Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
A. Obiectul cererii introductive.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, societatea reclamantă A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor MUNICIPIUL MANGALIA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA la plata sumei de 20.226.132,30 RON reprezentând penalităţi de întârziere conform clauzei penale din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25 octombrie 2012 încheiat între părţi.
B. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 16.03.2023, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins integral, ca nefondată, acţiunea formulată de societatea reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL MANGALIA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA.
C. Calea de atac împotriva hotărârii Tribunalului Constanţa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea, în tot, a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi obligării pârâţilor la plata sumei de 20.226.132,30 RON.
D.Hotărârea instanţei de apel.
Prin decizia civilă nr. 190/LP din 8 decembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 16 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
E.Considerentele hotărârii instanţei de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Introducând prezenta acţiune întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, apelanta-reclamantă A. S.A. s-a prevalat de dispoziţiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.
Raţiunea pentru care creditorului nu i se impune, cu autoritate de lucru judecat, soluţia de respingere a cererii formulate în procedura specială rezidă în prevederile art. 1021 şi art. 1022 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, respingerea cererii creditorului se dispune fie în situaţia în care apărările debitorului, formulate prin întâmpinare, sunt întemeiate, fie în situaţia în care apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la aliniatul 1 (înscrisuri, explicaţii şi lămuririle părţilor), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, fie în situaţia în care instanţa apreciază că doar o parte din pretenţiile creditorului sunt întemeiate, cazuri în care, pentru diferenţa apreciată neîntemeiată, se poate formula acţiunea întemeiată pe dreptul comun.
În toate ipotezele legale menţionate anterior, dreptul creditorului de a recurge la procedura de drept comun implică respingerea (integrală sau a unei părţi) de către instanţă a cererii, urmare aprecierii instanţei expusă în considerentele hotărârii, în sensul reglementat prin art. 1021 şi art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.
Dat fiind că, în cazul reglementat de prevederile art. 1021 alin. (1) C. proc. civ., instanţa analizează apărările formulate pe fondul cererii de către debitor, hotărârea pronunţată în procedura specială a ordonanţei de plată va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei de drept comun cu privire la apărările respective.
Este tocmai situaţia regăsită în prezentul litigiu.
Curtea constată că prin considerentele sentinţei civile nr. 914/27.08.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul civil nr. x/2020, instanţa nu a constatat netemeinicia cererii consecinţa inexistenţei creanţei sau necesităţii suplimentării probatoriului, reţinând, dimpotrivă, existenţa deplină a creanţei solicitată de creditoarea A. S.A., constând în penalităţile de întârziere în cuantumul solicitat, aferente debitului principal în valoare de 1.639.070,69 RON, iar admiterea, în parte, a acţiunii a fost consecinţa aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., urmare analizării apărărilor formulate de debitoare şi aprecierii instanţei că, prin raportare la cuantumul total al penalităţilor de întârziere, al penalităţilor de întârziere deja achitate creditoarei pentru alte tranşe ce fac parte din acelaşi preţ, în valoare totală de peste 8.000.000 RON, al principiului executării obligaţiilor cu bună credinţă şi cu respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, se impune reducerea penalităţilor, de la valoarea acestora, la valoarea debitului principal.
În consecinţă, sub un prim aspect, creditoarei nu i s-a reţinut netemeinicia părţii din creanţă (pretinsă în prezentul litigiu), pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ. ce permit formularea acţiunii de drept comun, iar sub un alt aspect, este evident că în prezenta cauză, considerentele expuse în sentinţa civilă nr. 914/27.08.2021, în referire strict la incidenţa prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., se impun cu putere de lucru judecat, conform prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., dându-se dezlegare problemei identice de drept ce vizează chiar fondul litigiului, a aplicabilităţii în cauză a prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., apărări invocate în manieră identică de debitoarele MUNICIPIUL MANGALIA prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MANGALIA şi în prezentul litigiu.
A aprecia în sensul contrar, al inexistenţei puterii de lucru judecat, ar echivala cu a solicita instanţei, în prezentul litigiu, în premisa juridică identică celei reţinute în cauza anterioară nr. 6174/118/2020 - a recunoaşterii dreptului reclamantei la penalităţile integrale de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON - să aprecieze, pe fondul litigiului în sensul contrar celui reţinut de instanţă, a inaplicabilităţii prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., ceea ce evident, ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reţinute în privinţa apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.
Tocmai împrejurarea că aceiaşi apărare de fond a fost invocată în dosarul având ca obiect emiterea ordonanţei de plată pentru acelaşi debit constând în penalităţile de întârziere aferente aceleiaşi ultime tranşe din preţul contractual atrage incidenţa autorităţii de lucru judecat a considerentelor.
