Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 330 din 11 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv: dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 83 C. pen. din 1969 s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală anterior menţionată şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, în condiţii de detenţie, potrivit art. 60 C. pen.,
În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani (ce a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş), pedepse ce urmează a se executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., la care s-a adăugat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 (ce a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş), pedepse ce urmează a se executa de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 290 alin. (5) C. pen. s-a confiscat suma de 500 RON de la inculpatul A., sumă depusă pe numele acestuia la B. S.A., conform recipisei cu nr. x din 03.06.2021.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 27/P/2020 din 31.05.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş asupra sumei de 500 RON.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 266 RON - aferentă fazei de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul împrejurărilor de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, în esenţă, că, la data de 04.03.2020, cu ocazia audierii de către agentul de poliţie C., în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, în care era cercetat pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul A. i-a remis poliţistului suma de 500 de RON, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor lui de serviciu, respectiv pentru ca acesta să îl ajute cu dosarul (să îl înveţe ce să declare, să dea drumul mai repede la dosar, să pună o vorbă bună), faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000.
Constatând, însă, că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în cursul termenului de încercare de 4 ani pe durata căruia s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată anterior inculpatului prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 [pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005], deci, în stare de recidivă postcondamnatorie, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 41 alin. (1) C. pen.
În acest context, fiind dovedită existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, reţinând, în cuprinsul sentinţei, că la individualizarea pedepsei aplicate a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.
Luând în considerare şi starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârşită fapta, instanţa a dispus, în temeiul art. 83 C. pen. din 1969, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş şi, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiţionarea pedepsei aplicate în cauză la această din urmă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 5 ani şi 6 luni de închisoare, în regim de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 330 din 11 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, şi s-a dispus ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în detenţie, potrivit art. 60 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina acestuia, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 240 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 81 C. pen. din 1969 raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 şi art. 43 alin. (1) C. pen., iar regimul sancţionator aplicabil, care presupune adiţionarea pedepselor pentru pluralitatea de fapte, reflectă în mod corespunzător pericolul inculpatului şi asigură respectarea scopului pedepsei.
În fine, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care art. 86 C. pen. din 1969 prevede că reabilitarea de drept intervine dacă inculpatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, nu se impune repunerea cauzei pe rol pentru punerea în discuţie a apărărilor de referinţă, invocate de inculpat după închiderea dezbaterilor.
*****
Împotriva deciziei penale nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat D., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esenţă, că pedeapsa aplicată prin hotărârea recurată este nelegală întrucât, raportat la perioada în care a fost comisă infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 147/17.04.2018, pronunţată de Tribunalului Argeş în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018, respectiv martie 2007 - august 2009, cu privire la această faptă trebuia constatată intervenită reabilitarea de drept a inculpatului, în condiţiile art. 165 C. pen., astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare (aplicată pentru această faptă) nu putea fi cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Altfel spus, instanţa de apel trebuia să aplice efectele reabilitării de drept în raport cu pedeapsa sus-menţionată, urmând a dispune ca inculpatul să execute numai pedeapsa aplicată în cauză, respectiv cea de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/200, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În acest sens a arătat că, în jurisprudenţa instanţei supreme şi a Curţii Constituţionale nu există soluţii pentru a se determina încălcarea principiilor de calcul a aplicării efectelor reabilitării judecătoreşti, ceea ce justifică, pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de efecte concrete între persoane care au beneficiat de suspendare condiţionată, iar pe de altă parte, identificarea unei configuraţii diferite în aplicarea efectelor reabilitării de drept, în funcţie de respectarea sau nu a dispoziţiilor legale de către funcţionarii Serviciului Cazier Judiciar.
De aceea, în cauză, atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de apel, apărarea a arătat că în practică există incidente cu privire la modul în care se poate beneficia de efectele reabilitării de drept, motiv pentru care se impunea ca legiuitorul să reformuleze conţinutul dispoziţiilor art. 165 C. pen. şi art. 528 C. proc. pen., în sensul aducerii unor modificări şi completări acestor dispoziţii legislative. Or, în condiţiile în care judecătorul nu are competenţa să modifice substanţial modul de aplicare a dispoziţiilor legale precitate, apărarea a solicitat Tribunalului Argeş şi Curţii de Apel Piteşti să constate că, în prezent, structura dispoziţiilor legale invocate este deficitară, motiv pentru care se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea verificării constituţionalităţii lor.
