Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 09.08.2021, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (ulterior intervenind transmisiunea calitatii procesuale pasive către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finantelor), solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, să dispună: anularea parţială a Deciziei privind modificarea bazei de impunere nr. x/25.09.2020; anularea partiala a Raportului de inspecţie fiscală întocmit la persoane juridice nr. x/25.09.2020; anularea parţială a Deciziei nr. 36/03.02.2021 privind soluţionarea contestaţiei formulate de SNTGN Transgaz S.A., emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
2. Hotărârile atacate
Prin încheierea din data de 29 iunie 2022 Curtea de Apel Bucureşti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 38 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a structurii Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finantelor, în locul pârâtei iniţiale structura Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A dispus citarea pârâtei Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor, pentru termenul următor.
Prin sentinţa nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte actiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor.
A dispus anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.09.2020, a deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 şi a deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluţionare a contestaţiei, în privinta impozitului pe profit-punctele 4, 5, 7 si 8 (astfel cum sunt mentionate în decizia de impunere).
A respins acţiunea în privinţa impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menţionat în decizia de impunere), ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au declarat recurs împotriva încheierii din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz şi recurenţii-pârâţi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
3.1 Recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022
Susţin, în esenţă, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor că, potrivit art. 38 C. proc. civ.: "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.", or, în prezenta cauză nu se poate retine o transmisiune a calităţii procesuale pasive potrivit dispoziţiilor legale citate anterior.
În acest sens, arată că, prin Legea nr. 295/2020 s-a stabilit ca activitatea de soluţionare a contestaţiilor sa se realizeze, începând de la o anumita dată, în cadrul Ministerului Finanţelor şi că acest act normativ nu prevede că operează o subrogare a Ministerului Finanţelor în drepturile si obligaţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Totodată, învederrează că, potrivit art. III din Legea nr. 295/2020, "Prevederile art. 270-272 şi 274 din Legea nr. 207/2015 (…) se aplică în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi/Contestaţiile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului alineat se predau structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi se soluţionează de către aceasta", iar, potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 51/2021, cu modificările ulterioare, termenul prevăzut la art. III Legea nr. 295/2020 s-a prorogat până la data de 31 martie 2022.
Susţin recurentele că, începand cu data de 01.04.2022, activitatea de soluţionare a contestaţiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor, acest aspect neavând însă, potrivit legii, nicio relevanţa în ceea ce priveşte calitatea de emitent al deciziei de soluţionare a contestaţiei atacate în prezenta cauza, respectiv Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală.
Prin urmare, Ministerul Finanţelor are calitate procesuala pasivă numai pentru deciziile de soluţionare a contestaţiilor emise de Direcţia Generala de Soluţionare emise după data de 01.04.2022 când aceasta structura a fost preluata de către Ministerul Finanţelor, or, in cazul de fata decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 36/03.02.2021, a fost emisa de ANAF inainte de data de 01.04.2022, calitatea procesuala pasivă revenindu-i acestei instituţii in calitate de emitent al actului administrativ atacat,
3.2 Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022
3.2.1 Recursul declarat de către reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz
Susţine recurenta reclamantă că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 28 din Codul fiscal, în ceea ce priveşte încadrarea anumitor bunuri în categoria mijloacelor fixe amortizabile, ignorând prevederile art. 125 din Legea nr. 123/2012 referitoare la natura juridică a bunurilor concesionate de Transgaz, bunuri care au făcut obiectul controlului efectuat de echipa de inspecţie.
Astfel, instanţa, încălcând şi aplicând greşit dispoziţiile Codul fiscal, a apreciat că "pentru ca o imobilizare corporală să fie considerată mijloc fix amortizabil, este necesar ca ea să fie utilizată în livrarea de bunuri/prestarea de servicii", fără a avea în vedere art. 28 din Codul fiscal, în integralitatea lui, astfel cum a fost menţionat în cererea de chemare în judecată.
Învederează recurenta reclamantă că raţionamentul instanţei de fond este greşit, sub două aspecte, respectiv, pe de o parte, s-a procedat la o aplicare trunchiată a dispoziţiilor legale incidente, singurul argument fiind cel susţinut de pârâta, respectiv încadrarea imobilizărilor corporale în categoria mijloacelor fixe amortizabile doar în funcţie de utilizarea acestora în activitatea operatorilor economici, iar, pe de altă parte, s-au ignorat în totalitate reglementările specifice activităţii de transport gaze naturale şi regimul juridic al bunurilor care concură la realizarea acesteia.
Codul fiscal reglementează condiţiile generale pe care imobilizările corporale comune trebuie să le îndeplinească pentru a deveni mijloace fixe amortizabile -Art. 28 alin. (2)- precum şi imobilizările corporale care sunt declarate ope legis ca fiind mijloace fixe amortizabile -art. 28 alin. (3), menţionând că investiţiile la care se referă pct. 3 din decizia contestată, aşa cum a arătat şi în cererea de chemare în judecată, se încadrează în categoria prevăzută la art. 28 alin. (3), lit. e), adică sunt investiţii efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, sau în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, ele făcând parte din Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, sistem care aparţine domeniului public al statului, în sensul art. 100, 125 din Legea nr. 123/2012. Or, tocmai astfel de lucrări a dezvoltat Transgaz, rezultând bunuri aparţinând domeniului public al statului şi care, potrivit Codul fiscal, sunt considerate mijloace fixe amortizabile.
