciare italiene, iar judecarea cauzei s-a făcut în lipsa sa, nefiind citat la nicio instanţă de pe teritoriul Italiei.
A fost solicitată autorităţilor judiciare italiene înaintarea în copii a sentinţelor de condamnare şi ordinului de executare a pedepselor cumulate, înscrisuri transmise la data de 22.07.2020.
Examinând sesizarea, curtea de apel a reţinut dispoziţiile prev. de art. 99 alin. (2) lit. c), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rep., şi, văzând că persoana solicitată A. este cetăţean român şi că aceasta refuză să fie predată autorităţilor judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani dispusă prin hotărârea definitivă nr. 836/2021 şi prin ordinul de executare nr. 41/2024, curtea a constatat că în cauză este incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 care transpune art. 4 par. 6 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/2002 şi a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, refuzând executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A. de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria - Italia la data de 11.03.2024 în baza ordinului de executare nr. 41/2024 SIEP şi sentinţei penale nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024 şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani şi 2 luni şi 9 zile închisoare) dispusă prin hotărârile anterior menţionate.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023.
A revocat măsura preventivă a controlului judiciar în vederea predării dispusă faţă de persoana solictată A. prin încheierea de şedinţă din data de 03.07.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Constanţa.
În continuare, curtea de apel a procedat la examinarea întrunirii condiţiilor de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii penale nr. 836/2021 şi a ordinului de executare a pedepsei închisorii de 5 ani nr. 41/2024 SIEP.
Astfel, reţinând dispoziţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, rep., curtea de apel a constatat, în esenţă, că sunt îndeplinite toate condiţiile speciale impuse de lege, respectiv fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată de către autorităţile judiciare străine este incriminată în legea penală română în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) din C. pen., nu există vreunul din cazurile care înlătură executarea pedepsei, persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte în România, iar pe această cale, consimţământul său la executarea pedepsei în România nu este necesar; în cauză nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, rep., iar în conformitate cu mandatul european emis de autorităţile solicitante, persoana condamnată, deşi nu a fost prezentă personal la proces, aceasta a fost citată în timp util prin apărător; persoana solicitată s-a sustras de la judecată; hotărârea de condamnare a fost notificată persoanei solicitate la data de 28.06.2023, iar prin intermediul avocatului de încredere aceasta a declarat recurs în casaţie, cale de atac respinsă ca inadmisibilă la data de 20.02.2024, când hotărârea de condamnare a intrat în autoritate de lucru judecat, devenind definitivă.
Deopotrivă, notând dispoziţiile prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, rep., curtea de apel a reţinut că criticile persoanei solicitate aduse legalităţii procedurilor judiciare derulate în faţa autorităţilor judiciare italiene - prin nerespectarea dreptului la un proces echitabil, nefiind citat pe parcursul judecăţii - nu pot fi primite de autorităţile de executare, o asemenea analiză fiind excesivă prin trimitere la dispoziţiile art. 167 raportat la art. 163 din Legea nr. 302/2004, rep, cu atât mai puţin cu cât, după cum a arătat anterior, potrivit relaţiilor prezentate de autorităţile judiciare italiene, persoana condamnată A. s-a sustras de la judecată, a fost judecat în lipsă, însă în prezenţa avocatului ales (de încredere), care i-a asigurat asistenţa juridică de-o manieră efectivă, acesta din urmă declarând recursul în casaţie după comunicarea hotărârii instanţei de apel către acesta la data de 28.06.2023.
Cu privire la pretinsul motiv de nerecunoaştere a hotărârii străine fundamentat pe faptul condamnării persoanei solicitate definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, impediment reglementat de disp. art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 2558/2016, pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2016, A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism faţă de persoanele vătămate B., C. şi D., reţinându-se cu titlu definitiv că acesta, în perioada anilor 2008-2015, le-a determinat pe cele trei să practice prostituţia în folosul său pe teritoriile Spaniei, Greciei, Turciei, Germaniei şi Elveţiei.
Astfel, curtea a observat că activitatea materială pentru care a intervenit soluţia de condamnare nu a fost desfăşurată pe teritoriul Italiei şi nici al României, astfel încât nu suntem în prezenţa condiţiei "idem" a principiului general non bis in idem, în concret, în cele două procese penale nefiind vorba despre aceeaşi faptă (activitate infracţională).
Cât priveşte invocarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de proxenetism în situaţia în care persoana solicitată ar fi fost judecată în România, curtea a constatat că, odată cu pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare, nu se mai poate vorbi de instituţia prescripţiei răspunderii penale şi aceasta pentru că soluţia în discuţie implică tocmai antrenarea răspunderii penale a persoanei condamnate. Însă, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, începe să curgă prescripţia executării pedepsei şi care este reglementată drept motiv de nerecunoaştere a hotărârii pronunţate în străinătate, însă o asemenea instituţie nu este incidentă în cauză faţă de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - 20.02.2024.