A mai arătat că reabilitarea de drept trebuie aplicată ca o sancţiune în raport cu lipsa de activitate a funcţionarilor Serviciului Cazier Judiciar, întrucât în cauză s-a împlinit termenul de 3 ani prev. de art. 165 C. pen., ceea ce atrăgea incidenţa instituţiei analizate.
De aceea, respingerea cererii apărării de aplicare a dispoziţiilor legale în materie şi adăugarea pedepsei aplicate inculpatului în cauză la pedeapsa stabilită anterior pentru o faptă comisă în urmă cu peste 9 ani, însă judecată după această perioadă, este contrară regulii instituite prin art. 165 C. pen., întrucât prin aceasta se acreditează ideea că, în cazul omisiunii funcţionarilor serviciul cazier, reabilitarea de drept nu ar putea interveni nici după 9 ani de la comiterea infracţiunii, termenul de calcul al intervenţiei reabilitării de drept devenind incomensurabil. Or, în speţă a lipsit puţin timp chiar pentru împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a inculpatului, astfel că, urmare interpretării necorespunzătoare a disp. art. 165 C. pen., acestuia i s-a aplicat o pedeapsă nelegală.
De altfel, împrejurarea că apărarea a solicitat instanţelor de fond şi apel ca disp. art. 165 C. pen. să fie supuse controlului de constituţionalitate a fost justificată de necesitatea elaborării unor norme care să fie conforme dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (3) din Constituţia României.
Totodată, apărarea a arătat că, pentru a nu se ajunge la situaţia speţei, în care o persoană beneficiază de efectele reabilitării de drept, în timp ce o alta, deşi a fost condamnată în aceeaşi cauză, nu beneficieză de aceasta pentru simplul motiv că funcţionarii de la Serviciul Cazier Judiciar nu au constatat intervenirea ei, se impune ca instanţa supremă să constate că instanţa de apel a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare de 2 ani, deşi, în raport cu această faptă, în cauză era împlinit termenul de reabilitare de drept. Altfel spus, raportat la data săvârşirii primei infracţiuni, respectiv momentul epuizării activităţii infracţionale - august 2009, termenul de reabilitare de drept se împlinise după trecerea unei perioade de 3 ani de la comiterea faptei, iar nu de la data pronunţării sentinţei nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş.
Neprocedând însă astfel, prin decizia pronunţată, instanţa de apel nu a aplicat normele legale prev. de art. 165 C. pen., astfel încât să evite discriminarea inculpatului în raport de cealaltă persoană condamnată în aceeaşi cauză, E., motiv pentru care a stabilit în sarcina celui dintâi o pedeapsă nelegală.
În consecinţă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, interpretarea dată de aceasta normelor existente în cuprinsul art. 165 C. pen. şi art. 528 C. proc. pen. fiind chiar contrară dispoziţiilor constituţionale.
Un argument în acest sens este faptul că, în conformitate cu art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969, termenele de prescripţie a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, astfel că, în speţă, termenul de 3 ani prev. de art. 165 C. pen. era împlinit la data pronunţării ultimei hotărâri atacate în recurs în casaţie.
În concluzie, învederând că, din perspectiva cazului de casare invocat, analiza pe care urmează să o facă instanţa supremă în actualul cadru procesual este limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de 3 ani, de la data comiterii primei infracţiuni, iar nu de la data condamnării pentru cea de a doua infracţiune, în care a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului pentru prima faptă, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi constatarea faptului că, potrivit disp. art. 165 C. pen. şi art. 528 C. proc. pen., în cauză nu se impunea revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate recurentului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, deoarece în raport de aceasta erau îndeplinite condiţiile pentru constatarea intervenirii reabilitării de drept.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 iulie 2023, sub nr. x/2021.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., dar şi pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 26 octombrie 2023, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis-o în principiu, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.
La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 7 decembrie 2023, Înalta Curte a primit concluziile apărătorului recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.
Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.
În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în actualul cadru procesual, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin decizia penală nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ce face obiectul prezentului recurs în casaţie, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., instanţa reţinând că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv, în cursul termenului de încercare de 4 ani pe durata căruia s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 [pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005].
Urmare reţinerii stării de recidivă, în temeiul art. 83 C. pen. din 1969, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinta anterior menţionată, şi, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiţionarea acesteia la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 4 ani şi 6 luni de închisoare, în regim de detenţie.