Suplimentar, subliniază faptul că, Transgaz, în calitate de operator licenţiat al sistemului naţional de transport, prestează serviciu public de interes naţional, constând în transportul gazelor naturale, iar, în această calitate, are obligaţia legală de a duce la îndeplinire politicile publice de dezvoltare a sistemului de transport şi de asigurare a serviciului de transport, astfel încât acesta să asigure necesarul de alimentare a cat mai multor persoane fizice sau juridice, instituţii publice. Astfel, ţinând cont de actualul context geo-politic se impun a fi luate, în regim de urgenţă măsuri care să ducă la diversificarea surselor de gaze naturale necesare României, în acest sens Transgaz are obligaţia legală de a extinde Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, astfel încât acesta să permită transportul gazelor naturale şi din alte surse decât cele clasice. De asemenea, Transgaz realizează lucrări de investiţii pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport gaze naturale, extinderea acesteia, şi racordarea localităţilor la SNT potrivit art. 130 din Legea nr. 123/2012.
În acest context, declararea ope legis a investiţiilor realizate la imobilizările corporale aparţinând domeniului public al statului, ca fiind mijloace fixe amortizabile, este justificată de necesitatea satisfacerii interesului public şi prestării serviciilor publice la o scară cât mai largă.
Mai relevă recurenta reclamantă, că în conformitate cu art. 25 (1) din Legea nr. 227/2015, pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum şi taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile sindicale, subliniind că nu există niciun dubiu asupra surselor de finanţare - surse proprii - utilizate în vederea realizării acestor investiţii.
Codul fiscal, aplicabil în anul 2016, nu mai condiţionează cheltuielile deductibile de venituri, astfel, conform articolului 25 alin. (1), cheltuielile, pentru a fi deductibile, trebuie să fie aferente activităţii economice, cu excepţiile şi limitările de deductibilitate prevăzute expres de lege.
Totodată, susţine că, la solicitarea echipei de inspecţie, dar fără a fi luată în considerare, a fost prezentată, pentru perioada 2015-2018, situaţia veniturilor provenite din înregistrarea creanţei aferente valorii reglementate recunoscute de ANRE, rămasă neamortizată la finalul Acordului de concesiune, în conformitate cu Legea nr. 127/2014.
Aşadar, arată recurenta reclamantă că se poate constata, fără putinţă de tăgadă, că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea acestor dispoziţii legale, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate în privinţa soluţionării punctului 3 din decizia contestată şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul anulării pct. 3 a deciziei ANAF nr. 354/25.09.2020 şi respectiv a deciziei 36/2021 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
În continuarea cererii de recurs, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz reiterează situaţia de fapt dedusă judecăţii, regăsită în considerentele sentinţei recurate, motiv pentru care, în temeiul art. 499 din C. proc. civ., nu va mai fi redată şi în recurs.
3.2.2. Recursurile declarate de pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor
Susţin pârâţii că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 21 alin. (3) lit. i) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 25 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât instanţa de fond, în mod eronat a considerat că reclamanta a înregistat corect ca imobilizări, veniturile neimpozabile aferente cheltuielilor cu amortizarea investiţiilor constând în 4 tronsoane de conductă Vaslui-lasi şi 3 investiţii: Subtraversare Dunăre şi Subtraversare Dunare-Giurgiu-Ruse-sistem telecomunicaţii (fibra optică), atâta timp cât din verificări a rezultat că acestea nu sunt puse în funcţiune (perioada inspecţiei fiscale a fost pentru anii 2015-2018); instanţa de fond nu a luat în considerare faptul ca S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a pus in funcţiune mijloace fixe scriptic, întocmind documentele specifice aferente, în condiţiile în care nu a utilizat efectiv mijloacele fixe.
În acest context, susţin pârâţii în recursurile formulate că echipa de inspecţie fiscală a solicitat reclamantei să prezinte documente din care să rezulte cantitatea de gaze naturale tranzitată/transportată efectiv, prin mijloacele de măsurare specifice, iar reclamanta nu s-a conformat, ceea ce confirmă faptul ca prin conductele în cauză nu au circulat gaze si nu a fost utilizate în perioada verificată în cadrul SNT, aspect recunoscut şi de către reclamantă cu adresa nr. 36 300/1.07.2020 al cărei conţinut este redat în cererea de recurs.
Subliniază recurentele pârâte că neutilizarea, in perioada verificată, a tronsoanelor în cauză, rezultă si din documentaţiile anexate solicitărilor de licenţiere depuse la A.N.R.E pentru prelungirea si completarea licenţei de operare a SNT pentru obiectivele puse in funcţiune pană la 31.12.2018, conform cărora tronsoanele de conductă în cauză nu se preconizează sa funcţioneze nici in cursul anului 2019, ca urmare, mijloacele fixe în cauză, nu au fost utilizate în perioada 2015-2018.