Prin urmare, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru recunoaşterea sentinţei penale nr. 836/2021 din 23.11.2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024 şi ordinului de executare nr. 41/2024 SIEP al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Reggio Calabria - Italia în referire la pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată persoanei solicitate A. pentru comiterea infracţiunii de favorizarea şi exploatarea prostituţiei, prevăzută de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958 şi incriminată în legea penală română (proxenetismul, art. 213 alin. (1) din C. pen.) şi a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a respectivelor hotărâri şi act judiciar şi executarea pedepsei închisorii de 5 ani pe teritoriul României.
Împotriva sentinţei penale nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a formulat contestaţie persoana solicitată A., prin apărător ales, susţinând că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în cauză intervenind prescripţia răspunderii penale pentru faptele pentru care a fost condamnată de autorităţile judiciare străine.
Apărarea a arătat că un al doilea motiv de contestaţie vizează încălcarea principiului ne bis in idem reglementat de art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, cu argumentarea că, prin sentinţa penală nr. 2558 din 06.10.2016 pronunţată de către judecătoria Medgidia în dosar nr. x/2016, contestatorul a fost condamnat în baza art. 213 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 158/P/15.02.2017, pedeapsa fiind deja executată de către persoana solicitată.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales a mai susţinut că hotărârea judecătorească străină de condamnare a fost dată în lipsa contestatorului care, la judecarea cauzei, s-a aflat în executarea pedepsei din România în perioada în care a fost judecată în Italia.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se regăsesc printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede expres motivele obligatorii la alin. (1) şi facultative la alin. (2) de refuz, reţinând la alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, faţă de persoana solicitată A., a fost emis de Parchetul General din cadrul Curţii de Apel din Reggio Calabria, la data de 11.03.2024, mandatul european de arestare în dosarul penal nr. x/2024, în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani şi 2 luni şi 9 zile închisoare) dispusă prin sentinţa penală nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024, şi prin ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP, pentru comiterea infracţiunii de facilitare şi exploatare prostituţie, prev. de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 c. 2 din Legea nr. 75/20.02.1958, pedeapsă din care persoana solicitată mai are de executat 4 ani, 2 luni şi 9 zile închisoare.
Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a acestui mandat european de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia, Curtea de Apel Constanţa a procedat, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord cu predarea, şi instanţa a reţinut, totodată, că nu este necesar consimţământul acesteia la executarea pedepsei în România, întrucât persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte în România.
Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanţe, formulată în considerarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare a transmis la dosar, la data de 22.07.2020, în copie, sentinţa penală nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024, şi ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP, cu privire la persoana solicitată, iar din analiza acestora, efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) şi art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate A., cetăţean român, pronunţată de autorităţile judiciare italiene este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, se referă la fapte care sunt incriminate şi de legea penală română în infracţiunea de proxenetism, prev. şi ped. de art. 213 alin. (1) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi), are aceeaşi natură şi se încadrează în cuantumul sancţiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă faptele ar fi fost săvârşite în România. În plus, deşi persoana solicitată A. nu şi-a manifestat dorinţa să execute pedeapsa în România, este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României şi, pentru faptele imputate, ar fi fost sancţionabilă potrivit legislaţiei interne.
Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată nu a fost şi nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).
Se reţine că, în concret, criticile formulate în contestaţie de persoana solicitată vizează împrejurarea că aceasta nu a fost prezentă personal la judecată în Italia, incidenţa prescripţiei răspunderii penale pentru faptele pentru care a fost condamnată definitiv de autorităţile judiciare străine şi a principiului ne bis in idem.
Examinând criticile concrete formulate de către persoana solicitată A., prin apărător ales, atât prin motivele de contestaţie scrise, cât şi cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Critica persoanei solicitate privind incidenţa art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004 relativ la hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare italiene, în sensul că aceasta nu a fost prezentă personal la judecată, este nefondată.
Potrivit art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când: persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:
(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte,iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac."
Se reţine că autorităţile judiciare italiene au arătat în cuprinsul mandatului european de arestare că, deşi persoana solicitată nu a participat la judecarea cauzei, în cauză sunt incidente situaţiile prevăzute la lit. d) pct. 3.2 şi 3.3 din mandatul european de arestare. Astfel, sub aspectul criticat, autorităţile judiciare străine au arătat la pct. 3.2 că, fiind la curent cu data fixată, inculpatul a acordat mandat unui apărător, nominalizat de către acesta sau de stat, să îl reprezinte, asistenţa juridică fiind asigurată de-o manieră efectivă, iar la pct. 3.3 că persoana condamnată a primit notificarea deciziei şi a fost în particular informată de dreptul la un nou proces la care are dreptul să participe.
În concret, la lit. d) pct. 4 din mandatul european de arestare, autorităţile judiciare italiene au învederat că persoana condamnată a fost absentă la judecata cauzei în primele două grade de jurisdicţie, întrucât s-a sustras voluntar arestării şi "a numit un apărător de încredere de care a fost urmărit". Deopotrivă, apărătorul ales al persoanei condamnate a declarat recurs în casaţie după comunicarea hotărârii instanţei de apel către persoana solicitată la data de 28.06.2023.
Ca atare, contrar susţinerilor contestatorului, în cauză sunt incidente situaţiile reglementate de art. 163 alin. (1) lit. g) pct. i) şi ii) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv cazul în care persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare, şi persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv, critica sub acest aspect fiind nefondată.
Critica privind incidenţa prescripţiei răspunderii penale conform legislaţiei din România este nefondată.
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române".
Se reţine că hotărârea penală străină de condamnare a fost recunoscută, pe cale incidentală, de prima instanţa de judecată în faţa căreia s-a derulat procedura executării mandatului european de arestare.
Astfel, conform art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004," (1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când: lit. f) potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;", iar potrivit alin. (2) "Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.".
Contrar celor susţinute de contestator, Înalta Curte constată că din modul de redactare a dispoziţiilor prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. g), art. 163 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidenţă că prescripţia răspunderii penale nu este enumerată la cazurile de exceptare de la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, având în vedere că nu se poate extinde aplicarea acestei norme prin analogie, în mod legal prima instanţă nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale în situaţia particulară de faţă, când autorităţile judiciare străine au solicitat predarea persoanei solicitate în vederea executării unor pedepse cu închisoarea stabilite prin hotărâri de condamnare definitive.
Ca atare, se constată că, în ceea ce priveşte invocarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de proxenetism în situaţia în care persoana solicitată ar fi fost judecată în România, curtea de apel a reţinut în mod judicios că odată cu pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare, nu se mai poate vorbi de instituţia prescripţiei răspunderii penale deoarece soluţia în discuţie implică tocmai antrenarea răspunderii penale a persoanei condamnate, precum şi faptul că, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, începe să curgă prescripţia executării pedepsei, care este reglementată drept motiv de nerecunoaştere a hotărârii pronunţate în străinătate, însă o asemenea instituţie nu este incidentă în cauză în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, respectiv 20.02.2024.
Dacă s-ar proceda în mod contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti străine de condamnare (iar conform legii statului în baza căreia a fost pronunţată condamnarea, nu era prescrisă răspunderea penală), şi căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română.
Critica privind incidenţa principiului ne bis in idem este nefondată.
În cauza de faţă, prima instanţă a fost învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 11.03.2024 de Parchetul General din cadrul Curţii de Apel din Reggio Calabria, în dosarul penal nr. x/2024, faţă de persoana solicitată A. în vederea executării pedepsei închisorii de 5 ani (pedeapsă reziduală 4 ani şi 2 luni şi 9 zile închisoare) dispusă prin sentinţa penală nr. 836/2021 a Curţii de Apel din Reggio Calabria - Italia, definitivă la 20.02.2024, şi prin ordinul de executare nr. 41/2024 SIEP pentru comiterea infracţiunii de facilitare şi exploatare prostituţie, prev. de art. 110 din C. pen. italian, art. 3 c. 2 din Legea nr. 75/20.02.1958, constând în faptul că aceasta, acţionând împreună cu mai multe persoane, a lucrat în gruparea infracţională ce avea ca scop, printre altele, recrutarea de persoane în vederea practicării prostituţiei, organizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie şi, începând cu luna noiembrie 2009, persoana solicitată A., în Reggio Calabria şi România, alături de celelalte persoane nominalizate în mandatul european de arestare, a recrutat şi determinat pe mai multe fete străine să se prostitueze, încurajând, controlând şi exploatând pe numitele E., F., G., H., I., J., K., C., Condreanu Lărcămioara, ocupându-se de intrarea lor în Italia, sosirea în Reggio Calabria, cazarea acestora, însoţirea la şi de la locul de muncă şi satisfacerea nevoilor lor cotidiene.
În ceea ce priveşte faptele pentru care a fost condamnat definitiv în România, se constată că prin sentinţa penală nr. 2558/06.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 158/P din data de 15 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, printre altele, Judecătoria Medgidia a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în baza art. 213 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., sub aspectul situaţiei de fapt reţinându-se că inculpatul A., în perioada 2008 -2015, le-a determinat, prin metoda ataşamentului emoţional, pe numitele B. (soţia sa), C. şi D., acestea din urmă fiind concubinele sale, să practice prostituţia în străinătate (Spania, Grecia, Turcia, Germania şi Elveţia) în folosul său, din banii obţinuţi, în cuantum de 102.213 euro, achiziţionându-şi imobile şi autoturisme de lux.
Conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;".
Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu denumirea marginală "Aplicarea principiului non bis in idem", "O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea.".
Hotărârea străină de condamnare a fost recunoscută pe cale incidentală în procedura de executare a mandatului european de arestare.
Astfel, conform art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când "persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii.".
Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeaşi faptă.
Totodată, se reţine că pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea Van Esbroeck statuându-se că în ceea ce priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.
Or, raportând aceste consideraţii juridice la situaţia de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza de faţă nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul în România fiind altele decât cele care fac obiectul mandatului european de arestare de faţă.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte constată legală şi temeinică hotărârea atacată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 291 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 93/P din data de 30 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 291 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 august 2024.