Şedinţa publică din data de 09 iulie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.11.2020, ca urmare a declinării de competenţă de către Tribunalul Constanţa, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, anularea Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, anularea Deciziei nr. 103 din data de 13.07.2020 privind soluţionarea contestaţiei, iar în considerarea culpei procesuale a pârâtelor, a solicitat obligarea părţii culpabile la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 159 din 28 iunie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, a anulat în parte Decizia nr. 103/13.07.2020 privind soluţionarea contestaţiei emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, cu privire la măsura suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, şi a respins, ca nefondată, cererea de anulare a Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii
Împotriva sentinţei civile nr. 159 din 28 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul A..
În cadrul recursului său, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând, să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 103/13.07.2020 privind soluţionarea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - AJFP Constanţa, prin care a invocat anularea cererii pentru lipsa timbrajului, tardivitatea cererii de recurs şi nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Alte aspecte procesuale
În şedinţa publică din data de 11 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepţiile invocate prin întâmpinare, respectiv anularea cererii de recurs pentru lipsa timbrajului, tardivitatea cererii de recurs, precum şi nulitatea recursului din perspectiva art. 489 C. proc. civ., pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată.
Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 26.03.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.06.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul B. este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
Recursul declarat de recurentul-reclamant este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea parţială a sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziei nr. 32368/24.04.2020 de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant emisă de pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Se arată că sentinţa recurată este pronunţată în urma rejudecării dispusă prin Decizia ÎCCJ nr. 5569/22. XI.2020 invocându-se faptul că în mod nelegal prima instanţă a realizat verificarea îndeplinirii condiţiilor de angajare a răspunderii solidare, respectiv a dispoziţiilor art. 35 alin. 2 lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentul-reclamant invocă nelegalitatea sentinţei de fond sub aspectul nemotivării în ceea ce priveşte analiza condiţiei angajării răspunderii solidare în baza art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală faţă de aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Se arată că prima instanţă nu a analizat motivat condiţia prevăzută de art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală, aceasta în condiţiile în care decizia de angajare a răspunderii solidare a avut ca temei atât dispoziţiile art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală cât şi art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.
Se apreciază că prin modalitatea în care instanţa a motivat soluţia dispusă, prin care a fost menţinută ca legală decizia emisă au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv în interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015 în analiza legalităţii deciziei de angajare a răspunderii solidare.
Se invocă în cadrul acestui motiv de casare mai multe aspecte de nelegalitate care privesc greşita interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă.
Primul aspect de nelegalitate modalitatea inadmisibilă în opinia recurentului în care instanţa de fond a realizat analiza condiţiei prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală în sensul că instanţa a apreciat că reaua credinţă a recurentului este probată şi prin actul de cesionare a părţilor sociale din data de 10.12.2014.
Se susţin nelegalitatea acestei analize în condiţiile în care autoritatea fiscală nu reţinuse acest aspect de fapt în probarea relei credinţe a recurentului ca administrator.
Celelalte şapte aspecte de nelegalitate invocate privesc analiza primei instanţe cu privire la existenţa relei credinţe a recurentului-reclamant ca o condiţie destinată pentru angajarea răspunderii solidare în ambele ipoteze prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. c) şi d) Codul de procedură fiscală.
În esenţă recurentul-reclamant arată că instanţa de fond a efectuat o analiză nelegală şi superficială a condiţiei premisă pentru angajarea răspunderii solidare susţinând că situaţia de fapt şi probele administrate nu susţin legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare, decizie menţinută nelegal prin sentinţa recurată.
Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi rejudecarea prin admiterea în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea în totalitate a Deciziei nr. 32368/24.04.2020.
Se invocă practica judecătorească în susţinerea recursului.
La dosar intimata-pârâtă DGFP Galaţi a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Motivat, în şedinţa publică din 11.06.2024, Curtea în raport de actele din dosar şi de susţinerile părţilor a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate respectiv excepţia netimbrării, recursul fiind legal timbrat, excepţia tardivităţii, calea de atac fiind formulată în termenul legal în raport de data comunicării şi excepţia nulităţii recursului - aspectele de nelegalitate fiind încadrate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul nemotivării soluţiei de respingere a acţiunii, faţă de toate temeiurile emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant decizie întemeiată de autoritatea fiscală pe dispoziţiile art. 25 alin. 2 lit. c) şi art. 25 alin. 2 lit. d) C. proc. civ.
Curtea constată că prima instanţă a motivat sentinţa atacată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 2 lit. d) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO, neputându-se reţine nemotivarea în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. 2 lit. c) Codul de procedură fiscală, ca temei al emiterii deciziei contestate.
Prima instanţă a analizat legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare având în vedere că ipotezele reglementate de art. 25 alin. 2 lit. a)-d) sunt alternative şi cumulative.
Pe de altă parte prima instanţă a analizat legalitatea deciziei privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului-recurent şi a altor persoane fizice, decizie emisă în baza art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului S.C. C. S.R.L., în cuantum total de 3.924.239 RON conform deciziei aflată la dos.recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material incidente, respectiv dispoziţiile art. 25 alin. 1 lit. a) şi alin. (2) lit. c) şi d) C. proc. civ. în analiza legalităţii Deciziei de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant pentru debitorul declarat insolvabil.
