Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024
Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94 din data de 21 august 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 20.02.2021).
În temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 18.04.2021).
În baza art. 38 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime - 7 luni - din restul pedepselor, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare.
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov.
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov-Centrul de Recuperare şi Reabilitare Persoane cu Handicap Tâncăbeşti, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi asupra dispoziţiilor art. 97 din C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 de RON din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 20.02.2021, inculpatul A. a condus pe drumul naţional DN 71, în interiorul localităţii Conteşti, judeţul Dâmboviţa, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar la data de 18.04.2021 a condus pe drumul naţional DN 1B, în interiorul localităţii Istriţa de Jos, judeţul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile date de inculpat în faţa instanţei la data de 23.04.2024, prin care a recunoscut în integralitate faptele ce i-au fost imputate; Adresa nr. x/2020 din 20.09.2023 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi înscrisurilor ataşate, care atestă că la datele de 05.01.2021 şi 22.01.2021 au fost înregistrate la această unitate de parchet cererile inculpatului A. (însoţite de copii de pe actul de identitate şi de pe dovada de circulaţie - fără drept - seria x nr. x, eliberată la data de 16.12.2020 de DGPMB - Brigada Rutieră) prin care acesta a solicitat acordarea dreptului de circulaţie pe drumurile publice raportat la dovada de circulaţie - fără drept - seria x nr. x, eliberată la data de 16.12.2020 de DGPMB - Brigada Rutieră; ordonanţele procurorului din datele de 07.01.2021 şi 26.01.2021, prin care cererile petentului au fost respinse, ca neîntemeiate.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului A. care:
- la data de 20.02.2021, a condus pe drumul naţional DN 71, în interiorul localităţii Conteşti, judeţul Dâmboviţa, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice;
- la data de 18.04.2021, a condus pe drumul naţional DN 1B, în interiorul localităţii Istriţa de Jos, judeţul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârşite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, instanţa de fond a reţinut că elementul material al infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere s-a realizat prin acţiunile inculpatului de conducere pe drumurile publice a respectivului autovehicul, deşi acest drept a fost suspendat la datele de 21.02.2021 şi de 18.04.2021, ca urmare a evenimentelor din data de 16.12.2020, în plus, pentru cea de-a doua faptă şi urmare a evenimentelor din data de 21.02.2021.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată a rezultat, în cauză, din materialitatea faptei.
Consumarea infracţiunilor a avut loc atunci când elementul material a fost integral executat de către inculpat, a cărui activitate a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei rutiere, iar sub aspectul laturii subiective, văzând modul şi împrejurările de comitere a faptei, conduita inculpatului de la momentul comiterii şi ulterior săvârşirii faptelor, curtea de apel a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat producerea lui.
Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen., curtea de apel a constatat că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa în împrejurări diferite, fără să se fi pronunţat o soluţie de condamnare pentru vreuna dintre ele, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de norma penală, respectiv concursul real de infracţiuni.
Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată în privinţa inculpatului, deoarece probatoriul administrat în cauză confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reţinute în sarcina sa există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de acesta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
La individualizarea sancţiunilor, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. coroborat cu împrejurarea că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura recunoaşterii vinovăţiei, limitele de pedeapsă pentru fiecare infracţiune urmând a fi reduse conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., şi, cu privire la circumstanţele reale ale infracţiunilor, a reţinut că inculpatul a condus autoturismul având dreptul de a conduce suspendat, în mod repetat, la intervale scurte de timp, având totodată, un bogat cazier contravenţional.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, aceasta este în vârstă de 50 de ani, exercită profesia de avocat, are antecedenţă penală pentru care apare ca fiind împlinit termenul de reabilitare (comiterea infracţiunilor prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 390 din 15.09.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 (sentinţa penală nr. 249 din 24.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 413 din 09.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis mandat de executare a pedepsei, arestat la data de 10.12.2014, eliberat la data de 16.06.2015, rest 115 zile), nu a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, îngreunând ancheta, dar le-a recunoscut în faţa instanţei.
