Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 26 iunie 2024 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată vizează un text de lege care este în vigoare şi în legătură cu care nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că este neconstituţional.
Referitor la condiţia de admisibilitate potrivit căreia dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, s-a arătat că aceasta vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti şi a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată.
Raportând aspectele expuse la necesitatea identificării legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei, s-a constatat că între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei a fost creată artificial această legătură, deoarece ceea ce se contestă în realitate este competenţa procurorului general adjunct de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen. împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus soluţia de clasare.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii a apreciat că ceea ce se invocă în această solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale nu reprezintă o veritabilă neconcordanţă a dispoziţiilor C. proc. pen. cu legea fundamentală. Astfel, a considerat că, sub aparenţa invocării unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, petentul solicită în fapt modificarea/abrogarea dispoziţiilor prin care legiuitorul a reglementat modul de desemnare a procurorului general adjunct în cazurile de absenţă a procurorului general sau de imposibilitate a exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia ori de vacanţă a funcţiei de procuror general, statuând că pentru astfel de situaţii procurorul general adjunct îl înlocuieşte de drept în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate.
S-a constatat că aspectul privitor la soluţionarea în cauză a plângerii formulate de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispusă în dosarul nr. x/2022 al Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul ordonanţei nr. 508/C/2024 din data de 24.04.2024 a procurorului general al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus admiterea declaraţiei de abţinere formulată de procurorul general al Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi trimiterea dosarului pentru soluţionarea plângerii formulate în temeiul art. 339 din C. proc. pen. de către procurorul general nu are legătură cu soluţionarea fondului cauzei.
S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., obiectul cauzei îl constituie plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, iar nu plângerea împotriva soluţiei dispuse de procurorul general cu privire la soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată, iar în conformitate cu art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
S-a concluzionat că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Împotriva încheierii din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat recurs petentul A..
Prin cererea formulată, petentul a susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, iar, cu referire la legătura dispoziţiilor legale cu soluţionarea cauzei, a arătat că procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu avea competenţa să soluţioneze plângerea sa, ci potrivit art. 339 din C. proc. pen. competenţa îi revenea prim procurorului parchetului, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorului şef de secţie al parchetului.
În speţă, plângerea a fost soluţionată de o altă persoană decât cea nominalizată de acest text de lege, cea ce echivalează cu nesoluţionarea acesteia, fapt ce împiedică instanţa să se pronunţe pe fond, întrucât s-ar încălca dreptul petentului la un grad de jurisdicţie. A menţionat că textul art. 339 din C. proc. pen. nu prevede posibilitatea ca prim procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori procurorul şef de secţie al parchetului să fie substituit în aceste atribuţii de un adjunct, nefiind acceptată delegarea de atribuţii, iar art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 nu poate deroga de la dispoziţiile imperative procesual penale.
Petentul a apreciat că această normă încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1), art. 147 alin. (2), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 126 alin. (2) şi (3), art. 132 alin. (1) din Constituţia României. A arătat că încalcă art. 1 alin. (5), nefiind clar dacă art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 se completează sau nu cu art. 339 din C. proc. pen. din legea specială sau se află în concurs.
A mai precizat că i s-a îngrădit dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, ceea ce contravine art. 21. alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin (1), (2) şi (3) din Constituţie.
Examinând recursul declarat de recurentul petent A. împotriva încheierii din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv: excepţia a fost invocată de către petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova; excepţia are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor în vigoare ale art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa, în virtutea atributului de verificare a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mai înainte de trimiterea spre judecare la Curtea Constituţională a excepţiei, trebuie să examineze pertinenţa acesteia. Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
Totodată, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci impune o analiză riguroasă.
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.
Totodată, examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei. Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Înalta Curte constată că recurentul A. a criticat dispoziţiile art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 care prevăd că: " La parchetele de pe lângă curţile de apel unde există un singur procuror general adjunct, în perioada absenţei procurorului general sau a imposibilităţii exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia, procurorul general adjunct îl înlocuieşte de drept în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate. În cazul vacanţei funcţiei de procuror general, indiferent de cauza acesteia, procurorul general adjunct îl înlocuieşte de drept în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate, până la delegarea unui procuror în funcţia de procuror general. În cazul în care există 2 sau 3 procurori generali adjuncţi, prin ordin al procurorului general se va stabili ordinea în care se exercită conducerea parchetului de pe lângă curtea de apel."
Totodată, instanţa supremă constată că excepţia a fost invocată în cursul judecării, în faţa judecătorului de cameră preliminară, a plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 29.03.2024 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, menţinută prin ordonanţa procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 79/II/2/2024 din data de 30.04.2024.
Instanţa supremă arată că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Raportându-se la cele anterior expuse, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte, apreciază că textul prevăzut la art. 105 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 nu are, în mod real, legătură cu soluţionarea plângerii formulate în temeiul dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., deoarece criticile aduse dispoziţiilor legale antemenţionate privesc modalitatea de înlocuire a procurorului general în caz de absenţă sau imposibilitate de exercitare a funcţiei ori în cazul vacanţei funcţiei de procuror general.
Înalta Curte constată că pronunţarea unei soluţii de Curtea Constituţională nu ar avea un efect concret în speţă în ceea ce-l priveşte pe petent, întrucât dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate acesta a invocat-o nu are aplicabilitate în soluţionarea plângerii sale împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror, respectiv nu are legătură cu soluţionarea plângerii sale.
Plângerea, în sine, are ca obiect doar soluţia de clasare, nu şi ordonanţa ulterioară a procurorului ierarhic superior.
Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 385 din 04 iunie 2019, a stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce nu sunt îndeplinite în prezentul demers judiciar al recurentului.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de petentul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în cauză, instanţa supremă apreciază că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 26.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 26.06.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2024.