Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2023, la data de 10.03.2023, reclamantul Oficiul de Studii Pedologice şi A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi B. S.R.L., a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a actului juridic constând în contractul de arendă nr. x din data de 15.05.2015, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi B. S.R.L., cu consecinţa desfiinţării contractului şi a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestuia, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2958/30.01.2024 Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Timişoara a reţinut că Agenţia Domeniilor Statului este o autoritate publică centrală, contractul de arendă nr. x din 15.05.2015, fiind astfel un act administrativ asimilat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c)1 din Legea nr. 554/2004.
În acelaşi sens au fost reţinute şi dispoziţiile art. 330 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019 potrivit cărora litigiile apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se soluţionează potrivit prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ, text de lege ce devine aplicabil şi în cazul contractului de arendă din speţă.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 439 din data de 30.05.2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Oficiul de Studii Pedologice şi A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Timişoara.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a reţinut că, întrucât nu s-a dovedit că terenul în litigiu constituie proprietate publică pentru ca actul de arendă încheiat să poată fi asimilat unui act administrativ a cărui anulare ar fi în competenţa instanţei de contencios, litigiul de faţă se supune regulilor de competenţă aplicabile cererilor de constatare a nulităţii contractelor civile, prevăzute de art. 94 lit. k) raportat la art. 101 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cererea revenind spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Timişoara, dată fiind valoarea arenzii anuale de 87353,70 RON şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. privind competenţa teritorială în cazul pluralităţii de pârâţi şi ale art. 113 pct. 3 C. proc. civ. vizând competenţa teritorială în cererile de anulare a unui contract.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, secţia I Civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă reclamantul Oficiul de Studii Pedologice şi A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi B. S.R.L., a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de arendă nr. x din data de 15.05.2015 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi B. S.R.L., cu consecinţa desfiinţării şi tuturor actelor subsecvente încheiate în baza acestuia.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Înalta Curte constată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost completată prin art. I pct. 2 din Legea nr. 212/2018, instituie asimilarea cu actele administrative, a contractelor încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice şi stabilesc că prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative. În accepţiunea Legii nr. 554/2004 [art. 2 alin. (1) lit. c)], actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."
În aplicarea acestor dispoziţii, apreciind asupra caracterului contractului de arendă de act administrativ asimilat, Judecătoria Timişoara a omis să analizeze regimul juridic al terenului care face obiectul contractului, potrivit dispoziţiilor art. 286 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ care definesc domeniul public al statului.
Reţine Înalta Curte, în soluţionarea regulatorului de competenţă, că potrivit clauzelor contractului de arendă nr. x/15.05.2015 depus la dosarul judecătoriei, s-a arătat expres la pct. IX 9.1. că suprafaţa de teren ce face obiectul contractului constituie proprietate privată a statului, împrejurare care exclude aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) ind. 1) din Legea nr. 554/2004, mai sus redate.
De asemenea, contrar aprecierilor Judecătoriei Timişoara, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 330 din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, care prevăd că soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ, nu se aplică litigiului, fiind vorba despre un contract de arendă şi nu de concesiune, precum şi de un bun aparţinând domeniului privat al statului, excepţiile de la normele de competenţă fiind de strictă interpretare, neputând fi aplicată analogia cu privire la orice contract încheiat de o autoritate publică.
Pentru aceste considerente, constatând că deşi s-a susţinut în cauză apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al statului, nu s-a făcut o astfel de dovadă care să contrazică conţinutului contractului, Înalta Curte, având n vedere dispoziţiile art. 94 lit. k), raportat la art. 101 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., dată fiind valoarea arenzii anuale, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de drept comun, prespectiv Judecătoriei Timişoara, secţia I Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Oficiul de Studii Pedologice şi A. şi pârâţii S.C. B. S.R.L. şi Agenţia Domeniilor Statului în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.