Chiar procedând la analiza temeiniciei considerentelor reţinute prin sentinţa civilă apelată, Curtea apreciază că întemeiat a reţinut prima instanţă că, prin hotărâri anterioare, apelanta creditoare a beneficiat de penalităţi de întârziere într-o valoare ce depăşeşte cu mult valoarea debitului principal şi excede oricărui prejudiciu raţional încercat de reclamantă şi care putea fi prevăzut la încheierea contractului.
Toate penalităţile acordate apelantei, ce depăşesc nivelul de 9.439.476,68 RON, în prezent, cum corect a reţinut prima instanţă, corespund, în final, unui unic debit principal, provenit dintr-o unică relaţie contractuală; ori, prin raportare la preţul integral stipulat, valoarea cumulată a penalităţilor acordate apelantei reclamante depăşeşte 215 % din preţul iniţial stipulat, ceea ce înfrânge principiul bunei credinţe şi solidarităţii contractuale ce trebuie să guverneze încheierea şi executarea contratelor civile; aşadar, în mod corect, a dispus prima instanţă respingerea acţiunii.
F. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. prin C., precum şi prin avocat D., existând aşadar două cereri de recurs formulate de doi avocaţi care invocă în esenţă aceleaşi motive de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv:
Instanţa de apel a respins apelul şi a reţinut în mod greşit autoritatea de lucru judecat în procedura ordonanţei de plată, fără să fi invocat în prealabil şi fără să fi pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat.
Au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., precum şi dreptul la apărare, aşa cum este reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa a depăşit limitele investirii în apel întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat nu a fost invocată prin motivele de apel şi au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.
Pe de altă parte, instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept şi a reţinut motive străine de natura cauzei, întrucât în speţă nu există autoritate de lucru judecat. Hotărârile pronunţate în procedura specială a ordonanţei de plată nu au autoritate de lucru judecat, astfel cum reiese din teza finală a art. 1022 alin. (2) C. proc. civ.. Acest text de lege reglementează posibilitatea formulării cererii potrivit dreptului comun, fără a distinge după cum s-a dat sau nu relevanţă art. 1541 C. civ. şi fără a distinge după cum s-a dat sau nu relevanţă diverselor ipoteze ale acestui text.
Decizia instanţei de apel este contradictorie întrucât face abstracţie şi de apărările apelanţilor în care au invocat puterea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti definitive ce au fost emise anterior hotărârii din prezenta cauză şi în care instanţele s-au pronunţat asupra aceleiaşi problematici a penalităţilor şi a reducerii penalităţilor datorate în temeiul art. 8.1 din contractul de vânzare nr. x/2012. Instanţa a reţinut puterea de lucru judecat a unei hotărâri pronunţată ulterior hotărârilor invocate în motivele de apel şi nu a motivat înlăturarea acelor motive de apel.
În materia autorităţii sau puterii de lucru judecat, legea dă întotdeauna prevalenţă hotărârii definitive mai vechi.
Penalităţile acordate în alte dosare nu pot avea relevanţă legală în prezenta cauză, în condiţiile în care acţiunea prezentă vizează alte sume reprezentând debite neachitate la scadenţă. Pe de altă parte, nici asupra acestei categorii de critici invocate în apel, instanţa nu s-a pronunţat.
Decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 1541 alin. (2) C. civ. care stabilesc că "În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligaţiei principale.
Solicitarea de reducere a penalităţilor motivată de faptul că întârzierea plăţii debitului principal nu s-ar datora culpei pârâtei se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată pentru că pârâta nu invocă un temei de drept în susţinerea acestei solicitări.
Părţile au prevăzut prin contractul încheiat o clauză penală prin care au stabilit în mod convenţional prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a debitului principal.
Suma foarte mare rezultată din calculul penalităţilor care face obiectul acţiunii este rezultatul exclusiv al culpei debitoarei fiind efectul direct al faptului că aceasta a amânat plata debitului principal pentru o perioadă de aproape şapte ani, din 2014 până în 2021.
Cuantumul de 0,50% al procentului de penalităţi stabilit de părţi nu este unul "vădit excesiv" şi pe care părţile nu l-au putut aprecia la momentul încheierii contractului.
În cauză nu are aplicabilitate art. 1541 alin. (1) lit. a) întrucât acest text de lege se aplică doar pentru situaţia în care nu a fost executată deloc o parte din obligaţia principală şi nici nu mai poate fi executată sau debitorul nu poate fi obligat să execute acea parte din obligaţia principală.
