Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal nr. x/2024, reclamanta A. a contestat Hotărârea nr. 184 H/31.05.2024, prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva Hotărarii nr. 36/24.05.2024 a BEJ nr. 23 Ialomiţa. A solicitat anularea Hotărârii nr. 184 H/31.05.202 emisă de BEC, sau constatarea nulităţii ei.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1006 din 06.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată, respingând deopotrivă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1006 din 06 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În cadrul cererii de recurs, a susţinut recurenta - reclamantă că instanţa nu face deloc o analiză a condiţiilor de fond şi formă a celor două acte administrative şi, deşi a invocat instanţei de judecată dosarul nr. x/2024, în care s-a pronunţat de către Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă sentinţa civilă nr. 466 F/30 mai 2024, în sensul anulării Hotărârii Bej 36/24.05.2024, hotărâre executorie de drept, fiind înlocuită de preşedintele tribunalului din calitatea de preşedinte birou electoral, prin nerespectarea acestei hotărâri civile, curtea de apel nu a avut în vedere că actul principal, respectiv hotărârea H nr. 36/2024, este desfiinţat de o instanţă de judecată, iar pentru preşedintele tribunalului nici măcar această hotărâre a instanţei nu exista.
Susţine recurenta că, în ceea ce priveşte motivele de recurs, " rămân în continuare toate aspectele pe care le-a invocat", deoarece instanţa pur şi simplu le-a ignorat, arătând că pârâtul BEJ nu a observat că BEJ nr. 23 Ialomiţa nu s-a sesizat de îndată cu aşa zisa incompatibilitate, ci la sesizarea domnului C, persoană inexistentă, sesizarea nu era semnată, deci nu putea fi analizată de BEJ.
BEJ avea cunoştinţă de calitatea sa din momentul desemnării ca preşedinte BEC nr. 42 Marculeşti la data de 22.04.2024, iar de candidatul RG de la data rămânerii definitive a candidaturii care s-a produs tot la BEJ, având în vedere că acesta candidează la funcţia de consilier judeţean.
BEC nu a sesizat că nu există incompatibilitate în cazul său, candidatul RG fratele soţului său este afinul său, însă, sub nici o formă recurenta nu este afinul său, acesta luându-şi afinii din rudele soţiei sale. Consideră că incompatibilitatea se referă strict la afinii candidatului în componenţa biroului electoral, adică rudele soţiei sale.
Niciodată pârâtul BEC nu a adoptat, potrivit competenţelor sale legale, o hotărâre în interpretarea legii în ceea ce priveşte situaţia afinilor în birourile electorale, poate fi pentru faptul că legiuitorul este clar în a preciza că incompatibilitatea priveşte doar pe afinii candidatului şi reciproc pe rudele sale care sunt afini pentru soţia/soţul candidatului.
Apărările intimatului - reclamant
Intimatul-pârât Biroul Electoral Central nu a formulat apărări la recursul promovat de reclamanta A., în cadrul unei întâmpinări, conform art. 4711 alin. (3) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.09.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepţia nulităţii recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a reţinut cauza spre soluţionare, urmând a aprecia dacă aceasta are prioritate sau nu în raport de excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., stabilind ordinea soluţionării excepţiilor în funcţie de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte, o va admite, în considerarea argumentelor în continuare arătate:
În cauză, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central a contestat Hotărârea BEC nr. 184 H din 31.05.2024, prin care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia împotriva Hotărârii nr. 36 din 24.05.2024 a BEJ nr. 23 Ialomiţa.
Ca urmare a respingerii, ca neîntemeiată, a cererii sale, reclamanta A. a declarat recurs fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurenta nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menţionate.
Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menţionat, partea făcând referiri doar cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate dintre recurentă şi un candidat al B. la funcţia de consilier judeţean şi exprimându-şi nemultumirea cu privire la starea de incompatibilitate reţinută de Biroul Electoral Ialomiţa şi la soluţia instanţei de fond, fără a combate însă argumentele acesteia.
Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.
Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi necombătând în vreun fel raţionamentul acesteia, motiv pentru care instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar.
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, sau formularea unor critici ce vizează tot fondul litigiului, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate a hotărârii atacate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Această soluţie nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".
Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legate de nelegalitatea hotărârii.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.
Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, în cazul în care au fost invocate mai multe excepţii simultan, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată de reprezentantul Ministerului Public având legătură cu fondul cauzei, constatând prioritară excepţia nulităţii recursului, o va admite şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul promovat de reclamanta A..
Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse şi constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1006 din 6 iunie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.