În ceea ce priveşte prezentarea ca probatoriu pentru perioada 2015-2018, a situaţiei veniturilor provenite din înregistrarea creanţei aferente valorii reglementate recunoscute de ANRE, rămasa neamortizată la finalul Acordului de concesiune, recurenţii invocă prevederile art. 126 din Legea nr. 127/2014.
În ceea ce priveşte cheltuielile cu amortizarea în sumă de 4.131.140 RON aferentă investiţiilor Subtraversare Dunăre şi Subtraversare Dunăre-Ruse (fibră optică) neacceptate la deducere, se reţine că deşi societatea a prezentat procese-verbale de recepţie şi de punere în funcţiune a acestor imobilizări nu a prezentat documente din care să rezulte că au funcţionat efectiv în perioada 2016-2018.
Potrivit Codul fiscal mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii " este deţinut si utilizat in producţia, livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau in scopuri administrative; . . . . . . . . . ."
Susţin recurenţii pârâţi că, desi reclamanta afirmă că Sistemul National de Transport este un sistem unitar si indivizibil constituit din ansamblul de conducte magistrale, precum si toate instalaţiile, echipamentele si dotările aferente acestora prin care se asigura preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import si transportul acestora, în ceea ce priveşte imobilizările corporale care sunt utilizate în loturi, seturi sau care formează un singur corp, art. 24 alin. (2) şi din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, prevede că se are în vedere stabilirea amortizării la valoarea intregului lot, corp sau se, însă "Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.", în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 28 alin. (12) lit. a), m) şi n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Astfel, arată recurenţii pârâţi că în mod legal organele de inspecţie fiscală au stabilit venituri neimpozabile care au contribuit la diminuarea impozitului pe profit stabilit suplimentar ca urmare a neacceptării la deducere a cheltuielilor cu amortizarea, având în vedere că au fost impozitate anterior, învederând şi că veniturile companiei, permis a se obţine într-un an gazier, se stabilesc de către ANRE înaintea începerii anului gazier, iar venitul permis a fi realizat de Transgaz nu este influenţat de capacitatea rezervată si de volumul de gaze naturale transportate prin SNT, ci de costurile Transgaz legate de activitatea de transport al gazelor naturale prin SNT.
Relevă recurenţii pârâţi şi că bunurile recepţionate sunt recunoscute în baza de active reglementate si drept urmare aceste active se regăsesc în venitul reglementat prin componenta CAPEX (amortizare si profit) iar determinarea tarifelor de transport se face prin împărţirea venitului reglementat la cantităţile estimate a fi transportate, respectiv la capacităţile estimate a fi rezervate in anul gazier pentru care se fundamentează tarife de transport.
Ca urmare, având în vedere că venitul reglementat se determină pentru activitatea de transport gaze naturale prin sistemul de transport gaze naturale ce cuprinde "ansamblul de conducte conectate intre ele, inclusiv instalaţiile si echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, prin care se asigura preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import si livrarea către distribuitori, clienţi direcţi, la înmagazinare, si către beneficiarii din diverse tari" atât timp cât Transgaz a înregistrat tronsoanele în cauza (investiţiile) ca fiind mijloace fixe puse în funcţiune şi a calculat amortizare, aceste investiţii au contribuit la venitul total ce se realizează prin componenta CAPEX (costuri de capital) care este formata din valoarea amortizării reglementate anuale a investiţiei si profitul calculat prin aplicarea Ratei rentabilităţii aprobate de ANRE pe baza de active reglementate.
Recurenţii pârâţi critică sentinţa si în ceea ce priveşte reţinerile instanţei de fond potrivit cărora "plusul existent in patrimoniul reclamantei în anul 2018, trebuia înregistrat în contabilitate în anul 2019" susţinând aplicarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (1) si alin. (3) Legii Contabilităţii nr. 82/1991,art. 40 alin. (1) si art. 46 alin. (3) din O.M.F.P. nr. 2861/2009 privind inventarierea anuala a patrimoniului, art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Subliniază recurenţii pârâţi că, pentru a obţine un regim mai favorabil, reclamanta a recalculat "Zestrea conductei " la data de 01.01.2019 ora 07:00 si nu la data de 31.12.2018, raportând, astfel, venitul suplimentar realizat în exercitiul 2019 si nu în anul 2018 la care acesta se referă. Or, majorarea cantităţii de gaze ce reprezintă " Zestrea Conductei " se datorează în cea mai mare parte umplerii cu gaz a unor conducte a căror finalizare a avut loc in cursul anului, fapt probat cu foile de maevră, fiind evident ca plus valoarea s-a concretizat în cursul anului 2018 atunci când conductele au fost umplute cu gaz, si nu în momentul 01.01.2019, ora 07.
