Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024
Deliberând asupra apelului formulat de revizuentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen.., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 142/F/29.07.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 239/A/11.07.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).
În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi împrejurările în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Prin urmare, raportat la textele legale menţionate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidenţă trebuie verificată în cauză.
S-a arătat că expresia "fapte sau împrejurări", stipulată în cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situaţie sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Pentru a susţine acest caz de revizuire, faptele sau împrejurările (fapte probatorii) descoperite trebuie să nu fi fost cunoscute instanţei la data judecării cauzei şi, aşa cum s-a menţionat mai sus, să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost pronunţată prin hotărârea a cărei revizuire se cere. În acest sens, în doctrină şi jurisprudenţă există consens că "probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute" (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială; vol. II, 1998, p. 343).
În speţă, s-a constatat că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., susţinând că instanţa nu a luat în considerare existenţa Deciziei CCR nr. 297/2018, interpretată în mod corect prin Decizia nr. 358/2022, aceasta fiind considerată o împrejurare nouă.
Curtea a apreciat că motivul invocat de revizuent pentru a obţine o rejudecare a cauzei penale nu se încadrează în temeiul prev. la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu au fost aduse în discuţie fapte sau împrejurări noi care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.
Curtea a constatat, pe de-o parte, că prin fapte sau împrejurări necunoscute la judecarea cauzei se înţelege fapte probatorii noi, adică probe în sensul art. 97 alin. (1) C. proc. civ..penală, care au legătură cu fapta penală deduse judecăţii.
Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.
Pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi la care face referire art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite, din această exprimare rezultând şi necesitatea preexistenţei acestora faţă de momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti supuse revizuirii.
Raportat la considerentele teoretice anterior expuse, pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională nu poate avea semnificaţia unor fapte sau împrejurări noi, în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. mai mult, leguitorul a prevăzut distinct acest caz în care se poate solicitate revizuirea, cu condiţii specifice.
În consecinţă, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, toate aspectele expuse de către revizuientul A. în cererea scrisă şi susţinute şi oral în faţa instanţei fiind invocate în mod formal, astfel că nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 453 lit. f) din C. proc. pen., s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, prin Decizia nr. 37 din 19 ianuarie 2021, paragraful 15, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Curtea a amintit jurisprudenţa sa cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, şi anume Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, prin care a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
În acest sens, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică".
Raportat la considerentele teoretice anterior expuse, Curtea a constatat că în cauză nu a fost ridicată nicio excepţie de neconstituţionalitate în cauza a cărei revizuire se cere; ca atare, instanţa a reţinut că, din această perspectivă, demersul procesual supus analizei nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care admite o excepţie de neconstituţionalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).
În consecinţă, Curtea a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, toate aspectele expuse de către revizuientul A. în cererea scrisă şi susţinute şi oral în faţa instanţei, fiind invocate în mod formal, astfel că, nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2023 a declarat apel revizuentul A., motivele fiind expuse în încheierea de dezbateri din data de 23 martie 2024, care face parte integrantă din această decizie.
Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza considerentelor sentinţei penale atacate rezultă că prima instanţă a făcut o amplă motivare a soluţiei pronunţate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Înalta Curte reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În concret, se constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Acesta a susţinut că împrejurările noi se referă la Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...), iar în cadrul examinării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi motivele invocate, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării apelantului revizuent, că în mod corect a apreciat prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Astfel, Înalta Curte constată, referitor la cazul de revizuire invocat, că este necesar să existe fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare, iar aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei soluţii diametral opuse, respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal.
Însă, Înalta Curte constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, întrucât împrejurările noi invocate de apărare ca fiind reprezentate de Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, nu se pot circumscrie noţiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, prin fapte sau împrejurări noi înţelegându-se orice fapte probatorii noi, adică probe, astfel cum sunt definite acestea de art. 97 alin. (1) C. proc. pen., sau orice întâmplare, situaţie sau stare care poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.
De asemenea, cele două decizii nu se pot circumscrie noţiunii de fapte şi mijloace de probă care să conducă la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aşa cum cer prevederile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.
Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că, pentru a fi incident, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală;
- decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;
- excepţia de neconstituţionalitate să îndeplinească exigenţele de formă şi să fie supusă dezbaterii în dosarul penal vizat;
- hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;
- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Referitor la cazul de revizuire indicat, prima condiţie necesară este ca prevederea legală pe care s-a întemeiat hotărârea să fi fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză.
Or, în cauză, în mod evident, nu este îndeplinită această condiţie, întrucât revizuentul A. nu a ridicată nicio excepţie de neconstituţionalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, în mod corect reţinând prima instanţă că demersul procesual supus analizei nu se circumscrie cazului de revizuire anterior menţionat, care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care admite o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cauza a cărei revizuire se cere.
Astfel, nefiind îndeplinită condiţia impusă de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., respectiv nu au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, se constată că nu este incidentă situaţia reglementată de cazul de revizuire indicat.
Faţă de aceste considerente, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 15 din data de 23 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2024.