În consecinţă, raportat la aspectele învederate în precedent, instanţa a apreciat că pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, este necesară aplicarea pentru fiecare dintre cele două infracţiuni concurente, a unei pedepse orientată înspre maximul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv de 1(un) an şi 9 luni închisoare pentru prima infracţiune de conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 20.02.2021) şi pedeapsa de 2 ani închisoare pentru a doua infracţiune de conducerea unui vehicul fără permis, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 18.04.2021).
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., a constatat că faptele au fost comise în concurs real de infracţiuni, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 38 şi art. 39 din C. pen., pedepsele aplicate inculpatului urmând a fi contopite în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate.
Prin urmare, a stabilit pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 7 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 7 luni închisoare.
În raport cu gravitatea şi multitudinea infracţiunilor pentru care a fost judecat inculpatul A., în prezenta cauză, având în vedere perseverenţa sa în comportamentul infracţional, atitudinea oscilantă a acestuia, curtea a reţinut că inculpatul nu înţelege consecinţele grave ale unor astfel de fapte şi pericolul sporit la care se expune prin acţiunile sale, sens în care s-a orientat spre suspendarea executării pedepsei rezultante, apreciind că amânarea executării acesteia este inoportună.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul A..
În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a susţinut că sentinţa penală atacată este nelegală, întrucât a aplicat inculpatului A. pedepse complementare şi accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă, fără ca în prealabil acestea să fi fost aplicate pe lângă cel puţin una dintre infracţiunile concurente.
Inculpatul A. a criticat sentinţa apelată exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârşirea celor două infracţiuni în concurs pentru care a fost condamnat, reducerea termenului de încercare, stabilit conform disp. art. 92 din C. pen., şi reducerea numărului de zile de muncă în folosul comunităţii la care a fost obligat.
În motivarea căii de atac, apărarea a solicitat reaprecierea pericolului social al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, cu argumentarea, în esenţă, că declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect la data de 16.10.2023 şi în calitate de inculpat la data de 07.11.2023, au fost de natură să ofere explicaţii cu privire la cele două situaţii când a fost depistat de organele de poliţie conducând autovehicule pe drumurile publice având dreptul de circulaţie suspendat, astfel încât în mod greşit prima instanţă a reţinut că aceste apărări au îngreunat desfăşurarea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât de la momentul primei chemări a inculpatului în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, 16.10.2023, şi până la momentul sesizării instanţei, 13.11.2023, a trecut o perioadă scurtă de timp de 27 de zile.
În concret, apărarea a susţinut că dreptul inculpatului de a conduce vehicule pe drumurile publice a fost suspendat ca urmare a unei suspiciuni conform căreia acesta ar fi condus pe drumurile publice, la data de 16.12.2020, în jurul orelor 02:10, în Bucureşti, având o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g la mie, însă în urma efectuării urmăririi penale în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus o soluţie de clasare la data de 23.09.2021, astfel situaţia iniţială ce a dus la suspendarea dreptului de a conduce vehicule a încetat. Totodată, apărarea a precizat că în timpul urmăririi penale desfăşurată în cauza ce a fost pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul a formulat cereri prin care a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie, având în vedere contextul în care inculpatului i s-a solicitat să fie supus testării cu aparatul etilotest, temeiul clasării fiind acela prevăzut de disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Aşadar, inculpatul nu a considerat la acel moment că ar fi încălcat legislaţia rutieră, astfel că acesta a condus autoturismul personal, fiind depistat la datele de 20.02.2021 şi de 18.04.2021 conducând pe drumurile publice.
Totodată, a mai arătat că pentru cele două fapte pentru care a fost condamnat în prezenta cauză s-au întocmit şi procese-verbale de contravenţie, fiind, astfel, incident principiul ne bis in idem, prev. de art. 6 din C. proc. pen.