În opinia Curţii toate aspectele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute, nefiind de natură a infirma legalitatea sentinţei atacate prin care a fost menţinută în parte decizia emisă de autorităţile fiscale.
În mod legal prima instanţă pe situaţia de fapt probată, prin actele care au stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24.04.2020 a constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură fiscală în sensul existenţei unei rele credinţe a reclamantului în calitate de administrator şi asociat privind neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale debitorului în insolvenţă S.C. C. S.R.L..
Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 25 alin. 2 lit. c) şi d) C. proc. civ. stabilind pe de-o parte că ipotezele de angajare a răspunderii solidare sunt alternative şi nu cumulative, iar plecând de la această premisă a constatat corect îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale reclamantului-reclamant în baza art. 25 alin. 2 Codul de procedură fiscală.
Curtea nu va reţine aspectul de nelegalitate invocat de recurent în sensul că prima instanţă a adăugat în mod nelegal în ceea ce priveşte reaua credinţă un aspect nou care nu a fost arătat de organul fiscal în decizia contestată şi în soluţionarea contestaţiei administrative.
Curtea îl apreciază ca nefondat, în condiţiile în care, pe stabilirea situaţiei de fapt, prima instanţă poate stabili şi lămuri toate aspectele necesare, cu ocazia verificării legalităţii Deciziei de angajare a răspunderii solidare emisă în condiţiile art. 25 alin. 2 lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală.
Iar pe situaţia de fapt este de necontestat faptul că la data de 10.12.2014 reclamantul-recurent şi numita D. au cesionat părţile lor sociale deţinute la societate în insolvenţă S.C. C. S.R.L. către numiţii E. şi F. acest fapt fiind apreciat în mod corect de prima instanţă ca o prezumţie simplă de intervenţie de a frauda legea, cu scopul de a se sustrage controlului şi de a declara corect la organul fiscal competent obligaţiile fiscale. Iar aceasta apreciere corectă a primei instanţe în ceea ce priveşte existenţa relei credinţe a recurentului-reclamant, care a deţinut calitatea de administrator al societăţii debitoare în perioada 24 octombrie 2008-10.12.2014 şi care în punctul de vedere comunicat cu ocazia verificărilor în vederea emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, a arătat faptul că nu mai deţin calitatea de administrator din 10.12.2014 respectiv de asociat din 18.12.2014 cesionând părţile sale sociale.
Ulterior decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă atât pe numele recurentului-reclamant cât şi pentru numiţii D. - asociat şi administrator în perioada 24 octombrie 2008.10.12.2014 şi pentru persoanele fizice care au dobândit calitatea de asociati în perioada 10.12.2014 până în prezent - fila x şi verso - dos.recurs.
În consecinţă nu poate fi reţinută susţinerea recurentului-reclamant în sensul că prima instanţă ar fi suplinit în mod nelegal argumentele autorităţii fiscale în probarea condiţiei existenţei relei credinţe.
Curtea constată că prima instanţă a realizat o analiză corectă şi legală a existenţei condiţiei pentru antrenarea răspunderii apreciindu-se ca probată reaua credinţă a recurentului-reclamant care, fapt de necontestat, nu a achitat obligaţii fiscale datorate către bugetul de stat, obligaţii fiscale individualizate în decizia de impunere necontestată, pentru S.C. C. S.R.L. şi în Decizia de angajare a răspunderii solidare, în cuantum total de 3.924.239 RON.
Nu este fondat aspectul de nelegalitate privind incidenţa Ordonanţei de clasare nr. 886/DIP/2019 din18.02.2020 asupra legalităţii sentinţei atacate sub aspectul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte probarea relei credinţei a recurentului-reclamant.
În mod corect, în opinia Curţii prima instanţă a apreciat că emiterea unei ordonanţe de clasare pentru fapta penală sesizată - fapta de evaziune fiscală nu este de natură a proba inexistenţa relei credinţe în raport de dispoziţiile art. 25 alin. 2 Codul de procedură fiscală.
Aceasta deoarece condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale ale recurentului-reclamant sunt îndeplinite faţă de dispoziţiile art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală şi această răspundere este distinctă de răspunderea penală, respectiv de probarea intenţiei de fraudă penală din perspectiva existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 faţă de care s-a emis ordonanţa de clasare.
Lipsa răspunderii penale nu înlătură răspunderea civilă/administrativă a recurentului-reclamant în baza art. 25 alin. 2 lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.
Sunt nefondate toate aspectele de nelegalitate care privesc legalitatea emiterii Deciziei de impunere nr. x/11.02.2015 pe obligaţiile fiscale ale S.C. C. S.R.L., decizie de impunere necontestată de societate, respectiv de către recurent în calitate de administrator în perioada vizată de controlul fiscal având ca obiect obligaţii fiscale neachitate pentru perioada 2008-2014.
În cauză prima instanţă a verificat corect legalitatea deciziei de antrenare a răspunderii solidare emisă pentru recurentul-reclamant în condiţiile art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv pentru neachitarea cu rea credinţă a obligaţiilor fiscale de către debitorul insolvabil, recurentul având calitatea de administrator în perioada 24 octombrie 2008-10.12.2014 pentru S.C. C. S.R.L..
În opinia Curţii, aprecierea primei instanţe asupra legalităţii Deciziei de angajare a răspunderii recurentului-reclamant este legală, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 25 alin. 2 lit. d) Codul de procedură fiscală.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 159 din data de 28 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 09 iulie 2024.