Totodată, recurenţii pârâţi relevă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 "Anul fiscal este anul calendaristic", precum şi dispoziţiile art. 19 din aceeaşi lege se prevede că rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal, ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
De asemenea, la art. 19 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 se prevede posibilitatea corectării erorilor înregistrate în contabilitate, aşadar, veniturile si cheltuielile societăţii trebuie înregistrate la data la care s-au produs efectiv, societatea având posibilitatea legala de a corecta erori, astfel că rezultatul fiscal si obligaţia fiscală aferentă sunt determinate în aceeaşi perioadă cu veniturile si cheltuielile societăţii.
Cu privire la anularea punctelor 7 şi 8 din decizia de impunere, recurenţii pârâţi precizează că în mod nelegal prima instanţă a reţinut ca" împrejurarea că suma platită după împlinirea termenului de prescripţie nu mai poate fi restituită, se bazează tocmai pe faptul că suma respectiva era datorată. Ca atare, menţinerea ei în evidenţa contabilă ca datorie şi după împlinirea termenului de prescripţie, neopusa de creditor debitorului, este justificată", fiind încălcate punctul 328 din OMFP 1802/2014 care arata ca la scăderea din evidentă a creanţelor si datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entităţile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora şi punctul 435 din acelaşi ordin conform căruia se inregistrează ca alte venituri din exploatare datoriile prescrise, scutite sau anulate potrivit legii. De asemenea, punctul 28 al OMFP 2861/2007 care reglementează inventarierea patrimoniului arată că creanţele si obligaţiile faţă de terţi sunt supuse verificării si confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de creanţe si datorii care deţin ponderea valorica in totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise.
Mai susţin recurenţii pârâţi că, în baza prevederilor legale in vigoare, creditorii aveau posibilitatea recuperării sumelor în termenul legal de prescripţie, respectiv de 3 ani, iar daca dreptul material la acţiune nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, acesta se stinge prin prescripţie si aceste sume constituie venituri ale Transgaz.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz, prin care a reiterat apărările de la prima instanţă şi solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz a formulat concluzii scrise, solicitând admiterea recursului pe care l-a declarat şi respingerea recursurilor pârâţilor.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând hotărâ atacată prin prisma criticilor formulate care, în drept, se circumscriu prevederilor art. 488 alin (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
5.1 Cu privire la recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022
Înalta Curte constată că, în esenţă, în recurs se critică faptul că Ministerul Finanţelor are calitate procesuala pasivă numai pentru deciziile de soluţionare a contestaţiilor emise de Direcţia Generala de Soluţionare emise după data de 01.04.2022 când aceasta structura a fost preluata de către Ministerul Finanţelor, în timp ce în cazul de faţă decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 36/03.02.2021, a fost emisa de ANAF înainte de data de 01.04.2022, calitatea procesuala pasivă revenindu-i acestei instituţii în calitate de emitent al actului administrativ atacat.
Potrivit art. II, pct. 9 si 14 din Legea nr. 295/2020:
"9. Ministerul Finanţelor Publice preia, în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia.
(…)
14. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice supune spre aprobare Guvernului proiectul de hotărâre de modificare a actelor normative de organizare şi funcţionare ale Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
Prin articolul unic din O.U.G. nr. 51/2021 s-a prevăzut:
"Termenele prevăzute la art. II pct. 9 şi art. III din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1266 din 21 decembrie 2020, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 martie 2022."
În vederea aplicării Legii nr. 295/2020, a fost emisă H.G. nr. 232/2022, prin care au fost modificate hotărârile de guvern care stabileau organizarea si funcţionarea Ministerului Finantelor si ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (H.G. nr. 34/2009 si H.G. nr. 520/2013), art. 3, alin. (1), pct. 140 din H.G. nr. 34/2009 statuând că:
"În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii:
140. soluţionează contestaţiile formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal;"
De asemenea, din anexa nr. 1 a H.G. nr. 34/2009 rezultă ca Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor a fost încadrată în aparatul central al Ministerului Finantelor, ca o structura fără personalitate juridică, în subordinea ministrului finanţelor.
Se constată, astfel, că entitatea emitentă a actului contestat, respectiv compartimentul din structura Agentiei Nationale de Administrare Fiscala intitulat "Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor" a fost desfiinţat, activitatea acestuia fiind preluată, în temeiul legii, de un compartiment nou înfiinţat în cadrul aparatului central al Ministerului Finantelor, purtând aceeaşi denumire, respectiv "Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor", operând, astfel o transmisiune legală, în temeiul art. 38 din C. proc. civ., a drepturilor si obligaţiilor derivate din actele fiscale emise anterior desfiinţării. Chiar dacă Legea nr. 295/2020 prevede doar că, începand cu data de 01.04.2022, activitatea de soluţionare a contestaţiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor, este evident că prin preluarea Directiei Generale de Solutionare a Contestatiilor de la Agentia Natională de Administrare Fiscală în aparatul central al Ministerului Finantelor, ca o structura fără personalitate juridică, în subordinea ministrului finanţelor, a avut loc transmiterea calităţii procesuale de la entitatea desfiinţată la cea nou înfiinţată.
