Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 16.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti:
- anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizaţiei lunare, în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, aşa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,
1. recalcularea si plata drepturilor salariate rezultate din aplicarea Ordinului nr. 413/C/07.02.2022, începând cu data de 01.08.2018, conform titlului executoriu sentinţa civila definitiva nr. 290/05.02.2021 pronunţată de TRIBUNALUL DÂMBOVITA si rămasă definitivă la data de 17.11.2021, prin decizia civilă nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, ci NU cu data de 30.12.2021, data acordării conform ordinului contestat:
2. recalcularea drepturilor băneşti, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor dm. Anexa nr. Vila aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare:
3. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (61) din legea 153/2017, în ceea ce priveşte acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depăşesc indemnizaţia lunară plafonată la nivelul anului 2022, deoarece în caz contrar, drepturile salariale ar scădea în raport de cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.
4. recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul ICCJ, conform anexei V lit. B). pct. 1. vechime 3 ani, gradaţie, din Legea nr. 153/2017, conform sentinţei civile nr. 2901 05.02.2001 pronunţată în dosarul x/2020, care a fost înregistrat pe rolul TRIBUNALULUI DÂMBOVIŢA si decizia nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de CURTEA DE APEL PITEŞTI titluri executorii.
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terţiar de credite - Tribunalul Bucureşti, a diferenţelor băneşti nete datorate.
- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material şi până Ia data plăţii efective.
Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 826/2023 din 09 mai 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
"Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Respinge ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei interesului şi prescripţiei.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI, şi ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.
Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 413C/7.02.2022, numai în ce priveşte menţiunea "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017" şi numai în ce priveşte pct. 12 din anexa la acest ordin, respectiv numai în ce o priveşte pe reclamantă.
Obligă Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care stabilească drepturile salariale ale reclamantei având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu 01.08.2018 şi în continuare pentru viitor, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Obligă Tribunalul Bucureşti să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite şi după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferenţele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentinţe, actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.
Respinge în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată."
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au exercitat calea de atac a recursului.
În cadrul recursului său, reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecând cauza pe fond să se dispună admiterea in totalitate a acţiunii precizate si completate, adică:
- anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizaţiei lunare, în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, aşa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,
- recalcularea drepturilor băneşti, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din. Anexa nr. V, la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare:
- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legca-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, cu înlăturarea plafonării instituite urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Lcgea-cadru nr. 153/2017, în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul ICCJ, conform sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţata in dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dambovita, definitivă.
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terţiar de credite - Tribunalul Bucureşti, a diferenţelor băneşti nete datorate.
- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material şi până Ia data plăţii efective.
- -menţinerea in rest a dispoziţiilor instanţei de fond cu privire la capetele de cerere admise si asupra excepţiilor soluţionate.
- -cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru şi de expediţie prin postă.
În dezvoltarea criticilor sale susţine în esenţă recurenta - reclamantă că instanţa de fond nu a analizat toate capetele de cerere, asa cum au fost solicitate, precizate, completate si motivate prin acţiunea de fond dedusa judecaţii, astfel prin acţiunea precizată şi completata Ia data de 18.10.2022 şi la data de 17.01.2023.
Astfel, arată că nu a analizat pe fond în totalitate solicitarea sa în ceea ce priveşte acordarea coeficientului 19 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă parchetul ICCJ anexei V lit. B). pct. 1. vechime 3 ani, gradaţie, din Legea nr. 153/2017, conform sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, astfel cum a fost solicitată şi motivată prin cererea de chemare in judecată, precizată si completată, nu s-a pronunţat cu privire Ia motivele de fapt si de drept invocate prin acţiune de către recurentă.
Totodată, mai susţine că instanţa de fond -a pronunţat extrapetita in sensul ca a acordat prin dispozitiv ceea ce nu am solicitat, si totodată rezultind un dispozitiv contradictoriu si anume:
"Obligă Tribunalul Bucureşti să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite şi după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferenţele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentinţe, actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de ia data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective. ", prin inserarea sintagmei "si după alocarea fondurilor", aspect care nu a fost solicitat de către recurentă prin acţiunea precizată şi completată.