Cu privire la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie nr. x întocmit de lucrătorii Poliţiei rutiere Buzău la data 18.04.2021, apărarea a criticat că organele de poliţie, la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenţie, nu i-au adus la cunoştinţă inculpatului că nu mai are dreptul de a conduce vehicule, sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul de conducere anulat sau având dreptul de circulaţie suspendat fiind întocmită abia la data de 23.04.2021, la cinci zile de la data emiterii procesului-verbal de contravenţie, nefiindu-i comunicat inculpatului faptul că nu are dreptul de conduce vehicule pe drumurile publice nici după această dată.
Referitor la antecedentele penale, apărarea a arătat că situaţia juridică anterioară a fost rezolvată în sensul intervenirii reabilitării de drept cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului, pe care, de altfel, a executat-o, astfel încât, la momentul actual, raportarea nu poate fi făcută strict la această situaţie pentru a dispune o pedeapsă orientată spre limita maximă.
Apărarea a mai arătat că inculpatul a conştientizat pe deplin consecinţele infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar aplicarea faţă de acesta a unor pedepse orientate spre minim ar fi suficiente în vederea atingerii scopului pedepsei, inculpatul fiind o persoană matură care cu siguranţă nu va mai repeta un astfel de comportament pe viitor.
De altfel, inculpatul locuieşte pe raza Judeţului Ilfov în Com. Ghermăneşti, îşi desfăşoară activitatea pe raza întregului judeţ, distanţele între localităţi fiind mari, motiv pentru care posibilitatea de a conduce vehicule este una esenţială în exercitarea profesiei de avocat.
În circumstanţiere, apărarea a solicitat să fie avut în vedere şi faptul că inculpatul este avocat în cadrul Baroului Ilfov, este înscris la Serviciul de asistenţă juridică obligatorie, inculpatul fiind implicat în rezolvarea cauzelor atribuite şi apreciat atât de toţi colegii din cadrul baroului din care face parte, cât şi de persoanele cu care intră în contact în vederea exercitării atribuţiilor profesionale.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când inculpatul A., prezent personal şi asistat de avocat ales, la interpelarea Înaltei Curţi, a arătat că nu doreşte să dea o nouă declaraţie.
Prin încheierea de şedinţă de la acelaşi termen de judecată, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. (în forma în vigoare conform Legii nr. 130/2021), la data de 14 noiembrie 2024.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reţine următoarele:
Soluţionarea cauzei în primă instanţă, în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) şi art. 377 din C. proc. pen., inculpatul A. declarând personal, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Subsecvent valorificării acestei opţiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanţa de fond şi a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Înalta Curte concluzionând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzaţiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Cât priveşte susţinerile inculpatului în sensul că la momentul audierii sale în cursul urmăririi penale a considerat că nu a încălcat legislaţia rutieră, dat fiind că solicitase prelungirea dreptului de a conduce în dosarul penal în care era cercetat, Înalta Curte urmează a le avea în vedere exclusiv în cadrul reevaluării pedepsei aplicate, aşa cum chiar inculpatul a solicitat, iar nu drept critici antamând vinovăţia, având în vedere şi interpretarea obligatorie a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dată prin Decizia nr. 4/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În ipoteza în care instanţa a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunţarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. c) din C. proc. pen.."
În contextul procedurii simplificate parcurse în cauză şi a poziţiei asumate în apel de către inculpat, care nu a criticat statuările factuale ale primei instanţe, Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală analiză detaliată a probatoriului, limitându-se la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample ale sentinţei apelate.
Aşadar, Înalta Curte constată, la rândul său, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă acuzaţia adusă apelantului inculpat, respectiv aceea că, acesta a condus la data de 20.02.2021, pe drumul naţional DN 71, respectiv la data de 18.04.2021, pe drumul naţional DN 1B, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a depistării sale în trafic la data de 16.12.2020, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 din C. pen.
Faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârşite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Evaluând critica de legalitate formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care vizează stabilirea pedepselor complementare şi accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, fără ca în prealabil acestea să fi fost aplicate alături de cel puţin una dintre infracţiunile concurente, Înalta Curte o apreciază întemeiată.
Prioritar, Înalta Curte constată că, în ce priveşte pedeapsa accesorie, prin Decizia nr. 18 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu, că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din C. pen., în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă".
Având în vedere dispoziţiile legale ce reglementează aplicarea şi executarea pedepsei complementare, respectiv art. 67 şi art. 68 din C. pen., corelate cu dispoziţiile legale ce reglementează tratamentul sancţionator aplicabil în cazul pluralităţii de infracţiuni sub aspectul pedepselor complementare şi pedepselor accesorii -art. 45 din C. pen., dar şi conţinutul pedepsei accesorii -art. 65 alin. (1) din C. pen., raţionamentul instanţei supreme din cuprinsul deciziei amintite este valabil mutatis mutandis şi modalităţii de aplicare a pedepselor complementare în cazul pluralităţii de infracţiuni, respectiv aplicarea acestora în mod necesar alături de o pedeapsă principală, pentru ca subsecvent să se aplice alături de pedeapsa principală rezultantă, potrivit regulilor stipulate de art. 45 din C. pen.
Astfel, condiţiile de aplicare a pedepselor complementare atunci când interzicerea unor drepturi nu este obligatorie, întrucât norma de incriminare nu prevede că infracţiunea săvârşită se pedepseşte cu interzicerea unor drepturi, includ stabilirea unei pedepse principale, dar şi aprecierea organului judiciar competent asupra necesităţii aplicării pedepsei complementare în considerarea particularităţilor infracţiunii pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii sau amenda. În acest sens sunt dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.". Ca atare, legea penală consacră subsidiaritatea pedepsei complementare în raport cu pedeapsa principală, distinct de dependenţa pedepsei accesorii de aplicarea pedepsei complementare alăturată pedepsei principale, statuată prin art. 65 alin. (1) din C. pen.
De altfel, legea penală reglementează expres tratamentul sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, art. 45 alin. (1)-(3) din C. pen. statuând în sensul că "(1)Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. (2)Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală. (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut: a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.".
Ca atare, din examinarea dispoziţiilor legale menţionate şi în concordanţă cu interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 18 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, rezultă că, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea pedepselor complementare şi accesorii se realizează prin stabilirea acestora alături de pedepsele principale pentru ca, subsecvent, să fie aplicată alăturat pedepsei principale rezultante în conformitate cu regulile enunţate, modalitatea în care a procedat prima instanţă fiind contrară dispoziţiilor amintite.
Evaluând necesitatea aplicării pedepselor complementare, Înalta Curte constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor şi, mai ales, faţă de persoana inculpatului, care a încălcat în mod repetat la intervale scurte de timp regulile privind circulaţia rutieră, este necesară aplicarea pedepsei complementare pe lângă fiecare pedeapsă principală, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), luând în considerare dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen. şi apreciind că aceasta este necesară în realizarea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
Pentru argumentele prezentate, constatând întemeiată critica de nelegalitate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte va admite apelul declarat de acesta şi va aplica pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. de o durată de 3 ani, drepturi a căror exercitare va fi interzisă şi cu titlu de pedeapsă accesorie în conformitate cu art. 65 alin. (1) din C. pen., urmând a se face aplicarea regulilor prevăzute de art. 45 din C. pen.
Procedând la evaluarea criticii inculpatului A. privind pretinsa incidenţă a principiului ne bis in idem, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Se reţine, în prealabil, că obiectul judecăţii îl constituie săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., inculpatul fiind cercetat şi trimis în judecată pentru aceea că a condus la data de 20.02.2021, pe drumul naţional DN 71, în interiorul localităţii Conteşti, judeţul Dâmboviţa, şi, respectiv, la data de 18.04.2021, pe drumul naţional DN 1B, în interiorul localităţii Istriţa de Jos, judeţul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice.