Pentru aceste considerente, recursurile declarate împotriva încheierii din 29 iunie 2022, urmează a fi respinse, ca nefondate.
5.2 Cu privire la recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022
5.2.1 Succintă prezentare a situaţiei de fapt
În baza Avizului de Inspecţie Fiscală nr. F-MC 217/07.08.2019, pentru perioada 01.01.2015-31.12.2018, s-a desfăşurat la sediul SNTGN Transgaz Mediaş acţiunea de inspecţie fiscală, în urma căreia Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.09.2020 şi Decizia de impunere nr. x/25.09.2020 prin care a stabilit în sarcina recurentei reclamante obligatii de plată constând în:
- impozit pe profit suplimentar în valoare de 6.293.901 RON şi
- TVA suplimentar în valoare de 1.515.042 RON.
Recurenta reclamantă Transgaz a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere, intimata parata Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF (aflată în prezent în cadrul Ministerului Finantelor) emiţând Decizia nr. 36/03.02.2021, prin care a fost respinsă contestaţia cu privire la punctele 3, 4, 5, 7, 8 referitoare la modul de stabilire a impozitului pe profit şi au fost păstrate pentru reverificare aspectele contestate pentru punctele 1, 2 şi 6 din Decizia nr. 354/25.09.2021.
Aspectele imputate cu privire la impozitul pe profit au fost urmatoarele:
La punctul 3 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut ca S.N.T.G.N, Transgaz S.A. pune în funcţiune tronsoane de conductă sau conducte scriptic, întocmind documentele specifice aferente, în condiţiile în care nu utilizează efectiv bunurile, acestea nu funcţionează şi nu sunt încă utilizate în activitatea economică a societăţii.
La punctul 4 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut, de asemenea, că:
"Transgaz pune în funcţiune mijloace fixe scriptic, întocmind toate documentele specifice aferente, în condiţiile în care nu utilizează efectiv mijloacele fixe.
La punctul 5 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut nerecunoaşterea şi neînregistrarea în contabilitate, în totalitate, a volumului de gaze naturale existent în Sistemul National de Transport, concluzia organelor de inspecţie fiscală fiind că
"Societatea verificată a determinat şi stabilit o cantitate de 80.860,01 MWh gaze naturale de înregistrat ca plus de inventar cu preţul de 68 RON cu o valoare de 5.498.481 RON aferenta datei de 01.01.2019 ora 07, cantitate care, aşa cum arata şi societatea verificată, corespunde cu cea din data 31.12.2018. Societatea verificată a înregistrat suma de 5.498.481 RON, ca şi venit prin nota contabila nr. CG2019927 din data de 31.12.2019, cu următoarea explicaţie: " înregistrare gaze naturale de echilibru plus de inventar 80860.01 Mwh preţ 68 RON/Mwh conform raport x/31.01.2020". Prin neînregistrarea acestor operaţiuni la data când acestea au avut loc, s-a creat o situaţie fiscală mai favorabilă societăţii verificate respectiv amânarea constituirii şi virării impozitului pe profit.
La punctul 7 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut "Menţinerea nejustificată in contul 462 "creditori " a unor sume în valoare totală de 439.269 RON, reprezentând datorii mai vechi de 3 ani pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", echipa de inspecţie procedând la efectuarea recalculării bazei impozabile aferente anului 2018, mărind bazei de impozitare cu suma de 439.269 RON.
La punctul 8 din Decizia nr. 354/25.09.2020 s-a retinut "Menţinerea nejustificata în contul 167 "alte împrumuturi şi datorii asimilate - garanţii de buna execuţie " a unor sume in valoare totala de 337.240 RON, reprezentând garanţii de bună execuţie mai vechi de 3 ani nesolicitate şi nerestituite de către partenerii S.N. T.G.N. Transgaz S.A., pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", organul fiscal recalculând baza impozabilă aferentă anului 2018, prin mărirea acesteia cu suma de 337.240 RON.
Prin sentinţa recurată, s-a dispus anularea, în parte, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.09.2020, a deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 şi a deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluţionare a contestaţiei, în privinta impozitului pe profit-punctele 4, 5, 7 si 8 (astfel cum sunt mentionate în decizia de impunere) şi s-a respins acţiunea în privinţa impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menţionat în decizia de impunere), ca neîntemeiată.
5.2.2. Cu privire la recursul declarat de către reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz
Prioritar, Înalta Curte precizează că recursul reclamantei vizează soluţia de respingere a acţiunii în privinţa impozitului pe profit-punctul 3 (astfel cum este menţionat în decizia de impunere).
