Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024 din camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 06.11.2023, sub numărul x/2023, pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Senatul României şi Secretariatul General al Senatului, anularea Ordinului nr. 850/30.06.2023, obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu 01.07.2023 şi în continuare, plata dobânzii legale calculate de la data emiterii ordinului contestat şi până la achitarea efectivă şi actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 135 din 1 februarie 2024, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A reţinut instanţa că litigiul se circumscrie asigurărilor sociale, indemnizaţia pentru limită de vârstă a foştilor parlamentari în temeiul Legii nr. 96/2006 fiind apreciată ca echivalentă unui drept de pensie. Din perspectiva teritorială, în raport cu art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, având în vedere că cererea nu este îndreptată împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice sau caselor teritoriale de pensii, ci împotriva pârâtului Parlamentul României-Senatul şi Secretariatul General al Senatului, rezultă că, raportat la art. 152 şi art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe sesizate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 21.02.2024.
Prin sentinţa nr. 2778 din 17 aprilie 2024, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul a reţinut că nu este vorba despre un drept de asigurări sociale, deoarece nu se circumscrie Legii nr. 263/2010 or Legii nr. 127/2019, nu se stabileşte prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul muncii.
Această indemnizaţie reprezintă un beneficiu material specific calităţii de fost parlamentar care îmbracă forma unui venit din altă sursă care se plăteşte din bugetul Senatului, nefiind de competenţa instanţelor de asigurări sociale, ci a instanţelor de contencios administrativ, actele emise având caracteristicile celor administrative individuale.
Astfel, în raport cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a apreciat că, în raport cu domiciliul reclamantului din judeţul Iaşi, compenţa aparţine Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea celei de-a treia instanţe sesizate, care a constatat existenţa conflictului de competenţă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.05.2024.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 19 iunie 2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Iaşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut, în raport cu obiectul acţiunii şi cu temeiul de drept, că litigiul intră în categoria litigiilor în materie de asigurări sociale câtă vreme reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 92/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.
În raport cu obiectul cauzei şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin urmare, aplicând art. 152 şi art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, instanţa competentă material şi teritorial este Tribunalul Bucureşti.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 134 şi art. 135 C. proc. civ., Curtea a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă intervenit, în raport cu obiectul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului nr. 850/30.06.2023 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâţilor la plata în continuare a indemnizaţiei, la plata dobânzii legale şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei
Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar, prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Faptul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoţit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, "[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."
În acest context, inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Senatul României şi Secretariatul General al Senatului României în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei