Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 192 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulţit cu 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).
În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile de: lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 43/30 martie 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 27 septembrie 2018, cu infracţiunea de lovire prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 143 din 17.12. 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 13.02.2019, precum şi cu infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 din C. pen. cu reţinerea art. 77 lit. a) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 83/17.08.2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 651/P/06.07.2021 a Curţii de Apel Constanţa.
În temeiul dispoziţiilor art. 40 din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 zile închisoare şi 5000 de RON amendă, în cele patru pedepse componente: de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 43/30.03.2018 a Judecătoriei Măcin, de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 83/17.08.2020, şi pedeapsa amenzii penale de 5.000 de RON aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 143/17.12.2018.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă, de 6.000 RON amendă penală cu pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare, de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 1 an şi 2 luni închisoare, precum şi cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 RON, şi astfel, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa închisorii calculată în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) (pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 10 luni şi 20 de zile - o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea), la care s-a adăugat rezultanta pedepsei amenzii, în total 2 ani, 8 luni şi 20 zile închisoare şi pedeapsa amenzii penale calculată în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen. fiind de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare şi 7.666,66 RON amendă penală.
Instanţa a luat act că la data de 12.10.2020, inculpatul A. a achitat amenda penală de 5000 de RON.
În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanţa a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului A. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.
Instanţa a menţinut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea, pentru care termenul de supraveghere a expirat la data de 27.09.2022.
Instanţa a luat act că inculpatul a fost arestat într-o altă cauză fiind încarcerat în Penitenciarul Tulcea, fapt pentru care a luat act de măsurile preventive, respectiv reţinerea din data de 04.04.2023 ora 19:00 şi până la data de 05.04.2023 inclusiv, arestarea preventivă de la data de 05.04.2023 - 05.05.2023 inclusiv, 05.05.2023-03.06.2023 inclusiv, respectiv de la 04.06.2023 la 16.06.2023.
În baza art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulţit cu 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).
În baza art. 40 din C. pen., instanţa a constatat că fapta din prezenta cauză este în concurs cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 143 din 17.12. 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 13.02.2019 şi prin sentinţa penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin definitivă la 06.07.2021.
În temeiul art. 40 din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi 5000 de RON amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin, în pedepsele componente de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., şi respectiv 5000 de RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 143/17.12.2018 a Judecătoriei Măcin.
În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă, de 6.000 de RON amendă penală, cu pedeapsa amenzii de 5.000 RON aplicată prin sentinţa penală nr. 143/2018 şi cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, şi s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., fiind de 1 an şi 8 luni închisoare şi 7.666,66 RON amendă penală.
Instanţa a luat act că la data de 30.01.2020, inculpatul C. a achitat amenda penală de 5000 de RON.
În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanţa a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului C. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.
Instanţa a menţinut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulţit cu 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).
S-a constatat, potrivit art. 40 din C. pen., că fapta din prezenta cauză, este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin definitivă la 06.07.2021, respectiv nr. 143/17.12.2018, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi 5000 de RON amendă penală, şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 1 an şi 8 luni închisoare, respectiv 5000 de RON amendă penală.
În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă, de 6.000 de RON amendă penală, cu pedeapsa amenzii de 5.000 RON aplicată prin sentinţa penală nr. 143/2018 şi cu pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, şi s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., fiind de 1 an şi 8 luni închisoare şi 7.666,66 RON amendă penală.
Instanţa a luat act că la data de 16.11.2020, inculpatul D. a achitat amenda penală de 5000 de RON.
În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanţa a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului D. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.
Instanţa a menţinut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea.
În temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din C. pen. a atenţionat inculpaţii că, în situaţia în care, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor - amendă se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
S-a pus în vedere inculpaţilor că, potrivit art. 559 alin. (1) din C. proc. pen., au obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Măcin, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., cu suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretenţiilor solicitate.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale în favoarea părţii civile B..
În temeiul dispoziţiilor art. 398 din C. proc. pen., în referire la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3000 RON fiecare, din care 2000 de RON fiecare pentru faza urmării penale şi 1000 de RON fiecare pentru faza judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Măcin a reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt cu cea prezentată în rechizitoriu.
Astfel, s-a reţinut că atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, martorii au confirmat faptul că la data de 18.08.2018, persoana vătămată s-a aşezat pe o bancă, fiind înconjurată de mai mulţi tineri, care, la rândul lor, veniseră în centrul comunei pentru a petrece seara. În jurul orei 23:00, în faţa sa, venind de pe DE 87, a oprit un autovehicul marca E., de culoare albă, condus de către inculpatul A., proprietatea acestuia, fiind însoţit de către tatăl său, inculpatul C., şi de către vărul său, inculpatul D.. Între persoana vătămată şi inculpaţi era o relaţie tensionată, din cauza unui conflict ce avusese loc cu trei săptămâni în urmă. Astfel, persoana vătămată s-a apropiat la aproximativ 50 cm de autovehiculul în care se aflau inculpaţii pentru a afla de ce s-au oprit în apropierea sa. Ca răspuns, inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămate spray iritant lacrimogen în zona feţei. Imediat, cei trei inculpaţi au coborât din autovehicul înarmaţi cu bastoane metalice, iar persoana vătămată a fugit în spatele dispensarului pentru a se feri de inculpaţi. Cei trei inculpaţi au urmărit persoana vătămată în spatele dispensarului, unde au lovit-o în mod repetat cu bastoanele, martorii oculari confirmând că, după câteva minute, persoana vătămată a fugit către un magazin din zonă, având sânge în zona capului. După intrarea în magazin, persoana vătămată a fost urmărită de către inculpaţi, însă aceştia au fost opriţi de vânzătoarea magazinului care nu le-a permis accesul.
Pe latură civilă, prima instanţă a constatat că există un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaţilor şi prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, astfel că a apreciat că admiterea daunelor morale în cuantum de 5.000 RON este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern (art. 397 C. proc. pen. în referire la art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 1357- 1359 C. civ.), cât şi exigenţelor art. 3 din Protocolul nr. 7. la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A. şi partea civilă B..
Prin decizia penală nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022
În baza art. 419 din C. proc. pen., au fost extinse efectele apelului şi cu privire la inculpaţii C. şi D..
A fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpaţii A., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen.
Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind condamnarea inculpaţilor A., C. şi D. la pedeapsa amenzii de 6000 RON reprezentând 300 zile amendă a 20 de RON/zi, cele privind aplicarea pentru fiecare dintre inculpaţi a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. - 39 alin. (1) lit. e) din C. pen. şi art. 40 alin. (1) şi (3) din C. pen., precum şi a celorlalte dispoziţii ce contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate pe tot parcursul procesului penal au rămas în sarcina statului.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de către partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, ca nefondat.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată partea civilă B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu F., în sumă de 942 de RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Constanţa a reţinut, în esenţă, că, pe baza unui just examen al mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpatul A. a săvârşit cu forma de vinovăţie a intenţiei directe infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Astfel, în fapt, inculpatul A., în seara zilei de 18.08.2018, în jurul orelor 23:00, împreună cu C. şi D., l-a lovit pe numitul B. cu un baston metalic la nivelul capului şi corpului, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico legal nr. 450 din data de 20.08.2018, eliberat de S.J.M.L. Tulcea.
Curtea de apel a reţinut că această faptă a fost dovedită prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 18.08.2018, procesul-verbal de investigaţii din 18.08.2018, certificatul Medico-Legal nr. 450/20.08.2018, declaraţia persoanei vătămate B., declaraţiile martorilor G., H., I., J., K., precum şi restul înscrisurilor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Suplimentar, Curtea de Apel Constanţa a constatat că prima instanţă a preluat, din eroare, data săvârşirii faptei ca fiind 18.08.2019, astfel cum a fost consemnată şi în actul de sesizare a instanţei, data corectă fiind 18.08.2018, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală. Totodată, instanţa de control judiciar a identificat o altă eroare materială, respectiv reţinerea în dispozitiv a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. pentru fiecare inculpat în parte, fiind evident că fapta ce constituie obiectul judecăţii este prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.
În continuare, s-a reţinut că, deşi fapta reţinută în sarcina inculpatului există, constituie infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi a fost comisă cu forma de vinovăţiei a intenţiei, în urma pronunţării Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, faţă de inculpat nu mai poate fi angajată răspunderea penală, ca efect al incidenţei prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, curtea de apel a constatat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, astfel că termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.
Termenul general de prescripţie a răspunderii penale în prezenta cauză se calculează conform art. 154 alin. (2) teza I din C. pen. - de la data comiterii faptei, respectiv 18.08.2018.
Potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar potrivit art. 155 alin. (2) din C. pen., după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
Soluţia legislativă ce prevedea întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, considerându-se că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele de o manieră completă, doar în condiţiile unei pârghii legale de încunoştiinţare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripţiei.
