Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din data de 09 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 192 pronunţată la data de 13.09.2018 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 251/A/10.10.2018 pronunţată de Înalta Curte, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie; s-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; a fost recunoscută hotărârea nr. T20137907 pronunţată la data de 05.06.2014 de Tribunalul Coroanei Snarebrook, definitivă la data de 05.06.2014, privind pe cetăţeanul român A. prin care a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, contrar secţiunii 1 (1) din Legea infracţiunilor de natură sexuală din 2003, şi o infracţiune de comitere a unui act cu intenţia de a obstrucţiona cursul justiţiei, contrar dreptului comun, fapte ce au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., o infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. şi o infracţiune de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare într-un penitenciar din România; s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 24.08.2013 la 05.09.2013 şi de la 01.03.2014 la zi.
Curtea a mai reţinut şi că prin sentinţa penală nr. 55/15.03.2021 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 400/16.04.2021 a Înaltei Curţi, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 192/13.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 251/A/10.10.2018 a Înaltei Curţi, ca neîntemeiată şi că în cadrul acestei contestaţii au fost invocate aceleaşi motive de fapt, respectiv că ar fi trebui să fie liberat din penitenciar la data de 15.02.2021, întrucât conform legislaţiei britanice la acea dată putea fi liberat.
De asemenea, s-a arătat că, în cuprinsul noii cereri de contestaţie la executare, contestatorul a adăugat anumite menţiuni, precum incidenţa în cauză a Deciziei nr. 13/2014 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin urmare instanţa a apreciat că invocarea acestei decizii este formală, întrucât decizia era publicată de 4 ani la data recunoaşterii hotărârii penale emise de autorităţile britanice.
Curtea a observat că incidenţa legii penale mai favorabile rezultă din încadrarea juridică corespondentă în legislaţia din România, la momentul recunoaşterii, faptele săvârşite de contestator fiind încadrate prevederilor art. 218 şi art. 205 din C. pen., în vigoare din 01.02.2014, deşi infracţiunile comise de condamnat datează din luna august 2013.
S-a mai arătat că dacă ar fi fost cazul, la momentul recunoaşterii, instanţa de judecată ar fi procedat la adaptarea pedepsei dacă durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Împotriva acestei sentinţe condamnatul A. a formulat contestaţie.
Condamnatul contestator a solicitat aplicarea Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 la hotărârile de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare străine faţă de cetăţenii români, recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 şi punerea în libertate, de urgenţă, deoarece conform legislaţiei statului britanic care a pronunţat hotărârea de condamnare, pedeapsa aplicată ar fi fost considerată integral executată de la data de 15.02.2021. A mai arătat că nu a săvârşit alte infracţiuni, motiv pentru care este necesară punerea sa în liberate, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 77/1996, apreciind că statul de executare nu poate agrava sancţiunea aplicată de statul de condamnare.
Prealabil, referitor la excepţia tardivităţii căii de atac, invocată de reprezentanta parchetului, Înalta Curte constată că potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
În cauză, sentinţa penală contestată a fost pronunţată la data de 09.07.2024, iar comunicarea minutei acestei sentinţe s-a făcut la data de 11.07.2024, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Înaltei Curţi. Contestatorul A. a formulat contestaţie la data de 12.07.2024 potrivit înscrisului aflat la dosar.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că la data de 16.07.2024, prin adresa nr. x, Penitenciarul Arad, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, a înaintat instanţei contestaţia declarată în cauză de contestatorul A. la data de 12.07.2024, contrar susţinerilor parchetului, în sensul că data de 16.07.2024 ar fi data declarării căii de atac.
În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind formulat în termen legal.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A. în temeiul art. 599 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. (aflat în prezent în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 76 din data de 08.12.2015 a Curţii de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 293/A din data de 01.07.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a solicitat ca în raport de cele statuate prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi faţă de cele reţinute în hotărârea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, să se micşoreze pedeapsa de 14 ani închisoare la 10 ani închisoare şi să fie liberat din penitenciar, deoarece, potrivit legislaţiei britanice, data liberării condiţionate ar fi 15.02.2021, iar statul de executare nu poate agrava sancţiunea aplicată de statul de condamnare.
Preliminar, Înalta Curte constată că, fiind o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, contestaţia la executare reprezintă o cale procesuală prin care se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor. Aşadar, pe această cale nu se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.
Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale.
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Înalta Curte constată că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 14 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 192 din data de 13.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 251/A din data de 10.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; autorităţile britanice au certificat că pedeapsa urmează să fie complet executată la data de 16 februarie 2028, iar liberarea condiţionată va putea fi acordată după executarea a două treimi din sentinţă, deci nicidecum la data de 15 februarie 2021, care ar corespunde cu executare a jumătate din pedeapsă, cum susţine contestatorul.
Mai mult, se mai constată că printr-o contestaţie la executare anterioară, formulată împotriva aceleiaşi sentinţe penale ca şi în prezenta cauză, s-a analizat motivul de contestaţie invocat de persoana condamnată, care este identic cu cel invocat în prezentul dosar, respectiv acela că ar fi trebui să fie liberat din penitenciar la data de 15.02.2021, întrucât conform legislaţiei britanice la acea dată putea fi liberat.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 55 din data de 15 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 400 din data de 16.04.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la acest motiv de contestaţie la executare s-a statuat definitiv.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a respins ca inadmisibilă cea de-a doua contestaţie la executare.
Într-adevăr, potrivit art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Singura diferenţă faţă de contestaţia anterioară o reprezintă susţinerea referitoare la aplicarea Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin această dezlegare, s-a stabilit că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, persoanei condamnate i s-a aplicat legea considerată mai favorabilă în procedura de recunoaştere a condamnării, deci contestatorul nu intră sub incidenţa aplicării art. 6 din C. pen., pentru a i se aplica aceeaşi lege.
Oricum, solicitarea din contestaţia de faţă, de a fi liberat începând cu data de 15 februarie 2024 este nefondată; contestatorul a argumentat că potrivit 6 din C. pen., pedeapsa de 14 ani trebuie redusă la pedeapsa de 10 ani, fiindcă acesta este maximul prevăzut de art. 218 alin. (1) din C. pen., pentru infracţiunea de viol. Contrar acestei solicitări, se observă că pedeapsa de 14 ani închisoare este mai mică decât maximul legal incident ca urmare a reţinerii formei continuate a infracţiunii - 10 ani plus spor de 3 ani şi a dispoziţiilor referitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni din legea română; se observă că pedeapsa de 14 ani închisoare a fost considerată de către instanţa de condamnare ca fiind pedeapsa rezultantă a trei pedepse de câte 14 ani aplicate pentru trei infracţiuni de viol şi a unei pedepse de un an închisoare pentru obstrucţionarea cursului justiţiei.
Incidenţa legii penale mai favorabile a fost avută în vedere la momentul recunoaşterii hotărârii străine, întrucât infracţiunilor săvârşite de contestator li s-a stabilit corespondenţa în noul C. pen., respectiv în infracţiunile de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. şi influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen.
În concluzie, criticile invocate de contestator sunt nefondate.
Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 133 din data de 09.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 133 din data de 09.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2024.