Prin hotărârea atacată se face o greşită aplicare a legii, instanţa de apel confirmă implicit şi faptul că pârâtele nu ar avea o culpă în plata cu întârziere a debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON. Criticile aduse prin motivele de apel cu privire la aceste considerente nu au fost analizate.
Nu există nici un element care să poată contura cea mai mică culpă a reclamantei pentru plata cu întârziere a debitului principal făcută de către pârâtă.
Soluţiile pronunţate în contestaţiile formulate de reclamantă împotriva actelor emise de debitoarea pârâtă dovedesc faptul că autorităţile locale, profitând de poziţia privilegiată şi de drepturile şi atribuţiile pe care le au în calitate de autorităţi locale, au "inventat" motive, au emis acte şi au folosit orice tertipuri cu scopul de a amâna sau a scăpa de plata sumelor la care s-au obligat la încheierea contractului nr. x/2012.
Compensarea la care se face trimitere în hotărârile pronunţate în prezenta cauză, s-a dispus de organele fiscale din cadrul autorităţilor pârâte în temeiul unei decizii de compensare emisă în conformitate cu dispoziţiile fiscale, iar această compensare nu putea opera întrucât cele două debite aveau naturi diferite, unul pur civil, iar celălalt fiscal.
Culpa şi reaua intenţie a pârâtelor în plata cu întârziere a debitului principal rezultă şi din faptul că nu a efectuat nici un demers pentru asigurarea la buget a sumei necesare efectuării plăţii la scadenţă.
În anul 2019 autorităţile au formulat plângeri penale în legătură cu derularea raporturilor dintre părţi. Cercetările penale s-au soluţionat prin clasarea cauzei dispusă de Parchet, iar această atitudine din partea intimatelor trebuie sancţionată de instanţă în prezenta cauză.
Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi acesta urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Aceste dispoziţii constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat şi a soluţionat cauza reţinând în mod greşit autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate prin ordonanţa de plată. Critica aceasta este întemeiată.
Într-adevăr, în cauză nu a fost pusă în discuţia părţilor autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 914 din 27 august 2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa prin care s-a dispus obligarea debitorilor la plata către creditoare a sumei de 1.639.070,69 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 15 aprilie 2014 - 4 august 2021, în cuantumul redus de instanţă la nivelul debitului principal, prin ordonanţă de plată.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat principiul contraditorialităţii, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. potrivit cărora:,,(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit autoritatea de lucru judecat a ordonanţei de plată, contrar dispoziţiilor legale în materie.
Astfel alin. (1) al art. 1021 C. proc. civ. reglementează situaţia în care apărările debitorului sunt întemeiate şi duc la respingerea cererii de ordonanţă de plată, în timp ce alin. (2) reglementează cazul în care instanţa nu se poate lămuri cu privire la caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei, aspecte pentru lămurirea cărora ar fi nevoie de administrarea unor probe invocate de debitor, dar inadmisibile pe calea specială a ordonanţei de plată. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acţiunea pe drept comun în ambele cazuri, de unde se poate reţine concluzia că în toate cazurile, încheierea de respingere a cererii de ordonanţă de plată este lipsită de autoritate de lucru judecat.
În cazul reglementat de alin. (2) nu se poate pune problema unei autorităţi de lucru judecat. În ipoteza prevăzută de alin. (1), însă, instanţa analizează apărările debitorului şi le consideră întemeiate, astfel încât soluţionează anumite chestiuni litigioase care ar putea avea putere de lucru judecat într-o viitoare acţiune pe dreptul comun. Astfel, dacă debitorul a invocat compensaţia legală şi instanţa constată stingerea creanţei pretinse de creditor, această soluţie nu poate fi ignorată de instanţa sesizată ulterior cu o acţiune de drept comun.
Pe de altă parte, intervenirea prescripţiei sau plata creanţei odată constatate de instanţă constituie impedimente pentru derularea unei acţiuni de drept comun.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 914 din 27 august 2021, sentinţă definitivă, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea creditorului şi a somat debitorii la plata către creditoare a sumei de 1.639.070,69 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 15 aprilie 2014 - 4 august 2021, în cuantumul redus de instanţă la nivelul debitului principal, fiind fixat un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării ordonanţei.
Această ordonanţă de plată nu beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la pretenţiile respinse legate de diferenţa penalităţilor de întârziere.
Aşa fiind, în mod greşit a reţinut Curtea de Apel tocmai împrejurarea că aceiaşi apărare de fond a fost invocată în dosarul având ca obiect emiterea ordonanţei de plată pentru acelaşi debit constând în penalităţile de întârziere aferente aceleiaşi ultime tranşe din preţul contractual atrage incidenţa autorităţii de lucru judecat.
