Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a III-a a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Episcopia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială De Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România anularea parţială a Deciziei nr. 10377/10.08.2022, comunicată la data de 11.10.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Şimleu Silvaniei, în suprafaţă de 204 mp, înscris iniţial în C.F nr. x Şimleu Silvaniei, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii, conform legislaţiei speciale, pentru imobilul de mai sus; fără cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 240/2023 pronunţată la 27 aprilie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 10377/10.08.20222 emisă de către pârâtă, respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu nr. top. x Şimleu Silvaniei, în suprafaţă de 204 mp înscris iniţial în CF nr. x Şimleu Silvaniei şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială cu privire la terenul indicat în alineatul precedent.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 240/2023 pronunţată la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, a susţinut că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 1 art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 28 din Decretul nr. 177/1948, art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, O.U.G. nr. 94/2000, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform considerentelor următoare.
- Prima instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia Deciziilor emise, a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 28 din Decretul nr. 177/1948, pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului 1 alin. (9), teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, trebuie dovedită dreptul de proprietate şi preluarea abuzivă, dar potrivit încheierii nr. 176/22.02.1956 din C.F. nr. x a localitătii Simleu Silvaniei, imobilul identificat cu nr. top. x a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, în dosarul administrativ nu au fost depuse înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului identificat cu nr. top. x prin cererile de retrocedare. nr. x/24.02.2003, nr. y/03.03.2003 şi nr. x.01.2006, de către Statul Român, de la Parohia Română Unită cu Roma, Greco-CatoIică, Şimleul Silvaniei şi, prin urmare, conform art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (11 ), alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, soluţia Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare depuse de către Parohie, cu privire la imobilul în cauză.
Apreciem ca fiind nelegală şi netemeinică sentinţa civilă recurată, întrucât imobilele în litigiu au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române şi nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condiţiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşadar, din analiza cărţilor funciare, reiese fără echivoc faptul că imobilele în litigiu nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.
Comisia specială de retrocedare a reţinut corect prin Decizia nr. 10377/10.08.2022, faptul că, în ceea ce priveşte imobilul identificat prin nr. top. x, nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgentă nr. 94/2000, întrucât acesta nu a fost preluat abuziv de Statul Român, de la solicitantă si nici nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din ordonanţa menţionată.
- Instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completurile ulterioare, şi ale art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât nu avea dreptul de a hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit întrucât ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
Potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială de retrocedare poate propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în conditiile stabilite prin legea specială, iar conform dispoziţiilor art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entităţii învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii).
Conform art. 21-26 din Legea nr. 165/2013 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire se finalizează cu validarea sau invalidarea de către C.N.C.I. a deciziei entităţii învestite de lege (prin care a fost propusă acordarea de măsuri compensatorii), în speţă entitatea emitentă este C.S.R. Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din legea anterior-menţionată, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicare grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul C.N.C.I. şi se exprimă în puncte.
Pentru toate aceste considerente şi având în vedere faptul că Decizia nr. 9859/29.10.2021 a fost adoptată de către Comisia specială de retroceda cu respectarea prevederilor legale incidente, solicită admiterea recursului declarat casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, cu consecinţa reevaluării situaţiei de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie. Astfel, în contextul legislativ actual, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar competenţa de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond. Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, reţinută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu verificarea deciziei nr. 10377/10.08.2022 doar în ceea ce priveşte modul de soluţionare al cererilor de retrocedare nr. x.
Prin decizia 10377/2077 instituţia recurentă a respins cererile în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu motivarea în fapt că imobilul nu a fost preluat abuziv de Statul Român de la solicitantă.
Prima instanţă a admis acţiunea, reţinând că imobilul identificat cu numărul topo. x din Şimleul Silvaniei a fost preluat, fără despăgubire şi împroprietărită Biserica Ortodoxă Română în anul 1956, în baza Decretelor 358/1948 şi nr. 117/1948. Totodată a apreciat că această preluare se încadrează în ipoteza abuzivă, astfel că imobilul poare fi retrocedat conform O.U.G. nr. 94/2000, chiar dacă nu a fost preluat de Statul Român, deoarece se afla în patrimoniul statului din 1964 printr-un act de donaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs instituţia pârâtă criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt apreciate de către Înalta Curte ca fiind întemeiate. Conform acestei dispoziţii legale, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauză se reţine că intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea a solicitat prin cererile de retrocedare nr. x, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, retrocedarea (în natură sau despăgubiri) a imobilului - teren în suprafaţă de 204 mp. situat în intravilanul localităţii 10377/10.08.2022, conform CF nr. x şi înregistrat sub nr. topo x după dezmembrare.