Cu privire la prima infracţiune pentru care a fost condamnat apelantul inculpat, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în actul de sesizare, s-a reţinut că, la data de 20.02.2021, ora 16:51, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 71, în interiorul localităţii Conteşti, judeţul Dâmboviţa, organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Răcari au surprins cu aparatul radar din dotare autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, care circula cu viteza de 117 km/h. Conducătorul auto a oprit autoturismul la efectuarea semnalului de oprire, organele de poliţie l-au identificat, în baza actului de identitate, în persoana inculpatului A. şi au constatat că acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.
Pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, organele de poliţie au aplicat conducătorului auto o amendă contravenţională şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, conform art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, despre care inculpatul a luat cunoştinţă prin semnarea procesului-verbal de constatare.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, organele de poliţie au constatat faptul că inculpatul A. figura cu permisul de conducere reţinut, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat, motiv pentru care, în baza celor constatate, la aceeaşi dată, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Prin ordonanţa din 20.02.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Conform art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, atât forma în vigoare la data săvârşirii faptei, cât şi la momentul judecării cauzei în apel, "(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:...e)depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic."
Totodată, la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1), permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine, în baza art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "Conducătorul de autovehicul (…) este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.".
Cu privire la cea de a doua infracţiune pentru care a fost condamnat apelantul inculpat, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 18.04.2021 ora 15:57, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 1B, în interiorul localităţii Istriţa de Jos, judeţul Buzău, organele de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Buzău au surprins cu aparatul radar din dotare autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x care circula cu viteza de 92 km/h. Conducătorul auto a oprit autoturismul la efectuarea semnalului de oprire, organele de poliţie l-au identificat, în baza actului de identitate, în persoana inculpatului A. şi au constatat că acesta nu avea asupra sa permisul de conducere, despre care a declarat verbal că se află la preschimbat.
Urmare a verificărilor efectuate în bazele de date interne, organele de poliţie au constatat faptul că A. figura cu permisul de conducere reţinut, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, măsură dispusă la data de 20.02.2021 de Serviciul Rutier Dâmboviţa pentru perioada 08.03.2021-05.06.2021. Totodată, s-a constatat că acesta era cercetat într-un dosar penal pentru comiterea la data de 16.12.2020, în mun. Bucureşti, a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Referitor la cele constatate, inculpatul A. a afirmat că a depus contestaţie la suspendarea impusă de Serviciul Rutier Dâmboviţa, iar cu privire la abaterea constatată de Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti a arătat că nu cunoaşte nimic, permisul său de conducere fiind la preschimbat la IPJ Ilfov.
Pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, organele de poliţie au aplicat conducătorului auto o amendă contravenţională.
La data de 23.04.2021, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către inculpatul A., la data de 18.04.2021, a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Potrivit art. 121 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare.".
Potrivit art. 6 din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Ne bis in idem", "Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.".
Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeaşi sau aceleaşi fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancţiune pentru aceeaşi faptă.
Totodată, se reţine că articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul fundamental al persoanei de a nu fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă.
În evaluarea cerinţei identităţii faptelor, abordarea Curţii Europene este una esenţial factuală, elementul de comparaţie fiind reprezentat întotdeauna de faptele în sine, iar nu de caracterizarea lor legală în dreptul intern. O abordare centrată pe caracterizarea juridică a fost considerată prea restrictivă în privinţa drepturilor fundamentale ale persoanei, argumentându-se că, în ipoteza în care Curtea s-ar limita la constatarea că o persoană a fost urmărită pentru infracţiuni având încadrări juridice diferite, ar risca să submineze garanţia consacrată în articolul 4 al Protocolului nr. 7, în loc să o facă practică şi efectivă (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Federaţiei Ruse, 14939/03, Hotărârea din 10.02.2009, Marea Cameră, par. 81).
