Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 16.08.2023 sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Senatul şi Secretarul General al Senatului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi şi în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii ordinelor atacate şi până la data efectivă a plăţii, precum şi actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 915/19.12.2023, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 08.01.2024 sub nr. x/2023.
La data de 23.02.2024 pârâtul Senatul României a depus note scrise, prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2151/01.04.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2024 sub acelaşi număr unic.
Prin sentinţa nr. 1173 din data de 21.06.2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamanţi.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat din oficiu judecarea cauzei până la soluţionarea acestuia şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă intervenit, în raport cu obiectul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Senatul şi Secretarul General al Senatului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi şi în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii ordinelor atacate şi până la data efectivă a plăţii, precum şi actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei.
Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar, prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Faptul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoţit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, "[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."
În acest context, inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanţii D., C., G., B., F., A., E., în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Senatul, Secretariatul General al Senatului şi Camera Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 octombrie 2024.