Ulterior acestei decizii, Curtea Constituţională a pronunţat şi Decizia nr. 358/26.05.2022 prin care a declarat neconstituţional şi textul rămas în vigoare din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. ca urmare a Deciziei nr. 297/2018.
Deşi majoritatea opiniilor şi soluţiilor exprimate în doctrina şi jurisprudenţa naţională au fost în sensul de a considera Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 ca fiind una de interpretare, valorificându-se actele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale care se comunicau suspectului sau inculpatului în procesul penal, prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022, Curtea Constituţională a României a constatat că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple sau extreme, întrucât, constând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau la acea vreme.
Deşi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531/30.05.2022, a fost modificat alin. (1) din cuprinsul art. 155 din C. pen., în sensul în care cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, Curtea de Apel Constanţa a constatat că actele de întrerupere ale cursului prescripţiei răspunderii penale, efectuate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, după publicarea, la data de 25 iunie 2018, în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu îşi mai pot produce produce efectul întreruptiv al prescripţiei, în lumina celor statuate cu putere obligatorie de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022.
Mai mult, s-a reţinut că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2002 produce efecte numai pentru viitor, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, dispoziţiile sale neputând fi extinse asupra unor situaţii juridice anterioare intrării lor în vigoare.
Aşadar, s-a constatat că, în raport de data comiterii faptei, termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi considerat întrerupt, potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen. din noua reglementare, prin actele de procedură comunicate suspectului şi inculpatului în procesul penal după data de 25 iunie 2018, deoarece în considerentele Deciziei nr. 358 din 26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României, se menţionează în mod expres faptul că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Observând - pe baza dezlegării în drept statuate cu putere obligatorie de către Curtea Constituţională a României - că termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani (care s-a prelungit cu încă 60 de zile, în baza Decretului Preşedintelului României nr. 195 din 16.03.2020) s-a împlinit la data de 17.10.2023, în raport cu data comiterii faptei, Curtea de Apel Constanţa a încetat procesul penal, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Cu privire la intimaţii inculpaţi C. şi D., avându-se în vedere efectul extensiv al apelului reglementat de art. 419 din C. proc. pen., care permite instanţei de apel să examineze cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel, fără a crea acestora o situaţie mai grea, s-a constatat incidenţa instituţiei prescripţiei răspunderii penale şi în cazul acestora, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru aceeaşi infracţiune reţinută în sarcina apelantului inculpat A., comisă în data de 18.08.2018.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 129/12.04.2017 prevede că, în cazul intervenirii unei legi mai favorabile ulterior judecării cauzei în prima instanţă, nu există niciun impediment ca normele acesteia să fie aplicate ca urmare a efectului extensiv al apelului şi inculpatului care nu a declarat apel (George Antoniu, Vasile Papadopol, Mihai Popovici, L., "Îndrumările date de Plenul Tribunalului Suprem si noua legislaţie penală," Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pag. 324-344).
De altfel, nici în cazul inculpaţilor C. şi D., termenul general de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi considerat că s-a întrerupt, potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen. din noua reglementare, prin actele de procedură comunicate suspectului şi inculpatului în procesul penal, astfel că termenul general de prescripţie de 5 ani pentru fapta reţinută în sarcina acestor inculpaţi a fost considerat a fi împlinit tot la data de 17.10.2023.
Chiar dacă s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, Curtea de Apel Constanţa, prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a procedat la propria analiză a laturii civile a cauzei, prin prisma criticilor aduse atât în apelul inculpatului A., cât şi al părţii civile B..
Astfel, instanţa de apel a reţinut că probaţiunea existentă în cauză a dovedit că elementele răspunderii civile delictuale sunt pe deplin îndeplinite în prezenta cauză, însă a subliniat, în legătură cu daunele morale solicitate, că acestea sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.
În stabilirea întinderii despăgubirilor, Curtea de Apel Constanţa a subliniat că, spre deosebire de daunele materiale, despăgubirile morale nu sunt condiţionate de existenţa unor probatoriu foarte riguros, putând fi cuantificate şi pe baza unor evaluări proprii ale instanţei, ţinând seama de suferinţele fizice sau morale provocate de fapta inculpatului, şi putând fi acordate chiar dacă partea civilă nu a administrat probe pentru a le dovedi.
În mod firesc, acestea pot fi cenzurate de către instanţă, fiind necesară motivarea întinderii lor în cazul admiterii, în funcţie de anumite criterii, dar indiferent de sumele acordate, acestea trebuie să ofere victimei o anumită satisfacţie pentru uşurarea suferinţelor îndurate sau pentru a diminua întrucâtva frustrăile trăite de victimă.
Aceste sume trebuie să fie rezonabile, dar să răspundă şi nevoilor reale de despăgubire efectivă, deoarece între sancţiunea civilă care urmează a opera în cauză şi sancţiunea penală trebuie să existe o anumită corespondenţă, gravitatea faptei săvârşite impunând o reacţie echilibrată atât în plan civil, cât şi în plan penal, pentru ca ambele tipuri de sancţiuni să poată fi executate, iar sumele consfinţite cu titlu de reparaţie bănească să asigure o justă reparaţie a prejudiciului, fără a conduce la împovărarea celui obligat la plată.
Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echităţii, care exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a părţii vătămate şi nu o îmbogăţire a acesteia, dar nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial, astfel că, la aprecierea rezonabilităţii sumei acordate cu titlu de daune morale, trebuie să se aibă în vedere contextul social-economic şi nivelul general de trai al comunităţii, întrucât doar prin raportare la percepţia generală privind importanţa unor venituri se poate aprecia în ce măsura o anumită sumă poate constitui o reparaţie echitabilă.
Având în vedere toate aceste criterii şi observând că suma de 5.000 RON stabilită, în solidar, în sarcina celor trei inculpaţi, cu titlu de daune morale nu se îndepărtează de la funcţia reparatorie recunoscută în materia răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a reţinut că solicitările fie de majorare, fie de reducere a acestei sume nu se justifică, şi a menţinut, aşadar, cuantumul stabilit de prima instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, prin infracţiunea de lovire sau alte violenţe, persoanei vătămate nu i-au fost restrânse posibilităţile lucrative ori recreative pentru o perioadă semnificativă de timp sau că acesteia i-ar fi fost îngreunate activităţile specifice vârstei şi domeniului de activitate. Totodată, aceasta nu au făcut dovada unui prejudiciu care să impună acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare şi nici a unor consecinţe negative de durată la care să fi fost expusă, după comiterea faptei. Cu toate acestea, victima a fost expusă unei stări de temere, datorate agresivităţii de care inculpaţii au dat dovadă, într-un loc public, folosindu-se iniţial de un spray lacrimogen, iar ulterior de bastoane metalice, evaluarea gravităţii leziunilor traumatice fiind cuantificată în 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, aceste suferinţe provocate în plan fizic şi moral justifică menţinerea despăgubirilor în cuantumul acordat, deoarece acestea nu exprimă o îmbogăţire fără justă cauză, ci reprezintă o echitabilă reparaţie pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat.
Astfel fiind, soluţia dată pe latură civilă a fost menţinută, sentinţa atacată fiind reformată numai pe latură penală.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal fată de inculpaţii C. şi D..
Astfel, a învederat că, prin decizia penală nr. 1225/P din 14.12.2023, Curtea de Apel Constanţa, deşi a constatat că doar inculpatul A. a formulat apel în cauză, a extins efectele apelului său şi cu privire la inculpaţii C. şi D., dispunând încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a precizat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu se împlinise la momentul pronunţării instanţei de fond, iar instanţa de apel, în apelul formulat de A., a constatat că termenul de prescripţie s-a împlinit în cursul judecării apelului.
În acest context, a apreciat că instanţa nu putea să extindă efectul acestui apel pentru un aspect intervenit ulterior pronunţării instanţei de fond şi cu privire la inculpaţii care nu au declarat apel în cauză.
În opinia parchetului, s-ar fi impus extinderea efectului apelului inculpatului A. şi cu privire la ceilalţi doi inculpaţi, doar dacă termenul de prescripţie s-ar fi împlinit anterior pronunţării instanţei de fond, iar instanţa de fond ar fi greşit şi ar fi dispus totuşi condamnarea, deşi s-ar fi impus să dispună încetarea. Această greşeală a instanţei de fond ar fi putut fi remediată de către instanţa de apel şi ar fi justificat extinderea apelului şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
În cauza dedusă judecăţii, soluţia instanţei de fond a fost corectă, iar prin admiterea apelului nu s-a înlăturat o nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, elementul care a intervenit ulterior pronunţării instanţei de fond neputând fi avut în vedere decât faţă de inculpatul care a formulat apel.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a arătat că instanţa de apel a justificat extinderea efectelor apelului printr-o referire la un manual vechi, din 1971, şi care se referă la o altă ipoteză, care nu este incidentă în cauză, şi anume intervenirea unei legi mai favorabile, ulterior judecării cauzei în primă instanţă. Or, instanţa de apel nu a arătat ce schimbare legislativă a intervenit ulterior pronunţării instanţei de fond, la data de 16.06.2023.
În opinia parchetului, situaţia este diferită, respectiv unul dintre inculpaţi, prin declararea apelului, a făcut ca termenul de prescripţie să fie incident încă faţă de el, curgând în continuare, iar inculpaţii care nu au declarat apel nu pot fi puşi într-o situaţie similară.
Ministerul Public a susţinut, în continuare, că nu toţi inculpaţii pot beneficia de o situaţie nouă care este aplicabilă doar inculpatului care a declarat apel şi care lor nu le poate fi aplicată. Extinderea efectelor apelului are rolul doar de remediere unitară a unor elemente de noutate care, în esenţă, sunt aplicabile şi celorlalţi inculpaţi prin alte procedee juridice, chiar şi în faza de executare.
Aşadar, consideraţiile teoretice la care a făcut referire instanţa de apel nu trebuie interpretate în sensul în care, dacă un inculpat declară apel şi apelul nu îi este admis pe considerente ce privesc nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii pronunţate, ci doar pentru faptul că în timpul apelului faţă de acesta se împlineşte termenul de prescripţie, atunci acest lucru profită şi inculpaţilor care nu au declarat cale de atac, inculpaţi pentru care nu mai curge în continuare un termen de prescripţie, acţiunea penală fiind stinsă prin condamnarea lor.
Prin urmare, Parchetul a susţinut că extinderea efectelor apelului inculpatului pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie în timpul judecării apelului cu privire la inculpaţii care nu au declarat apel, este nelegală, astfel că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii C. şi D..
Pentru toate aceste motive, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei instanţei de apel doar cu privire la inculpaţii C. şi D. şi înlăturarea greşitei aplicări a dispoziţiilor privind încetarea procesului penal faţă de aceştia.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 20 martie 2024, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022 şi s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 1.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este întemeiat.
Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
În cauză, prin sentinţa penală nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, printre altele, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii A., C. şi D. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulţit cu 20 RON/zi, pentru săvârşirea infracţiunii de "lovire sau alte violenţe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).
Ulterior, prin decizia penală nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 419 din C. proc. pen., au fost extinse efectele apelului declarat de inculpatul A. şi la inculpaţii C. şi D. şi, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpaţii C. şi D. în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen., având în vedere că la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, 16 iunie 2023, nu era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Înalta Curte constată că infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpaţii C. şi D. au fost trimişi în judecată, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani (...)". Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (...).".
Drept urmare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani (prelungit cu încă 60 de zile, în baza Decretului Preşedintelului României nr. 195 din 16.03.2020), a început să curgă de la data săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv de la 18.08.2018, şi s-a împlinit la 17.10.2023 (în cursul judecării apelului declarat de inculpatul A.).
Înalta Curte subliniază că, în cauză, inculpaţii C. şi D. nu au declarat apel, iar hotărârea insanţei de fond a rămas definitivă pentru aceştia la data expirării termenului de apel, potrivit art. 551 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.. Altfel spus, acţiunea penală a fost stinsă prin condamnarea inculpaţilor C. şi D. de către prima instanţă, termenul de prescriţie a răspunderii penale neputând curge ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanţei de fond faţă de aceştia.
Aşadar, în mod greşit, instanţa de apel a dispus extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul A. şi faţă de inculpaţii C. şi D., deşi nu se aflau în aceeaşi situaţie juridică, întrucât la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa de fond faţă de inculpaţii C. şi D. nu era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
În aceste condiţii, având în vedere că la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de fond, pentru inculpaţii C. şi D. nu era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte constată că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de aceştia.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1225/P din data de 14.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, va casa, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, va înlătura dispoziţia privind extinderea efectelor apelului şi cu privire la inculpaţii C. şi D. şi va menţine dispoziţiile din sentinţa penală nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 în ceea ce îi priveşte pe intimaţii C. şi D..
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi D., şi pentru intimatul parte vătămată B., în sumă de câte 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 1225/P din data de 14.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Casează, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:
Înlătură dispoziţia privind extinderea efectelor apelului şi cu privire la inculpaţii C. şi D..
Menţine dispoziţiile din sentinţa penală nr. 105/16.06.2023 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 în ceea ce îi priveşte pe intimaţii C. şi D..
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi D., şi pentru intimatul parte vătămată B., în sumă de câte 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2024.