Consideră recurenta că acest fapt este contradictoriu lipsind de efect juridic restul dispozitivului, în sensul că tocmai esenţa obligării Tribunalului Ia plata sumelor care reprezintă diferenţele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentinţe, actualizate cu indicele de inflaţie Ia care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, ca urmare a nerespectarii obligaţiei de emitere a ordinului de salarizare in conformitate cu titlurile executorii, aplicind plafonări etc, si care au astfel la crearea unui prejudiciu în patrimoniul său, este este purtător de dobânzi penalizatoare şi trebuie corelate cu rata inflaţiei, este afectată prin inserarea sintagmei " după alocarea fondurilor", aspect care plasează obligaţia de plată a drepturilor cuvenite, sine die la discreţia pârâtelor într-un viitor incert.
De asemenea, mai susţine recurenta că a solicitat prin cererea de chemare in judecata precizata in procedura prealabila si modificarea parţială a ambelor ordine emise MJ cu nr. 6245/C/30.12.2021şi nr. 413/C/07.02.2022, a art. 1, din ambele ordine contestate, în sensul eliminării sintagmei:, si ale art. 25 din legea cadru 153/2017" si sa dispună emiterea unui nou ordin de salarizare care sa cuprindă stabilirea drepturilor salariale ale sale având în vedere sporurile prevăzute în art. 4 alin. (1) şi art. 5, Secţiunea 1, Cap. VIII, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, individualizate prin aplicarea H.G. nr. 118/2018, după cum urmează: Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare."
In acest sens a depus la dosarul cauzei atât practică judiciară si adrese, sentinţe definitive şi ordine de salarizare din care rezultă faptul că există judecători în cadrul aceluiaşi ordonator de credite MJ, în prezent ICCJ, care deţin si au în plata sporurile in cuantum de 45 % prevăzute de art. 4 alin. (1) şi art. 5, Secţiunea 1, Cap. VIII, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, individualizate prin aplicarea H.G, nr. 118/2018-, fara a fi limitate la cuantumul de 30%, prevăzut ca limita per total ordonator de credit insa din totalul indemnizaţiilor brute de încadrare al posturilor existente in schema si bugetate.
Sub acest aspect instanţa de fond a ignorat complet adresele si titlurile executorii depuse la dosarul cauzei din care rezultă ca exista judecători care au sporuri în plata in cuantum de 45 % in cadrul aceluiaşi ordonator de credite MJ SI in prezent ICCJ, limitindu-se la a respinge acest capăt de cerere cu motivarea că recurenta nu se află într o situaţie de comparaţie cu membrii si personalul CSM care are sporuri de 37%, deşi în cadrul acestei institurii se afla judecători cu grad de judecătorie cărora recurenta le este asimilată ca si salarizare, pe motiv ca nu este acelaşi ordonatori de credite ICCJ, respectiv fost MJ.
Consideră astfel că această motivare este contradictorie ca raţionament si argumente juridice încâlcând dreptul la un proces echitabil prin analiza selectivă a probelor deduse judecăţii.
Mai susţine recurenta că un alt aspect asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat si nu l-a analizat este cerinţa de anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizaţiei lunare, în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, aşa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4, deoarece, susţine recjurenta - reclamantă că la data de 07.02.2022 trebuia sa fie încadrată la alta gradaţie de vechime respectiv 3-5 ani începând cu 01.08.2021, aspect care atrage fireşte o alta indemnizaţie de încadrare lunara brută.
Fata de aceste considerente data fiind evidenţa probatoriului si a situaţiei de fapt existente, recurenta având începând cu 0I.08.2021,o vechime de 3-5 ani, trebuia sa fie încadrată la gradaţia corespunzătoare si indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu vechime de 3-5 ani cu grad de judecătorie.
Referitor Ia coeficientul de multiplicare 19 stabilit prin sentinţa civilă nr. 3281/09.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, s-a statuat cu putere de lucru judecat obligaţia Ministerului Justiţiei de a recalcula indemnizaţia de încadrare, incepind cu 01.08.2018 si in continuare, prin valorificarea coeficientului de multipilicare 19, stabilit in O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.
