Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia I civilă la data de 21 martie 2024, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat:
(i) anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenenţă sindicală, a fost comunicat după ce şi-a încetat efectele juridice şi nu a fost emis şi semnat de titularul acestui drept;
(ii) în subsidiar, anularea în parte a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta fiind nominalizat la Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 157, pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 210 din data de 21 martie 2024, Tribunalul Olt, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că obiectul principal al cererii vizează anularea unui ordin emis de Ministerul Justiţiei, având natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual. În consecinţă, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi la calitatea de autoritate publică centrală a emitentului ordinului contestat, a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar în privinţa capătului subsidiar de cerere, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la prorogarea legală de competenţă.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 179 din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a apreciat, în esenţă, că ordinul contestat nu este emis în aplicarea dispoziţiilor din Anexa V la Legea nr. 153/2017, nefiind un ordin de stabilire a drepturilor salariale, ci priveşte suspendarea raporturilor de muncă a 263 de consilieri de probaţiune, fiind guvernat astfel de jurisdicţia muncii, conform art. 269 Codul muncii şi art. 1 pct. 24 din Legea dialogului social nr. 367/2022.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Olt, secţia I civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea în anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care s-a dispus suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune aflat în grevă, iar în subsidiar s-a solicitat anularea parţială a actului contestat, doar în ceea ce-l priveşte pe reclamant. Este de observat, aşadar, că deşi reclamantul a structurat acţiunea pe două capete de cerere, din care unul principal şi altul subsidiar, în realitate ambele petite vizează anularea ordinului emis de pârât, singura diferenţă fiind întinderea efectelor anulării solicitate.
Problema de drept care a generat conflictul de competenţa între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei materiale a cauzei, din perspectiva naturii şi conţinutului ordinul ce face obiectul cererii în anulare. Pe de-o parte, Tribunalul Olt a apreciat că acest ordin are natura unui act administrativ cu caracter individual, ce poate fi contestat în condiţiile Legii nr. 554/2004, act normativ care conferă secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competenţa de soluţionare a acţiunilor vizând un act administrativ emis de o autoritate publică centrală. Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova l-a considerat a fi un act emis de Ministerul Justiţiei în exercitarea atribuţiilor sale de angajator, stabilind astfel natura litigiului ca fiind unul de dreptul muncii, dat în competenţa secţiei specializate în conflicte de muncă a tribunalului, conform prevederilor Codului muncii. Se observă, aşadar, că Înalta Curte a fost învestită cu un conflict de competenţă materială raportat la rangul instanţei, însă în discuţie se află şi specializarea secţiei sau a completului învestit(ă) cu soluţionarea cererii de faţă.
Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."
Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală. Pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil, etc. Având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte constată că ordinul contestat este emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică. În acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege.".
Altfel spus, deşi emană de la o autoritate publică, Ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este întocmit în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
Prin urmare, prezentul litigiu este unul supus jurisdicţiei muncii, fiind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.", iar alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.". Astfel, raportat la domiciliul reclamantului, situat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Olt şi la natura litigiului de conflict de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei, din punct de vedere material, material procesual şi teritorial revine Tribunalului Olt, secţia I civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Olt, secţia I civilă - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.