Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Teleorman, anularea deciziei prin care s-a stabilit modul de calcul al diferenţelor de punctaj mediu anual în urma deciziilor date de Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti şi a sumelor ce-i revin respectiv obligarea pârâtei la restituirea suma de 9,458 RON pentru perioada 01.09.2013 - 30.06.2021, suma de 468 RON pentru perioada 01.07.2021-31.12.2021 şi a diferenţei de 87 RON/lunar începând cu data de 1 ianuarie 2022 până la data introducerii acţiunii.
Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, prin sentinţa nr. 490 din 28 septembrie 2022, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Teleorman.
La data de 25 noiembrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, sub nr. x/2022, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 490 din 28 septembrie 2022 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal.
Prin sentinţa nr. 64 din 19 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Teleorman.
La data de 25 noiembrie 2022, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 442 din C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 64 din 19 ianuarie 2023 a Tribunalului Teleorman.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul A..
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 5656/2023 din 13 noiembrie 2023 (dosar nr. x/2022), a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii date în Camera de Consiliu la data de 27 aprilie 2023 de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Teleorman.
Prin decizia civilă nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 5656/13.11.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Teleorman.
La data de 27 mai 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În cuprinsul cererii de recurs, autorul căii extraordinare de atac a arătat că intimata Casa Teritorială de Pensii Teleorman i-a adus un prejudiciu prin micşorarea, în mod nelegal, a celor trei punctaje medii anuale. Instanţa de fond nu a analizat punctajele medii anuale şi nu a dat un răspuns la pretenţiile deduse judecăţii. Prin apelul formulat, s-a criticat soluţia instanţei de fond sub acest aspect, însă nici instanţa de apel nu a analizat cele trei punctaje medii anuale. Potrivit dispoziţiilor art. 509 din C. proc. civ., revizuirea se cere la instanţa care nu s-a pronunţat asupra acestui lucru cerut prin acţiunea introductivă.
Recurentul a menţionat că a formulat cerere de revizuire şi la instanţa de fond de la Tribunalul Teleorman, care nu s-a pronunţat cu privire la lucrul cerut (calculul celor trei punctaje medii anuale), fiind respinsă cererea de revizuire, ca nefondată. Nici instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra celor trei punctaje medii anuale, cererea de apel fiind respinsă, ca nefondată.
În această situaţie, recurentul-revizuent A. apreciază că instanţa care a analizat şi judecat revizuirea, Curtea de Apel Bucureşti, trebuia să trimită dosarul la Tribunalul Teleorman pentru judecarea cauzei, respectiv calculul celor trei punctaje medii anuale.
Intimata Casa Teritorială de Pensii Teleorman nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin rezoluţia din 9 septembrie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.
Analizând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul formulat în cauză are ca obiect decizia civilă nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 5656/13.11.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Acţiunea înregistrată la data de 10 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, sub nr. x/2022, vizează un litigiu de asigurări sociale, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Teleorman, anularea deciziei prin care s-a stabilit modul de calcul al diferenţelor de punctaj mediu anual în urma deciziilor date de Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti şi a sumelor ce-i revin respectiv obligarea pârâtei la restituirea suma de 9,458 RON pentru perioada 01.09.2013 - 30.06.2021, suma de 468 RON pentru perioada 01.07.2021-31.12.2021 şi a diferenţei de 87 RON/lunar începând cu data de 1 ianuarie 2022 până la data introducerii acţiunii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, aplicabile în raport cu data declanşării litigiului (10.06.2022), "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite".
Dispoziţia legală anterior evocată reglementează litigiile care nu au prevăzută calea de atac a recursului, după criteriul materiei.
Totodată, art. 446 din C. proc. civ. prevede că "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice".
Prin decizia recurată, respectiv decizia civilă nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 5656/13.11.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Prin decizia nr. 5656/2023 din 13 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (dosar nr. x/2022), s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii date în Camera de Consiliu la data de 27 aprilie 2023 de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul A. cu privire la sentinţa civilă nr. 64 din 19 ianuarie 2023 a Tribunalului Teleorman.
Prin sentinţa nr. 64 din 19 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 490 din 28 septembrie 2022 a Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, hotărâre prin care s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Teleorman.
Faţă de succesiunea litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că decizia recurată (pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire) nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât nici hotărârea supusă revizuirii nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac.
Prin urmare, decizia recurată, fiind o hotărâre definitivă, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât nu se încadrează în categoria de hotărâri prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., situaţie în care recursul declarat de revizuent este inadmisibil.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând dispoziţiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1431/2024 din 21 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.