Dispozitiile legale incidente în cauză sunt art. 24 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (pentru anul 2015), potrivit cărora "mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative", respectiv art. 28 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (pentru anii 2016-2018), potrivit căroran mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative"
Este adevărat că, în recurs, recurenta reclamantă a invocat că prima instanţă a aplicat doar parţial art. 28 din Codul fiscal, fără a face şi aplicarea art. 28 alin. (3) menţionând că investiţiile la care se referă pct. 3 din decizia contestată, se încadrează în categoria prevăzută la art. 28 alin. (3), lit. a) şi e), adică sunt investiţii efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, sau în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, ele făcând parte din Sistemul National de Transport al Gazelor Naturale, sistem care aparţine domeniului public al statului, în sensul art. 100, 125 din Legea nr. 123/2012, astfel că mijloacele fixe în discuţie ar fi declarate ope legis ca fiind amortizabile, însă, Înalta Curte, constată că acest motiv de nelegalitate al actelor contestate, întemeiat pe dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Codul fiscal a fost invocat pentru prima dată în recurs, nefiind invocat şi, implicit, analizat în prima instanţă.
Având în vedere efectele principiului legalităţii căilor de atac şi formularea acestor critici omisso medio, Înalta Curte le va respinge ca inadmisibile.
Revenind la analiza incidenţei în cauză a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 (pentru anul 2015), respectiv a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (pentru anii 2016-2018), rezultă, în afara oricărei ambivalenţe, că, pentru ca o imobilizare corporala sa fie considerata mijloc fix amortizabil, este necesar ca ea sa fie utilizată in livrarea de bunuri/prestarea de servicii. Or, în acord cu judecătorul fondului, instanţa supremă reţine că acest aspect al "utilizării în livrarea de bunuri/prestarea de servicii" trebuie stabilit de la caz la caz, în functie de specificul activitatii economice în care este integrată respectiva imobilizare corporala, în cazul de faţă fiind vorba despre o conductă integrată intr-un sistem national de conducte de transport de gaze naturale.
Constată Înalta Curte că, deşi recurenta reclamantă a susţinut în recurs că Sistemul National de Transport gaze naturale este un sistem unitar si indivizibil, în ceea ce priveşte imobilizările corporale care sunt utilizate în loturi, seturi sau care formează un singur corp, art. 24 alin. (2) şi din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede că se are în vedere stabilirea amortizării la valoarea întregului lot, corp sau set, însă "pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte", în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 28 alin. (12) lit. a), m) şi n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, chiar dacă conductele de transport gaze naturale fac parte din Sistemul National de Transport (SNT), determinarea caracterului amortizabil/neamortizabil după cum acestea au fost ori nu utilizate în livrarea de bunuri/prestarea de servicii, se poate referi şi la anumite diviziuni din SNT, fiind indubitabil că durata normală de utilizare a fiecărei diviziuni (conductă de gaz) este diferită de cea a activului rezultat (întregul activ constând în conductele care intră în componenţa SNT).
Cu privire la interpretarea sintagmei "utilizarea în livrarea de bunuri/prestarea de servicii" a conductelor de gaz, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit că încheierea unui contract de rezervare de capacitate la un punct de iesire/intrare care să vizeze respectiva conductă este suficientă pentru a considera că acea conductă este utilizată, în condiţiile în care veniturile pot fi obţinute prin încheierea unor contracte în baza cărora clientii solicită recurentei reclamante să le rezerve o anumită capacitate de transport gaze la un anumit punct de iesire/intrare din sistem. Daca respectivul punct de iesire/intrare este alimentat de conducta în cauză, atunci conducta trebuie considerată ca fiind implicată in procesul de obtinere de venituri, servind astfel activitatii economice a recurentei reclamante. Astfel, rezervarea unei cantităţi de gaz la punctul de intrare ori de ieşire în/din conductă, cantitate care urmează, la cererea clienţilor să tranziteze conducta, face ca recurenta reclamantă să fie îndreptăţită la amortizarea fiscală a investiţiilor având ca finalitate punerea în funcţiune a acestor mijloace fixe.
Aplicând acest raţionament concordant cu opinia primei instanţe la situaţia de fapt reţinută de organul fiscal în privinţa impozitului pe profit de la punctul 3 din decizia de impunere, se retine ca recurenta reclamantă a dovedit existenţa, în data de 24.08.2020, a unui numar de 22 de utilizatori de reţea care aveau rezervare de capacitate de iesire din SNT prin punctul virtual de iesire VSM16GAZ EST (din care face parte punctul fizic de iesire SRM Negresti, cod SM1250D0, alimentat de conducata Vaslui-Rebricea). Intervalul de timp analizat de inspectia fiscala a fost însă 2015-2018, astfel încat data de 24.08.2020 la care face referire recurenta reclamantă excedeaza acestei perioade, fiind nerelevanta, astfel că, în mod corect prima instanţă a respins cererea de anulare a punctului 3 din decizia de impunere.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de către reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz urmează a fi respins, ca nefondat.
5.2.3. Cu privire la recursurile declarate de pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor
5.2.3.1 Cu privire la soluţia primei instanţe de anulare a pct. 4 din decizia de impunere, RIF şi decizia de soluţionare a contestaţiei
La punctul 4 din Decizia de impunere s-a retinut că:
"Transgaz pune în funcţiune mijloace fixe scriptic, întocmind toate documentele specifice aferente, în condiţiile în care nu utilizează efectiv mijloacele fixe.
