Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Deliberând asupra admisibilităţii căii de atac de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 458/A din data de 17.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024, în baza art. 432 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. în anularea deciziei penale nr. 74/A din data de 23.01.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată la data de 23.02.2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală sub nr. x/2024, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 74/A/23.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, solicitând admiterea contestaţiei şi rejudecarea cauzei, apreciind că magistratul care a soluţionat cauza, respectiv domnul judecător B., începând cu data de 22.01.2019, nu era judecător al Curţii de Apel Bucureşti deoarece la data menţionată, prin hotărârea nr. 100 a Consiliului Superior al Magistraturii, nu a fost respectat art. 44 lit. b) din Legea 242/12.10.2018 ce reglementează condiţiile de vechime pentru promovarea în funcţia de judecător cu grad de curte de apel. În acest sens, a arătat că articolul 44 lit. b) din Legea 242/12.10.2018 prevedea condiţia unei vechimi de 10 ani ca judecător sau procuror pentru promovarea în funcţia de judecător la Curtea de Apel şi procuror la Parchetul de pe lângă această instanţă.
Faţă de eroarea de judecată foarte gravă, în opinia contestatorului, prin decizia nr. 74A/23.01.2024 din dosarul nr. x/2021, instanţa nu s-a pronunţat pe cererea formulată în temeiul art. 3861 C. proc. pen. şi nici pe cererea de recuzare a completului, formulată la data de 22.01.2024. Totodată, cu toate că instanţa de control judiciar a admis apelul, nu a respectat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, dispunând condamnarea.
În drept, au fost invocate disp. art. 426, alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 281 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 05.04.2024, faţă de dispoziţiile art. 431 rap. la art. 426 C. proc. pen. s-a constatat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, fiind acordat cuvântul asupra temeiniciei căii de atac şi, în subsidiar, în situaţia admiterii, şi asupra apelului.
Procedând la judecarea contestaţiei în anulare după admiterea în principiu a acesteia, potrivit prevederilor art. 432 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este nefondată.
Astfel, Curtea a reţinut că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale.
În drept, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen. potrivit cărora împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile condamnatului, Curtea a constatat faptul că pe calea contestaţiei în anulare, contestatorul-condamnat a invocat că instanţa de apel care a pronunţat decizia penală nr. 74/A/23.01.2024, în dosarul nr. x/2021 nu a fost compusă potrivit legii, întrucât din componenţa completului de judecată a făcut parte un judecător (în speţă, domnul judecător B.) care, la momentul transferului la Curtea de Apel Bucureşti (data transferului fiind 15.02.2019, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 100/22.01.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii - dosar), nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea 242/12.10.2018 ce reglementează condiţiile de vechime pentru promovarea în funcţia de judecător cu grad de curte de apel.
În prealabil, Curtea a apreciat că promovarea examenului de dobândire a gradului profesional la o instanţă superioară precum şi procedura transferului la o altă instanţă de judecată reprezintă un aspect administrativ ce nu poate face obiectul analizei în cadrul procesului penal, întrucât verificarea îndeplinirii cerinţelor legale şi modalitatea de promovare a acestui examen sau de soluţionare a cererii de transfer se prezumă că s-au realizat în condiţii de legalitate şi temeinicie.
În ceea ce priveşte temeinicia susţinerilor contestatorului, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate.
Astfel, s-a constatat că domnul judecător B. a promovat examenul de dobândire a gradului de judecător de Curte de apel la data de 16.09.2018.
În acest sens, s-a notat că dispoziţiile arătate de contestatorul-condamnat din Legea nr. 242/12.10.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevedeau la pct. 58 că art. 44 din Legea 303/2004 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, au funcţionat efectiv timp de cel puţin 3 ani la instanţa sau parchetul ierarhic inferior celui la care doresc să promoveze şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:
a).
b) 10 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovare în funcţii de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta.
Totodată, s-a reţinut că disp. art. 110 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cuprinse în Titlul V "Dispoziţii tranzitorii şi finale", în vigoare la data de 18.10.2018 prevedeau următoarele:
"Judecătorii şi procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferaţi la instanţele şi parchetele superioare".
Ca atare, Curtea a reţinut că această normă instituie un caracter derogatoriu, făcând posibil transferul magistraţilor la instanţe superioare fără îndeplinirea criteriului de vechime în funcţia de judecător de 10 ani, sub condiţia dobândirii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, la data de 18.10.2018, a gradului profesional superior.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că, prin dobândirea gradului de Curte de apel, de către domnul judecător B., aferent examenului de promovare pe loc susţinut la data de 16.09.2018 (promovat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea 242/12.10.2018 şi prin care s-a introdus condiţia de vechime), dispoziţiile art. 110 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, permiteau transferul la instanţele superioare şi fără îndeplinirea condiţiei de 10 ani vechime în funcţie.