De asemenea, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că a aprecia în sensul contrar, al inexistenţei puterii de lucru judecat, ar echivala cu a solicita instanţei, în prezentul litigiu, în premisa juridică identică celei reţinute în cauza anterioară - a recunoaşterii dreptului reclamantei la penalităţile integrale de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1.639.070,69 RON - să aprecieze, pe fondul litigiului în sensul contrar celui reţinut de instanţă, a inaplicabilităţii prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ., ceea ce evident, ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reţinute în privinţa apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.
Ordonanţa de plată nu beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la pretenţiile respinse legate de diferenţa penalităţilor de întârziere, astfel că instanţa de apel trebuia să analizeze solicitarea formulată de intimate prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond în ceea ce priveşte reducerea cuantumului penalităţilor în temeiul dispoziţiilor art. 1541 C. civ. şi nu să reţină autoritatea de lucru judecat a considerentelor ordonanţei de plată în privinţa aplicării acestor dispoziţii legale pentru reducerea penalităţilor.
Nu se poate reţine încălcarea principiului disponibilităţii prin aceea că intimatele nu ar fi indicat temeiul de drept al cererii privind reducerea penalităţilor, câtă vreme acesta este indicat în întâmpinare, iar instanţa avea posibilitatea să ceară lămuriri în măsura în care considera că nu este precizat temeiul de drept al cererii.
În realitate, instanţa de apel a pronunţat decizia recurată reţinând în mod greşit puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunţate în procedura specială a ordonanţei de plată şi nu a analizat motivele de apel în integralitatea lor şi nici apărările invocate de intimate, cu atât mai mult cu cât în sentinţa civilă nr. 914 din 27 august 2021 s-au reţinut următoarele: "Prin urmare, nu vor mai fi analizate argumentele părţilor legate de deciziile de impunere şi decizia de compensare a creanţelor emise de autorităţile locale, litigiile purtate anterior între părţi cu privire la legalitatea acestora şi alte impedimente pe care debitorii susţin că le-au întâmpinat în achitarea preţului restant, iar creditoarea le contestă, invocând culpa exclusivă a debitorilor.
Instanţa reţine doar faptul că, din preţul total de 4.383.209,05 RON stabilit prin contract şi factura nr. x din 24 octombrie 2012, s-a achitat de debitori tranşa I, de 1.100.000 RON".
Aşadar, din această perspectivă, decizia recurată apare ca fiind nemotivată, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis, se va casa decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre o nouă judecată, instanţei de apel, care urmează să analizeze toate motivele de apel şi apărările formulate în cauză, în ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor reclamantei, respectiv a penalităţilor de întârziere solicitate pe calea dreptului comun, a cererii formulate de intimate întemeiate pe dispoziţiile art. 1541 C. civ., respectiv a caracterului vădit excesiv al penalităţilor solicitate, a culpei şi relei credinţe a debitorului, a deciziilor de compensare şi a demersurilor judiciare formulate împotriva acestora. Toate acestea reprezintă motive de apel şi apărări asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat, instanţa reţinând în mod greşit puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunţate în procedura specială a ordonanţei de plată şi doar o motivare sumară în care se arată că valoarea cumulată a penalităţilor acordate depăşeşte 215% din preţul iniţial stipulat, ceea ce înfrânge principiul bunei credinţe şi solidarităţii contractuale ce trebuie să guverneze încheierea şi executarea contractelor civile.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., odată ce Înalta Curte a reţinut nemotivarea deciziei recurate, nu se poate analiza dacă au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1541 C. civ.
De altfel, cu privire la art. 1541 C. civ., instanţa de apel a reţinut doar că nici criticile ce vizează necesitatea ca, reţinând incidenţa art. 1541 alin. (2) C. civ., debitul astfel redus să fi rămas superior debitului principal nu pot fi reţinute, cât timp instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., doar pentru situaţia reglementată la art. 1541 alin. (1) lit. b) fiind instituită, prin alin. (2) al aceluiaşi articol, necesitatea ca penalitatea astfel redusă să rămână superioară obligaţiei principale.
Aplicabilitatea prevederilor art. 1541 alin. (2) lit. a) C. civ. a fost reţinută ca fiind evidentă întrucât dacă s-ar aprecia în sens contrar s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor reţinute în privinţa apărărilor de fond similare formulate în ambele litigii de către intimatele pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 190/LP din 8 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 31 octombrie 2024.