Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia de executare a mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană faţă de persoana solicitată A..
A refuzat executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A..
În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut pe cale incidentala sentinţa executorie nr. 836/2021 pronunţată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 prin care persoana solicitată A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracţional organizat prev. de art. 367 Cod proced. penală, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român .
A dispus executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsa de 3 ani, 5 luni si 29 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani si 6 luni aplicate prin hotărârea recunoscută.
În baza art. 99 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei
A dedus din pedeapsa de executat, de 3 ani, 5 luni si 29 zile închisoare, perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 15.05.2024 la 21.06.2024 inclusiv.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66/29.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2024 s-au dispus următoarele:
În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (3), (4) şi 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană faţă de persoana solicitată A..
S-a luat act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia în baza mandatului european de arestare.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia, în vederea executării restului de pedeapsă de 3 ani, 5 luni şi 29 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate prin sentinţa executorie nr. 836/2021 pronunţată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. proc. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare.
Prin decizia nr. 442 din data de 05.06.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024 s-au dispus următoarele:
S-a admis contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 66 din data de 29.05.2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
S-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi s-a trimis spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti.
S-a menţinut dispoziţia privind măsura preventivă şi toate actele efectuate în cauză până la data de 29 mai 2024.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în esenţă, că se impune efectuarea unei noi analize concrete şi complete asupra cererii persoanei solicitate privind recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate de autorităţile italiene şi executarea restului rămas de executat din pedeapsă într-un penitenciar din România, pentru ca persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 66/29.05.2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
La data de 11 iunie 2024 a fost înregistrată cauza sub nr. x/2024* având ca obiect rejudecarea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10 aprilie 2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, privind persoana solicitată A..
În acest context, deliberând asupra cererii principale formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, pe numele persoanei solicitate A. precum şi a cererii incidentale formulate de către persoana solicitată recunoaştere a hotărârii penale de condamnare nr. 836/2021 pronunţată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021, Curtea a dat prevalenţă dreptului persoanei solicitate de a executa pedeapsa în ţara sa de cetăţenie şi naţionalitate, având în vedere pe de-o parte voinţa manifestată de persoana solicitată, iar pe de altă parte dispoziţiile legale care permit acordarea acestui tratament juridic persoanei solicitate.
Or, punând în balanţa posibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene cu consecinţa predării unui cetăţean român unui stat străin, fie el şi membru al Uniunii Europene cu cealaltă alternativă a recunoaşterii hotărârii în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, prin raportare la datele concrete ale speţei, din care rezultă că centrul intereselor vitale ale persoanei solicitate se află pe teritoriul României, stat al cărei cetăţean este, unde persoana locuieşte împreună cu concubina sa precum şi cu copiii săi, deplasările sale în afara ţării fiind sporadice, în lumina dispoziţiilor convenţionale care în aplicarea dispoziţiilor penale apără relaţiile de familie şi cu cele internaţionale care apără relaţiile de cetăţenie, Curtea, faţă de solicitarea expresă a persoanei solicitate, a dat prevalenţă ultimei alternative, aceasta fiind de altfel agreată şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, potrivit cărora, motivele pe care se susţine ultima alternativă se pot substitui într-un motiv de refuz opţional al statului solicitat. În aceste condiţii, statul solicitant obţine la rândul său satisfacţia punerii în executare a pedepsei aplicate cu plasarea cheltuielilor de executare în sarcina statului solicitat.
În drept, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile legale incidente cuprinse în Legea Nr. 302 Republicată* din 28 iunie 2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Republicată în: Monitorul Oficial Nr. 411 din 27 mai 2019, cu precădere, ale art. 109 rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3).
Curtea a constatat că mandatul european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, în baza sentinţei executorie nr. 836/2021 pronunţată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021, a fost depus în original şi tradus în vederea executării restului de 3 ani, 5 luni şi 29 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. de către autoritatea judiciară dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia - Cadru 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene;
- mandatul european de arestare s-a emis în vederea executării restului de 3 ani, 5 luni şi 29 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia.
- circumstanţele cauzei constau în aceea că: persoana solicitată împreună cu alte persoane pe moment neidentificate, precum şi în concurs cu C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. (toţi aceştia supuşi la un proces separat), operând - C., D., E., F., Q., R., S., J., K., L., G., T., U., V., A., W., X., Y. - în interiorul unei organizaţii care se ocupam printre altele, de recrutarea persoanelor destinate prostituţiei, astfel recrutând şi inducând la prostituţie numeroase tinere străine, favorizând şi exploatând prostituţia acestora.
Ca agravantă pentru A., Y. şi V. de a fi comis fapta ţinând-o în stare de segregare pe Z., controlându-i toate mişcările şi contactele, reţinându-i documentele de identitate pentru a-i împiedica a fugi. Pentru toţi, cu agravanta de a fi comis fapta în dauna mai multor părţi vătămate. Faptele au fost comise la B. şi în România începând cu luna noiembrie 2009. Pentru că au constrâns-o în mod repetat, pe Z., să suporte raporturi sexuale împotriva voinţei acesteia prin violenţă şi ameninţare.
Cu agravanta de a fi acţionat asupra unei persoane supusă la limitarea libertăţii personale. Faptele au fost comise la B. din luna martie 2010 până în luna mai 2010.
