Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data 18 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (5) din Legea 47/1994, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (2) şi (12) din C. proc. pen. formulată de contestatorul inculpat A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 07.02.2024, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. x/2024, Rechizitoriul nr. x, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
Prin încheierea penală din data de 12.04.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeş, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 345 din C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit la data de 05.02.2024, în dosarul de urmărire penală nr. 335D/P/2023 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză privind săvârşirea de către inculpat a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva încheierii de finalizare a procedurii de cameră preliminară a formulat contestaţie inculpatul A., reiterând cererile şi excepţiile formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară al instanţei de fond, între care şi cea referitoare la nulitatea percheziţiei informatice efectuate asupra telefonului mobil. Cu privire la acest aspect, inculpatul A. a arătat că prin mandatul de percheziţie informatică nr. 354 din 13.12.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a autorizat efectuarea unei percheziţii informatice asupra suporturilor de stocare a datelor informatice, percheziţie ce nu a putut fi realizată deoarece inculpatul nu a fost în măsură să indice codul de acces al telefonului. Faţă de această situaţie, prin ordonanţa din data de 19.12.2023, s-a dispus de către procuror efectuarea unei constatări de către specialişti din cadrul D.I.I.C.O.T asupra telefonului ce aparţine inculpatului A., prin care să fie recuperat codul de securitate al sistemului informatic în discuţie.
Curtea a reţinut că inculpatul a apreciat că prin dispunerea efectuării unui raport de constatare în vederea obţinerii unei probe informatice, respectiv a codului de acces folosit ulterior pentru realizarea percheziţiei informatice, s-a urmărit în mod exclusiv eludarea normelor imperative incidente în materia percheziţiei informatice, în condiţiile în care inculpatul şi procurorul nu au fost prezenţi la efectuarea constatării, aceasta a fost realizată de specialistul IT din cadrul DIICOT, care nu este organ de urmărire penală, accesarea sistemului informatic s-a realizat în lipsa unei autorizări obţinute conform dispoziţiilor C. proc. pen. şi fără a fi indicată, în concret, modalitatea de obţinere a codului de deblocare.
La termenul de judecată din data de 04.06.2024, în faţa instanţei de control judiciar, inculpatul A. a formulat o cerere având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (2) şi alin. (12) din C. proc. pen., susţinând că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale vizate de art. 1 alin. (3)-(5), art. 16, art. 20, 21, 26, 28, 53.
Referitor la conţinutul excepţiei, s-a arătat că norma, astfel cum este edictată, permite realizarea unor acte de urmărire penală de către persoane care nu au această calitate de organe de urmărire penală - specialistul nefiind prevăzut de art. 55 din C. pen. printre organele de urmărire penală, or, această persoană, care într-adevăr poate activa atât în cadrul organelor de urmărire penală, ar putea activa şi în afara instituţiilor respective.
În cauza de faţă, s-a reţinut existenţa unui raport de constatare întocmit de către un astfel de specialist în absenţa procurorului, cât şi a inculpatului, ajungându-se la această extindere în practică, tocmai din cauza prevederii care permite ca percheziţia informatică să fie realizată de către o persoană străină participanţilor la procesul penal.
În esenţă, s-a avut în vedere ingerinţa în viaţa privată şi de familie, în condiţiile în care dispozitivul respectiv conţine date confidenţiale, care sunt accesate de către o altă persoană decât organele judiciare, context în care se poate ajunge la situaţii nedorite, inclusiv la divulgarea unor astfel de informaţii de către o persoană care nu are interdicţii expres prevăzute de lege, astfel cum au organele de urmărire penală.
În final, s-a susţinut că norma este lipsită de predictibilitate şi nu este nici precisă în condiţiile în care există acel "sau" atât din interiorul cât şi din exteriorul instituţiei respective.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (2) şi alin. (12) din C. proc. pen., Curtea a reţinut că, din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: ca excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, asupra excepţiei să nu se fi pronunţat Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituţională, normele a căror neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către contestatorul inculpat A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, excepţia de neconstituţionalitatea vizează dispoziţiile art. 168 alin. (2) şi alin. (12) din C. proc. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Curte a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect concret asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Analizând incidenţa acestei din urmă condiţii, instanţa a constatat că excepţia se referă la un text de lege care nu are legătură cu situaţia invocată în concret de către contestatorul inculpat A. şi care nu ar produce un efect real asupra soluţiei cauzei.
În prezenta cauză, aşa cum a reieşit din cele mai sus expuse, deşi contestatorul inculpat a invocat nelegalitatea percheziţiei informatice, instanţa a observat că în concret contestă modalitatea în care a fost recuperat codul de deblocare a telefonului mobil, apreciind că, respectiva constatare tehnico-ştiinţifică în vederea obţinerii codului de deblocare a fost dispusă şi efectuată în afara cadrului legal. S-a constatat că inculpatul nu formulează critici cu privire la dispunerea şi efectuarea percheziţiei informatice şi nu susţine în cadrul cererilor şi excepţiilor invocate faptul că percheziţia informatică ar fi fost realizată de către specialişti din afara organelor judiciare.
Prin urmare, curtea a observat că respectiva constatare tehnico-ştiinţifică a fost dispusă de procuror în temeiul dispoziţiilor art. 172 alin. (9) şi (10) din C. proc. pen., deci fără legătură cu dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate, situaţie faţă de care, apreciind că nu este îndeplinită condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, în baza art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 alin. (2) şi (12) din C. proc. pen. formulată de contestatorul inculpat A., din cuprinsul încheierii din data 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a formulat recurs recurentul inculpat A..
Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2024/a1.8.
Prin motivele de recurs formulate de inculpatul A., s-a solicitat admiterea recursului, desfiintarea încheierii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale a României.
Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respinge a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din cuprinsul încheierii din data 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată de către inculpatul A., în cauza având ca obiect contestaţiile formulate, printre alţii, de inculpat împotriva încheierii din data de 12 aprilie 2024 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Argeş, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţiile art. 168 alin. (2) şi (12) din C. proc. pen., în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).
Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi". (a se vedea Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).
În acest context, în analiza condiţiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, şi anume în ceea ce priveşte cerinţa ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, sub aspectul soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Partea care invocă excepţia de neconstituţionalitate trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.
Înalta Curte subliniază că instanţelor de judecată le revine, în faza examinării admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.
În acest sens, se constată că, în faţa curţii de apel, contestatorul inculpat nu a formulat critici cu privire la dispunerea şi efectuarea percheziţiei informatice şi nici nu a susţinut în cadrul cererilor şi excepţiilor invocate faptul că percheziţia informatică ar fi fost realizată de către specialişti din afara organelor judiciare.
Având în vedere conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată de inculpat, în raport de cadrul procesual şi stadiul concret al cauzei în care s-a invocat excepţia, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, ci se urmăreşte, în realitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 172 alin. (9) şi alin. (10) din C. proc. pen., cu referire la procedeul probator de întocmire a unui raport de constatare pentru deblocarea telefonului mobil al inculpatului care nu a fost în măsură să furnizeze codul de acces, dispusă de către procuror şi efectuată de către specialist.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, de natură a permite sesizarea Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale cu dispoziţiile art. 168 alin. (2) şi (12) din C. proc. pen. privind percheziţia informatică presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.
Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de contestatorul inculpat A., constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor invocate de inculpat, aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puţin condiţia privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data 18 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2024.