Recurentul inculpat A. a susţinut că această pedeapsă se află în afara limitelor legale întrucât, raportat la momentul comiterii (respectiv al epuizării) infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat anterior (prin sentinţa penală nr. 147/17.04.2018, pronunţată de Tribunalului Argeş în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018), respectiv luna august 2009, cu privire la această faptă trebuia constatată intervenită reabilitarea sa de drept, în condiţiile art. 165 C. pen. raportat la art. 528 C. proc. pen., astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare nu putea fi cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Înalta Curte constată că argumentele recurentului se grefează pe premisa eronată că regimul juridic al instituţiei reabilitării de drept raportat la condamnarea sa anterioară este guvernat de dispoziţiile art. 165 C. pen., cu trimitere la art. 528 C. proc. pen.
Or, pentru pedeapsa închisorii de 2 ani (aplicată prin sentinţa penală nr. 147/17.04.2018, pronunţată de Tribunalului Argeş în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018), a cărei executare a fost suspendată condiţionat în baza art. 81 din C. pen. din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, regimul juridic aplicabil, inclusiv sub aspectul eventualei interveniri a reabilitării de drept, este cel prevăzut de C. pen. din 1969, astfel cum s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, prin decizia nr. 12/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin această decizie s-a statuat că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din C. pen. din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 1 februarie 2014, se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen. actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de C. pen. din 1969.
În argumentarea acestei dezlegări, instanţa supremă a reţinut că prin introducerea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., legiuitorul a stabilit, în soluţionarea conflictului de legi rezultat din intrarea în vigoare a C. pen. actual, că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen., iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen., inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia. Aşadar, art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi regimul juridic pe care îl instituie reprezintă opţiunea legală expresă în soluţionarea conflictului de legi în timp, în materia aspectelor legate de aplicarea legii penale mai favorabile intervenite însă după rămânerea definitivă a unei hotărâri prin care s-a dispus, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, suspendarea condiţionată.
A mai reţinut că o instituţie aplicată în baza legii care o reglementează într-o manieră mai favorabilă va produce consecinţe generate de acea lege atât sub aspectul condiţiilor de aplicare, cât şi al regimului şi efectelor. Doar legiuitorul, printr-o dispoziţie expresă, ar putea institui derogări de la această regulă.
Or, reglementarea instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei prin dispoziţiile C. pen. din 1969 abordează inclusiv chestiunea reabilitării de drept în materia de referinţă, legiuitorul stabilind, în mod expres, prin art. 86 C. pen. din 1969, că reabilitarea de drept intervine dacă înăuntrul termenului de încercare aferent suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a fost săvârşită o nouă infracţiune şi nici nu s-a pronunţat revocarea executării pedepsei în condiţiile art. 83 şi 84 C. pen. din 1969.
În contextul acestor consideraţii teoretice, Înalta Curte constată, prin urmare, că eventuală incidenţă a reabilitării de drept în raport de condamnarea anterioară a recurentului inculpatul A. poate fi evaluată exclusiv prin prima dispoziţiilor art. 86 C. pen. din 1969, iar nu prin prisma dispoziţiilor art. 165 din C. pen. în vigoare.
Potrivit art. 86 C. pen. din 1969, pentru a opera reabilitarea de drept este necesară întrunirea a două condiţii negative cumulative: inculpatul să nu fi săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare şi să nu se fi dispus revocarea suspendării executării pedepsei în condiţiile art. 83 şi 84 C. pen. din 1969.
În speţă nu sunt însă întrunite condiţiile sus-menţionate întrucât, la data de 04.03.2020, în cursul termenului de încercare pe durata căruia s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată recurentului inculpat anterior, acesta a comis, cu intenţie, infracţiunea de dare de mită pentru care a fost condamnat definitiv în cauza de faţă, context în care, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, a intervenit revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare şi, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiţionarea acesteia la pedeapsa aplicată în cauză.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 86 C. pen. din 1969, în mod evident, în cauză nu a intervenit reabilitarea de drept a recurentului inculpat pentru condamnarea anterioară.
Înalta Curte constată şi evidenta confuzie în care se află apărarea recurentului inculpat cu privire la momentul de la care curge termenul prevăzut de art. 165 C. pen.
Dispoziţiile art. 167 alin. (1) C. pen. stabilesc că termenul de 3 ani, prevăzut de art. 165 C. pen., în care intervine reabilitarea de drept, se calculează de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris, iar nu de la data săvârşirii infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea, astfel cum susţine apărarea.
În contextul considerentelor expuse, Înalta Curte conchide că în cauză s-a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., art. 83 C. pen. din 1969 şi art. 43 alin. (1) C. pen., criticile formulate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie fiind neîntemeiate.
Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 562/A din data de 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Urmare aceste soluţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 562/A din data de 18 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2023.