- s-a constatat că mandatul european de arestare se referă la executarea unui rest de 3 ani, 5 luni şi 29 zile din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate pentru infracţiunile prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., fapte ce constituie infracţiuni conform legii române, în acest sens fiind dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi infracţiunea de constituire grup infracţional organizat prev. la art. 97 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004.
Referitor la motivul de refuz invocat de persoana solicitată, privind prescripţia răspunderii penale, Curtea de Apel a constatat că din modul de redactare a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidenţă că prescripţia răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, iar nu în cazul în care, precum în speţă, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situaţie ar putea constitui motiv de refuz de executare potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripţiei executării pedepsei (care, desigur, nu îşi poate găsi aplicarea în speţă).
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. Curtea apreciaza ca acest motiv de refuz facultativ este incident in speta.
Deşi art. 99 din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condiţiile de fond specifice recunoaşterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoaşterea şi executarea automată şi necondiţionată a hotărârii străine de condamnare.
A apreciat că analiza condiţiilor înscrise în art. 166 şi urm. din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităţilor cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ.
Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, deoarece nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în cauză şi asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare germane, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 302/2004, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare.
Prin excepţie de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancţiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, dispoziţiile din sentinţă privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunţării hotărârii, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Astfel, în drept, potrivit art. 167 din titlul VI al Legii nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care are denumirea marginală:
"Condiţii speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine", instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;
c) persoana condamnată are cetăţenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.
Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută şi pusă în executare şi atunci când persoana condamnată nu are cetăţenie română, dar trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi nu va pierde dreptul de şedere permanentă în România. Consimţământul persoanei condamnate este obligatoriu.
Raportând aşadar dispoziţiile legale, respectiv condiţiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 la situaţia de fapt rezultată din datele furnizate şi înscrisurile ataşate, constatând întrunirea cumulativă a condiţiile anterior evocate, Curtea a admis cererea de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii judecătoreşti formulată de către persoana solicitată.
Împotriva acestei sentinţe penale, persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. "când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."
A solicitat, în principal:
- Admiterea excepţiei prescripţiei răspunderii penale pentru faptele comise în perioada martie-mai 20210:
- Anularea tuturor formelor de executare şi implicit a mandatului de arestare nr. x/470/2024 din data de 19.08.2024 emis de Curtea de Apel Ploieşti;
În subsidiar:
- Punerea de îndată în libertate a condamnatului, ca urmare a intervenirii legii penale noi, mai favorabile inculpatului.
- Nu au fost deduse toate zilele în care acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în anul 2014, în Italia;
- Să se constate că persoana condamnată s-a reintegrat în societate, nu a mai comis o altă faptă.
Examinând contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A., conform art. 431 din C. proc. pen., prin raportare la motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prealabil, Înalta Curte notează limitele şi specificul căii de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 C. proc. pen., norme potrivit cărora contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale; fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite în situaţiile limitativ prevăzute de legiuitor.
Conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării sale în fond, instanţa sesizată fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
În această etapă procesuală, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie priveşte o hotărâre penală definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia în anulare este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Or, raportându-se la exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 426 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de către persoana condamnată A. în atare condiţii nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate.
Astfel, sub un prim aspect, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care instanţele de apel soluţionează fondul cauzei, pronunţându-se în mod definitiv asupra raportului juridic de conflict.
În speţă, decizia penală împotriva căreia contestatorul a formulat contestaţie în anulare nu este, însă, o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanţial prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen., ci o hotărâre prin care s-a recunoscut pe cale incidentală sentinţa executorie nr. 836/2021 pronunţată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 referitoare la condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracţional organizat prev. de art. 367 Cod proced. penală, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român .
Raportat la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că dreptul de a supune această hotărâre de condamnare unei căi extraordinare de atac aparţine întotdeauna şi exclusiv statului de condamnare, în speţă Italia.
În procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competenţa de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne); cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a fondului soluţiei dispuse de către un stat străin.
Obiectul procedurii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, reglementată de art. 143 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 din Legea nr. 302/2004 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. În această procedură, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii: a) dispune, prin sentinţă, recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare:
(i) adaptează, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. (7) şi (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă, (ii) stabileşte şi aplică, prin sentinţă, pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită;
c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii judecătoreşti străine.(art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004).
Prin urmare, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de către persoana condamnată A. cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic.
Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei, a considera admisibilă o atare cale de atac ar echivala cu încălcarea principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Drept urmare, hotărârea atacată, prin care instanţa română a recunoscut pe cale incidentală cererea persoanei condamnate privind executarea în România a pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Italia, nu vizează fondul cauzei şi, pe cale de consecinţă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare potrivit art. 426 şi următoarele din C. proc. pen.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme:
"(...) hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare în faţa instanţelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, aşa cum în procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne şi adaptând dispoziţiile hotărârii autorităţilor străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestaţiei în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuţie a legalităţii soluţiei.
O atare constatare, respectiv că hotărârea atacată nu este o hotărâre de condamnare, ci de recunoaştere a unei condamnări stabilite de o autoritate judiciară străină, atrage inadmisibilitatea cererii formulate şi face inutilă examinarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.." (Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 161/A/2022).
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2024.