Prin urmare, elementul idem încorporat în articolul 4 din Protocolul nr. 7 trebuie înţeles ca interzicând urmărirea penală sau judecarea celei de-a doua infracţiuni în măsura în care aceasta decurge din fapte identice sau care sunt în mod substanţial aceleaşi; în concret, este vorba de un ansamblu de circumstanţe concrete care implică acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu (cauza Zolotukhin, par. 82, 84).
Aşadar, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea C. statuându-se că în ceea ce priveşte coincidenţa faptelor, aceasta trebuie înţeleasă ca un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe, independent de încadrarea lor juridică.
Or, raportând aceste consideraţii juridice la situaţia de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza pendinte nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a inculpatului A. -depăşirea vitezei maxime admise pe cele două sectoare de drum pe care inculpatul a circulat, cât şi faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere, fiind altele decât cele care fac obiectul apelului în cauza de faţă, respectiv două infracţiuni de conducerea unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost sancţionat prin procesul-verbal nr. x din 20.02.2021, încheiat la ora 16:51, de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Răcari, şi, respectiv prin procesul-verbal nr. x din 18.04.2021, încheiat la ora 16:00, de către organele de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Buzău, pentru alte fapte decât cele care obiectul prezentei cauze, critica apelantului inculpat privind pretinsa incidenţă a principiului ne bis in idem fiind nefondată.
În ceea ce priveşte reindividualizarea pedepsei aplicate de instanţa de fond, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere şi a valorificat just toate criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., pedepsele de 1 an şi 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare, orientate spre maximul special redus cu o treime ca efect al reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., fiind corect individualizate şi reflectând adecvat gravitatea concretă a infracţiunilor comise şi periculozitatea inculpatului.
Similar instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special redus cu o treime în modalitatea suspendării executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 7 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani este de natură a asigura în mod efectiv conştientizarea, de către inculpat, a gravităţii şi a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise, asumarea acestora şi atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
Susţinerea inculpatului privind durata prea mare a pedepselor în considerarea opţiunii acestuia de a fi judecat în procedura simplificată urmare a recunoaşterii învinuirii, este nepertinentă sub aspectul individualizării sancţiunii.
Astfel, acţiunea inculpatului A. de a conduce un autoturism având dreptul de a conduce suspendat, în mod repetat, la intervale scurte de timp, denotă o atitudine de indiferenţă faţă de dispoziţiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, iar împrejurarea că nu s-a produs niciun eveniment rutier este o pură întâmplare.
Totodată, similar instanţei de fond, Înalta Curte constată că inculpatul are un bogat cazier contravenţional, de unde rezultă că acesta nu şi-a însuşit conduita rutieră corespunzătoare.
Ca atare, se apreciază că pedeapsa stabilită de către instanţa fond spre maximul special redus cu o treime ca efect al reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este o pedeapsă echilibrată în contextul faptic particular din prezenta cauză, care apare ca fiind necesară pentru a preveni reiterarea unui astfel de comportament şi pentru ca inculpatul să interiorizeze gravitatea conduitei sale.
În ceea ce priveşte antecedenţa penală a inculpatului, în sensul că s-a dispus reabilitarea de drept cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată anterior, contrar susţinerilor apărării, se constată că acesta nu este singurul criteriu avut în vedere pentru a se dispune o pedeapsă orientată spre limita maximă specială, Înalta Curte reţinând viteza excesivă cu care inculpatul a condus autovehiculul în interiorul localităţilor (117 km/h, respectiv 92 km/h) având dreptul de a conduce suspendat, natura şi frecvenţa abaterilor la regimul rutier.
Cât priveşte datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu au fost relevate aspecte care să denote o periculozitate atât de scăzută încât să justifice aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus, dimpotrivă, faptul că inculpatul a reiterat un astfel de comportament, respectiv cel de a conduce un autoturism pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, la un interval scurt de timp, susţine concluzia că acesta nu are resurse interioare reale de conştientizare a gravităţii faptelor comise.