Referitor la motivele de contestaţie în anulare prin care contestatorul-condamnat a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea formulată în temeiul art. 3861 C. proc. pen. şi nici cu privire la cererea de recuzare a completului, formulată la data de 22.01.2024, Curtea a apreciat că aspectele invocate nu pot face obiectul contestaţiei în anulare.
Totodată, contestatorul a invocat faptul că, deşi a fost admis apelul său, totuşi a fost condamnat, fiind încălcat principiul neagravării situaţiei în propriul apel.
Curtea a avut în vedere disp. art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.).
S-a reţinut că a dispune în sens contrar, ar însemna înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce efectele, ceea ce este în contradicţie cu voinţa legiuitorului care a consacrat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare pentru aspecte de procedură, cât şi cu principiul securităţii raporturilor juridice.
Întrucât decizia pronunţată este legală şi temeinică deoarece, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a fost compusă potrivit legii, Curtea a constatat că nu poate reanaliza fondul cauzei, hotărârea având autoritate de lucru judecat.
Totodată, Curtea de Apel, prin încheierea din data de 07 iunie 2024, în baza art. 278 C. proc. pen. a admis sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale şi, în consecinţă, a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei decizie penale nr. 458/17.04.2024, pronunţate în dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală în sensul consemnării corecte a decizie penale obiect al contestaţiei în anulare, respectiv decizia penală nr. 74/A din data de 23.01.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în loc de decizia penală nr. 212/A din data de 27.02.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală cum din eroare s-a consemnat.
Împotriva deciziei penale nr. 458/A din data de 17.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 11 iunie 2024 precum şi împotriva încheierii din data de 07 iunie 2024 de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei anterior menţionate, a formulat "contestaţie" contestatorul A..
În cuprinsul motivelor scrise, contestatorul a susţinut, în esenţă, că, la data de 08.03.2024, pe portalul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect contestaţie în anulare - apel, contrar cererii formulate de acesta, având ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
A susţinut că, la data de 06.03.2024, a formulat cerere în temeiul art. 356 alin. (3) C. proc. pen., cerere care a avut ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. iar la data de 17.04.2024, instanţa s-a pronunţat în baza art. 432 C. proc. pen., dispoziţie legală care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare.
În continuare, a susţinut că dosarul nr. x/2024, care a fost soluţionat prin decizia nr. 212/A/27.02.2024, are ca obiect contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. - lămurire dispozitiv - şi anume stabilirea competenţei prin raportare la sesizarea din oficiu şi nicidecum ca urmare a unei cereri făcute de către acesta.
Pe cale de consecinţă, a solicitat, în temeiul art. 4251, alin. (7), paragraful 2 C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii nr. 458/2024 din data de 17.04.2024, dar şi a încheierii din data de 07.06.2024, prin care a fost îndreptată eroarea materială.
Totodată, la data de 15.10.2024, contestatorul A. a transmis la dosar note scrise în cuprinsul cărora a solicitat admiterea contestaţiei în anulare în temeiul art. 426 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f) C. proc. pen. formulată împotriva deciziei nr. 74/2024 din data de 23.01.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti susţinând, în esenţă, că decizia nr. 74/2024 nu a rămas definitivă la data de 30.09.2024, întrucât decizia rămâne definitivă numai prin aplicarea art. 552 C. proc. pen., raportat la art. 406 şi art. 407 C. proc. pen.
La termenul fixat, 16 octombrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac, concluziile acestuia fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
*************************************************************
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 458/A din data de 17.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care, în baza art. 432 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A. în anularea deciziei penale nr. 74/A din data de 23.01.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.
Această hotărâre, fiind pronunţată în calea de atac a contestaţiei în anulare prev. de art. 426 C. proc. pen., raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., este definitivă.
Astfel, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Totodată, Înalta Curte constată că, deşi contestatorul susţine în cuprinsul motivelor scrise că, în realitate, a declarat contestaţie la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. iar instanţa de fond, în mod greşit, a soluţionat cauza în baza dispoziţiilor legale care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că obiectul cauzei a fost stabilit de către Curtea de Apel Bucureşti prin raportare la cererea petentului. Astfel, la dosarul nr. x/2024 al Curţii de Apel, contestatorul menţionează în mod expres:
"anexez completările la contestaţia în anulare dosar x/2024 şi în dosarul x/2024, având acelaşi obiect" (cerere din data de 04 aprilie 2024), "anexez partea a II-a a completărilor la contestaţia în anulare dosar x/2024 şi în dosarul x/2024, având acelaşi obiect" (cerere din data de 04 aprilie 2024).
Criticile contestatorului (prin care se invocă cazuri de contestaţie în anulare) formulate în cuprinsul notelor scrise transmise la dosar la data de 15.10.2024 privesc decizia penală nr. 74/A din data de 23.01.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, însă, obiectul prezentei cauze îl constituie calea de atac formulată împotriva deciziei penale nr. 458/A din data de 17.04.2024 prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestator în anularea deciziei penale nr. 74/A.
Pentru considerentele prezentate, constatând că, în speţă, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.
În consecinţă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 458/A din data de 17.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2024.