Concret, începând cu anul 2016 S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a înregistrat amortizare fiscală deductibilă aferentă următoarelor mijloace fixe:
- Nr. inventar: HQ15S9150 - Subtraversare Dunăre cu conducta dn500 conducta principală; data punerii în funcţiune în evidenţa contabilă: 30.11.2016; valoare de inventar: 25,789,450 RON
- Nr. inventar: HQ2536700 - Subtraversare Dunăre-Giurgiu-Ruse-sistem telecomunicaţii (fibra optica); data punerii în funcţiune în evidenţa contabila: 31.07.2016 valoare de inventar: 3,511,789 RON;
- Nr. inventar: HQ1559160 - Subtraversare Dunăre cu conducta dn 500 conductă de rezervă; data punerii în funcţiune în evidenţa contabilă: 31.12.2016 valoare de inventar: 22,766,384 RON
În urma verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţie de S.N.T.G.N. Transgaz S.A., a rezultat faptul că în cursul anilor 2016 si 2017 mijloacele fixe în cauză (conductele Dunare-Giurgiu-Ruse) nu au fost utilizate şi nu au funcţionat efectiv.
Societatea a înregistrat o amortizare contabila si fiscala de la punerea scripticî in functiune până la utilizarea efectiva-luna martie 2018, în sumă de 4.131.410 RON, în conditiile in care nu utilizeaza efectiv mijloacele fixe".
În decizia de impunere s-au mai retinut că" (...) echipa de inspecţie stabileşte că infrastructura de mai sus (Conducta Principala, conducta de rezervă si reţeaua de fibra optica) este construită de către S.N.T.G.N. Transgaz S.A.. în scopul activităţii economice. Cu toate acestea pentru perioada 06.2016 - 03.2018 societatea verificată a prezentat doar documente de punere în funcţiune prin care a dovedit că infrastructura este funcţională, fără a prezenta documente din care să rezulte ca aceste mijloace fixe au fost utilizate efectiv. Referitor la rezervările de capacitate efectuate, rezervări care se efectuează la puncte de intrare-ieşire şi nu la nivel de conductă, iar tranzacţiile se efectuează în puncte virtuale de tranzacţionare (PVT), echipa de inspecţie fiscală consideră că data utilizării efective a conductei a fost în martie 2018 când au început efectiv rezervările de capacitate".
Înalta Curte constată însă că aceste statuări ale organului fiscal cum că încheierea contractelor de rezervare gaz la la punctele de intrare-ieşire din conducte, nu echivalează cu "utilizarea (conductelor) în livrarea de bunuri/prestarea de servicii", contravin celor statuate mai sus în analiza recursului reclamantei (pct. 5.2.2), urmând a fi înlăturate ca atare.
Astfel, cu referire la conductele Dunare-Giurgiu-Ruse, puse în functiune scriptic în anul 2016, a fost încheiat contractului de rezervare de capacitate nr. x/22.12.2016, cu A. pentru valoarea de 17.967,60 RON, ceea ce este suficient pentru a considera ca a avut loc utilizarea conductelor începand din 22.12.2016 si că, de la data încheierii contractului, îndeplineau conditiile pentru a fi considerate mijloace fixe amortizabile.
Ca atare, măsura dispusă de prima instanţă de anulare a punctului 4 din decizia de impunere apare ca legală, urmând a fi menţinută.
5.2.3.2 Cu privire la soluţia primei instanţe de anulare a pct. 5 din decizia de impunere, RIF şi decizia de soluţionare a contestaţiei
În ceea ce priveste punctul 5 al deciziei de impunere, instanţa de recurs are a stabili data la care trebuiau înregistrate în contabilitate cantitătile suplimentare de gaz existente în SNT in anul 2018 (80.860,01 MWh, în valoare de 5.498.481 RON), constatate în anul 2019, prin procesele-verbale nr. x/23.01.2019 si nr. y/26.03.2019, în care s-a mentionat că aceasta cantitate s-ar fi aflat suplimentar în sistem la data de 01.01.2019, ora 7 am, ţinând seama că, ulterior, în urma unor solicitari de informatii de către organul fiscal, recurenta reclamantă a mentionat ca aceasta cantitate suplimentară se regasea în sistem şi la data de 31.12.2018. Pe baza acestei recunoasteri, organul fiscal a sustinut faptul că reclamanta avea obligatia de a înregistra acest surplus de venituri pe anul 2018 si a achita corespunzator un impozit pe venit aferent anului 2018 mai mare.
Înalta Curte, în dezacord cu judecătorul fondului, constată că surplusul de gaz existent în SNT la data de 31.12.2018, chiar dacă a fost constatat la data de 1.01.2019, trebuia înregistrat în contabilitate aferent anului 2018, întrucât a influenţat veniturile recurentei reclamante pentru acest an, când conductele au fost umplute cu gaz, şi nu pentru anul 2019 când a fost constatat surplusul.
Potivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 "anul fiscal este anul calendaristic", iar, potrivit art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal, ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, în timp ce erorile înregistrărilor în contabilitate pot fi corectate astfel: erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea şi depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală/erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit şi pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora.
De altfel, dacă s-ar accepta teza reclamantei, îmbrăţişată de prima instanţă, conform căreia surplusul existent în SNT se înregistrează în contabilitate aferent anului fiscal de la momentului constatării şi nu aferent anului fiscal în care a fost generat, atunci înregistrarea în contabilitate şi, implicit, influenţarea rezultatului fiscal anual ar depinde de data la care recurenta reclamantă inventariază surplusul, or surplusul de gaz, ca şi intrările şi ieşirile de gaz din conducte, trebuie înregistrate în contabilitate corespunzător datei la care se produc (existând, aşa cum s-a arătat, posibilitatea corectării înregistrărilor anterioare) şi nu la o dată ulterioară.
Pentru aceste considerente, cu privire la măsura dispusă de prima instanţă privind anularea punctului 5 din decizia de impunere, recursul pârâţilor urmează a fi admis.
5.2.3.3 Cu privire la soluţia primei instanţe de anulare a pct. 7 şi 8 din decizia de impunere, RIF şi decizia de soluţionare a contestaţiei
Aşa cum s-a arătat mai sus (pct 5.2.1), la punctul 7 din Decizia nr. 354/25.09.2020, s-a retinut "Menţinerea nejustificată in contul 462 "creditori " a unor sume în valoare totală de 439.269 RON, reprezentând datorii mai vechi de 3 ani pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", echipa de inspecţie procedând la efectuarea recalculării bazei impozabile aferente anului 2018, mărind bazei de impozitare cu suma de 439.269 RON, iar, la punctul 8 din s-a retinut "Menţinerea nejustificata în contul 167 "alte împrumuturi şi datorii asimilate - garanţii de buna execuţie " a unor sume in valoare totala de 337.240 RON, reprezentând garanţii de bună execuţie mai vechi de 3 ani nesolicitate şi nerestituite de către partenerii S.N. T.G.N. Transgaz S.A., pentru care termenul de plata al acestora de către societate s-a prescris", organul fiscal recalculând baza impozabilă aferentă anului 2018, prin mărirea acesteia cu suma de 337.240 RON.
În esenţă, prima instanţă a anulat măsurile de la pct. 7 şi 8 din decizia de impunere, reţinând că, atâta timp cât potrivit art. 2506 alin. (1) C. civ., prescripţia nu operează de plin drept" iar creditorul reclamant nu a opus debitorilor săi intervenirea prescripţiei, în mod corect sumele evidenţiate mai sus au fost păstrate în evidenţa contabilă ca datorie şi după împlinirea termenului de prescripţie.
Or, potrivit punctului 328 din OMFP 1802/2014, la scăderea din evidenţă a creanţelor si datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entităţile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora, iar, potrivit punctului 435 din acelaşi ordin se inregistrează ca alte venituri din exploatare veniturile din datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, astfel că aceste dispoziţii, cuprinse într-un act administrativ normativ, în vigoare în perioada de referinţă, impun conduita de urmat de către recurenta reclamantă în sensul reţinut de către organele fiscale (aspectul prescrierii sumelor vizate nefiind contestat).
De altfel, prin înregistrarea ca venituri a sumelor rezultate din datorii prescrise, se dă eficienţă principiului prevalenţei economicului asupra juridicului, precum şi principiului bunei credinţe, interpretarea punctuală, raportat la datele speţei, a art. 2506 alin. (1) C. civ., în sensul că reclamantul creditor are posibilitatea de a nu invoca prescripţia şi atunci sumele datorate se constituie în datorii, ori de a invoca prescripţia, caz în care sumele care nu mai pot fi pretinse de la debitori se constituie în venituri, fiind contrară scopului reglementării excepţiei prescripţiei dreptului de a pretinde restituirea unei sume de bani, ca excepţie relativă.
Pentru aceste considerente, cu privire la măsurile dispuse de prima instanţă privind anularea punctelor 7 şi 8 din decizia de impunere, recursul pârâţilor urmează a fi admis.
6. Temeiul legal al soluţiei din recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 29 iunie 2022, şi recursul declarat de recurenta-reclamată Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva sentinţei recurate, ca nefondat.
Constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei recurate, va casa, în parte, sentinţa şi, în rejudecare, va respinge acţiunea având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.09.2020, a Deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 şi a Deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluţionare a contestaţiei, în privinţa obligaţiilor fiscale de la pct. 5,7 şi 8 (astfel cum sunt menţionate în decizia de impunere), ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamată Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 1760 din 12 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge acţiunea având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.09.2020, a Deciziei de impunere nr. x_354/25.09.2020 şi a Deciziei nr. 36/03.02.2021 de soluţionare a contestaţiei, în privinţa obligaţiilor fiscale de la pct. 5,7 şi 8 (astfel cum sunt menţionate în decizia de impunere), ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 octombrie 2024.