Prin Decizia nr. 10377/2022 a cărei anulare parţială s-a solicitat prin acţiune, autoritatea emitentă a respins cererea de retrocedare cu motivarea că potrivit încheierii nr. 176/22.02.1956, din C.F. nr. x Şimleu Silvaniei, terenul intravilan identificat cu nr. topo. (iniţial) 200 "a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române", iar apoi, potrivit încheierii nr. 283/29.05.1964, acest teren a fost dezmembrat în terenul cu nr. topo. x, în suprafaţă de "204 mp", transcris în C.F. nr. x Şimleu Silvaniei în proprietatea Statului Român. Totodată s-a susţinut şi că imobilul (teren intravilan) nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi nu a fost preluat abuziv de statul român anterior anului 1989.
Rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate asupra bunului imobil a cărui retrocedare s-a solicitat nu a fost contestat de către emitentul actului, pârâta Comisia specială de retrocedare a susţinut însă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, respectiv imobilul nu a fost preluat abuziv, el trecând în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române şi ulterior, după dezmembrare, în proprietatea unor persoane fizice şi apoi prin donaţie la Statul Român
De altfel, prin decizia 10377/2022 intimata pârâtă Comisia specială de retrocedare recunoaşte că potrivit încheierii de carte funciară nr. x/1956 imobilul în cauză a trecut din proprietatea Parohiei Greco-Catolice în proprietatea Bisericii Ortodoxe Română în baza Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.
Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite toate aspectele esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale." De asemenea, instanţa de fond a încălcat şi principiul disponibilităţii, în ipostaza prevăzută de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".
Judecătorul fondului a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului, întrucât terenul în litigiu a intrat în proprietatea Episcopiei Română Unită din Oradea în anul 1933 cu titlu de cumpărare, dar în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost preluat de către Biserica Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 şi 358/1948. Terenul a fost dezmembrat ulterior (conform încheierii nr. 283/29.05.1964), fiind donat Statului Român sau înstrăinat unor persoane fizice sau juridice.
Înalta Curte constată că nu poate examina criticile aduse prin motivele de recurs şi cele expuse anterior întrucât din cuprinsul sentinţei atacate nu rezultă de ce nu poate fi restituit în natură imobilul având în vedere că s-au reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Totodată, nu se poate stabili dacă instanţa de fond a analizat susţinerea instituţiei recurente în sensul că imobilul nu se afla în proprietatea statului la momentul formulării cererii de retrocedare.
Judecătorul fondului indică în cuprinsul motivării hotărârii atacate o serie de suprafeţe de teren, care ar putea include si terenul in litigiu, ce au fost înstrăinate atât înainte de 1989, cât şi după, unor persoane fizice şi/sau donate Statului Român, fără a rezulta foarte clar dacă imobilul - teren face parte sau nu din bucăţile înstrăinate.
În raport de motivarea dată soluţiei de admitere a acţiunii, mai sus arătată, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a lămurit situaţia juridică a terenului din litigiu, deşi avea obligaţia de a proceda la compararea titlurilor şi a stabili care dintre terenurile din dezmembrământ este cel menţionat în cererea de retrocedare. Acest aspect este impus în raport de petitele cererii de chemare în judecată şi criticile instituţiei pârâte (în recurs şi în cuprinsul întâmpinării de la instanţa de fond), atât înainte de perioada de referinţă (06.03.1945 - 22.12.1998) prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât şi la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, când imobilul identificat cu nr. topo x (cf. CF nr. x a localităţii Şimleu Silvaniei) a constituit proprietatea tabulară a intimatei-reclamante.
În acest context, Înalta Curte constată că, deşi prima instanţă a admis acţiunea, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu a lămurit împrejurări esenţiale ale speţei. Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin actul de sesizare a instanţei şi criticile aduse prin întâmpinare şi, ulterior, motivele de recurs depuse la dosar de către recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare.
În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele şi împrejurările ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond [respectiv - de ce nu poate fi restituit în natură imobilul, având în vedere că s-au reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000; - în proprietatea cui se afla imobilul la momentul cererii de retrocedare şi care dintre suprafeţele de teren (enumerate de către judecătorul fondului şi instituţia pârâtă) include si terenul in litigiu; - ce suprafeţe din dezmembrământ au fost înstrăinate înainte şi după 1989 unor persoane fizice, respectiv dacă terenul în litigiu face parte din vreuna din acele bucăţi. Urmând a se face identificarea suprafeţei în litigiu pentru a se vedea când a fost înstrăinată către persoanele fizice].
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare (fostă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România) împotriva sentinţei civile nr. 240/2023 pronunţate la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare (fostă Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România) împotriva sentinţei civile nr. 240/2023 pronunţate la 27 aprilie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 octombrie 2024.