Solicită a se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, prin lipsa analizei legalităţii ordinului nr. 413/C/07.02.2022 în ceea ce priveşte nerespectarea dispozitivului acestui titlu executoriu.
Instanţa de fond în mod greşit nu a analalizat pe fond legalitatea ordinului nr. 413/C/07.02.2022, pentru nerespectarea sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, pentru aceleaşi considerente pentru care a analizat prin prisma neacordării sporurilor cuvenite precum şi a VRS 605.225, deşi la dosar există îndeplinirea procedurii administrative a contestării ordinului emis de către MJ şi solicitarea ca ordonatorul principal de credit să respecte sentinţele titluri executorii.
Acest coeficientul de multiplicare 19 stabilit în O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.,reprezintă de fapt modul de calcul şi stabilire a salarizării unui procuror DIICOT/DNA care beneficia si benificiază şi în prezent de salariazarea unui procuror cu gradul profesional de parchet de pe lângă ÎCCJ, fiind stipulat în lege faptul că atunci când părăseşte aceasta structură revine la salariazarea aferentă gradului profesional deţinut anterior art. 791 alin. (10), VI şi art. 87 alin 9, 91 din legea 304/2004.
Fata de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate si rejudecind cauza pe fond să se dispună în sensul admiterii in totalitate a acţiunii precizate si completate;
- anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL
JUSTIŢIEI, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizaţiei lunare, în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, aşa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V,cap. 1 lit. A) pct. 4,
- recalcularea drepturilor băneşti, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din. Anexa nr. V, la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de munca, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare:
- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, cu înlăturarea plafonării instituite urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de indemnizaţiile procurorilor de pi lângă Parchetul ICCJ, conform sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţata in dosaru nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă.
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terţiar de credite - Tribunalu Bucureşti, a diferenţelor băneşti nete datorate.
- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legal penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material şi până Ia data plăţii efective.
- menţinerea în rest a dispoziţiilor instanţei de fond cu privire la capetele de cere» admise si asupra excepţiilor soluţionate.
- cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru si de expediţie prin poştă.
La rândul său, recurentul -pârât Ministerul Justiţiei, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, respingerea, ca lipsite de interes, a capetelor de cerere nr. x şi nr. 4, iar, în subsidiar, respingerea, ca prescris, cu privire la perioada anterioară datei de 16.05.2019 şi, ca neîntemeiat, pentru perioada ulterioară a capătului de cerere privind anularea ordinului de salarizare cu privire la data acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON şi emiterea unui nou ordin în ceea ce priveşte pretenţiile vizând acordarea unei salarizări prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare ca urmare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017,ca rămase fără obiect.
În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - pârât critică soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei de interes a intimatei-reclamante în promovarea acţiunii ţinând cont că i-au fost acordate deja diferenţele salariale prin hotărârile pronunţate în materia dreptului muncii.
Prima instanţă a respins această excepţie, cu motivarea că recunoaşterea drepturilor în litigiile de muncă nu o împiedică pe intimata-reclamantă să se adreseze şi instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului şi recunoaşterea dreptului, esenţial fiind să nu beneficieze de două ori de repararea prejudiciului în baza fiecărui titlu executoriu dacă există perioade de suprapunere, însă acest aspect ţine de executarea sentinţelor, nu de interesul procesual.
Astfel, în condiţiile în care chiar prima instanţă reţine că finalitatea este identică, solicită a se respinge, ca lipsite de interes, pretenţiile privind recunoaşterea, încă o dată, a unei salarizări în funcţie de VRS 605,225 RON şi coeficientul 19.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susţinut recurentul - pârât că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune reţinând că aceasta nu vizează însăşi acţiunea formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa v a Legii-cadru nr. 153/2017, ci constituie o apărare de fond şi nu un incident procesual.