Acest aspect justifică reţinerea unei periculozităţi ridicate a inculpatului, având în vedere nesocotirea gravă a dispoziţiilor legale privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, în condiţiile în care, în raport cu vârsta sa şi de calitatea de avocat, dispunea de aptitudinile şi cunoştinţele necesare pentru a putea evalua consecinţele faptelor sale.
Datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul că acesta este integrat în societate, a achitat amenzile contravenţionale, este înscris la serviciul de asistenţă juridică obligatorie în cadrul baroului din care face parte şi a avut o atitudine sinceră în faţa instanţei de judecată nu sunt de natură să contrabalanseze pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă faptele comise, cu atât mai mult cu cât recunoaşterea este o consecinţă firească a faptului că proba conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată a fost realizată printr-un mijloc tehnic, respectiv prin efectuarea de verificări direct în bazele de date interne ale organelor judiciare competente sub acest aspect.
Cât priveşte atitudinea inculpatului în cursul urmăririi penale, se constată că este lipsit de relevanţă faptul că la o dată ulterioară comiterii infracţiunilor -23.09.2021, faţă de acesta s-a dispus o soluţie de clasare pentru fapta ce a atras prima suspendare a dreptului de a conduce în considerarea art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen., cât şi opinia inculpatului despre încălcarea sau nu a legislaţiei rutiere, cât timp dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat pe durata procedurii. Astfel, soluţia de clasare dispusă faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului s-a fundamentat pe împrejurarea că îmbibaţia alcoolică la momentul depistării nu depăşea limita legală de 0.80 g/l pentru ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce nu schimbă faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
Este, de asemenea, lipsit de relevanţă că acesta a solicitat prelungirea dreptului de circulaţie, cât timp prin ordonanţele procurorului din datele de 07.01.2021 şi de 26.01.2021 cererile petentului au fost respinse, ca neîntemeiate, iar acesta nu avea o ordonanţă prin care să i se fi conferit dreptul de a conduce. Ceea ce este de esenţă este că la datele de 20.02.2021 şi de 18.04.2021 acesta avea dreptul de a conduce suspendat şi, deşi cunoştea această împrejurare, a afirmat în faţa organelor de poliţie care l-au oprit în trafic fie că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti i-ar fi aprobat prelungirea dreptului de a conduce, însă nu are ordonanţa asupra sa, fie că a contestat sancţiunea suspendării permisului de conducere fiind "la preschimbat", cu intenţia vădită de a ascunde situaţia reală.
Astfel, beneficiul legal derivat din poziţia procesuală a inculpatului constând în reducerea limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat a fost valorificat de prima instanţă şi nu se identifică împrejurări suplimentare care să impună reducerea pedepsei.
Se mai reţine că scopul preventiv al pedepsei, precum şi funcţiile de constrângere şi de reeducare pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare şi că, pe lângă prevenţia specială, în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avută în vedere şi prevenţia generală, prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracţiuni.
Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că pedeapsa individualizată de instanţa de fond, orientată spre maximul special, satisface funcţiile de prevenţie, îndreptare şi reeducare a inculpatului, fiind în măsura să asigure posibilitatea reeducării acestuia, precum şi să îi formeze respectul faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială şi, în consecinţă, să-i formeze un comportament care să-l determine să se abţină de la a mai săvârşi alte fapte antisociale.
Aşadar, Înalta Curte constată că nu se impune modificarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni în concurs pentru care a fost condamnat, reducerea termenului de încercare, stabilit conform dispoziţiilor prevăzute de art. 92 din C. pen., precum nici reducerea numărului de zile de muncă în folosul comunităţii la care acesta a fost obligat.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 94 din data de 21 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, exclusiv sub aspectul dispoziţiilor privind pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie şi, rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. va aplica alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen. va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, pedeapsa accesorie rezultată constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 94 din data de 21 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, exclusiv sub aspectul dispoziţiilor privind pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie şi, rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A., câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. aplică alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, inculpatul A. executând pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din C. pen. aplică alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, pedeapsa accesorie rezultată constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă pe apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată azi, 14.11.2024, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.