Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Deliberând asupra cererii formulate de contestatorul A., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.06.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2010.
Contestatorul A. a arătat că prin decizia penală contestată a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar această pedeapsă era prescrisă conform Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 privind prescrierea răspunderii penale. A arătat că ultimul act infracţional din conţinutul constitutiv al infracţiunii a fost săvârşit în anul 2007, iar hotărârea definitivă de condamnare este pronunţată la data de 28.01.2015, la un termen mai mare decât cel prevăzut de art. 154 alin. (1 lit. d) din C. proc. pen.. A mai susţinut contestatorul că, în contextul declarării neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen., din moment ce nu a existat un caz de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, devine aplicabil termenul general de prescripţie, raportat la limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune, care este de 5 ani şi a început să curgă de la data ultimului act infracţional ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare declarată de contestatorul A., în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
De lege lata, contestaţia în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor judecătoreşti definitive ce conţin exclusiv erori de drept. Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).
Calea de atac a contestaţiei în anulare este supusă, conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., unei verificări prealabile de admisibilitate.
În această etapă procesuală iniţială, instanţa examinează condiţii expres prevăzute de lege, şi anume dacă hotărârea supusă contestaţiei are caracter definitiv, dacă cererea a fost introdusă de o persoană îndreptăţită, în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care ea se întemeiază este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă, în sprijinul contestaţiei în anulare, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Prin urmare, procedând la verificarea condiţiilor de exercitare a acestei căi de atac, prevăzute expres de lege, Înalta Curte constată că termenul în care legiuitorul oferă posibilitatea formulării acestei căi extraordinare de atac trebuie raportat la cazul de contestaţie în anulare invocat, iar, în speţă, această condiţie este îndeplinită, având în vedere că potrivit prevederilor art. 428 alin. (2) din C. proc. pen. contestaţia în anulare fundamentată pe art. 426 lit. b) din C. proc. pen. poate fi introdusă oricând.
Mai departe, verificând calitatea procesuală a contestatorului A., din perspectiva reglementării art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în calitate de apelant inculpat, acesta este, conform legii, îndreptăţit să uzeze de calea extraordinară de atac promovată.
În egală măsură sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate şi sub aspectul naturii hotărârii judecătoreşti contestate, atât timp cât este vorba despre o hotărâre definitivă prin care instanţa de apel a analizat latura penală a cauzei.
În acest context normativ, în speţă, nu este îndeplinită formal condiţia generală de admisibilitate prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv, invocarea sau depunerea, în sprijinul contestaţiei în anulare, a unor dovezi aflate la dosar.
Cerinţa de admisibilitate analizată reflectă particularităţile contestaţiei în anulare care, fiind o cale extraordinară de atac întemeiată exclusiv pe nulitatea actelor de procedură (error in procedendo), poate fi exercitată numai atunci când se tinde la înlăturarea unui viciu fundamental derivat din încălcarea, de către instanţa de apel, a unei dispoziţii procesuale circumscrise unuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Ca atare, existenţa viciului procedural invocat ca temei al căii de atac se examinează întotdeauna în contextul situaţiei juridice existente la data pronunţării deciziei instanţei de apel.
Or, în speţă, contestatorul a invocat ca bază a incidenţei cauzei de încetare a procesului penal Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, prin care s-a clarificat problematica constituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen., dar şi cea a efectelor Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
Fiind publicate în Monitorul Oficial la data de 9 iunie 2022 şi, respectiv, la data de 25 iunie 2018, deci ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii atacate pe calea extraordinară de faţă, respectiv 28 ianuarie 2015, deciziile de contencios constituţional nu produc efecte, deci nu pot fi invocate în această cauză, pe calea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2010.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pe seama contestatorului, în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2024.