Instanţa reţine şi că fondul problemei presupune dezlegarea problemei egalizării salarizării salariale la nivelul Familiei ocupaţionale "Justiţie", motiv pentru care prescripţia trebuie abordată ca o problemă de fond, nu ca o simplă excepţie.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
De asemenea, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."
Coroborând toate aceste dispoziţii cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", în raport cu data introducerii acţiunii (19.05.2022), orice pretenţie anterioară datei de 19.05.2019 este prescrisă.
Însă, în mod netemeinic şi nelegal, prima instanţă anulează actul emis la nivelul Ministerului Justiţiei şi obligă pârâtul care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile emitentului actului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se realizeze reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale ale intimatei-reclamante, începând cu data de 01.08.2018.
Într-o altă critică, susţine recurentul - pârât că, în mod greşit prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a constatat nelegalitatea actului criticat prin raportare la acte şi situaţii juridice ulterioare, care nu existau la data emiterii acestuia.
Consideră că soluţia este fundamental eronată, întrucât legalitatea unui act administrativ trebuie analizată prin verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă la momentul emiterii acestuia, iar nu prin raportare la acte şi situaţii juridjce ulterioare, care nu puteau fi avute în vedere, în mod obiectiv, la data actului criticat.
Or, argumentele avute în vedere de către prima instanţă vizează acte juridice emise şi situaţii dezlegate în anul 2023, cu mult după emiterea actului criticat şi declanşarea procesului.
Dimpotrivă, la momentul emiterii actului criticat, exista "o practică recentă, însă consistenta şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră îndreptăţirea reclamanţilor - personal plătit din fonduri publice încadrat în cadrul familiei ocupaţionate "Justiţie" - la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară cu încadrarea în termenul de prescripţie, precum şi plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa Legii-cadru nr. 153/2017.", aspect confirmat prin considerentele Deciziei nr. 34 din 06.06.2022, referitoare la interpretarea art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 14.09.2022.
Împrejurarea că ulterior emiterii actului supus analizei instanţei a fost lămurit titlul pronunţat în favoarea altor reclamanţi în sensul că nu era aplicabilă plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere această nouă situaţie juridică, a emis, conform competenţelor, ordinele de aliniere salarială pentru judecători şi asistenţii judiciari, nu constituie motive de nelegalitate a ordinului criticat.
Deopotrivă, mai susţine recurentul că prin emiterea Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 996/1/18.04.2023, acţiunea a rămas fără obiect, raportat la conţinutul acestui ordin.
Invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2749/2016, a susţinut recurentul că, ţinând cont de emiterea acestui ordin precum şi împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire după asigurarea resurselor necesare, recurentul - pârât Ministerul Justiţiei solicită instanţei să constate satisfăcute aceste pretenţii ale recurentei - reclamante, ceea ce impune respingerea lor, ca rămase fără obiect.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei criticate, iar în rejudecare să se dispună:
- respingerea, ca lipsite de interes, a capetelor de cerere nr. x şi nr. 4;
- respingerea acţiunii, ca prescrisă, pentru perioada anterioară datei de 16.05.2019 şi ca neîntemeiată, şi începând cu 16.05.2019.
Apărările formulate în cauză
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în calitate de recurent - pârât, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, în cadrul căreia a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, şi admiterea recursului promovat de Ministerul Justiţiei, astfel cum a fost formulat şi motivat.
Şi intimatul - pârât Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare la cele două recursuri ce fac obiectul judecăţii, solicitând respingerea, ca nefondată, a cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă şi admiterea recursului formulat de Ministerul Justiţiei.
Procedura de soluţionare a recursurilor
În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 16.04.2024, când, pentru a se comunica recurentei-reclamante întâmpinarea depusă de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a amânat judecata celor două recursuri pentru astăzi, 10.09.2024 şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.
Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru motivele arătate în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti:
- anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIŢIEI, cu consecinţa emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizaţiei lunare, în raport cu vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, aşa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,
1. recalcularea si plata drepturilor salariate rezultate din aplicarea Ordinului nr. 413/C/07.02.2022, începând cu data de 01.08.2018, conform titlului executoriu sentinţa civila definitiva nr. 290/05.02.2021 pronunţată de TRIBUNALUL DÂMBOVITA si rămasă definitivă la data de 17.11.2021, prin decizia civilă nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, ci NU cu data de 30.12.2021, data acordării conform ordinului contestat:
2. recalcularea drepturilor băneşti, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare:
3. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (61) din legea 153/2017, în ceea ce priveşte acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depăşesc indemnizaţia lunară plafonată la nivelul anului 2022, deoarece în caz contrar, drepturile salariale ar scădea în raport de cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.
4. recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul ICCJ, conform anexei V lit. B). pct. 1. vechime 3 ani, gradaţie, din Legea nr. 153/2017, conform sentinţei civile nr. 290/05.02.2001 pronunţată în dosarul x/2020, care a fost înregistrat pe rolul TRIBUNALULUI DÂMBOVIŢA si decizia nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de CURTEA DE APEL PITEŞTI titluri executorii.
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terţiar de credite - Tribunalul Bucureşti, a diferenţelor băneşti nete datorate.
- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective.
La data de 25.07.2022 recurenta - reclamantă a depus Cerere precizatoare şi Completatoare, prin care a solicitat:
1. anularea parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIŢIEI,
2. recalcularea si plata drepturilor salariate rezultate din aplicarea Ordinului nr. 413/C/07.02.2022, începând cu data de 01.08.2018, conform titlului executoriu sentinţa civila definitiva nr. 290/05.02.2021 pronunţată de TRIBUNALUL DÂMBOVITA si rămasă definitivă la data de 17.11.2021, prin decizia civilă nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, şi NU cu data de 30.12.2021, data acordării conform ordinului contestat:
3. recalcularea drepturilor băneşti, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare:
4. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6)1 din legea 153/2017, în ceea ce priveşte acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depăşesc indemnizaţia lunară plafonată la nivelul anului 2022, începând cu data de 01.08.2018 la zi şi în continuare, care să acopere diferenţa dintre venitul salarial net rezultat prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 la 01.08.2018 şi venitul salarial net care i-ar fi fost cuvenit la 01.08.2018 fără plafonare, ca urmare a drepturiloe salariale stabilite prin decizia civilă nr. 290/05.02.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa definitivă la data de 17.11.2021 prin decizia civilă nr. 2694/17.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti începând cu 01.08.2018 şi prin sentinţa civilă 3281/09.12.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa rămasă definitivă prin neapăelare (coeficient de multiplicare 19) începând cu 01.08.2018 care vizau egalizarea salarizării la nivel maxim în plată pe toate cele 4 componente (VRS la nivel maxim, coeficient de ierarhizare de 19,tranşe de vechime efectivă şi vechime în muncă)
5. recalcularea indemnizaţiei de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, iar din momentul aplicării algoritmului de calcul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul ÎCCJ, conform Anexei V lit. B) pct. 1 vechime 3, gradaţie din Legea nr. 153/2017, conform sentinţei civile nr. în raport de indemnizaţiile procurorilor de pe lângă Parchetul ICCJ, conform anexei V lit. B). pct. 1. vechime 3 ani, gradaţie, din Legea nr. 153/2017, conform sentinţei civile nr. 3281/09.12.2021 pronunţată de TRIBUNALULUI DÂMBOVIŢA rămasă definitivă prin neapelare
- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terţiar de credite - Tribunalul Bucureşti, a diferenţelor băneşti nete datorate.
- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective.
Având în vedere această conduită a reclamantei, se impunea ca instanţa de fond, având în vedere dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. dar şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, să lămurească obiectul cererii şi întinderea pretenţiilor acesteia.
Fără a proceda astfel, instanţa de fond, în soluţionarea acţiunii reclamantei, a pronunţat următoarea soluţie:
"Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Respinge, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei interesului şi prescripţiei.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, TRIBUNALUL BUCUREŞTI, şi ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE.
Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 413C/7.02.2022, numai în ce priveşte menţiunea "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017" şi numai în ce priveşte pct. 12 din anexa la acest ordin, respectiv numai în ce o priveşte pe reclamantă.
Obligă Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care stabilească drepturile salariale ale reclamantei având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu 01.08.2018 şi în continuare pentru viitor, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Obligă Tribunalul Bucureşti să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite şi după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferenţele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentinţe, actualizate cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.
Respinge în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată."
Or, faţă de acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, precizată şi completată Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilităţii prevăzut la art. 9 pct. 2 C. proc. civ., conform căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor" dar şi a rolului activ în aflarea adevărului, conferit de dispoziţiile art. 22 pct. 6 C. proc. civ., ce prevăd că "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii."
Astfel, faţă de petitul acţiunii, precizate şi completate de către reclamantă, Înalta Curte constată că, în cadrul considerentelor hotărârii, instanţa nu a analizat în integralitate " tot ceea ce s-a cerut", respectiv cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită, nu a expus raţionamentul logico-juridic pentru fiecare capăt de cerere.
Instanţa de control judiciar constată astfel că, în acord cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond ca, în soluţionarea acţiunii cu care a fost învestit, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente, pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii sale.
Înalta Curte reţine ca fiind corectă critica recurentei, în sensul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe cererea sa de anulare parţială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 şi emiterea unui nou ordin, cu stabilirea indemnizaţiei în raport de vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, conform Anexei V, capitolul 1, lit. A), pct. 4 din Legea nr. 153/2017.
Lecturându-se considerentele hotărârii ce fac obiectul prezentului control judiciar, se constată cu uşurinţă că, prin acestea prima instanţă nu a dezlegat întocmai toate capetele de cerere formulate în petitul acţiunii cu care a fost învestită.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Art. 175 din acelaşi cod statuează că:
"(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.
(2) În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."
Or, faţă de petitul acţiunii, astfel cum a fost precizată şi completată de reclamantă, se constată cu uşurinţă că, în cadrul considerentelor hotărârii, instanţa de fond s-a limitat a analiza legalitatea Ordinului nr. 413/C/07.02.2022, din perspectiva acordării VRS 605,225 RON prin raportare la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la coeficientul de multiplicare de 19,00 şi la plafonarea sporurilor, fără a da un răspuns argumentat tuturor cererilor ce au făcut obiectul judecăţii, soluţia de respingere " în rest" a cererii de chemare în judecată, nefiind motivată corespunzător.
Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nemotivată în condiţiile în care din considerentele expuse nu rezultă modalitatea în care s-a dezlegat cererea de stabilire a indemnizaţiei lunare în raport de vechimea în funcţia de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 3 ani, în raport de lit. A) pct. 4, Anexa V, capitolul 1 din Legea nr. 153/2017, soluţia de respingere în rest a cererii reclamantei, expusă în dispozitiv, neavând corespondent în considerentele hotărârii, pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Aşadar, curtea de apel nu a soluţionat în mod efectiv acţiunea cu care a fost învestită, în considerentele hotărârii aceasta neanalizând integral problemele litigioase, omiţând aspecte esenţiale invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii şi implicit stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.
O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunţarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă.
În consecinţă, în raport de aspectele anterior prezentate Înalta Curte constată că prima instanţă nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului cauzei. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de "a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut".
Astfel, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, asigurându-se astfel părţilor toate garanţiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanţă le oferă, precum şi dublul grad de jurisdicţie instituit de lege în materia contenciosului administrativ.
Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.
Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În consecinţă, fiind găsit fondat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât viciile identificate în legătură cu motivarea hotărârii curţii de apel implică o nesoluţionare efectivă şi reală a fondului cauzei, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În raport cu această soluţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,7 şi 8 C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul cererii de chemare în judecată, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi completată, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, inclusiv cele expuse în cadrul motivelor de recurs, şi toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părţi, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicţie, urmând a aprecia şi cu privire la incidenţa în cauză a O.U.G. nr. 62/2024.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei, actualmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei, actualmente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 826 din 9 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.